Tag: card

  • Cristian Hostiuc, ZF: Marele câştigător al alegerilor – Generaţia cu cardul la gât, generaţia urbană, de multinaţionale şi companii mari antreprenoriale româneşti, generaţia afacerilor de la zero, generaţia de birouri, mall-uri şi city-break-uri, generaţia cea mai europeană, care vrea să se plimbe liberă şi să muncească oriunde în Europa

    Alegerile europarlamentare şi referendumul au adus la vot o generaţie care vrea altceva de la clasa politică, o generaţie care este împotriva clasei politice care de 30 de ani este la putere.

    Când scriu acest articol (20:30) nu ştiu rezultatul final al alegerilor, dar conform datelor vehiculate toate cele trei partide PSD, PNL, USR-PLUS, pot câştiga alegerile. Le desparte o diferenţă de un punct procentual.

    USR-PLUS este marele câştigător iar PSD a pierdut dar a pierdut cu mult mai mult decât se aştepta. Iohannis este un câştigător parţial şi va avea cea mai mare problemă, nu cu PSD, ci cu USR-PLUS.

    Dar ca să revenim la votul de duminică, a câştigat generaţia urbană care are cardul de acces în companie la gât, generaţia de multinaţionale şi companii mari româneşti, generaţia afacerilor de la zero, generaţia întreprinzătorilor, generaţia care munceşte în clădiri de birouri şi stă mai mult de opt ore la muncă, generaţia care are meeting-uri şi conference call-uri, generaţia care „trăieşte” în mall-uri, generaţia de city-break-uri, generaţia de vânători de low-costuri şi tarife promoţionale, generaţia de Zara şi H&M, adică de haine colorate şi în trend, generaţia de clinici private de sănătate, generaţia de food court, cafenele şi restaurante urbane, generaţia de la 700 de euro în sus, generaţia care astăzi poate fi în Cluj şi peste o săptămână să aibă o întâlnire la Londra pentru prezentarea unui proiect.

    Citiţi mai mult pe zf.ro.

  • Cum a ajuns o echipă de români să se afle în spatele unei premiere la nivel global în domeniul fintech

    Proiectul a pornit la drum de la o altă soluţie, şi ea dezvoltată pentru clienţi internaţionali. Mai exact, în urmă cu un an, Eduard Oneci, absolvent de Politehnică şi antreprenor cu experienţă în zona de marketing digital, s-a întâlnit cu Vasile Burcin, care avea nevoie de un sfat pentru businessul său – o aplicaţie mobilă de fidelizare prin intermediul căreia comercianţii îşi făceau reclamă. „Mobzoid a avut foarte mulţi comercianţi înscrişi în platformă, peste 400, majoritatea fiind din Grecia, iar restul din Franţa şi România. Aceştia îşi făceau reclamă oferind puncte de fidelizare într-o monedă virtuală cu care clienţii îşi puteau cumpăra spre exemplu cafeaua de la restaurantul partener. Practic, comerciantul îşi plătea publicitatea cu cafea”, a povestit Vasile Burcin, fondatorul Mobzoid. El a pornit start-up-ul în 2014 împreună cu un partener din Cipru – Loucas Markides – în urma unei investíţii de peste 60.000 de dolari, Mobzoid fiind o platformă de publicitate online care punea în legătură comercianţii cu publicul lor ţintă.

    Astfel, prin intermediul unei aplicaţii mobile, utilizatorii de Mobzoid erau recompensaţi atunci când interacţionau cu reclamele, platforma funcţionând ca o microeconomie închisă cu propria monedă virtuală. După câţiva ani însă, cei doi parteneri de la Mobzoid aveau nevoie să scaleze businessul, iar trecerea la tehnologia blockchain a fost considerată cea mai bună variantă. „Eduard a venit cu ideea modelului de business bazat pe tehnologia blockchain, iar din 2018 am pornit pe acest drum”, a precizat el. Aşa a luat naştere Zoidcoin Network, un start-up de tehnologie care oferă soluţii complete de blockchain altor companii care vor să se dezvolte în această industrie.

    Practic, start-up-ul a creat un întreg ecosistem din care face parte şi cardul ZoidPay – primul card pentru criptomonede disponibil deja pe piaţă. Mai multe start-up-uri din întreaga lume au strâns bani pentru lansarea unui astfel de card, însă nu au reuşit să şi facă acest pas pentru că s-au bazat pe infrastructura giganţilor care emit carduri bancare, precum Visa sau MasterCard, care nu le-au permis accesul în ecosistem. Unul dintre start-up-uri este TenX, care a strâns 80 milioane de dolari, dar încă nu a livrat nimic pe piaţă.

