Tag: analiza

  • ANALIZĂ: Statul român vs. cetăţeanul simplu

    În data de 20 Mai 2019, Inspecţia Judiciară e emis un raport privind modalitatea de aplicare a Protocolului de cooperare încheiat în anul 2009 între Parchetul General (prin aceasta, înţelegându-se toate parchetele din România, inclusiv DNA şi DIICOT) şi Serviciul Român de Informaţii.

    Cu privire la constituirea echipelor comune parchet-SRI, denumite ,,echipe mixte” sau ,,echipe operative comune”, Inspecţia Judiciară a constatat ca acestea se regăsesc în cuprinsul unor planuri comune de acţiune sau, după caz, în adresele parchetelor şi ale SRI, prin care parchetele solicitau constituirea echipelor, iar SRI transmitea acordul şi desemna, în acest scop, persoane de contact.

    Iar „rezultatul” acestor investiţii masive în aparatura de supraveghere, interceptare şi localizare, suport logistic şi resurse umane, se poate observa din concluziile raportului Inspecţiei:

    1. În urma controlului, Inspecţia Judiciară a stabilit că, prin aplicarea unor prevederi ale protocolului s-a instituit, în fapt, o relaţie de subordonare a parchetului faţă de SRI, deşi conform art. 56 alin. (1) din Codul de Procedură Penala, rolul primordial in cadrul urmariri penale îl are procurorul.

    2. De asemenea, Inspecţia Judiciară a mai observat că introducerea sintagmei „altor infractiuni grave” în cuprinsul Art. 2 din Protocol a condus la asimilarea nejustificată a infractiunilor care aduc atingere siguranţei naţionale cu o întreagă suită de alte infracţiuni, precum evaziunea fiscală, corupţia şi abuzul în serviciu.

    3. Aplicarea protocolului a condus la administrarea unor probatorii, a căror legalitate poate fi pusă sub semnul întrebării de instanţele de judecată. Prin atribuirea Direcţiei Generale pentru Apărarea Constituţiei (UM 0127) din cadrul SRI a calităţii de unic beneficiar secundar al informaţiei, DNA-Structura Centrală a declinat calitatea de unic beneficiar al informaţiilor, care ar fi trebuit să fie doar a procurorului de caz.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Crimele de la Caracal: Iohannis, Dăncilă şi membri ai Guvernului, analizează cazul în şedinţa CSAT

    Şeful statului a declarat duminică că va fi o discuţie foarte serioasă asupra aspectelor legate de cazul din Olt, precizând că Guvernul ar trebui să analizeze dacă nu cumva este autorul moral al tragediei.

    „Nu mă voi pronunţa pe detaliile acestui caz până la finalizarea anchetei şi a rapoartelor pe care le vom discuta, în mod foarte serios, în CSAT. În mod normal, însă, nu ar fi trebuit să ajungem să discutăm un asemenea caz în CSAT. Şi resping abordarea politicianistă propusă de Guvernul României, care ar trebui să se gândească dacă nu cumva este autorul moral al acestei tragedii”, a afirmat Klaus Iohannis.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Noi dovezi cu privire la legăturile adânci pe care le are armata Chinei cu angajaţii Huawei

    O nouă analiză asupra CV-urilor angajaţilor Huawei demonstrează legăturile adânci care există între angajaţii gigantului de tehnologie, armata Chinei şi anumite ramuri ale serviciilor chineze de informaţii, potrivit CNBC.

    Analiza, care ia în calcul istoricul angajaţilor Huawei, concluzionează că „mai mulţi angajaţi mid-level din staff-ul tehnic al Huawei au un istoric puternic în colaborarea cu activităţi militare şi servicii de informaţii. Unii angajaţi pot fi legaţi de anumite momente specifice de atacuri cibernetice sau spionaj industrial împotriva firmelor din Vest”, se arată în analiza citată de CNBC.

    Studiul a fost condus de Christopher Balding, un profesor asociat la Universitatea Fullbright din Vietnam, şi de think tank-ul londonez Henry Jackson Society. Ei au analizat CV-urile angajaţilor Huawei care puteau fi regăsite online şi pe platformele companiilor de recrutare.

    Noul studiu poate ridica noi tensiuni între guvernul SUA şi guvernul Chinei în contextul în care americanii analizează dacă Huawei prezintă sau nu un risc la adresa securităţii naţionale.

    Mai multe guverne ale lumii sunt îngrijorate cu privire la oportunitatea Huawei de a instala echipamente de telecom pentru a spiona cu ajutorul acestora, astfel încât anumite ţări au exclus Huawei de la licitaţia naţională pentru spectrul radio 5G.

    Spre exemplu, CV-ul unui angajat arată că acea persoană a ocupat în acelaşi timp o poziţie în cadrul Huwei dar şi una de profesor şi cercetător în cadrul unei universităţi militare, care are legături cu Armata Eliberării Poporului Chinez (PLA).  

    Cercetătorul Christopher Balding a legat acea personă de un anumit braţ al armatei PLA care este responsabil pentru capacităţile militare cibernetice ale Chinei.

     

     

     

  • Premierul Viorica Dăncilă cere revocarea lui Narcis Neaga, directorul interimar al CNAIR

    Premierul Viorica Dăncilă a solicitat astăzi ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR în urma analizei „din care au rezultat întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii”, potrivit informaţiilor transmise de Guvern.

    „În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport şi având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investiţiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR”, transmite guvernul.

    Dăncilă a cerut Departamentului pentru dezvoltarea, promovarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură o analiză referitoare la stadiul mai multor proiecte de investiţii în infrastructura de transport.

    Astfel, premierul a solicitat explicaţii cu privire la întârzierile de proiectare şi execuţie pentru tronsoanele 2 şi 3 ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti, precum şi la întârzierea lansării procedurii de execuţie pentru tronsonul 4 al aceluiaşi proiect.

    Totodată, premierul a cerut să-i fie prezentate explicaţii cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitaţie pentru execuţia secţiunilor 3 şi 4 din Drumul expres Piteşti-Craiova, ca urmare a contestării procedurilor iniţiale.

    Mai mult, Dăncilă şi-a exprimat nemulţumirea faţă de stadiul lucrărilor pentru loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deja, care trebuiau finalizate la sfârşitul anului trecut

     

     

     

  • România, o ţară din ce în ce mai îmbătrânită. Care este oraşul cu cea mai tânără populaţie

    Vârsta medie în România a crescut cu aproximativ 4 ani în ultimele două decenii, ajungând la 41 ani în 2018. În aceeaşi perioadă, s-a înregistrat cel mai mare procent de persoane în vârstă în rândul populaţiei urbane româneşti, una din şase persoane având peste 65 de ani în 2018.

    EY a realizat o analiză comparativă a oraşelor din România din punct de vedere al vârstei populaţiei.

    Oraşele sunt adesea percepute ca locul tinerilor, dar realitatea este că multe oraşe româneşti au în prezent o populaţie îmbătrânită. Comparativ cu media naţională, media de vârstă a locuitorilor din oraşele româneşti cu peste 100.000 de locuitori este mai ridicată, 42,3 ani faţă de 41,2 ani la nivelul României. Iar media de vârstă creşte şi mai mult în cazul oraşelor mai mari, cu toate că acestea beneficiază, de obicei, de existenţa unor ancore, cum ar fi diversele instituţii şi universităţi, spitale sau obiective culturale care reprezintă toate un punct de atracţie pentru tineri.

    Pe de altă parte, oraşele secundare oferă o parte din dinamismul omoloagelor lor mai mari, însă la un cost mai mic. Această situaţie a creat o ieşire, în principal, pentru tinerii din zone metropolitane mari, care caută costuri mai scăzute ale vieţii, evitarea aglomeraţiei şi acces mai ieftin la resurse antreprenoriale. În acest context este important de menţionat faptul că vârsta medie a populaţiei din rural este mai mică decât cea înregistrată în urban (40,7 rural vs. 41,6 urban) în 2018.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING DIICOT a cerut de la parchetul militar dosarul 10 august pentru analiză

    Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a confirmat, pentru MEDIAFAX, că procurorul de caz a cerut de la secţia parchetelor militare a Parchetului General dosarul privind violenţele din 10 august 2018. Dosarul a fost cerut pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a se analiza dacă există posibilitatea ca această cauză să fie reunită cu dosarul de la DIICOT ce vizează cercetări privind o presupusă lovitură de stat.

    La Secţia parchetelor militare a fost deschis un dosar după violenţele din 10 august 2018. La protestul din Piaţa Victoriei, la care au participat mii de oameni, au avut loc mai multe violenţe ce s-au soldat cu zeci de răniţi (protestatari şi jandarmi). În acest dosar au fost puşi sub acuzare Cătălin Sindile şi Sebastian Cucoş, actualul şi fostul şef al Jandarmeriei Române, conducerea Jandarmeriei Bucureşti (Laurenţiu Cazan), dar şi Mihai Dan Chirică, secretar de stat în MAI. Faptele sunt complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

    De asemenea, şi la DIICOT a fost deschis un dosar în urma protestului. Concret, Jandarmeria Română a depus plângere la DIICOT în cazul mitingului din 10 august 2018, sesizarea vizând infracţiuni împotriva ordinii constituţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum e să fii bancher român în Marea Britanie, la una dintre cele mai puternice bănci

    Mihai Anghelescu ocupa în 2015 funcţia de director adjunct în direcţia de analiză investiţională şi planificare strategică la Alpha Bank România. În 2017 a plecat în Marea Britanie, lucrând în departamentul de investment banking din cadrul Morgan Stanley.

    Cum aţi descrie evoluţia dvs. profesională după apariţia în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP?

    Bogată, intensă, plină de schimbare şi imprevizibil. O sete pentru nou, pentru o paletă mai largă de cunoştinţe şi pentru un set de abilităţi mai diversificat, multe dintre ele complet diferite faţă de cele care m-au propulsat iniţial. Pentru mine, această creştere pe orizontală a reprezentat o întoarcere la şcoală, dar şi o schimbare geografică. Am urmat cursurile uneia dintre cele mai titrate şcoli de gestionare a afacerilor şi am făcut tranziţia către Londra. Am locuit în trei ţări în ultimii doi ani şi am avut oportunitatea să interacţionez cu profesionişti din peste 80 de ţări.

    Cum e să fii bancher român în Marea Britanie, la una dintre cele mai puternice bănci 

  • Bancher peste hotare

    Mihai Anghelescu ocupa în 2015 funcţia de director adjunct în direcţia de analiză investiţională şi planificare strategică la Alpha Bank România. În 2017 a plecat în Marea Britanie, lucrând în departamentul de investment banking din cadrul Morgan Stanley.

    Cum aţi descrie evoluţia dvs. profesională după apariţia în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP?

    Bogată, intensă, plină de schimbare şi imprevizibil. O sete pentru nou, pentru o paletă mai largă de cunoştinţe şi pentru un set de abilităţi mai diversificat, multe dintre ele complet diferite faţă de cele care m-au propulsat iniţial. Pentru mine, această creştere pe orizontală a reprezentat o întoarcere la şcoală, dar şi o schimbare geografică. Am urmat cursurile uneia dintre cele mai titrate şcoli de gestionare a afacerilor şi am făcut tranziţia către Londra. Am locuit în trei ţări în ultimii doi ani şi am avut oportunitatea să interacţionez cu profesionişti din peste 80 de ţări.

    Care a fost, din punctul dvs. de vedere, cel mai important moment din businessul românesc din ultimii ani (cei de după apariţia în catalog)?

    Măsurile guvernamentale care au condus la impulsionarea consumului, cu efectele implicite asupra economiei.

    Ce efect a avut asupra carierei dvs. apariţia în catalogul 100 Tineri manageri de top?

    A reprezentat un semnal pozitiv, o recunoaştere a eforturilor şi a reuşitelor profesionale, precum şi o creştere a vizibilităţii în mediul de afaceri.

    Cum aţi caracteriza noua generaţie de tineri manageri?

    Mult mai globali. Expunerea acestora către Europa, precum şi către întreg mediul internaţional este semnificativ mai ridicată, iar câmpul lor vizual este, implicit, mult mai larg. Oportunitatea lor de a influenţa decizii la nivel regional, precum şi de grup este mai mare, multe companii deschizând centre regionale în marile oraşe din România.

    În ediţia de anul acesta a catalogului 100 Tineri manageri de top, care va fi disponibilă începând cu 1 iulie, continuăm demersul de a-i aduce în prim-plan pe tinerii câştigători ai competiţiei bazate pe curaj, dedicare şi muncă susţinută.

  • Se pregătesc demisii de răsunet în PNL, după alegerile Europarlamentare

    Liberalii se vor reuni luni, de la 11.00, în şedinţa BEX urmată de BPN, de la ora 13.00. PNL va face o analiză a scorurilor obţinute de filialele partidului, iar în acest context, Rareş Bogdan l-ar putea înlocui pe Cristian Buşoi la şefia PNL Bucureşti, potrivit unor surse politice.

    Schimbarea lui Cristian Buşoi ar putea fi decisă după ce organizaţia PNL Bucureşti a obţinut un scor foarte slab la alegerile europarlamentare, cam jumătate din scorul general al formaţiunii, au precizat sursele citate.

    Conducerea partidului ar mai putea formaliza şi înlocuirea lui Florin Alexe de la şefia PNL Sector 3, o decizie luată de liberali în martie 2018, dar care a întârziat să fie pusă în aplicare. Motivul schimbării lui Florin Alexe este „pactizarea” cu PSD, în contextul relaţiei şi colaborării sale cu primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă.

    Şi Cristian Olteanu ar putea fi demis de la şefia PNL Sector 5 au mai spus sursele citate.

    Pe de altă parte, preşedinţii filialelor PNL de sector nu exclud varianta unei demisii în bloc de la şefia oganizaţiilor liberale, a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul PNL Sector 4, Răzvan Sava.

    Întrebat, duminică de MEDIAFAX, dacă este luată în calcul o demisie în bloc a liderilor PNL de la sectoare, Răzvan Sava a răspuns: „Da, aceasta este o variantă care se vehiculează, dar nu este chiar ultima variantă”.

    Chestionat dacă se aşteaptă la decizii de demitere a liderilor organizaţiilor liberale, luni în BEX, Sava a spus că va fi făcută o analiză cu privire la scorurile obţinute de PNL Bucureşti şi filialele de sector la alegerile europarlamentare, însă „orice este posibil”.

    „Se va face o analiză din care se vor analiza inclusiv datele obţinute pe Bucureşti, obţinute de către filiala Bucureşti şi cele de sector. Vom vedea mâine (luni – n.r.) ce se va întâmpla, discuţiile care vor avea loc în BEX şi hotărârea care va fi luată. Aşteptăm analiza ca să vedem despre ce e vorba. Orice este posibil. În urma analizei se va lua o hotărâre, dacă rămân în aceeaşi configuraţie Bucureştiul sau nu. Încă nu este nimic sigur. Nu au fost cerut demisii încă”, a explicat liderul PNL Sector 4.

    Cristian Buşoi conduce filiala PNL Bucureşti, Victor Picu este lider PNL Sector 1, Anca Boagiu este preşedinte PNL Sector 2, Florin Alexe la PNL Sector 3, Răzvan Sava la PNL Sector 4 , Cristian Marian Olteanu la PNL Sector 5 iar Cornel Pieptea la PNL Sector 6.

    Potrivit rezultatele parţiale centralizate de BEC, după numărarea a aproximativ 96% dintre voturile exprimate la alegerile europarlamentare, cifrele sunt: PNL – 26,89%, PSD – 22,89%, USR-PLUS -21,78%.

  • Al doilea lider care vorbeşte despre DEMISIA lui Dragnea: Eu cred că va face lucrul acesta

    „Să vedem cifrele finale, nu este un succes (rezultatul, n.r.). Eu cred că trebui făcută o analiză serioasă a situaţiei. De subliniat unde sunt greşelile foarte serioase”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

    Întrebată dacă Liviu Dragnea ar trebui să îşi dea demisia, Andronescu a răspuns: „Eu cred că va face lucrul acesta”.

    Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminică, după închiderea secţiilor de votare, că îşi asumă responsabilitatea rezultatului de la urne, dar va face asta în şedinţa Comitetului Executivului Naţional.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro