Tag: anm

  • Alertă ANM: Cod GALBEN de furtuni, în jumătate din ţară. Capitala este vizată începând de miercuri seara | HARTA

    Potrivit informării meteo, îndeosebi miercuri după-amiaza şi noaptea vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi izolat 35…40 l/mp.

    În după-amiaza zilei de miercuri, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, în regiunile vestice, sudice, sud-estice şi izolat în restul teritoriului. Local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea continentală va fi caniculă.

    Miercuri începând cu ora 15.00 şi până la ora 23.00, în zonele de munte, precum şi în Crişana, Banat, jumătatea de nord a Munteniei şi a Olteniei, local în Transilvania şi nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

    Sunt vizate judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea.

    De la ora 23.00 până joi la ora 11.00, în Crişana, cea mai mare parte a Munteniei şi a Transilvaniei, precum şi zonele de munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alertă METEO pentru 25 de judeţe. ANM: Cod galben de furtuni/ Prognoză specială pentru Bucureşti

    Potrivit ANM, în cea mai mare parte a Transilvaniei, a Moldovei, precum şi în nordul Olteniei şi în jumătatea de nord a Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.
    Sunt vizate judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Caraş Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Suceava, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi şi Brăila.

    Avertizarea este valabilă de luni, de la ora 13.00 până la ora 18.00.

    A doua avertizare Cod galben vizează Bucureşti şi alte 10 judeţe: Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi. Această avertizare intră în vigoare luni, la ora 18.00, şi este valabilă până marţi, la ora 6.00.

    Potrivit meteorologilor, în Muntenia şi în sud-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

    Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până de luni până marţi la ora 6 dimineaţa, interval în care vremea va fi călduroasă cu grad de instabilitate atmosferică. ANM anunţă şi averse şi descărcări electrice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Titus Dobre, fost ministru al turismului, cere demisia directorului ANM: A făcut declaraţii hazardate şi panicarde, care au golit litoralul românesc în acest weekend

    “Directorul ANM să explice dacă mai poate face prognoze corect. Dacă nu, să-şi dea demisia! Declaraţiile hazardate şi panicarde ale directoarei ANM, Elena Mateescu, au golit litoralul românesc, în acest weekend. Joi, 11 iulie, directorul general al ANM a afirmat că fenomenul meteo care a generat miercuri o furtună devastatoare în Grecia, soldată cu sute de victime, între care şi şase morţi, ar putea să provoace incidente şi în România, litoralul urmând să fie afectat”, a scris, pe Facebook, Mircea Titus Dobre.

    Fostul ministru al Turismului a precizat că vestea că sunt şanse ca ciclonul din Grecia să lovească şi România, mai ales litoralul românesc, a determinat mii de români să-şi anuleze rezervările pentru acest weekend.

    “În cursul zilei de sâmbătă s-au emis averitizări din vreme severă pe litoral, inclusiv cod portocaliu de furtuni, deşi aceste fenomene nu s-au înregistrat. „Să ne răspundă doamna director ANM dacă nu are echipamente performante pentru a da prognozele corect. Dacă nu există aceste echipamente sau specialiştii de la ANM nu ştiu să le folosească, atunci ar trebui să elibereze posturile. Tot doamna director ANM a declarat că populaţia trebuie să se pregătească pentru un dezastru, până la sfârşitul acestei luni, deşi, cu altă ocazie, explica faptul că nu se pot da prognoze corecte pentru o perioadă mai lungă de trei zile. Dacă va continua în acest fel, va reuşi să distrugă turismul românesc, nu doar pe Litoral, ci şi în celelalte zone ale ţării”, a completat Dobre.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ ANM: Cod galben şi portocaliu de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, până luni dimineaţa. HARTA judeţelor afectate

    Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), avertizarea cod galben intră în vigoare duminică, la ora 12.00 şi este valabilă până la ora 18.00.

    ANM arată că în vestul, centrul şi nordul ţării şi local în zonele montane şi submontane, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină.

    Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

    În regiunile din sudul şi estul ţării, duminică după-amiaza, vremea va fi călduroasă, local caniculară în Câmpia Română, iar disconfortul termic se va accentua.

    De la ora 18.00 în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman şi Giurgiu vor fi perioade, la început în sud-vest, apoi şi în sud, cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80 – 90 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină.

    Pentru aceste zone, meteorologii au emis cod portocaliu, care va fi valabil până luni dimineaţa, la ora 6.00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ ANM: Caniculă în cea mai mare parte a ţării/ Temperaturile ating 37 de grade Celsius, iar indicele de confort termic va depăşi pragul critic

    Potrivit ANM, luni, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară după-amiază în Moldova, în zonele de câmpie din Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, în sud-vestul şi centrul Transilvaniei şi în partea continentală a Dobrogei.

    În aceste zone, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 34 şi 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

    ANM avertizează că şi marţi vremea va fi caniculară şi disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar în zonele de câmpie şi podiş se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35 – 37 de grade.

  • ALERTĂ ANM: Coduri portocalii şi galbene de vijelii şi ploi în mai multe judeţe. Se anunţă căderi de grindină

    Potrivit unei informări meteo emise marţi, vremea va fi călduroasă, de marţi până joi, iar disconfortul termic accentuat după-amiaza, când pe arii relativ extinse în zonele de câmpie şi podiş indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

    Vremea va deveni caniculară miercuri în Câmpia de Vest, iar joi în zonele joase de relief.

    Cu toate acestea, începând de marţi ora 11.00 până la ora 23.00, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, estul Olteniei, în zona Carpaţilor de Curbură şi Meridionali, precum şi în Munţii Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp.

    Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe spaţii mici şi în restul ţării.

    De la ora 13.00 până la ora 23.00, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi, precum şi în zona continentală a judeţului Constanţa vor fi perioade cu intensificări ale vântului cu viteze la rafală, în general, de 80…90 km/h, vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi căderi de grindină.

    În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANM, nouă prognoză pentru Capitală: Vreme caldă şi disconfort termic ridicat până marţi

    Adnimistraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă vremea se va menţine călduroasă, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

    Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade, informează meteorologii.

    În cursul zilei de duminică, vremea călduroasă va persista, disconfortul termic se va menţine ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va mai atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

    „Cerul va fi variabil, iar cu o probabilitate mai mare spre seară şi noaptea, vor fi perioade în care temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse şi frecvente descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări
    de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade”, se arată în informarea ANM.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce se întâmplă cu vremea weekendul acesta

    Până la ora 14.00 se află sub avertizare multe localităţi din judeţul Suceava, dar şi zona de munte, unde se vor semnala ploi torenţiale ce vor depăşi 35…40 l/mp, grindină de dimensiuni mici şi posibile medii, vijelii, frecvente descărcări electrice.

    Tot până la ora 14.00 sunt avertizate localităţi din judeţul Tulcea, anunţându-se averse ce vor cumula 35…45 l/mp, grindină de medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie.

    De altfel, ANM a emis, vineri, o nouă informare meteo de vremea rea, în vigoare până duminică seara, majoritatea judeţelor din Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Olteniei şi nordul Munteniei fiind sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, până sâmbătă noapte.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • ALERTĂ ANM: Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină în Bucureşti şi 37 de judeţe

    Potrivit ANM, de miercuri ora 10 până joi ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.

    Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

    Disconfortul termic se va menţine ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

    Începând cu ora 12.00, judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov, Călăraşi şi Bucureştiul intră sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi.

    În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei şi local în Oltenia şi Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ ANM: Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în mai multe judeţe

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru mai multe judeţe din Muntenia, Oltenia şi Moldova, valabilă până marţi, la ora 10.00.

    Potrivit meteorologilor, în aceste zone se vor produce averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi posibil grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.

    Avertizarea vizează judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani.

    ANM a emis şi o informare meteorologică, valabilă în întreaga ţară, până miercuri, la ora 23.00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro