Iar România este plină de astfel de exemple.
Niciun angajat nu se simte confortabil când în cadrul firmei în care lucrează se întâmplă un asemenea eveniment. Nu ştii cum să reacţionezi, nu ştii cât de vinovat eşti tu sau nu, nu ştii care va fi soarta locului tău de muncă dacă aceste evenimente vor duce la o criză profundă care s-ar putea lăsa cu închiderea acelei companii.
Criza financiară din întreaga lume a pus capitalismul la îndoială, mai ales atunci când statele naţionale au salvat companiile, băncile şi brandurile naţionale, injectând miliarde şi miliarde de euro din bani publici.
Cum poţi să mai susţii capitalismul dacă lucrezi într-o companie care a fost salvată cu banii statului, cu bani publici?
Cum mai pot avea bancherii aroganţa specifică, având în vedere că salariul lor a fost plătit din banii unui buget naţional, unde medicii şi profesorii au un salariu mult mai mic?
Cum poţi să te uiţi în ochii clienţilor cărora mai întâi le-ai vândut o poveste frumoasă privind investiţiile financiare, cum o să trăiască fericiţi la pensie, când într-o zi afli că CEO-ul companiei a devalizat firma şi totul era doar o spoială, pentru presă?
Ce faci când te întreabă prietenii dacă mai creşte mult benzina, ştiind că tu lucrezi la Petrom, Rompetrol sau MOL?
Ce faci dacă prietenii prietenilor, auzind că lucrezi într-o bancă, te întreabă de dobânda mare şi îţi mai spun că bancherii sunt nişte cămătari?
Ce faci atunci când se întâmplă astfel de evenimente? Rămâi, pleci, începi să-ţi cauţi de lucru în altă parte, strângi rândurile, înjuri şefii şi proprietarii, începi un război intern pe ideea de a nu mai face nimic, de a munci cât mai puţin, începi să-ţi birocratizezi starea, începi să urăşti compania, brandul, considerând că te-a înşelat?
Cred că mulţi dintre voi v-aţi confruntat cu aceste situaţii şi implicit cu aceste întrebări. Trebuie să te simţi responsabil de soarta companiei şi de evenimentele din jurul ei?
Ce înseamnă implicare emoţională pentru o companie unde petreci cel mai mult timp din viaţă, mai mult decât cel cu familia?
Poţi să te detaşezi de aceste evenimente şi să vii la job ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic?
Viaţa ne arată că există viaţă şi după astfel de evenimente chiar dacă trecerea în CV a unei poziţii într-o companie care a falimentat se face cu o oarecare strângere a pumnului.
Pentru că şi americanii se confruntă cu astfel de probleme, întrebări, dileme, The Wall Street Journal, cel mai important ziar de business din SUA şi din lume, a venit şi cu nişte sfaturi: acordă-ţi timp pentru a-ţi calma stresul, anxietatea şi sentimentele; nu-ţi da demisia înainte să găseşti alte opţiuni solide; munceşte şi construieşte-ţi abilităţi care îţi vor folosi în viitor, în altă parte; încearcă să găseşti ceva care să-ţi placă în acea companie; petrece mai mult timp îndeplinindu-ţi sarcinile care îţi plac; întăreşte-ţi legăturile cu colegii de birou, de palier, de departament care îţi plac; nu încerca să rezolvi toate problemele din firmă, ci numai pe acelea care sunt în directa ta responsabilitate.
Viaţa unei companii este extrem de dură, iar şansele din supravieţuire, mai ales într-o lume capitalistă, se reduc pe măsură ce trec anii, se schimbă generaţiile, vine concurenţa, care aduce alte reguli în joc.
Companiile, care sunt reprezentate de oameni, fie de proprietari, fie de directori, pot să greşească în orice moment, în mod conştient sau inconştient.
Dar ca să rezişti, nu prelua păcatele companiei asupra ta.
Dacă firma este puternică, dacă brandul este puternic, dacă firma a fost construită pe o bază solidă, nu va cădea atunci când apar probleme. Cad capete, dar nu businessul.