Tag: Boeing

  • Boeing, acuzată de senatorii americani că fabrică “sicrie zburătoare”

    Senatorii americani au acuzat, miercuri, compania Boeing că ar fi construit „sicrie zburătoare” şi că s-a angajat într-un „model de ascundere deliberată”, atunci când a solicitat aprobări pentru avionul 737 Max 8, relatează BBC.

    Acuzaţia a venit în condiţiile în care Dennis Muilenburg, directorul executiv al Boeing, a audiat de Comitetul pentru Comerţ al Senatului SUA. Senatorii şi-au exprimat îngrijorarea în ceea ce priveşte faptul că Boeing a pus accentul mai degrabă pe profit decât pe siguranţă.

    Două accidente ale avionului 737 Max 8 au ucis 346 de persoane, Muilenburg recunoscând că Boeing a comis „greşeli”.

    „Am avut de învăţat din ambele accidente şi am identificat schimbările pe care trebuie să le facem”, a spus directorul companiei.

    În octombrie anul trecut, un Boeing 737 Max operat de Lion Air s-a prăbuşit, iar toate cele 189 de persoane aflate la bord au pierit. Cinci luni mai târziu, un avion Ethiopian Airlines s-a prăbuşit, ucigând 157 de pasageri aflaţi la bord, după care întreaga flotă 737 Max a fost oprită de la zbor.

    Parlamentarii au acuzat Boeing că ştia despre problemele MCAS, sistemul de control automat al aeronavei 737 Max 8, care a fost identificată ca factor vinovat în ambele accidente.

    Senatorul Roger Wickwer a susţinut că mesajele existene între personalul Boeing în timpul certificării, care au ridicat probleme în sistemlul de teste MCAS, au trădat “un nivel tulburător de neglijenţă”.

    Richard Blumenthal, un alt senator, a spus că Boeing a grăbit procesul de aprobare al aeronovelor şi s-a angajat într-un „model de ascundere deliberată”. El a sugerat că piloţii au fost induşi în eroare şi Boeing a conceput, de fapt, un „sicriu zburător”.

    Câteva dintre familiile victimielor care au murit în accident, prezente la şedintă, au apreciat că Muilenburg a fost evaziv şi ar trebui să demisioneze.

     

  • Mesaje din 2016 între piloţi ai Boeing, despre siguranţa avioanelor 737 MAX, provoacă o nouă criză

    Declaraţiile unui pilot senior al Boeing, potrivit cărora ar fi indus în eroare involuntar autorităţile de reglementare printr-o serie de mesaje cu privire la siguranţa modelul 737 MAX, au propulsat compania aeriană într-o nouă criză, transmite Reuters.

    Mesajele au atras asupra celui mai mare producător de avioane din lume o solicitare imediată a autorităţilor de reglementare din SUA prin care i se cer explicaţii şi un nou apel către Boeing să-şi verifice managementul, în timp ce aeronavele companiei sunt încă reţinute la sol după cele două accidente fatale.

    În mesajele dintre doi angajaţi, pilotul tehnic şef de atunci al modelului 737 MAX, Mark Forkner, a declarat că aşa-numitul sistem anti-staţionare MCAS din avion a fost „înclinat” în timpul simulării zborului. Sistemul este suspectat ca motiv al prăbuşirilor din Indonezia şi Etiopia, care au ucis împreună 346 de persoane.

    Mesajele par să fie primele informaţii făcute publice, potrivit cărora sistemul MCAS a fost instabil în timpul testării înainte ca aeronava să intre în serviciu.

    Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) a solicitat executivului Boeing, Dennis Muilenburg, să dea o explicaţie „imediată” pentru întârzierea de a preda documentul descoperit de Boeing în urmă cu câteva luni.

    Descoperirea a avut loc cu câteva zile înainte ca Muilenburg, care a fost eliminat de consiliul de administraţie săptămâna trecută, să depună mărturie în faţa Congresului.

    „Aceste mesaje indică faptul că Boeing a protejat informaţiile infracţionale faţă de FAA, fapt extrem de deranjant”, a afirmat Peter DeFazio, preşedintele Comitetului de Transport al Camerei Reprezentanţilor din SUA.

