Tag: bacterie

  • Câteva modificări genetice minore au transformat bacteria Morţii Negre într-un ucigaş în serie

    Yersinia pestis, bacteria care provoacă ciuma, a terorizat omenirea de-a lungul secolelor, ucigând peste 200 milioane de persoane pe plan mondial şi ducând la izbucnirea a două epidemii îngrozitoare, în secolele al VI-lea e.n. şi al XIV-lea e.n.

    Însă această bacterie nu a fost dintotdeauna atât de periculoasă. Oamenii de ştiinţă americani au anunţat, marţi, că o serie de modificări genetice minore care s-au produs în urmă cu multe secole – prin intermediul unei singure gene care a suferit o mutaţie – au transformat această bacterie într-un ucigaş în serie.

    Yersinia pestis a cauzat două dintre cele mai distrugătoare pandemii din istoria omenirii: Ciuma lui Iustinian, din secolul al VI-lea, denumită astfel după împăratul bizantin care, deşi s-a îmbolnăvit, a reuşit să supravieţuiască, şi Moartea Neagră, din secolul al XIV-lea. Şobolanii purtători de puricii care transportau bacteria ucigaşă au contribuit la răspândirea bolii în rândul oamenilor.

    Savanţii americani au realizat teste pe şoareci pentru a retrasa evoluţia acelor modificări genetice ale bacteriei.

    Ei au preluat o formă ancestrală a bacteriei care circulă şi astăzi în lume – izolată la nivelul unui rozător din Asia asemănător şoarecelui – şi au inserat-o într-o genă denumită Pla, care este implicată în dizolvarea cheagurilor sangvine. Această adăugire a ajutat bacteria să producă infecţii pulmonare fatale.

    O mutaţie similară, realizată cu multe secole în urmă, au transformat bacteria Yersinia pestis dintr-un agent patogen ce cauza infecţii gastrointestinale moderate într-unul care a provocat o boală respiratorie fatală, denumită pestă pulmonară.

    Oamenii de ştiinţă au descoperit, de asemenea, că o singură mutaţie a aceleiaşi gene – o mutaţie prezentă şi în tulpinile din epoca modernă ale bacteriei – a permis acesteia să se răspândească în organism şi să invadeze nodulii limfatici, aşa cum se întâmplă în cazul ciumei bubonice.

    Ciuma lui Iustinian a ucis între 20 de milioane şi 50 de milioane de oameni, iar Moartea Neagră a omorât cel puţin 150 de milioane de persoane, spune expertul în microbiologie Wyndham Lathem, de la Universitatea Northwestern din Chicago, coordonatorul acestui studiu ce a fost publicat în revista Nature Communications.

    Savantul american spune că este dificil de identificat cu precizie momentul în care bacteria, care şi-a adăugat şi a eliminat diverse gene de-a lungul timpului, a inclus în structura ei gena Pla, dar “aproape sigur acest lucru s-a întâmplat în urmă cu cel puţin 1.500 de ani”. Astfel, acea includere a genei Pla în genomul bacteriei Yersinia pestis s-ar fi produs cu un secol înainte de Ciuma lui Iustinian.

  • Oamenii de ştiinţă au descoperit cea mai mică formă de viaţă de pe Pământ – FOTO

    Bacteriile descoperite de oamenii de ştiinţă sunt atât de mici încât cercetătorii au dezbătut dacă ele au existat şi în ultimii zeci de ani, relatează businessinsider.com.

    Oamenii de ştiinţă consideră că acestea au atins limita de jos maximă pentru a exista pe Pământ.

    Ele au un volum de numai 0,009 microni cubi (un micron este de un milion de ori mai mic decât un metru).

    Pentru a umple spaţiul de pe vârful unui fir de păr uman este nevoie de nu mai puţin de 150.000 de astfel de celule.

    Aceste bacterii ultramici nou sunt un exemplu al vieţii microbiene de pe Pământ despre care nu ştim aproape nimic“, a declarat profesorul Jillian F. Banfield, cercetător-şef la Universitatea din California şi specialist în ştiinţa pământului.

     

  • Încălzirea globală şi o bacterie pun în pericol una dintre cele mai populare băuturi din lume

    În 24 de ore, întreaga populaţie consumă 1,6 miliarde de ceşti de cafea. Este cea mai populară băutură după apă şi ceai. Din punct de vedere financiar, cafeaua este al doilea cel mai tranzacţionat bun după petrol, iar businessul cafelei a atins, anul trecut, 28,6 miliarde de dolari.

    O bacterie numită Hemileia vastatrix face însă din ce în ce mai multe ravagii, iar în 2013 a produs pagube de jumătate de miliard de dolari în rândul fermierilor din America Centrală.

    Mai mult decât atât, încălzirea globală a început să joace un rol extrem de important, astfel încât seceta şi valurile de căldură excesivă distrug anual sute de tone de cafea. Aceşti factori, combinaţi, pot ajunge să distrugă aproape 40% din producţia de cafea a Americii Centrale, relatează Quartz.

    Având cel mai probabil origini în Africa de Est, bacteria infectează frunzele de cafea, lăsându-le cu pete galbene care distrug procesul de fotosinteză. Bacteria a ajuns pe continent în anii ’70, răspândindu-se pe cale aeriană şi pe hainele muncitorilor.

    Cercetătorii au reuşit, în timp, să producă un soi rezistent, însă bacteria dezvoltă noi tulpine anual. În 2013 aceasta a infectat trei sferturi din recolta din El Salvador şi două treimi din recoltele din Guatemala şi Costa Rica.

    Situaţia devine dramatică, în primul rând, pentru micii fermieri care depind de cafea pentru a supravieţui. Pentru restul lumii, ideea de dispariţia a cafelei nu pare încă a porni dezbateri.

  • FERVEX, retras de pe piaţă. Un lot al medicamentului conţine o bacterie periculoasă

     Producătorul medicamentului, compania franceză Bristol-Myers Squibb, a descoperit un lot cu încărcătură microbiană, respectiv Fervex cu aromă de zmeură, pentru care a cerut retragerea de pe piaţă, ca măsură de precauţie, a spus preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), Marius Savu.

    Ulterior, Agenţia Europeană a Medicamentului a hotărât retragerea de la comercializare a tuturor formelor de Fervex granule pentru adulţi şi copii, nu numai a celor cu aromă de zmeură, a precizat Marius Savu.

    Marius Savu a precizat că medicamentul Fervex cu aromă de zmeură nu se comercializează în România, dar în urma deciziei Agenţiei Europene a Medicamentului, Fervex a fost retras de la vânzare în toate variantele comercializate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai recentă descoperire a cercetătorilor britanici: Berea apără de Helicobacter Pylori

    Infecţia cu Helicobacter Pylori afectează peste jumătate din populaţia globului. Majoritatea persoanelor în al căror tract digestiv se regăseşte bacteria nu prezintă semne sau simptome de boală. În anumite situaţii însă, infecţia poate conduce la complicaţii serioase, cum ar fi ulcerul gastric sau cancerul de stomac.

    Liam J. Murray, MD, împreună cu colegii săi de la Universitatea Queens din Belfast, a realizat un studiu, pe un eşantion de 10.537 persoane, legat de infecţia cu Helicobacter Pylori. Rezultatele au indicat că un consum moderat de bere poate proteja împotriva infecţiei cu această bacterie al cărei grad de incidenţă la populaţia din România este de peste 60%. Studiul a apărut în The American Journal of Gastroenterology.

    Un pahar sau două de bere consumate săptămânal scad incidenţa infecţiei cu Helicobacter Pylori cu 11%, iar 3-6 pahare de bere pe săptămână reduc factorul de risc cu 17%, datorită conţinutului bogat de substanţe antibacteriene.

  • Cum ne protejam de contaminarea cu E.Coli

    In Europa, in Germania au raportate in total peste 1.500 de
    astfel de cazuri, cele mai multe. In afara de Germania, cazuri de
    imbolnaviri au fost raportate in Austria, Cehia, Danemarca, Franta,
    Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, Elvetia, Marea Britanie si
    Statele Unite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Germania nu-i despagubeste pe producatorii europeni de legume afectati de “criza castravetilor”

    Cel putin 19 persoane au murit in Europa in urma contaminarii cu
    E.coli, insa autoritatile germane au recunoscut ca imbolnavirile nu
    au fost provocate de castravetii importati din Spania. Cu toate
    acestea, producatorii de legume din tarile europene, si in special
    din Spania, au suferit pierderi financiare considerabile.

    “Trebuia sa avertizam populatia. in momentul in care am facut asta,
    fusese gasit ceva la unii castraveti spanioli. Cand ai o informatie
    la un moment dat, trebuie sa avertizezi populatia”, a afirmat
    Reinhard Schafers, intr-o interventie la postul de radio privat
    Europe 1.

    Potrivit OMS, 12 state europene au anuntat cazuri de sindrom
    uremic hemolitic si E.coli enterohemoragic. Germania a raportat in
    total peste 1.500 de astfel de cazuri. In afara de Germania, cazuri
    de imbolnaviri au fost raportate in Austria, Cehia, Danemarca,
    Franta, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, Elvetia, Marea Britanie
    si Statele Unite.

    Ministerul Agriculturii de la Bucuresti a solicitat deja
    Comisiei Europene solutii pentru despagubirea producatorilor romani
    de castraveti, ale caror pierderi din intreruperea exporturilor
    catre Cehia si Germania si scaderea vanzarilor pe piata interna
    sunt estimate la 9 milioane euro in urmatoarele doua luni.

    Ca urmare a intreruperii exporturilor catre Cehia si Germania,
    producatorii au pierderi de 100.000 de euro pe zi, iar vanzarile pe
    piata interna au scazut cu 70% in ultima perioada, a declarat
    sambata agentiei MEDIAFAX Adrian Radulescu, secretar de
    stat in Ministerul Agriculturii.

  • De ce crede Ministerul Agriculturii ca in Romania nu exista castraveti cu “bacteria ucigasa”

    “Cu castravetii chiar ca nu avem nici o problema. Romania
    exporta castraveti, noi ii spunem castravetele lung, din sere. Va
    pot duce la sere sa vedeti ce productie avem. Romania exporta
    zilnic 160-180 de tone de castraveti lungi si 400-500 de tone de
    castraveti cornison. Nu am importat nici asta iarna castraveti”, a
    dat asigurari secretarul de stat din Ministerul Agriculturii.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info