Dacă-ţi rupi un picior? Dacă răceşti? Dacă vine ploaia? TU NU GÂNDEŞTI? Hai, renunţă!
…Uite cât mai ai de urcat! Sigur te prinde noaptea, că disperarea te-a prins demult! Ei, ţi-am spus? Ţi-am spus că aşa va fi? Normal! Normal! Deja ai ajuns la vorba mea, blestemi clipa în care te-ai apucat de trebşoara asta. Renunţă odată, cât încă poţi! Vine acum punctul de control. Gata, gata, ajungi acolo, spui că nu mai, că ţi-a ajuns. Au ei grijă pe urmă. Trebuie doar să renunţi. Atât. Să spui că nu mai poţi. Şi se termină totul.
…Uite, şi ăsta a trecut pe lângă tine! Şi ăsta! Şi ăsta! Frate, zici că au motor. Şi tu… Te târăşti, nu alergi. Eşti lamentabil. Chiar dacă termini concursul ăsta, o să fii ultimul. Ultimul, ultimul! Se vor uita toţi la tine…
Ei, ce mai spui acum? Ai scăpat sticla în râpă, acum nu mai ai nici apă de băut, că n-ai vrut să renunţi când puteai. Şi ţi-e o sete… Acum, suportă! Ţi s-au rupt pantofii, de parcă nu era de ajuns că te băteau, să vezi ce rană o să ai la călcâi. Slabe şanse să te ţină papucii până la final. Speri degeaba. O să fie rău, ai să vezi. Şi răceşti! Sigur răceşti! La plămâni. Pe pariu!
Şi doar ţi-am spus să renunţi…
Hai, că, totuşi, mai ai puţin. Gata, gata, uite sosirea. Ultimul efort. Hai, hai, hai. Uf, ai trecut, ura! Ura! Ura… Ce frumoasă e medalia! Băi, e a ta, o meriţi! Nici să ţipi nu mai poţi. Te-a luat cu tremur, au început să te doară toate, dar nu mai contează acum. Ai reuşit, ai reuşit! Vezi, ţi-am spus eu mereu: nu există nu pot, bătrâne, există doar nu vreau! Acum eşti cel mai tare, l-ai făcut şi pe ăsta!“