Tag: asigurari de sanatate

  • O fetiţă de 6 ani, la un pas să fie executată silit pentru „servicii medicale” neachitate

    UPDATE.  Într-un comunicat de presă, ANAF-ul a dezminţit că somaţia ar fi fost trimisă de instituţie. Între timp, managerul Spitalului de Pediatrie din Iaşi a anunţat că a fost deschisă o anchetă internă  în cazul minorei obligată să plătească serviciile medicale.

    Dacă suma nu e platită în 15 zile, micuţa în vârstă de doar 6 ani ar trebui să suporte cheltuieli de judecată, precum şi pe cele de executare silită.

    Mama fetiţei spune că va plăti suma, dar că nu este normal ca somaţia să fie trimisă pe numele unui minor, ci pe numele tutorelui legal.

    „Toată situaţia asta e de-a râsu’- plânsu’. Eu înteleg că nu este o sumă mare şi nu am nimic împotrivă să o achit, dar mă deranjează că această somaţie a fost trimisă unui minor, de clasa pregătitoare, şi nu mie, ca parinte şi tutore al minorului. Mâine dimineaţă, la prima oră, voi fi acolo, de mână cu fata, pentru că nu e normal ca un copil de 6 ani să plătească. Dacă era pe numele meu, indiferent de sumă, plăteam, dar cum să-i trimiţi copilului? Din ce să platească datoriile, din alocaţie?”, a declarat mama copilei, scrie digi24.ro

  • Preşedintele CNAS: Plătim contribuţii prea mici pentru serviciile medicale pe care ni le dorim

    “Avem, în România, asigurări de sănătate obligatorii. Dacă mă uit că sunt aproape cinci milioane de contributori pentru 19 milioane de persoane. Cred că e momentul să ne întrebăm dacă ne dorim asigurări de sănătate în România, dacă ne dorim un sistem bazat pe plată, cât ne dorim şi cine să suporte. Avem cele mai mici contribuţii pentru sănătate, pe care le plătesc aproape cinci milioane de persoane. În schimb, ne dorim servicii de calitate eurupeană, cei care plătesc mult mai mult. Să vedem ce ne dorim, ce suntem în stare să plătim şi cum vom ajunge acolo”, a declarat Laurenţiu Mihai, în cadrul unei conferinţe de presă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Medicii de familie protestează: De astăzi, nu se mai dau trimiteri şi reţete compensate

    Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu consideră „etic şi normal” ca medicii de familie care protestează faţă de birocraţia din sistemul de sănătate să folosească pacienţii în negocieri, precizând că „există loc de mai bine la finanţare”.

    „90% din medicii de familie din Bucureşti au semnat actul adiţional la contractul cadru pentru următoarele trei luni. Noi am avut întâlniri săptămâna trecută – am participat şi eu la prima parte a întâlnirii şedinţă de guvern. Am identificat soluţiile la problemele pe care le mai aveau domniile lor în ceea ce priveşte debirocratizarea. Dar aşa cum se întâmplă de obicei, noi cum începem să discutăm despre debirocratizare şi despre accesul pacientului, ajungem la bani. Cu toate ca am suplimentat bugetul pentru medicina primară, domniile lor sunt nemulţumiţi. Eu sunt convins că exista loc de mai bine la finanţare, dar nu consider că este etic şi nici normal să ne folosim de pacienţi în negocieri”, a explicat Bodog.

    Citeste continuarea pe www.mediafax.ro

  • Medicii de familie nu vor mai acorda servicii decontate de Casa de Asigurari de Sanatate incepand din 3 ianuarie: Consultatiile, acordate doar contra cost sau pro bono

    Aşadar, de la anul consultaţiile în cabinetele medicilor de familie vor fi doar contra cost sau se vor face pro bono, în funcţie de decizia fiecărui medic. De asemenea, aceştia nu vor mai elibera nici reţete compensate şi bilete de trimitere.

    Aceste lucru se întâmplă din cauza nesemnării actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene.

    Medicii de familie au protestat în 15 noiembrie împotriva “unui sistem de sănătate deteriorat, deviat de la direcţia firească”. Ei sunt nemulţumiţi şi de faptul că “în locul unei creşteri a procentului alocat asistenţei medicale primare de la 5,7% la 10% din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănptate, administrat de CNAS, priectul de buget pentru 2018 aflat în acest moment în deznatere în PArlamentul României, prevede o stagnare la 5,8%.”

  • Medicii de familie nu vor mai acorda servicii decontate de Casa de Asigurari de Sanatate incepand din 3 ianuarie: Consultatiile, acordate doar contra cost sau pro bono

    Aşadar, de la anul consultaţiile în cabinetele medicilor de familie vor fi doar contra cost sau se vor face pro bono, în funcţie de decizia fiecărui medic. De asemenea, aceştia nu vor mai elibera nici reţete compensate şi bilete de trimitere.

    Aceste lucru se întâmplă din cauza nesemnării actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene.

    Medicii de familie au protestat în 15 noiembrie împotriva “unui sistem de sănătate deteriorat, deviat de la direcţia firească”. Ei sunt nemulţumiţi şi de faptul că “în locul unei creşteri a procentului alocat asistenţei medicale primare de la 5,7% la 10% din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănptate, administrat de CNAS, priectul de buget pentru 2018 aflat în acest moment în deznatere în PArlamentul României, prevede o stagnare la 5,8%.”

  • Bolnavi în fază terminală, fără tratament de la CASMB în timp ce banii se duceau pe pacienţi fictivi

    Alina Ion, denunţător în dosarul mafiei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), a pus la dispoziţia agenţiei de presă MEDIAFAX mai multe fotografii care arată starea critică a unor pacienţi aflaţi în fază terminală, imobilizaţi, care aveau nevoie urgentă de îngrijire la domiciliu şi care nu au putut beneficia de tratament.

    Este vorba de pacienţi aflaţi în evidenţa unei firme de servicii medicale, al cărei director este Alina Ion, dosarul lor fiind apoi depus la CASMB pentru decontare. Oamenii sufereau de afecţiuni oncologice si neurologice şi au ajuns în stare foarte gravă, imobilizaţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Clinicile Amethyst au început 2017 cu venituri de 2,4 milioane euro

    Amethyst, primul lanţ de clinici de radioterapie oncologică care s-a extins în Europa pornind din România, a înregistrat venituri facturate de 2,4 milioane de euro în primele trei luni ale anului, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Business-ul este afectat de o scădere a fluxului de numerar de 1,5 milioane de euro reprezentând rambursări întârziate de Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) ale costurilor cu tratamentele.

    În ciuda acestei situaţii, cele două clinici Amethyst operaţionale în România, una în Otopeni şi una în Cluj Napoca, au continuat să asigure tratamente oncologice cu radioterapie pentru diverse forme de cancer, îmbunătăţind condiţia medicală a mii de români.

    Cele două clinici sunt rezultatul unei investiţii în valoare de 18 milioane de euro, din care echipamentele speciale au costat peste 10 milioane de euro, şi asigură 161 de locuri de muncă, dintre care 92 sunt ocupate de medici şi asistente cu înaltă specializare în radioterapie şi oncologie, care asigură tratamente pentru peste 350 de pacienţi lunar – dintre care 200 sunt pacienţi noi de la lună la lună.

    „Folosim o tehnologie mai nouă chiar şi decât iPhone, dacă pot face o astfel de comparaţie, care ne permite să avem o acurateţe milimetrică în tratarea tumorilor şi efecte colaterale minime. Procedurile şi tehnologiile pe care le folosim sunt dublate de serviciile adiacente care au ca obiectiv păstrarea deminităţii pentru pacienţii care intră în clinica noastră, cum ar fi consiliere psihologică şi nutriţională şi un mediu ambiental plăcut şi confortabil. Sperăm că într-o bună zi sistemul asigurărilor de sănătate va admite că oamenii care şi-au plătit toată viaţa la asigurările de sănătate trebuie să beneficieze de condiţii decente în timpul tratamentelor”, a declarat Barbara Werchowiecka-Rusinek, CEO Amethyst Group.