    „Noi am replicat practic infrastructura Visa pe blockchain. În tranzacţiile de pe blockchain nu sunt intermediari. Utilizatorii folosesc criptomoneda ZCN (zoidcoin) pentru a cumpăra produse şi servicii la preţuri speciale”, a explicat Eduard Oneci, cofondatorul Zoidcoin Network alături de Vasile Burcin şi Loucas Markides.

    Cei trei au investit până acum peste un milion de dolari pentru dezvoltarea soluţiilor Zoidcoin bazate pe tehnologia blockchain, suma incluzând atât capitalul investit, cât şi investiţia în oameni, echipa fiind platită în criptomoneda proprie – ZCN. La dezvoltarea soluţiilor Zoidcoin au lucrat full-time şapte persoane şi cinci colaboratori, la care se adaugă şi boardul de advisori printre care se numără şi Vassilis Nikolopoulos – un specialist în tehnologia blockchain care face studii şi cercetări la nivelul Uniunii Europene.

    Start-up-ul, administrat de compania ZCN ZOID LTD din Cipru, care urmează să aibă şi o reprezentanţă locală, a reuşit să strângă din decembrie anul trecut şi până în prezent fonduri de 250.000 de dolari, prin intermediul ICO (Initial Coin Offering) – metoda folosită pe piaţa de criptomonede, similară celei a unei listări la bursă (IPO – Initial Public Offering) în cazul companiilor tradiţionale.

    De ce să investeşti însă într-un start-up axat pe tehnologia blockchain? „Potenţialul de dezvoltare este imens, în condiţiile în care tehnologia blockchain permite scalarea unor procese complicate la costuri reduse. Pe lângă acest lucru, blockchainul este cea mai sigură tehnologie la momentul actual. Fiind o bază de date descentralizată, în care interacţiunile sunt peer-to-peer, utilitatea este una clară – poate fi implementată în toate domeniile (medical, logistică, transport ş.a.m.d.)”, a subliniat el.

    Potrivit unui studiu realizat de compania de audit şi consultanţă PwC (PricewaterhouseCoopers) anul trecut, patru din cinci executivi au declarat că deja au început să implementeze tehnologia blockchain în sistemul lor actual. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 600 de executivi din 15 ţări din întreaga lume. În acest context, pariul pe care echipa Zoidcoin Network l-a pus în investiţia pentru realizarea unui card de criptomonede şi dezvoltarea unui întreg ecosistem pe tehnologia blockchain are toate şansele, cred fondatorii, să aibă succes la nivel global. De altfel, cardul ZoidPay a fost deja livrat în peste zece ţări din întreaga lume, printre care se numără SUA, Canada, Marea Britanie, Franţa, Emiratele Arabe Unite (Dubai) şi Japonia.

    Cum se foloseşte însă cardul ZoidPay? Acesta funcţionează împreună cu aplicaţia mobilă dedicată – ZoidPay Wallet, cu ajutorul căreia utilizatorii pot cumpăra în prezent criptomoneda proprie a start-up-ului, ZCN, dar şi moneda ethereum, urmând ca treptat să fie adăugate şi alte criptomonede în platformă. Walletul ZoidPay transformă totodată într-un POS orice dispozitiv care are integrată tehnologia NFC (Near Field Communication) şi aplicaţia instalată, astfel putându-se realiza transferuri de pe card de la persoană la persoană sau de la persoană la comerciant. Cardul ZoidPay este contacless şi are  un smart chip pentru a putea fi folosit în viitor şi la POS-uri dedicate direct la comercianţi. Start-up-ul tatonează în prezent ideea de a pune pe piaţă POS-uri dedicate pentru cardurile cu criptomenede.

    Soluţia ZoidPay se adresează oricărei companii care oferă produse sau servicii pe blockchain, start-up-ul punând la dispoziţie şi o variantă whitelabel a cardului. Astfel, ZoidPay va funcţiona la fel ca Visa sau MasterCard, companiile putând să îşi pună propriul brand pe card şi să folosească infrastructura tehnologică creată de Zoidcoin. „Până acum am fabricat în total 50.000 carduri şi am livrat deja în peste zece ţări – peste 200 de utilizatori persoane fizice şi opt companii mari care pot deveni clienţi pentru soluţia whitelabel. În această fază nu am trimis carduri decât unor persoane cheie care au influenţă în industria de criptomonede şi cu ajutorul cărora ne vom face mai uşor cunoscuţi. Distribuirea masivă către utilizatori va începe în cursul lunii acesteia”, a punctat Eduard Oneci. Cardul ZoidPay funcţionează deocamdată doar în reţeaua Zoidcoin, start-up-ul urmând să pună la dispoziţie un marketplace descentralizat pentru comercianţi, ZoidShop, astfel încât utilizatorii să poată cumpăra produse direct din platformă. „Suntem în discuţii toţi comercianţii care au fost în Mobzoid. Adopţia lor o vom face treptat. În prima fază, selectăm branduri de renume care pot oferi discounturi semnificative pentru deţinătorii de ZCN (zoidcoin) şi care pot livra comenzile în întreaga lume. O surpriză pe piaţa locală este www.bilet.ro, care va fi pe ZoidShop şi va accepta plata cu criptomonede – ETH şi ZCN tokens”, a precizat el. 

    În plus, start-up-ul va integra şi un sistem de promovare (Zoid Advertising Engine) pentru comercianţi prin care aceştia vor putea oferi diferite reduceri utilizatorilor. „În tranzacţiile de pe blockchain nu sunt intermediari. Utilizatorii folosesc criptomoneda ZCN (zoidcoin) pentru a cumpăra produse şi servicii la preţuri speciale. Oferim un discount de minimum 20% la cumpărăturile cu criptomoneda ZCN – comercianţii primesc în schimb buget pentru publicitate.”

    În prezent, valoarea unui ZCN este fixă, de 0,03 dolari, aceasta fiind însă valoarea din prima etapă de vânzare a criptomonedei, în care ţinta este de a vinde 70 milioane de ZCN în valoare totală de 2,1 milioane de dolari. „Valoarea unei criptomonede este direct proporţională cu produsul şi tehnologia pe care o promovează. Sunt mai multe tipuri de tokeni (reprezentarea tangibilă a unui fapt, a unei operaţiuni, în cazul acesta o monedă virtuală – n. red.). ZCN este un token utilitar, ceea ce înseamnă că utilizatorii noştri îl pot folosi imediat în platformă – e o conexiune clară, directă între tehnologie şi token”, a explicat Eduard Oneci.

    În total, Zoidcoin va avea cinci etape de vânzare, urmând ca în fiecare dintre acestea valoarea unui ZCN să crească până la ultima etapă când acesta va valora 0,06 dolari – ţinta din ultima etapă vizează vânzarea a 50 milioane de ZCN în valoare totală de 3 milioane de dolari. „După ultima etapă de vânzare se va trece la valoarea de piaţă – în momentul listării în cadrul exchange-urilor (platforme de tranzacţionare pentru criptomonede – n. red.). Procesul de cumpărare va fi anunţat pe site, de asemenea urmează o nouă variantă de site care va include şi sistemul de plăţi – cryptocard, wallet şi marketplace.”

    Pe lângă wallet şi marketplace, ecosistemul dezvoltat de Zoidcoin Network include şi protocoale (Zoid Protocols) pentru securitate şi confidenţialitate, care asigură integritatea datelor utilizatorilor în ecosistem, precum şi pentru realizarea plăţilor, tranzacţiile fiind validate mai rapid şi la costuri reduse. 

    Planul Zoidcoin Network este de a crea clustere pentru ZoidPay în întreaga lume, urmând să lanseze oficial cardul pentru criptomonede în mai multe oraşe mari de pe glob, primele pe listă fiind cele din SUA şi Japonia, unde industria de criptomonede este cea mai dezvoltată. Obiectivul start-up-ului este de a încheia parteneriate cu unele dintre cele mai mari platforme de tranzacţionare pentru criptomonede din lume pentru cardul ZoidPay şi celelalte soluţii complementare ale soluţiei whitelabel dezvoltate.

  • Kaufland lansează în România un card de fidelitate, premieră în reţeaua retailerului la nivel internaţional

    Acţiunea reprezintă o premieră în reţeaua Kaufland la nivel internaţional, potrivit datelor furnizate retailer.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Black Friday la eMAG: 9,5 milioane de vizite pe site şi produse comandate în valoare de 460 de milioane lei

    Pe lângă produsele electronice, IT şi electrocasnice, românii au cumpărat şi produse de sezon, precum: freze de zăpadă, lopeţi, anvelope de iarnă, aeroterme, ghete şi bocanci, dar şi tigăi, mingi, detergent, instalaţii de brad sau jucării.
     
    Cea mai complexă comandă a avut 26 de produse şi a inclus, printre altele: televizor, maşină de spălat, aspirator, articole şi sportive, blender, fier de călcat, cuptor cu microunde, scaune, saltea.
     
    34% dintre comenzi au fost plătite online cu un card bancar, iar procentul este pe un trend ascendent, confirmând încrederea tot mai mare pe care românii o au în această metodă de plată simplă, sigură şi rapidă.
     
    Pe data de 16 noiembrie, produse în valoare de 6.300.000 de lei au fost achitate prin intermediul cardului de cumpărături eMAG-Raiffeisen, iar în ziua de Black Friday peste 5.000 de oameni au solicitat emiterea unui card de cumpărături eMAG-Raiffeisen.
     
    Ce s-a cumpărat de Black Friday:
     
    52.200 de televizoare
    19.500 de laptopuri
    49.300 de telefoane
    113.000 de electrocasnice mici
    17.700 de frigidere
     
    Aparate aerosoli- 1.700 de bucăţi
    Saltele- 5.700 de bucăţi
    Ghete şi bocanci- 6.800 de perechi
    Smartwatch-uri şi brăţări de fitness- 6.000 de bucăţi
    Parfumuri- 30.000 de bucăţi
    Grătare (electric sau tradiţional)- 2.500 de bucăţi
    Şeminee- 490 de bucăţi
    Aeroterme şi calorifere- 2.600 de bucăţi
    Căşti si boxe portabile- 10.200 de bucăţi
    Lopeţi pentru zăpadă- 150 de bucăţi
    Icoane- 22 de bucăţi şi 3 seturi care conţin 82 de icoane
    Mingi- 630 de bucăţi
    Jucării – 46.400 de bucăţi
    Instalaţii de brad şi globuri- 9.500 de seturi
    Anvelope- 49.000 de bucăţi
    Cutii portbagaje- 70 de bucăţi
    Freze de zăpadă- 200 de bucăţi
    Scutece- 7.900.000 de bucăţi
    Tigăi şi oale (inclusiv seturi)- 12.500 de bucăţi
    Cabluri (HDMI, încărcătoare, alte cabluri)- 4.200 de bucăţi
    Espressoare- 9.600 de bucăţi
    Aspiratoare robot automate- 1.300 de bucăţi
    Aeroterme şi calorifere- 1.200 de bucăţi
    Detergent- 192 de tone
    Generatoare de curent- 590 de bucăţi
     
    Produsele comandate cel mai rapid: 
     
    Consola Microsoft Xbox One Slim 1TB, 500 de bucăţi în 39 de secunde 
    Telefon mobil Apple iPhone X, 64GB, 4G, Space Grey, 500 de bucăţi în 43 de secunde 
    Anvelope de iarnă Tigar WINTER 195/65R15 91H, 800 de bucăţi în 44 de secunde 
    Solid State Drive (SSD) Adata Ultimate SU650, 240GB, 500 de bucăţi în 53 secunde 
    Telefon mobil Samsung Galaxy S8, 64GB, 1.000 de bucăţi în 64 secunde
  • Opinie Cătălin Creţu, General Manager pentru România, Croaţia, Slovenia şi Malta în cadrul Visa: “Viitorul plăţilor în transportul public se întâmplă deja. Unde este România”

    Când vine vorba de transportul public, nu contează doar cum, ci şi cât de rapid şi de uşor te deplasezi. Pe măsură ce populaţia urbană creşte, transportul public este supus presiunii de a deplasa cât mai mulţi oameni prin sistem, cât mai rapid cu putinţă. Astăzi, mai bine de jumătate din populaţia lumii locuieşte la oraş şi, până în 2050, se estimează că această proporţie va ajunge la două treimi. Cu o pondere atât de mare a populaţiei unei ţări şi a producţiei economice concentrate în oraşe, există o oportunitate imensă de a spori şi mai mult creşterea economică şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru miliarde de oameni.
    La nivel mondial, oamenii cheltuiesc până la 800 de miliarde de dolari pe an pe biletele de transport public, iar un procent foarte mare din această sumă se plăteşte în numerar. Am văzut cu toţii cozile de la turnichete la orele de vârf sau ne-am scotocit prin buzunare după mărunţiş să cumpărăm bilete. Nu mai este nevoie să trecem printr-o astfel de experienţă. Tehnologia contactless poate contribui la reducerea nevoii de bilete tradiţionale sau carduri inteligente de călătorie şi, astfel, la scăderea costurilor operaţionale cu acceptarea numerarului. În acelaşi timp, permite consumatorilor să călătorească mai rapid şi mai uşor cu transportul public, iar gestionarea reţelei de către operatori de transport devine mai puţin costisitoare.
    Adoptarea pe scară largă a plăţilor digitale ar putea reduce semnificativ costurile asociate transportului în comun şi sistemelor de taxare întreţinute de municipalităţi, potrivit unui studiu care evaluează impactul economic al digitalizării plăţilor în marile oraşe ale lumii, comandat de Visa şi realizat de Roubini ThoughtLab. Studiul a constatat că agenţiile de transport cheltuie în medie 14,5 cenţi din fiecare dolar încasat fizic, comparativ cu doar 4,2 cenţi pentru fiecare dolar încasat digital.
    Visa, în calitate de lider mondial în tehnologie, îşi propune să transforme modul în care călătorim şi beneficiază de o multitudine de soluţii şi know-how pentru a facilita extinderea tehnologiei contactless în transportul public la nivel mondial. Prin intermediul Centrului nostru de Excelenţă în Transport, lucrăm cu companii din industria transporturilor pentru a îmbunătăţi experienţa de călătorie a consumatorilor, indiferent că aleg să se deplaseze cu maşina, cu trenul sau cu avionul. Astăzi, călătoriile cu cardurile Visa contactless sunt posibile în numeroase oraşe din întreaga lume, prin parteneriate cu operatori de transport public sau autorităţi la nivel internaţional. 
    În România, locuitorii şi turiştii din Sibiu se bucură începând cu anul acesta de posibilitatea de a-şi achita călătoriile cu mijloacele de transport în comun folosind cardul contactless, la fel ca şi cetăţenii din alte metropole, precum Londra. În alte oraşe mari din ţară se folosesc cartele contactless pentru plata transportului în comun, care pot fi încărcate de pe cardul bancar sau prin plata cu numerar. Şi în aceste oraşe se poate introduce tehnologia ce permite plata contactless cu cardul bancar direct în mijloacele de transport. Adoptarea rapidă a tehnologiei contactless din ultimii câţiva ani creează premisele necesare dezvoltării reţelei de plăţi contactless în sectorul transportului, dat fiind că am atins deja masa critică de utilizatori. Mai mult, orice oraş cu potenţial turistic ar trebui să introducă plăţile contactless pentru a încuraja turiştii străini să folosească transportul public, deoarece achiziţionarea biletelor de hârtie poate fi foarte incomodă şi necesită mult timp.
    Pentru o transformare completă a experienţei călătorilor, am dezvoltat o gamă de instrumente şi soluţii care pot ajuta companiile şi operatorii de transport să personalizeze o soluţie potrivită ofertei lor specifice pentru clienţi, cum ar fi Visa Ready for Transit, programul Visa Global Transit Solutions, Platforma Visa Developer şi Visa Token Service. Pentru consumatori, acest lucru ar putea însemna că nu trebuie să îşi mai facă griji în legătură cu achiziţionarea biletelor de tren în avans sau cu scotocitul după mărunţiş pentru a plăti parcarea. În plus, pe măsură ce comportamentul consumatorilor se schimbă, Visa se gândeşte şi la felul în care ar putea arăta viitorul transportului public, în care serviciile de localizare, Bluetooth sau biometria ar putea revoluţiona modul în care ne deplasăm.
    Astfel de programe sunt relevante din perspectiva mai largă a unui oraş inteligent datorită implicaţiilor economice şi sociale. Pe lângă faptul că permite realizarea unor economii, tehnologia contactless îmbunătăţeşte experienţa celor care fac naveta, reducând timpul de aşteptare la automatele de bilete, simplificând procesul de plată şi, astfel, reducând traficul şi aglomeraţia. Îmbunătăţind experienţa pasagerilor din trafic şi ajutând operatorii de transport în comun să îşi reducă costurile, plăţile contactless oferă o experienţă mai bună oricui, oriunde s-ar afla.

