Tag: artificii

  • REVELION 2016 în imagini. Cum au petrecut oamenii din întreaga lume trecerea dintre ani – GALERIE FOTO

    Pentru trecerea în 2016, măsuri speciale de securitate au fost luate în multe zone din lume, în principal în ţările Uniunii Europene, în Statele Unite, Canada şi Turcia, pe fondul riscurilor teroriste.

    GALERIE FOTO

    La Bruxelles ceremoniile programate au fost anulate din cauza unui complot islamist. “Şase persoane au fost reţinute pentru audieri”, a anunţat Parchetul federal belgian, într-un comunicat. 

    La Munchen, autorităţile germane au decis închiderea a două gări din cauza riscului unor atentate pregătite de ISIS.

    Petrecăreţii britanici nu s-au dezminţit nici în acest an, forţele de ordine din Londra arestând 48 de scandalagii, iar serviciile de ambulanţă lucrând la capacitate maximă pentru a face faţă numărului mare de solicitări, foarte multe cazuri fiind de comă alcoolică, potrivit Daly Mail.

    Măsuri speciale de securitate au fost luate în centrul Parisului, unde pe 13-14 noiembrie teroriştii au omorât 130 de persoane, dar şi la Londra, Roma, Berlin, Viena şi Bucureşti.

    În Dubai, deşi un incendiu puternic a izbucnit, joi seară, într-un hotel situat în centrul oraşului, chiar în piaţa în care urma să aibă loc un spectacol de artificii de Revelion, amplul show pirotehnic s-a desfăşurat normal.

    FRANTA, PARIS

    GRECIA, ATENA

    RUSIA, MOSCOVA

    LITUANIA

    EGIPT, MAREA PIRAMIDĂ

    SUA, NEW YORK

     

  • REVELION 2016 în imagini. Cum au petrecut oamenii din întreaga lume trecerea dintre ani – GALERIE FOTO

    Pentru trecerea în 2016, măsuri speciale de securitate au fost luate în multe zone din lume, în principal în ţările Uniunii Europene, în Statele Unite, Canada şi Turcia, pe fondul riscurilor teroriste.

    GALERIE FOTO

    La Bruxelles ceremoniile programate au fost anulate din cauza unui complot islamist. “Şase persoane au fost reţinute pentru audieri”, a anunţat Parchetul federal belgian, într-un comunicat. 

    La Munchen, autorităţile germane au decis închiderea a două gări din cauza riscului unor atentate pregătite de ISIS.

    Petrecăreţii britanici nu s-au dezminţit nici în acest an, forţele de ordine din Londra arestând 48 de scandalagii, iar serviciile de ambulanţă lucrând la capacitate maximă pentru a face faţă numărului mare de solicitări, foarte multe cazuri fiind de comă alcoolică, potrivit Daly Mail.

    Măsuri speciale de securitate au fost luate în centrul Parisului, unde pe 13-14 noiembrie teroriştii au omorât 130 de persoane, dar şi la Londra, Roma, Berlin, Viena şi Bucureşti.

    În Dubai, deşi un incendiu puternic a izbucnit, joi seară, într-un hotel situat în centrul oraşului, chiar în piaţa în care urma să aibă loc un spectacol de artificii de Revelion, amplul show pirotehnic s-a desfăşurat normal.

    FRANTA, PARIS

    GRECIA, ATENA

    RUSIA, MOSCOVA

    LITUANIA

    EGIPT, MAREA PIRAMIDĂ

    SUA, NEW YORK

     

  • Cele mai bune 9 locuri din care poţi vedea artificiile în noaptea de REVELION 2015 în Europa

    Când vine vorba de focurile de artificii este important şi locul în care stai atunci când le urmăreşti, de aceea, prezentăm un top 9 al celor mai bune locuri în care te poţi afla în noaptea de Revelion 2015 pentru a urmări spectacolul de pe cer.

    Revelion 2015 în Madeira –  De la bordul unui vas de croazieră

    Cei care ajung în Madeira în noaptea dintre ani ar trebui să ajungă la bordul unuia dintre vasele de croazieră sau a iahturilor acostate în portul Funchal. Focul de artificii este uriaş, în 2006 a întrat în Cartea Recordurilor ca cel mai mare foc de artificii din lume, şi va fi văzut foarte bine fără prea multă înghesuială.

    Revelion 2015 în Berlin –  La Poarta Brandenburg

    Persoanele pe care nu le deranjează agitaţia şi mulţimea în noaptea de Anul Nou şi vor un spectacol pe cinste pot merge la Berlin pentru a petrece Revelionul 2015. În acest caz este recomandat ca miezul nopţii să-i prindă în apropierea Porţii Brandenburg, unde sunt amenajate scene pentru spectacole pe o rază de doi kilometri. Focul de artificii care va începe la ora 00.00 se anunţă unul spectaculos.

    Revelion 2015 în Paris – Într-o ambarcaţiune pe Sena

    În cel mai romantic oraş din lume, noaptea dintre ani poate fi şi ea un moment unic petrecut în doi, dar şi alături de prieteni. Pentru a avea cea mai bună vedere asupra focului de artifici, specialiştii recomandă închirierea unei ambarcaţiuni şi realizarea unei plimbări pe Sena.  În acest fel pot fi văzute aproape toate artificiile din ”Oraşul Luminilor”

    Revelion 2015 în Londra –  Într-un bar aflat la înălţime

    Dacă alegeţi să petreceţi Revelionul 2015 în Londra şi vreţi să vedeţi artificiile în adevărata lor splendoare, trebuie să vă rezervaţi loc la una dintre petrecerile organizate în barurile din blocurile turn din oraş. Cu o vedere panoramică de 360 de grade, veţi fi siguri că nu rataţi nici artificiile de la Palatul Parlamentului şi nici cele de la London Eye.

    Revelion 2015 în Budapesta – Pe oricare dintre podurile de peste Dunăre

    Anul Nou în Budapesta este întâmpinat cu un foc uriaş de artifici lansate de o parte şi de alta a Dunării. Cele mai bune poziţii pentru a urmării artificiile din capitala Ungariei sunt cele nouă poduri de peste Dunăre.

    Revelion 2015 Praga – Câmpia Letna

    Praga este considerat unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume, iar revelionul nu putea trece neobservat într-un oraş cu milioane de vizitatori anual. Cei care ajung de Anul Nou în ”Oraşul de aur” în noaptea dintre ani, ar trebui să meargă pe câmpia Letna, acesta fiind locul din care poate fi observat cel mai bine jocul de artifcii.

    Revelion 2015 în Roma – Forumurile romane

    Revelionul în Roma trebuie făcut obligatoriu în unul dintre forumurile imperiale din oraş. De aici pot fi admiratele spectaculoasele focuri de artifcii pregătite de autorităţi în tot oraşul.

    Revelion 2015 în Dubrovnik – Fortăreaţa Imperială

    Cei care vor ajunge de Anul Nou în Dubrovnik, ar trebui să urce la Fortăreaţa Imperială, aflată pe dealul din spatele oraşului, pentru a se asigura că vor avea o vedere completă a spectacolului de pe cer.

    Revelion 2015 în Islanda – Pe plaja din Reykjavik

    Un revelion petrecut în Islanda este un eveniment unic în sine. Pe lângă focul de artifici se aprind şi focuri uriaşe de tabără. Popoarele din Atlanticul de Nord obişnuiesc ca în noaptea dintre ani să se adune pe plaje şi să dea foc unor bărci vechi din lemn.

    În timpul ceremonialului încep şi focurile de artificii din Reykjavik, unul dintre cele mai mari şi mai spectaculoase din lume.

     

     

  • DOSARUL Colectiv: Pirotehniştii trebuiau să prevadă condiţiile improprii şi riscante. Artificiile erau inscripţionate în bulgară – referat

    Procurorii Parchetului instanţei supreme arată, în referatul în care au propus arestarea pirotehnistului Viorel Zaharia, alături de cea a patronilor firmei Golden Ideas Fireworks Artists care a furnizat artificiile din clubul Colectiv, că artificierul a invocat faptul că a acţionat în conformitate şi în limitele legii care îi reglementează activitate şi că nu-şi explică modul de iniţiere şi dezvoltare a incendiului.

    Zaharia le-a declarat anchetatorilor că a montat artificiile împreună cu colegul său Marian Moise, un alt pirotehnist al firmei care a şi declanşat artificiile în timpul concertului, în prezent fiind rănit la spital.

    “La Colectiv, am rămas eu cu Moise Marian. Nu pot preciza ce efecte pirotehnice am instalat, dar cred că erau T1 (articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă care prezintă un risc scăzut, conform HG 1102/2014 citată în referat, n.r.). Acestea erau inscripţionate în bulgară. Nu aveau nicio menţiune de utilizare în limba română. Iniţial, jerbele trebuiau montate pe buza scenei. Nu le-am pus acolo deoarece nu aveau nicio zonă de delimitare pentru siguranţa publicului. La noi a venit un membru al trupei, care mi-a solicitat să montăm artificiile în spatele lor. Şi de această dată, le-am spus că nu le putem monta acolo deoarece nu este sigur. Ne-am hotărât, eu şi Moise Marian, să montăm jerbele de artificii pe stâlpii consolei”, a arătat Zaharia în declaraţia sa.

    El a precizat că, din câte a aproximat, între locul unde au fost montate artificiile şi stâlpul de susţinere era o distanţă de aproximativ 4 metri, în condiţiile în care scânteile puteau ajunge la maxim 3 metri, şi că nu a analizat din ce era alcătuit stâlpul de susţinere şi că era acoperit cu burete fonoabsorbant.

    “Am montat artificiile în aşa fel, încât jetul de foc să vină spre interior, şi să nu atingă stâlpul de susţinere. Nu am analizat din ce era alcătuit stâlpul de susţinere, şi nici nu am remarcat buretele fonoabsorbant. Am aranjat artificiile oblic, spre interiorul scenei. Am montat câte 4 artificii pe fiecare stâlp, au fost în total 8 artificii. Artificiile au fost montate separat, 2 cu 2 alăturate, lipite una de alta. Artificiile se acţionau la aceeaşi comandă, fiind legate în serie”, precizează pirotehnistul.

    Întrebat dacă artificiile erau cu foc cald sau rece, el a răspuns că erau cu foc cald, neştiind că ar exista artificii cu foc rece.

    “Nu-mi explic cum s-a putut produce incendiul. Nu-mi explic cum a putut să ia acel stâlp foc din fotografiile pe care le-am văzut la televizor. Acelaşi tip de artificii au mai fost folosite de către mine şi cu alte ocazii în incinte închise, fără a se produce nici un incident. Distanţa maximă la care poate ajunge jerba pe acre am instalat-o este de 3 metri distanţă şi 15 secunde timp de ardere. Acestea se înţeleg pentru că sunt nişte menţiuni pe ambalaj care pot fi deduse. (…) Nu cred că era posibil ca artificiile montate să se fi deplasat de la locul iniţial unde au fost amplasate”, a mai declarat Zaharia.

    Procurorii spun însă că “în acţiunile concrete de instalare şi manipulare a elementelor pirotehnice s-au constatat grave deficienţe, constând în: nu a luat măsuri de limitare şi asigurare a perimetrului posibil incandescent; a ansamblat elementele pirotehnice, creând împrejurări de autopotenţare; nu s-a asigurat materiale de stingere a incendiilor în zona critică; nu a examinat elementele de structură şi amenajare interioară din punct de vedere al stabilităţii la incendiu”.

    Anchetatorii citează, printre altele, din “Cursul de pregătire a pirotehniştilor pentru focuri de artificii” de la Academia Tehnică Militară, în care se arată că, pe timpul tragerii, pirotehnistul trebuie să se asigure că efectele obiectelor pirotehnice nu au loc deasupra spectatorilor sau altor zone de risc, precum şi de faptul că resturile incandescente nu cad în acele zone.

    În curs se mai spune că “nu se poate accepta ideea că un pirotehnist efectuează activităţi pirotehnice fără să cunoască materialele asupra cărora exercită diferite agresiuni”.

    Citată în referat este şi Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, care prevede că “articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor”.

    Procurorii amintesc, în acest context de declaraţia unui martor, care spune: “la începutul concertului, a existat un foc de artificii şi am observat că erau montate pe stâlpii schelei metalice, orientate către public şi către stâlpul de susţinere. Am văzut că jetul de jerbe bate direct pe stâlp şi mai departe cădeau peste noi în formă de scântei, care mi s-au părut fierbinţi”.

    “Prin coroborarea aspectelor de mai sus, rezultă că cei doi pirotehnişti autorizaţi, respectiv Moise Marian (în prezent internat în stare gravă, transportat la unitate spitalicească din Belgia la data de 06.11.2015) şi Zaharia Viorel, care au instalat efectele pirotehnice (focul de artificii) pe stâlpii pasarelei metalice, orientaţi spre stâlpii de susţinere, nu au luat toate măsurile necesare de prevenire, în vederea evitării unui incendiu, deşi aveau pregătirea şi avizarea necesară, dând dovadă de gravă neglijenţă. Prin amplasarea efectelor pirotehnice, în grup şi compactate câte 2, la o distanţă de siguranţă mult prea mică, respectiv 3,80 metri, aceştia nu au prevăzut posibilitatea ca jerba incandescentă şi autopotenţată, să ajungă pe stâlpul de susţinere tapetat cu burete fonoabsorbant, fapt ce a declanşat incendiul din data de 30.10.2015, în urma căruia au decedat 32 de persoane”, spun procurorii în referat.

    Totodată, pirotehniştii sunt acuzaţi că “nu au luat măsuri de limitare şi asigurare a perimetrului posibil incandescent (inclusiv printr-o altă orientare a jerbei) şi nici nu au asigurat prezenţa extinctoarelor în imediata apropiere, fapt ce ar fi putut duce la evitarea propagării incendiului”.

    “Mai mult, aceştia nu au evaluat riscurile amplasării efectelor pirotehnice într-o incintă închisă, fără posibilităţi multiple de evacuare, şi nici nu s-au documentat cu privire la structura interioară (aspect care rezultă din însăşi declaraţia inculpatului Zaharia Viorel) : prezenţa unor materiale uşor inflamabile în proximitatea artificiilor amplasate”, mai spun procurorii.

    Pe cale de consecinţă, susţin în continuare anchetatorii, “suspectul Moise Marian şi inculpatul Zaharia Viorel trebuiau şi puteau să prevadă (acest aspect rezultă din studierea legislaţiei în vigoare, precum şi din studierea cursurilor de pregătire la care aceştia au participat) că efectele pirotehnice au fost amplasate în condiţii improprii şi riscante, fără luarea măsurilor de siguranţă adecvate, aspect care intra în atribuţiile lor de pirotehnişti”.

    Judecătoria Sectorului 4 a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a Danielei Niţă, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile din clubul Colectiv, a directorului societăţii, Cristian Niţă, şi a pirotehnicianului Viorel Zaharia.

    Pirotehnicianul Viorel Zaharia este acuzat de ucidere din culpă, iar patronii firmei care a furnizat artificiile din clubul Colectiv sunt cercetaţi pentru favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri.

  • ANCHETA incendiului din Colectiv – Angajată Golden Ideas: Nu a existat niciun fel de contract pentru focul de artificii

    Andreea Sârbu, angajată a firmei Golden Ideas Fireworks Artists, le-a povestit anchetatorilor că a existat doar o înţelegere verbală, pe 29 octombrie, pentru livrarea artificiilor la clubul Colectiv, urmând ca un contract să fie semnat pe 31 octombrie.

    “De la Niţă Daniela Ioana am aflat că a fost doar o înţelegere verbală, contractul urmând să fie semnat pe data de 31.10.2015, chiar dacă evenimentul a avut loc în data de 30.10.2015. Efectiv, nu a fost contract semnat între firma noastră şi Digidream (formaţia Goodbye to Gravity- n.r.). Contractul a fost redactat sâmbătă, pe 31.10.2015. Eu am redactat contractul şi mi-a fost dictat de Niţă Daniela Ioana. Practic, dacă cineva ar fi verificat calculatorul, ar fi văzut la ce dată a fost redactat contractul”, a declarat Andreea Sârbu, în faţa anchetatorilor.

    Aceasta a precizat în faţa procurorilor Parchetului instanţei supreme că ştie că Daniela Niţă, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, a vorbit cu Adrian Rugină, pe 29 octombrie, pentru semnarea contractului.

    “Din câte ştiu eu, Niţă Daniela Ioana a vorbit cu Adrian Rugină (reprezentant Digidream), joi seară, pe 29 octombrie 2015, să se întâlnească sâmbătă să semneze contractul. În mod efectiv, nu a existat niciun fel de contract între firma noastră şi Digidream pentru focul de artificii din seara de 30 octombrie 2015. A fost redactat de urgenţă pe 31 octombrie 2015”, a mai precizat Andreea Sârbu, în faţa anchetatorilor.

    Angajata Golden Ideas Fireworks Artists le-a povestit anchetatorilor şi ce tip de artificii trebuiau folosite în clubul Colectiv şi cine le-a montat.

    „La montajul artificiilor în incinta clubului, au participat efectiv Zaharia Viorel şi Moise Marian. Efectiv la club a ajuns şi Neagu Alexandru, dar în incinta clubului au intrat doar Moise Marian şi Zaharia Viorel. Nu ştiu sigur dacă Neagu Alexandru a ajuns şi el la clubul Colectiv. Eu ştiu că urmau să fie montate la clubul Colectiv nişte artificii, cărora eu le spun jerbe, dar eu nefiind pirotehnician, nu pot spune specificaţia acestora. Eu ştiam că vor fi montate două tuburi de CO 2, dar ulterior am aflat că vor fi montate şi aceste artificii tip jerbe”, a precizat Sârbu, la audieri.

    Andreea Sîrbu le-a spus procurorilor şi cum l-a ajutat pe Cristian Niţă să şteargă sau să ascundă documente pe care conducerea firmei le considera incriminatoare.

    “A doua zi după eveniment, în data de 31.10.2015, mă aflam la mine acasă. Am fost sunată de Moise Adriana sau Niţă Daniela Ioana, nu mai reţin exact, spunându-mi că este Niţă Cristian la birou şi să-l sun şi să-i spun să şteargă din calculator actul adiţional dintre societatea noastră şi formaţia care a organizat evenimentul din data de 30.10.2015. L-am sunat pe Niţă Cristian şi am vorbit cu el la telefon şi i-am spus să şteargă documentul respectiv, adică actul adiţional de la contract din calculator. I-am spus să-l şteargă inclusiv din coş. (…) Precizez că Niţă Daniela anterior, în cursul zilei de 31.10.2015, îmi spusese mie să şterg acele documente, dar am uitat, astfel că l-am sunat pe Niţă Cristian şi i-am spus ce să facă. De asemenea, deoarece Moise Adriana m-a rugat să şterg şi folderul cu colaboratorii, i-am transmis acest lucru telefonic lui Niţă Cristian. I-am spus să treacă pe un hard extern întregul folder, după care să ia hardul respectiv şi să-l ţină la el sau să mi-l dea mie. Hardul se află în prezent la mine acasă. Pe hard ar trebui să se afle folderul cu colaboratorii. Precizez că acel contract nu mai există în format electronic, nici pe hardul care e la mine”, a mai spus angajata în faţa anchetatorilor.

    Andreea Sârbu a precizat că a fost surprinsă când a aflat că acel contract pentru furnizarea artificiilor la clubul Colectiv trebuie şters, dar nu a pus întrebări pentru că i-a fost teamă că va rămâne fără un loc de muncă.

    “Precizez că în alte situaţii nu mi s-a mai cerut să şterg documente, singura dată când au fost şterse documente a fost în data de 31.10.2015. Mă refer la ştergerea contractului dintre firma noastră şi formaţia care a organizat concertul din clubul Colectiv, din seara de 30.10.2015. Contractul care a fost şters din calculator a fost întocmit pe data de 31.10.2015”, a precizat angajata.

    Întrebată de anchetatori cine a hotărât care va fi scenariul efectelor pirotehnice în seara de 30 octombrie la Clubul Colectiv, Andreea Sârbu a precizat că “s-a stabilit telefonic între Niţă Daniela Ioana şi Adrian Rugină. Niţă Daniela Ioana a desemnat oamenii care să facă aceste activităţi, în conformitate cu solicitarea lui Adrian Rugină”.

    Ulterior, arată anchetatorii, martora ”a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală hardul extern pe care au fost mutate documentele indicate în declaraţie” iar dispozitivul ”urmează a fi expertizat tehnic în vederea identificării şi valorificării eventualelor mijloace de probă”.

    Adrian Rugină, care era toboşar al trupei Bucium, a murit la vârsta de 38 de ani, în incendiul din clubul Colectiv din Bucureşti.

    Originar din Piatra-Neamţ, Adrian Rugină, care a fost şi membru al trupei Teuton, a ieşit printre primii din Colectiv după izbucnirea incendiului, însă s-a întors în club pentru a salva alte persoane, potrivit relatărilor de pe contul său de Facebook.

    Preşedintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Cavaler lui Adrian Rugină şi bloggerului Claudiu Petre, “în semn de apreciere pentru curajul, altruismul şi dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul «Colectiv» din Bucureşti, încercând salvarea mai multor vieţi cu preţul sacrificiului suprem”.

    În urma incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie, şi-au pierdut viaţa 39 de persoane, dintre care şapte au decedat sâmbătă, cinci în spitale din Capitală şi două în Olanda, unde au fost transferate. În spitalele din Capitală mai sunt internate 106 persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, din care 47 în stare gravă şi critică.

    Daniela Niţă, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile din clubul Colectiv, soţul acesteia, directorul firmei Cristian Niţă şi Viorel Zaharia, pirotehnist autorizat, angajat al SC G.I.F.A, au fost reţinuţi, vineri, de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Cei trei au fost duşi, sâmbătă, la Judecătoria Sectorului 4 cu propunere de arestare preventivă.

    Potrivit procurorilor, Viorel Zaharia a instalat efectele pirotehnice (foc de artificii) în incinta Clubului Colectiv, în ziua de 30 octombrie 2015, fără a respecta măsurile de siguranţă şi prevederile legale în acest sens. El este acuzat de ucidere din culpă.

    Ulterior producerii incendiului din data de 30 octombrie 2015 din incinta clubului Colectiv, în calitate de reprezentanţi ai SC G.I.F.A. SRL, Daniela Ioana Niţă (administrator) şi Cristian Mihai Niţă (director) “au procedat la distrugerea şi sustragerea de documente ce constituie probe, pentru a împiedica sau îngreuna cercetările în cauză, precum şi cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul Zaharia Viorel pentru a nu fi traşi la răspundere penală”, mai spun procurorii.

    Daniela şi Cristian Niţă sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

    Procurorii au audiat, în această săptămână, 147 de persoane, martori şi persoane care au fost rănite în incendiul din clubul Colectiv, iar vineri s-au făcut şapte percheziţii în Bucureşti şi judeţul Giurgiu.

    Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii Parchetului instanţei supreme au făcut percheziţii la sediul Golden Ideas Fireworks Artists din Bucureşti, la un punct de lucru/depozit din comuna Bucşani, judeţul Giurgiu, la locuinţele celor doi patroni ai firmei, Daniela Ioana Niţă şi Cristian Mihai Niţă, şi la locuinţele altor trei persoane, Florin Alexandru Beşcu, Adriana Moise şi Andreea Sîrbu, toate din Bucureşti.

    Conform datelor de la Registrul Comerţului, Daniela Ioana Niţă, în vârstă de 38 de ani, este acţionarul majoritar al firmei Golden Ideas Fireworks Artists, cu 80% din acţiuni, în timp ce Cristian Mihai Niţă, în vârstă de 31 de ani, are 20% din acţiuni.

    Golden Ideas Fireworks Artists, cu sediul pe Drumul Sării nr 57, în sectorul 6, a fost înfiinţată în anul 2005. Afacerile firmei s-au plasat anul trecut la 1,38 milioane lei, iar profitul net a fost de circa 19.000 lei, societatea raportând cinci angajaţi în 2014.

    Firma SC Digidream Multimedia SRL, cu sediul în strada Ion Maiorescu nr. 11, bloc 44, scara 1, etaj 1, ap. 5, din sectorul 2 al Capitalei, este înfiinţată în 2011 şi este deţinută 100% de Alexandru Pascu, el fiind totodată şi administrator. Firma are codul CAEN ca activtăţi ale agenţiilor de publicitate şi are declarat un angajat. Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, este fiul Anei Pascu, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă. El se află printre persoanele rănite şi este internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale dificile, prognosticul medicilor rămânând rezervat.

    Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost arestaţi preventiv, marţi, pentru ucidere din culpă, în cazul incendiului din clubul Colectiv, în care au murit 32 de persoane şi alte aproape 200 au fost rănite.

    În cazul incendiului de la Colectiv, a deschis şi DNA o anchetă pentru abuz în serviciu legat de emiterea autorizaţiei de funcţionare pentru local.

    În dosarul de la DNA, a fost reţinut şi fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

  • CRĂCIUNUL ÎN ŢARĂ: Aproape 200 de concerte, spectacole şi focuri de artificii, organizate de sărbători

     Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), peste 11.000 de poliţişti vor acţiona zilnic, în perioada CRĂCIUNULUI, suplimentar faţă de cei 10.000 din dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică.

    Din totalul poliţiştilor mobilizaţi suplimentar, 7.634 sunt poliţişti de ordine publică, 1.786, de la Rutieră, iar 1.599, de la celelalte structuri, respectiv Poliţia Transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vin sărbătorile: Poliţia începe să confişte artificii

    Poliţia Română, prin Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR a organizat la nivel naţional, în perioada 5 septembrie – 28 octombrie, o acţiune de verificare a legalităţii desfăşurării activităţilor cu articole pirotehnice, de către societăţile care desfăşoară operaţiuni de import şi comercializare, precum şi de către persoanele juridice care execută jocuri de artificii.

    Poliţiştii din cadrul formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat 561 de controale la persoanele juridice autorizate să desfăşoare operaţiuni de import şi comercializare de articole pirotehnice, precum şi la cele care efectuează jocuri de artificii. De asemenea, au fost verificate toate cele 67 de depozite autorizate de articole pirotehnice.

    Poliţiştii au constatat 87 de infracţiuni privind nerespectarea regimului articolelor pirotehnice şi al materiilor explozive. 76 de persoane sunt cercetate penal pentru comiterea acestor infracţiuni.

    De asemenea, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 17.200 de lei şi au indisponibilizat, în vederea confiscării, aproximativ 7.600 de kg. de obiecte pirotehnice, de diferite clase şi categorii, toate provenind din săvârşirea de infracţiuni sau contravenţii la regimul materiilor explozive. Totodată, au fost retrase 13 autorizaţii de funcţionare.

  • Confruntări între manifestanţi şi poliţie la Rio de Janeiro

     Un grup de manifestanţi a tras cu artificii în poliţişti şi a incendiat pubele, iar aproximativ 80 de poliţişti, care s-au retras în clădire, răspundeau cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc. Au fost efectuate, de asemenea, focuri de avertisment cu gloanţe reale în plan vertical.

    Cinci poliţişti au fost răniţi de către manifestanţi, potrivit unui comunicat oficial al Poliţiei Militare (PM, însărcinată cu menţinerea ordinii publice în Brazilia) difuzat la ora locală 21.30 (marţi, 3.30,ora României). PM a precizat că a mobilizat 150 de poliţişti pentru a asigura securitatea evenimentului.

    “Ieri, în faţa stadionului Maracana, am văzut manifestanţi răniţi, însă astăzi (luni) am văzut poliţişti răniţi”, a declarat o studentă, Julia Vieira, în vârstă de 19 ani, citată de site-ul G1 Globo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fără planuri de Revelion? Iată câteva idei de locuri inedite, pentru un An Nou de poveste

    Dacă nu aveţi timp, resurse financiare sau aveţi deja planurile făcute pentru intampinarea lui 2013, puteţi să adăugaţi cel putin una dinte destinaţiile următoare pe lista de dorinte din noaptea dintre ani:

    Idei de locuri inedite, pentru un An Nou de poveste (GALERIE FOTO)