Tag: clanuri

  • Maior: SRI şi-a făcut datoria în abordarea fenomenului legat de clanuri. Informaţia bate speculaţia

    Consider foarte clar că SRI şi-a făcut datoria pe deplin în funcţie de responsabilităţile sale legate de securitatea naţională şi legale în ceea ce priveşte abordarea fenomenului acesta legat de clanuri interlope”, a precizat Maior.

    El a spus că dezbaterea politică văzută în exteriorul Serviciului nu este legată şi nu poate fi legată de activitatea SRI, care trebuie să-şi păstreze valorile de independenţă şi de neutralitate, lucru pe care îl face ”uneori chiar cu anumite eforturi”.

    ”În ceea ce priveşte diversele speculaţii, pentru că ne uităm şi noi câteodată la mass-media sau la diverse dezbateri referitoare la implicarea serviciilor sau la neimplicarea serviciilor, sau la poziţionarea serviciilor faţă de diverşi actori instituţionali în stat, nu am decât să subliniez un singur lucru: informaţia va bate întotdeauna speculaţia. Ea este în arhiva şi baza de date a Seviciului. Ne-am făcut, repet, datoria, în spiritul valorilor legate de securitate naţională şi independenţa Justiţiei, care face parte din aceste valori”, a spus Maior.

    El a mai arătat că în 2011 a prezentat comisiei SRI o hartă a prezenţei clanurilor în România.

    ”În această comisie, în 2011, am prezentat o hartă detaliată, teritorială, a prezenţei acestor clanuri şi a efectelor activităţilor lor asupra securităţii naţionale a României şi a existat cel puţin un mesaj explicit către MAI să abordeze – pentru că el ar fi în principal competent pe abordarea criminalităţii organizate de acest tip – să abordeze mai serios această chestiune. Cred că acest lucru s-a înţeles atunci, deşi a existat o anumită dezbatere”, a mai spus Maior.

  • Mihail Vlasov, audiat în procesul de cămătărie al clanurilor Caran şi Duduianu

     Vlasov, aflat în arest la domiciliu după ce instanţa supremă a decis înlocuirea măsurii de arestare preventivă în dosarul de trafic de influenţă, a fost întrebat de jurnalişti, la intrarea în sediul instanţei, dacă a fost citat ca martor sau ca parte vătămată, răspunsul său fiind negativ referitor la fiecare dintre cele două calităţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cei mai bogaţi ţigani din România

    1. Ionelaş Cârpaci din Timişoara este cel mai bogat ţigan din România, cu o avere estimată la 13 milioane de euro. Totodată, este semianalfabet, având doar patru clase, după cum a mărturisit chiar el. Clanurile din Timişoara sunt cele mai avute din toată ţara şi, spre deosebire de alte familii care se ocupă de comerţul cu fier vechi sau de cerşetorie în străinătate, clanurile din vestul României şi-au făcut banii din afaceri imobiliare ilegale.

    2. Lucia Seifert (56 de ani) şi soţul ei, Petru Jurj, deţin o avere estimată la 11 milioane de euro, bani care provin tot din afaceri imobiliare ilegale desfăşurate în Timişoara. Cuplul este stăpân peste multe clădiri istorice, cu o arhitectură frumoasă, din centrul oraşului. De asemenea, ei deţin un palat ţigănesc pe care şi l-au construit sub forma unui hotel. Această clădire este cea mai valoroasă, fiind estimată la peste 3 milioane de euro. Ţiganii au şi un apartament enorm în centrul Timişoarei, deasupra magazinului Materna, aflat lângă Opera din Timişoara, şi un alt palat în construcţie în zona Modern.

    3. Cu o avere de 7 milioane de euro, bulibaşa Ferdinand Stănescu din comuna Grajduri, judeţul Iaşi, este cel mai bogat ţigan din Moldova. Averea lui constă în palate, maşini luxoase (mai ales Mercedes, BMW, SUV-uri) şi, bineînţeles, foarte mult aur. În palatele sale găseşti tot ce vrei şi ce nu vrei: băi cu jacuzzi, porţi de lemn în stil maramureşean, trofee de vânătoare agăţate pe pereţi şi camere în care ai putea să întorci o limuzină, de 18X16 metri.

    4. Silvian Ilie Filoti, cunoscut sub numele de “Fulguţă”, este bulibaşa romilor din cartierul Faţa Luncii din Craiova, Dolj, unde deţine o vilă impunătoare. Cu o avere de 6,3 milioane de euro, Fulguţă este cel mai bogat ţigan din Oltenia. Totodată, el este preşedintele al Comunităţii Etniei Romilor din Craiova.

    5. Toma Miuţescu din Vâlcea are o avere de 6 milioane de euro. El face parte din clanul Miuţescu, aceasta întinzându-se în mai multe judeţe din ţară (în special în Vâlcea, Sibiu şi Olt). În total, averea clanului e undeva între 10 şi 15 milioane de euro. De asemenea, clanul Miuţescu l-a susţinut pe împăratul Iulian Rădulescu drept lider al ţiganilor, atunci când acesta s-a proclamat în 1993 „împărat al romilor de pretutindeni”.

    Vedeţi clasamentul complet pe verticalnews.ro

     

  • Harta clanurilor interlope din Romania. Bucurestiul, orasul unde bandele se calca in picioare

    Bucuresti
    Lupta pentru intaietate este acerba in Capitala, unde exista cele
    mai multe clanuri. Cele mai importante dintre acestea sunt:

    Clanul Gemenilor
    Liderul gruparii Gemenilor, Sandu Geamanu, este unul dintre cei mai
    temuti interlopi bucuresteni, mentinandu-si aceasta pozitie de
    peste zece ani.
    Clanul Spoitoru
    Lider al bandelor bucurestene inca din anii ’90, Fane Spoitoru a
    fost multa vreme unul dintre cei mai temuti si respectati
    interlopi.
    Clanul Capatana
    Fost valutist, liderul Fane Capatana a fost implicat in jefuirea
    mai multor tiruri, folosind o legitimatie falsa de politist.
    Clanul Camataru
    Fratii Nutu si Sile Camataru au fost arestati in 2004 pentru
    santaj, proxenetism, inselaciune si camatarie. In vara anului
    trecut, Nutu Camataru iesea, triumfator, din Jilava, calare pe un
    armasar pur-sange.
    Clanul Stoaca
    Specializati in trafic de droguri, membrii clanului Stoaca s-au
    axat pe Sectorul 5, multi dintre ei fiind arestati pentru santaj,
    proxenetism, inselaciune, taxa de protectie si camatarie.
    Clanul Preda
    Cel mai cunoscut clan activ in Sectorul 6 este cel al luptatorului
    Eugen Preda. Taxele de protectie, proxenetismul si recuperarile
    sunt cele mai importante activitati ale clanului.
    Clanul Pietroi
    Clanul lui Sile Pietroi si-a impus suprematia in Sectoarele 2 si 3,
    fiind implicat in lipsire de libertate, batai sau santaj.
    Clanul Duduienilor
    Una dintre cele mai rau famate zone ale Capitalei, Pantelimonul,
    este controlata de clanul Duduienilor.
    Sadovenii
    Lumea interlopa a Capitalei nu ar fi completa fara mentionarea
    altor trei grupari importante, active de mai bine de zece ani.
    Banda Sadovenilor, gruparea Caranilor si cea a lui Gruia sunt
    implicate in comiterea mai multor faradelegi, printre care
    prostitutie si trafic de droguri.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info