Tag: buget

  • Mihai Fifor: De ce nu publică Guvernul proiectul de buget? Pentru că se va vedea că nu va creşte pensia

    „De ce nu publică Guvernul Orban proiectul de buget? V-aţi întrebat asta? Când am plecat de la guvernare, am lăsat toate calculele făcute. Cât va creşte economia, ce venituri vor fi, care sunt cheltuielile curente. Tortul era lăsat pe masă. Nu trebuiau decât să îl împartă. Dar n-au făcut-o şi vă spun de ce. Pentru că s-ar vedea că nu va creşte punctul de pensie la 1.775 de lei, cum e în Legea actuală a pensiilor. O vor modifica. S-ar vedea, cum zicea Orban, că vor impozita tot ce e scutit acum, adică salariile IT-iştilor, ale cercetătorilor, pensiile sub 2.000 de lei etc. S-ar vedea, cum zicea Cîţu, că nu mai dau vouchere de vacanţă şi că dau afară 400.000 de salariaţi”, a scris, vineri, pe Facebook, senatorul PSD Mihai Fifor.

    Fifor susţine că proiectul de buget în această formă va fi publicat de Guvernul condus de liderul PNL Ludovic Orban după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale „ca să nu-i pună piedică conducătorului suprem”.

    „S-ar vedea că nu majorează salariul minim, pentru că în programul lor scrie că majorările au fost exagerate. S-ar vedea că elimină plafonul prin care PSD a oprit creşterea facturilor la curent şi gaze naturale. În proiectul de buget se va vedea toată austeritatea, pe care au anunţat-o printre dinţi. Dar după turul 2, ca să nu-i pună piedică conducătorului suprem (cacofonia e intenţionată!)”, a conchis Mihai Fifor.

    Raluca Turcan a anunţat, miercuri, că până la finalul lunii decembrie va fi finalizat proiectul de buget de stat şi va fi depus în Parlament. Vicepremierul a susţinut că Guvernul încearcă adoptarea unui buget de dezvoltare pentru anul 2020.

  • Cronica de film: Prea puţin şi prea târziu

    Terminator: Dark Fate nu este atât de slab ca ultimele două episoade ale francizei, dar este încă departe de complexitatea primelor apariţii. Ciudat este că în cazul Terminator nu s-a pus, până acum, problema realizării unui reboot, toate filmele fiind legate de aceeaşi poveste. Era poate mai bine să se ia totul de la zero, dar misiunea de a îmbunătăţi un film ca Judgment Day e aproape imposibilă; Dark Fate se joacă cu această idee, acţiunea plasându-se într-o realitate în care anumite evenimente din celelalte episoade nu s-au întâmplat. Mai mult, Dark Fate aderă îndeaproape la primele două filme Terminator, atât în ceea ce priveşte complotul (un asasin cyborg aparent indestructibil, trimis în timp de către viitori stăpâni ai maşinilor pentru a elimina o ameninţare) cât şi structura. Anumite elemente sunt chiar preluate cu totul, aşa cum ar fi o urmărire cu maşini.
    Arnold Schwarzenegger reia rolul T-800 alături de Linda Hamilton, şi ea veteran al seriei, în rolul Sarah Connor. Terminator: Dark Fate prezintă un cyborg care înlocuieşte modelul T-800 (Schwarzenegger), denumit REV-9, trimis înapoi din 2042 pentru a o ucide pe Dani, din motive care nu sunt dezvăluite până foarte târziu în film; sosirea lui este precedată de apariţia bruscă a lui Grace, alt cyborg, însărcinată cu misiunea de a o proteja pe tânără. Pare încurcat, dar e de fapt o copie a scenariului din Judgment Day.
    Cu un buget de 185 de milioane de dolari şi costuri totale de producţie estimate la 470 de milioane de dolari (costuri de marketing, distribuţie etc.), Terminator: Dark Fate are şanse mari să devină unul dintre marii perdanţi ai anului la box-office. În weekendul de lansare, filmul a adunat doar 29 de milioane de dolari în Statele Unite, undeva la jumătate faţă de aşteptările producătorilor. Nici prezenţa în afara Americii nu a ajutat prea mult, încasările la nivel global fiind de aproximativ 120 de milioane de dolari. Având în vedere filmele care sunt pe cale să se lanseze, e greu de crezut că Dark Fate va reuşi să se mai apropie de primele locuri în box office.
    În concluzie, era mai bine ca atunci când ne gândeam la Terminator să avem în minte doar filmele regizate de James Cameron, în special Judgment Day, din 1991. Dar Hollywoodul rămâne consecvent în lungirea inutilă a unor francize până la momentul în care sălile de cinema rămân goale.
    Nota: 6/10

    Terminator: Dark Fate
    Regia: Tim Miller
    Distribuţie: Linda Hamilton, Arnold Schwarzenegger, Mackenzie Davis
    Durată: 2 ore 8 minute
    Buget: 185 mil. dolari
    Data lansării: 1 noiembrie

  • Primăria Capitalei va acorda 100 de milioane de lei în plus la subvenţia STB

    Primăria Capitalei a făcut o nouă rectificare bugetară prin care creşte subvenţia pentru transportul în comun cu 100 de milioane de lei, astfel că bugetul total pentru acest segment ajunge la un miliard de lei, potrivit unui proiect votat în şedinţa CGMB de joi.

    Potrivit unui proiect de hotărâre votat în şedinţa CGMB de joi, Primăria Capitalei face o nouă rectificare bugetară, iar cea mai consistentă influenţă, pe plus, se regăseşte la capitolul Transporturi, respectiv subvenţia pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif.

    Astfel, 100 de milioane de lei vor merge la acest capitol, iar bugetul total pentru subvenţie va fi de un miliard de lei.

    Tot pe plus va creşte şi bugetul de la Adminstraţia Străzilor, cu aproape 3 milioane de lei, pentru consolidarea Podului Grant.

    Pe de altă parte, bugetul Administraţiei Spitalelor ar urma să fie tăiat cu aproape 30 de milioane de lei, iar pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic cu 20 de milioane de lei.

     

  • Activitatea RADET, transferată către Termoenergetica şi majorare de capital de 645 milioane lei

    Potrivit proiectelor, intrate în posesia MEDIAFAX, Primăria Capitalei va majora capitalul social al Companiei Termoenergetica cu peste 645 de milioane de lei. Proiectele au fost aprobate în şedinţa CGMB de joi.

    „Se aprobă participarea Municipiului Bucureşti, prin CGMB, la majorarea capitalului social al societăţii Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti cu suma de 645.880.000 lei. Municipiului Bucureşti, prin CGMB, va deţine un număr de 64.599.354 acţiuni reprezentând 99,9990% din capitalul social al societăţii”, se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

    Un alt proiect prevede aprobarea unui „studiu de oportunitate privind modalitatea de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică”.

    De asemenea, un proiect votat în şedinţa CGMB de joi prevede încetarea contractului de mandat al lui Alexandru Burghiu, administrator special al RADET.

    Transferul gestiunii serviciului public de termoficare către noua companie a fost anunţat încă de luni de către Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, imediat după pronunţarea instanţei cu privire la falimentul RADET.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Primăria Capitalei vrea să acorde 100 de milioane de lei în plus la subvenţia STB

    Primăria Capitalei vrea să facă o nouă rectificare bugetară prin care ar urma să crească subvenţia pentru transportul în comun cu 100 de milioane de lei, astfel că bugetul total pentru acest segment ajunge la un miliard de lei, potrivit unui proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de joi.

    Potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de joi, Primăria Capitalei vrea să facă o nouă rectificare bugetară, iar cea mai consistentă influenţă, pe plus, se regăseşte la capitolul Transporturi, respectiv subvenţia pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif.

    Astfel, 100 de milioane de lei ar urma să meargă la acest capitol, iar bugetul total pentru subvenţie ar urma să fie de un miliard de lei, dacă proiectul va fi aprobat în şedinţa de joi.

    Tot pe plus ar urma să fie şi bugetul de la Adminstraţia Străzilor, cu aproape 3 milioane de lei, pentru consolidarea Podului Grant.

    Pe de altă parte, bugetul Administraţiei Spitalelor ar urma să fie tăiat cu aproape 30 de milioane de lei, iar pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic cu 20 de milioane de lei.

  • Proiectul de 3,6 mil. dolari care vrea să scoată România din anonimat la unul dintre cele mai mari târguri de turism din lume

    Apa, ca brand de ţară. Este ideea de la care a plecat echipa de arhitecţi care pregăteşte pavilionul României pentru evenimentul Expo Dubai 2020, expoziţia mondială care va aduce în acelaşi loc aproape 200 de ţări. Cu un buget de 3,6 milioane de dolari, biroul de arhitectură Cumulus creionează un proiect care vrea să scoată România din anonimat, la unul dintre cele mai mari târguri de turism din lume.