    Boeing se luptă să-şi pună în funcţiune cel mai bine vândut avion, 737 MAX, în urma unei interdicţii de a funcţiona din martie, provocată de cele două accidente care au ucis un total de 346 de persoane în Etiopia şi Indonezia.

  • Mesaje din 2016 între piloţi ai Boeing, despre siguranţa avioanelor 737 MAX, provoacă o nouă criză

    Declaraţiile unui pilot senior al Boeing, potrivit cărora ar fi indus în eroare involuntar autorităţile de reglementare printr-o serie de mesaje cu privire la siguranţa modelul 737 MAX, au propulsat compania aeriană într-o nouă criză, transmite Reuters.

    Mesajele au atras asupra celui mai mare producător de avioane din lume o solicitare imediată a autorităţilor de reglementare din SUA prin care i se cer explicaţii şi un nou apel către Boeing să-şi verifice managementul, în timp ce aeronavele companiei sunt încă reţinute la sol după cele două accidente fatale.

    În mesajele dintre doi angajaţi, pilotul tehnic şef de atunci al modelului 737 MAX, Mark Forkner, a declarat că aşa-numitul sistem anti-staţionare MCAS din avion a fost „înclinat” în timpul simulării zborului. Sistemul este suspectat ca motiv al prăbuşirilor din Indonezia şi Etiopia, care au ucis împreună 346 de persoane.

    Mesajele par să fie primele informaţii făcute publice, potrivit cărora sistemul MCAS a fost instabil în timpul testării înainte ca aeronava să intre în serviciu.

    Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) a solicitat executivului Boeing, Dennis Muilenburg, să dea o explicaţie „imediată” pentru întârzierea de a preda documentul descoperit de Boeing în urmă cu câteva luni.

    Descoperirea a avut loc cu câteva zile înainte ca Muilenburg, care a fost eliminat de consiliul de administraţie săptămâna trecută, să depună mărturie în faţa Congresului.

    „Aceste mesaje indică faptul că Boeing a protejat informaţiile infracţionale faţă de FAA, fapt extrem de deranjant”, a afirmat Peter DeFazio, preşedintele Comitetului de Transport al Camerei Reprezentanţilor din SUA.

    Boeing se luptă să-şi pună în funcţiune cel mai bine vândut avion, 737 MAX, în urma unei interdicţii de a funcţiona din martie, provocată de cele două accidente care au ucis un total de 346 de persoane în Etiopia şi Indonezia.

  • Boeing va plati câte 144.500 de dolari familiilor victimelor din accidentele avioanelor 737 MAX

    Banii provin dintr-un fond de asistenţă de 50 milioane de dolari, anunţat de companie în iulie.

    Fondul, supravegheat de avocaţii de la Washington, Ken Feinberg şi Camille S. Biros, a început să accepte cereri, care trebuie depuse înainte de anul 2020.

    CEO-ul companiei, Dennis Muilenburg, a susţinut, într-o declaraţie, că Beoing continuă să-şi exprime „cele mai profunde simpatii” familiilor şi persoanelor dragi ale victimelor accidentelor. „Deschiderea acestui fond este un pas important în eforturile noastre de a ajuta familiile afectate”, a spus el.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea avocatului care a transformat Boeing într-un gigant al industriei aviaţiei

    William McPherson Allen s-a născut în Lolo, statul american Montana, pe 1 septembrie 1900. Allen a studiat la Universitatea din Montana, dar a obţinut licenţa în Drept la Harvard în 1925, obţinând ulterior o slujbă ca avocat stagiar la firma Donworth, Todd şi Higgins din Seattle. La casa de avocatură la care Allen era stagiar, unul din clienţi era Boeing Airplane Co., iar tânărul a fost desemnat să se ocupe de treburile legale minore ale companiei. În 1928, Allen a elaborat documentaţia pentru fuziunea dintre Boeing Air Transport şi Pacific Air Transport, ce a rezultat în United Airlines. El a avut grijă de problemele legislative ale companiei, iar în 1930 s-a alăturat Consiliului de Administraţie al Boeing şi firma a devenit Todd, Holman, Sprague şi Allen.

    În septembrie 1944, preşedintele companiei Boeing a murit brusc, iar consiliul de administraţie a căutat un înlocuitor care să se ocupe de tensiunile apărute între ingineri şi angajaţii din producţie. Allen a refuzat oferta de a prelua acea funcţie, argumentând că este avocat, nu inginer sau specialist în industrie. El s-a considerat necalificat în contextul aşteptărilor lăsate în urmă de fostul preşedinte, Philip Johnson. Cu toate acestea, şase luni mai târziu, el a preluat conducerea companiei în urma insistenţelor preşedintelui interimar, Claire Egtvedt.

    Allen a preluat compania Boeing într-o perioadă critică. Contractele pentru avioanele militare Boeing B-17 şi B-29 au fost anulate ca urmare a încheierii celui de-al doilea război mondial, lăsând Boeing într-o situaţie incertă, în timp ce industria aviaţiei civile se extindea. Pe baza acestui aspect s-au creat avioanele Lockheed Constellation cu patru motoare şi Douglas DC-4, superioare celor existente la acel moment în circulaţie.

    Prima ofertă postrăzboi de la Boeing pentru a profita de călătoriile aeriene a fost modelul 377 Stratocruiser, adaptat de la bombardierul B-29. Acesta a fost proiectat iniţial pentru transportul militar, astfel că oferea destul spaţiu şi părea ideal pentru serviciile de linii aeriene transcontinentale şi transoceanice nonstop. Dar, în ciuda performanţelor impresionante ale aeronavei, Boeing a vândut doar 55 de unităţi. Până la jumătatea anilor ’50, Boeing a continuat să genereze profit din contractele cu statul.

    Lucrurile aveau să se schimbe în 1954, când Allen a ales să dedice 16 milioane de dolari pentru a dezvolta un avion şi o cisternă de alimentare în aer pe care nimeni încă nu părea interesat să le cumpere; acest model avea să devină Boeing 707.

    În săptămâna în care prototipul 707 şi-a luat zborul, în iulie 1954, Allen a apărut pe coperta revistei Time, care a menţionat trei atribute principale ale sale, „A ştiut când să rişte. A avut încredere în designerii săi. A ştiut cum să creeze o echipă”.

    În 1968, când Allen s-a apropiat de cea de-a 68-a zi de naştere, s-a retras din funcţia de preşedinte şi a preluat rolul de preşedinte al consiliului. În 1970, a revenit pentru câteva luni după atacul de cord aproape fatal al preşedintelui în funcţie, T.A. Wilson. În 1972, Allen s-a retras complet din companie, păstrând doar funcţia de preşedinte onorific. În 1975, a fost inclus în Hall of Fame al revistei Fortune. William McPherson Allen a murit la 29 octombrie 1985, suferind de mai mulţi ani de Alzheimer.

    În prezent, Boeing este una dintre cele mai prolifice companii din domeniul aviaţiei, producând anul trecut 806 avioane comerciale şi 96 de avioane militare. Veniturile companiei s-au ridicat la 101 miliarde de dolari în 2018, cu un profit operaţional de aproape 12 miliarde de dolari, în vreme ce numărul angajaţilor este de peste 153.000 la nivel global.

  • Previziuni sumbre pentru viitorul gigantului Boeing. Producţia avioanelor 737 Max ar putea să înceteze

    Boeing a pierdut 2.9 miliarde de dolari în ultimele trei luni, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului trecut încasa un profit de 2.2 miliarde dolari. De asemenea, vânzările au scăzut cu 35%. Dennis Muilenburg, directorul executiv al companiei americane, spune că producţia aeronavelor ar putea fi încetinită sau chiar oprită dacă autorităţile nu vor anula interdicţia de zbor asupra avionelor 737 Max.

    737 Max a fost cel mai bine vândut avion al Boeing, până când întreaga flotă a fost consemnată la sol, în martie, în urma prăbuşirilor din Indonesia şi Etiopia. În ianuarie, conducerea companiei spunea că Max era avionul vândut cel mai rapid din istorie, iar Boeing se aştepta să livreze între 895 şi 905 de avioane în acest an.

    Acum, 737 Max a devenit cel mai costisitor avion din istoria companiei americane, transmite The Guardian.

    Boeing a anticipat că interdicţia de zbor va fi anulată până la sfârşitul anului, dar publicaţia The Wall Street Journal a relatat că guvernul şi autorităţile din industria aviatică sunt de părere că avioanele 737 Max vor zbura din nou, cel mai probabil, din ianuarie 2020.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boeing înregistrează costuri suplimentare de 4,9 mld. dolari pentru 737 MAX

    Suma este urmarea unor “potenţiale concesii şi altor considerente faţă de clienţi”, alături de impactul scăderii de producţie, a declarat compania, din cauza faptului că liniile aeriene care utilizează modelele 737 MAX continuă să îşi anuleze zborurile până în noiembrie.

    Compania va înregistra o reducere a veniturilor de 5,6 miliarde dolari a veniturilor şi a câştigurilor brute din al doilea trimestru.

    Acţiunile Boeing au înregistrat o tendinţă de creştere, situaţie care arată că investitorii se simt confortabili în raport cu costul anunţat şi cu planurile de producţie ale companiei care au fost prezentate cu o săptămână înainte ca Boeing să-şi publice rezultatele financiare, explică analistul băncii de investiţii Morgan Stanley, Rajeev Lalwani.

    “Compania s-a arătat încrezătoare că va reveni pe piaţă înainte de sfârşitul anului şi că va ajunge să producă până la 57 aeronave din modelul 737 MAX pe lună, în aproximativ 12 luni, fapt în privinţa căruia investitorii erau destul de sceptici”, a mai spus Lalwani.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Decizia Ryanair referitoare la zecile de aeronave Boeing 737 MAX comandate de companie, implicate în două tragedii aviatice: „Ryanair rămâne dedicat aeronavelor Boeing 737 MAX”

    Ryanair Holdings a comunicat investitorilor companiei detalii despre modul în care întârzierile livrărilor de Boeing 737 MAX vor afecta programul de zbor şi, respectiv, afacerile operatorului aerian low-cost în iarna aceasta şi în vara anului 2020. Potrivit informaţiilor transmise de Michael O’Leary, CEO-ul Ryanair, întârzierile cauzate de certificările modelului de aeronavă Boeing B737 MAX vor genera scăderi ale creşterilor anticipate anterior, astfel că Ryanair va reduce din programele de operare de pe anumite baze şi va decide chiar închiderea unora dintre acestea începând cu toamna acestui an.

    Redăm integral mesajul transmis investitorilor de Michael O’Leary, CEO-ul Ryanair:

     „Ryanair rămâne dedicat aeronavelor Boeing B737 MAX, iar acum aşteaptă ca acestea să poată fi puse în operare până la finalul anului 2019, totuşi data exactă referitoare la acest lucru rămâne incertă. Boeing speră că un pachet de certificare va fi oferit organelor regulatorii până în septembrie, având in vedere  un program de întoarcere la operare la scurt timp după. Credem că ar fi prudent ca această dată să fie câteva luni mai târziu, posibil în decembrie. Din moment ce Ryanair a comandat aeronave Boeing MAX200, care sunt o variantă ca aeronavelor MAX, acestea trebuie să fie certificate separat de Administraţia Federală a Aviaţiei (Federal Aviation Administration – FAA) şi Agenţia Europeană a Aviaţiei (European Aviation Safety Agency – EASA). Ryanair se aşteaptă ca aeronavele MAX200 să fie aprobate pentru operarea unor servicii de zbor în următoarele 2 luni de la întoarcerea a aeronavelor MAX la operare.

    Prin urmare, Ryanair speră să primească prima aeronavă MAX200 undeva între ianuarie şi februarie 2020. Din moment ce Ryanair poate să primească undeva între 6 şi 8 aeronave în fiecare lună, lucrăm acum la planificarea programelor de vară pentru anul 2020, bazându-ne pe livrările a până la 30 de aeronave B737 MAX până la finalul lunii mai 2020. Aceasta înseamnă mai puţin faţă de numărul celor 58 de aeronave Boeing MAX planificate iniţial pentru livrare în vederea programului din vara 2020. Acest număr ar putea să crească sau să cadă în continuare depinzând de momentul în care B737 MAX se vor întoarce în aer.

    Din motive legate de planificare, Ryanair îşi va revizui programul pentru vara anului 2020 bazându-se pe cele 30 de aeronave noi, nu pe cele 58. Această revizuire înseamnă că creşterea pentru anul 2020 a Ryanair va scădea de la 7%, la 3% şi traficul pentru anul de zbor care se va încheia în martie 2021 va fi redus de la 162 de milioane de pasageri, la aproximativ 157 de milioane.

    Această scădere a livrărilor de aeronave va necesita anumite reduceri şi închideri ale unor baze în vara anului 2020, dar şi în iarna anului 2019. Începem o serie de discuţii cu aeroporturile pentru a decide care dintre bazele Ryanair nu performează sau generează pierderi astfel încât să decidem aceste reduceri sau/şi închideri pe termen scurt din noiembrie 2019. Ne vom consulta de asemenea cu angajaţii noştri şi cu sindicatele în vederea planificării şi implementării acestor reduceri şi închideri de baze, care sunt cauzate în mod direct de întârzierile legate de livrările de aeronave B737 MAX.

    Ryanair va continua să lucreze cu Boeing şi EASA pentru reducerea acestor întârzieri ale livrărilor în iarna anului 2020, astfel încât să ne întoarcem la nivelul normal de creştere în vara anului 2021.”

    Potrivit Wall Street Journal, flota de aeronave Boeing 737 MAX va rămâne la sol până în 2020 din cauza softului de control care trebuie reparat. Aeronavele Boeing 737 au fost scoase din operare din luna martie, după ce o aeronavă Ethiopian Airlines s-a prăbuşit şi a ucis 157 de pasageri. Aceasta a fost a doua tragedie aviatică ce a fost cauzată de o astfel de aeronavă, prima fiind o aeronavă a operatorului Lion Air, care s-a prăbuşit în octombrie 2018.

     

     

  • Arabii de la Flyadeal rămân cu o flotă aproape integral formată din aeronave Airbus, după ce au renunţat la comanda de 5,9 mld. dolari pentru Boeing

    Compania aeriană a comandat o flotă de 30 de aeronave Airbus A320 neo, al cărei preţ se ridică la 5.5 mld. de dolari. Flyadeal este una dintre primele companii aeriene din lume care va opera o flotă formată integral din aeronavele Airbus.

    „Prin această comandă vom deveni operatorii unei flote formate în totalitate din aeronave Airbus A320”, au declarat duminică reprezentanţii companiei Flyadeal.

    În decembrie, compania aeriană era pe punctul de a achiziţiona o flotă de aeronave Boeing 737 Max, dar cele două castastrofe aviatice în care a fost implicat modelul 737, au convins compania din Arabia Saudită să renunţe la achiziţie.

    „Boeing colaborează cu Arabia Saudită de şapte ani şi ne mândrim cu acest lucru. Noi ne dorim ca echipa Flyadeal să îşi dezvolte operaţiunile. Echipa Boeing va continua să lucreze pentru a transforma 737 Max într-o aeronavă sigură, pe care să o putem livra”, a scris Boeing într-un email.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Noi probleme pentru Boeing: Procurorii americani solicită informaţii referitoare la un alt tip de avion produs de companie

    Potrivit unor surse familiare cu situaţia, citate de publicaţia Seattle Times, procurorii federali analizează acum şi procesul de fabricare a aeronavelor 787 Dreamliner la uzina Boeing din oraşul North Charleston, Carolina de Sud.

    Persoane citate de presa americană au semnalat incidente în care unelte şi alte materiale au fost uitate în interiorul aeronavelor şi au avertizat în legătură cu o cultură a intimidării la această uzină, relatează cotidianul Los Angeles Times.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro