Tag: Asesoft

  • Crestere de 22% pentru Asesoft Distribution

      Cresterea vânzarilor Asesoft este astfel de peste doua ori mai mare decat cea inregistrata de segmentul pe care activeaza, potrivit declaratiei lui Iulian Stanciu, director general Asesoft Distribution. “Piata de distributie IT in segmentul in care activam a crescut cu mai putin de 10% in 2008, ceea ce face ca rezultatul nostru sa fie unul foarte bun per ansamblu.”

    Cu toate acestea, valoarea incasarilor Asesoft in 2008 se situeaza sub estimarile initiale ale companiei, facute la inceputul anului trecut. Stanciu a taiat intre timp, pe fondul crizei internationale, 10 milioane de dolari (7,7 milioane de euro) din estimarile pentru cifra de afaceri, pana la 125 de milioane de dolari (96,8 milioane de euro), conform unei declaratii facute anterior intr-un articol din Business Magazin aparut in ianuarie.

    Atunci, Stanciu preconiza o scadere de pana la 30% a pietei de distributie IT in 2009. Pentru Asesoft Distribution insa, directorul general al companiei detinute de omul de afaceri Sebastian Ghita estimeaza acum o cifra de afaceri de 130 milioane de dolari, in crestere fata de 2008, dar la o scadere a ratei profitului pana spre 1%.

    De asemenea, directorul executiv al companiei, Razvan Ziemba, a declarat ca prioritatile pentru acest an se vor concentra pe reducerea preturilor produselor si investitiile in marketing, pentru a stimula vanzarile. In plus, daca anul trecut printre segmentele cu cele mai mari cresteri au fost monitoarele, notebook-urile si produsele pentru retea, in 2009 compania vrea sa compenseze o posibila scadere a pietei de hardware IT prin semnarea de noi parteneriate cu furnizori internationali

    . Desi cresterea din ultimii trei ani a Asesoft Distribution, de aproape 2,6 ori (de la 48 milioane in 2005 la 127 milioane USD in 2008), este foarte rapida, Iulian Stanciu spune ca dezvoltarea a avut loc pe o structura eficienta si flexibila, motiv pentru care nu vor fi nevoiti sa redimensioneze activitatea sau structura de personal in conditiile unei piete cu o evolutie sub asteptarile industriei.

  • Curiero a iesit din insolventa

    “Curiero este o companie solida; nu este si nu a fost in insolventa financiara. Insa am decis sa incheiem rapid aceasta situatie, mai degraba jenanta, platind fostului furnizor intreaga suma reclamata", precizeaza Bogdan Carcu, presedintele Curiero, explicand ca fara acte doveditoare nu recunoaste nici acum intreaga suma solicitata.

    Compania de curierat rapid Curiero a fost declarata in insolventa comerciala de o dispozitie semnata pe 20 februarie de judecatorul Mircea Moldovan, din cadrul Tribunalului Bucuresti.

    Procedura de insolventa a fost ceruta de societatea Valtrans 2000, care din 2005 pana in octombrie 2007, a efectuat servicii de transport intern de marfa pentru Curiero. Litigiul comercial a fost determinat de faptul ca Valtrans nu a pus la dispozitia Curiero documentele justificative de transport care sa dovedeasca efectuarea curselor respective, fapt ce a condus la refuzul companiei de a realiza platile facturate.

    Carcu spune ca activitatea operationala a Curiero nu a fost afectata in niciun fel de procedura derulata. Mai mult, compania locala de posta si curierat a confirmat, la inceputul saptamanii, ca este in negocieri pentru vanzarea unui pachet de 25% din actiuni catre grupul IT Asesoft, controlat de omul de afaceri ploiestean Sebastian Ghita. Potrivit estimarilor ZF care iau in calcul o valoare a firmei de circa 20 de milioane de euro, valoarea tranzactiei s-ar putea ridica la 5 mililioane euro. "Asesoft ne este client de peste un an. Suntem in discutii cu ei cam din aceeasi perioada", a declarat Bogdan Carcu pentru BUSINESS Magazin.

    Curiero a inregistrat, anul trecut, un profit operational (EBITDA) de un milion de euro si o cifra de afaceri de15 milioane de euro, cu 85% mai mare decat in 2006. Pentru 2008, Carcu a anuntat ca tinteste o cota de piata de 15%, dublarea EBITDA pana la 2 milioane de euro si o cifra de afaceri de 25 de milioane de euro.

  • Asesoft: Estimam afaceri de peste 91 mil. euro in 2008

    Pentru anul trecut, Asesoft a raportat afaceri de 104 de milioane de dolari (70,1 de milioane de euro), cresterea fata de 2006 fiind de 44%, in conditiile in care piata de distributie IT din Romania a inregistrat o crestere de aproximativ 20% in aceeasi perioada.

    "In 2008, vom avea o cifra de afaceri cu 30% mai mare, de 135 de milioane de dolari (91,1 de milioane de euro). Incetinirea cresterii estimate pentru acest an se bazeaza pe faptul ca piata consemneaza aceasta tendinta fata de anul trecut, cresterea fiind de 15%, fapt care se va simti si in evolutia companiei", explica Iulian Stanciu, directorul general al Asesoft Distribution. Dar chiar si in aceste conditii, compania isi va mentine si anul acesta cresterea dubla fata de intreaga piata.

    Tot pentru 2008, compania si-a propus extinderea gamei de produse distribuite, din randul notebook-urilor, echipamentelor de imprimare, acesoriilor si componentelor pentry servere. In 2007, Asesoft a semnat contracte de distributie cu Microsoft, Western Digital, BitDefender si Lite-On.