Daca va uitati indestul prin microscopul electronic din
laboratorul din Yorktown Heights, New York, in care lucreaza
Frances Ross, e posibil sa vi se para ca Ross, specialist in
stiinta materialelor, este de fapt o fermiera intr-o lume
liliputana a siliciului.
Ross, cercetator la IBM, are grija de o recolta de nanofire de
siliciu in forma de ciuperca care ar putea deveni intr-o buna zi
componenta de baza pentru un nou tip de aparate electronice.
Nanofirele sunt doar un exemplu, desi unul dintre cele mai
promitatoare, al transformarii care are loc acum in stiintele
materialelor, in timp ce cercetatorii incearca sa creeze urmatoarea
generatie de comutatoare mai mici, mai rapide si mai puternice
decat tranzistorii de astazi.
Motivul pentru care multi specialisti in computere urmaresc
acest scop este ca treptata miniaturizare a tranzistorilor a ajuns
deja aproape de limitele fizice de baza. Din ce in ce mai mult,
producatorii de tranzistoare se confrunta cu efectele subatomice,
ca tendinta electronilor de “a se scurge” dincolo de granitele
materiale. Electronii care se scurg fac mai dificil de stiut cand
un tranzistor este pe pozitia pornit sau oprit, informatie care
face posibila functionarea computerelor. La fel se explica si
incalzirea excesiva, principala deficienta a celor mai rapide
cipuri de memorie.
Tranzistorul nu este un element oarecare al lumii electronice.
Este inventia care a facut posibila revolutia computerelor. In
esenta este vorba despre un comutator pornit/oprit care este
controlat de un influx electric. In functionarea calculatoarelor
s-a adoptat conventia ca atunci cand comutatorul este pornit sa
reprezinte cifra “1”, iar cand este oprit sa reprezinte “0”. Aceste
siruri de “0” si “1” compun limbajul de baza al
calculatoarelor.