Tag: benzinarii

  • Cel mai bogat om din România investeşte într-o nouă afacere. Vezi care este noul business pe care pariază Ion Ţiriac

    În fiecare dintre cele patru staţii investiţia în branding s-a ridicat la valoarea de 50.000 de euro, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. “În România există căteva sute de staţii fără brand, care deşi sunt bine amplasate nu au vizibilitatea şi forţa necesare pentru a ieşi în evidenţă în raport cu lanţurile deja recunoscute. Reţeaua în franciză Ţiriac Energy Sincro este soluţia la această problemă. Vizăm staţiile poziţionate atât în zone urbane, cât şi pe drumurile naţionale, pentru a crea o reţea puternică, 100% antreprenorială, care să livreze clienţilor calitate în acord cu numele pe care îl poartă.”, a declarat Remus Hîrceagă, director general Ţiriac Energy.

    Adiţional reţelei de benzinării în franciză Ţiriac Energy – Sincro, compania are în plan poziţionarea în zonele urbane, dar şi în cele de tranzit, a 150 de staţii de carburant inovatoare fără personal, self-service, care mizează pe rapiditate şi pe nevoia clienţilor de a alimenta uşor şi în proximitate. Acestea vor opera sub titulatura Ţiriac Energy – Prompt

  • S-a dus la şefi cu o soluţie care i-a ajutat să economisească 1,5 milioane de lire. Nu i-a venit să creadă ce recompensă a primit

    Un angajat al Argos s-a dus la şefi cu o idee care a dus la economisirea a 1,5 milioane de lire sterline. Mai exact, el a propus ca toate maşinile de livrare să alimenteze de la benzinării Sainsbury’s; dat fiind faptul că Sainsbury’s tocmai achiziţionase lanţul de magazine Argos, costurile s-au redus în mod considerabil.

    Bărbatul a trimis un mail cu propunerea sa unui manager, iar acesta l-a chemat la sediu pentru a discuta ideea. După ce noul plan a fost aprobat, angajatul a fost recompensat cu un voucher în valoare de 10 lire sterline.

    “Evident că m-am enervat”, povesteşte bărbatul. “Eu lucrez pe salariu minim şi ştiu cât de mulţi bani le-a păstrat în conturi ideea mea. Trăiesc într-un apartament cu 2 camere şi de 6 ani dorm pe canapeaua din sufragerie ca fiul meu să aibă propria lui cameră. E o diferenţă prea mare între 1,5 milioane şi 10 lire sterline”, a mai declarat bărbatul celor de la Mirror.

    Cei de la Argos au transmis publicaţiei britanice că apreciază feedbackul venit de la colegi, dar se gândiseră deja la ideea respectivă.

  • Managerul responsabil de toate produsele din benzinăriile Rompetrol

    Din 2015, echipa dedicată dezvoltării zonei de magazine din cadrul staţiilor Rompetrol a ajuns la 13 angajaţi, specialişti pe fiecare din grupele mari de produse din portfoliul companiei.

    Carmen Pârlog a absolvit în 2006 Facultatea de Economie şi Politici Economice în cadrul UE, la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti. În acelaşi an şi-a început cariera la Rompetrol Downstream, iniţial ca junior buyer, de unde a evoluat până în funcţia sa actuală, în care a fost promovată în 2015. Ea spune că momentul cel mai dificil de până acum din activitatea sa profesională se leagă şi de cea mai mare satisfacţie: odată cu schimbarea conceptului de magazin şi a modernizării staţiilor din perioada 2014-2015, s-a născut şi provocarea de a defini un nou layout, gama de produse, standarde de expunere şi servire, atât pentru zona de magazin, cât şi pentru zona de gastro. „A fost un proces complex, care a implicat schimbări majore atât în maniera de abordare a portofoliului, dar mai ales în definirea unui sistem de aliniere a proceselor şi procedurilor de lucru care să permită implementarea şi uniformizarea acestora la nivel întregii reţele Rompetrol.” Spune că rezultatele au fost pe măsura efortului, pentru că după mai bine de un an şi jumătate de construcţie şi îmbunătăţire continuă, creşterea constantă a vânzărilor a confirmat succesul acestui proiect. „În această perioadă, s-au înregistrat evoluţii pozitive atât în zona de magazin, cât şi în partea de gastro – unde prin diversificarea şi calitatea oferită s-a observat o creştere semnificativă a numărului de clienţi şi a valorii per tranzacţie.”

    CARMEN PÂRLOG

    33 DE ANI

    SHOP MANAGER, ROMPETROL DOWNSTREAM

    CIFRĂ DE AFACERI (BRUTĂ) 2015: 2,052 MLD. DOLARI   /   CIFRĂ DE AFACERI (BRUTĂ) 2016: 1,99 MLD. DOLARI

    PIERDERE NETĂ: 27,4 MIL. DOLARI   /   PROFIT NET (2016): 18,9 MIL. DOLARI*

    NUMĂR DE ANGAJAŢI (2016): 748

    *INFORMAŢIILE PREZENTATE SUNT ÎN CONFORMITATE CU STANDARDELE INTERNAŢIONALE DE CONTABILITATE IFRS ŞI SUNT PREZENTATE ÎN DOLARI

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 12-a ediţie.

  • S-a dus la şefi cu o soluţie care i-a ajutat să economisească 1,5 milioane de lire. Nu i-a venit să creadă ce recompensă a primit

    Un angajat al Argos s-a dus la şefi cu o idee care a dus la economisirea a 1,5 milioane de lire sterline. Mai exact, el a propus ca toate maşinile de livrare să alimenteze de la benzinării Sainsbury’s; dat fiind faptul că Sainsbury’s tocmai achiziţionase lanţul de magazine Argos, costurile s-au redus în mod considerabil.

    Bărbatul a trimis un mail cu propunerea sa unui manager, iar acesta l-a chemat la sediu pentru a discuta ideea. După ce noul plan a fost aprobat, angajatul a fost recompensat cu un voucher în valoare de 10 lire sterline.

    “Evident că m-am enervat”, povesteşte bărbatul. “Eu lucrez pe salariu minim şi ştiu cât de mulţi bani le-a păstrat în conturi ideea mea. Trăiesc într-un apartament cu 2 camere şi de 6 ani dorm pe canapeaua din sufragerie ca fiul meu să aibă propria lui cameră. E o diferenţă prea mare între 1,5 milioane şi 10 lire sterline”, a mai declarat bărbatul celor de la Mirror.

    Cei de la Argos au transmis publicaţiei britanice că apreciază feedbackul venit de la colegi, dar se gândiseră deja la ideea respectivă.

  • S-a dus la şefi cu o soluţie care i-a ajutat să economisească 1,5 milioane de lire. Nu i-a venit să creadă ce recompensă a primit

    Un angajat al Argos s-a dus la şefi cu o idee care a dus la economisirea a 1,5 milioane de lire sterline. Mai exact, el a propus ca toate maşinile de livrare să alimenteze de la benzinării Sainsbury’s; dat fiind faptul că Sainsbury’s tocmai achiziţionase lanţul de magazine Argos, costurile s-au redus în mod considerabil.

    Bărbatul a trimis un mail cu propunerea sa unui manager, iar acesta l-a chemat la sediu pentru a discuta ideea. După ce noul plan a fost aprobat, angajatul a fost recompensat cu un voucher în valoare de 10 lire sterline.

    “Evident că m-am enervat”, povesteşte bărbatul. “Eu lucrez pe salariu minim şi ştiu cât de mulţi bani le-a păstrat în conturi ideea mea. Trăiesc într-un apartament cu 2 camere şi de 6 ani dorm pe canapeaua din sufragerie ca fiul meu să aibă propria lui cameră. E o diferenţă prea mare între 1,5 milioane şi 10 lire sterline”, a mai declarat bărbatul celor de la Mirror.

    Cei de la Argos au transmis publicaţiei britanice că apreciază feedbackul venit de la colegi, dar se gândiseră deja la ideea respectivă.

  • A cosit peluze, a vândut ziare şi a lucrat în benzinării, iar acum compania lui vinde de peste 6 miliarde de dolari pe an

    Thomas Jacob Hilfiger s-a născut pe 24 martie 1951, într-o familie modestă, şi a crescut în micul oraş Elmira din New York. Tatăl său a fost ceasornicar, iar mama sa a lucrat ca asistentă medicală. Tommy era al doilea dintre cei nouă copii ai familiei Hilfiger, iar lipsurile erau constante în casa lor. Pentru a-şi putea cumpăra cărţi sau haine, tânărul îşi lua diverse joburi de la vârste fragede: a cosit peluze, a vândut ziare şi a lucrat în benzinării. Pe de altă parte, încă din copilărie Hilfiger era interesat de haine şi modă, dar în micul său oraş natal moda era în mare măsură lipsită de importanţă.

    Într-o zi de vacanţă, Tommy Hilfiger şi câţiva prieteni au vizitat New York City, iar acea călătorie i-a schimbat viaţa pentru totdeauna. În anii 1960, tânărul a decoperit mişcarea hippie, fiind extrem de încântat de viaţa nonconformistă şi hainele colorate promovate de acest curent, contradictorii, de altfel, cu viaţa în oraşul său natal. În acel moment, Tommy Hilfiger s-a hotărât ce drum vrea să urmeze în viaţă; s-a întors plin de entuziasm în Elmira, pentru a-şi realiza planul măreţ – acela de a-şi deschide propria afacere în domeniul modei. Dar părinţii săi nu au fost la fel de de entuziasmaţi de idee şi şi-au îndemnat fiul să continue şcoala şi să obţină o calificare profesională.

    Însă tânărul a crezut în talentul său de designer şi la doar 18 ani a deschis, împreună cu doi prieteni şi un capital de pornire de 150 de dolari, primul său magazin de modă, care se numea People’s Place. A cumpărat diverse modele de blugi, piesa reprezentativă în acele vremuri pentru mişcarea hippie, le-a readaptat după ideile sale şi apoi le-a vândut în magazin. Afacerea a devenit în curând un loc popular de întâlnire pentru tinerii din oraş, care au fost impresionaţi de creaţiile lui Tommy Hilfiger. Vreme de mai mulţi ani, magazinul său a avut succes, perioadă în care Hilfiger a fost mai implicat ca designer decât ca manager al afacerii. Iar când obiceiurile de cumpărare ale americanilor s-au schimbat, odată cu apariţia unor centre comerciale mari, afacerea sa a intrat în faliment. În ciuda acestui eşec, Tommy Hilfiger nu s-a lăsat demoralizat şi a crezut în talentul său. Aşa că a mizat totul pe o singură carte: s-a mutat în New York pentru a-şi începe de la zero cariera de designer de modă.

    După o evoluţie constantă, în 1984 acesta a pus bazele propriei case de modă, Tommy Hilfiger Corporation, iar la scurt timp şi-a lansat pe piaţă prima creaţie sub eticheta numelui său. Ulterior, s-a bazat pe campanii mari de publicitate, inclusiv postere uriaşe în Times Square din New York. Între timp, necunoscutul Tommy Hilfiger a ajuns în topul celor mai mari designeri americani, pe aceeaşi scenă cu Ralph Lauren şi Calvin Klein, care nu s-au ferit să-şi exprime dezamăgirea că un designer necunoscut a fost de atâtea ori comparat cu ei. Într-un interval scurt de timp, compania lui Hilfiger a crescut peste aşteptări, iar până în 1991 ajunsese deja la vânzări de peste 100 de milioane de dolari. Pe lângă articolele de îmbrăcăminte, Tommy Hilfiger a creat o şi gamă largă de accesorii, cum ar fi încălţăminte, poşete şi pălării. În timp ce magazinele Hilfiger s-au extins la nivel global, brandul omonim a ajuns unul dintre cele populare din lumea modei.

    Tommy Hilfiger este, de asemenea, un cunoscut filantrop şi prin intermediul organizaţiei sale, TommyCares, susţine diverse iniţiative internaţionale şi organizaţii caritabile, inclusiv Salvaţi Copiii, Autism Speaks şi World Wildlife Fund. În noiembrie 2016, Hilfiger şi-a publicat memoriiile sub titlul ”American Dreamer“, în care reflectă experienţele sale în industria modei din ultimii 30 de ani.

  • Rompetrol investeşte 10 milioane de dolari în staţiile electrice de încărcare a maşinilor

    Rompetrol Downstream, compania de retail a KMG International, deschide prima benzinărie dotată cu staţii de încărcare a maşinilor electrice, pe Şos. Chitila 128A, Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Investiţiile în staţii noi cu puncte electrice de încărcare vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2017 şi se ridică la suma de 10 milioane de dolari. Proiectul vizează construirea a 8 benzinării cu staţii de încărcare de 50 kW în Baia Mare, Câmpulung Moldovenesc, str. Valea Oltului din Bucureşti, Timişoara, Centura Bucureşti şi în alte zone.

    “Tendinţele globale şi transformările de business din domeniul industriei de petrol şi gaze sunt subiecte pe care le urmărim îndeaproape. Chiar daca piaţa automobilelor electrice din Romania se află într-o fază incipientă, nu putem ignora preocuparea internaţională în ceea ce priveşte diversificarea surselor de energie şi încercăm să implementăm noi tehnologii pentru a ne dezvolta gama de produse şi servicii, precum şi pentru a satisface nevoile clienţilor, având în acelaşi timp grijă de mediul înconjurător”, declară Vlad Rusnac, directorul general al companiei Rompetrol Downstream.        

    Printre soluţiile care vizează protecţia mediului se numară iluminarea exterioară şi interioară cu LED-uri, filtrele de recuperare a vaporilor la pompe conform reglementărilor UE si conductele de combustibil KPS cu o captuşeală dublă care împiedică pătrunderea carburantului în peretele conductei, împiedicând astfel scurgerea acestuia.       

    Staţia de încărcare electrică rapidă este în linie cu programul strategic al României, parte din strategia UE in domeniul energiei alternative, fiind un proiect sustenabil destinat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră şi costurile legate de combustibil, potrivit reprezentanţilor companiei.

    Alimentarea la staţiile de încărcare electrică se efectuează prin curent alternativ şi curent continuu de 22 kW, fiind astfel compatibile cu orice tip de autovehicule vândute în Europa şi Asia. Datorită noilor tehnologii, pot fi alimentate 2 maşini în acelaşi timp, astfel un vehicul electric poate să-şi încarce bateria la 80% din capacitatea sa în doar 20 de minute, comparativ cu 7-8 ore, timpul necesar pentru încarcarea obişnuită. Serviciul de încărcare electrică este oferit gratuit tuturor clienţilor Rompetrol care deţin maşini electrice sau hibride.  

    Potrivit APIA – la sfârşitul lunii decembrie 2016 în România au fost vândute 1183 maşini electrice şi hibride, comparativ cu 496 de vehicule în 2015.

    Începând cu 2014, când a fost iniţiat proiectul de rebranding al benzinăriilor, până în 2017, valoarea totală a investiţiilor KMG International în sectorul de retail depăşeşte 70 milioane de dolari. Nivelul total al investiţiilor realizate de KMG International în România din 2007 şi până în prezent se ridică la 4 miliarde de dolari, în timp ce nivelul contribuţiilor sale către bugetul de stat în perioada 2007-2016 depăşeşte 13 miliarde de dolari.  

  • România are TREI noi miliardari în euro. Care sunt aceştia?

    Reţeaua de bricolaj Dedeman Bacău, cea mai mare companie antreprenorială din România, controlată de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, grupul petrolier ungar MOL şi magazinele Auchan au intrat în clubul miliardarilor în euro în 2016, după cum arată datele oficiale ale companiilor.

    Dedeman a avut vânzări în creştere cu 20%, benzinăriile MOL au raportat un plus de 7%, iar magazinele Auchan şi-au majorat cifra de afaceri cu 10% anul trecut. Dintre cei trei noi miliardari în euro, doar Auchan a fost pe pierderi.

    România are TREI noi miliardari în euro. Care sunt aceştia?