Tag: americana

  • Bursele sunt în derivă: Tranzacţionarea prin contracte futures pe piaţa americană a fost oprită după ce S&P 500, Dow Jones şi Nasdaq-100 au spart pragul de minus 5%, în urma discursului preşedintelui Trump

    Contractele futures pe piaţa americană (care arată poziţiile pe care vor să le cumpere investitorii când se va deschide şedinţa de tranzacţionare – n.red), au indicat scăderi rapide pe toţi indicii majori de pe bursa americană, în urma discursului preşedintelui american Donald Trump care nu a reuşit să transmită calmul necesar în piaţă pentru a limita potenţiala încetinire economică generate de coronavirus.

    Contractele futures pe indicii Dow Jones Industrial, S&P 500 şi Nasdaq-100 au atins pragul inferior la care se activează mecanismul de oprire de la tranzacţionare – când scăderile sunt mai mari de 5%.

    La ora redactării acestui material piaţa pentru contractele futures indica un minus de 1.100 de puncte pentru Dow Jones la dechidere, în timp ce S&P 500 şi Nasdaq-100 ar putea deschide şedinţa de tranzacţionare cu un minus de circa 4,8%, conform datelor CNBC.  

    Contractele futures sunt oprite temporar de la tranzacţionare atunci când ating pragul de 5%, potrivit regulilor bursei. După ce piaţa se deschide şi începe şedinţa obişnuită de tranzacţionare, S&P 500 trebuie să scadă cu 7% pentru a se active acest mecansim de oprire a tranzacţionării cunoscut drept „circuit breaker”.

    Miercuri, indicele Dow Jones şi-a încheiat ciclul de creştere istoric care a durat 11 ani şi a închis şedinţa în teritoriu de bear market (n.r: atunci când încheie şedinţa cu un minus de 20% faţă de maximul istoric).

    S&P 500 a fost aproape de a intra în teritoriul „ursului”, însă contractele futures de joi indică trecerea S&P 500 în acest teritoriu.

    În discursul său, Donald Trump a anunţat că interzice intrarea turiştilor din Europa în SUA pentru 30 de zile ca parte a răspunsului guvernului american la pandemie.

    Mai mult, administraţia Trump a anunţat că va furniza o relaxare financiară pentru muncitorii bolnavi, care au grijă de alţii sau care sunt în carantină.

    Aceste măsuri nu au fost destul de specific pentru investitori care aşteptau un plan fiscal robust pentru a curba potenţiala încetinire a creşterii economice în urma coronavirusului.

     

     

  • Donald Trump anunţă un plan masiv de stimulente fiscale: Bursele americane deschid şedinţa pe creştere

    Contractele futures pe piaţa americană (care arată poziţiile pe care vor să le cumpere investitorii când se va deschide şedinţa de tranzacţionare – n.red), înregistrează creşteri încurajatoare marţi dimineaţă după ce indicele S&P 500 a trecut prin cea mai proastă zi de la criza financiară.

    Indicele Dow Jones înregistra marţi dimineaţă o creştere de 794 de puncte pe piaţa future, ceea ce arată că ar putea avea un salt de 839 de puncte la deschidere. În acelaşi timp, futures pe S&P 500 şi Nasdaq au înregistrat creşteri uşoare marţi dimineaţă, potrivit CNBC.

    Contractele futures au trecut într-o zonă de creştere după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat o potenţială facilitate fiscală prin care vrea să combată impactul coronavirusului în economie.

    Potenţiala facilitate fiscală ar fi complementară pachetului de urgenţă de 8,3 miliarde dolari aprobat de Trump luna trecută, în contextul epidemiei.

    Donald Trump a anunţat luni că va propune un plan fiscal „masiv”, care ar putea include o reducere de impozit pe venit care să îi ajute pe muncitori.

    Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei, spune că măsurile ar fi direcţionate către muncitorii care au fost loviţi cel mai sever, pe lângă afacerile mici. El spune că statul intenţionează să furnizeze lichiditate pentru a-i ajuta pe oameni şi pe companii să treacă prin efectele temerilor legate de coronavirus.

    „Economia va fi într-o formă foarte bună peste un an de zile. Nu este ca la criza financiară”, a spus Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei.

    Cotaţiile petrolului şi-au revenit, marţi, înregistrând o creştere cu 7%, după ce luni au consemnat cea mai mare scădere din ultimii 30 de ani, scrie Reuters. 

    Creşterea cotaţiilor s-a produs după ce Donald Trump a anunţat că va lua măsuri menite să sprijine economia.

    Marţi, cotaţia barilului a crescut cu 2,51 dolari în raport cu nivelul înregistrat luni, respectiv cu 7,3%, până la 36,87 de dolari. Luni, cotaţia barilului ajunsese la cel mai scăzut nivel din februarie 2016 încoace, după o scădere de 25%, cea mai mare înregistrată din 1991 până acum

     

     

  • Euro nu are nicio şansă în faţa dolarului: Investitorii caută să se protejeze de coronavirus cumpărând moneda americană, în timp ce gripa economiei germane trage în jos moneda unică. Analiştii spun că perechea se îndreaptă spre paritate

    Cursul euro/dolar pare să urmeze traiectoria sentimentului pe care-l au in­vestitorii faţă de economia Germaniei, cea mai mare din Europa. Iar strategii de pe piaţa valutară spun că este posibil ca moneda europeană să se depre­cieze şi să ajungă la paritate cu moneda americană. Tendinţa este accentuată şi de faptul că dolarul se dovedeşte a fi un activ-adăpost fără egal în criza cauzată de epidemia de coronavirus pornită din China.

    18 februarie: euro a slăbit ajungând aproape de minimul ultimilor trei ani după ce un sondaj din Germania a arătat o scădere a încrederii investi­torilor, alimentând pesimismul privind economia germană. 21 februarie: euro îşi revine după ce un indicator al activităţii din industria germană creşte, sugerând că producătorii industriali înfruntă furtuna coronavirus mai bine decât s-au aşteptat pieţele. Problema este că veştile bune din Germania sunt prea puţine. Chiar şi despre optimismul produs de ultimele date din industrie se spune că este exagerat.

    Săptămâna trecută, euro a cedat 0,1% din valoare în faţa dolarului, deprecierea fiind frânată de revenirea de vineri, când moneda europeană era cotată la 1,0819 dolari. De la începutul lunii, deprecierea este de aproximativ 2,7%.

    O serie de bănci şi-au redus estimările privind cursul acestei perechi, iar analiştii de la Bloomberg scriu de posibilitatea ca monedele să ajungă la paritate. Ideea egalităţii între euro şi dolar i-a cap­tivat pe analişti şi traderi şi în anii trecuţi, când boom-ul economic european a dat locul unei încetiniri generalizate. Valutele au ajuns la paritate în 2014 şi 2015. Motive pentru care perechea şi-ar putea menţine tendinţa sunt destule. Unul ar fi că economia zonei euro este mai slabă decât în 2014 şi 2015, iar anemia va persista, ajutată de perturbările produse în lanţurile de aprovizionare de către coronavirus şi de incertitudinile negocierilor pentru Brexit. Apoi, yieldurile obligaţiunilor sunt mai mici decât în 2014 şi 2015. De asemenea, dobânzile de politică monetară ale Băncii Centrale Europene sunt mai reduse decât în acei ani. În plus, cele mai mari economii ale zonei euro au probleme: Germania a stagnat în trimestrul patru; producţia industrială a Franţei scade, alături de cea germană. Vineri, ministerul de finanţe al Germaniei a anunţat că perspectivele comerciale ale ţării rămân întunecate de cererea globală slabă, iar epidemia de coronavirus creează riscuri suplimentare expor­tatorilor germani. Epidemia perturbă creşterea economică a Chinei şi se propagă cu repeziciune în alte state, printre care Coreea de Sud. Unele dintre cele mai mari centre industriale chineze sunt practic închise. China este cel mai mare partener comercial al Germaniei, economie dependentă de exporturi. Ministrul de finanţe Olaf Scholz a declarat pentru Reuters că nu există semne că Germania se îndreaptă spre recesiune. În aceste condiţii, băncile şi traderii îşi ajustează proiecţiile de curs pentru cea mai tranzacţionată pereche de monede din lume. Banca franceză Société Générale a făcut acest lucru săptămâna trecută, reducându-şi proiecţiile privind puterea monedei europene de la 1,2 dolari pentru un euro la 1,16 dolari.

    „Aşteptările privind creşterea au pus presiune pe curs, şi nici epidemia de coronavirus nu ajută euro, euro fiind mai sensibil decât dolarul la temerile privind comerţul global“, spune Kit Juckes, strateg-şef valutar la SocGen. Printre celelalte bănci care şi-au înrăutăţit pro­iec­ţiile pentru euro în acest an figurează ABN Amro Bank, JPMorgan Chase & Co., Standard Chartered şi Wells Fargo.

    La slăbiciunea euro contribuie şi forţa în creştere a dolarului. Traderii de valute care caută să se adăpostească de efectele pe care coronavirusul le are pe pieţele financiare se înghesuie să cumpere dolari, notează Bloomberg. Moneda pare că poate să îndure orice. În ultima lună, valuta verde a câştigat teren faţă de 30 dintre cele mai importante monede ale lumii. Perioada de creştere coincide cu amplificarea îngrijorărilor legate de impactul economic al epidemiei de coronavirus. Şi yenul, şi francul elveţian, active în mod tradiţional căutate de investitori în vremuri de criză, s-au dovedit fără putere în faţa monedei americane. Aprecierea dolarului sfidează consensul de la sfârşitul anului trecut că economiile asiatice se vor întări şi vor atrage cash din SUA. Virusul face acum acest lucru imposibil, iar investitorii înfometaţi după yielduri fug de dobânzile negative din Europa. Şi cum la orizont nu se vede finalul epidemiei, forţele pieţei sunt în favoarea dolarului.

    „SUA sunt mai izolate de loviturile date cererii din Asia şi Europa de virus“, spune Ed Al-Hussainy, analist la Columbia Threadneedle. În acest context, firma sa şi-a redus expunerea la monedele economiilor emergente şi şi-a închis poziţiile long pe euro şi lira sterlină faţă de dolar.

    „Dolarul american. Este imun la riscurile economice reale create de epidemia de coronavirus, dar este şi una dintre monedele din universul G10 cu cele mai ridicate rate ale dobânzilor. Acest lucru justifică o apreciere semnificativă a monedei americane pe termen scurt şi mediu. Ne aşteptăm ca nivelul  euro/dolar să ajungă la 1,06 dolari la mijlocul acestui an“, spune Ulrich Leuchtmann, analist la Commerzbank.

    Puterea dolarului este mană cerească pentru investitorii internaţionali care repatriază profit obţinut din active americane, dar poate acţiona ca o frână pentru companiile americane cu operaţiuni în străinătate.

  • Când florile ţin de cald

    Cum însă recoltarea pufului presupune suferinţă pentru raţele sau gâştele de la care provine, o companie americană, Pangaia, propune umplerea gecilor cu un material obţinut din flori de câmp, scrie Dezeen. Pangaia utilizează o anume specie de flori de câmp, combinând florile uscate cu un biopolimer obţinut din resturi vegetale şi un aerogel, obţinând astfel un material, care, pe lângă proprietăţile sale izolatoare, este şi biodegradabil. Denumit FLWRDWN (Flower Down sau puf de flori), materialul a fost folosit pentru un model de geacă cu strat exterior din poliester lansat în trei variante de culoare: alb, negru şi bleumarin. 

  • Altă mentalitate: 2,2 milioane de nemţi vor să muncească mai mult

    Un număr mare de nemţi nu sunt mulţumiţi de timpul pe care-l petrec la muncă, potrivit Deutsche Welle. Milioane de nemţi au vrut să muncească mai mult în 2018, potrivit rezultatelor unui microsondaj realizat de biroul german de statistică.

    Aproximativ 2,2 milioane de angajaţi cu vârste cuprinse între 15 şi 74 de ani care au muncit în medie 28,9 ore pe săptămână au dorit să muncească în plus 10,9 ore pe săptămână în 2018. 

  • Compania americană de outsourcing CGS deschide al şaptea centru din România, la Constanţa, şi angajează 600 de programatori

    Compania americană de outsourcing Computer Generated Solutions (CGS) va deschide un nou centru în Constanţa, al şaptelea din România, şi vrea să angajeze 600 de persoane, pentru a derula proiecte în zona financiară, tehnică, de vânzări şi customer service.

    “Creşterea businessului din ultimul an a atras după sine nevoia de majorare a numărului de angajaţi. Astfel, deschiderea unui nou centru CGS pe piaţa locală a venit ca un pas firesc, iar alegerea oraşului Constanţa a fost determinată de disponibilitatea ridicată de pe piaţa muncii, având în vedere că vom avea nevoie de aproximativ 600 de angajaţi în următorii trei ani, dar şi de proximitatea faţă de Bucureşti”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România.

    Potrivit acestuia, Constanţa a fost un oraş ocolit de către Computer Generated Solutions, şi nu numai, în ultimii 10 ani deoarece piaţa muncii avea o caracteristică sezonieră puternică. Tinerii, segment targetat de companie, preferau să lucreze în domenii precum HoReCa pe perioada verii, de multe ori fără contracte oficiale de muncă, pentru câştiguri cu care o companie plătitoare de taxe greu poate concura. În ultimii ani însă, contextul s-a schimbat, iar piaţa forţei de muncă din Constanţa s-a reglementat şi ponderea salarizărilor nefiscalizate s-a diminuat. Astfel, perspectiva angajării într-o companie precum CGS România, unde stabilitatea locului de muncă este asigurată, reprezintă un avantaj tot mai mare.  

    “În acest context suntem de părere că oraşul Constanţa ne va oferi posibilitatea de a angaja 600 de tineri în următorii ani. Aceştia, vor deservi proiecte similare cu cele pe care le operăm în celelalte şase centre CGS România, din zona financiară, tehnică, de vânzări şi customer service. De asemenea, şi în Constanţa vom oferi salarii şi beneficii peste media pieţei locale şi naţionale”, a mai spus Vladimir Sterescu.

    Reprezentantul companiei a mai adăugat că CGS România este în plin proces de recrutare pentru noul sediu inaugurat. Compania va angaja, în principal, tineri care îşi doresc poziţii în cadrul cărora să performeze şi să aibă acces la un plan de carieră pe termen lung, cu posibilitatea de evoluţie. De asemenea, CGS vizează vorbitori de limba engleză, franceză, spaniolă, italiană şi turcă, cu abilităţi de negociere şi gestionare a relaţiei cu clienţii.

    Compania americană CGS este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de business process outsourcing din lume, prezentă încă din anul 2006, pe piaţa din România. Compania furnizează, pe plan local, servicii în 18 limbi străine, având 7 centre de suport în Bucureşti, Braşov, Sibiu, Târgu-Jiu, Miercurea-Ciuc, Constanţa şi Galaţi.

    CGS are  4.000 de angajaţi în România, principalele servicii oferite fiind customer care, suport tehnic, help desk, telesales şi alte servicii externalizate pentru companii care activează în domeniul telecomunicaţiilor, IT, bănci, asigurări şi retail.

  • Cum a ajuns politica americană să fie modelată de o alianţă a ginerilor

    Unul dintre prinţi, ministrul finanţelor din Turcia, este ginerele preşedintelui său cu atitudini autoritare şi supraveghează relaţia ţării sale cu Statele Unite, scrie The New York Times. Un altul este ginerele unui magnat turc. Acesta a devenit partener de afaceri al Organizaţiei Trump, iar în prezent face lobby pentru Turcia la administraţia Trump. Iar al treilea prinţ este Jared Kushner, care ca ginere şi consilier de top al preşedintelui Trump are un portofoliu de politică externă foarte vag, dar extins. Lucrând atât individual, cât şi în tandem, cei trei bărbaţi au dezvoltat o linie de comunicare informală, de generaţie următoare, între Trump şi omologul turc al acestuia, preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care la numai câteva săptămâni de la declanşarea ofensivei militare turce în nordul Siriei contra kurzilor, aliaţi tradiţionali ai americanilor, a fost primit în vizită la Casa Albă.

    Vizita a avut loc într-un moment în care Trump era ţinta criticilor bipartite din partea Congresului pentru o serie de poziţii favorabile lui Erdogan. Legăturile dintre cei trei bărbaţi arată cum conexiunile informale şi deseori nevăzute dintre cei doi preşedinţi au ajutat la modelarea politicii americane
    într-una dintre cele mai instabile părţi ale lumii.
    Erdogan a prezis într-un interviu televizat în acest an că un dialog privat între Berat Albayrak, ginerele său şi ministrul finanţelor, şi Jared Kushner va pune în curând „pe traseul normal” relaţiile tensionate dintre Washington şi Ankara. „Podul funcţionează bine în acest mod“, a spus Erdogan.  „Diplomaţia prin poarta din spate”, şi-a descris Albayrak legăturile cu Kushner.Politica lui Trump faţă de Turcia i-a încurcat pe colegii republicani din Congres ai acestuia pe mai multe fronturi. Preşedintele şi-a surprins de două ori propriii consilieri, o dată convenind în timpul convorbirilor telefonice cu Erdogan să retragă trupele americane din nordul Siriei şi a doua oară, la începutul lunii octombrie, când şi-a pus în practică promisiunea făcând loc forţelor turce să atace luptători kurzi sprijiniţi de SUA.

    Criticii spun că administraţia Trump a împiedicat aplicarea unei  pedepse mai dure unei bănci turceşti controlate de stat care nu a respectat sancţiunile americane împotriva Iranului. De asemenea, Trump a amânat impunerea de sancţiuni împotriva Turciei, membru al NATO, pentru instalarea sistemelor de apărare antirachetă cumpărate de la Rusia.
    Vorbind recent la o prezentare găzduită de Morgan Stanley, John R. Bolton, fost consilier de securitatei naţională, a spus că Trump confundă adesea relaţiile personale cu relaţiile naţionale atunci când vine vorba de stabilirea politicii. El a menţionat ca exemplu reticenţa preşedintelui de a-l înfrunta pe Erdogan cu impunerea de sancţiuni Turciei pentru achiziţionarea de arme ruseşti.
    În ceea ce priveşte rachetele ruseşti, sancţiunile bancare şi alte chestiuni, Erdogan şi-a folosit atât ginerele cât şi pe partenerul de afaceri turc al lui Trump, Mehmet Ali Yalcindag, ca emisari la administraţia americană. Uneori legăturile au fost făcute de Kushner, spun oficiali turci şi documente publice. În aprilie, spre exemplu, Albayrak a venit la Washington pentru o conferinţă organizată de Yalcindag la Trump International Hotel. În mijlocul evenimentului, Kushner l-a chemat pe Albayrak la o întâlnire improvizată în Biroul Oval, unde Albayrak l-a presat cu succes pe Trump să retragă sancţiunile împotriva Turciei pentru cumpărarea de arme ruseşti. Ambii lideri par să favorizeze conexiunile de familie sau de afaceri pe post de canale de comunicare, în parte, deoarece amândoi împărtăşesc suspiciunea că agenţiile propriilor guverne ar putea conspira împotriva lor. Termenul de „stat profund”, de fapt, a apărut pentru prima dată în Turcia cu zeci de ani în urmă, cu mult timp înainte de deveni o modă printre susţinătorii lui Trump, iar consilierii lui Erdogan spun că acesta l-a câştigat pe Trump insistând pe luptele lor comune împotriva unor astfel de forţe înrădăcinate în interiorul guvernelor lor. „SUA au o ordine cu rădăcini adânci pe care o putem numi stat profund – bineînţeles că obstrucţionează”, a declarat Erdogan în primăvara acestui an, exprimându-şi speranţele că ginerii vor crea o „punte”. „Aceste obstacole sunt una dintre problemele noastre principale.”
    Turcia nu este singurul caz în care Trump a avut în politica externă o abordare informală, de tipul de la familie la familie. Kushner, de exemplu, a jucat un rol în gestionarea relaţiilor cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman din Arabia Saudită, conducătorul de facto şi fiul preferat al regelui. „Trump înlocuieşte relaţiile formale între naţiuni în mai multe cazuri cu relaţii familie-familie sau relaţii acolit-acolit”, spune Eric S. Edelman, fost secretar de apărare şi ambasador al Statelor Unite în Turcia în timpul administraţiei George W. Bush. „Cu siguranţă, Erdogan ar prefera acest tip de relaţie întrucât conduce un regim capitalist propriu”, a explicat Edelman. Erdogan şi Trump pot fi consideraţi cu greu parteneri naturali. Preşedintele turc este un campion al islamului politic care susţine adesea că Occidentul este în declin. Trump este un naţionalist feroce, care a denigrat de multe ori musulmanii şi în special pe islamiştii politici. Liderul american s-a aliat cu unii dintre cei mai mari duşmani ai lui Erdogan – inclusiv cu conducătorii Arabiei Saudite, Egiptului şi Emiratelor Arabe Unite, precum şi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
    Cu toate acestea, legăturile lui Trump cu Turcia au o istorie de mai bine de un deceniu, începând cu o invitaţie din partea lui Yalcindag de a face afaceri în Istanbul. Ginerele lui Yalcindag, magnatul Aydin Dogan, şi-a propus să construiască doi zgârie-nori şi un centru comercial. Yalcindag, acum în vârstă de 55 de ani, l-a convins pe Trump că afacerea de familie ar trebui să-şi găsească un partener internaţional. Yalcindag a negociat să folosească numele „CNN Turk” pentru reţeaua de televiziuni de ştiri a familiei şi a zburat la New York pentru a-l ispiti pe Trump să-şi împrumute numele turnurilor din Istanbul.

    Zgârie-norii, care s-au dat în folosinţă în 2012 sub numele Trump Towers Istanbul, plătesc Organizaţiei Trump doar o taxă de licenţă – 5-10 milioane de dolari pe an în primii ani de la deschidere şi până la 100.000 – 1 milion de dolari pe an în ultimii ani.
    Clădirile au fost primele turnuri rezidenţiale şi comerciale din Europa pe care a fost atârnat numele Trump şi ambele familii le-au considerat un succes. Erdogan, pe atunci prim-ministru, a tăiat panglica la ceremonia de inaugurare. Trump, fiica sa cea mai mare, Ivanka Trump, şi soţul ei, Kushner, au participat cu toţii la deschidere alături de Yalcindag, care a devenit prieten de familie.
    „Fiica mea iubeşte Turcia şi iubeşte Istanbulul şi i-a plăcut întotdeauna să vină aici, a fost aici de multe ori“, a spus Trump la ceremonia de la Istanbul. „Marele ei prieten este Mehmet”, a adăugat el, referindu-se la Yalcindag, despre care a spus că  „a făcut o muncă incredibilă”. El l-a lăudat pe Erdogan ca fiind „un om bun”, care este „foarte respectat în întreaga lume şi in Statele Unite”.
    În ultimul deceniu, Yalcindag s-a văzut cu Trump de cam trei-patru ori pe an, potrivit unei persoane apropiate familiei.
    Trump, în timp ce candida pentru funcţia de preşedinte, a recunoscut că relaţiile sale personale i-au influenţat atitudinea faţă de Turcia.
    Când Trump s-a angajat să interzică musulmanilor să intre în Statele Unite, Erdogan a solicitat pentru scurt timp eliminarea numelui Trump de pe turnurile din Istanbul, dar nu şi-a pus în practică ameninţarea.
    Consilierii lui Erdogan au presupus că Trump va pierde alegerile în 2016. Însă Yalcindag a zburat 10 ore pentru a fi alături de Trump şi familia sa la New York Hilton Midtown, în timp ce voturile erau numărate.
    Disperată să ajungă la preşedintele nou ales a doua zi, ambasada Turciei la Washington a apelat în cele din urmă la Yalcindag pentru numărul de telefon de la sediul echipei lui Trump – începutul noului rol al lui Yalcindag de relaţie de legătură cu Ankara. Erdogan îl cunoştea pe acesta din cercurile de afaceri turceşti, iar el a colaborat cu ginerele lui Erdogan la o campanie de influenţare a presei din Turcia. Pentru a întări legăturile cu familia Trump, Erdogan l-a numit pe Yalcindag ca preşedinte al unui grup de afaceri administrat de stat care face lobby la  Washington în numele guvernului de la Ankara.

    Preşedintele anterior al grupului, Ekim Alptekin, s-a pus rău cu procurorii americani plătind peste 500.000 de dolari firmei de consultanţă a generalului în retragere Michael T. Flynn, care a devenit primul consilier pentru securitate naţională al lui Trump. Procurorii au spus că Alptekin îl plăteşte pe Flynn pentru a face lobby la guvernul turc şi, în cele din urmă, l-au inculpat pentru că a încălcat regulile privind activitatea de lobby şi că a minţit anchetatorii. (Alptekin nu s-a întors în Statele Unite pentru proces.) Preluând după victoria lui Trump rolul de reprezentant al Consiliului de Afaceri Turco-American, organizaţie sponsorizată de stat, Yalcindag a început să călătorească frecvent la Washington. Consiliul şi-a organizat pentru prima dată conferinţele anuale la hotelul Trump din Washington, generând venituri de sute de mii de dolari pentru hotel în timp ce aducea în calitate de vorbitori pe cei mai buni oficiali ai administraţiei Trump.
    În timpul unei vizite din acest an, Yalcindag a făcut, de asemenea, opriri la Capitol Hill şi la Departamentul de Stat, dar nu doar pentru a face lobby în privinţa politicii comerciale, ci şi cu o serie de alte probleme.

    La o întrunire a Departamentului de Stat, agenda sa a inclus presiuni pentru extrădarea din Pennsylvania a clericului Fethullah Gulen, acuzat de Erdogan că a orchestrat tentativa de lovitură de stat împotriva sa din 2016; presiuni ca Statele Unite să soluţioneze fără zgomot cazul sancţiunilor împotriva băncii turce printr-o amendă limitată; presiuni pentru vânzarea de rachete Patriot pentru a reduce nevoia Turciei de alternative ruseşti şi de asemenea pentru o ocupaţie turcească a Siriei de Nord. Uneori, Yalcindag a ameninţat că Turcia s-ar putea apropia de Moscova. „Ar fi păcat să pierzi un aliat de lungă durată”, a spus el.
    Albayrak, în vârstă de 41 de ani, este adesea menţionat în Turcia pur şi simplu cu titlul de „mirele”.  Fiul unui jurnalist apropiat lui Erdogan, Albayrak a locuit la New York la începuturile carierei sale. El a obţinut o diplomă de afaceri la Universitatea Pace în timp ce lucra pentru divizia americană a unuia dintre cele mai mari conglomerate din Turcia, Calik Holding.
    S-a căsătorit cu fiica preşedintelui, Esra, în 2004 şi a fost numit director executiv al Calik trei ani mai târziu.
    În 2015, Erdogan l-a ajutat pe Albayrak, pe atunci de 37 de ani, să câştige un loc în Parlament şi l-a numit ministru al energiei. Însă influenţa lui Albayrak a crescut şi mai rapid după ce o facţiune de lideri militari a încercat o lovitură de stat împotriva lui Erdogan în iulie 2016. Albayrak s-a alăturat socrului său într-un avion care zbura în cerc peste Turcia în timp ce Erdogan îşi folosea iPhone-ul pentru a-şi aduna susţinătorii. (Un interviu în direct realizat prin FaceTime cu CNN Turk, fondat de Yalcindag, l-a ajutat să întoarcă norocul.)
    După ce a supravieţuit tentativei de lovitură de stat, Erdogan a răspuns prin eliminarea celor pe care-i considera duşmani şi prin reducerea la tăcere a disidenţilor. Albayrak a fost vârful de lance al campaniei.

    Ginerele a fost repede ridicat la rolul de ministru al finanţelor. Albayrak a căpătat atât de multă putere încât unii, inclusiv membri ai cabinetului, l-au descris drept premierul din umbră. El a ajutat la orchestrarea preluării unei mari părţi a presei de ştiri din Turcia, din care o mare parte este acum sub controlul fratelui său mai mic, Serhat Albayrak. (Ambii fraţi au lucrat îndeaproape cu Yalcindag.)
    În acelaşi timp, Berat Albayrak – care, spre deosebire de socrul său, vorbeşte fluent engleza – a preluat controlul relaţiilor cu Washingtonul.
    Printre misiunile sale a fost să obţină extrădarea lui Gulen, liderul religios învinovăţit de Erdogan că a orchestrat tentativa de lovitură de stat din iulie 2016. În luna septembrie a acelui an, Albayrak s-a întâlnit cu Flynn la New York pentru a discuta o campanie pentru solicitarea extrădării lui Gulen în Turcia. Acest efort a condus la acuzaţii penale împotriva a două persoane prezente la şedinţă, Flynn şi Alptekin.
    În acelaşi timp, Departamentul de Justiţie a investigat a doua bancă de stat ca mărime din Turcia, Halkbank, pentru un efort uriaş, care a durat mai mulţi ani, de a ocoli sancţiunile SUA împotriva Iranului. Procurorii au spus că banca a transferat în Iran miliarde de dolari la schimb pentru petrol şi gaze.
    Erdogan şi Albayrak, spun anchetatorii americani, au aprobat personal schema de evitare a sancţiunilor chiar şi după ce oficialii din Statele Unite au arestat un comerciant de aur turco-iranian cu rol în această afacere. (Oficialii turci spun că guvernul lor a respins public sancţiunile asupra Iranului considerând că această politică americană nu este obligatorie pentru Turcia.)
    Pe măsură ce procurorii avansau cu cazul, Albayrak l-a presat pe secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, să nu impună noi pedepse asupra Halkbank.
    „Am avut o întâlnire pozitivă cu omologul nostru din SUA“, a spus Albayrak jurnaliştilor din Turcia după o discuţie cu Mnuchin la sfârşitul anului trecut. „Le-am spus că Halkbank nu a încălcat sancţiunile”, a adăugat el. „Avem aşteptări pozitive.”
    Erdogan a denunţat acuzaţiile împotriva băncii ca fiind o altă „tentativă de lovitură politică” împotriva sa şi i-a cerut lui Trump să închidă ancheta. În cea mai mare parte a anului 2019, banca a negociat cu Departamentul de Justiţie pentru a evita alte acuzaţii, efort care s-a încheiat în octombrie, pe fondul scandalului provocat de ofensiva turcă din nordul Siriei, când banca a fost pusă sub acuzare. Cei doi gineri prezidenţiali se cunosc cel puţin din 2018. În calitate de ministru al energiei, Albayrak a promovat legături economice mai strânse cu Israel şi, până în 2018, a vizitat Casa Albă pentru a discuta cu Kushner planuri de pace pentru Orientul Mijlociu. Cei doi s-au întâlnit din nou în februarie la Ankara. Kushner era în prima sa vizită oficială pentru a discuta despre Orientul Mijlociu cu Erdogan şi Albayrak. După aceea, Erdogan i-a cerut lui Kushner să participe la o a doua întâlnire cu Albayrak pentru a discuta despre comerţ, potrivit unei persoane implicate în negocieri.
    Kushner a pus atunci la cale o călătorie oficială de cinci zile în Turcia, în septembrie, pentru secretarul comerţului, Wilbur Ross, cu scopul de a promova comerţul extins, chiar dacă congresmenii de la Washington solicitau sancţiuni economice ca răspuns la achiziţia de către Turcia de arme ruseşti. O purtătoare de cuvânt a lui Ross a declarat că eforturile sale sunt „în aşteptare” după incursiunea turcă în Siria.

    Erdogan a salutat reuniunea din februarie a ginerilor ca fiind un posibil moment de cotitură. Cu toate acestea,  când Trump a pus public în discuţie eliminarea anumitor avantaje comerciale pentru Turcia din cauza achiziţionării de rachete ruseşti, Erdogan părea nedumerit.
    „Trump şi-a trimis ginerele în Turcia pentru a discuta despre relaţiile economice, l-am acceptat pe acest ginere, care s-a aşezat alături de ginerele nostru şi a vorbit în detaliu“, a spus Erdogan, sugerând că ameninţarea lui Trump a fost „o provocare pentru minte”.
    Până în aprilie, relaţiile s-au tensionat din nou, în parte în urma achiziţionării de către Turcia a sistemelor anti-rachete de la ruşi. Iar Erdogan era din ce în ce mai frustrat de rolul american în nordul Siriei, unde o forţă militară americană mică proteja o miliţie condusă de kurzi.
    Erdogan considera miliţia ca fiind o extensie a mişcării naţionaliste kurde din Turcia. El a vrut ca militarii turci să-i împingă departe de graniţă pe luptătorii kurzi. La o discuţie telefonică cu Erdogan în decembrie 2018, Trump a acceptat brusc să-şi retragă militarii şi să îi lase pe turci să preia controlul – doar pentru a reveni asupra deciziei sub presiunea Pentagonului.
    Pe acest fundal, cei trei gineri ar fi trebuit să participe la o conferinţă, în aprilie, la Washington, a grupului de afaceri sponsorizat de stat condus de Yalcindag.
    Albayrak venise pregătit să se întâlnească cu Mnuchin, dar Kushner a aranjat ca toţi trei să i se alăture lui Trump în Biroul Oval. Imagini ale întâlnirii l-au propulsat pe Albayrak mai sus pe scena politică de la Ankara, iar el le-a spus jurnaliştilor turci că Trump a arătat „înţelegere” cu privire la rachetele ruseşti.
    „A fost o reflexie a dragostei, iubirii şi sentimentelor calde reale ale domnului Trump, atât faţă de Turcia, cât şi de preşedintele nostru“, a spus Albayrak pentru CNN Turk după întâlnirea din Oficiul Oval. „Domnul Jared Kushner a acţionat cu căldură, a precizat Albayrak. Cei doi gineri au convenit să continue „diplomaţia pe poarta din spate, încercând să protejeze relaţia economică a celor două ţări“.
    Cu doar două săptămâni mai înainte, vicepreşedintele Mike Pence vizitase Ankara ducând cu el un avertisment sever că acceptarea rachetelor ruseşti ar putea declanşa o retrogradare a statutului Turciei în cadrul NATO.
    Când primele rachete ruseşti au ajuns în Turcia în iulie, Comitetul pentru relaţii externe din Senat a emis o declaraţie bipartită prin care i-a cerut lui Trump „să aplice pe deplin sancţiunile cerute de lege”. Secretarul de stat, Mike Pompeo, şi-a exprimat încrederea că sancţiunile vor fi aplicate.
    Însă un purtător de cuvânt al lui Erdogan a declarat presei turceşti că, după întâlnirea din Biroul Oval cu Albayrak, Trump s-a angajat să-şi folosească „puterea pentru a interveni în această problemă” şi să se opună sancţiunilor.
    Până la sfârşitul lui iulie, Trump părea să îşi îndeplinească acest angajament.
    „Avem o situaţie complicată”, a declarat Trump jurnaliştilor, repetând argumentul lui Erdogan potrivit căruia sub administraţia Obama Turciei „nu i s-a permis” să cumpere rachete Patriot americane în locul versiunii ruseşti.
    „Atunci, imediat ce el cumpără altceva, toată lumea spune: «O.K. Le poţi cumpăra»”, a explicat Trump, exprimând înţelegere pentru Ankara. „Nu aşa se fac afacerile.”
    Spre disperarea publică a multor republicani care solicitau sancţiuni, Trump le-a cerut în schimb republicanilor din Senat „flexibilitate”. El a subliniat că rachetele nu erau încă operaţionale şi a cerut timp pentru mai multe discuţii. (Trump a anulat vânzarea planificată a mai mult de 100 de avioane de vânătoare F-35 către Turcia, dar administraţia poartă discuţii continue despre primirea Turciei înapoi în programul F-35.)
    Apoi, în timpul unei convorbiri telefonice din 6 octombrie, Trump a acceptat din nou pe neaşteptate dorinţele preşedintelui turc, fiind de acord să scoată trupele americane din nordul Siriei, făcând astfel loc incursiunii turceşti împotriva forţelor kurde susţinute de americani.
    În faţa unei crize interne, Trump a ameninţat la un moment dat că va „distruge” economia Turciei, doar pentru a-şi retrage ameninţările cu o nouă rundă de sancţiuni, iar într-un final l-a invitat pe Erdogan la Casa Albă. Departamentul de Justiţie a depus acuzaţii penale împotriva Halkbank. Însă Departamentul Trezoreriei nu a impus penalităţi. Când Erdogan a aterizat luna aceasta la Washington, ginerele său a fost alături de el. Yalcindag îi aştepta.

  • Ce legătură există între teoriile economice şi canabis

    Cheltuielile pe canabisul legal la nivel global sunt estimate să ajungă la 57 de miliarde de dolari în zece ani. Există deja indici bursieri alcătuiţi din acţiuni ale producătorilor şi distribuitorilor de marijuana medicinală şi instrumente investiţionale care urmăresc aceşti indici. În SUA, veniturile din canabis legal vor urca la 23,4 miliarde de dolari în trei ani, potrivit experţilor.

    Pentru legalizarea acestei plante cu efecte psihoactive, sau, din contră, pentru interdicţia ei, se fac eforturi care lui Tim Harford, editorul coloanei „Economistul sub acoperire” din Financial Times, îi amintesc de deceniul prohibiţiei americane din anii ’20-’30. Analiza sa a fost publicată de BBC la rubrica „50 de lucruri care fac economia modernă”. Economiştii au o problemă de imagine, scrie Harford. Oamenii cred că aceştia fac cu neruşinare frecţii cu statistici, fac cu o încredere exagerată predicţii teribile şi nu ţin la băutură, adică nu ştiu să se distreze la petrecerile cu alcool. Poate că o parte din vină îi aparţine omului care, cu un secol în urmă, era probabil cel mai cunoscut economist din lume – Irving Fisher.

    Fisher spunea în octombrie 1929, şi a devenit celebru pentru aceasta, că piaţa bursieră a ajuns la „un platou permanent înalt”. Nouă zile mai târziu s-a produs colosala prăbuşire a pieţei financiare care a dus la Marea Depresiune. În ceea ce priveşte petrecerile, cel mai bun lucru care se poate spune despre Fisher este că era o gazdă generoasă. După cum Mark Thornton remarca în The Economics of Prohibition (Economia prohibiţiei), unul dintre oaspeţii unei cine la familia Fisher a scris: „În timp ce eu mâncam din preparatele delicioase care se perindau prin faţa mea, masa lui Fisher consta doar dintr-o legumă şi un ou crud”. Un fanatic al fitnessului, economistul a evitat carnea, ceaiul, cafeaua şi ciocolata.

    De asemenea, nu era băutor de alcool şi a fost un susţinător entuziast al prohibiţiei, încercarea sortită eşecului a Americii de a scoate în afara legii fabricarea şi vânzarea de alcool. Lupta cu alcoolul a început în 1920 şi s-a terminat în 1933. A fost o schimbare remarcabilă – a cincea cea mai mare industrie a ţării a devenit brusc ilegală. Fisher a prezis că prohibiţia „va intra în istorie ca începutul unei noi ere în întreaga lume, cu a cărei realizare această naţiune se va mândri pentru totdeauna”. El se mândrea că nu poate găsi un singur economist dispus să se opună acestei politici într-o dezbatere. De fapt, interdicţia s-a dovedit a fi la fel ca predicţiile sale despre platoul permanent înalt: în general, istoricii o consideră o farsă. Deşi prohibiţia a fost aplicată la scară largă, consumul de alcool a scăzut cu doar o cincime. Interdicţia s-a încheiat în 1933, când una dintre primele măsuri ale lui Franklin D. Roosevelt în calitate de preşedinte a fost relegalizarea berii, ceea ce a atras mulţimi aplaudând la porţile Casei Albe. 

    Rădăcinile prohibiţiei sunt, în general, urmăribile până pe teritoriul religiei şi sunt probabil amestecate cu snobismul de clasă. Dar economiştii aveau atunci o altă preocupare: productivitatea. Nu le-ar întrece naţiunile care nu consumă alcool pe cele cu o forţă de muncă beţivă? Fisher pare că şi-a permis libertatea de a jongla cu cifre. El a susţinut, de exemplu, că prohibiţia valorează 6 miliarde de dolari pentru economia Americii. A ajuns economistul la acest rezultat printr-un studiu atent? Nu, ar spune un critic, de altfel amuzat de metodologie. Fisher a început cu analize asupra câtorva indivizi care au găsit că o băutură tare pe stomacul gol îi face cu 2% mai puţin eficienţi. Apoi, el a presupus că muncitorii dădeau pe gât în mod normal cinci pahare cu tărie chiar înainte de muncă, astfel că a înmulţit doi cu cinci şi a concluzionat că alcoolul reduce producţia cu 10%. Un calcul dubios, cel puţin. Economiştii ar fi putut fi mai puţin surprinşi de eşecul prohibiţiei dacă ar fi reuşit să facă un salt înainte de o jumătate de secol în timp pentru a cunoaşte  ideile economistului Gary Becker, câştigător al Premiului Nobel, despre „criminalitatea raţională”.

    Becker spune că a face ceva ilegal adaugă pur şi simplu un alt cost raţional, pe care oamenii îl compară cu alte costuri şi beneficii – pedeapsa dacă eşti prins, care depinde de probabilitatea de a fi prins – şi îşi verifică în practică ideile. Prima dată când Harford l-a întâlnit, laureatul Nobel şi-a parcat maşina în aşa fel încât risca o amendă. „Nu cred că verifică cu aşa mare atenţie”, a explicat el atunci, recunoscând vesel că a comis un delict raţional. „Infractorii raţionali”, a spus Becker, „vor furniza bunuri interzise la preţul corect.” Situaţii în care consumatorii vor plăti acest preţ depinde de ceea ce economiştii numesc elasticitatea cererii. Imaginaţi-vă, de exemplu, că guvernul interzice broccoli. Cei care sfidează legea ar cultiva broccoli în grădini retrase şi ar vinde marfa pe alei întunecate la suprapreţ? Este puţin probabil, deoarece cererea de broccoli este elastică – dacă preţul creşte, majoritatea oamenilor vor cumpăra în schimb conopidă sau varză. Cu alcoolul, se pare, cererea este neelastică: creşte preţul şi mulţi îl vor plăti în continuare. Prohibiţia a fost o mană cerească pentru infractorii raţionali, precum Al Capone, care şi-a apărat comerţul ilegal în termeni antreprenoriali. „Dau publicului ceea ce vrea publicul“, a spus el. „Niciodată nu a trebuit să trimit vânzători care să facă presiuni. Niciodată nu am reuşit să satisfac toată cererea.“ Pieţele negre schimbă stimulentele în alte moduri. Concurenţa nu vă poate ataca în instanţă, aşa că de ce să nu folosiţi orice mijloc aveţi la îndemână pentru a stabili un monopol local? Credinţa larg răspândită că după prohibiţie a crescut violenţa a contribuit cu siguranţă la creşterea apelurilor pentru retragerea acesteia. Fiecare livrare de mărfuri ilegale poartă un anumit risc, deci de ce să nu economisiţi spaţiu făcând produsul dumneavoastră mai puternic?

    În timpul prohibiţiei, consumul de bere a scăzut în raport cu cel al băuturilor spirtoase; când interdicţia s-a terminat, tendinţa s-a inversat. Şi de ce să nu reducem costurile prin reducerea calităţii? Dacă faceţi „moonshine” – o băutură distilată puternică, ilegală, emblematică pentru vremurile prohibiţiei – nu trebuie să înşiraţi ingredientele pe etichetă. America nu a fost singura ţară care a încercat prohibiţia – au mai fost, printre altele, Islanda, Finlanda şi Insulele Feroe –, dar în zilele noastre naţiunile cu interdicţii stricte la alcool tind să fie islamice.

    Alţii au restricţii parţiale. În Filipine, spre exemplu, nu se poate cumpăra alcool în ziua alegerilor, iar în Thailanda în vacanţele budiste – excepţie fac duty-free-urile din aeroporturi. America are în continuare câteva comune „uscate” şi „legi albastre” locale, care interzic vânzările de băuturi alcoolice duminica. Aceste legi l-au inspirat pe economistul Bruce Yandle să inventeze un termen care a devenit obişnuit în ramura economiei numită teoria alegerii publice: „traficanţii de alcool şi baptişti”. Ideea este că reglementările sunt adesea susţinute de o alianţă surprinzătoare a moraliştilor cu minte nobilă şi a cinicilor motivaţi de profit. Canabisului i se aplică această teorie. În ceea ce priveşte consumul acestei plante, medical sau recreaţional, interdicţia sau restricţia este regula. Cine susţine restricţiile? Conform formulării lui Yandle, „baptiştii” sunt oricine crede că marijuana trebuie evitată cu orice preţ; „traficanţii” – criminalii raţionali care profită de droguri ilicite, alături de oricine are un interes economic în legile antidrog, cum ar fi birocraţii plătiţi să le aplice.

    În ultimii ani, această alianţă a slăbit: canabisul a fost legalizat sau dezincriminat din California până în Canada, din Austria până în Uruguay.
    Dezbaterile din alte ţări se inflamează: dacă veţi impune costuri producătorilor de canabis, ar trebui să faceţi asta prin legi împotriva vânzării sau făcând comerţul legal şi aplicând taxe? În Marea Britanie, think-tank-ul pentru piaţă liberă Institutul pentru Afaceri Economice, a analizat cifrele privind elasticitatea cererii de canabis. Şi a găsit că un impozit de 30% ar elimina piaţa neagră, ar strânge aproximativ 700 de milioane de lire sterline – aproape 1 miliard de dolari – pentru guvern şi ar aduce consumatorilor droguri mai sigure, la fel cum abandonarea prohibiţiei a adus băuturi alcoolice mai sigure. Astăzi, nu sunt probleme în a găsi economişti care să se opună prohibiţiei canabisului: cel puţin cinci câştigători ai Premiului Nobel au cerut încheierea „războiului împotriva drogurilor”, făcând în schimb apel la „politici bazate pe dovezi, pe analize economice riguroase”. Desigur, studiile acoperă productivitatea. Unele arată cum consumul de marijuana afectează activitatea, altele nu găsesc niciun efect. Un studiu puţin dubios susţine că fumarea unui joint dă un impuls scurt producţiei orare a muncitorilor. Este de gândit ce ar fi zis Irving Fisher despre asta.


    Economistul GARY Becker spune că a face ceva ilegal adaugă pur şi simplu un alt cost raţional, pe care oamenii îl compară cu alte costuri şi beneficii – pedeapsa dacă eşti prins, care depinde de probabilitatea
    de a fi prins.

    „Infractorii raţionali”, a spus Becker, „vor furniza bunuri interzise la preţul corect.” Dacă consumatorii vor plăti acest preţ depinde de ceea ce economiştii numesc elasticitatea cererii.

    Cu alcoolul, se pare, cererea este neelastică: creşte preţul şi mulţi îl vor plăti în continuare. Prohibiţia a fost o mană cerească pentru infractorii raţionali, precum Al Capone, care şi-a apărat comerţul ilegal în termeni antreprenoriali.

  • Michael Merchant, consultant american: „Este fundamental pentru sistemul educaţional, nu doar din România, să îşi schimbe mentalitatea”

    „Dacă vom lucra în acelaşi fel, vom obţine aceleaşi rezultate. De exemplu, dacă aduni un grup de elevi pentru o lecţie şi lucrezi în acelaşi fel, adică îi vezi ca pe obiecte, nu ca pe oamenii cu idei, gânduri şi emoţii, aceştia vor respinge lecţiile. Elevii mă vor respinge atât pe mine, ca profesor, cât şi ideile pe care încerc să le prezint. Este fundamental pentru sistemul educaţional, nu doar din România, să se schimbe mentalitatea. Aceasta este o problemă cu care se confruntă toată lumea, nu doar România”, spune consultantul.
    Merchant organizează prin intermediul institutului american Arbinger conferinţe şi workshopuri pe teme precum leadershipul, îmbunătăţirea performanţei, planificarea strategică şi relaţiile interpersonale. De asemenea, el a condus o companie de conştientizare şi prevenţie a abuzului de droguri care a fost nominalizată la premiile Emmy. Întrebat dacă el consideră metodele de predare din România ineficiente, Merchant spune că o abordare mai practică este vitală pentru elevi. Metodele de predare prin teorie, fără implicarea elevului, nu sunt utile pentru elevi şi aceştia ajung să înveţe doar pentru note.


    „Cred că poate fi o problemă abordarea teoretică din şcoli în detrimentul unor metode axate pe partea practică a lecţiilor. Este greu să schimbi asta, însă pentru elevi nu este util. Pentru elevi ar fi ideal să ia ce au învăţat şi să aplice învăţăturile în circumstanţe reale din viaţă. O abordare teoretică în sala de clasă este lipsită de viaţă, nu implică elevul în procesul de învăţare.”
    Mike Merchant mai spune că schimbarea de mentalitate a profesorilor trebuie să înceapă de la ideea că în interacţiunea cu elevii au de-a face cu persoane cu emoţii şi gânduri; ei trebuie să aprecieze elevul.
    „Atunci când cineva se simte apreciat, cresc foarte mult şansele ca el să devină creativ, să îşi facă temele şi toate cele. Este esenţial să aduci noi instrumente în procesul de învăţare. Cineva cu mentalitatea pe care o promovăm ar putea fi într-o oarecare măsură eficient şi în cazul unei abordări mai teoretice, dar cineva care vede elevii ca pe nişte obiecte şi care vine şi cu o manieră teoretică de a preda va preda pereţilor, pentru că nimeni din clasă nu va fi implicat în procesul de învăţare.”
    El a venit în România cu prilejul unei conferinţe pe teme de educaţie din Cluj-Napoca: „În sistemul educaţional din SUA am avut succes în a schimba mentalităţile profesorilor şi vom promova acest lucru şi în România. Atunci când celelalte persoane contează, atunci când celelalte persoane sunt preţuite, aceste lucruri au un impact foarte mare în sala de clasă. Elevii răspund foarte bine la un astfel de comportament”.
    În cadrul evenimentului a încercat să răspundă la întrebarea „Ce îşi doresc elevii?”, iar răspunsul său a fost că: „Ei vor să fie văzuţi, să fie auziţi, să fie preţuiţi şi implicaţi în propriul proces de educaţie. Invităm profesorii să creeze un mediu în care elevii să vrea să înveţe”. Consultantul american a vorbit participanţilor şi despre modul în care ar trebui să se poziţioneze un profesor în relaţia cu elevii, dar şi despre cum fiecare copil are un dar, iar aşteptările profesorului ar trebui să fie în funcţie de acel dar.
    „Profesorii ar trebui să-şi cunoască elevii, să le ştie numele şi să vadă în fiecare darul pe care îl are. Fiecare are un dar: un elev ştie numele fiecărui dinozaur, altul cunoaşte toate planetele, altul iubeşte muzica. Fiecare are câte un dar şi, ca profesor, dacă găseşti acest talent setezi un nivel al aşteptărilor pentru acel elev.”

    De la elevi fericiţi la angajaţi şi lideri excepţionali
    În cadrul interviului, Merchant a mai vorbit şi despre calităţile unui lider excepţional. El este de părere că un lider trebuie să aibă viziune, să implice activ angajaţii săi în proiecte, să îi ajute să se dezvolte. „Un lider excepţional este unul cu o viziune foarte clară şi capabil să implice oamenii. Liderii excepţionali îi vor implica şi pe alţii, nu vor fi singuri. Este mai uşor pentru un lider să se alieneze şi să rămână singur, dar poate ajunge ca angajaţii să nu mai fie motivaţi şi să nu mai fie productivi. ”
    El este de părere că, pentru ca un angajat să fie mai productiv, are nevoie să se simtă preţuit în cadrul organizaţiei: „Una dintre metodele da a determina angajaţii să fie mai productivi este să ştie că sunt preţuiţi. Un lider ar trebui să se întrebe: cum îmi pot ajuta angajaţii să se dezvolte? Cum îi pot ajuta să fie de succes? Cum îi pot ajuta să îşi sporească capacităţile pentru a deveni mai valoroşi pentru organizaţie?”
    Pentru a reţine angajaţii în companie, liderii ar trebui să le ofere şansa de a se dezvolta.
    Salariul este pe locul trei în topul motivelor pentru care un angajat alege să părăsească compania: „Motivul pentru care angajaţii pleacă din organizaţie nu mai este salariul. Cele mai recente studii ale celor de la Harvard arată că primul motiv pentru care oamenii pleacă de la locul de muncă este că nu le place şeful, apoi lipsa oportunităţilor de dezvoltare şi abia apoi vine salariul”. De asemenea, angajaţii au nevoie să simtă că munca pe care o fac în cadrul companiei le aparţine, iar obiectivele muncii lor să fie în linie cu obiectivele organizaţiei.
    „Obiectivele fiecărui angajat trebuie să fie în aceeaşi linie cu cele ale organizaţiei. În interiorul acestui cadru, oamenii au responsabilităţi şi ar trebui să fie lăsaţi să gândească, să vină cu idei. Astfel, angajatul se simte implicat şi simte că munca îi aparţine.”
    Al treilea ingredient pentru a menţine angajatul motivat este să reuşeşti ca lider să îi faci să lucreze împreună şi să se ajute unii pe alţii: „Cred că liderii excepţionali sunt inspiraţionali şi adună oamenii în jurul viziunii pe care o au. A doua chestiune este că ajută oamenii să se dezvolte. În al treilea rând aş spune că liderii ajută oamenii să lucreze unul cu celălalt, să colaboreze şi să lucreze ca o singură echipă.”

  • Cum se reciclează bijuteriile

    Spre exemplu, creatoarea americană de bijuterii Polly Wales, cunoscută pentru piesele sale în care nestematele sunt montate direct în aur topit, realizează bijuterii şi cu pietrele aduse de clienţi. Creatoarea britanică Sian Evans „reciclează” în felul său, permiţând clienţilor să plătească cu bijuterii vechi, câtă vreme acestea poartă marcaje care să certifice metalul din care sunt confecţionate, în timp ce designerul Ruth Tomlinson, cunoscută pentru creaţiile sale cu pietre de diverse dimensiuni, realizează bijuterii care încorporează pietrele de pe vechi inele sau cercei.