Tag: Anastase

  • Anastase: Vom vedea dacă sigla PDL va apărea sau nu pe buletinele de vot la următoarele alegeri

    “Vom decide la momentul respectiv în ce formulă se va candida în momentul alegerilor. Dar ceea ce vă pot spune cu siguranţă este că nu vom schimba nici denumirea, nici sigla, nici culoarea partidului”, a spus ea la Europa FM. “Noi vorbim în acest moment de o mişcare pe care PDL o poate iniţia, dar această decizie încă nu a fost luată. Eu, personal, susţin această idee, nu ştiu însă dacă această idee este împărtăşită de o majoritate” din partid, a precizat Roberta Anastase, adăugând că “ar fi poate foarte bine” dacă în partid s-ar discuta despre “oportunitatea sau nu a unui astfel de proiect”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 80=170 – Parchetul ICCJ: Roberta Anastase si Sever Voinescu nu vor fi urmariti penal pentru votul de la Legea pensiilor

    Procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica din
    cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
    au dispus, la data de 12 iulie 2011, neinceperea urmaririi penale
    fata de: Roberta Alma Anastase – deputat, presedinte al Camerei
    Deputatilor din cadrul Parlamentului Romaniei, Sever Voinescu Cotoi
    – deputat, secretar al Camerei Deputatilor din cadrul Parlamentului
    Romaniei, sub aspectul infractiunilor de abuz in serviciu in forma
    calificata, fals intelectual, uz de fals si fals in declaratii,
    respectiv complicitate la aceste infractiuni. “La data de 28
    septembrie 2010 s-a inregistrat la Sectia de urmarire penala si
    criminalistica din cadrul Parchetului ICCJ plangerea formulata de
    Grupul Parlamentar al Aliantei Politice PSD+PC din Camera
    Deputatilor in legatura cu desfasurarea, la data de 15 septembrie
    2010, in Camera Deputatilor, a votului la Legea sistemului unitar
    de pensii. De asemenea, au fost formulate plangeri, cu acelasi
    continut de catre Fundatia pentru Apararea Cetatenilor pentru
    abuzurile statului si de catre patru persoane fizice (conexate
    conform dispozitiilor art.33-34 din Codul de procedura penala.)”,
    explica Parchetul ICCJ, intr-un comunicat remis, luni, agentiei
    MEDIAFAX. Cei doi au fost acuzati de frauda la votul legii
    pensiilor din Camera Deputatilor cand cei doi au numarat 170 de
    voturi “pentru”, desi in sala de sedinte actul normativ primise
    doar 80 de voturi favorabile.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Roberta se grabeste cu statutul minoritatilor. La orizont, o noua adoptare prin asumarea raspunderii

    Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat recent ca legea
    minoritatilor nationale trebuie adoptata pana la sfarsitul lunii
    iunie, fiind luata in calcul, ca procedura, si asumarea raspunderii
    Guvernului pe acest proiect. Ulterior, liderul PSD, Victor Ponta, a
    amenintat ca opozitia va depune motiune de cenzura daca si aceasta
    lege va trece tot prin asumarea raspunderii, metoda preferata a PDL
    de a forta adoptarea initiativelor sale legislative.

    La inceputul acestei sesiuni parlamentare, UDMR a amenintat ca
    va parasi coalitia guvernamentala daca legea statutului
    minoritatilor nu va fi adoptat pana la vacanta parlamentara.

  • Cine sunt noii sefi ai PDL

    Pentru aceeasi functie a mai candidat si Toader Paleologu, care
    n-a reusit sa adune insa numarul de voturi necesar.

    Ioan Oltean a fost ales secretar general al PDL, invingand-o pe
    contracandidata lui, Sullfina Barbu.

    Cei 15 noi vicepresedinti ai partidului, alesi din peste 30 de
    candidati, sunt Elena Udrea, Toader Paleologu, Sever Voinescu, Anca
    Boagiu, George Scripcaru, Romeo Raicu, Mircea Hava, Traian Igas,
    Gheorghe Stefan, Dorin Florea, Mihai Stanisoara, Monica Macovei,
    Mihaela Popa, Florin Popescu, Victor Tarhon. Acestea au fost
    atribuite, la fel ca in cazul functiilor de prim-vicepresedinti,
    incercand sa se tina seama de proportia de voturi primite de Emil
    Boc si de Vasile Blaga, astfel incat sustinatorii primului sa fie
    mult superiori numeric.

    De remarcat prezenta pe lista a “reformistilor” Macovei si
    Voinescu, care au anuntat ca sustin motiunea lui Emil Boc cu scopul
    de a gasi sustinere pentru proiectul lor de introducere a
    criteriilor de integritate morala in statutul partidului. Cel de-al
    treilea din echipa reformistilor, Cristian Preda, nu a candidat,
    iar pentru presedintia partidului l-a sustinut pe Toader
    Paleologu.

    Celelalte functii care vor fi ocupate duminica prin votul celor
    peste 1.300 de delegati prezenti la Conventie sunt cele de
    secretari generali adjuncti, in numar de trei, si de secretari
    executivi, in numar de sase.

    Sambata, in prima zi a Conventiei, premierul Emil Boc a fost ales
    presedinte al partidului, cu 868 de voturi contra 499 obtinute de
    Vasile Blaga.

  • Ce treaba are Legea educatiei cu motiunea de cenzura

    Curtea Constitutionala a decis, paradoxal, ca motiunea de
    cenzura pe care opozitia a depus-o trebuie discutata, admitand
    implicit contrazicerea propriei decizii din urma cu doua saptamani,
    cand a statuat ca asumarea raspunderii pe Legea educatiei este
    neconstitutionala. Premierul Emil Boc si reprezentantii coalitiei
    au exultat la aflarea deciziei Curtii si au anuntat, fara a mai
    aduce in discutie decizia precedenta, ca discutarea motiunii de
    cenzura va debloca mecanismul asumarii raspunderii si va permite
    adoptarea proiectului.

    Opozitia nu a parut la fel de multumita de decizia CC, insa nici nu
    a avut o pozitie unitara fata de ea: liderii PNL si PSD au anuntat
    separat doua scenarii diferite: liberalii s-au pronuntat pentru
    nediscutarea motiunii de cenzura, tocmai pe considerentul ca astfel
    s-ar valida insusi procedeul asumarii, iar social-democratii au
    accentuat nevoia de a lupta cu guvernul si initiativele sale prin
    orice mijloace, fie si printr-o motiune de cenzura amanata de atata
    vreme. Pentru ca legea fundamentala nu prevede un mecanism de
    retragere a motiunii de cenzura, opozitia ar trebui sa prezinte
    documentul in Parlament, iar in termen de trei zile sa fie dat si
    votul asupra acestuia.

    Exasperarea evidenta legata de sicanele dintre partidele
    parlamentare l-au facut pe presedintele Traian Basescu sa
    rabufneasca, la aniversarea Bursei de Valori, cu o tirada de
    critici la adresa liderilor politici pe care i-a indemnat sa fie
    “responsabili” acum, pentru ca “anul viitor s-ar putea sa fie prea
    tarziu”, referindu-se la blocarea in Parlament a proiectelor de
    legi discutate cu FMI, care poate periclita relatia Romaniei cu
    institutiile financiare internationale. Greu insa de crezut ca
    opozitia se va lasa cucerita de astfel de indemnuri, atata timp cat
    nu a obtinut nici macar o singura concesie, fie ea politica –
    demiterea Robertei Anastase – sau tehnica, prin cooptarea
    observatiilor sale in proiectele de legi care asteapta girul
    Legislativului.

  • PDL vrea sa scoata din joc PSD si PNL si ii da atributii sporite Robertei

    Anastase sustine insa ca acest lucru se va face la sugestia PNL,
    care a cerut clarificarea situatiilor in care e nevoie de cvorum
    pentru ca Legislativul sa functioneze. “Exista un set de 6
    principii agreate de toti liderii de grup care presupun modificarea
    regulamentului”, a spus, miercuri dimineata, Anastase.

    Intrebata de jurnalisti daca printre aceste principii se afla si
    modificare regulamentului, presedintele Camerei a raspuns afirmativ
    si a adaugat ca ea vine la “solicitarea PNL, care a cerut
    clarificarea momentului in care e nevoie de cvorum”. Anastase a
    spus din nou ca nu va demisiona si ca Opozitia, ca-re a conditionat
    moratoriul propus de Traian Basescu de plecarea ei din fruntea
    Camerei, nu a inteles cererea sefului statului: “Moratoriile nu
    presupun conditii. Daca ai un minimum de informatii, stii ca
    moratoriul presupune inghetarea unor conflicte si reluarea lor dupa
    ce obiectivele nationale sunt indeplinite”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Anastase: Ponta are probleme serioase in PSD. Cand ai succes, esti bun, cand nu, oamenii te schimba

    “Victor Ponta a facut foarte multe gesturi riscante politic, in
    ultima perioada. Riscante, din punctul dumnealui de vedere. A
    vorbit despre suspendarea presedintelui, pe un subiect care nu avea
    nici o legatura cu presedintele. A initiat o motiune de cenzura si
    a tinut opinia publica doua zile cu sufletul la gura, spunand ca
    mai are cinci voturi, patru voturi de luat, trei voturi, doua
    voturi, ca a doua zi sa aflam ca dansul s-a intalnit in birou cu
    zece parlamentari, le-a dat ce-a vrut si dumnealor pe urma l-au
    tradat. Sunt actiuni evident riscante pentru un om politic.
    Probabil ca singura batalie care i-a mai ramas de dus este aceasta
    batalie cu presedintele Camerei Deputatilor, din care el spera ca
    iese mai bine in fata propriilor colegi”, sustine Anastase.

    Cititi mai mutle pe www.mediafax.ro

  • Anastase: Suntem in Parlament nu ca sa ne iubim unii cu ceilalti, ci ca sa-i reprezentam pe romani

    “Este optiunea dumnealor, este foarte important sa intelegem ca
    suntem in Parlament nu ca sa ne iubim unii cu ceilalti, ci ca sa-i
    reprezentam pe romani. Contez pe responsabilitatea fiecaruia dintre
    noi si cred ca este important sa ne gandim la misiunea pe care o
    avem in Parlamentul Romaniei, si nu despre cum ne plac sau nu
    anumite persoane”, a spus Anastase.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opozitia in Parlament, sindicatele in strada ameninta soliditatea Guvernului

    Considerata, impreuna cu chestorul Sever Voinescu, drept
    vinovata pentru adoptarea prin frauda a legii, Roberta Anastase a
    preferat sa nu mai conduca saptamana trecuta sedintele Camerei;
    asta a incurajat opozitia, in special PSD, sa ofere cu larghete
    presei informatii obtinute “pe surse din PDL” potrivit carora
    democrat-liberalii ar cere demisia lui Anastase, mai ales daca
    decizia Curtii Constitutionale va fi sa invalideze legea adoptata
    atat de tumultuos.

    La randul lor, liberalii au anuntat ca deja au conturata o
    strategie de boicotare a sedintelor care vor mai fi conduse de
    Roberta Anastase. Astfel ca decizia Curtii Constitutionale, amanata
    pentru 6 octombrie, devine importanta si pentru continuarea
    lucrarilor curente ale Camerei Deputatilor.

    Principala problema a democrat-liberalilor ameninta sa devina insa
    frecventa tot mai insistenta cu care sindicatele ies in strada
    pentru a protesta fata de actualul guvern. Dupa ce in urma unui
    miting scapat de sub control legal al politistilor s-a ajuns la
    demisia ministrului Vasile Blaga, anuntatele miscari de protest ale
    sindicatelor din educatie, de pe 5 octombrie, dar si mega-mitingul
    de circa 70.000 de participanti cu care confederatiile sindicale
    ameninta pentru jumatatea lunii in curs vor deveni serioase teste
    pentru soliditatea coalitiei de guvernare si a Guvernului
    insusi.

    Nu de alta, dar in urmatoarele saptamani va veni si momentul
    motiunii de cenzura pe care PSD o tot promite de la sfarsitul
    legislaturii trecute: un climat social tensionat sub ferestrele
    Palatului Parlamentului nu are deloc rolul sa coalizeze
    parlamentarii puterii in jurul Guvernului, mai ales dupa experienta
    de la precedenta motiune, care a cazut din cauza a doar cateva
    voturi.

  • Aprobarea legii pensiilor, o sursa de dispute politicianiste fara sfarsit

    Concret, Basescu a inclinat sa-i dea dreptate Robertei Anastase
    (care a acuzat santajul pe care social-democratii l-au facut pentru
    ca legea sa treaca prin absenta lor) in dauna presedintelui PSD
    Victor Ponta, care a sustinut ca numarul real de parlamentari din
    sala nu ar fi permis un vot regulamentar. (Suplimentar, chiar in
    momentul cand opozitia parasea sala, liderul deputatilor PDL Mircea
    Toader sesiza defectarea sistemului electronic de vot si cerea
    trecerea la votul prin ridicarea mainilor, numarat empiric.)

    Insa indiferent de motivele care i-au determinat sa plece pe cei
    din PSD, cvorumul de sedinta – dupa cum au demonstrat-o
    inregistrarile video ale jurnalistilor – nu a mai fost intrunit
    dupa iesirea lor si a liberalilor de la lucrarile Camerei
    Deputatilor, ceea ce Basescu a omis sa mentioneze. Motiv suficient
    pentru opozitie sa pluseze si sa-l ameninte cu o a doua posibila
    suspendare din functie daca va promulga legea pensiilor, aflata
    acum in discutia Curtii Constitutionale (CC).

    Disputa pare ca va evolua chiar spre un deznodamant apropiat de
    amenintarile opozitiei, intrucat presedintele a anuntat ca nu are
    niciun motiv formal sa blocheze legea (cu exceptia unei decizii a
    CC); mai mult, actul respectiv este o conditie impusa de FMI pentru
    eliberarea transei de imprumut.

    Cat despre negocierile cinice cu alocari de fonduri publice
    contra abtinerii de la vot dintre PDL si PSD, presedintele s-a
    rezumat sa il avertizeze pe premier ca nu cumva sa cedeze
    santajului social-democratilor, pentru ca altfel ii va cere public
    demisia.

    Amenintarea e caduca insa, de vreme ce legea a trecut prin votul
    a peste 170 de parlamentari, cu ajutorul numaratorii mai mult decat
    aproximative a chestorului PDL Sever Voinescu.