Tag: Avocatul Poporului

  • Avocatul Poporului aşteaptă argumente de la Preşedinţie pentru a ataca rectificarea bugetară la CCR

    “Avocatul Poporului va analiza cu atenţie solicitarea publică a Preşedintelui României de formulare a unei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României privind rectificarea bugetară, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial. În paralel cu propriile demersuri, Avocatul Poporului aşteaptă prezentarea de către reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale a argumentelor juridice pe baza cărora a fost formulată solicitarea publică a Preşedintelui României”, se arată într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului remis joi MEDIAFAX.

    Reprezentanţii instituţiei adaugă că vor analiza şi jurisprudenţa CCR, a CEDO şi a Comisiei de la Veneţia cu privire la acest subiect.

    “În acest sens, Avocatul Poporului a dispus, încă de ieri, 5 septembrie 2018, identificarea şi studierea jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României (C.C.R.) referitoare la eventualele implicaţii constituţionale ale adoptării unor acte normative în absenţa avizului consultativ, în general, respectiv a avizului consultativ al CSAT, în special. În acelaşi timp, este examinată atât jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), cât şi cea a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia). Jurisprudenţa instituţiilor sus-amintite este analizată şi cu privire la posibila existenţă a unui conflict juridic de natură constituţională între Preşedinte şi Guvern. De asemenea, sunt examinate atât Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cât şi alte reglementări aplicabile în materie”, a completat sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deputaţii au votat pensii speciale pentru Avocatul Poporului şi adjuncţii săi

    Propunerea legislativă de modificare a legii Avocatului Poporului a fost votată cu 182 de voturi favorabile, 82 împotrivă şi 10 abţineri.

    ”Avocatul Poporului precum şi persoanele care au exercitat funcţia de Avocat al Poporului îndeplinind condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională la data pensionării sau recalculării pensiei anterior acordate beneficiază de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale. Pensia de serviciu poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs de exercitare”, se arată în amendamentul adoptat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

    Potrivit proiectului, funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang cu funcţia de ministru, beneficiind în mod corespunzător de toate drepturile acestuia iar cea de adjunct al Avocatului Poporului este asimilată ca rang cu funcţia de secretar de stat, beneficiind, în mod corespunzător, de toate drepturile acestuia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul fetiţei de 6 ani, din Iaşi, somate să achite spitalizarea

    Reprezentanţii Avocatului Poporului au transmis, joi, un comunicat de presă, prin care anunţă că sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare Constituţiei României, mai exact a articolului 49, privind protecţia copiilor şi a tinerilor.

    „Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul fetiţei de 6 ani, somată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate să îşi plătească o datorie. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 49 din Constituţia României privind protecţia copiilor şi a tinerilor”, se arată în comunicatul citat.

    Fetiţa din judeţul Iaşi a fost somată de Casa de Asigurări de Sănătate, în luna aprilie, să achite suma de 35 de lei, drept cheltuieli de spitalizare pentru perioada 2014-2015, în care minora ar fi fost internată în spital, după o fractură de femur. În caz de neachitare a sumei respective în termen de 15 zile, micuţa ar trebui să suporte cheltuieli de judecată, precum şi pe cele de executare silită.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Klaus Iohannis a promulgat Legea prin care se înfiinţează Avocatul Copilului

    „Domeniul privind apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului este coordonat de un adjunct al avocatului Poporului, denumit în continuare Avocatul Copilului. Avocatul Copilului, sub coordonarea Avocatului Poporului, acţionează în scopul promovării şi protejării drepturilor copiilor în vârstă de până la 18 ani, susţine şi încurajează respectarea şi promovarea drepturilor copiilor”, se arată în textul legislativ.

    Senatul a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului în 11 decembrie 2017, în calitate de for decizional.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opoziţia vrea să oprească Revoluţia fiscală. PNL pregăteşte o moţiune de cenzură şi cere implicarea Avocatului Poporului

    “Văzând calamitatea fiscal bugetară care riscă să lovească România, calamitate provocată de guvernul de habarnişti economici conduşi de Terente, PNL anunţă următoarele decizii: vom sesiza Avocatul Poporului în vederea atacului la CCR pentru neconstiuţionalitatea ordonanţei, în cazul în care va fi emisă; voi propune Biroului Politic Executiv care se întruneşte luni depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

    El a afirmat că moţiunea de cenzură reprezintă cea mai puternică armă a opoziţiei. “Suntem obligaţi să apelăm la acest instrument care este singurul care poate duce la căderea Guvernului”, a spus Orban, afirmând că “guvernarea PSD pune în pericol sănătatea economiei româneşti, veniturile cetăţenilor români, nivelul de viaţă al fiecărui român”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea prin care Avocatul Poporului primeşte rang de ministru a fost adoptată de Senat

    Legea va fi trimisă preşedintelui pentru promulgare.

    Avocatul Poporului Victor Ciorbea a fost prezent în plenul Senatului pentru a susţine proiectul de lege. Acesta a spus că majoritatea articolelor formulate în proiectul de lege sunt în acord cu recomandările Subcomitetului ONU pentru prevenirea torturii şi vor face ca activitatea instituţiei să fie mai eficientă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul unui arădean care are o pensie de 39 de lei

    Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Avocatul Poporului, ancheta are loc în cazul unui bărbat cu grad de handicap din Arad care primeşte o pensie de doar 39 de lei pe lună.

    Sesizarea din oficiu şi ancheta vizează posibila încălcare a două articole din Constituţie privind nivelul de trai şi protecţia persoanelor cu handicap.

    Conform informaţiilor din mass-media, bărbatul, cu un braţ amputat şi trei copii în îngrijire, primeşte de la stat o pensie de handicap foarte mică.

    Comisia care a evaluat cazul său nu i-a dat dreptul la însoţitor, conform celor relatate în presă, arată Avocatul Poporului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia transplanturilor de plămâni

    Potrivit sursei citate, la nivel naţional, aproape 80 de cetăţeni români se află pe lista de aşteptare pentru un transplant de plămâni, iar sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 34 din Constituţia României privind dreptul viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CCR a respins ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului privind OUG 13

    Curtea Constituţională a respins joi ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului privind OUG 13, a anunţat preşedintele Curţii, Valer Dorneanu.

    Motivul invocat a fost că ordonanţa a fost abrogată, astfel că sesizarea nu mai are obiect.

  • Ciorbea atacă OUG la CCR: „Nu se justifică adoptarea ordonanţei de urgenţă”

    “Am decis să ridic excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 13/2017, care va pleca în câteva minute spre CCR. (…) OUG este neconstituţională în ansamblu, în opinia noastră”, a spus Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.

    El a menţionat că în excepţia de neconstituţionalitate se arată că nu sunt îndeplinite criteriile privind urgenţa adoptării acestei ordonanţe, dar sunt incluse şi obiecţii cu privire la modul de legiferare în privinţa abuzului în serviciu, care discriminează între diverse acte normative şi “scoate de sub incidenţa legii penale activitatea aproape întregii administraţii din România”.

    “Nu se justifică adoptarea ordonanţei de urgenţă. În legătură cu acest aspect, CCR a precizat în decizii mai vechi că se justifică ordonanţa de urgenţă în cazul în care se declanşează procedura de impeachment, ceea ce nu este cazul în speţă”, a adăugat Avocatul Poporului. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro