Tag: broker

Investitori mici şi mari, profesionişti şi debutanţi deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiţii şi lecţii învăţate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toţi” şi a mări rândurile investitorilor din piaţa locală. Toate sfaturile sunt adunate în seria de materiale „Profil de investitor” găzduită de Business Magazin.

Pentru Marius Alexe multiplicarea banilor a fost mindsetul cu care a plecat la drum încă din copilărie. La început, schimba abţibilduri cu jucători de fotbal, apoi a început să tranzacţioneze monede vechi, iar mai târziu a continuat cu jocurile pe calculator, În care creştea şi vindea jucători de fotbal. Mult mai târziu, după 10 ani în piaţa muncii, şi-a deschis cont de tranzacţionare la bursă şi în doar câţiva ani şi-a dus investiţiile la ordinul milioanelor de lei. Cum a reuşit?

„Pe Bursă am intrat în 2015 şi am investit puţin, fiind convins că o să fac greşeli şi o să învăţ din ele. Să fac greşeli a fost uşor, să învăţ din ele a fost mai greu, dar am reuşit. Acum nu mai fac acele greşeli. Fac altele şi cu bani mai mulţi”, spune Marius Alexe, în vârstă de 39 de ani, poate unul dintre cei mai vocali investitori ai pieţei de capital locale, dar şi cu unele dintre cele mai mari participaţii în companiile în care a devenit acţionar.

---

---

Originar din Slobozia, Marius locuieşte în Iaşi şi a fost angajat mai bine de 10 ani ca programator. Povesteşte că a prins explozia internetului, atunci când lucrurile erau la început, astfel că dădea mereu peste probleme care îi puneau mintea şi creativitatea la încercare. În timp însă, lucrurile s-au schimbat.

„În IT au intervenit apoi standardizarea şi superspecializarea, iar programatorii au ajuns să facă multă muncă de rutină, care pe mine mă plictisea. Astfel, am lăsat programarea doar pentru proiectele personale şi am căutat alte provocări”, continuă el.

Dacă IT-ul nu l-a mai motivat, decât poate mai târziu din perspectiva de investitor, Bursa a reprezentat provocarea majoră cu care şi-a ocupat timpul în ultimii şapte ani. Investiţiile sunt în acelaşi timp o pasiune pe care, fără să ştie, o cultiva încă din copilărie. La început, schimba abţibilduri cu jucători de fotbal, ulterior a început să tranzacţioneze monede vechi, iar mai apoi a continuat cu jocurile pe calculator.

„M-au fascinat în special jocurile de management şi cele de fotbal, unde cel mai mult îmi plăcea să mă ocup de transferuri, să cumpăr jucători tineri, să-i cresc şi să-i vând, strategie pe care am adoptat-o şi în investiţii. Bursa vine ca o continuare a acelor timpuri, acum având ocazia să tranzacţionez şi să mă ocup de management în unele companii, iar la altele să fiu suporter şi unde m-am învăţat să chibiţez. Deşi lucrurile sunt cât se poate de reale, eu privesc investiţiile cu detaşare, ca şi cum ar fi un joc pe calculator”, adaugă investitorul.

Marius Alexe investeşte doar în România şi spune că abia în ultimii ani Bursa locală a început să prindă avânt. Bursa de la Bucureşti apare frecvent în topul celor mai mari randamente din Europa, pentru că an de an, spune el, mai recuperăm din decalajul faţă de vestul continentului. O creştere economică mai mare se vede automat şi în profitul companiilor listate la Bursă. „În comunism, antreprenoriat însemna să vinzi ce furai din companiile de stat. În 1995 s-a redeschis Bursa din România, dar nu era o Bursă pentru investitori, era una pentru «combinatori».

Lucrurile au funcţionat aşa o bună perioadă, timp în care România a pierdut multe companii care astăzi ar fi putut fi de succes. Sunt convins că în 5-10 ani şi Bursa românească o să facă primul miliardar în euro”, afirmă investitorul.

În aceeaşi notă, el consideră că societăţile de stat ar trebui să fie listate la Bursă, întrucât statutul de companie publică le-ar obliga să fie mai transparente şi mai eficiente. Pe de altă parte, consideră că Bursei locale îi lipsesc modelele de succes şi că aceasta ar putea deveni mult mai atrăgătoare pentru companii şi investitori noi pe măsură ce companiile care s-au dezvoltat aici şi investitorii de succes vor deveni cunoscuţi şi în afara ei.

„Programul Made in Romania derulat de Bursa de Valori Bucureşti trebuie să fie o anticameră a Bursei. În ultimi ani, în program au intrat multe companii mari care nu au intenţii de listare şi pentru care programul este doar un mod de a-şi face publicitate. În schimb, pentru companiile mici, acesta poate fi şansa lor de creştere”, mai spune Marius Alexe.

Dacă la începuturile sale în lumea investiţiilor a mizat pe companii precum integratorul local de soluţii IT&C Bittnet Systems, compania de securitate cibernetică SafeTech Innovations, dezvoltatorul de software Life is Hard sau compania de e-learning Ascendia, pe care le înţelegea prin prisma pregătirii profesionale, astăzi deţinerile lui Marius sunt în principal firme care se adresează nevoilor primare ale consumatorilor, în special cele care au legătură cu domeniul alimentar.

„Poate că iau deciziile când îmi e foame”, glumeşte el, „sau poate prefer companiile care satisfac nevoile primare, aflate la baza piramidei lui Maslow, deoarece indiferent de condiţiile economice, acestea trebuie să fie satisfăcute. Comparativ cu IT-ul, o companie din domeniul alimentar nu se agită prea tare pentru că este puţin loc de inovat, iar avantajele competitive sunt durabile fără investiţii consistente”, explică Marius.

