Tag: anuar

  • Business MAGAZIN lansează o nouă ediţie a anuarului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, cea cu numărul 15, care va duce numărul total al managerilor şi antreprenorilor incluşi în catalog la 1.500.

    CIFRĂ DE AFACERI: 2005 – 1 mil. dolari
    ESTIMARE 2006: 2 mil. dolari
    NUMĂR DE VIZITATORI: 1,5 milioane
    NUMĂR DE ANGAJAŢI: 65
    NUMĂR DE SITE-URI: 19

    Călin Fusu

    În 2006 – 31 de ani Conducea în urmă cu 14 ani platforma de recrutare BestJobs.

    2020 – 46 de ani, în prezent, deţine în continuare BestJobs şi, sub umbrela Neogen Capital, este implicat în mai multe businessuri din tehnologie. Printre ultimele investiţii realizate de Neogen Capital se numără platforma de carsharing CityLink şi platforma de automatizare a proceselor (Robotic Process Automation – RPA) dezvoltată de start-up-ul local MissionCritical.

    „Tinerii manageri din corporaţii sau care conduc businessuri proprii sunt foarte efervescenţi şi dinamici, au mereu multe idei şi vor sĂ le pună pe toate în aplicare cât mai repede, imediat. De multe ori, această efervescenţă poate fi o problemă, pentru că mulţi uită de unde au pornit şi care este drumul lor, iar lipsa de concentrare, de răbdare şi de înţelegere că resursele sunt limitate le afectează şansele să reuşească.”

  • Business MAGAZIN lansează 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia cu numărul 15. Theodor Alexandrescu a făcut parte din prima promoţie de tineri manageri

    „Business MAGAZIN a avut un rol important în crearea comunităţii de business, a dezvoltat oportunităţi de comunicare între diverşi lideri şi, implicit, oportunităţi de asociere în proiecte comune (de exemplu: dezvoltarea pieţei de pensii). Personal, am reuşit să dezvolt relaţii de parteneriat cu alte industrii şi liderii acestora, relaţii care au generat creşterea businessului local şi nu numai.”

    2006 – 37 de ani, Director general, AIG Life Asigurări România (actuala Metropolitan Life)

    2020 – 51 de ani, Şef de vânzări în Orientul Mijlociu pentru Zurich Insurance Company.

    Acţionariat: American Life
    Insurance Company (potrivit datelor publicate pe pagina sa de LinkedIn) (ALICO)
    Număr de angajaţi: peste 100 şi aprox. 1.200 de agenţi de vânzări
    Cotă de piaţă: 11%
    Cifră de afaceri: 40 mil. dolari (2005)
    Profit: 5 mil. dolari

    Considerat drept cel mai optimist catalog al publicaţiei noastre, anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP reprezintă pariul Business MAGAZIN pentru viitor – include poveştile a 100 de tineri din mediul de business local, în fiecare an diferite faţă de anii anteriori, manageri sau antreprenori – liderii viitori ai celor mai importante companii din România.

  • Business MAGAZIN a lansat catalogul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS

    La ediţia de anul acesta, a noua, a catalogului dedicat doamnelor din business, le-am provocat pe femeile lider din acest anuar să ne spună care cred ele că sunt calităţile specifice femeilor când este vorba de leadership. În majoritatea răspunsurilor s-au regăsit empatia, rezilienţa, intuiţia. Or acestea sunt calităţi de care credem că este cea mai mare nevoie în contextul actual.

    E nevoie de empatie ca să trecem prin criza prin care trecem şi e nevoie să-l înţelegem pe cel de lângă noi – cetăţean, companie sau ţară. De rezilienţă este indiscutabil, din nou, nevoie – în acest moment lupta pe care o vom duce se arată a fi una pe termen lung. Ca să nu mai vorbim despre intuiţie – fiindcă nu există „proceduri” pentru a gestiona o astfel de situaţie.
    Este o criză în care raţionalul poate nu ajută atât de mult, iar femeile pot să îşi acceseze mai uşor emoţionalul, potrivit declaraţiilor celor mai multe dintre reprezentantele companiilor din acest catalog. Aşa cum spunea una dintre ele – în situaţii dificile „trebuie să apelăm la inimă. Acolo vor fi toate răspunsurile, liniştea, puterea, entuziasmul, vitalitatea, empatia, deschiderea şi creativitatea”.
    Aceasta este una dintre direcţiile prezentei ediţii a anuarului: calităţile femeilor puternice, dar şi modul în care ele pot să inspire generaţiile următoare de lideri. Iar fiindcă unul dintre crezurile revistei Business MAGAZIN este că succesul nu are graniţe – un lucru devenit poate şi mai evident acum, când graniţele fizice practic nu mai contează pentru activităţile multora dintre noi – veţi regăsi în paginile acestui catalog cinci exemple de femei manager care au preluat responsabilităţi la nivel internaţional pornind din România. Acesta este motivul pentru care ediţia de anul acesta a anuarului s-a transformat din „100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS” în „105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS”. Ele sunt cu siguranţă mai multe, dar probabil ar trebui să suplimentăm consistent numărul de pagini pentru a le include. De ce nu, acesta poate fi unul dintre proiectele viitoare ale revistei Business MAGAZIN.

  • Maturizarea in business

    Horaţiu Vasilescu a apărut  în anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP în 2016, când trecuse de un an de la piaţa de recrutare, la coducerea lanţului românesc de bijuterii Teilor. Acesta era format atunci din 17 magazine şi afaceri de aproximativ 53,5 milioane de lei; anul acesta, numărul magazinelor este mai mult decât dublu, iar cifra de afaceri a crescut direct proporţional cu acestea.

    Care a fost, din punctul dvs. de vedere, cel mai important moment din anii ce au urmat apariţiei dvs. în catalog? 
    La 3 ani de la apariţia în catalog pot spune că simt o reală maturizare a businessului, dar şi a mea ca individ. Au fost foarte multe elemente de noutate ce au apărut în cadrul activităţii companiei care m-au provocat să am o abordare de maximă responsabilitate faţă de lucrurile pe care le fac şi care au un impact în cadrul tuturor departamentelor. Practic numărul magazinelor s-a triplat şi numărul provocărilor a crescut şi el.
     

    Ce efect a avut asupra carierei dvs. apariţia în catalogul 100 Tineri manageri de top? 
    După apariţie am simţit şi mai multă responsabilitate faţă de echipă mea, colegii mei, cei care practic m-au „dus în paginile catalogului. Cred foarte tare în puterea echipei şi nu a individului.

    Cum aţi descrie rolul dvs. actual?  
    La acest  moment mă găsesc în acelaşi rol din punct de vedere ierarhic, dar cu siguranţă simt că provocările sunt cu mult mai intense. De altfel, aceste lucruri mă fac să savurez şi mai mult reuşitele echipei Teilor.

    Cum aţi caracteriza noua generaţie de tineri manageri? 
    Din punctul meu de vedere, cei care se auto-determină să depăşească limitele sunt cei ce pot schimba lucrurile cu adevărat şi vor deveni profesionişti desăvârşiţi. Mă bucur să observ că sunt foarte mulţi manageri tineri care aduc tot mai mult elemente de inovaţie chiar şi în modele de business clasice. Practic, la noi se încurajează şi se şi practică foarte mult promovarea colegilor loiali, cu senioritate şi rezultate în companie. Cred cu tărie în faptul că trăim vremuri în care talentele se cresc, nu se recrutează din alte companii.

    În ediţia de anul acesta a catalogului 100 Tineri manageri de top, care va fi disponibilă începând cu 1 iulie, continuăm demersul de a-i aduce în prim-plan pe tinerii câştigători ai competiţiei bazate pe curaj, dedicare şi muncă susţinută.

     

  • „Călit în bătălii pe pieţe diferite”

     În prezent, este în continuare deţinătorul platformei, parte a grupului Neogen. Recent, a anunţat numirea ca CEO al BestJobs al lui Dan Puică, precum şi o investiţie de 500.000 de euro într-un nou business, agenţia imobiliară Casta.ro. 
    Care a fost, din punctul dvs. de vedere, cel mai important moment din anii ce au urmat apariŢiei dvs. În catalog?
    Primul eveniment important, care a venit chiar în anul următor (2007 – n.red.) a fost investiţia fondului american Tiger. Probabil acesta a fost momentul acela T0, care ne-a ajutat să creştem şi să investim în oameni, în tehnologie, în promovare.
    Ce efect a avut asupra carierei dvs. apariţia în catalogul 100 Tineri manageri de top?
    Cred că a fost primul top în care am apărut. Am impresionat câteva fete cu el, iar mama sigur l-a prezentat pe o rază de 1-2 km de casă.
    Cum aţi descrie rolul dvs. actual?
    Investitor în tehnologie, călit în aproape două decenii de bătălii pe diferite pieţe.
    Cum aţi caracteriza noua generaţie de tineri manageri?
    Tinerii manageri din corporaţii sau care conduc businessuri proprii sunt foarte efervescenţi şi dinamici, au mereu multe idei şi vor să le pună pe toate în aplicare cât mai repede, imediat. De multe ori, această efervescenţă poate fi o problemă, pentru că mulţi uită de unde au pornit şi care este drumul lor, iar lipsa de focus, de răbdare şi de înţelegere că resursele sunt limitate şi le afectează şansele să reuşească.

  • De la banking, la trotinete electrice

    Ciprian Păltineanu a apărut în ediţia din 2012 a anuarului 100 Tineri Manageri de Top. 

    El conducea atunci echipa de large corporate a Unicredit Bank, care cuprindea 57 de bancheri ce deserveau mari companii româneşti, multinaţionale, companii din sectorul public şi grupuri de instituţii financiare. A absolvit ASE – REI, iar cariera şi-a început-o în sectorul bancar în 1997 la ABN Amro România, ca relationship manager, după care a condus în SUA un program de cercetare pentru piaţa de capital al Universităţii Tulane, unde a finalizat şi un program MBA în Finanţe şi Management General. A fost recrutat de Lehman Brothers iniţial la New York şi mai apoi la Londra, unde până în 2004 a fost director asociat în cadrul Risk Solutions Group şi coordonator regional pentru România. În următorii doi ani a coordonat de la Londra activităţile de finanţare şi fixed income pentru România şi Balcani ale Credit Suisse. Spunea atunci că aceste experienţe l-au ajutat să înţeleagă mai bine „interacţiunile financiare la nivel global, clienţii şi investitorii de mari dimensiuni, cât şi aspectele multiculturale”. A început să lucreze pentru UniCredit în 2006 şi a plecat de acolo în 2018, cel mai recent rol deţinut fiind de head of large corporate al băncii. În cadrul celui mai recent interviu (acordat Ziarului Financiar), a povestit despre noul său proiect: Wolf-e, companie care oferă servicii de închiriere a trotinetelor electrice. Aceasta a investit 500.000 de dolari pentru a crea prima generaţie de trotinete electrice şi are în plan alocarea sumei de un milion de dolari pentru a doua generaţie de trotinete pentru a ajunge la un număr de 1.000 de unităţi implementate în Bucureşti, Cluj şi posibil într-un alt oraş din România până la finalul anului 2019. 

     

    Business MAGAZIN va publica în curând cel mai optimist proiect al său – catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, care va ajunge anul acesta la cea de-a 14-a ediţie. De-a lungul timpului, am pariat pe poveştile a mii de tineri (1.300 mai exact) ale căror parcursuri profesionale au confirmat şi în anii
    ce au urmat. 

  • 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA: Radu Georgescu, Gecad Ventures

    De-a lungul a 20 de ani, a construit de la zero afaceri ca RAV, Avangate (astăzi 2KCheckout) ePayment (astăzi PayU România) sau Axigen, iar recent a marcat o nouă ieşire, din prima sa iniţiativă antreprenorială, Gecad Net, marcând astfel şi exitul din parcursul său antreprenorial. Acum, a anunţat Radu Georgescu, se va dedica exclusiv investiţiilor.

    Gecad Net a fost preluată recent de către Bittnet, lider al pieţei de training IT şi prima companie din domeniu listată la Bursa de Valori Bucureşti. În ultimii ani, Radu Georgescu s-a concentrat tot mai mult pe identificarea, împreună cu echipa Gecad Ventures, a acelor companii inovatoare care au potenţialul de a se remarca în industria tehnologică globală. „Pentru mine, acest ultim exit dintr-un proiect antreprenorial, început acum mai bine de 20 de ani, reprezintă practic un nou început.

    Deşi sunt mai mult de patru ani de când activez constant ca investitor, de acum înainte mi-am propus să mă concentrez 100% pe dezvoltarea Gecad Ventures. Îmi doresc să vin în sprijinul acelor antreprenori tineri cu idei care pot revoluţiona piaţa tehnologică. De aceea, în prezent, ne preocupă găsirea şi coagularea cât mai multor resurse pentru asigurarea finanţării acestor companii”, declară Radu Georgescu.

     

  • 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA: Ufuk Tandoğan, Garanti Bank România

    „Într-o eră a informaţiei şi tehnologiei aflate în permanentă evoluţie şi schimbare, un manager îşi poate construi sau demonta cariera, în funcţie de modul cum este perceput de cei din jur. O bună reputaţie este importantă, însă şi mai important este cum o construieşti”, spune Ufuk Tandoğan. El este de părere că orice manager ar trebui să îşi axeze atenţia pe a fi un bun exemplu pentru echipa sa, decât doar să se gândească cum se poate bucura de o bună reputaţie, iar aceasta va deveni o consecinţă firească.

    CEO-ul Garanti Bank nu identifică o calitate sau câteva calităţi universal valabile pentru un lider şi spune că acestea depind de valorile şi pilonii pe care se sprijină fiecare industrie în parte. „Spre exemplu, cel mai important pilon pentru industria bancară este încrederea. Fie că este vorba de cea pe care o au clienţii noştri în noi sau de cea pe care o plasăm unul în altul, în echipă, încrederea este ceea ce ne pune în mişcare”, observă el. Ufuk Tandoğan subliniază şi că a fi lider presupune multă muncă, fizică şi psihică şi chiar dacă este important pentru orice lider să aibă bune abilităţi de comunicare, disciplină, angajament şi încredere, aceste calităţi nu îi determină în mod excepţional caracterul de lider.

    Înainte de a veni în România în anul 2012, el a fost, timp de aproape 25 de ani, membru al echipei Turkey Garanti Bank (TGB), lucrând în diferite funcţii de conducere.
     

  • Povestea românului care a creat un produs pe care îl folosesc zilnic milioane de oameni

    „În cazul unui lider care a avut suficient timp să conducă o echipă, să zicem cinci ani, ADN-ul lui ajunge să se suprapună în bună măsură cu cel al echipei. Cultural vorbind, liderul şi echipa seamănă. Şi deci când vorbim de reputaţia unui lider vorbim de reputaţia echipei. Astăzi trăim într-o lume în care competiţia pe talente e acerbă.

    Tinerii talentaţi sau profesioniştii cu experienţă au de unde alege. Iar reputaţia unei echipe are o influenţă mare asupra alegerii lor. Or dacă nu reuşeşti să atragi oamenii potriviţi în echipă, riscul de nereuşită creşte mult”, spune Antreprenorul subliniază şi importanţa încrederii: „Neîncrederea duce în timp la dezangajarea oamenilor, a echipelor şi deci la proasta performanţă. Ori poate duce la apariţia altor lideri în organizaţie, în care echipele au încredere”.

    El este de părere că cea mai importantă calitate a unui lider este să reuşească să îşi implice echipa în atingerea obiectivelor şi împreună să evolueze continuu. Mulţumirea de sine este, din punctul lui de vedere, o stare care poate dăuna unui lider, mai ales în contextul actual din România şi de la nivel european, când economia merge bine, iar multe întreprinderi şi echipe performează: „Se poate înfiripa ideea că tu şi echipa ta ştiţi bine ce faceţi şi că, implicit, buna performanţă se va repeta, va continua. E vorba de o stare de confort care se poate instala. Eu cred că suntem mai dispuşi să facem analize de tipul cauză-efect atunci când o dăm în bară decât atunci când ne merge bine”. Florin Talpeş a pus bazele producătorului celui mai exportat produs românesc după volum, care pro-te-jează datele digitale a peste jumătate de miliard de utilizatori din toată lumea.

     

  • Marea Britanie a bătut Germania ca destinaţie pentru emigranţii români

    Marea Britanie a trecut în faţa Germaniei ca ţară de destinaţie pentru românii care pleacă la muncă în străi­nătate în 2014, cu 32.500 de emigranţi români, dublu faţă de anul anterior, iar Germania a rămas la un flux de 23.700 români atraşi, cu doar 7% mai mult faţă de anul anterior.

    Aproape 185.000 de români figurează în statisticile oficiale că au plecat în străinătate în 2014, iar peste trei sferturi dintre aceştia au ales ca ţară de destinaţie Italia, Spania, Marea Britanie şi Germania, potrivit datelor pu­bli­cate în Anuarul Statistic al Româ­niei, ediţia 2015.

    Astfel, cei mai mulţi ro­mâni care au plecat în străină­tate în 2014 au optat pentru Italia (unde au plecat 55.000 de oameni, în scădere cu 7% faţă de anul anterior) sau Spania (peste 32.700, în creş­tere cu 46% faţă de anul 2013).