BusinessMagazin

Tag: cladire

  • Viaţa într-o operă de artă: cine este femeia care trăieşte în una dintre cele mai cunoscute case construite de Gaudi

    În fiecare an, mai mult de 1 milion de turişti vizitează casa Anei Viladomiu din Barcelona. Potrivit unui articol publicat de The Independent, ea locuieşte în La Pedrera, ultima casă construită de arhitectul catalan Antoni Gaudi, care a murit ucis de tramvai în 1926.
    Lucrările sale din oraş au ajutat la transformarea Barcelonei în unul dintre cele mai cunoscute hub-uri turistice europene.
    Pentru Viladomiu, să trăiască în La Pedrera ridică însă câteva probleme practice, începând cu „lupta” ei zilnică de a ajunge la apartamentul aflat la etajul 4: „M-am aflat de multe ori în postura în care a trebuit să îmi fac loc cu coatele spre casă, în timp ce turiştii ţipau la mine că treceam de coada de la intrare. Nu este o situaţie minunată, în special atunci când îţi cari pungile cu cumpărături spre casă.”

    Ana Viladomiu are 63 de ani, este scriitoare şi s-a mutat în clădire la scurt timp după ce l-a cunoscut pe soţul ei, care a închiriat unul dintre apartamentele din La Pedrera înainte ca aceasta să fie declarată ca parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
    De altfel, Gaudi a făcut designul clădirii ce urma să aiba rolul de rezidenţă privată, locuită ulterior de mai mulţi chiriaşi.
    În 1906, el fusese angajat de un cuplu bogat (Roser Segimon şi soţul ei, Pere Mila) să construiască o casă pe artera principală de cumpărături a oraşului – Passeig de Gracia.
    Lui Gaudi i-au luat aproape şase ani să construiască clădirea, iar apoi cuplul a păstrat etajul principal pentru ei şi a închiriat spaţiul suplimentar, care a fost subidivizat în 20 de apartamente.
    Iniţial casa se numea Casa Mila şi a atras atenţia tuturor chiar înainte să fie finalizată; ulterior a fost denumită La Pedrera sau cariera de piatră, datorită faţadei şi formei asimetrice.


    Segimon, care a murit în 1964, a vândut La Pedrera unei companii imobiliare. Un alt arhitect a transformat etajul superior, unde se afla iniţial o spălătorie, în mai multe apartamente de închiriat.
    Viladimoiu este printre puţinii chiriaşi care au rămas să locuiască în clădire. Ea a publicat recent cartea „Ultimul vecin”, în care descrie istoria clădirii, precum şi experienţa sa de a locui în una dintre bijuteriile create de Gaudi.
    Un bonus suplimentar, spune ea, este faptul că preţul chiriei nu a crescut semnificativ în ultimele trei decenii, chiar dacă valoarea turistică a La Pedrera a urcat enorm.
    „Să plătesc cât plătesc pentru a locui într-un asemenea loc, în inima Barcelonei, este extraordinar, aş fi naivă să mă mut oriunde altundeva” a spus ea, fără să dezvăluie valoarea chiriei plătite.

    Turiştii plătesc 22 de euro ca să viziteze La Pedrera, dar aceasta include accesul doar la o parte din clădire, inclusiv în unul dintre apartamentele al cărui design l-a făcut.
    „Poţi să uiţi de instalarea unui raft fiindcă nu există niciun perete drept aici. Gaudi a avut idei foarte clare şi o personalitate foarte puternică, pe care trebuie să le respecţi pentru a trăi aici”, concluzionează el.

  • O expoziţie neobişnuită cu sculpturi care „se preling” pe lângă vizitatori

    Pentru expoziţie a fost aleasă artista Dan Lam, specializată în sculpturi stranii, care par să curgă precum îngheţata topită, aceasta prezentând o instalaţie de artă intitulată „Crave the Unexpected”, formată din lucrări care vor decora scările la diferite niveluri, se vor scurge de pe faţada clădirii şi pe balustrade, vizitatorii având posibilitatea de a interacţiona cu ele, lucru pe care nu l-au putut face până acum în galeriile obişnuite de artă.  

  • Un teatru din România a fost votat al doilea cel mai frumos din lume – FOTO

    A fost înfiinţat în 1840, sub conducerea lui Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu. Din decembrie 1846, Teatrul Naţional a funcţionat în noua sală a Teatrului cel Mare de la Copou.

    În februarie 1888, în urma unui incendiu devastator, clădirea Teatrului de la Copou este distrusă.
    Demersurile pentru construirea unui nou local de teatru au durat până în 1894 când este aprobat contractul cu arhitecţii vienezi Fellner şi Helmer, care au proiectat construcţii similare din Viena, Praga, Odessa, Zürich.

    Actuala clădire a fost construită pe locul vechii primării, între anii 1894 şi 1896, fiind considerată a fi cel mai vechi şi cel mai frumos lăcaşlăcaşul de acest gen din ţară.

    Inaugurată odată cu teatrul, uzina electrică a acestuia a marcat începutul iluminatului electric la Iaşi.

    În anul 1956, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, teatrul ieşean primeşte numele marelui poet, dramaturg şi om de cultură Vasile Alecsandri (1821 – 1890).

    Din topul “Seven theatres that take your breath away” mai fac parte teatrele Bristol Hippodrome din Bristol, Marea Britanie, Teatrul Olimpic din Vicenza, Italia, Teatro La Fenice, din Venezia, Italia, Palais Gariner, din Paris, Globe Theatre, din Londra, War Memorial Opera House din San Francisco, SUA.
     

  • Proiect: Aviz al vecinilor în cazul schimbării unei activităţi economice cu alta, într-o clădire

    „Prezenta propunere de modificare a Legii nr. 196 din 20 iulie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor urmăreşte să introducă o serie de modificări cu scopul de a proteja locatarii de eventualele abuzuri comise de orice persoană fizică sau juridică, în exerciţiul funcţiei sale sau în timpul desfăşurării activităţii pe care o conduce ori supraveghează, aspecte care afectează confortul din propriul spaţiu de locuit. Principalele schimbări legislative din cadrul actului normativ sus-menţionat urmăresc: instituirea obligaţiei de solicitare a unui nou aviz scris al comitetului executiv, respectiv a unui nou acord scris, prealabil, al proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal şi vertical, în cazul în care într-un spaţiu amplasat într-o clădire cu destinaţia de locuinţe se desfăşura iniţial o anumită activitate economică, iar ulterior în respectivul spaţiu se doreşte desfăşurarea unei alte activităţi economice, cu un altt obiect principal de activitate”, potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ.

    Iniţiatorii sunt mai mulţi parlamentari din PNL, dar şi un deputat PSD şi un deputat UDMR.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Proiect: Aviz al vecinilor în cazul schimbării unei activităţi economice cu alta, într-o clădire

    „Prezenta propunere de modificare a Legii nr. 196 din 20 iulie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor urmăreşte să introducă o serie de modificări cu scopul de a proteja locatarii de eventualele abuzuri comise de orice persoană fizică sau juridică, în exerciţiul funcţiei sale sau în timpul desfăşurării activităţii pe care o conduce ori supraveghează, aspecte care afectează confortul din propriul spaţiu de locuit. Principalele schimbări legislative din cadrul actului normativ sus-menţionat urmăresc: instituirea obligaţiei de solicitare a unui nou aviz scris al comitetului executiv, respectiv a unui nou acord scris, prealabil, al proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal şi vertical, în cazul în care într-un spaţiu amplasat într-o clădire cu destinaţia de locuinţe se desfăşura iniţial o anumită activitate economică, iar ulterior în respectivul spaţiu se doreşte desfăşurarea unei alte activităţi economice, cu un altt obiect principal de activitate”, potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ.

    Iniţiatorii sunt mai mulţi parlamentari din PNL, dar şi un deputat PSD şi un deputat UDMR.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Povestea uimitoare a unui copil sărac dintr-o comună din Vâlcea care a ajuns cercetător la NASA

    La Firijba începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, în perioada interbelică, având 7 fraţi. Atunci când a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    La domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.

    Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

    Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.

    În primăvara anului 1990, în faţa Primăriei din Popeşti opreşte o maşină din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.

    „Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Mai trăia doar o soră care era pe la Piteşti, la Mioveni, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.

    „Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

  • Bibliotecă pe perete

    Transformarea clădirii a pornit de la rugămintea prietenilor artistului Jan Is De Man, care l-au convins să realizeze o pictură murală pe exteriorul acesteia. Deşi Jan Is De Man se gândise iniţial să picteze o figură zâmbăreaţă, după ce a studiat forma clădirii i-a venit ideea să o transforme într-un bibliotecă cu ajutorul artistului de graffiti şi tatuator Deef Feed. Astfel un perete al clădirii dă iluzia unui mare raft de bibliotecă, pe care sunt tot felul de cărţi care reflectă diversitatea culturală a cartierului, alese cu ajutorul locuitorilor acestuia.

  • O „benzinărie” (verde) pentru fiecare clădire

    Un card pentru a accesa aparatul de încărcare a autovehiculului electric, o setare simplă, conectarea cablului la maşină şi o autonomie de 15% în doar 5 minute – sunt doar câteva dintre reperele încărcării autovehiculului electric pe care l-am testat recent. Experienţa condusului a fost de asemenea diferită: după ce m-am despărţit de bunele obiceiuri împământenite după experienţa condusului maşinilor alimentate de benzină sau motorină, m-am bucurat de lipsa zgomotului (singurul pe care îl auzeam era cel de la ştergătoarele maşinii, deoarece experienţa s-a desfăşurat pe ploaie) şi de pedalele care păreau să se plieze pe piciorul meu la accelerare şi decelerare ca o nouă încălţăminte.

    Românii vor fi din ce în ce mai familiarizaţi cu astfel de experienţe, în contextul în care şi staţiile de încărcare electrice vor fi mai accesibile: potrivit lui Dan Tudose, manager şi acţionar majoritar al E-acumulatori.ro, unul dintre cele mai vechi magazine online de produse electrice din România, numărul staţiilor de încărcare electrice cumpărate de români va creşte cu 20% anul acesta.

    Înfiinţat în 2002, businessul a început să se dezvolte mai mult începând cu anul 2009, iar în prezent compania vinde 100.000 de produse anual. Platforma de distribuţie E-acumulatori.ro a avut anul trecut o cifră de afaceri de 8 milioane de lei şi previzionează o creştere pentru anul în curs de 20%. Circa 15% din venituri ar urma să fie generate de produsele şi serviciile adiacente autovehiculelor electrice. „Potrivit statisticilor, în România se înregistrează în jur de 1.100 de vehicule electrice, în timp ce doar 390 staţii de încărcare sunt disponibile pe piaţa locală. În anul 2018, la nivelul UE, în jur de 1 milion de vehicule electrice au fost înregistrate astfel că există un raport de 8 vehicule pentru fiecare staţie de alimentare publică“, a spus Dan Tudose, proprietarul E-acumulatori.ro.

    El a explicat că staţiile de încărcare a maşinilor electrice sunt de mai multe tipuri, iar în România, valoarea maximă a puterii instalate la o staţie de încărcare este de 40 kW. În prezent, în Vest se lucrează pentru a ajunge la o putere de 350 kW, valoarea maximă puterii fiind acolo de 120 kW. Astfel, încărcarea unei maşini va ajunge la o durată de 15 minute.

    „Încărcarea de acasă a maşinii electrice este un confort pe care putem să îl accesăm sau nu. Această opţiune permite consumatorilor astfel încât să îşi poată încărca maşina de acasă folosind şi panourile fotovoltaice. De asemenea, există o subvenţie pentru instalarea panourilor fotovoltaice în cadrul programului Administraţiei Fondurilor pentru Mediu, prin care cu ajutorul panourilor fotovoltaice poţi încărca maşina electrică cu un cost aproape de 0. Timpul de încărcare diferă de la o priză standard, cu o durată de înărcare de câteva ore, la o priză fast charge, cu o durată de încărcare de aproximativ 30 de minute”, descrie Dan Tudose beneficiile achiziţiei unei staţii de încărcare proprii. O staţie de încărcare privată costă, în medie, între 650 lei pentru o priză specială de exterior şi 3.800 lei pentru o staţie trifazată, în funcţie de facilităţile pe care le oferă.

    Durata de viaţă a unei baterii pentru maşina electrică este de peste 10 ani, iar după această perioadă bateria se poate folosi pentru stocarea energiei în sistemul fotovoltaic. România are 150 de locaţii publice şi private cu una sau mai multe staţii de încărcare; unul dintre motivele care limitează creşterea numărului de maşini electrice care rulează în România este disponibilitatea redusă a staţiilor de încărcare şi distanţa mare dintre amplasarea lor pe şosele. Bateria maşinii electrice ar trebui să fie încărcată o dată sau de două ori pe săptămână pentru o autonomie medie de 200 km. Consumul maşinii electrice este estimat la 20 kWh / 100 km, ceea ce s-ar traduce într-un preţ de 10 lei / 100 km, echivalentul a 2 litri de gaz pentru un automobil clasic, calculat la preţul intern de 0,5 lei / kWh.

    „Clădirile de birouri echipate cu staţii de încărcare situate subteran vor fi preferate de companiile multinaţionale pentru beneficiile oferite angajaţilor. De asemenea, supermarketurile care vor oferi staţii de încărcare vor atrage mai mulţi clienţi. Astfel, întreaga industrie imobiliară şi comerţul cu amănuntul vor contribui în mod semnificativ la dezvoltarea infrastructurii necesare pentru maşinile electrice,“ crede Tudose.

    România prezintă o piaţă promiţătoare a maşinilor electrice, potrivit lui; el prognozează construirea a cel puţin încă 20 de unităţi de încărcare a maşinilor electrice în Bucureşti până la sfârşitul anului.  Piaţa autovehiculelor electrice şi nevoia soluţiilor care au la bază o abordare benefică a mediului devin prezente în mintea consumatorilor. Potrivit lui Dan Tudose, conştientizarea faptului că resursele pe care le folosim sunt limitate crează opţiuni alternative şi îndreaptă consumatorii spre aceste opţiuni. „Este o opţiune să stai la bloc şi să ai maşină electrică, pentru că statul oferă subvenţii de 25% sau mai mult din preţul ei pentru achiziţie. La sfârşitul perioadei de viaţă a maşinii, poţi să o vinzi mai uşor. Cinci ani nu plăteşti impozit, cinci ani nu plăteşti parcare în Bucureşti. Singura diferenţă este că maşina electrică nu trebuie să ajungă pe roşu, când scade la 25% trebuie încărcată. Capacitatea oricărei baterii, inclusiv a bateriilor maşinilor electrice, scade la frig”, a mai descris Dan Tudose câteva dintre particularităţile achiziţionării unui astfel de autovehicul.

    Potrivit lui, în zece ani de acum vom vedea staţii de încărcare în aproape fiecare curte din Bucureşti.

  • Lumea ascunsă a Cavalerilor Templieri. Cum au ajuns cea mai puternică şi bogată ”corporaţie religioasă”

    Printre străzile aglomerate de turişti, studenţi, avocaţi, autobuze supraetajate, biciclişti şi taxiuri negre ale Londrei, se află o clădire care spune povestea Cavalerilor Templieri.

    Cunoscută drept Biserica Templului şi poziţionată în apropierea catedralei Sfântului Paul şi a Pieţei Trafalgar, clădirea  a fost cândva bastionul Cavalerilor Templieri. Reprezentanţi ai ordinului medieval cunoscut drept unul dintre cele mai puternice şi bogate culte religioase, ei au trăit, s-au rugat şi au muncit aici în intervalul 1185-1312, potrivit unui reportaj al BBC.

    În 1120, cavalerii creştini au cucerit Ierusalimul în Prima Cruciadă. Chiar dacă oraşul era sigur, rutele de pelerinaj până la acesta erau pline de pericole. Cei care voiau să ajungă la Ierusalim erau deseori atacaţi, tâlhăriţi sau chiar ucişi. Câţiva cavaleri s-au dedicat protejării pelerinilor şi rutelor pe care mergeau ei.