De altfel, 54% din plasamentele lui pe Bursă sunt în agricultură, iar 19% sunt în sectorul alimentar. Mai are 7% în servicii, 8% în retail, 5% în industria de IT&C, 5% în fonduri de investiţii şi 2% în sectorul materialelor de construcţii. Portofoliul lui include companii precum producătorul de inputuri ecologice Norofert, producătorul clujean de lactate Bonas Import Export, furnizorul de materiale şi accesorii pentru mobilier MAM Bricolaj, compania de evaluări Appraisal and Valuation şi producătorul de sisteme pluviale Raiko Transilvania. La fiecare dintre ele deţine pachete semnificative, de peste 5% din capitalul social.

 

Drumul de la investitor la administrator

Pentru a-şi da seama ce fel de investitor este, Marius Alexe a încercat de-a lungul timpului mai multe strategii. În acest moment al vieţii, pare că cel mai bine îl prinde rolul de prim investitor al unei companii. Totodată, spune că dacă vii doar cu capital într-o companie, nu eşti investitor cu adevărat, ci… sugar daddy. Pentru el, a fi investitor înseamnă să vină în companie cu capital, cu know-how, dar şi cu multă implicare.

„Orice investiţie este o relaţie din care se iese greu, de aceea mă uit foarte atent la latura umană. Investesc doar în companiile prietenilor mei, aşa că trebuie să vedem dacă putem fi prieteni şi apoi discutăm despre o eventuală investiţie. Strategia mea este să rămân alături de antreprenori la bine şi la greu, până când exitul comun ne va despărţi”, spune el amuzat. Profilul de investitor al lui Marius Alexe poate fi asimilat aşadar unui business angel sau unui investitor de tip private equity iniţial.

Pe lângă portofoliul de la Bursă, mai are deţineri în două fonduri de tip venture capital – RocaX şi 0 Day Capital. De asemenea, în ultima perioadă acesta şi-a extins orizontul şi în afara Bursei, ajungând să aibă deţineri în Microgreens, producător de microplante şi specialităţi culinare, Ohvăz, brand de produse pe bază de ovăz, Prime Dash, startup local fintech, LocoSlim, primul concept de remodelare corporală low-cost din România şi OnLeaf, producător de plante aromatice, ceaiuri şi alte produse.

„În ultimul timp, evaluările şi promisiunile companiilor listate intraseră în zona SF, de aceea am decis să investesc în afara Bursei. Sper că în câţiva ani o parte dintre acestea să facă pasul spre piaţa de capital. În acest moment au loc schimbări radicale la nivel internaţional, nu ştim cât ne vor afecta şi când ne vom regăsi echilibrul. La începutul pandemiei am investit foarte mult, dar spre final am decis să vând, fiind convins că va veni un declin. Aşa a fost, însă prăbuşirea abia urmează. De aceea, prefer să aştept ca evaluările să revină la niveluri realiste”, afirmă investitorul.

---

Marian Marius Alexe, investitor:

„Dorinţa de a face lucruri noi dispare când ajungi în zona de confort şi atunci apare plafonarea. Când am văzut că mi se întâmplă şi mie, am decis să investesc în oameni mai motivaţi, alături de care mi-am regăsit şi eu motivaţia. ”

---

L-am întrebat ce randamente a făcut până acum pe Bursă şi la cât se ridică valoarea portofoliului. Nu a înaintat cifre, pentru că nu-i place să se laude cu valoarea investiţiilor şi în privinţa câştigurilor, însă numai luând în calcul deţinerea de 11,6% pe care o are la Norofert, portofoliul de acţiuni listate se ridică la peste 17 milioane de lei. Ce poate spune este că 2021 a fost de departe cel mai bun an, el neavând însă niciun merit.

„Dacă aveam un câine şi îl lăsam pe Bursă, cu siguranţă avea un randament de două cifre, deoarece toate cotaţiile au urcat. Consider radament doar poziţiile închise, aşa că Agroland şi SafeTech mi-au adus cele mai mari profituri. Cumpărasem încă din plasamentele private şi voiam să măresc aceste poziţii, dar piaţa mi-a furnizat nişte oferte de nerefuzat şi am vândut tot”, mărturiseşte ieşeanul.

Evaluările companiilor sunt în strânsă legătură cu contextul pe care o economie îl traversează. În perioade de creştere economică, toate evaluările tind să urce, dar, spune Marius, investitorii trebuie să se întrebe dacă premisele de creştere se vor menţine şi în viitor. Până la urmă, companiile concurează între ele pentru banii şi pentru atenţia investitorilor. „Investitorii au aşteptări mai mari de la companiile cu un PR bun, de la cele dintr-o industrie pe val sau de la cele care au raportat rezultate bune.

Toate aceste companii ajung răsfăţatele Bursei şi intră într-o zonă de supraevaluare. După raportare, deşi companiile îşi ating ţintele de profit, acesta nu este suficient de mare ca să le scoată din zona de supraevaluare, unii investitori vor vinde, iar evaluările se vor duce în jos. Prin urmare, cele mai multe acţiuni ale companiilor la modă sunt bune de vândut. În schimb, cotaţia unei companii cu PR slab poate creşte foarte mult dacă aceasta raportează peste aşteptări”, consideră el.

Se spune că orice pe lumea asta are un preţ, iar dacă acesta ajunge sub valoarea intrinsecă, poate fi o investiţie bună, consideră investitorul. Sunt însă anumite situaţii în care valoarea intrinsecă nu poate fi calculată, iar în acest sens dă exemplu activele crypto.

