Tag: Beijing

  • Povestea omului de afaceri condamnat la muncă silnică, care a creat al doilea cel mai mare producător de PC-uri din lume

    Liu Chuanzhi s-a născut pe 29 aprilie 1944 în localitatea Zhenjiang din provincia chineză Jiangsu, în apropiere de Shanghai, unde bunicul din partea tatălui conducea o bancă tradiţională chinezească. După victoria comunistă şi proclamarea Republicii Populare Chineze din 1949, familia lui Chuanzhi s-a mutat la Beijing, în Wangfujing, unde tatăl său şi-a format o bună reputaţie ca bancher. După ce a absolvit şcoala în 1962, antreprenorul a aplicat pentru a deveni pilot militar, însă nu a fost eligibil, deoarece o rudă a fost găsită ca fiind de partea partidului de dreapta. În toamna aceluiaşi an, Chuanzhi s-a înscris la Universitatea Xidian.

    În 1966, din cauza unor afirmaţii legate de revoluţie, despre care le-a spus colegilor că fusese, în opinia sa, o idee teribilă, a fost trimis la o fermă de orez aflată în proprietatea statului, lângă Macao, în Guangdong. De acolo a fost mutat la o fermă din Hunan, condamnat la muncă silnică.

    În 1970, Chuanzhi a reuşit să se întoarcă la Beijing, iar în 1970 a ocupat un post ca administrator-inginer la Institutul de Calculatoare. În 1984, a demisionat pentru a intra în biroul Academiei Chineze de Ştiinţe. A rămas acolo până când a fondat Legenda, compania-mamă a Lenovo, în 1984.

    Chuanzhi a înfiinţat Lenovo (al cărei nume în engleză a fost iniţial Legend, iar în chineză  Lianxiang) pe 1 noiembrie 1984, alături de un grup de zece ingineri din Beijing, cu o investiţie iniţială de circa 25.000 de dolari, împrumutaţi de la Academie, într-un garaj de aproximativ 20 de metri pătraţi.

    Deoarece grupul care lucrase la fondarea companiei era alcătuit din oameni de ştiinţă şi ingineri fără cunoştinţe de business, care nu înţelegeau piaţa şi mediul de afaceri, dar şi din cauza ideologiei comuniste anticapitaliste, începuturile companiei au fost marcate de o serie de dificultăţi.

    Prima tranzacţie semnificativă, o încercare de a importa televizoare, a eşuat. Totuşi, la un an distanţă, compania a investit într-un alt proiect  dezvoltarea unor circuite care permiteau PC-urilor IBM să proceseze caractere chinezeşti. Acest proiect a fost primul succes major al Lenovo.

    În 1988, antreprenorul a primit permisiunea guvernului de a deschide o filială în Hong Kong, unde s-a mutat împreună cu alţi cinci angajaţi. Tatăl său, aflat deja în Hong Kong, a sprijinit ambiţiile fiului său prin mentorat şi facilitarea împrumuturilor. Pentru a economisi bani în această perioadă, el şi colegii săi foloseau doar transportul public.

    În 1990, compania a început să asambleze şi să vândă computere sub numele său original, Legend. Lenovo a devenit o companie tranzacţionată la nivel public în 1994, după ce a fost listată la bursa din Hong Kong la aproape 30 de milioane de dolari. În 2005, Lenovo a achiziţionat, într-o tranzacţie de 1,25 miliarde de dolari, divizia de PC-uri a companiei IBM. „Îmi amintesc de prima dată când am participat la o întâlnire a agenţilor IBM. Aveam un costum de afaceri vechi al tatălui meu şi am stat în spate. Niciodată nu mi-am imaginat că într-o zi aş putea cumpăra IBM PC, mi se părea imposibil”, povestea Chuanzhi într-un interviu acordat publicaţiei The Economist. Preluarea IBM l-a transformat în primul CEO chinez care a ajuns la conducerea unei mari companii americane.

    În 2012, Forbes l-a numit pe Liu Chuanzhi unul dintre primii 10 cei mai importanţi lideri de business din China. Anterior, antreprenorul primise numeroase alte premii şi recunoaşteri, fiind ales cel mai influent om din sectorul comercial în China, Omul reformei (China, 1995) şi unul dintre primii 25 cei mai influenţi executivi globali. El este membru al Clubului Antreprenorilor din China (CEC), este căsătorit şi are trei copii. În iunie 2012, fondatorul a renunţat la funcţia de preşedinte al Legend Holdings, compania-mamă a Lenovo. Principalele acţiuni ale companiei Legend includ Lenovo, Legend Capital, compania imobiliară Raycom, Digital China şi firma de capital privat Hony Capital.
    Anual, cifra de afaceri a companiei se ridică la peste 45 mld. dolari, cu circa 54.000 de angajaţi la nivel mondial.

  • Se SPARGE bula imobiliară. Preţurile apartamentelor au început să se PRĂBUŞEASCĂ

    Modificările fiscale care vor scădea cererea şi standardele ridicate ale creditorilor când vine vorba de finanţare sunt doi factori care răcesc piaţa. Acest lucru ar putea avea implicaţii mai profunde din moment ce bogaţii lumii au cumpărat proprietăţi pe mai multe continente, asta însemnând că un punct de cotitură într-o ţară ar putea avea efecte şi în alte părţi ale lumii, potrivit Fondului Monetar Internaţional.
     
    Preţurile imobiliarelor în Marea Britanie încep să scadă pe fondul îngrijorărilor despre impactul pe care îl va avea Brexit, al încetinirii creşterii economice, dar şi din cauza preţurilor mari care temperează cererea. Preţul proprietăţilor din cele mai bune cartiere din Londra au scăzut cu aproape 18 procente de la apogeul din 2014, unele pierzând o treime din valoare.
     
    Politica de reprimare a Chinei asupra preţurilor supra-încălzite a îngheţat vânzările şi a pus valoarea imobiliarelor pe un trend descendent. Mai mult de 30 de restricţii impuse de Beijing au condus la un minim istoric al vânzărilor de imobile anul acesta.
     
    În Sidney, Australia, preţurile imobiliarelor se scufundă din cauza unei combinaţii de limitări în zona de creditare, de preţuri crescute şi eliminarea „fricii de a rata oportunitatea”.
     
  • Povestea câinelui care şi-a făcut proprietarul bogat şi trăieşte acum într-o vilă de 500.000 de dolari

    ”Înainte să îl am pe Sylar, nu aveam niciun motiv să trăiesc”, spune Zhou Tianxiao, proprietarul câinelui, în articol. Zhou, care acum are 31 de ani, a crescut singur la părinţi, În urmă cu patru ani, era şomer şi locuia cu bunica sa. Renunţase la şcoală la 15 ani şi îşi petrecea majoritatea timpului jucându-se pe calculator sau navigând pe internet.

    Într-o zi, un prieten l-a chemat să vadă câţiva căţei care erau de vânzare. Ce s-a întâmplat apoi este descris de Zhou drept ”magic”. A adoptat unul dintre căţei, l-a numit Sylar (inspirat de un personaj din unul dintre serialele sale preferate, Heroes) şi viaţa sa s-a schimbat.

    A început să urmărească materiale video referitoare la antrenori de câini din Statele Unite, studiind tehnicile acestora până târziu în noapte. L-a învăţat pe Sylar diverse trucuri; următorul pas a fost să înceapă să îl filmeze. Drept coloană sonoră, folosea hiturile lui Lady Gaga.

    Materialele au câştigat rapid popularitate, ajungând ca într-un final Stylar să fie urmărit de 800.000 de oameni pe reţelele de socializare.
    Aceste reacţii l-au determinat pe Zhou să deschidă un magazin cu produse alimentare pentru căţei, precum şi un magazin de jucării pe o platformă online din China, de tip Amazon. Până în 2017, aceste două businessuri i-au adus suficienţi bani cât să înceapă o nouă viaţă.

    Apoi, a început să se întrebe: ce îşi doreşte cu adevărat un câine? A ajuns la concluzia că este vorba despre spaţiu, astfel că a investit într-un depozit dintr-o suburbie a Beijingului pe care a transformat-o într-o vilă pentru câini. Aici, animalele pot face, de pildă, o baie medicinală pentru echivalentul a cca. 26 de dolari sau să aibă parte de un masaj cu puţin peste 50 de dolari. Vizitatorii canini pot să îşi petreacă şi nopţile aici, iar stăpânii lor pot să li se alăture în piscină, cât timp nu sunt deranjaţi de părul lăsat de aceştia.

    Este estimat ca chinezii să cheltuie echivalentul a 7 miliarde de dolari până în 2022, în creştere semnificativă faţă de suma cheltuită anul trecut, de 2,6 miliarde de dolari, potrivit institutului german de cercetare de piaţă Euromonitor.
     

  • Xi Jinping: China nu va renunţa la „niciun centimetru din teritoriul său” din Oceanul Pacific

    „Poziţia noastră este fermă şi clară în ceea ce priveşte suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei”, a declarat Xi. „Orice centimetru de teritoriu moştenit de la strămoşii noştri nu poate fi pierdut, mai ales că nu vrem nimic de la alte ţări”, a adăugat acesta.

    Întâlnirea dintre Mattis şi Jinping are loc în contextul în care relaţiile dintre Washington şi Beijing sunt deteriorate de tensiunile în continuă creştere, atât din cauza unui posibil război comercial, cât şi din cauza suspiciunii în ceea ce priveşte activitatea militară a celor două ţări..

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Donald Trump laudă relaţia cu Xi Jinping, în pofida disensiunilor comerciale cu Beijingul

    “Măreaţa noastră echipa financiară se află în China pentru a încerca să negocieze un teren comercial echilibrat! Aştept să fiu alături de preşedintele Xi Jinping în viitorul nu prea îndepărtat. Vom avea mereu o relaţie foarte bună”, a transmis Donald Trump prin Twitter.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • China se declară pregătită să-şi apere interesele comerciale indiferent de costuri

    “Dacă partea americană ignoră opoziţia Chinei şi a comunităţii internaţionale şi insistă cu practicarea unilateralismului şi a protecţionismului comercial, partea chineză va merge până la capăt indiferent de costuri”, se arată într-un comunicat al Ministerului Comerţului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AVERTISMENTUL chinezilor pentru americani: “Nu deschideţi Cutia Pandorei!”

    Decizia recentă a lui Donald Trump de a creşte tarifele de import la o serie de bunuri chinezeşti a provocat mai multe reacţii din partea autorităţilor de la Beijing, în condiţiile în care ar putea genera pierderi semnificative pentru asiatici.

    “Practicile maliţioase ale Statelor Unite pot declanşa o reacţie în lanţ, iar protecţionismul s-ar putea răspândi ca un virus în jurul lumii”, a declarat purtătorul de cuvând al Ministerului de Comerţ.

    Administraţia Trump, pe de altă parte, a acuzat firmele din China de furt intelectual, spunând că acestea folosesc tehnologii dezvoltate în Statele Unite. Acuzaţiile au fost negate de chinezi.

    Valoarea totală a taxelor vamale impuse Chinei va fi de aproximativ 50 de miliarde de dolari pe an. Administraţia Donald Trump denunţă presupuse furturi intelectuale comise de Beijing şi vrea reducerea deficitului comercial în relaţia cu China.

    Preşedintele SUA, Donald Trump, şi-a atras deja critici pentru că a impus taxe vamale la toate importurile de oţel şi aluminiu, argumentând că trebuie să protejeze industria americană.

  • OMC: Un război comercial complet China-SUA ar putea avea un impact sever asupra economiei globale

    „A existat un risc de creştere globală care ar putea scădea foarte rapid”, a declarat Roberto Azevedo. Comentariile sale vin în urma controverselor comerciale dintre Statele Unite şi China.

    Săptămâna trecută, preşedintele american Donald Trump a anunţat că tarifele propuse pentru importurile de bunuri chinezeşti vor fi în valoare de 60 de miliarde de dolari pe an, la care liderii de la Beijing au răspuns că nu se tem de un război comercial, doar că negocierile ar trebui să rămână deschise.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată cea mai nouă bibliotecă din Beijing, China – VIDEO

    Biblioteca este situată în centrul cultural al districtului Binhai din Tianjin, o metropolă din Beijing, China. Biblioteca de 33.700m2 a fost proiectată şi construită în doar trei ani. În centru este situată o sferă luminoasă, înconjurată de corpuri de biblioteci aşezate în cascadă. Toate încăperile sunt conectate printr-un coridor public, sub o boltă de sticlă.

    Clădirea are spaţii pentru lectură destinate copiilor şi persoanelor în vârstă, săli pentru lecturi video şi audio, săli de conferinţă şi spaţii de odihnă. Design-ul clădirii a fost proiectat de firma de arhitectură MVRDV. Winy Maas, co-fondatorul MVRDV, prezintă aspectul clădirii ca o „îmbrăţişare” între mass-media şi cunoaştere. Curăţenia se realizează prin cabluri şi schele mobile.

     

  • Povestea tânărului de 25 de ani care a “păcălit” liniile aeriene şi a reuşit să zboare gratis în jurul lumii

    Anul trecut, Ben Schlappig a postat pe contul său de Instagram imagini din Beijing, Germania şi Los Angeles. Deşi pozele sugerau că tânărul de 25 de ani se află într-o vacanţă prelungită, situaţia era cu totul alta: călătoriile reprezentau jobul său.

    Anul trecut, Schlappig şi-a pus toate lucrurile în câteva valize şi, folosind cunoştinţele sale despre programele de loialitate oferite de companiile aeriene, a început să viziteze cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, scriu cei de la Daily Mail.

    “Sunt foarte fericit pentru că pot să fac ceea ce iubesc”, a declarat Schlappig în cadrul unui interviu acordat celor de la Rolling Stone. “Avionul este dormitorul meu, este biroul meu, este viaţa mea de zi cu zi.”

    Schlappig este membru al unei comunităţi numite “hobbyists”, care  adună oameni ce au reuşit să “păcălească” sistemul de recompense oferit de marile linii aeriene. Schlappig este membru de la vârsta de 13 ani, atunci când a descoperit site-ul Flyer Talk şi a început să înveţe despre greşelile din formulele de calcul folosite de companii. Înainte de majorat, tânărul străbătea Statele Unite week-end de week-end, profitând de milele acumulate în contul său.

    După ce a intrat la colegiu, Schlappig a pornit un blog numit “One mile at a time” prin intermediul căruia povesteşte aventurile sale şi îi învaţă şi pe alţii cum să profite de programele de fidelizare. După scurt timp, el a început să ţină discursuri pe această temă şi a fondat, alături de un alt membru al grupării “hobbyists”, o companbie de consultanţă numită PointsPros.

    Care este însă secretul lui Schlappig? Pe scurt, spune tânărul, trebuie să câştigi mai multe mile decât poţi cheltui. Cele mai multe companii folosesc un algoritm simplu, adică îţi oferă o milă pentru fiecare dolar cheltuit. Sunt însă şi alte metode de a obţine mile, după cum explică Schlappig. Spre exemplu, trebuie urmărite ofertele promoţionale la bilete de avion sau numeroasele greşeli din algoritmul programului de fidelizare. Pe blogul său, tânărul american explică în detaliu toate aceste variante.