Tag: botez

  • Patriarhia a cerut Arhiepiscopiei Sucevei să urgenteze ancheta în cazul bebeluşului mort la botez

    Întrebat de dacă preotul de la Suceava a greşit în momentul oficierii botezului încheiat tragic la Suceava, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu a spus că Arhiepiscopia Sucevei va face o anchetă în acest caz.

    „Am transmis la Suceava rugămintea urgentării anchetei pe care o desfăşoară Arhiepiscopia Sucevei. Rezultatul acesteia, coroborat cu rezultatul anchetei desfăşurate de autorităţile laice, va fi făcut public de Arhiepiscopie. Cât mai curând. (…) Poziţia Patriarhiei Române este una de profundă compasiune faţă de familia copilaşului decedat, atât de greu încercată acum şi a cărei durere nici nu o putem înţelege deplin”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

    La rândul lor, reprezentanţii Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor au transmis un comunicat de presă în care deplâng moartea bebeluşului.

    „Am primit cu multă durere şi tristeţe în suflet vestea despre pruncul Iustin, de doar şase săptămâni, care a plecat mult prea devreme la Cer, să se alăture îngerilor, în dimineaţa zilei de 1 februarie 2021. Ziua care ar fi trebuit să fie una a bucuriei, a îmbrăcării pruncului Iustin în „haină luminoasă”, s-a preschimbat într-o zi a suferinţei pentru părinţii, naşii, familia şi comunitatea sa, care i-au aşteptat cu nerăbdare venirea în lume. În acest moment de tulburare pentru toţi cei ce în loc de haine de sărbătoare vor îmbrăca haine cernite, inclusiv pentru preotul slujitor, ne este greu să înţelegem de ce Dumnezeu a îngăduit această încercare grea”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei.

    Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor transmite că a luat deja legătura cu preotul şi cu cei prezenţi, pentru a stabili circumstanţele în care s-a petrecut această tragedie şi a decide măsurile necesare.

    Bebeluşul de numai şase săptămâni a făcut stop cardio-respirator sâmbătă, după ce a fost scufundat în cristelniţă, în timpul botezului, la o biserică din Suceava.

    Copilul a murit în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul din Suceava, în acest caz fiind deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.

    Surse medicale au declarat, pentru MEDIAFAX, că bebeluşul avea probleme medicale preexistente şi era născut prematur.

  • Dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un bebeluş a murit în urma botezului

    A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după ce un bebeluş din Suceava a murit. Copilul şi-a pierdut viaţa în noaptea de duminică spre luni, în urma scufundării în cristelniţă, la botez.

    Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că bebeluşul a murit duminică noaptea, în jurul orei 1, astfel că s-a schimbat încadrarea juridică iniţială de vătămare corporală din culpă s-a schimbat, cercetările fiind desfăşurate, în prezent, pentru ucidere din culpă.

    Bebeluşul de numai şase săptămâni a făcut stop cardio-respirator sâmbătă, după ce a fost scufundat în cristelniţă, în timpul botezului, la o biserică din Suceava.

    Copilul a fost resuscitat în biserică, a fost dus la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost internat la ATI, însă, din păcate, în cursul nopţii a survenit decesul.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Ce spune Germania despre vaccinul rusesc, botezat „Sputnik V”

    Germania este sceptică cu privire la vaccinul anunţat de Rusia. „Poate fi periculos să începi să vaccinezi, prea devreme, milioane, dacă nu miliarde de oameni”, a spus ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn.

    Doar aproximativ 10% din studiile clinice au avut succes, iar unii oameni de ştiinţă se tem că Moscova ar putea pune înainte de siguranţă, prestigiul naţional.

    Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a declarat, miercuri, că vaccinul rusesc împotriva COVID-19 nu a fost testat suficient, adăugând că obiectivul era să aibă un produs sigur şi nu de a fi primii care încep să vaccineze oamenii, scrie Reuters.

    Marţi, Putin a anunţat că Rusia a devenit prima ţară care a aprobat primul vaccin anti-COVID, decizie ce a stârnit o serie de controverse la nivel mondial.„Poate fi periculos să începi să vaccinezi, prea devreme, milioane, dacă nu miliarde de oameni, pentru că ar putea determina populaţia să îşi schimbe părerea referitor la acceptarea vaccinului, dacă nu funcţionează.

    Sunt foarte sceptic în privinţa a ceea ce se întâmplă în Rusia”, a spus ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn.
    „Aş fi mulţumit dacă am avea un vaccin bun, dar bazat pe tot ceea ce ştim, iar problema fundamentală este că ruşii nu ne spun prea multe. Acest vaccin nu a fost testat suficient”, adaugă el.

    Spahn a mai spus că este crucial ca în timpul unei pandemii să se efectueze studii şi teste adecvate, iar rezultatele cercetărilor să fie publice, pentru ca astfel oamenii să aibă încredere în vaccin.
    „Nu este vorba despre a fi primul, ci despre un vaccin eficient, testat şi, prin urmare, sigur”, a explicat  Spahn când a fost întrebat despre vaccinul Rusiei, botezat „Sputnik V”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unde se află piaţa vinului spumant în România. Piaţa locală a scris pagini importante în povestea acestei băuturi

    Această licoare are o istorie îndelungată, iar România, deşi nu se ştie prea multe despre asta, a scris câteva pagini importante în această poveste. Mai exact, România este a patra ţară din lume, din punct de vedere istoric, în care s-a realizat spumantul prin fermentaţie naturală în sticlă – după Franţa, Germania şi Rusia, conform informaţiilor oferite de enologi. Totuşi, istoria zbuciumată a ţării a făcut mai dificilă crearea unui nume important în contextul global. În ultimii ani însă, o serie de crame locale, mari şi mici, au pus din nou România pe harta internaţională a vinului spumant.

    „Come quickly, I am tasting the stars!“ Este o afirmaţie ce i-a fost atribuită călugărului benedictin Dom Perignon în momentul în care acesta a gustat prima dată şampania. Dom Perignon este cunoscut pentru contribuţia sa la dezvoltarea uneia dintre cele mai apreciate băuturi ale tuturor timpurilor. De aceea, în semn de omagiu, unul dintre cele mai cunoscute branduri de vin spumant din lume îi poartă numele. De atunci au trecut mai bine de trei secole, însă producătorii de vin caută încă cele mai strălucitoare „stele“. Iar producătorii români au început şi ei să-şi creioneze propriile constelaţii. Pe harta mondială a vinului spumant.

    Spumantele reprezintă astăzi doar 1% din toată producţia locală de vin, dar tot mai mulţi jucători pariază pe segment pentru că există apetit de consum. România realizează anual sub 50.000 hl de vin spumant, la o producţie totală de puţin sub 5 milioane de hectolitri de vin, conform datelor Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului.

    În ultimii ani numărul cramelor care au pariat pe acest segment a crescut, fiind vorba atât de jucători mari precum Cramele Recaş, cât şi de crame mici şi medii precum Petro Vaselo, Villa Vinea sau Crama Bauer. Consumatorii locali au descoperit gustul spumantelor bând vinuri produse în alte ţări, prosecco din Italia sau şampanie din Franţa, şi dat fiind că exista cerere, şi producătorii locali s-au repliat rapid.

    La nivel mondial se produc anual 20 de milioane de hectolitri de vin spumant, an de an cifrele fiind în creştere cu 3% în medie, arată datele Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV). Deşi vin spumant se produce în toate colţurile lumii, statele UE sunt de departe cel mai important nume, fiind responsabile pentru 70-80% din volumele realizate la nivel mondial. Începând cu 2016 cel mai important producător de la nivel mondial e Italia, cu 5,3 mil. hl în 2018 (ultimul an pentru care există date), adică 10% din tot vinul realizat în cizmă şi chiar puţin mai mult decât toată producţia de licori bahice în România.

    Producţia de spumant din Europa e concentrată în mâinile a patru ţări – Italia cu ai ei prosecco, Franţa cu binecunoscuta şampanie, Spania cu cava şi Germania. Pe lângă ele îşi fac loc şi alte state, printre care, timid, şi România. Local se realizează însă anual sub 50.000 hl de vin spumant, adică 1% din producţia totală din România. Cifrele sunt însă în creştere.

    „Consumul de spumante este în continuă creştere la nivel mondial. Ultimele date pe care le avem noi arată că din cei aproximativ 25 de miliarde de litri de vin băute anual la nivel global, aproape 2,5 miliarde de litri sunt de spumant. Acest lucru înseamnă că se beau circa 3,33 miliarde de sticle de spumant de 750 ml, echivalentul a 0,4 l per capita la nivel mondial. În aceste condiţii este firească alegerea cramelor româneşti de a face vinuri spumante”, spune Ariana Negru, responsabil pentru departamentul comercial al producătorului de vin Petro Vaselo.

    Producătorul de vin din judeţul Timiş realizează circa 60.000-65.000 de sticle de spumant pe an, împărţite sub patru etichete şi realizate cu două tehnologii diferite – metoda tradiţională şi charmant.

    „Vinul spumant înseamnă undeva la aproape 20% din producţia noastră totală. Motivele pentru care am pariat pe spumante sunt mai multe, unele raţionale, altele subiective: în primul rând pentru că ne plac datorită versatilităţii şi eleganţei lor, iar în al doilea rând pentru că am bănuit ca terroir-ul nostru poate duce la rezultate bune. Şi nu în ultimul rând, am făcut asta pentru că observasem pe plan mondial şi implicit şi intern trendurile şi consumul în creştere.”

    În ultimii ani, piaţa vinurilor spumante din România a cunoscut o creştere, mai accentuată în ultimii doi, de când în trend a apărut prosecco, spumantul italian care a prins şi în România ca băutură de club şi terase, dar mai ales în celebrul cocktail Aperol Spritz în a cărui compoziţie intră şi acest spumant, spune Ciprian Roşca, directorul comercial al Cramelor Recaş, unul dintre cei mai mari producători locali de vin. 

    „Există un miraj al elitismului acestui tip de produs. Spumantul exprimă opulenţă, bunăstare, succes. În ceea ce priveşte reuşita acestor încercări (a producătorilor români de a intra pe segment – n.red.), ea nu este garantată, fiindcă volumele nou apărute în piaţă, în această categorie, sunt din ce în ce mai greu de înghiţit.”
    El explică de fapt că în România vinul spumant este o băutură festivă, fiind savurat aproape exclusiv la evenimente, nu ca în ţările în care consumul acestei categorii de vin a intrat aproape în cotidian.

    „De multe ori, mai în glumă, mai în serios, comparăm această categorie cu ceaiul, care la noi se bea doar atunci când eşti bolnav.” Tocmai pornind de la acest fenomen, loc de creştere există, crede Ciprian Roşca.

    Totodată, în România se remarcă un consum mare la vinurile spumante/ spumoase mai puţin costisitoare, foarte fresh, puţin mai dulci şi fără pretenţii mari, spune şi Raluca Bauer, cea care împreună cu soţul său Oliver au dezvoltat Crama Bauer din zona Drăgăşani.
    „Nu este ceva negativ, cred că acesta este primul pas în lumea spumantelor. Dar este mult de degustat până să apreciezi un zero dozaj sau un vin care a stat mai mult pe drojdii, pentru autoliză. În general spumantul este un vin special, ce necesită atenţie poate mai multă decât un vin liniştit.” De exemplu, dacă pe etichetă scrie DRY, vinul spumant pe care îl descoperi în sticlă este dulce, deşi DRY pentru vinurile liniştite înseamnă în pahar un vin sec.
    „Se dezvoltă însă constant nişa de consumatori care apreciază mult mai mult metoda tradiţională (de producţie a vinului spumant – n.red.), mai ales atunci când este implicat şi un soi românesc.”
    Producţia Bauer de spumante este una foarte, foarte mică, după cum spune Raluca Bauer, cu ediţii limitate natural la 1.500-2.000 de sticle pe an.
    „La fel cum am gândit toate celelalte vinuri Bauer, spumantul J.O.H.A.N.N.A este vinificat dintr-o singură parcelă de Fetească regală, cu vii vechi de peste 40 ani, după metoda tradiţională. Din totalul producţiei noastre J.O.H.A.N.N.A. reprezintă doar 5%.”
    Raluca Bauer adaugă că pentru ei spumantul a fost mai degrabă un omagiu adus Johannei Braun, cea care i-a inspirat să înceapă o afacere în România. Crama Bauer a fost înfiinţată în 2012, anul în care Johanna s-a stins din viaţă, la 108 ani.
    „A fost strămătuşa lui Oliver, o femeie ce a trăit toată viaţă în vie şi l-a ghidat pe Oliver atât personal, cât şi profesional.”
    Dacă în 2003-2004 erau foarte puţini producători ce aveau în portofoliu vinuri spumante, în 2020 în România sunt deja multe crame cunoscute care promovează şi spumante.
    „Sunt însă două situaţii: cei care vinifică în străinătate şi comercializează spumantul sub eticheta proprie şi cei care vinifică pe metoda tradiţională şi/ sau charmant în crama proprie, alături de vinurile liniştite. În ultimii ani cererea de spumante a crescut mult şi tindem să credem ca este un stil de viaţă copiat din alte ţări. În România, în general, se bea un spumant doar la Revelion sau la o onomastică”, spune Raluca Bauer. Însă cei care au călătorit au venit acasă şi cu obiceiurile bune de a bea un spumant la început de masă sau după masă şi, de ce nu, duminica la brunch, conchide ea.

  • BREAKING Actriţa Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată de urgenţă. Care este starea actriţei

    Actriţa Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată de urgenţă, joi, la Spitalul Elias din Bucureşti, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii instituţiei medicale.

    “E internată de ieri, este în terapie intensivă, dar e conştientă, e cooperantă, nu e intubata sau ventilată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiţă, pentru MEDIAFAX.

    “Aceasta internare a survenit pe fondul decompensării unei boli cardiace mai vechi. Nişte probleme cardiace mai vechi acutizate”, a mai spus acesta, care a adăugat că actriţa va mai rămâne internată cu siguranţa câteva zile.

    Tamara Buciuceanu-Botez a interpretat roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune şi film. Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, supranumită “Doamna comediei româneşti”, Tamara Buciuceanu a realizat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din “Cuibul de viespi”, în regia lui Horea Popescu, Chiriţa din “Chiriţa în provincie”, în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din “Liceenii”, în regia lui Nicolae Corjos.

    În anul 2011, în semn de preţuire a impresionantei activităţi artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.

  • Un renumit local închis temporar de OPC. Patronul restaurantului a agresat echipa de inspectori de la Protecţia Consumatorilor

    O echipă de inspectori de la Protecţia Consumatorilor din Braşov reclamă că a fost agresată, sâmbătă, de patronul unui restaurant în timpul unui control, după ce în bucătărie au fost găsite produse expirate. Şeful OPC a reclamant incidentul la Poliţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit şefului Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Braşov, Sorin Susanu, incidentul a avut loc sâmbătă, în timpul unui control efectuat la un restaurant din Braşov, unde era pregătit un botez, aici fiind găsite, de echipa de inspectori din care făcea parte, produse expirate.

    “Sunt aici, la restaurant, unde lucrurile au degenerat foarte mult. Este un restaurant foarte vechi şi renumit, cu tradiţie. Ei ţipă că au peste 20 de ani de experienţă, lucru care nu s-a văzut în bucătărie, iar în momentul în care a venit patronul, lucrurile au degenerat. A sărit efectiv să ne agreseze fizic şi verbal, ne-a obstrucţionat controlul, au chemat oamenii de pe terasă sa le arate că din cauza noastră nu mai pot să-şi ţină botezul.

    Când au văzut şi acei oameni ce s-a găsit în bucătărie, au plecat de bunăvoie. Discutăm despre zeci, poate peste o sută de kilograme de produse alimentare neconforme, unele expirate, unele cu modificări, unele fără elemente de identificare, unele a căror stare termică s-a modificat, altele care au fost depozitate incorect. Carne, peşte, ouă, cât şi produse finite, ciorbe. Pregăteau un eveniment”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Sorin Susanu, comisar-şef CRPC Braşov.

    Inspectorii au decis să închidă temporar restaurantul, iar produsele care urmau să fie folosite au fost confiscate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BBC: 120 de clienţi români au părăsit un restaurant din Spania fară să plătească. „Totul s-a întâmplat în mai puţin de un minut”

    „Totul s-a întâmplat în mai puţin de un minut. A fost ceva plănuit, au plecat în goană“, a declarat Antonio Rodriguez, proprietarul localului. Datoria este de 2.000 de euro. Ei au plătit înainte de botez garanţia de 900 de euro.
     
    Rodriguez a făcut o plângere la poliţie, dar spune că nu se aşteaptă să-i fie plătită datoria. 
     
    Mesenii au consumat aperitive, un fel principal şi 30 de sticle de băutură.
     
    Rodriguez a mai adăugat că în 35 de ani de muncă în restaurante nu a văzut ceva asemănător.
  • Cum a ajuns golanul Volodea unul dintre cei mai puternici oameni ai planetei

    Vladimir Vladimirovici, taciturnul lider absolut al rusnacilor, cu centură neagră, care se luptă corp la corp cu tigrii siberieni, s-Vladimir Vladimirovicia născut pe 7 octombrie. A fost botezat în secret de mamuşka lui şi a trăit viaţă de bebeluş sărac, într-un bloc plin de şobolani.

     Iată istoria omului Vladimir Putin:

    Volodea a fost botezat în secret pentru că tătâne-său era membru de partid, scrie Mediafax.

    Nu existau cadă, bucătărie şi calorifer în apartamentul sărăcăcios unde Volodea gângurea. Totuşi, un vecin turnător care mergea la umilele mese pregătite de mama sugarului Vladimir, dezvăluie presei că rusoaica pregătea plăcinte cu carne şi piftii care se învârtoşeau frumos în organism cu o duşcă de vodkă rusească de 80 de grade. Ruşi amărâţi au fost cei din familia lui Volodea. Doar tata-mare era mai vedetă, a fost bucătarul lui Lenin şi Stalin.

    Când era puştan, Vladimir umbla brambura pe stradă. Era băiat de cartier şi a declarat cu sinceritate că nu-i plăcea algebra, ci prefera să ciupească corzile chitarei şi să piardă vremea. Nici măcar nu i-au dat cravată de pionier. Era golan. Citea de la vârste fragede cărţi cu spioni şi era captivat de filmele de spionaj. Avea sămânţă de iscoadă.

    La 16 ani, se duce la KGB şi cere loc de muncă. Dar KGBiştii îl refuză. N-avea patalama. Aşa că Volodea face facultatea de drept. Într-o bună zi, primeşte telefon de la KGB şi uite-aşa, Putin, după facultate, cu chipul său de Smeagol inteligent, zâmbeşte malefic şi dispare vreme de cinci ani.

    În KGB un singur foc are la inimioară: că misiunile nu-l trimiteau în afara Leningradului. Se consolează, însă, la Moscova, la şcoala de spionaj a neînduplecatului Iuri Andropov, unde trage cu arcul la ţintă şi îmbracă veşmintele de judoka.

    La întâlnirile KGB, unde marii mahări cu minte strălucit de malignă se strângeau să işte strategii diabolice, Putin venea la costum cu vestă, încheiat la toţi năstureii, riguros şi rece, chiar dacă erau 30 de grade afară.

    Liudmila, însă, viitoarea consoartă stewardesă de meserie, spune că, dimpotrivă, în lume ieşea îmbrăcat ca vai de steaua sa. La prima întâlnire era îmbrăcat modest. Însă bărbat curat, spune nevasta, înconjurat de o tăcere mormântală, suprainteligent. Se zice că are IQ-ul ditamai.

  • Când milioanele se întâlnesc cu politica şi BOR: iată cum s-a lepădat de Satana naşul Becali la botezul fiului Gabrielei Vrânceanu Firea

    Doi politicieni şi-au creştinat copiii în aceeaşi zi, alegând două biserici din Capitală, Biserica Mânăstirii Caşin, respectiv Biserica Adormirea Maicii Domnului.

    Călin Popescu Tăriceanu şi Gabriela Vrânceanu Firea şi-au botezat în acest weekend copiii la biserici de tradiţie din Capitală. Pentru că nu au fost ceremonii „obişnuite”, Biserica a făcut toate eforturile ca lucrurile „să iasă bine”.

    Iată, de pildă, ce s-a întâmplat la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, unde naşul micuţului Zian Mihail a fost nimeni altul decât latifundiarul milionar Gigi Becali:

    SURPRIZA DIN BISERICĂ! IMAGINI DE LA BOTEZ: CÂND MILIOANELE SE ÎNTÂLNESC CU POLITICA ŞI BISERICA ORTODOXĂ

  • Traian Băsescu a postat pe Facebook o fotografie de la botezul nepotului său

    Radu, creştinat la biserica Silvestru în data de 20 decembrie 2014”, este mesajul postat de Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

    Ioana Băsescu a născut un băieţel, Radu Băsescu Pricop, pe 14 noiembrie, anunţul fiind făcut de Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook: “Astăzi, în jurul orei 07.50, s-a născut primul Băsescu”.

    La mesaj au fost ataşate şi patru fotografii cu nepoţelul preşedintelui Traian Băsescu.

    Traian Băsescu mai are o nepoţică în vârstă de un an şi două luni, Sofia Anais, de la fiica sa cea mică, Elena. Fiica cea mică a preşedintelui mai aşteaptă un copil, fiind însărcinată în luna a şaptea.