„Prefer să stau deoparte şi să mă uit cum toţi cei de acolo devin milionari”, spune el ironic. Marius a rămas în continuare alături de unele companii, iar în altele s-a implicat mai mult decât din postura de investitor, aşa cum este cazul Norofert şi Bonas, unde a ajuns să ocupe şi funcţia de membru în consiliul de administraţie. De unde a venit motivaţia şi cum s-a întâmplat efectiv?

„Dorinţa de a face lucruri noi dispare când ajungi în zona de confort şi atunci apare plafonarea. Când am văzut că mi se întâmplă şi mie, am decis să investesc în oameni mai motivaţi, alături de care mi-am regăsit şi eu motivaţia. Astfel, am început să lucrez alături de ei şi am ajuns în Consiliul de Administraţie”, lămureşte investitorul.

Ce spune după lungul proces de descoperire a propriei strategii investiţionale? „Sunt necesari mulţi ani de experienţă pentru a deveni un investitor bun. Începe de tânăr pentru a fi un investitor slab în tinereţe şi apoi să fii un investitor bun pentru tot restul vieţii. Începe cât mai repede, o creştere anuală de câteva procente timp de 20 de ani te va face milionar”, conchide Marius Alexe.

 

---

► Consiliul de Administraţie este un organ de supraveghere şi control în cadrul unei companii sau al unei organizaţii. Într-o societate pe acţiuni, directorii neexecutivi sunt votaţi de membrii consiliului de administraţie. Totodată, administratorii numesc directorul executiv şi stabilesc direcţia generală strategică. Deciziile lor sunt votate apoi de acţionari în adunările generale. Consiliul este condus de către un preşedinte, ales prin vot secret de către administratori în şedinţa în care desemnează şi vicepreşedintele. Administratorii pot avea şi calitatea de acţionar sau pot fi propuşi de către acţionari.

Investitori mici şi mari, profesionişti şi debutanţi deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiţii şi lecţii învăţate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toţi” şi a mări rândurile investitorilor din piaţa locală. Toate sfaturile sunt adunate în seria de materiale „Profil de investitor” găzduită de Business Magazin.

Pe Corneliu Manole îl pasionează geopolitica şi diplomaţia, oferind consultanţă în domeniul relaţiilor guvernamentale şi comunicare strategică de mai bine de zece ani. Tot acum zece ani, programul de privatizări al Guvernului şi listarea Fondului Proprietatea i-au dat încrederea să renunţe la clasicele depozite bancare şi să-şi investească economiile la bursă, iar asta face şi astăzi. Cine au fost modelele lui de urmat?

„Câteva evenimente importante m-au determinat să fac pasul către activitatea investiţională, acum aproape zece ani. Am început cu sume mai mici, dar nu erau nici nesemnificative pentru acele vremuri. Am lichidat depozitele bancare pentru a putea participa în ofertele publice de la Nuclearelectrica, Romgaz şi Electrica derulate de guvern, care au fost şi primele mele investiţii pe Bursă”, povesteşte Corneliu Manole, în vârstă de 41 de ani.

---

NUME: Corneliu Manole

VÂRSTĂ: 41 de ani

PROFESIE/OCUPAŢIE: consultant în relaţii guvernamentale şi comunicare strategică

INVESTEŞTE: pe termen lung

---

El se referă în principal la programul de privatizări al guvernului, agreat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), prin care au fost scoase la vânzare pachete de acţiuni minoritare la companiile de stat, dar şi la listarea Fondului Proprietatea (FP) în 2011 şi venirea Franklin Templeton în calitate de administrator al Fondului, condus pe atunci de legendarul Mark Mobius.

Primul contact pe care Corneliu l-a avut cu Bursa a fost în 2012, când a participat la Oferta Publică Secundară (SPO) de la transportatorul naţional Transelectrica, prin care statul a vândut încă un pachet de 15% din acţiuni după Oferta Publică Iniţială (IPO) din 2006. Tot de atunci a început să acumuleze acţiuni FP.

În 2013, investitorul participa şi la SPO-ul Transgaz, cel mai mare din istoria Bursei de Valori Bucureşti – 72 de milioane de euro – prin care de asemenea au fost puse la vânzare 15% din acţiunile transportatorului de gaze, asta după IPO-ul din 2007.

„Mediatizarea puternică care a însoţit aceste evenimente, analizele şi discuţiile pertinente în jurul acestora din media, dar mai ales faptul că ofertele publice erau derulate de guvern, cu implicarea unor instituţii financiare internaţionale prestigioase precum FMI sau BERD, mi-au dat încrederea necesară de a renunţa la tradiţionalele depozite bancare şi de a face pasul următor, spre instrumente cu grad de risc mai ridicat, dar şi cu randamente pe măsură”, mărturiseşte el.

După ce a obţinut randamente de două cifre pe investiţiile alese, pe care le-a considerat satisfăcătoare la cea vreme, Corneliu Manole a lichidat la scurt timp deţinerile. Fiind la început în piaţă, nu avea încă o strategie clară, iar comportamentul său era mai degrabă haotic, speculativ.

Vâna oportunităţi şi deschidea poziţii pe termen scurt, care îi aduceau rezultate mixte. Acest lucru avea însă să se schimbe, după mai multe lecturi şi documentări temeinice.

„Warren Buffett, Charlie Munger, John C. Bogle, Ray Dalio, Bill Ackman şi alţii sunt doar câţiva dintre marii investitori pe care i-am studiat şi pe care i-am luat drept model în activitatea mea investiţională ulterioară”, afirmă investitorul.

Corneliu pronunţă des numele lui Buffett, cel de la care a şi preluat unele obiective investiţionale. De exemplu, nu investeşte niciodată în active neproductive, aşa cum le numeşte miliardarul american, adică acelea care nu produc venituri şi nu au o valoare fundamentală instrinsecă. Pe această listă trece atât aurul, cât şi criptomonedele.

Spre comparaţie, acesta vede o valoare intrinsecă în active precum terenuri agricole sau companii, care vor produce venituri pentru proprietari în mod recurent, chiar dacă au şi ani mai buni şi ani mai puţin buni.

„Dacă afacerea merge bine, şi preţul acţiunii o va urma mai devreme sau mai târziu”, adaugă el parafrazându-l tot pe Buffett. „Prefer investiţii recurente, pe perioade mai îndelungate, timp în care ajung să mă familiarizez cu compania, cu managementul ei, obţinând de regulă un preţ mediu, cu acumulări accentuate în perioade când preţul devine atractiv, din motive independente de evoluţia companiei. Nu cotaţiile zilnice şi nici măcar valoarea portofoliului într-un moment anume sunt definitorii pentru mine, ci capacitatea companiilor în care sunt acţionar de a livra rezultate pozitive, în creştere an de an, pe termen lung”, continuă el.

---

„Totul a început ca o pasiune, însă pe măsură ce mă voi apropia de finalul orizontului investiţional, în 15-20 de ani, şi de o valoare considerabilă a activelor, mă aştept ca această activitate să-mi consume din ce în ce mai mult timp, posibil chiar full-time.”

---

Născut în Chişinău, Republica Moldova, Corneliu Manole a absolvit Facultatea de Istorie şi Relaţii Internaţionale şi ulterior a urmat un master în studii europene avansate la Varşovia şi Bruges. A avut şi o scurtă tentativă de a urma o carieră academică internaţională, specializându-se în anii terminali în studiul relaţiilor internaţionale ale Turciei în perioada post-Război Rece, cu precădere în Balcani şi Asia Centrală.

În perioada studiilor a participat la numeroase conferinţe internaţionale şi schimburi academice, reuşind să obţină burse de cercetare la Berlin (DGAP), Bruxelles, Ankara (Middle East Technical University şi Bilkent University), Taşkent, Bişkek, Tbilisi sau Belgrad.

A lucrat apoi la Paris şi la Bruxelles în domeniul afacerilor europene, la Parlamentul European, în Comisia Europeană şi pentru o organizaţie federalistă paneuropeană. După aceste experienţe, Corneliu s-a decis să-şi joace cărţile pe plaiuri dâmboviţene, unde de mai bine de 10 ani oferă consultanţă în domeniul relaţiilor guvernamentale (public affairs) şi comunicare strategică.

Şi investiţiile le are în companii listate la Bucureşti, prezente pe segmentul principal al Bursei, iar portofoliul său este diversificat atât pe emitenţi, cât şi pe sectoare. Cele mai mari deţineri sunt la MedLife (14,3%), Transilvania Broker de Asigurare (12,4%), Banca Transilvania (11%), OMV Petrom (9,2%), Nuclearelectrica (8,1%), Romgaz (6,8%), Biofarm (6,7%), TeraPlast Bistriţa (6,7%), BRD (6,3%), Transport Trade Services (5,3%) şi altele (13,2%).

Pe sectoare, investiţiile lui sunt orientate spre financiar (30%), energetic (24%), medical şi farmaceutic (21%), urmate de construcţii, imobiliar, logistic şi transporturi.

„Am încheiat anul 2021 cu o creştere a activelor de 98%, cu tot cu dividende. Din acest punct de vedere, a fost un an absolut excepţional, care nu cred că se va repeta curând. Câteva deţineri au contribuit în mod special la obţinerea acestei performanţe, printre care menţionez TeraPlast, MedLife, Transilvania Broker, Nuclearelectrica”, spune el.

Corneliu urmăreşte o strategie pasivă, de acumulare, numită generic şi buy and hold. Aceasta presupune acumulări în timp, pe perioade lungi şi pe o bază diversificată de emitenţi, cu reinvestirea anuală a dividendelor, indiferent de fluctuaţiile pieţei pe termen scurt.

„Totul a început ca o pasiune, însă pe măsură ce mă voi apropia de finalul orizontului investiţional, în 15-20 de ani, şi de o valoare considerabilă a activelor, mă aştept ca această activitate să-mi consume din ce în ce mai mult timp, posibil chiar full-time”, susţine investitorul.

Raţiunea pentru care Corneliu Manole investeşte este, spune el, una simplă – multiplicarea capitalului investit, pe termen lung, prin obţinerea unor randamente superioare oricărei altei forme de investiţii cu risc similar şi aflate la îndemâna investitorului obişnuit.

El afirmă că investiţiile pe care le face sunt în companii, Bursa fiind doar un mijloc care-i oferă posibilitatea să intre în acţionariatul lor şi prin care participă, alături de acţionarii fondatori şi/sau majoritari, la împărţirea profiturilor viitoare.

„Nu sunt interesat şi nu urmăresc cotaţiile zilnice, care nu reprezintă decât un zgomot pentru cineva care şi-a setat obiective clare, pe termen lung. Urmăresc în schimb evoluţiile macroeconomice şi sectoriale, pentru că acestea influenţează în mod direct mersul companiilor şi planurile lor de viitor”, spune el.

Corneliu spune că perioadele de criză sunt inerente oricărui sistem capitalist – istoric vorbind, orice criză este temporară şi este urmată de o revenire la fel de puternică. Deşi ne confruntăm cu nişte condiţii de piaţă mai aspre, strategia sa de investiţii a rămas neschimbată. Va continua programul de achiziţii prestabilit, cu mici ajustări pe parcurs şi profitând pe alocuri de scăderile pieţei şi de preţuri mai atractive.

Prima şi cea mai mare aşteptare pe care o are de la companiile pe care le alege este ca acestea să facă profit şi să afişeze o dinamică a rezultatelor în creştere an de an. În lipsa profitului, care din varii motive, „uneori obiective”, nu poate fi asigurat în fiecare an, urmăreşte şi alţi indicatori pentru a înţelege dinamica generală şi perspectivele companiilor de a reveni pe o traiectorie profitabilă în următorii ani. Şi dacă vorbim de profit, putem discuta şi despre felul în care acesta este repartizat.

„Politica de dividende depinde foarte mult de stadiul în care se află o companie. Evident, nu am aşteptări de la o companie de tip growth, care îşi propune scalarea afacerii şi creşterea cotei de piaţă, să plătească dividende. Pentru companiile mature însă, apreciez existenţa unei politici de dividende predictibilă, care să răspundă aşteptărilor acţionarilor de a fi răsplătiţi, cât şi să acopere nevoile curente de investiţii şi de dezvoltare ale companiei. În mod ideal, aş vedea o paritate între cele două nevoi”, explică investitorul.

Pentru orice investitor este esenţial să-şi urmeze o strategie proprie şi un set de principii prestabilit, care să-l ghideze atât în perioade de euforie, dar mai ales în perioade de scăderi accentuate ale pieţei.

Cheia succesului strategiei de acumulare pe care Corneliu o urmează stă în reinvestirea dividendelor şi în compunerea lor în portofoliu pe termen lung, principiu numit dobândă compusă sau efect compus.

„Puţini realizează că un proces similar are loc şi în interiorul companiilor. An de an, o parte însemnată din profituri sunt reinvestite în companii pentru realizarea planurilor de investiţii, în noi unităţi de producţie, în lansarea de noi linii de business sau pentru accesarea de noi pieţe, ceea ce se traduce în timp în cifre de afaceri tot mai mari, marje îmbunătăţite şi profituri în creştere”, adaugă el.

În mod ideal, o Bursă trebuie să fie reprezentativă pentru structura economiei în care operează. În România, indicele de referinţă BET este suprareprezentat de companiile din sectorul energetic, în timp ce sectoare precum serviciile, industria, retailul sau tehnologiile, care sunt responsabile de o bună parte din PIB, sunt puţin sau deloc reprezentate.

„Dincolo de epopeea Hidroelectrica, a cărei listare pare din ce în ce mai aproape, antreprenoriatul românesc a reuşit să producă adevăraţi campioni naţionali, cu care astăzi am ajuns să ne mândrim. Dedeman, FAN Courier, eMAG, deţinut acum de Naspers, BitDefender, Ţiriac Group, Mobexpert, sunt doar câteva exemple de companii pe care aş vrea să le văd în ringul bursier al BVB”, mai spune Corneliu.

Bursa de la Bucureşti este o piaţă dominată de fondurile de pensii şi de câteva fonduri străine, ale căror strategii presupun, cu mici excepţii, deţineri pe perioade îndelungate care nu fac decât să adâncească problema lichidităţii. Corneliu Manole spune că avem nevoie de listări noi şi de companii mari, care să aducă la rândul lor bani şi investitori noi, atât din România, cât şi din afară.

„În pofida listărilor din ultimii ani, ceea ce pare să lipsească pieţei de capital locale este vigoarea şi efervescenţa unei pieţe aflate în plină dezvoltare, aşa cum vedem că se întâmplă în economia reală, lucru uşor observabil dacă urmărim indicatori precum lichiditatea, care suferă în continuare”, este de părere investitorul.

Cât despre noii investitori sau cei care se gândesc să apuce (şi) acest drum, Corneliu le-ar recomanda să investească într-un indice de piaţă prin intermediul unui ETF (Exchange Traded Fund), care permite deţinerea indirectă a celor mai reprezentative acţiuni de pe orice bursă din lume, inclusiv BVB.

În acest temei, îl aminteşte pe John C. Bogle, fondatorul Vanguard Group şi părintele fondurilor de tip indice, cel care a demonstrat meritele strategiilor pasive de investiţii, cum sunt cele în fondurile de indice. Mai spune că în cazul fondurilor administrate activ, costurile cu tranzacţiile frecvente şi fee-urile administratorilor devin un handicap major în timp, erodând din capital şi din randamentul potenţial al investitorilor.

„În investiţii, factorul timp este cel mai important, iar pentru cineva care urmăreşte creşterea activelor pe termen lung, orice decadă sau an în plus înseamnă randamente potenţiale mai mari, luând în calcul principiul dobânzii compuse. Momentul potrivit pentru a începe să investeşti este cât mai devreme, ideal sub îndrumarea cuiva şi doar după nişte lecturi serioase”, conchide Corneliu Manole.

---

►Œ Oferta Publică Iniţială (IPO), numită şi primară, este cea mai populară metodă de a strânge capital pentru o companie, fiind un proces care se adresează tuturor investitorilor, individuali şi instituţionali, mai mulţi de 150, aşa cum este cazul plasamentului privat de acţiuni, dispuşi să cumpere o participaţie mai mică sau mai mare. Procesul unui IPO este unul complex şi implică mai mulţi paşi: pregătirea, promovarea către investitori, aprobarea şi publicarea prospectului de ofertă, roadshow şi bookbuilding cu investitorii instituţionali, subscrierea şi alocarea acţiunilor, respectiv admiterea acestora la tranzacţionare. În IPO se vinde o emisiune de acţiuni a unei companii pentru prima dată, iar după încheierea acesteia, prin listare, o companie devine din privată, publică, adică oferă şi altora posibilitatea de a achiziţiona acţiuni.

► Spre deosebire de oferta primară, în Oferta Publică Secundară (SPO) se vând titluri de valoare care au fost emise în prealabil şi cumpărate iniţial printr-un plasament privat sau printr-un IPO. Dacă în prima situaţie fondurile rezultate în urma tranzacţiilor ajung în contul companiei, în a doua variantă banii ajung direct la acţionarii vânzători. SPO-ul reprezintă o cale facilă de ieşire a acţionarilor actuali prin vânzarea pachetului lor de acţiuni către alţi investitori. Unele companii pot alege de asemenea să deruleze oferte ulterioare IPO-ului, numite oferte secundare, pentru a mai atrage capital. Acestea pot fi dilutive, adică duc la o creştere a numărului de acţiuni şi implicit la diminuarea participaţiei investitorilor care nu participă la ofertă, respectiv nedilutive, în cazul în care nu sunt emise acţiuni noi, ci sunt vândute unele deja existente.

Investiţiile la bursă nu reclamă nici sume mari de bani, nici studii economice şi nici o monitorizare continuă neapărat, ci doar dorinţa fiecăruia de a pune banii la treabă. Bursa este locul de întâlnire dintre investitori şi companii, iar acţionariatul unei societăţi ne arată cât de diversificaţi pot fi cei care acced la piaţă şi activitatea lor de zi cu zi. Poate cel mai bine o ilustrează Claudiu Marcu, care a vrut să devină judecător, a început să vândă pensii private, dar a ajuns să fie broker de asigurări, în cele mai multe weekenduri arbitrează meciuri de fotbal, iar în timpul liber… investeşte.

„Am început să investesc în 2011, dar luasem înainte contact cu piaţa de capital din curiozitate. În 2006 şi 2007 am fost implicat în vânzarea pensiilor private Pilonul II şi Pilonul III. Atunci m-am instruit şi am aflat mai multe despre sistemul public de pensii”, povesteşte Claudiu Marcu, constănţean în vârstă de 36 de ani. Claudiu învăţa atunci pentru viitorii clienţi ai Allianz-Ţiriac. Ca să vândă pensii private, trebuia să înţeleagă cum funcţionează sistemul public şi ce se întâmpla în domeniu. A aflat cu ce se ocupă un fond de pensii şi unde se duc banii contribuabililor şi spune că a fost norocos că a trecut prin tot acest proces pentru că şi-a dat seama încotro ne îndreptăm.

„Am învăţat că banii pe care îi contribuim astăzi prin munca noastră, taxele şi impozitele pe care le plătim, se duc la actualii pensionari, iar pensiile noastre publice vor fi plătite de copiii şi nepoţii noştri, câţi vor fi ei la momentul respectiv în câmpul muncii. Numai că, din punct de vedere demografic, viitorul este destul de sumbru, populaţia activă a României este în scădere”, adaugă el. La acea vreme, Claudiu avea 20 de ani şi era student la Drept în Constanţa.

Mărturiseşte că nu se gândea prea mult la pensie, nu îl învăţase nimeni la şcoală, în facultate sau acasă ce înseamnă. În mintea lui au încolţit atunci câteva întrebări şi a ajuns astfel să se înscrie la un seminar al Bursei de la Bucureşti numit „De iniţiere în piaţa de capital”. „Ţin minte că era atât de mare interesul, încât s-a amânat de patru-cinci ori până să se facă grupa de cinci sau câţi eram ca să se poată ţine cursul. A fost numai cu agenţi sau viitori angajaţi ai firmelor de brokeraj, nicio persoană ca mine, care să vrea din proprie iniţiativă să înveţe despre piaţa de capital”, spune el. A urmat o perioadă în care s-a acomodat mental cu ce înseamnă investiţiile la Bursă. A început să citească site-uri şi forumuri de specialitate, atâtea câte erau disponibile la acel moment, în încercarea de a înţelege mai multe. „La început mă uitam ca mâţa în calendar.” A pus în oglindă ce înseamnă un fond de pensii private şi un portofoliu la Bursă. Ce a aflat? „Am contribuit şi am cont de pensie privată, Pilonul II şi Pilonul III. Este un instrument bun pentru o persoană care doreşte mai mult decât pensia de la stat dar nu vrea să acorde în niciun fel timp pentru a face propriile alegeri”, spune el. Celor care totuşi se gândesc să intre în piaţă şi să-şi facă propriile alegeri pentru viitor, Claudiu le-ar spune să nu mai piardă timpul şi să se apuce de treabă. „Oportunităţile vin ca trenul în gară. Nu este nicio problemă dacă ai pierdut unul, vor mai veni şi altele cu siguranţă, trebuie doar să ai răbdare şi să nu disperi.”

---

PROFIL DE INVESTITOR

NUME: Claudiu Marcu;

VÂRSTĂ: 36

PROFESIE: jurist;

OCUPAŢIE: broker, arbitru

INVESTEŞTE: pe termen lung

---

După doi ani în care a vândut pensii private şi după terminarea Dreptului, Claudiu nu a urmat niciunul din aceste drumuri. Şi-a îndreptat însă atenţia în alte direcţii. „Sunt de profesie jurist, doar că nu profesez. Mă ajută foarte mult în activităţile mele, dar nu am intrat în magistratură sau în avocatură, unde mă visam eu înainte de a începe facultatea. Am descoperit însă nişte domenii care m-au atras mai mult. Am mai multe faţete”, afirmă el. Claudiu nu a ajuns judecător în instanţă, ci pe terenul de joc. Din 2006 este arbitru de fotbal, o activitate în care spune că este foarte implicat, alocând în fiecare zi timp pentru atrenamente. Anul acesta a debutat în Liga 1, unde a arbitrat meciul dintre Academica Clinceni şi F.C. Rapid şi pe cel dintre Sepsi OSK Sf. Gheorghe şi Gaz Metan Mediaş. „Să zicem că acesta este jobul meu de weekend, fiindcă cele mai multe meciuri se desfăşoară în weekend. De luni până vineri, sunt broker de asigurare. Din 2011 am propria companie, suntem cinci angajaţi. Se numeşte Beyond Insurance, dar lucrez sub umbrela unui alt broker de asigurare, sunt un soi de francizat”, adaugă investitorul. Aşadar, anul în care a intrat în lumea antreprenoriatului a fost şi cel în care s-a apucat de investiţii. Partea bună a lucrurilor este că toate cele trei activităţi sunt făcute din pasiune. Claudiu le vede ca pe hobby-uri care sunt în acelaşi timp generatoare de venit, iar asta, spune el, este perfect.

„Partea de investiţii este o componentă complementară, de relaxare, de autoeducaţie. BVB este, într-un fel, reţeaua mea preferată de socializare. Mulţi îşi petrec poate mult timp pe Facebook, Tik Tok sau pe alte reţele de socializare, mie îmi place să mă relaxez de la alte activităţi uitându-mă pe nişte bilanţuri. Urmăresc mereu piaţa”, completează el. Claudiu mai spune că activitatea de investiţii este part-time, dar nu vede o alocare a timpului forţată, ci una care vine fluid.

 „Bursa este un loc în care acumulez. Mă interesează să îmi poată oferi pasiv venituri mai mari decât cheltuielile mele curente, iar veniturile pasive să acopere stilul meu de viaţă actual şi obligaţiile financiare. Văd investiţia la Bursă ca pe o metodă de deveni liber financiar. Astfel ai toate şansele să fii liber mental, să nu ai constrângeri de niciun fel şi să acţionezi doar conform propriei conştiinţe. În Bursă îmi găsesc libertatea financiară şi asta caut să ating”, afirmă el.

Mai mult, la începutul anului Claudiu i-a deschis un cont de tranzacţionare fiului său, care a împlinit recent opt ani. Nu este pe numele lui, pentru că nu are dreptul legal, însă este un drum pe care i-ar plăcea să-l apuce. De altfel, după ce a încercat mai multe sporturi, micul investitor a descoperit, ca şi tatăl său, pasiunea pentru fotbal, aşa că de jumătate de an joacă la Academia Hagi.

„Fiul meu, Robert, avea 1.000-2.000 de lei din donaţii sau colinde şi l-am convins să-i investească la Bursă. L-am făcut probabil cel mai tânăr investitor de la BVB, avea şapte ani la momentul deschiderii contului. El va fi beneficiarul cândva. I-am povestit foarte pe scurt şi cât se poate de pe înţelesul lui despre ce este vorba. El şi-a ales companiile, bineînţeles cu girul meu. Cumva l-am mai îndrumat, i-am pus companii pe masă, iar el şi-a dat aprobarea. A zis că îi place Lăptăria cu Caimac – i-am adus nişte produse când am fost la fermă cu Investors Club – Digi, Banca Transilvania şi Purcari. Nu a gustat vinul, dar m-a crezut pe mine. Pe cuvânt că-i bun!”, spune Claudiu amuzat.

Despre răbdare şi alegeri

În 2011, Claudiu Marcu făcea prima lui investiţie la Bursă, cumpăra acţiuni Fondul Proprietatea de 10.000 de lei prin brokerul local Interfinbrok Corporation. Ţine minte că preţul unei acţiuni era în jur de 45 de bani. A prins un trend bun şi într-un timp scurt valoarea acestora s-a dublat. În faţa acestei situaţii, investitorul s-a speriat şi a decis să marcheze profitul. „Am zis să mă dau jos din tren pentru că mergea prea repede. După ce am vândut, am continuat să fac alte achiziţii, nu am scos banii şi nu am plecat în vacanţă. Am mai cumpărat blue chip-uri, Romgaz, Transgaz. Am considerat atunci că ar fi achiziţii bune şi în timp s-au dovedit a fi. Am acumulat şi asta fac şi în ziua de astăzi”, spune el.

Nu a scos niciodată bani din contul de investiţii, strategia lui fiind una de acumulare. Afirmă că valoarea portofoliului nu este relevantă, fiindcă arată doar drumul care a fost parcurs. Mai important este de unde pleacă fiecare investitor, iar în acest sens îl dă exemplu pe celebrul Warren Buffet, poreclit oracolul din Omaha. Şi el a început cu câţiva dolari. „Dacă se poate, nu aş vinde niciodată. Cam asta este filozofia mea. Investesc în stilul lui Warren Buffett, buy & hold pentru totdeauna sau cât se poate. Dacă vinzi, trebuie să ai idee ce faci în continuare cu banii respectivi. Trebuie să ai o aşteptare sau o certitudine sau să fii cât mai aproape de siguranţă că vei putea cumpăra ulterior şi mai jos, sau că schimbi deţinerea cu alta care va performa mai bine”, explică el.

După experienţa unei pandemii şi a unui război, care au adus scăderi abrupte şi volatilitate ridicată pe pieţele bursiere, dar şi după controversata OUG 114, care a lovit companiile locale din energie, bancar şi telecom, Claudiu a primit o reconfirmare a faptului că lucrurile revin la acelaşi nivel dacă există răbdare şi nu se vinde în pierdere. În plus, dacă sunt şi bani disponibili în cont în astfel de perioade, nişte alegeri corecte pot maximiza viitoarele profituri. „Dacă este investiţia potrivită, faci bani şi în criză. Pur şi simplu am stat investit şi am primit o reconfirmare a faptului că răbdarea este în favoarea investitorului. Dacă ai răbdare şi nu marchezi în pierdere, istoria arată că de cele mai multe ori piaţa îşi revine şi doboară vechile recorduri”, spune el.

Constănţeanul a avut în 2021 un randament de circa 61% fără dividende, având în vedere poziţia ridicată (35% din portofoliu) pe TeraPlast Bistriţa, companie ale cărei acţiuni au livrat un randament peste aşteptări anul trecut. „Este un randament anormal, nu ceva ce o să se repete prea curând. Şi anul 2021 a fost unul anormal de bun, nu trebuie să ne aşteptăm la aceleaşi randamente în continuare”, adaugă el. La momentul actual, investitorul mai are deţineri la Purcari (11%), Turbomecanica (10%), Romgaz (10%), Digi (10%), OMV Petrom (5%) şi altele (9%). Circa 10% din portofoliu reprezintă obligaţiuni. Cum îşi alege investiţiile? „Dacă la început sau acum câţiva ani mă uitam poate după dividende, acum nu mi se mai mare ceva atractiv, poate chiar din contră. Dacă o companie dă dividende mari înseamnă că nu are un plan de a investi mai bine banii decât să îi dea acţionarilor.”

Nu este neapărat un semn foarte bun, înseamnă că poate nu are o strategie de investiţii sau poate că piaţa este limitată şi nu vede oportunităţi de a investi în continuare şi de a aduce un randament şi mai bun pe termen mediu şi lung”, spune el. Claudiu se uită mai degrabă la produsul sau serviciul pe care o companie îl produce sau îl comercializează şi, foarte important, la echipa de management şi la acţionariat. De exemplu, dacă printre acţionari se află şi investitori instituţionali sau echipa de management are un track record bun, pot fi semnale că acel emitent necesită atenţia sa. Bineînţeles, şi cifrele din spate trebuie să arate mulţumitor şi să confirme aşteptările.

L-am întrebat în ce companii i-ar plăcea să fie acţionar şi parte din poveste. Mi-a spus că o bucăţică din afacerea de soft Bitdefender a soţilor Talpeş ar merita să fie şi pe Bursa de Valori Bucureşti, iar în privinţa retailerului Dedeman al fraţilor Pavăl, care au mai multe deţineri la Bursa locală, nu are prea multe speranţe pentru o listare. De asemenea, şi-ar dori să se listeze la Bursă Portul Constanţa şi mult aşteptata Hidroelectrica. „Toate companiile mari de stat ar putea să fie pe Bursă pentru că ochiul critic al investitorului ar aduce un plus de transparenţă şi eficienţă în activitatea lor operaţională. Dacă tot vin din mediul sportiv, mi-ar plăcea să văd şi o echipă de fotbal listată la Bursă. Sunt companii unde deja există mişcări în acţionariat şi este nevoie de investiţii, aşa că aş vedea potenţiale companii de fotbal la bursă, care pot fi cu siguranţă poveşti de succes”, spune investitorul. În ceea ce priveşte gradul de maturitate a pieţei noastre şi a investitorilor români, Claudiu spune că avem cu toţii de muncă, plecând de la sistemul de învăţământ, brokeri, Bursă şi ajungând la investitori şi mass-media. „Din discuţia cu prietenii şi cunoscuţii, tuturor li se pare că trebuie să ai studii sau doctorate ca să intri în piaţa de capital. Este o inaccesibilitate aparentă şi trebuie să spulberăm acest mit. Cred că acesta este rolul nostru al tuturor, trebuie să facem o deschidere de mentalităţi. Nu aş spune că toată lumea trebuie să vină la Bursă, dar să ştie că există opţiunea asta, să o înţeleagă şi, de ce nu, să o aibă în instrumentar”, conchide Claudiu Marcu.

---

►Œ Bilanţul este un document contabil care conţine informaţii despre toate bunurile (activele), datoriile şi capitalul propriu (pasivele) ale unei companii la un anumit moment. Bilanţul contabil arată de fapt ce are şi ce datorează o companie, capitalul propriu al acţionarilor fiind definit ca diferenţa dintre activele şi datoriile entităţii. Cu alte cuvinte, valoarea activului este egală cu cea a pasivului împreună cu cea a capitalului propriu.

► Contul de profit şi pierdere reflectă performanţa unei companii pentru o anumită perioadă de timp şi oferă informaţiile necesare pentru evaluarea capacităţii companiei de a genera valoare pentru acţionari. Acesta cuprinde o listă a categoriilor de venituri şi a celor de cheltuieli/costuri, precum şi rezultatul la nivel operaţional, financiar şi net, care poate lua formă de profit sau pierdere. Indicatorii sunt prezentaţi atât pentru exerciţiul financiar curent, cât şi pentru cel precedent.

Spre deosebire de contul de profit şi pierdere, care prezintă un flux de venituri şi cheltuieli aferente unei perioade, adică un raport dinamic, bilanţul contabil prezintă o fotografie la un anumit moment, adică un raport static. Împreună cu situaţia fluxurilor de trezorerie (explicată anterior), care arată încasările şi plăţile unei companii pe o anumită perioadă, cele trei sunt cele mai importante situaţii financiare utilizate în analiza unei companii.