  • Omer Tetik, director general Banca Transilvania: “Admiraţia, respectul şi încrederea sunt de bază” – VIDEO

    Admiraţia, respectul şi încrederea sunt de bază. Sunt mulţi CEO sau alţi executivi care au provocări, temeri, probleme similare, dar pe de altă parte optimismul este foarte important, pentru că toţi cei care au ajuns aici nu au ajuns plângând, au ajuns făcând lucruri, mergând mai departe şi asta încurajează mai mult. Am o echipă excepţională, când am lansat primul card de credit de loialitate din România, care a devenit un brand în sine, card Avantaj, când am făcut prima achiziţie şi integrare în Volksbank, în ciuda recomandărilor de la consultanţi că nu se poate integra atât de repede. Sunt multe momente împreună care mă fac să mă simt bine, nu neapărat un singur eveniment. Omer Tetik încearcă să devină un soţ cât mai implicat, un tată fericit a trei copii. Avem câteva hobbyuri, dar din păcate nu am timp să aloc. Îmi place să ascult muzică, să mixez muzică. Sfaturi pentru viitorii antreprenori să fie tenace, este foarte important să nu renunţi. Dacă renunţi uşor, înseamnă cu nu îţi acorzi şansă ţie însuţi.

  • Mega Image va lansa săptămâna viitoare un card de fidelitate

    “Vom lansa în scurt timp un card de fidelitate. Se va numi Connect by Mega Image. Nu veţi plăti cu el dar va oferi acces la promoţii personalizate”, a declarat Nicolaescu în cadrul unei conferinţe de presă organizate alături de Vodafone legate de investiţiile în tehnologie ale lanţului de magazine.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sfatul de business al săptămânii de la Andrei Frunză, CEO Clever Taxi: „Timpul este singura resursă pe care fiecare dintre noi o vinde cu adevărat”

    Experienţa sa profesională include, de asemenea, poziţii de management în proiecte de online payments, digital publishing şi marketplaces. În urmă cu 15 ani el şi-a început cariera la Ziarul Financiar. Clever Taxi a fost fondată în 2010 şi este prima aplicaţie de e-hailing din România care permite plata cursei cash sau cu cardul. Cu un milion de utilizatori şi peste 20.000 de şoferi înregistraţi, Clever Taxi a revoluţionat mobilitatea urbană din România. Compania are peste 50 de angajaţi şi este disponibilă în peste 20 de oraşe din România. Compania a fost fondată de Mihai Rotaru şi Alex Dumitru în 2010, iar în iunie 2017 a fost achiziţionată de mytaxi, divizie a grupului german Daimler, într-o tranzacţie de peste 10 milioane de euro. Clever Tech, compania din spatele aplicaţiei, a avut în 2017 afaceri de 3,5 mil. lei, dublu faţă de anul precedent, şi o pierdere netă de 0,6 mil. lei.
    CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?
    Criza economică a fost un moment dificil. Businessuri din industrii cheie, care raportau până atunci realizări spectaculoase şi depăşiri ale ţintelor an după an, s-au regăsit dintr-o dată într-un mediu în care preţurile şi cererea au scăzut dramatic şi care nu mai semăna cu peisajul economic de până atunci. Niciun manager nu cred că a avut o asemenea criză în agendă şi puţini au fost pregătiţi pentru ce a urmat. În 2009 am învăţat cât de importantă este flexibilitatea în business.
    CE AŢI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ?
    Eficienţa operaţională a fost atunci punctul de concentrare a tuturor managerilor, indiferent de industrie şi de companie. Practic, ADN-ul fiecărei companii a trebuit analizat în detaliu şi recalibrat conform noilor condiţii de piaţă, optimizarea devenind atunci esenţială. Încă mai avem de reconstruit după această criză, deşi parametrii macroeconomici ne spun că am atins noi maxime istorice.
    CARE SUNT GREŞELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIŢI ALTORA?
    A greşi este un lucru firesc, perfect acceptabil atunci când încerci lucruri noi, când îţi asumi riscuri calculate, când te dedici proiectelor pe care ţi le-ai asumat. Cred cu tărie în modelul de învăţare bazat pe „trial and error”. Învăţarea, progresul în general sunt procese incrementale, ce implică succesiuni de încercări şi eşecuri.
    CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?
    Am fost dintotdeauna pasionat de baschet şi
    mi-ar fi plăcut să fac performanţă în acest sport.
    CE PROFESIE NU AŢI FI ALES NICIODATĂ?
    Nu aş alege niciodată un job „călduţ”. Genul acela din care să ieşi la pensie şi unde nu te doare capul. Timpul este singura resursă pe care fiecare dintre noi o vinde cu adevărat, într-un fel sau altul. A-ţi investi timpul în proiecte care te bucură şi care te fac fericit mi se pare premisa fundamentală pentru orice alegere profesională.
    CE SFAT AŢI DA TINERILOR LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ?
    Să creadă cu tărie în visurile şi soluţiile proprii. Dar să trateze orice proiect cu seriozitate şi implicare, să înveţe constant şi să „fure” mereu lucrurile bune de la cei din jur.


    PREFERINŢE:
    CUVÂNT:
    Încredere. Pentru că reprezintă ingredientul principal al oricărei echipe.
    CARTE:
    „Idiotul”, romanul extrem de complex pe toate palierele al lui
    F.M. Dostoievski.
    PERSONALITATE:
    Elon Musk, pentru versatilitatea în antreprenoriat, viziunea fascinantă despre viitor şi business şi misiunea asumată de a schimba lumea prin inovaţie.

  • Revolut a lansat un card de metal cu cashback inclusiv în criptomonede

    Noul card de metal este contactless, având o greutate de trei ori mai mare decât a unui card obişnuit. Revolut Metal este fabricat dintr-o singură foaie de oţel, fiind tăiat cu un burghiu cu diamant. Particulele de vopsea sunt adăugate pe card printr-un proces de depunere fizică a vaporilor, iar detaliile utilizatorilor sunt inscripţionate cu ajutorul unui laser de înaltă precizie.

    Astfel, disponibilitatea iniţială a cardurilor Metal este limitată, fiind disponibil doar câtorva dintre utilizatorii Revolut Premium. Utilizatorii din România care îşi doresc abonamentul Revolut Metal pot alege planul tarifar lunar, la un cost de 54,99 de lei, sau cel anual, de 500 de lei pe lună.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată si unde este cel mai mare parc de distracţii indoor din România – GALERIE FOTO

    Accesul adulţilor şi al copiilor cu vârsta mai mare de 15 ani este posibil prin intermediul cardului Superland, ce se emite cu ocazia primei vizite.

    Cu ajutorul acestui card vizitatorii pot accesa nenumăratele atracţii sau pot achiziţiona diferite produse în interiorul parcului de distracţii.

    În curând va fi lansată aplicaţia Superland, disponibilă tuturor posesorilor de card, aplicaţie prin intermediul căreia utilizatorii pot vizualiza soldul propriului cont, pot achiziţiona bilete la evenimente sau pot planifica propria petrecere.

    La fiecare vizită, copiii a căror vârstă nu depăşeste 15 ani vor primi o brăţară pe care este inscripţionat numărul vestiarului alocat. Această brăţară este conectată la cardul adultului pe care îl însoţeşte fiind astfel posibil, prin scanarea acesteia, să fie identificat atât numele copilului cât şi datele de contact ale însoţitorului acestuia.
    Totodată, în perioada imediat următoare va fi finalizată implementarea sistemului de localizare RFID, care oferă adulţilor posibilitatea de a afla, cu o acurateţe de 2 metri, unde anume este copilul lor, utilizându-şi propriul telefon.

    Copiii cu vârsta mai mare de 4 ani se vor distra explorând Insula Piraţilor, spaţiu de joacă de 1400 metri pătraţi, structurat pe 4 etaje. Acesta include tobogane, trambuline, piscine cu bile, triciclete, perete de căţărat, tunuri cu bile din burete şi nenumărate trasee de explorat.

    Zona destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 şi 3 ani, Mini Land, este special amenajată pentru confortul şi siguranţa acestora, şi include mini maşinuţe, tobogane, trambuline, un mini carusel.

    Curajoşii îşi pot testa abilităţile de coordonare explorând Indiana Cruise, un traseu de aventură extrem de interactiv şi distractiv, copiii fiind în permanenţă susţinuţi cu ajutorul elementelor de siguranţă.

    O premieră în România o reprezintă cinematograful 8D, unde imaginile sunt proiectate pe un ecran de 360 grade, iar elementele vizuale sunt completate de o multitudine de efecte speciale: vânt, ceaţă, ploaie, cutremur etc,scrie http://newsbv.ro/