    „Pavilionul se aşază pe o oglindă de apă, anunţând elementul natural principal ce va fi regăsit în interior”, explică Eliza Yokina, senior partner al biroului de arhitectură Cumulus şi unul dintre autorii proiectului, alături de Adrian Soare şi Andrei Cumpănăşoiu. Echipa îi reuneşte şi pe Otilia Mihalache-Fiastru, în rolul de graphic designer, şi Teodor Frolu – curator. Iniţiativa arhitecţilor care gestionează prezenţa României la Expo Dubai vine şi în contextul în care se invocă problema protejării mediului, resursele de apă fiind una dintre cele mai dezbătute probleme. Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă.

    Tema aleasă de Cumulus pentru Expo Dubai 2020 poartă numele „Noua natură” şi vizează revizuirea atenţiei pe care lumea o acordă resurselor în general – şi a celor de apă în special – şi relaţiei cu natura.
    „Forma pavilionului caută să transmită ideea unui echilibru fragil, ca expresie a unui «no returning point» în care se află natura, în momentul de faţă, ca efect al activităţilor omeneşti”, mai spune Eliza Yokina.
    Biroul de arhitectură Cumulus a fost desemnat responsabil de proiectarea pavilionului României la expoziţia mondială Expo Dubai 2020 în urma unui concurs organizat de Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România.
    Pavilionul României se va desfăşura pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 de metri pătraţi, într-un spaţiu public central. La interior, finisajele sunt pe bază de ceramică, piatră (tip terazzo), metal, fetru şi lemn, însă elementul central rămâne apa, o resursă a cărei valoare vor arhitecţii să o evidenţieze prin acest concept. Pavilionul va fi compus din patru semicercuri, care simbolizează câte un microunivers pentru patru piloni ai România – deja existenţi sau necesari să se dezvolte: natura, tradiţia, educaţia şi tehnologia.
    „La parter, se află zona de primire în pavilion, Expoziţia Izvoarelor din România, waterbarul H2RO, zona de scenă şi manifestări artistice, accesul către etajele superioare, precum şi funcţiuni conexe cerute prin temă. Spaţiul va găzdui şi expoziţiile temporare”, adaugă Eliza Yokina.
    Primul etaj va fi dedicat expoziţiilor permanente, iar cel de-al doilea – zonei diplomatice şi de business, constând în lounge, terasă, spaţii pentru birouri şi două săli de conferinţă, ce pot fi unite pentru evenimentele de amploare.
    „Structura şi materialele de construcţie a pavilionului sunt concepute astfel încât acesta să poată fi integral dezasamblat şi reasamblat pentru repatriere. Pavilionul repatriat va putea fi inserat atât într-un cadru natural, cât şi într-unul urban.”
    Propunerea arhitecţilor de la Cumulus este ca, după încheierea expoziţiei din Dubai, pavilionul să fie adus în România şi transformat în Muzeul Copiilor, sub numele New Nature, acelaşi care defineşte şi conceptul prezenţei României în Dubai. Spaţiul ar urma aşadar să fie un centru de experimente şi de învăţare pentru copii şi tineri, căpătând valenţe didactice.
    „Născută la ţară, România a rămas una dintre cele mai longevive societăţi rurale şi agrare din Uniunea Europeană, fiind legată organic, prin istoria sa socială, culturală şi economică, de natură. Ne propunem ca, în secţiunea dedicată naturii din cadrul Pavilionul României la Dubai, prin instalaţii digitale, să prezentăm Delta Dunării, însă dintr-un unghi inedit: Delta Dunării ca «laborator» al lui Antipa, marele cercetător care, în urmă cu exact 100 de ani, a derulat studii ştiinţifice în Deltă, cu rezultate devenite, mai apoi, modele de bune practici în întreaga lume”, se arată în descrierea conceptului expoziţional.
    Pentru a vorbi şi mai clar despre apă, arhitecţii de la Cumulus au gândit un bar de apă sub numele H2RO, unde vizitatorii vor putea participa la degustări cu ajutorul somelierilor de apă. La final, apa îmbuteliată în ambalaje de sticlă se va vinde cu brandul pavilionului românesc.
    „În momentul de faţă, finalizăm conceptul, urmând proiectul tehnic de execuţie şi autorizarea. Pavilionul trebuie să fie gata în vara lui 2020, astfel încât să fie deschis pe 20 octombrie 2020, odată cu deschiderea oficială a expoziţiei”, spune Eliza Yokina. 


    Ce este Expo Dubai 2020
    ∆ Expoziţia mondială Expo Dubai 2020 va avea loc în perioada 20 octombrie 2020 – 10 aprilie 2021, timp în care pavilioanele ţărilor participante vor fi prezente în cel mai mare oraş din Emiratele Arabe Unite, ca o carte de vizită pentru străini.
    ∆ Tema din 2020 a expoziţiei – care are loc odată la cinci ani – este „Connecting Minds, Creating the Future” (Conectând minţile, creăm viitorul – trad.) şi scoate în evidenţă nevoia globală de colaborare în vederea schimbării.
    ∆ Expoziţii globale de acest tip au loc o dată la cinci ani şi durează câte şase luni.  Ediţia anterioară din 2015, a avut loc la Milano. De-a lungul timpului, aceste evenimente au fost şi prilejuri de lansare a unor invenţii devenite populare în toată lumea, precum telefonul (Philadelphia, 1876), cornetul de îngheţată (St. Louis, 1904) sau ecranele tip touchscreen (Knoxville, în 1982).
    ∆ Expo Dubai 2020 va fi prima ediţie găzduită de zona Orientului Mijlociu, Africa şi Asia de Sud. Aşteptările pentru Expo 2020 includ un număr de 25 de milioane de vizitatori, iar 70% dintre vizitatori ar urma să vină din afara Emiratelor Arabe Unite. Până acum, 190 de ţări au confirmat participarea la evenimentul de anul viitor.
    ∆ Locul de desfăşurare a expoziţiei va fi în zona de sud a oraşului, în apropierea aeroportului internaţional Al Maktoum (cunoscut şi ca Dubai World Center). Pentru Expo Dubai 2020, va fi construită o staţie specială de metrou, de unde vor putea pleca 36.000 de pasageri pe oră.
    ∆ Un bilet de acces pentru o singură zi la Expo Dubai costă 120 de dirhami (30 de euro), iar un abonament pentru trei zile – 260 de dirhami (64 de euro), potrivit datelor de pe site-ul Expo Dubai 2020.

  • Lovitură de teatru: Florin Cîţu, propunerea PNL pentru ministru de Finanţe, a primit aviz negativ de la Parlament

    UPDATE: Florin Cîţu este prima propunere care primeşte aviz negativ de la comisiile din Parlament după audierile de astăzi. Votul a fost unul consultativ, iar alegerea este la Ludovic Orban.

    Bugetul pe 2020 va avea „accente liberale” şi va pune accent mai mult pe investiţii decât pe cheltuieli permanente,  spune Florin Cîţu, propunerea PNL pentru ministerul de Finanţe, la audierile din Parlament.

    Cum a răspuns Florin Cîţu?

    „Bugetul 2020 – pornim de la ceea ce găsim la Finanţe. Există o schiţă de buget, dar va avea deliberare. Există o întrebare despre accente liberale. Înseamnă că vom trece de la cheltuieli permanente care sunt cam 80% din venituri şi contribuţii către pensii şi salarii, le ducem către investiţii. Nu mai facem ca în trecut. Vom avea un buget cu priorităţi de investiţii”, spune Florin Cîţu, propunerea PNL pentru ministerul de Finanţe.

    La întrebarea legată de salariul minim adresată lui Florin Cîţu, propunerea PNL pentru Finanţe, a intervenit şi premierul desemnat Ludovic Orban, care a spus că trebuie pus la punct un mecanism obiectiv.

    „Din 2015 ne cere Comisia Europeana un mecanism pentru salariul minim, dar nu a fost instituit. Pe ce ne bazăm? Pe productivitate, pe creşterea salariului mediu brut pe economie, rata inflaţiei, trebuie găsit un mecanism obiectiv pentru creşterea salariului minim, nu din burtă ci printr-o decizie administrativă pentru că poate produce consecinţe care se întorc împotriva celor pe care vrem să îi ajtăn pentru că există riscul să migreze capitalul din România şi să se piardă locuri de muncă”, spune Ludovic Orban.

    Ce răspunsuri a mai dat Florin Cîţu?

    • Legea 223 pensiile militarilor. Avem o decizie de a nu afecta pensiile sau indemnizaţiile militarilor.
    • Nu voi creşte taxe şi impozite
    • Legea finanţării partidelor politice. Am spus că vrem reducerea finanţării partidelor politice
    • Reforma ANAF. În 2019 începem o analiză pentru reformă. Au fost păreri, descentralizarea a fost bună pentru noi, nu pentru alţii, acum vrem să vedem situaţia reală. Nu facem rabat la modernizare. Este momentul să ajungem cu instituţile în 2020. Referitor la amendamente. Vom fi aici cu toţii, le vom dezbate, şi pentru cele care există surse de finanţare, le vom răspunde. Că sunt 3.000 de amendamende. Trebuie să fim atenţi cum dimensionăm bugetul.
    • suntem un guvern minoritar care face tranziţia până la parlamentare. Este singura titulatură pe care o putem pune.
    • Impozitarea online nu ştiam că nu a fost colectată taxa pe jocurile de noroc online. Ca principiu, cred că trebuie să colectăm tot ce ste declarat în România. Să pornim de la acest lucru, fără artificii. Dacă sunt situaţii unde nu au fost colectate taxele timp de ani de zile, acolo trebuie să ne uităm când vom ajunge acolo.
    • Diferenţa de salariu public şi privat: singura soluţie de creştere a salariilor este o economie care creşte puternic. O ecnomie liberală creşte puternic în sectorul privat şi va da salarii mai mari şi aşa se va închide diferenţa dintre privat şi public
    • Vom reveni asupra OUG 114, asupra oUG 19 şi OUG 43. Acestea au fost declaraţiile noastre.  Suntem de acord că unele lucruri deja nu pot fi intervente. Nu vom interveni pe contrucţii. La serviciile bancare putem interveni asupra taxei, dar nu asupra noului indice IRCC. Acela rămâne.
    • Nu veţi auzi din partea noastră atacuri la banca naţională. Consiliul Fiscal trebuie să fie independent cu analize independente.
    • Eu nu cred în inteveţionismul statului prea mult, alţii cred.

    Cine este Florin Cîţu, propunerea PNL pentru FInanţe?

    Florin Cîţu, propunerea PNL pentru ministerul de Finanţe este membru al Partidului Naţional Liberal din  octombrie 2016. El s-a făcut remarcat prin desele aprecieri şi comentarii la adresa politicilor fiscale şi financiare ale guvernelor PSD. 

    Născut în 1972, Florin Cîţu este licenţiat în economie la Grinnell College, SUA, 1996, doctorand în macroeconomie şi economie internaţională la Iowa State University şi are un master în economie la aceeaşi Iowa State University.

    Florin Cîţu, propunerea PNL pentru ministerul de Finanţe, a lucrat ca economist pentru Banca Naţională a Noii Zeelande în perioada 2001-2003 şi pentru Banca Europeană de Investiţii, Luxemburg, în perioada 2003-2005 şi a fost economist şef şi ulterior Head of Financial Markets la ING Bank, Bucureşti, în perioada 2006-2011

    A avut şi activitate independentă, ca economist, consultant şi analist economic, pe lista clienţilor aflându-se companii precum Goldman Sachs, JP Morgan sau bănci care activează în România.

    Senatorul Florin Cîţu este membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din 1 februarie 2018 şi al Comisiei pentru afaceri europene din 24 septembrie 2018.

    Conform celei mai recente declaraţii de avere, Florin Cîţu are trei terenuri, dobândite prin donaţii, o casă în comuna Goleşti, jud. Vâlcea şi un apartament în sectorul 2 al Capitalei, un cont la Raiffeisen Bank şi un credit de 303.000 euro la ING.

     

  • Premierul desemnat Ludovic Orban a prezentat cele 12 măsuri pe care guvernul le-ar avea în vedere dacă primeşte votul Parlamentului: rectificarea bugetului pe 2019, finalizarea bugetului pe 2020, vânzarea pe bursă a Hidroelectrica şi a Aeroporturi Bucureşti. PNL nu vrea majorarea salariului minim

    Premierul Ludovic Orban a prezentat cele 12 măsuri urgente pe care guvernul le-ar avea în vedere dacă primeşte votul Parlamentului.

    Cele 12 măsuri urgente pe care PNL şi le asumă prin programul de Guvernare sunt următoarele:

    • Adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind restructurarea Guvernului.
    • Asigurarea condiţiilor pentru buna organizare a alegerilor prezidenţiale din 10 noiembrie şi 24 noiembrie.
    • Nominalizarea candidatului pentru funcţia de Comisar european din partea României.
    • Rectificarea Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2019.
    • Elaborarea proiectelor Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020.
    • Organizarea examenului de rezidenţiat pentru absolvenţii făcultăţilor de medicină.
    • Pregătirea infrastructurii de transport şi a sectorului energetic pentru perioada de iarnă.
    • Avizarea proiectului de Lege pentru abrogarea recursului compensatoriu şi consolidarea serviciului de probaţiune pentru monitorizarea condamnaţilor eliberaţi condiţionat.
    • Iniţierea procedurilor pentru desemnarea titularilor la conducerea parchetelor.
    • Prorogarea intrării în vigoare a prevederilor referitoarea la pensionarea magistraţilor de la 1 ianuarie 2020.
    • Desecretizarea documentelor din MAI necesare în ancheta privind Dosarul 10 august.
    • Adoptarea măsurilor necesare pentru a evita riscul de dezangajare a fondurilor europene şi pentru soluţionarea situaţiilor care fac obiectul procedurilor de infringement.

     

  • Rectificare bugetară la Primăria Capitalei: 34 de milioane de lei mai puţin pentru programul de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic

    Potrivit proiectului de rectificare bugetară, de la „Învăţământ” se vor tăia 4,3 milioane de lei, în timp ce la capitolul „Cultură recreere şi religie”, bugetul ar urma să crească cu 7,6 milioane de lei, de la 687 de milioane la 694 milioane.

    Una dintre cele mai mari diminuări este prevăzută pentru Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, de unde ar urma să se taie 33,9 milioane lei, dacă proiectul va fi aprobat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti de joi.

    Pe de altă parte, vor fi alocaţi bani în plus pentru subvenţiile de transport în comun (100 de milioane de lei), iar 8 milioane de lei în plus vor fi direcţionaţi către Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement.

    De asemenea, ar urma să fie scăzut şi bugetul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) cu 38 de milioane de lei.

    Potrivit referatului de specialitate, aceste modificări sunt solicitate de diferite instituţii ale Primăriei Capitalei.

  • Iohannis: Îmi doresc mult ca moţiunea să treacă şi acest guvern eşuat să pice. Dar greul vine acum

    Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, la Iaşi, că îşi doreşte mult să treacă moţiunea de cenzură, însă greul vine abia după demiterea actualului Guvern, deoarece va veni în locul lui un Guvern de tranziţie, care va trebui să organizeze alegerile prezidenţiale şi să construiască bugetul pentru 2020.

    „Urmează moţiunea de cenzură. Noi aici în sală toţi suntem de acord că trebuie să treacă. După care, însă, cineva trebuie să îşi asume guvernarea României. Nu va fi un mandat lung, va fi un Guvern cu un mandat scurt, de tranziţie. Avem nevoie de un guvern care să se ocupe de organizarea perfectă a alegerilor prezidenţiale care va construi şi promova bugetul pentru anul viitor, foarte dificil. deja ministrul de Finanţe în funcţie a recunoscut că a gafat. Trebuie porganizate alegeri locale, parlamentare. Ca să ne fie tuturor foarte clar, eu aştept implicare maximală, totală, eficientă, de bună credinţă din partea PNL pentur a trece această perioadă de tranziţie. Refacerea României, modenrizarea sau drumul spre România nomală se face pornind de la votul românilor de la alegerile parlamentare. Atunci va începe normalizarea României”, a spus Klaus Iohannis, la Iaşi.

    Şeful statului a adăugat că îşi doreşte mult ca moţiunea de cenzură să treacă.

    „Moţiunea de cenzură este în procedură şi vă spun cu toată seriozitatea pregătiţi-vă pentru guvernare. Eu îmi doresc foarte mult şi o spun public pentru ca tot românul să înţeleagă. Eu îmi doresc foarte mult ca această moţiune de cenzură să treacă şi acest guvern eşuiat să pice. Am spus-o de multe ori, s-a spus, se ştie. Am început această perioadă electorală în forţă. Europarlamentarele au fost câştigate surprinzător pentru mulţi, aşteptat de mine ş de unii dintre voi, de PNL. Dragii mei, un pic cred că a contat şi referendumul pe care l-am convocat. Un referendum care a luat România din poziţia asta şi a readus-o în poziţia verticală. Felicitări, până aici este un început foarte bun. (…) Acum începe greul, fiidcă noi trebuie să reconstruim împreună România şi sunt dispus să conduc această muncă”, a adăugat Iohannis.

    Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată în plenul Parlamentului joi.