Tag: barbu

  • Guvern: Schema de ajutor pentru fermieri, deschisă pe toată perioada programului 2018-2020

    Guvernul a modificat printr-un act normativ schema de ajutor pentru fermieri.

    “Principala modificare este aceea că această schemă de ajutor să fie deschisă în permanenţă, pe toată durata derulării programului 2018-2020, cu condiţia ca documente însoţitoare să nu fie depuse mai târziu de 10 decembrie 2020. Bugetul alocat e de 4,6 milioane de lei în acest an, prevăzut în bugetul Ministerului Agriculturii”, a declarat Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a adoptat o OUG care prelungeşte până la 31 iulie termenul depunerii declaraţiei unice

    “Termenul a fost prelungit până la 31 iulie pentru depunerea declaraţiei unice. Termenul era iniţial 16 iulie. Cu alte cuvinte, toate acele modificări făcute de Guvern în acest an rămân în vigoare, dar cu schimbarea termenului prorogat. Bonificaţiile rămân în vigoare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Tudor Barbu.

    Astfel, contribuabilii pot depune până la 31 iulie declaraţia unică privind contribuţiile sociale şi impozitul pe venit datorate de persoanele fizice. Declaraţia poate fi depusă şi on-line.

  • Guvernul a adoptat o OUG care prelungeşte până la 31 iulie termenul depunerii declaraţiei unice

    “Termenul a fost prelungit până la 31 iulie pentru depunerea declaraţiei unice. Termenul era iniţial 16 iulie. Cu alte cuvinte, toate acele modificări făcute de Guvern în acest an rămân în vigoare, dar cu schimbarea termenului prorogat. Bonificaţiile rămân în vigoare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Tudor Barbu.

    Astfel, contribuabilii pot depune până la 31 iulie declaraţia unică privind contribuţiile sociale şi impozitul pe venit datorate de persoanele fizice. Declaraţia poate fi depusă şi on-line.

  • Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind parteneriatul public privat

    ”Ordonanţa de urgenţă privind parteneriatul public privat a fost aprobată în şedinţa de guvern. Textul legii privind parteneriatul public privat conţinea anumite paralelisme legislative, erori de definire, anumite dispoziţii neclare, aşadar a fost necesară această ordonanţă de urgenţă care rezolvă foarte multe dintre problemele din acest domeniu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

    El a mai spus că OUG prevede că că parteneriatul public privat are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea şi/sau extinderea unui bun care va aparţine patrimoniului partenerului public.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De necrezut: Spitalul Metropolitan va fi realizat în 20 DE ANI

    Terenul (transferat Primăriei Capitalei pentru construirea Spitalului Metropolitan – n.r.) are o suprafaţă de peste 47.000 de metri-pătraţi, este situat în Şoseaua Pipera din Sectorul 2 şi trece din domeniul public al statului şi administrarea Societăţii Române de Televiziune în domeniul public al municipiului Bucureşti. Termenul de realizare a investiţiei este de maximum 20 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

    Transferul terenului fusese anunţat de premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei Executivului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Subway a deschis al 37-lea restaurant în România, în urma unei investiţii de peste 120.000 de euro

    Cu acest nou restaurant, Better Brands ajunge la o investiţie de aproximativ jumătate de milion de euro în conceptul Subway. Planurile companiei prevăd şi alte deschideri pe termen mediu, dar şi continuarea de investiţii semnificative pe segmentul de livrări la birou sau domiciliu şi catering pentru companii şi evenimente de orice mărime. 
     
    „Românii s-au obişnuit cu calitatea, prospeţimea, preţul avantajos şi viteză de servire a brandului Subway şi sunt foarte receptivi la produsele noastre, iar acest lucru se observă din numărul de persoane care intră zilnic în restaurantele sau comandă online prin aplicaţia Subway România sau pe ComandaFresh.ro. Am fost printre primii francizati care au deschis o unitate în România acum 5 ani, în Complexul Rezidenţial Upground şi pot spune că, în cinci ani de zile, numărul de clienţi a crescut cu aproape 100% la nivelul unităţii Subway Pipera, cel de-al 3-lea restaurant deschis de retailerul american în România, la intrarea pe piaţă”, spune John Marino, CEO Better Brands şi Preşedintele Board-ului Naţional Subway FAF în România.   
     
    La nivel naţional a crescut semnificativ şi valoarea medie a bonului de cumpărături raportat la anul 2012. În unităţile Better Brands, valoarea medie a bonului este peste media naţională şi ajunge la 11 euro, în cazul livrărilor la domiciliu pe care unităţile Subway Better Brands le efectuează cu regularitate în timpul săptămânii, mai ales în rândul corporatiştilor. De altfel, unitatea Subway Upground Pipera a fost prima care, în urmă cu doi ani, a început programul pilot de livrări la domiciliu, în urmă numeroaselor cereri primite de la companiile din zonă. 
     
    ”De cele mai multe ori, comenzile sunt de la grupuri de doi-patru angajaţi, care plasează o singură comandă, dar a căror cereri nu se limitează doar la SUB-uri ci optează şi pentru salate proaspete (orice SUB se poate transformă într-o salată), băuturi răcoritoare, Cookies americane şi cafea gourmet. Avem multe companii partenere care comandă catering pentru angajaţii sau vizitatorii lor în mod constant, astfel că livrăm platourile speciale cu mix de sandvişuri sau cookies, cât şi popularele SUB-to-Go lunch boxes (cutii personalizate ce conţin un SUB, chips/cookie/măr şi o băutură). Angajaţii şi angajatorii ne caută pentru calitatea, cantitatea, prospeţimea, preţul avantajos, cât şi consistentă şi promptitudinea serviciilor noastre. În plus, datorită investiţiei continue în resurse de livrare suplimentare, timpii noştri de livrare se încadrează în general sub 60 min, chiar şi în ora de vârf”, spune John Marino. 
     
    Faţă de momentul deschiderii primei unităţi în mijlocul multinaţionalelor din Pipera şi până în prezent, segmentul de salate a crescut la 15% din totalul produselor comandate. 
     
    „Anul 2017 se conturează a fi cel mai bun al lui Subway în România, cu multe evenimente de sărbătorit, produse noi şi promoţii pe măsură. Anul acesta, costul mărfurilor vândute este în scădere cu 4% în România, unul dintre cele mai bune rezultate din Europa Centrală şi de Est”, spune John Marino. 
     
    Subway este cel mai mare lanţ de restaurante American la nivel mondial că număr de unităţi, cu peste 44.000 de locaţii în 108 ţări. În România, Subway a intrat pe piaţă în 2012, iar în prezent reţeaua a ajuns la peste 37 de unităţi, dintre care 16 în Capitală.
  • Un antreprenor cu afaceri în entertainment ridică o clădire de birouri lângă mallul Promenada

    Clădirea de birouri, ce va purta numele de Zone 313, este amplasată pe strada Barbu Văcă­rescu, la nu­mărul 313-315, în apro­piere de cen­trul comercial Promenada, dar şi de alte imo­bile de birouri.

    Zona Barbu Văcărescu este una dintre cele mai cunoscute pentru piaţa locală de birouri, găzduind câteva zeci de mii de corporatişti ai unor companii locale şi internaţionale. În imediata apropiere a noului imobil de birouri se află clădirile de birouri Lakeview (controlat de AIG Lincoln) şi Skytower (Raiffeisen).

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Se deschide primul restaurant din România aflat la peste 130 de metri înălţime. Unde se află acesta şi cât costă un prânz

    Sky Tower intră astfel în clubul select al clădirilor de birouri cu restaurante la înălţime precum City Gate cu 18 Lounge by Embassy în Piaţa Presei şi Sole în Crystal Tower aproape de Piaţa Victoriei.

    Meniul NOR include 36 de preparate, de la brânzeturi şi mezeluri artizanale româneşti, la preparate din Franţa, Italia sau asiatice. Printre preparate se numără, potrivit paginii de Facebook, salată de vinete coapte cu chutney de roşii, maioneză cu chives, dulceaţă de ardei iute la 22,9 lei, salată made in Transylvania cu frunze verzi, caş ardelenesc copt pe jar, quinoua, caise şi dressing de zmeură la 37,6 lei sau borş românesc de pui cu anghinare, sparanghel şi ţelină la 16,9 lei.

    Citiţi  mai multe pe www.zf.ro

  • Se deschide primul restaurant din România aflat la peste 130 de metri înălţime. Unde se află acesta şi cât costă un prânz

    Sky Tower intră astfel în clubul select al clădirilor de birouri cu restaurante la înălţime precum City Gate cu 18 Lounge by Embassy în Piaţa Presei şi Sole în Crystal Tower aproape de Piaţa Victoriei.

    Meniul NOR include 36 de preparate, de la brânzeturi şi mezeluri artizanale româneşti, la preparate din Franţa, Italia sau asiatice. Printre preparate se numără, potrivit paginii de Facebook, salată de vinete coapte cu chutney de roşii, maioneză cu chives, dulceaţă de ardei iute la 22,9 lei, salată made in Transylvania cu frunze verzi, caş ardelenesc copt pe jar, quinoua, caise şi dressing de zmeură la 37,6 lei sau borş românesc de pui cu anghinare, sparanghel şi ţelină la 16,9 lei.

    Citiţi  mai multe pe www.zf.ro

  • Belvedere Residences, vândut peste 85% din prima fază

    ”Rezultatele de vânzări înregistrate în primele 7 luni de la lansarea proiectului vin ca o confirmare a interesului clienţilor pentru locuinţe în zona de Nord a Capitalei, şi anume în proximitatea cartierului Aviaţiei – Barbu Văcărescu, un areal care a cunoscut o dezvoltare  solidă pe segmentul spaţiilor de birouri în ultimii ani. Pe lângă avantajul de a locui în apropierea locului de muncă, Belvedere Residences oferă compartimentări inteligente ale apartamentelor, aliniate noilor tendinţe de locuire şi numeroase facilităţi pentru locatari precum spaţii comerciale amplasate într-un tronson dedicat, spaţii verzi, curţi interioare spaţioase, locuri de joacă pentru copii şi locuri de parcare subterane şi supraterane”, a declarat Elena Lavric, Administrator Unic – Belvedere Development, dezvoltatorul proiectului rezidenţial.

    Antreprenorul general al Belvedere Residences este Bog’Art, una dintre cele mai mari companii locale de construcţii. De la înfiinţarea sa în 1991, Bog’Art a crescut organic, acoperind în prezent toată gama de servicii şi produse necesare în domeniul construcţiilor civile şi devenind lider de piaţă prin livrarea continuă a unor proiecte complexe şi inovative la cheie şi conform celor mai înalte standarde de execuţie.

    ”Vom vinde cu siguranţă în întregime prima fază din Belvedere Residences până la momentul livrării, datorită conceptului său unic şi creşterii cererii pe segmentul middle market – Bucureştiul va trece printr-o schimbare demografică pe măsură ce tot mai multe persoane tinere, cu un stil de viaţă dinamic, doresc să locuiască într-un proiect rezidenţial cu standarde locative ridicate, amplasat în apropierea centrelor de afaceri din oraş”, afirmă Viorel Mohorea, project manager Belvedere Residences din partea Coldwell Banker România.

    Prima fază a Belvedere Residences include mai multe tipuri de apartamente, de la studiouri duble (53 de metri pătraţi suprafaţă construită) cu preţuri pornind de la 49.300 de euro + 5% TVA, apartamente cu două camere (65 de metri pătraţi suprafaţă construită) cu preţuri pornind de la 60.500 de euro + 5% TVA şi apartamente cu trei camere (88 de metri pătraţi suprafaţă construită) cu preţuri pornind de la 79.000 de euro + 5% TVA.

    Coldwell Banker România a oferit consultanţă pentru Belvedere Residences încă din faza de proiectare şi este agentul principal de vânzare al proiectului. Compania este unul din cei mai mari consultanţi imobiliari locali şi compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidenţial, fiind manager şi agent principal pentru peste 20 proiecte rezidenţiale din Bucuresti şi ţară, printre care Cosmopolis, Estic Park, Felicity Residentials şi Politehnica Park Residence – toate în Bucureşti – Contemporano şi Grand Hill Residence în Cluj-Napoca şi Dorobanţilor Residence şi Sânpetru Residence în Braşov.