BusinessMagazin

Tag: cercetator

  • De ce importă Dubai nisip. “Am fost şocat să aflu că oamenii se bat pentru nisip”

    „Am fost şocat să aflu că oamenii se bat pentru nisip. Lucrez de peste 20 de ani în sectorul dedicat mediului înconjurător, dar nu mă aşteptam ca nisipul să fie o resursă atât de disputată”, a declarat Pascal Peduzzi, cercetător în cadrul Naţiunilor Unite.

    Peduzzi se afla în Jamaica în urmă cu şase ani studiind eroziunea plajelor când localnici i-au spus că oamenii mafiei locale veneau pe plajă în mijlocul nopţii şi luau nisip cu sacii, informează BBC.

    Piaţa de nisip şi pietriş din SUA a fost evaluată la 8.3 miliarde de dolari anul trecut, potrivit USGS. Iar cererea pentru nisip va creşte cu până la 5.5% în fiecare an până în 2018, conform unui raport din decembrie 2014 al Freedonia Group.
    Cererea de nisip a crescut foarte mult în special în China şi India. Dezvoltările de clădiri noi, baraje, poduri şi drumuri în China  au crescut foarte mult cererea pentru nisip. De fapt, s-a utilizat mai mult nisip în China în ultimii patru ani decât a folosit SUA în ultimul secol, potrivit lui Peduzzi.

    Nisipul este utilizat ca material de construcţii încă din anul 3500 î. Ch. Iar odată cu boom-ul global din construcţii şi cererea de nisip a explodat. În 2014 aproximativ 196 milioane de tone de nisip şi pietriş au fost utilizate pe glob, potrivit US Geological Survery. După apă, nisipul este cea mai folosită resursă naturală. Acesta se regăseşte în filtre, ecrane de smartphone-uri şi chiar pasta de dinţi.

    Chiar şi Emiratele Arabe Unite au importat nisip, pietriş şi pietre în valoare de 456 milioane de dolari în 2014, potrivit Naţiunilor Unite. De ce? Deşi Dubaiul se află în inima deşertului, nisipul de acolo nu poate fi folosit la construcţii deoarece este mult prea fin.

    În State cererea de nisip a crescut foarte mult din cauza fracturării hidraulice (fracking) pentru că prin această tehnologie de foraj este utilizată foarte multă apă, nisip şi chimicale. Din 2011 până în 2014, cererea de nisip pentru fracking a crescut de la 24 milioane de tone la 59 milioane de tone, însă a scăzut la 50 milioane de tone în 2015.

    Plajele de pe glob s-au micşorat cu 40 de metri din 1968 până în 2008, este de părere Pascal Peduzzi.

    „Încă avem foarte mult nisip, dar pentru că îl utilizăm atât de mult nisipul ar putea deveni o resursă pe cale de dispariţie. Nu spun că nu ar mai trebui să folosim nisip, ci doar să fim mai conştienţi în utilizarea acestuia”, spune Peduzzi. 
     

  • Dovada că niciodată nu trebuie să renunţi: A eşuat cu primul business, dar a perseverat şi a prins aripi. Povestea braşoveanului care a reuşit să ajungă la primul milion de lei afaceri

    Firma de cercetare înfiinţată de cercetătorul care şi-a luat doctoratul cu o teză care a studiat primele zece ediţii din catalogul 100 Tineri Manageri de top a depăşit anul trecut pragul de un milion de lei cifră de afaceri. A doua încercare a antreprenorului de a dezvolta propria firmă a prins aripi, dar prima experienţă a fost un eşec. Cum a fost drumul până aici şi ce planuri are în continuare, povesteşte braşoveanul Romulus Oprica, cel care a înfiinţat şi a crescut BrandBerry.

    În această etapă a dezvoltării firmei, spune antreprenorul care a înfiinţat firma de cercetare de piaţă BrandBerry, rolul său s-a transformat tot mai mult în unul de project manager. În continuare se ocupă de vânzări, analiză de date şi consultanţă, dar procentul cel mai mare din timp îi este ocupat de mangementul proiectelor şi facilitarea colaborării experţilor implicaţi în proiecte. „Dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte rolul meu de acum, aş spune că sunt «BD în acţiune»; dar nu «brigada diverse», deşi fac diverse, ci «business developer». Cel puţin în ultimii trei ani acesta a fost primordial rolul meu, în detrimentul analizelor de date şi raportărilor către client. Dacă l-aş pune pe fiu-meu cel mare să descrie ce fac, ar spune că «toată ziua stau la cafele», ceea ce, evident, e consistent cu poziţia de BD.”

    Modelul pe care funcţionează BrandBerry este de tip colaborativ, „deci nu pot spune că am oameni «în subordine». Există proiecte în care sunt implicaţi şi câte 150 de oameni, cum ar fi cercetările reprezentative naţional desfăşurate «on-field», dar majoritatea proiectelor presupun coordonarea unei echipe de cinci până la zece oameni.”

    Anul trecut, BrandBerry a depăşit, după cum spune chiar Romulus Oprica, pragul psihologic de un milion de lei cifră de afaceri, „prag care, evident, este unul încă mic, dar foarte promiţător şi am pus bazele unui proiect pe care urmează să-l lansăm în toamna lui 2018”. Pentru anul în curs, planurile se referă la un plus de 30% faţă de rezultatele din 2017.

    Despre parcursul său profesional, antreprenorul spune: „Am lucrat de puştan; părinţii mei aveau un mic magazin şi am făcut multă practică în el – micul comerţ din anii ’90, până în 2000. După absolvirea facultăţii, când am decis că rămân în ţară, am vrut să mă angajez, dar am ratat două joburi şi am decis că mă fac antreprenor şi să realizez studii de piaţă”.

    Profilul său educaţional este unul eminamente socio-uman, dar cu multă practică în vânzări şi relaţii cu clienţii. A absolvit liceul cu profil psiho-pedagogic din Braşov, prima sa calificare fiind de învăţător/educatoare; „în nomenclatorul de meserii nu există echivalentul masculin pentru «educatoare», aşa că m-au asimilat. Facultatea de sociologie a fost o alegere necontrastantă, iar faptul că am început-o la Braşov a fost determinat mai degrabă de constrângeri economice”. Pe aceeaşi filieră, socio-umane, a urmat şi masterul la câţiva ani distanţă şi, ceva mai recent, doctoratul. Educaţia a fost esenţială în evoluţia sa, în perioada studenţiei având şi prima ieşire din ţară, cu o bursă Erasmus, în Copenhaga, punctează Oprica. „A fost unul dintre cei mai marcanţi ani din viaţa mea; primisem bursa pentru o perioadă de trei luni, dar am rămas un întreg an universitar. E greu de povestit în câteva cuvinte şocul cultural pe care l-am trăit acolo.”

    În timpul facultăţii a lucrat, ca mulţi dintre colegii săi, ca operator de interviu (în cercetare de piaţă), dar a fost şi profesor suplinitor pentru doi ani, iar în perioada bursei în Copenhaga a avut chiar două slujbe. Bursa primită era total insuficientă şi a ales să îşi prelungească şederea, aşa că a fost constrâns să lucrez; „am lucrat şi în curăţenie şi am fost pentru câteva luni «starter» (ajutor de bucătar) într-un restaurant mexican. În ultimul an de facultate m-am dedicat ONG-urilor şi m-am plimbat în multe schimburi de tineret susţinute de Uniunea Europeană. A fost unul dintre cei mai liberi ani ai mei.”

    După absolvirea facultăţii, când a decis să rămână în ţară, a vrut să se angajeze. Prima experienţă, povesteşte Oprica, a fost cu un om de afaceri din Braşov pentru care ar fi trebuit să facă business development în HoReCa. „Când am început efectiv lucrul m-am trezit cu o cutie mare în braţe, plină cu hârtie igienică şi şerveţele, şi mi-a zis: «Vinde!». Nu prea ne-am înţeles asupra modului în care trebuie să abordăm piaţa şi am convenit să ne despărţim prieteneşte.” A aplicat apoi pentru un alt job, de reprezentant regional al unui importator mare de anvelope şi acumulatori; a trecut de toate interviurile şi, când să semneze contractul de angajare, proprietarul a aflat că tânărul nu avea experienţă la condus. „Mi-a zis că «nu mă poate trimite la moarte pe drumurile patriei»”.

    Aşa că, după ce a ratat două joburi, a decis să mizeze pe antreprenoriat şi să facă studii de piaţă. „Mi s-a părut că este singurul lucru pe care ştiu să-l fac. Nu ştiam, dar am învâţat «the hard way». Am pornit pe jos, la propriu.” Îşi aminteşte că avea un client în afara Braşovului; mergea cu transportul în comun până la capăt de linie, de acolo lua taxiul, ca să nu ajungă cu pantofii murdari la destinaţie, dar de întors în oraş i s-a întâmplat de cele mai multe ori să meargă pe jos, pentru că nu mai avea bani de taxi şi pentru întoarcere. „Am avut multă încredere că pot să ofer în Braşov servicii de care nimeni nu avea nevoie la acel moment. Eram un specimen destul de exotic. Ne-am dezvoltat mai întâi pe plan local, după câţiva ani am evoluat la regional şi, din 2009, am făcut pasul în a realiza cercetări la nivel naţional.”

    Evaluează acum că a avut foarte mult noroc, pentru că demersul său a debutat după o perioadă de aproape trei ani în care lăsase pe locul secund cercetările, pentru că a vrut să construiască o reţea de site-uri locale. Încă nu exista în România nicio reţea de acel gen şi a crezut că o să fie un succes răsunător. „Ideea a fost bună, am obţinut finanţare şi apoi, pentru că nu aveam deloc expertiză în acel gen de afaceri, ajutat şi de criza din 2008, am dat-o de gard în cel mai victorios stil posibil. M-a demoralizat rău de tot! Am avut noroc de un om extraordinar lângă mine, care mi-a spus că ar fi cazul să mă opresc din a încerca să salvez ceva ce deja murise. Mă ataşasem prea mult de ideea mea şi nu doream să accept eşecul.”

    Faptul că în 2008-2009 criza economică era în toi s-a dovedit pentru antreprenorul aflat la început de drum o oportunitate mare, pentru că i-a permis să acceseze clienţi mari, care până la acel moment nu se uitau la cost. „Am venit cu nişte preţuri foarte competitive, ceea ce era bine, dar nu suficient. A fost nevoie de multe întâlniri pentru a-i convinge pe clienţi că pot lucra cu încredere cu noi. Am avut un client care după nişte ani, când ne-am împrietenit, mi-a mărturisit că în departamentul lor colegii mă numeau «Domnul Insistentul» – exact aşa, cu articol hotărât pe insistent.” 

    A fost o perioadă în aventura antreprenoriatului, până prin 2014-2015, când, spune Romulus Oprica, „eram şi portar, şi mijlocaş, şi atacant; eu centram, eu dădeam cu capul  adică făceam de toate. În 2014, după finalizarea doctoratului, am reorganizat modelul de business şi m-am asociat (la nivel de proiecte) cu mai mulţi profesionişti din domenii conexe şi complementare, ceea ce a dus la creşterea exponenţială a afacerii. Am trecut de la one-man-show la echipă.” Iar în ultimii trei ani, povesteşte braşoveanul, a avut mai multe proiecte de consultanţă pe care le-au putut accesa şi companii locale, iar BrandBerry a fost folosită ca studiu de caz de către BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare) pentru a exemplifica beneficiile programului KnowHow Romania, program prin care BERD facilitează accesul la servicii profesionale de consultanţă, oferind finanţare nerambursabilă IMM-urilor pentru a le ajuta să se dezvolte şi să devină mai competitive.

    Doctoratul a fost, cel puţin iniţial, o decizie mai degrabă de business, mărturiseşte franc, pentru că dorea să ajungă la nişte manageri şi nu reuşea. „Decizia mea a întâlnit deschiderea neaşteptată a unuia dintre cei mai faini oameni pe care îi cunosc, antropologul Vintilă Mihăilescu, care mi-a acceptat tema de cercetare şi mai apoi m-a lăsat să dau cu capul de pragul de sus ca să mai cobor din nori şi să văd pe unde merg.” Tot în perioada şcolii doctorale l-a avut ca profesor pe Bogdan Voicu, de la care a învăţat cu adevărat statistică. „În mod special aceşti doi oameni au avut un impact semnificativ asupra modului în care mi-am reorganizat micul business, m-au ajutat să cresc şi să cred că pot mai mult. De fapt, în acea perioadă am interacţionat pentru prima dată cu proiectul vostru, Tineri manageri de top, pentru că îi alesesem ca temă de cercetare; doream să aflu care-i patternul pentru a deveni tânăr manager de top. Îmi amintesc că citeam cu multă admiraţie poveştile celor prezenţi în catalog şi mă gândeam, uşor ruşinat de îndrăzneala mea, cum ar fi să fiu şi eu pe acest podium al celor care au reuşit…”.
    În 2014, după finalizarea doctoratului, care a avut ca temă ediţiile de până atunci a catalogului 100 tineri manageri de top, realizat de Business Magazin, a reorganizat modelul de business şi s-a asociat (la nivel de proiecte) cu mai mulţi profesionişti din domenii conexe, ceea ce a dus la creşterea afacerii. 

    Despre planurile pe termen lung, Romulus Oprica spune că de ceva vreme se apropie tot mai mult de mediul academic, dorindu-şi ca în viitorul apropiat să fie implicat şi mai activ în acest domeniu. „Cred că în cinci-zece ani rolul nostru va fi mai degrabă unul de consultanţi în cercetare, de experţi care-i învaţă pe beneficiari cum să interpreteze datele la care au deja acces.” 

  • Cercetătorul care a depăşit milionul

    În această etapă a dezvoltării firmei, spune antreprenorul care a înfiinţat firma de cercetare de piaţă BrandBerry, rolul său s-a transformat tot mai mult în unul de project manager. În continuare se ocupă de vânzări, analiză de date şi consultanţă, dar procentul cel mai mare din timp îi este ocupat de mangementul proiectelor şi facilitarea colaborării experţilor implicaţi în proiecte. „Dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte rolul meu de acum, aş spune că sunt «BD în acţiune»; dar nu «brigada diverse», deşi fac diverse, ci «business developer». Cel puţin în ultimii trei ani acesta a fost primordial rolul meu, în detrimentul analizelor de date şi raportărilor către client. Dacă l-aş pune pe fiu-meu cel mare să descrie ce fac, ar spune că «toată ziua stau la cafele», ceea ce, evident, e consistent cu poziţia de BD.”

    Modelul pe care funcţionează BrandBerry este de tip colaborativ, „deci nu pot spune că am oameni «în subordine». Există proiecte în care sunt implicaţi şi câte 150 de oameni, cum ar fi cercetările reprezentative naţional desfăşurate «on-field», dar majoritatea proiectelor presupun coordonarea unei echipe de cinci până la zece oameni.”

    Anul trecut, BrandBerry a depăşit, după cum spune chiar Romulus Oprica, pragul psihologic de un milion de lei cifră de afaceri, „prag care, evident, este unul încă mic, dar foarte promiţător şi am pus bazele unui proiect pe care urmează să-l lansăm în toamna lui 2018”. Pentru anul în curs, planurile se referă la un plus de 30% faţă de rezultatele din 2017.

    Despre parcursul său profesional, antreprenorul spune: „Am lucrat de puştan; părinţii mei aveau un mic magazin şi am făcut multă practică în el – micul comerţ din anii ’90, până în 2000. După absolvirea facultăţii, când am decis că rămân în ţară, am vrut să mă angajez, dar am ratat două joburi şi am decis că mă fac antreprenor şi să realizez studii de piaţă”.

    Profilul său educaţional este unul eminamente socio-uman, dar cu multă practică în vânzări şi relaţii cu clienţii. A absolvit liceul cu profil psiho-pedagogic din Braşov, prima sa calificare fiind de învăţător/educatoare; „în nomenclatorul de meserii nu există echivalentul masculin pentru «educatoare», aşa că m-au asimilat. Facultatea de sociologie a fost o alegere necontrastantă, iar faptul că am început-o la Braşov a fost determinat mai degrabă de constrângeri economice”. Pe aceeaşi filieră, socio-umane, a urmat şi masterul la câţiva ani distanţă şi, ceva mai recent, doctoratul. Educaţia a fost esenţială în evoluţia sa, în perioada studenţiei având şi prima ieşire din ţară, cu o bursă Erasmus, în Copenhaga, punctează Oprica. „A fost unul dintre cei mai marcanţi ani din viaţa mea; primisem bursa pentru o perioadă de trei luni, dar am rămas un întreg an universitar. E greu de povestit în câteva cuvinte şocul cultural pe care l-am trăit acolo.”

    În timpul facultăţii a lucrat, ca mulţi dintre colegii săi, ca operator de interviu (în cercetare de piaţă), dar a fost şi profesor suplinitor pentru doi ani, iar în perioada bursei în Copenhaga a avut chiar două slujbe. Bursa primită era total insuficientă şi a ales să îşi prelungească şederea, aşa că a fost constrâns să lucrez; „am lucrat şi în curăţenie şi am fost pentru câteva luni «starter» (ajutor de bucătar) într-un restaurant mexican. În ultimul an de facultate m-am dedicat ONG-urilor şi m-am plimbat în multe schimburi de tineret susţinute de Uniunea Europeană. A fost unul dintre cei mai liberi ani ai mei.”

    După absolvirea facultăţii, când a decis să rămână în ţară, a vrut să se angajeze. Prima experienţă, povesteşte Oprica, a fost cu un om de afaceri din Braşov pentru care ar fi trebuit să facă business development în HoReCa. „Când am început efectiv lucrul m-am trezit cu o cutie mare în braţe, plină cu hârtie igienică şi şerveţele, şi mi-a zis: «Vinde!». Nu prea ne-am înţeles asupra modului în care trebuie să abordăm piaţa şi am convenit să ne despărţim prieteneşte.” A aplicat apoi pentru un alt job, de reprezentant regional al unui importator mare de anvelope şi acumulatori; a trecut de toate interviurile şi, când să semneze contractul de angajare, proprietarul a aflat că tânărul nu avea experienţă la condus. „Mi-a zis că «nu mă poate trimite la moarte pe drumurile patriei»”.

    Aşa că, după ce a ratat două joburi, a decis să mizeze pe antreprenoriat şi să facă studii de piaţă. „Mi s-a părut că este singurul lucru pe care ştiu să-l fac. Nu ştiam, dar am învâţat «the hard way». Am pornit pe jos, la propriu.” Îşi aminteşte că avea un client în afara Braşovului; mergea cu transportul în comun până la capăt de linie, de acolo lua taxiul, ca să nu ajungă cu pantofii murdari la destinaţie, dar de întors în oraş i s-a întâmplat de cele mai multe ori să meargă pe jos, pentru că nu mai avea bani de taxi şi pentru întoarcere. „Am avut multă încredere că pot să ofer în Braşov servicii de care nimeni nu avea nevoie la acel moment. Eram un specimen destul de exotic. Ne-am dezvoltat mai întâi pe plan local, după câţiva ani am evoluat la regional şi, din 2009, am făcut pasul în a realiza cercetări la nivel naţional.”

    Evaluează acum că a avut foarte mult noroc, pentru că demersul său a debutat după o perioadă de aproape trei ani în care lăsase pe locul secund cercetările, pentru că a vrut să construiască o reţea de site-uri locale. Încă nu exista în România nicio reţea de acel gen şi a crezut că o să fie un succes răsunător. „Ideea a fost bună, am obţinut finanţare şi apoi, pentru că nu aveam deloc expertiză în acel gen de afaceri, ajutat şi de criza din 2008, am dat-o de gard în cel mai victorios stil posibil. M-a demoralizat rău de tot! Am avut noroc de un om extraordinar lângă mine, care mi-a spus că ar fi cazul să mă opresc din a încerca să salvez ceva ce deja murise. Mă ataşasem prea mult de ideea mea şi nu doream să accept eşecul.”