    CUM ARATĂ CLĂDIREA  CARE A FOST CÂNDVA BASTIONUL CAVALERILOR TEMPLIERI

    Drept răsplată, regele Ierusalimului le-a oferi un ”sediu central” pe Muntele Templului. Au primit numele de Caveleri Templieri şi au devenit renumiţi în toată lumea pentru curajul lor. Cavalerii Templieri au devenit şi foarte bogaţi. În 1139,  Papa Inocenţiu al II-lea a dat un ordin prin care Cavalerii Templieri deveneau şi mai puternici. Acest ordin permitea Cavalerilor Templieri să treacă liber graniţele, să fie excluşi de la plata taxelor, iar singura autoritate recunoscută rămânea doar Papa. Aceasta era o confirmare a puterii lor, care se pare ca a fost susţinută de patronul Ordinului, Bernard de Clairvaux, pentru că l-a ajutat pe Papa Innocentiu să conducă biserica Catolică.

    Deşi misiunea principală a Ordinului era militară, doar un număr mic de membri se afla efectiv pe frontul de luptă. Restul aveau un rol de sprijin (un fel de spate al frontului, “templier”) , atât pentru ajutorul individual al cavalerilor, cât şi pentru a asigura buna funcţionare a infrastructurii financiare. Templierii, deşi făcuseră un jurământ de sărăcie, în realitate în timp au ajuns să controleze bogăţii ce depăşeau cu mult donaţiile directe pentru cauza lor. Unii nobili participanţi la cruciade îşi depuneau averea în mâinile templierilor, pentru perioada cât erau plecaţi. Acumularea de bogăţii în acest mod în Europa şi Ţara Sfântă a dus la apariţia primelor scrisori de credit, pentru pelerinii ce călătoreau în Ţara Sfântă.

    Pe baza acestui amestec de donaţii şi de afaceri, templierii au stabilit o reţea financiară în întreaga creştinătate. Deţineau suprafeţe întinse atât în Europa cât şi în Orientul Mijlociu; cumpărau şi foloseau ferme şi podgorii; construiau biserici şi castele; erau implicaţi în manufactură, importuri şi exporturi; aveau propria lor flotă navală, şi, pentru un timp, deţineau întreaga insulă Cipru. Templierii au fost numiţi uneori ca prima corporaţie multinaţională.

    În prima jumătate a secolului al XII-lea, a intervenit nevoia unui sediu central mai mare pentru diviza lor londoneză, astfel că până în 1185 au construit Biserica Templului.

    În prezent, aceasta nu pare grandioasă, mai ales prin comparaţie cu Catedrala Sfântului Paul aflată în apropiere. Până în urmă cu aproximativ 13 ani, puţini turişti vizitau acest obiectiv, însă după publicarea romanului ”Codul lui Da Vinci” al autorului Dan Brown, unde una dintre principalele scene descrise era la Biserica Templieră, aici au început să vină circa 500 de vizitatori zilnic.

  • Clădirea din Bucureşti unde românii îl „dresează” pe asistentul virtual Alexa/ România, parte a unui plan al companiei Amazon

    Amazon.com Inc. a angajat mii de oameni în întreaga lume pentru a îmbunătăţi funcţionarea asistentului digital Alexa din linia de dispozitive Echo. Echipa ascultă înregistrările vocale capturate în casele şi birourile proprietarilor. Înregistrările sunt transcrise, adnotate şi apoi reintroduse în software ca parte a efortului de a îmbunătăţi activitatea asistentului virtual.
     
    Echipa include şi angajaţi Amazon cu normă întreagă dar şi subcontractori, care lucrează în sedii din Boston, Costa Rica, India şi România.
     
    Ei lucrează nouă ore pe zi, fiecare analizând în jur de 1000 de clipuri audio pe schimb, conform declaraţiilor făcute de doi angajaţi de la biroul Amazon Bucureşti, care ocupă ocupă primele trei etaje ale clădirii Globalworth din Pipera.
     
    Un angajat din Boston spune că a adunat date legate de modul în care oamenii pronunţă „Taylor Swift” şi a făcut modificările necesare pentru ca asistentul virtual să ştie că este vorba de cântăreaţă.
     
    Dar difuzorul a captat şi elemente care ar fi trebui să rămână private, de genul unei femei cântând prost la duş sau un copil ţipând pentru ajutor. Echipele folosesc camere de chat interne pentru a comunica sau a schimba fişiere.