Incidentul a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri, pe Calea Aurel Vlaicu din oraşul Arad.
Persoane necunoscute au folosit de un dispozitiv artizanal pentru a arunca în aer un bancomat aflat în clădirea în care-şi desfăşoară activitatea şi autogara din Arad.
Hoţii nu au reuşit să fugă cu niciun ban, pentru că aparatul nu era alimentat.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Cristian Kalanyos a fost primul ghid turistic independent din Alba Iulia, domeniu în care şi-a dorit să lucreze încă de când era student la Facultatea de Geografie din Cluj Napoca. A lucrat puţin timp ca inginer de proiect la o firmă, a învăţat şi Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor la Universitatea din Alba Iulia, dar s-a întors la ghidaj, imediat după ce a fost renovată Cetatea Alba Carolina, în 2012. Tot de atunci are şi o tonetă cu suvenire, în jurul căreia este tot timpul curat.
“Atunci când Papa Ioan-Paul al II-lea a vizitat Irlanda şi Polonia natală în 1979, aceste două redute ale credinţei catolice păreau să fie pe un parcurs similar. Milioane de oameni s-au adunat pentru a-l asculta pe Suveranul Pontif la Dublin şi Varşovia. În Polonia, valul fervorii religioase după această vizită a catalizat rezistenţa, conducând la apariţia Mişcării Solidaritatea anul următor şi contribuind la seria de evenimente care au condus la căderea comunismului.
De asemenea, în Irlanda, puterea Bisericii Catolice a părut să crească după vizita papală, prima din istoria naţiunii. Într-un referendum din 1983, aproximativ două-treimi dintre alegătorii irlandezi au susţinut un amendament constituţional pentru interzicerea avortului. Într-un alt referendum, organizat trei ani mai târziu, o majoritate similară a urmat indicaţiile Bisericii votând împotriva legalizării divorţului”, explică editorialistul Yaroslav Trofimov.
Văzute de sus, capitala Amman şi împrejurimile se arată ca un tărâm roşiatic infinit, cu aşezări risipite într-o întindere deşertică. Luată la pas însă, Iordania îţi oferă şi deşert, şi mare, şi piatră. Multă piatră. Poate cel mai reprezentantiv în acest sens este oraşul Petra – un nume mai sugestiv de atât nu se poate. Săpat efectiv în stâncă, Petra este o evocare a civilizaţiei antice a nabateenilor. Dar să o luăm cu începutul.
Din Bucureşti în Amman, zborul cu avionul durează puţin peste două ore. Printre companiile aeriene care operează zboruri directe între Bucureşti şi Amman se numără operatorul aerian low cost Ryanair, care a lansat zboruri pe această rută în aprilie 2018, dar şi Tarom.
Cetatea din Amman, care datează din secolul IX î.Hr., ilustrează cel mai bine suma civilizaţiilor care au păşit pe pământ iordanian de-a lungul istoriei.
„Citadela cuprinde, prin ruinele diferitelor tipuri de construcţii, cinci civilizaţii: amonită, greacă, romană, bizantină şi musulmană”, spune Nasser Abu-Rezeq, ghid turistic iordanian. Amoniţii au fost primul popor prezent pe aceste tărâmuri, în urmă cu mii de ani, în Epoca de Fier, Amman fiind principala lor aşezare, după cum arată datele afişate chiar la intrarea în cetate.
Ulterior, au venit grecii, iar mai târziu romanii şi bizantinii, care au rămas acolo până ce au fost eliminaţi de arabi. În timpul amoniţilor, oraşul purta numele Rabbath Ammon, urmând ca, în timpul grecilor şi al romanilor, să se numească Philadelphia, după regele Egiptului din perioada 283 î.Hr. – 246 î.Hr., Ptolemeu al II-lea Philadelphus. Abia în secolul al VII-lea d.Hr., oraşul a fost denumit Amman de către musulmani. Toate aceste civilizaţii, încapsulate în câţiva metri pătraţi, fac din Amman un muzeu în aer liber, menit să ilustreze toată moştenirea istorică pe care o poartă în spate. Azi, în capitala Iordaniei locuiesc atât musulmani, cât şi creştini, iar locuitorii spun că nu există conflicte între cele două religii, motiv pentru care şi ţara este paşnică. Totuşi, populaţia de aproximativ 10 milioane de locuitori este predominant musulmană, în proporţie de 95%. Doar 4% sunt creştini şi 1% alte religii.
„Amman este aşezat pe şapte coline, motiv pentru care în oraş nu prea există biciclete. E uşor să cobori dealurile cu ele, dar e mai dificil la urcat”, spune ghidul turistic. Şi, într-adevăr, puţine sunt bicicletele care se arată pe străzi, însă de maşini oraşul nu duce lipsă. De altfel, la ceas de seară, chiar şi în timpul săptămânii, Ammanul forfoteşte de aglomeraţie. Fie că sunt turişti sau localnici, oamenii fac din Amman o capitală a agitaţiei, peste care plutesc, din loc în loc, arome de condimente – toate soiurile pe care vi le puteţi imagina, dar şi miresme de beţişoare parfumate, falafel şi migdale prăjite.
Din loc în loc, în spaţii mici cu deschidere la stradă, sunt comercianţi care vând suc de zahăr. Practic, cineva îndeasă o trestie de zahăr într-un aparat care o stoarce pentru a scoate şi ultima picătură de licoare dulce. Dacă însă această băutură nu a fost suficient de dulce, mai există un desert despre care iordanienii spun că nu doar merită, ci trebuie încercat: kanafeh. Servit obligatoriu cald, preparatul este făcut din cataif şi un tip special de brânză, fie de vaci, fie de capră. Siropul de zahăr este şi el parte din reţetă, iar servirea se face dintr-o tavă rotundă imensă, din care vânzătorul taie „din ochi” porţii pentru cumpărători, care, mai apoi, mănâncă desertul în picioare afară, alături de alţi pofticioşi, creând astfel o adevărată comunitate de papile gustative îndulcite la maximum.
Minunea de piatră a lumii moderne
La aproximativ trei ore de mers cu maşina din Amman spre sud, drumurile duc, trecând prin peisaje fie deşertice, fie împietrite la propriu, către Petra, perla coroanei Iordaniei şi una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne. Petra este, de fapt, o întoarcere în timp, pe care e mai fascinant s-o vezi mai degrabă goală de turişti, locul fiind mai tot timpul înţesat de numărul mare de paşi care calcă pe pietrele lucioase şi pe alocuri alunecoase. Turişti din toată lumea vin în Petra, mulţi şi din România. De altfel, turismul este, pentru Iordania toată, o sursă importantă de venit, reprezentând 17% din Produsul Intern Brut (PIB) al ţării, potrivit lui Nasser Abu-Rezeq. Spre comparaţie, în România, contribuţia turismului la PIB a fost sub 3% în 2017. În acelaşi an, cei circa 4 milioane de turişti străini au adus venituri de circa 4,6 miliarde de dolari în Iordania, potrivit datelor Băncii Centrale a Iordaniei, citate de presa locală.
Făcut în întregime din rocă de culoare roşiatică, Petra este un oraş antic, săpat de civilizaţia nabateană, în urmă cu mai bine de 2.000 de ani. Locul era folosit şi ca spaţiu de realizare a tranzacţiilor cu mătase sau condimente între China, India şi Arabia Saudită pe de o parte, şi Egipt, Siria, Grecia şi Roma, de cealaltă parte, devenind astfel cel mai important centru comercial al peninsulei arabe.
Petra a fost capitala nabateenilor până în anul 106 d.Hr., când a intrat în componenţa Imperiului Roman, în timpul împăratului Traian, în aceeaşi perioadă în care avea loc şi al doilea război daco-roman. Nabateenii au continuat să se extindă şi să locuiască în Petra, care a fost abandonată în secolul al XIV-lea şi redescoperită abia în 1812, de un explorator elveţian, Johan Ludwig Burckhardt.
Cea mai spectaculoasă sculptură din Petra este Trezoreria, o clădire săpată integral în piatră, la fel ca toate celelalte clădiri atipice din oraşul antic. Locul apare în scena finală a filmului „Indiana Jones şi ultima cruciadă”. Mai există însă şi alte construcţii cel puţin la fel de spectaculoase, precum mănăstirea, teatrul, mormintele sau locuinţele săpate în piatră ale nabateenilor.
Prin Petra te-ai putea plimba parcă la nesfârşit, fără să te plictiseşti, ca într-un labirint, deşi totul în jur e doar piatră şi, pe alocuri, peisajul e pigmentat de beduini însoţiţi de catâri, cai ori cămile. Din loc în loc, stau copii arşi de soare, veniţi la „vânătoare” de turişti, singura lor marfă de vânzare fiind – aţi ghicit! – pietrele culese de pe drumurile Petrei. Toţi ghizii le recomandă însă turiştilor să nu-i încurajeze pe cei mici prin cumpărături, ci să-i trimită la şcoală, acolo unde părinţii, de multe ori, nu-i lasă să meargă.
„Dacă îi întrebaţi, vor spune că nu au şcoli. De fapt, au trei şcoli în Petra la care pot merge”, spune Nasser Abu-Rezeq.
Nu doar copiii sunt însă comercianţi de ocazie în Petra, ci şi adulţii, dintre care unii au şi învăţat câteva cuvinte româneşti, cu care se laudă când au ocazia.
„Avem o mulţime de turişti români aici”, spune Salah Alamarat, un comerciant din Petra, care vinde smirnă, tămâie şi alte suveniruri pe alese.
Dincolo de universul de piatră însă, Petra poate fi şi o experienţă culinară delicioasă. Atelierele de gătit Petra Kitchen din localitatea Wadi Musa – dezvoltată în jurul sitului Petra – îi iniţiază pe doritori în lumea gastronomică iordaniană, astfel că, la finalul a două-trei ore de gătit, puteţi să constataţi că din mâinile voastre – şi ale celorlalţi bucătari amatori – au ieşit supe de linte, salate tradiţionale precum fatoosh ori tabbouleh, zucchini umpluţi în sos de roşii sau în iaurt… Şi lista poate fi cât de lungă vreţi voi. Iar aromele, cât de intense vor bucătarii să fie.
Agricultură din piatră seacă
O călătorie în Iordania nu e completă fără Marea Moartă, aşa că, mergând spre nord de această dată, dacă pornim din Petra, se ajunge uşor la una dintre cele mai sărate ape din lume şi corpul de apă cel mai jos de pe Pământ, având oglinda apei la aproximativ 420 de metri sub nivelul mării. Gradul ridicat de salinitate face ca apa să semene mai mult cu un ulei decât cu orice altă apă de mare. Iar limpezimea ei face Marea Moartă chiar şi mai spectaculoasă, pe lângă faptul că, indiferent că ştii sau nu să înoţi, poţi pluti în voie pe luciul apei. Pericolul este însă ca, la un moment, marea să sece, ţinând cont că nivelul apei scade în fiecare an cu aproximativ un metru, iar procesul accelerează.
În drumul spre mare, de o parte şi de alta a drumului, stau comercianţi ambulanţi de fructe şi legume, care amintesc de obiceiul autohton de a vinde diverse produse rezultate din recolta proprie şoferilor care trec prin faţa curţii. Deşi terenul este arid, iar relieful e făcut preponderent din piatră, iordanienii au găsit metode prin care să întreprindă activităţi agricole, chiar dacă la o scară mai redusă decât în alte părţi ale lumii. În locurile unde nici aceşti comercianţi ambulanţi nu animă călătoria cu maşina, totul este pustiu. Deşertul se întinde cât vezi cu ochii şi doar din loc în loc se întrezăresc în depărtare corturi ale nomazilor, oameni rupţi de lume pentru care roşeaţa nisipului şi a pietrelor este singura certitudine.
Până la Marea Moartă însă, se poate face un popas la râul Iordan, care, pe o distanţă de 180 de kilometri, este graniţa naturală dintre Iordania şi Israel. În locul considerat cel în care a avut loc botezul lui Hristos de către Ioan Botezătorul, există o limită care ilustrează exact separaţia dintre cele două state. Locul poartă numele Betania (Bethany). Iordania este şi ţara cu un deşert asemănător reliefului de pe planeta Marte, Wadi Rum, unde s-au filmat numeroase filme de-a lungul timpului, printre care şi „Marţianul” (2015). Deşertul este cunoscut şi pentru că acolo se pot face zboruri cu balonul cu aer cald sau sand ski, o activitate similară schiului, însă pe nisip. Roşu, la fel ca restul ţării.
Ei bine, tradiţia pentru milioane de turişti s-a dovedit a fi o sursă de conflict între autorităţile Romei şi Biserica Catolică. În mod tradiţional, monede în valoare de 1,5 milioane de euro sunt aruncate în fiecare an în fântâna devenită unul dintre principalele repere turistice. Până acum, acestea ajungeau la o organizaţie caritabilă catolică, Caritas, pentru a-i ajuta pe săracii şi pe oameni ai străzii care trăiesc în oraş.
Acum, primarul Romei, Virgina Raggi, spune că monede în valoare de 4.000 de euro trebuie să ajungă în fiecare zi la primărie. Astfel, de la 1 aprilie anul acesta, donaţiile nu vor mai fi plătite organizaţiei caritabile, ci vor fi folosite de consiliul Romei pentru mentenanţa altor obiective culturale şi pentru proiecte sociale.
Schimbările propuse nu au lăsat fără reacţii Biserica Catolică. Avvenire, un cotidian religios, a lansat un atac la adresa consiliului şi a descris birocraţia oraşului „inamicul săracilor” într-un articol de primă pagină.
Carte de vizită
¶ Este absolvent al secţiei Bănci şi Burse de Valori din cadrul ASE
¶ Dintr-un licean care visa să aibă bani pentru un computer, Bogdan Putinică a ajuns să câştige 2.500 de dolari lunar la
23 de ani; a înfiinţat atunci, în anul 2000, IP Devel, o firmă de servicii software pe care a vândut-o opt ani mai târziu suedezilor de la Enea AB
¶ Preferă să nu angajeze studenţi, pentru că sunt dinamici, „nu stau mult într-un loc“, dar şi pentru că preferă candidaţi cu studii absolvite, care au dobândit deja cunoştinţe
¶ Businessul suedezilor de la Enea a ajuns anul trecut la peste 48 milioane de lei
Bogdan Putinică a apărut în catalogul CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, 2018.
APAPR – Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România -, „organizaţie care apară interesele a peste 7 milioane de români, avertizează că prin proiectul de OUG aceştia sunt încurajaţi să îşi retragă economiile realizate prin muncă cinstită timp de 11 ani la Pilonul II de pensii, economii prin care aceştia au devenit cel mai important investitor în economia românească. Acest îndemn la retragerea economiilor îi va lăsa mai săraci în viitor, când, la vârsta pensionării, nu îşi vor mai putea completa veniturile necesare traiului zilnic. Pe fondul declinului demografic de notorietate această măsură va condamna definitiv românii la sărăcie şi captivitate faţă de sistemul public de pensii, din ce în ce mai împovărat de volumul plăţilor pe care trebuie sa le onoreze lună de lună”.
Mai mult decât atât, renunţând la Pilonul II romanii vor pierde dreptul de a lăsa moştenire banii economisiţi pentru pensie. În acelaşi timp pentru mai bine de 50% dintre români Pilonul II reprezintă singura sursă de economisire. Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor, aceste economii vor dispărea, cei mai mulţi dintre români fiind puternic tentaţi să se îndrepte către un consum imediat.
Aceste măsuri pun în pericol nu doar pensiile private viitoare ale românilor, ci şi economia României în ansamblu. Noul proiect de OUG va reduce semnificativ cea mai importantă acumulare de capital autohton din istorie, mărind astfel dependenţa ţării, atât a bugetului de stat, cât şi a sectorului privat, de finanţările externe. Măsurile vor avea un impact negativ masiv şi imediat asupra pieţei de capital şi vor creşte costul de finanţare a datoriei publice.