    Faptul că în 2008-2009 criza economică era în toi s-a dovedit pentru antreprenorul aflat la început de drum o oportunitate mare, pentru că i-a permis să acceseze clienţi mari, care până la acel moment nu se uitau la cost. „Am venit cu nişte preţuri foarte competitive, ceea ce era bine, dar nu suficient. A fost nevoie de multe întâlniri pentru a-i convinge pe clienţi că pot lucra cu încredere cu noi. Am avut un client care după nişte ani, când ne-am împrietenit, mi-a mărturisit că în departamentul lor colegii mă numeau «Domnul Insistentul» – exact aşa, cu articol hotărât pe insistent.” 

    A fost o perioadă în aventura antreprenoriatului, până prin 2014-2015, când, spune Romulus Oprica, „eram şi portar, şi mijlocaş, şi atacant; eu centram, eu dădeam cu capul  adică făceam de toate. În 2014, după finalizarea doctoratului, am reorganizat modelul de business şi m-am asociat (la nivel de proiecte) cu mai mulţi profesionişti din domenii conexe şi complementare, ceea ce a dus la creşterea exponenţială a afacerii. Am trecut de la one-man-show la echipă.” Iar în ultimii trei ani, povesteşte braşoveanul, a avut mai multe proiecte de consultanţă pe care le-au putut accesa şi companii locale, iar BrandBerry a fost folosită ca studiu de caz de către BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare) pentru a exemplifica beneficiile programului KnowHow Romania, program prin care BERD facilitează accesul la servicii profesionale de consultanţă, oferind finanţare nerambursabilă IMM-urilor pentru a le ajuta să se dezvolte şi să devină mai competitive.

    Doctoratul a fost, cel puţin iniţial, o decizie mai degrabă de business, mărturiseşte franc, pentru că dorea să ajungă la nişte manageri şi nu reuşea. „Decizia mea a întâlnit deschiderea neaşteptată a unuia dintre cei mai faini oameni pe care îi cunosc, antropologul Vintilă Mihăilescu, care mi-a acceptat tema de cercetare şi mai apoi m-a lăsat să dau cu capul de pragul de sus ca să mai cobor din nori şi să văd pe unde merg.” Tot în perioada şcolii doctorale l-a avut ca profesor pe Bogdan Voicu, de la care a învăţat cu adevărat statistică. „În mod special aceşti doi oameni au avut un impact semnificativ asupra modului în care mi-am reorganizat micul business, m-au ajutat să cresc şi să cred că pot mai mult. De fapt, în acea perioadă am interacţionat pentru prima dată cu proiectul vostru, Tineri manageri de top, pentru că îi alesesem ca temă de cercetare; doream să aflu care-i patternul pentru a deveni tânăr manager de top. Îmi amintesc că citeam cu multă admiraţie poveştile celor prezenţi în catalog şi mă gândeam, uşor ruşinat de îndrăzneala mea, cum ar fi să fiu şi eu pe acest podium al celor care au reuşit…”.
    În 2014, după finalizarea doctoratului, care a avut ca temă ediţiile de până atunci a catalogului 100 tineri manageri de top, realizat de Business Magazin, a reorganizat modelul de business şi s-a asociat (la nivel de proiecte) cu mai mulţi profesionişti din domenii conexe, ceea ce a dus la creşterea afacerii. 

    Despre planurile pe termen lung, Romulus Oprica spune că de ceva vreme se apropie tot mai mult de mediul academic, dorindu-şi ca în viitorul apropiat să fie implicat şi mai activ în acest domeniu. „Cred că în cinci-zece ani rolul nostru va fi mai degrabă unul de consultanţi în cercetare, de experţi care-i învaţă pe beneficiari cum să interpreteze datele la care au deja acces.” 

  • Olivia Steer revine cu o nouă postare şoc pe Facebook: “Rujeola nu există”

    “După aproape cinci ani de lupta grea provaccinistă,(…) rata vaccinării împotriva rujeolei a ajuns sub 45%, la nivel de ţară!  E vorba de acea boală ce se credea că ar fi provocată de un virus, dar a cărui existenţă nu a putut fi dovedită de nici un cercetător/biolog/virusolog/imunolog, în ciuda premiului de 100.000 euro pus în joc, de un biolog neamţ.

    Drept pentru care, în lipsa oricăror probe ştiinţifice, Curtea Supremă din Germania a decretat că “rujeola nu există”, iar că vaccinarea s-a făcut din “motive sinistre” “, este mesajul Oliviei Steer.

  • Ce trebuie să facă România pentru economia socială în perioada preşedinţiei Consiliului UE

    Joi, în cadrul unei conferinţe, a fost lansat brief-ul „Economia socială în programul preşedinţiilor Consiliului Uniunii Europene. Perspective pentru România la Preşedinţia Consiliului UE”, care conţine propuneri pentru preşedinţia Consiliului UE din primul semestru al anului 2019, priorităţi şi idei de evenimentele pe care Guvernul le va organiza în acea perioadă.

    „Noi considerăm că acest brief poate îmbunătăţi capitolul social din Afaceri Sociale din documentul României. Nu ne facem mari speranţe că România va avea economia socială ca prioritate, după cum ştiţi trebuie să preluăm o parte din priorităţi de la colegii din faţa noastră (Austria), şi să predăm după aceea colegilor finlandezi, deci există întotdeauna o negociere cu privire la aceste priorităţi, comisie, şi trialog, cum se numeşte acest trio. Sperăm ca România să privească acest domeniu ca unul cheie atât pentru ţară, cât şi pentru Uniune”, a precizat Ionuţ Sibian, director executiv al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, care dezvoltă Platforma de Sprijin RO2019 a societăţii civile.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Ce trebuie să facă România pentru economia socială în perioada preşedinţiei Consiliului UE

    Joi, în cadrul unei conferinţe, a fost lansat brief-ul „Economia socială în programul preşedinţiilor Consiliului Uniunii Europene. Perspective pentru România la Preşedinţia Consiliului UE”, care conţine propuneri pentru preşedinţia Consiliului UE din primul semestru al anului 2019, priorităţi şi idei de evenimentele pe care Guvernul le va organiza în acea perioadă.

    „Noi considerăm că acest brief poate îmbunătăţi capitolul social din Afaceri Sociale din documentul României. Nu ne facem mari speranţe că România va avea economia socială ca prioritate, după cum ştiţi trebuie să preluăm o parte din priorităţi de la colegii din faţa noastră (Austria), şi să predăm după aceea colegilor finlandezi, deci există întotdeauna o negociere cu privire la aceste priorităţi, comisie, şi trialog, cum se numeşte acest trio. Sperăm ca România să privească acest domeniu ca unul cheie atât pentru ţară, cât şi pentru Uniune”, a precizat Ionuţ Sibian, director executiv al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, care dezvoltă Platforma de Sprijin RO2019 a societăţii civile.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Povestea lui Iisus a fost „inventată pentru a-i ţine sub control pe săraci”, susţine un cercetător american

    Cercetătorul american susţine că povestea lui Iisus Hristos a fost inventată ca sistem de control al minţilor celor săraci. Joseph Atwill, autorul cărţii „Caesar’s Messiah: The Roman Conspiracy to Invent Jesus”, spune că însuşi creştinismul nu a început ca o religie, ci ca o propagandă sofisticată a autorităţilor, menită să-i împace pe locuitorii Imperiului Roman.
     
    Atwill şi-a prezentat în premieră teoria scandaloasă în 2013. El susţine că Noul Testament a fost scris de bogătaşii din Imperiul Roman, care au „fabricat” povestea lui Iisus.
     
    „Creştinismul poate fi considerat o religie, dar a fost dezvoltat şi folosit ca sistem de control al minţilor, a produs sclavi care credeau că Dumnezeu le-a dictat condiţia de sclavie”, susţine cercetătorul citat de independent.co.uk.
     
    Atwill spune că actele de insurecţie ale sectelor evreieşti, care aşteptau sosirea unui „Mesia războinic” în Palestina, au reprezentat o problemă mare pentru Imperiul Roman. Autorităţile epuizaseră toate căile tradiţionale de contraatac şi au recurs la un război psihologic.
     
    „Au conchis că pentru a opri propagarea activităţii evreieşti trebuie să creeze o religie”, continuă Atwill. „Aşa a fost inventată povestea acestui Mesia pacificator”.
     
    „În loc să inspire războiul de gherilă, Mesia promova pacifismul, întoarcerea celuilalt obraz şi îi încuraja pe evrei să fie loiali Cezarului şi să-şi plătească birurile către Roma”.
     
    „Chiar dacă acest creştinism poate fi un confort pentru unii, devine dăunător şi represiv, o formă insipidă de control psihologic, care duce la acceptarea orbească a unor lucruri, a sărăciei, a războiului. În SUA, să spunem, creştinismul este utilizat pentru a justifica războaiele duse de soldaţii americani în lume”.
     

  • Povestea omului care a ajuns de la cercetător în apartament la cel mai bine platit om de ştiinţă din istorie

    Un cercetător studiază mutaţiile genetice pentru a găsi leac la orice, de la astm la artrită – o afacere care a reuşit să treacă peste eşecuri dramatice şi să-i facă miliardari pe cei care au crezut în ea. „Avem mult mai mult de oferit. abia am început.“

    Pentru cei mai mulţi oameni aflaţi în poziţia lui George Yancopoulos, oferta de muncă ar fi fost uşor de refuzat. Tânăr asistent la prestigioasa universitate Columbia, Yancopoulos, pe atunci în vârstă de 26 de ani, tocmai câştigase o bursă de cercetare de mai multe milioane de dolari pe opt ani în propriul laborator de genetică.

    Apoi a apărut Leonard Schleifer, un neurochirurg fără nicio experienţă de business, cu oferta sa: un post la noua sa companie de medicamente cu sediul într-un apartament cu un dormitor din Colegiul Medical Cornell. Povestea a început în 1988. Schleifer intenţiona să pună în practică cele mai noi descoperiri din domeniul ştiinţelor genetice pentru tratarea afecţiunilor creierului, dar nu stăpânea bine materia – revoluţia ADN-ului era încă tânără. Yancopoulos urma să fie expertul său în genetică.

    A avut loc ceva luptă de convingere, dar în cele din urmă Yancopoulos a părăsit confortul mediului universitar pentru a se alătura companiei lui Schleifer, cunoscută ulterior ca Regeneron Pharmaceuticals. Presiunile neurologului au venit la momentul potrivit. Cu câteva zile înainte, Yancopoulos le povestise păriţilor săi, imigranţi greci, despre bursa de cercetare primită la universitate. Pentru un tânăr asistent prestigiul este cât se poate de important, dau nu şi pentru părinţii lui Yancopoulos. Pe ei îi interesa mai mult salariul: 30.000 de dolari pe an, o sumă cât se poate de modestă pentru standardele de pe piaţa americană.

    Vorbindu-i pătimaş în greacă, îşi aminteşte acum Yancopoulos, tatăl său s-a plâns că după ce a luptat cu naziştii şi cu comuniştii şi a muncit din greu pentru a câştiga bani ca să-i poată asigura fiului său o educaţie bună, rezultatul final pare să fie „o viaţă în laborator pentru ştiinţe ezoterice despre care doar câţiva oameni vor citi în jurnale“, spunea pe-atunci tatăl. Dacă tânărul chiar avea de gând să vindece boli şi să schimbe lumea, cu siguranţă că putea scoate din aceasta suficienţi bani pentru o viaţă decentă.

    Yancopoulos nu mai este un novice, şi nici salariul său nu este modest. Ca director de cercetare la Regeneron (numele trimite la regenerarea celulelor din creier), el a devenit cel mai bine plătit cercetător din istorie. Este o somitate în domeniu acum, un deschizător de drumuri şi primul director de cercetare şi dezvoltare din industria farma devenit miliardar. Anul trecut a fost remunerat pentru munca sa cu 40,3 milioane de dolari.

    Tatăl său n-a trăit destul să-l vadă unde este acum, dar la înmormântare, în 2010, oamenii alături de care bătrânul Yancopoulos a luptat pe front i-au povestit fiului cât de mândru a fost tatăl său de de el întotdeauna.

    „Însă nu mi-a spus-o niciodată direct“, spunea, lăcrimând, cercetătorul. „Credea că aşa este cel mai bine să-ţi creşti copilul“.

    Regeneron a avut nevoie de două decenii pentru a câştiga prima aprobare de produs din partea administraţiei americane pentru alimente şi medicamente. Au fost momente când a contemplat sfârşitul aventurii. Marea desprindere s-a produs în 2011, când autorităţile au aprobat Eylea, un medicament folosit pentru tratarea degenerării moleculare – principala cauză a pierderii vederii la oamenii cu vârste de peste 50 de ani. De atunci, Regeneron este cel mai bun performer al indicelui bursier S&P 500, acţiunile sale urcând cu peste 2.000%, la 400 de dolari pe unitate. Anul trecut, vânzările de Eylea în SUA au crescut cu 54%, la 2,7 miliarde de dolari, iar veniturile totale ale companiei au avansat cu 46%, la 4,1 miliarde de dolari. Regeneron are alte 13 produse în stadiul de dezvoltare clinică, inclusiv unele în teste finale pentru tratamente contra astmului şi artritei.

    Lui Schleifer îi place să-şi explice succesul spunând că el şi Yancopoulos au construit un producător de medicamente rare în care controlul îl deţin oamenii de ştiinţă. „George este cea mai inovatoare şi inventivă persoană pe care am cunoscut-o“, spune neurochirurgul. „Principala mea misiune este de a crea un mediu care-i permite să-şi dezlănţuie magia şi să nu-i stau prea mult în cale.“

    În anii de nebunie ai companiei, echipa lui Yancopoulos a construit încet o infrastructură de cercetare pentru medicamente înţesată cu instrumente de proprietate care au făcut ca noii anticorpi şi noile formule să fie mai uşor de dezvoltat. Poate cel mai mare avantaj a fost tehnologia numită VelocImmune, care permite transferarea ADN-ului uman la şoareci de laborator astfel încât anticorpii şoarecilor să răspundă terapiilor aşa cum ar face-o sistemul de imunitate al oamenilor.

    Aceste năluci (pentru alţii) au dat companiei mai multă încredere că efectele pe care medicamentele sale le au asupra animalelor testate vor fi aceleaşi şi la oameni. În ultimii doi ani, Regeneron şi-a dezvoltat un centru de genetică unde roboţi de secvenţionare a ADN-ului îşi fac treaba 24 de ore pe zi timp de şapte zile pe săptămână pentru înregistrarea codurilor genetice ale, până acum, 100.000 de voluntari.

    După standardele Big Pharma, ce face Regeneron este ca mersul off-road. Directorii companiei spun că descoperirile lor sunt rodul curiozităţii ştiinţifice a lui Yancopoulos, un efort de a aduce părţi din laboratorul său din Columbia în sectorul privat. „Uneori glumim spunând că agendele de întâlniri sunt ca un fel de sugestii, aşa cum oamenii privesc limitele de viteză“, spune Drew Murphy, vicepreşedinte la departamentul de cercetare a al Regeneron. „Multe dintre acestea au ca motor capacitatea lui George de a stimula gândirea“.

    Într-o sală de conferinţe din sediul Regeneron din Tarrytown, New York, Yancopoulos încă mai are energia unui lector universitar care abia a descoperit cafeaua.

    Gesticulează energic în timp ce vorbeşte şi are obiceiul de a sări din fotoliu în mijlocul propoziţiei pentru a desena grafice pe o tablă albă aflată la celălalt capăt al camerei. Poartă o cămaşă uşor mototolită, pantofi uşori, confortabili, închişi la culoare şi o cravată cu logo-ul Columbia (în afară de aceasta mai are încă una). Tonul de apel al telefonului este Enterprise. Maşina miliardarului, o Honda Pilot veche de zece ani, este la service cu transmisia dată peste cap.

    „Nu este ca şi cum aş încerca să trăiesc modest“, explică Yancopoulos – el le găteşte copiilor şi le spală rufele în casa pe care şi-a cumpărat-o în anii de tinereţe şi entuziasm (pentru diversitate, a construit un fel de teren de baschet la subsol). „Însă am rămas un tip destul de simplu. Nimic nu se compară cu ştiinţa, nimic nu este mai bun decât ce facem noi.“

  • Descoperirea care SPULBERĂ unul dintre cele mai mari MITURI ALE CREŞTINĂTĂŢII. Ce s-a găsit într-o Biblie scrisă în urmă cu aproape 2.000 de ani

    Pasajul din Corinteni potrivit căruia femeile trebuie să rămână tăcute în Biserică a fost folosit pentru a justifica exclusivitatea bărbaţilor în preoţie, însă, recent, cercetătorii au au descoperit că acesta nu a fost scris de Apostolul Pavel, ci ar fi fost adăugat mai târziu, scrie The Telegraph.

    Este vorba de pasajul din Corinteni,14:34: „Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea”.

    Cercetătorul american  Philip Barton Payne a studiat Codex Vaticanus, una dintre cele mai vechi versiuni ale Bibliei, identificând un simbol, denumit „distigme-obelos”(două puncte adăugate lângă text) care apare lângă acest pasaj. 

    Într-un articol, publicat de Cambridge University Press, el a explicat că simbolul a fost pus de „scribul B”, care credea că nu face parte din original, ci a fost adaugat mai tarziu.

    Potrivit cercetătorului, aceste pasaj nu este în concordanţă cu altele din scrisorile Apostolului Pavel către Corinteni, spre exemplu acela potrivit căruia „orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă”. Acesta ar demonstra că femeilor le era permis să slujească.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • De ce importă Dubai nisip. “Am fost şocat să aflu că oamenii se bat pentru nisip”

    „Am fost şocat să aflu că oamenii se bat pentru nisip. Lucrez de peste 20 de ani în sectorul dedicat mediului înconjurător, dar nu mă aşteptam ca nisipul să fie o resursă atât de disputată”, a declarat Pascal Peduzzi, cercetător în cadrul Naţiunilor Unite.

    Peduzzi se afla în Jamaica în urmă cu şase ani studiind eroziunea plajelor când localnici i-au spus că oamenii mafiei locale veneau pe plajă în mijlocul nopţii şi luau nisip cu sacii, informează BBC.

    Piaţa de nisip şi pietriş din SUA a fost evaluată la 8.3 miliarde de dolari anul trecut, potrivit USGS. Iar cererea pentru nisip va creşte cu până la 5.5% în fiecare an până în 2018, conform unui raport din decembrie 2014 al Freedonia Group.
    Cererea de nisip a crescut foarte mult în special în China şi India. Dezvoltările de clădiri noi, baraje, poduri şi drumuri în China  au crescut foarte mult cererea pentru nisip. De fapt, s-a utilizat mai mult nisip în China în ultimii patru ani decât a folosit SUA în ultimul secol, potrivit lui Peduzzi.

    Nisipul este utilizat ca material de construcţii încă din anul 3500 î. Ch. Iar odată cu boom-ul global din construcţii şi cererea de nisip a explodat. În 2014 aproximativ 196 milioane de tone de nisip şi pietriş au fost utilizate pe glob, potrivit US Geological Survery. După apă, nisipul este cea mai folosită resursă naturală. Acesta se regăseşte în filtre, ecrane de smartphone-uri şi chiar pasta de dinţi.

    Chiar şi Emiratele Arabe Unite au importat nisip, pietriş şi pietre în valoare de 456 milioane de dolari în 2014, potrivit Naţiunilor Unite. De ce? Deşi Dubaiul se află în inima deşertului, nisipul de acolo nu poate fi folosit la construcţii deoarece este mult prea fin.

    În State cererea de nisip a crescut foarte mult din cauza fracturării hidraulice (fracking) pentru că prin această tehnologie de foraj este utilizată foarte multă apă, nisip şi chimicale. Din 2011 până în 2014, cererea de nisip pentru fracking a crescut de la 24 milioane de tone la 59 milioane de tone, însă a scăzut la 50 milioane de tone în 2015.

    Plajele de pe glob s-au micşorat cu 40 de metri din 1968 până în 2008, este de părere Pascal Peduzzi.

    „Încă avem foarte mult nisip, dar pentru că îl utilizăm atât de mult nisipul ar putea deveni o resursă pe cale de dispariţie. Nu spun că nu ar mai trebui să folosim nisip, ci doar să fim mai conştienţi în utilizarea acestuia”, spune Peduzzi.