    Pentru 2017, conducerea clinicilor Amethyst se aşteaptă la rezultate mai bune pe fondul îmbunătăţirii continue a parteneriatelor cu Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate, ceea ce le-ar permite acţionarilor să reia programul de extindere în România.

    Cu şase clinici în România, Polonia, Franţa şi Germania, Amethyst caută să se extindă în întreaga Europă – inclusiv în ţara noastră. Clinicile Amethyst sunt operate de către Amethyst Radiotherapy LTD. 

  • Grupul Bio-Medica International lansează un spital de dermatologie-venerologie, la împlinirea a 25 de ani de activitate în România

    Noul spital cuprinde o unitate modernă de dermatoscopie digitală de ultimă generaţie Foto Finder, cu ajutorul căreia cancerul de piele poate fi depistat în faze incipiente. Unitatea de dermatoscopie digitală cu lumină polarizată, cu tehnologie Crystal View, asigură un screening de cea mai bună acurateţe pentru toate tipurile de cancer de piele, inclusiv pentru cea mai agresivă formă a acestuia – melanomul. Dermatoscopul are posibilitatea de a mări imaginea aluniţelor/leziunilor de 140 de ori, oferind imagini de cea mai înaltă precizie, fiind,  la ora actuală, singurul dermatoscop din lume care are încorporată o cameră full HD, ajutându-i astfel pe medici să facă diferenţa mult mai uşor între leziunile benigne şi cele maligne.

    Pacienţii din toată ţara vor avea acces, la aceste servicii realizate cu tehnologie de top, la standarde internaţionale, spitalul aflându-se în contract cu Casa de asigurări de sănătate. Aceştia vor putea beneficia de servicii decontate de Casa de asigurări de sănătate, în baza unei trimiteri de la medicul de familie sau de la un medic specialist, aflat în contract cu Casa de asigurări, in baza cardului naţional de sănătate. Serviciile medicale sunt decontate în limita fondurilor disponibile. După epuizarea fondurilor, pacienţii vor putea beneficia de servicii în regim „fee for service” sau în baza unei asigurări private de sănătate.

    „Deschiderea acestui spital reprezintă un pas important în lupta cu cancerul de piele. Faptul ca pacienţii asiguraţi au acces la screening realizat cu cea mai nouă tehnologie a momentului este o premieră pentru noi. Prevenţia cancerului de piele şi melanomului, cea mai gravă formă de cancer de piele este o misiune pe care ne-am asumat-o încă de acum 18 ani, când am introdus în premieră, în România, dermatoscopia digitală în clinicile noastre. Noul spital răspunde unei nevoie neacoperite de astfel de servicii medicale integrate, în această zonă, bazate pe prevenţie”, a declarat Dr. Claudia Sprâncenatu, CEO al Grupului Bio-Medica International.

    În cadrul Spitalului de Dermatologie-Venerologie va putea fi tratată o gamă largă de afecţiuni din spectrul dermatologic, de către o echipa medicală formată din 40 de medici cu experienţă.

    Incidenţa cancerului de piele este în creştere, în ultimii ani, din cauza expunerii repetate la soare, fără protecţie solară, a schimbărilor climatice şi obiceiului bronzării artificiale, la solar. Dintre cancerele de piele, melanomul este cea mai agresivă formă: 75% dintre persoanele diagnosticate cu melanom metastatic (în stadiu avansat) îşi pierd viaţa în primul an de la diagnostic. Dacă este surpins în stadii incipiente, melanomul poate fi curabil în proporţie de 95%, un rol important în prevenţie avându-l dermatoscopia – o investigaţie non-invazivă, nedureroasă, care durează câteva secunde.

    Fototerapia, standardul de aur în dermatologie

    Spitalul dispune, de asemenea, de o unitate modernă de fototerapie, destinată tratării a diverse afecţiuni dermatologice sau efectuării unor proceduri de rejuvenare şi reîntinerire. Fototerapia, sau terapia prin lumină, reprezintă standardul de aur în dermatologie, bazându-se pe lumină la o intensitate controlată pentru a trata diverse afecţiuni, de la acnee, alopecie, cuperoză, rozacee, dermatită, psoriazis, vitiligo, dermatită atopica etc.

    Printre acestea se numără terapii inovatoare precum Sunetics, terapia laser cu lumină roşie destinată tratării alopeciei, terapia cu lumină albastră BLU-U şi ClearLight, destinate tratării acneei, terapia cu lumină roşie Omnilux Revive sau Collagen Bed Therapy, destinate tratării rozaceei, cuperozei şi altor afecţiuni care au la bază inflamaţia, dar şi cu indicaţii în rejuvenare. Acestora li se adaugă terapii pe bază de lumină destinate tratării psoriazisului, precum cabina UVA 1 sau Narrow Band UVA şi UVB. Unitatea de fototerapie este completată de o serie de lasere medicale chirurgicale, cosmetice şi vasculare.

     

  • CNAS: Programul naţional de tratament pentru boli rare se extinde pentru trei noi afecţiuni

    “În cadrul programului naţional de diabet zaharat, se vor acorda trimestrial până la 400 teste de automonitorizare pentru fiecare copil cu diabet zaharat insulinodependent cuprins în program. Totodată, recomandarea pentru efectuarea analizei hemoglobinei glicozilate (HbA1c) se va putea emite şi de medicii de familie, nu numai de diabetologi. În cadrul Programului naţional de boli cardiovasculare se extinde tratarea malformaţiilor cardiace congenitale prin proceduri de cardiologie intervenţională la pacienţii adulţi. În cadrul Programului naţional de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile, bolnavii vor putea beneficia de implanturi cohleare bilaterale, tipul de implantare – unilaterală sau bilaterală, simultană sau secvenţială, urmând să fie stabilit de medicii specialişti, în funcţie de specificul fiecărui pacient în parte”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O femeie din Satu Mare a lăsat prin TESTAMENT 100.000 de euro Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Banii au intrat la BUGET

    O femeie din Satu Mare a lăsat, prin testament, suma de peste 100.000 de euro Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în semn de recunoştinţă pentru tratamentul şi sprijinul acordate, banii urmând să fie viraţi în fondul naţional unic de asigurări de sănătate, iar conducerea CJAS va cere CNAS suplimentarea bugetului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Directorul CJAS Satu Mare, Georgeta Pop, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că toate veniturile pe care casele judeţene le fac din donaţii, sponsorizări, valorificări de patrimoniu şi alte venituri, sintagmă care cuprinde şi acest tip de venit – bani lăsaţi prin testament – se varsă în bugetul naţional unic al asigurărilor de sănătate.

    „Procedura de executare a testamentului doamnei de 67 de ani care a lăsat suma de 103.000 euro CJAS Satu Mare în semn de recunoştinţă pentru tratamentul şi sprijinul acordat de sistemul asigurărilor de sănătate este în curs. Banii vor intra în contul CJAS Satu Mare de unde vor fi viraţi în secunda următoare în Fondul naţional unic de asigurări de sănătate, în bugetul mare, pentru că Legea Sănătăţii ne obligă la această operaţiune. Toate veniturile pe care casele judeţene le fac din donaţii, sponsorizări, valorificări de patrimoniu şi alte venituri, sintagmă care cuprinde şi acest tip de venit, bani lăsaţi prin testament, se varsă în acest fond naţional. Noi vom cere ulterior Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) suplimentarea bugetului Casei Judeţene Satu Mare şi să primim suma aceasta pentru asiguraţii din judeţ”, a spus Pop.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro