Tag: chanel

  • Cum arată fiica lui Will Smith – GALERIE FOTO

    Willow Smith şi-a trecut recent numele şi pe lista celebrităţilor care au încălcat cutumele industriei muzicale, lansându-şi albumul de debut într-o manieră surprinzătoare, fără să organizeze o conferinţă de presă şi fără nicio acţiune de promovare.

    Ea s-a îndepărtat pentru o vreme de industria muzicală, pentru a se concentra asupra altor pasiuni ale sale, precum baletul şi moda, după succesul primului ei single, “Whip My Hair”, lansat în 2001, care i-a adus un contract cu Roc Nation, renumita casă de discuri a rapperului Jay Z.

  • Cum arată fiica lui Johnny Depp – GALERIE FOTO

    Lily-Rose Depp, în vârstă de 18 ani, este imaginea parfumului Chanel No.5 L’Eau. Ea îşi clădeşte o carieră şi în actorie, iar miercuri, Academia de Film franceză a numit-o pe lista nominalizaţilor pentru Premiile César 2017, la categoria “Tânără Speranţă.”

    Lily-Rose Depp a jucat rolul Isadorei Duncan din filmul “La Danseuse”, debutul regizoral al franţuzoaicei Stephanie di Giusto. Acţiunea este plasată în secolul al 19-lea. Pelicula imortalizează viaţa tumultoasă a dansatoarei de origine americană, Loie Fuller.

    Jurnaliştii din toată lumea au numit-o “carismatică şi de o frumuseţe răpitoare”, după apariţia sa spectaculoasă pe covorul roşu al Festivalului de Film de la Cannes din 2016, când Lily-Rose a zâmbit fermecător în faţa fotografilor, la doar 16 ani. Debordând de naturaleţe, Lily-Rose a uimit publicul de pe croazetă cu outfit-ul său rebel, inclusiv pe Vanessa Paradis, membră a juriului pentru competiţia oficială la Cannes 2016.

    Johnny Depp şi fosta lui parteneră de viaţă, actriţa şi cântăreaţa franceză Vanessa Paradis, au împreună doi copii: Lily-Rose, în vârstă de 17 ani, şi Jack, în vârstă de 14 ani. Cuplul s-a despărţit în 2012.

  • Cum arată noua soţie a lui Bruce Willis.El are 62 de ani, ea are 38 – GALERIE FOTO

    Fara sa exceleze in domeniul cinematografiei, Emma Heming s-a facut cunoscuta datorita carierei din modeling.

    Britanica a aparut pe copertile mai multor reviste celebre, printre care Elle, Glamour, W Magazin si a prezentat pentru creatori importanti ca John Galliano, Paco Rabanne, Christian Dior, Chanel, Valentino.

    In prezent, Emma se dedica in cea mai mare parte a timpului de cresterea lui Mabel Ray, in varsta de 5 ani si a lui Evelyn Penn Willis, in varsta de trei ani, fetitele pe care le are cu Bruce Willis. Ambii parteneri sunt extrem de fericiti impreuna, iar conturile lor de socializare au devenit locul in care isi bucura fanii cu fotografiile celor mici, scrie stirileprotv

     

  • Bijuterii pentru 2017

    Casa Chanel, scrie New York Times, a ales o incursiune în trecut, spre femeile care i-au fost aproape fondatoarei sale, înainte ca aceasta să ajungă celebră, cu colecţia Coco avant Chanel. Printre piese se numără colierul Jeanne (numit astfel după actriţa de filme mute Jeanne Dirys), realizat din aur alb, mai bine de 100 de safire roz, 82 de spineli gri şi 650 de diamante, colierul Marthe, cu aur alb şi 220 de perle japoneze de cultură, ori inelul Suzanne (de la Suzanne Orlandi, prima femeie care a purtat o ţinută originală Chanel), cu safire roz-portocalii (padparadscha).

    L’École Van Cleef & Arpels a expus colecţia Retour D’Expedition de bijuterii şi obiecte decorative semnată de Harumi Klossowska de Rola şi dedicată fascinaţiei pentru lumea animală a creatoarei. Printre piese s-au regăsit o braţară de fildeş şi aur alb, abanos şi diamante ce închipuie o pisică prinzându-şi coada sau inele cu cap de acvilă lucrate din corn de vacă africană sau lemn pietrificat cu aur şi diamante.

    Alţi creatori au lansat bijuterii care arată ora, aşa- numitele „ceasuri secrete”, prezentate sub formă de brăţări, şi cadranele ascunse sub o combinaţie de pietre preţioase, cum ar fi spineli negri şi diamante albe ca la Giampiero Bodino sau opale, ca la Dior.

  • Un parfum pentru amândoi

    După colecţii de modă cu elemente care arată ca şi cum bărbaţii şi femeile au căutat idei unii în garderoba altora, a venit rândul parfumurilor care se adresează ambelor sexe, acestea devenind din ce în ce mai populare în ultima vreme.

    Tendinţa nu este tocmai nouă, scrie The Independent, ea apărând în anii ’90, odată cu lansarea de parfumuri de către Calvin Klein sau Comme des Garcons, astfel concepute încât să atragă atât femeile, cât şi bărbaţii.

    Lor le-au urmat branduri precum Tom Ford, Chanel sau Escentric Molecules, toate preferând în general să creeze parfumuri mai apropiate de cele de masculine, la care să adauge note feminine.

  • Cum arată primul Spa Chanel. Se regăseşte în legendarul hotel Ritz din Paris

    Închis în anul 2012 pentru renovări, legendarul hotel Ritz din Paris şi-a redeschis uşile în luna iunie, aducând totodată primul Spa Chanel.
     
    Designul este unul neoclasic unde, putem regăsi o piscină simplă şi materiale din mătase, toate acestea oferind un spaţiu luxuriant. Inspirat de povestea de viaţă a lui Coco Chanel, când a trăit în apartamentul unui hotel, designerul a fost, de asemenea, rezident în hotelul Ritz timp de 40 de ani.
     
    Mai multe şi galerie foto pe www.one.ro
  • Cum a ajuns o creatoare de modă pe lista celor mai influenţi 100 de oameni ai secolului

    Coco Chanel (Gabriel Bonheur Chanel) a fost o creatoare de modă şi fondatoare a imperiului Chanel. Ea este singura creatoare de modă prezentă în lista Time a celor mai influenţi 100 de oameni din secolului XX.

    Influenţa creatoarei a depăşit limitele culturii vestimentare, iar produsul ei cel mai cunoscut, parfumul Chanel no. 5, este unul dintre cele mai vîndute din istorie. Coco Chanel este cunoscută şi astăzi pentru determinarea, ambiţia şi energia de care a dat dovadă pentru a-şi atinge scopurile, atât pe plan personal cât şi pe cel profesional. Cu toate acestea, viaţa ei a generat numeroase controverse, mai ales datorită comportamentului său pe durata ocupaţiei naziste din timpul celui de-al doilea război mondial.

    Gabriel Bonheur Chanel s-a născut în 1883 în Saumur, Franţa. După ce a învăţat să coasă la vârsta de şase ani, Chanel s-a angajat la o croitorie, iar în timpul liber a cântat într-un cabaret frecventat de ofiţeri ai armatei franceze. În această perioadă şi-a atras porecla Coco, cel mai probabil datorită unui cântec numit “Ko Ko Ri Ko”. În anul 1906, Chanel l-a cunoscut pe Etienne Balsan, un tânăr ofiţer ce provenea dintr-o familie bogată. Părinţii lui Balsan deţineau una dintre cele mai mari fabrici de haine din Franţa şi produceau echipament destinat armatei franceze. În 1909, când Chanel s-a mutat la Paris, tânărul ofiţer i-a pus la dispoziţie apartamentul său şi a introdus-o în cercurile selecte din capitala franceză.

    Căpitanul Arthur Edward ‘Boy’ Capel, unul dintre prietenii lui Balsan, a ajutat-o pe Chanel să deschidă un magazin în cartierul Deauville. Produsele erau croite din materiale ieftine şi orientate, în generale, către zona sport. Câţiva ani mai târziu, Coco Chanel a deschis un nou butic în Biarritz, un oraş situat în sudul Franţei care a avut statut de neutralitate în timpul primului război mondial. Aici, femeia l-a cunoscut pe Marele Duce Dimitri Pavlovici, un aristocrat rus cu care a avut o scurtă aventură, păstrând apoi o strânsă relaţie cu el de-a lungul vieţii.

    În anul 1919, “Chanel” era deja consacrat ca un brand, având sediul într-unul dintre cele mai exclusiviste cartiere din Paris. În următorii ani, Chanel şi-a consolidat imaginea companiei, dechizând zeci de magazine în Franţa.

    În 1924, Coco Chanel a semnat un contract cu o companie deţinută de familia Wertheimers pentru a produce o gamă de parfumuri şi accesorii. “Parfums Chanel” a devenit imperiul cunoscut astăzi, cu venituri anuale de peste 7 miliarde miliarde de dolari. Redenumită “Chanel”, compania are peste 300 de magazine şi este prezentă pe toate continentele, având în jur de 1.500 de angajaţi.

  • Cum atrag companiile de lux o nouă generaţie de clienţi

    Companiile din industria luxului nu se culcă pe lauri, bazându-se pe lunga tradiţie din domeniul lor, ci încearcă să-şi crească o nouă generaţie de clienţi. O modalitate de a realiza acest lucru o reprezintă organizarea unor expoziţii cu intrarea liberă separate de prezentările colecţiilor, care să atragă publicul larg şi mai ales pe cei activi pe reţelele de socializare online, scrie Financial Times.

    Printre evenimentele de acest tip se numără expoziţia Wanderland a casei Hermes, care reunea câteva mii de obiecte din arhiva sau colecţiile moderne ale companiei. La rândul său, Louis Vuitton a organizat o expoziţie care să prezinte lucrările şi să explice viziunea directorului său de creaţie Nicolas Ghesquiere. Expoziţia, intitulată Series 3, a putut fi vizitată la Londra şi a avut ca subiect procesul de creaţie a colecţiei de toamnă/iarnă 2015, deja disponibilă în magazine, cu scopul de a arăta publicului aspectele nevăzute ale unei colecţii de modă.

    Un alt eveniment este cel al casei Chanel, intitulat Mademoiselle Privé şi menit, aşa cum afirmă conducerea companiei, să atragă tinerii. Spaţiul expoziţional a fost astfel amenajat încât să permită fotografierea uşoară de către vizitatori, care mai apoi să se laude pe internet postând imagini din locurile prin care au trecut. Mademoiselle Privé„ se axează pe măiestria atelierelor de haute couture şi bijuterii ale Chanel şi pe popularul parfum al companiei, Chanel No. 5.
     

  • Compania care şi-a mărit profitul cu 38% în 2014

    Ultimul raport al companiei a anunţat o creştere de 38% a profitului anual. Chanel a raportat anul trecut venituri de 7,5 miliarde de dolari şi un profit de 1,4 miliarde de dolari, conform Bloomberg.

    Alain şi Gerard Wetheimer au fiecare o avere de 11,8 miliarde de dolari, fiind printre cei mai bogaţi oameni din Franţa. Ocupă locurile şase şi şapte în clasamentul celor mai avuţi oameni din Franţa, conform Bloomberg Bilionaires Index. Astfel, în urma raportului fraţii au devenit mai bogaţi cu 3 miliarde de dolari, averea fraţilor Wetheimers crescând cu 13% din ianuarie 2014.

    “Chanel are un succes extraordinar în China, astfel rezultă creşterea fenomenală pe care compania o înregistrează”, a spus Luca Solca, directorul departamentului de cercetare în domeniul bunurilor de lux la Exane BNP Paribas din Londra.