Tag: alipire

  • Liderul tătarilor are accesul interzis în Crimeea timp de cinci ani

     Părăsind Crimeea pentru a merge la Kiev marţi dimineaţă, lui Djemilev i-a fost înmânat un document de către vameşi care îi interzice să intre în Federaţia Rusă până la 19 aprilie 2019, a precizat pentru AFP Lilia Muslimova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vladimir Putin a semnat un decret privind reabilitarea tătarilor din Crimeea

    “Ţin să vă informez că am semnat un decret privind reabilitarea tătarilor din Crimeea, a armenilor, germanilor, grecilor, tuturor celor care au suferit în timpul represiunii stailiniste”, a anunţat el în cadrul unei reuniuni guvernamentale, citat de agenţia de presă rusă RIA Novosti.

    Tătarii din Crimeea, care reprezintă aproximativ 12 la sută din populaţia peninsulei, au boicotat în mare parte referendumul din 16 martie, care a condus la alipirea Crimeei la Rusia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Contraspionaj: Agenţii ruşi care au acţionat în Crimeea acţionează şi în estul Ucrainei

     “Sunt aceiaşi agenţi care au preluat controlul asupra Adunării din Crimeea. Am stabilit acest lucru pe baza comunicaţiilor lor”, a declarat Vitali Naida pentru presă, dând asigurări că “aproximativ 40 de membri ai serviciilor ruse şi colaboratorii lor” au fost arestaţi de la începutul acţiunilor separatiste în estul Ucrainei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Congresul american a aprobat planul de ajutorare a Ucrainei, inclusiv sancţiunile împotriva Moscovei

     Planul de ajutorare, care prevede garantarea unor împrumuturi de un miliard de dolari, a fost aprobat de o largă majoritate a Camerei Reprezentanţilor.

    Textul, adoptat săptămâna trecută de Senat, urmează să fie promulgat de preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, pentru a intra în vigoare.

    Preşedintele american a salutat adoptarea planului de ajutorare, prin intermediul căruia Ucraina va primi “mijloacele esenţiale pentru (asigurarea) stabilităţii economice şi revenirii la creştere şi prosperitate”.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Duma de Stat a ratificat tratatul privind alipirea Crimeei la Rusia

     Ratificarea a fost adoptată cu 443 de voturi pentru şi unul împotrivă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Timoşenko îl atacă pe Vladimir Putin: Liderul rus recurge la “metode de război” pentru a “distruge lumea”. Nimeni nu poate contesta că acest bărbat are probleme psihice

     În timpul discursului de marţi, el a transmis următorul mesaj occidentalilor: “Eu nu am absolut nicio problemă cu voi”, a afirmat ea pentru ediţia de miercuri a cotidianului Bild, potrivit unor extrase publicate marţi seara.

    Liderul prooccidental, tratată într-un spital din Berlin din cauza unei hernii de disc, a denunţat “propaganda fascistă” a liderului rus, care, în opinia ei, recurge la “metode de război” pentru a “distruge lumea”.

    “Mai nimeni nu poate contesta că acest bărbat are probleme psihice”, a adăugat ea.

    Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat, marţi, un acord cu noii lideri proruşi ai Crimeei privind alipirea acestei peninsule din sudul Ucrainei la Rusia. Semnarea a avut loc după un discurs al preşedintelui la Kremlin, marcat de accente de patriotism şi un ton puternic antioccidental.

  • Drăguţanu, Bănca Naţională a Moldovei: Lumea spune că Republica Moldova are o bună localizare, dar nu sunt sigur că azi este un activ

     “Lumea spune că avem o localizare avantajoasă. Nu sunt sigur că localizarea noastră în ziua de azi e un activ. Unele avantaje puteau şi pot fi extrase de aici, inclusiv pe partea de transport”, a afirmat guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguţanu la conferinţa ASPEN, organizată la Banca Naţională a României, la puţin timp după ce presa a relatat că Transnistria doreşte anexarea la Federaţia Rusă.

    Jurnal de Chişinău a scris în ediţia electronică că preşedintele aşa-zisului Soviet Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, a trimis scrisoare preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîşkin, în care solicită examinarea posibilitaţii anexarii Transnistriei la Federaţia Rusă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Drăguţanu, BNM: Lumea spune că Republica Moldova are o bună localizare, dar nu sunt sigur că azi este un activ

     “Lumea spune că avem o localizare avantajoasă. Nu sunt sigur că localizarea noastră în ziua de azi e un activ. Unele avantaje puteau şi pot fi extrase de aici, inclusiv pe partea de transport”, a afirmat guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguţanu la conferinţa ASPEN, organizată la Banca Naţională a României, la puţin timp după ce presa a relatat că Transnistria doreşte anexarea la Federaţia Rusă.

    Jurnal de Chişinău a scris în ediţia electronică că preşedintele aşa-zisului Soviet Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, a trimis scrisoare preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîşkin, în care solicită examinarea posibilitaţii anexarii Transnistriei la Federaţia Rusă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Transnistria vrea să fie anexată la Rusia

     Solicitarea intervine în contextul în care locuitorii din peninsula ucraineană Crimeea s-au pronunţat masiv la referendumul de duminică în favoarea alipirii teritoriului la Rusia, iar Moscova a recunoscut independenţa regiunii, în pofida ameninţărilor şi protestelor din partea comunităţii internaţionale.

    Preşedintele R.Moldova, Nicolae Timofti, a anunţat în această dimineaţă la Chişinău o conferinţă de presa pe teme “de actualitate”, unde se aşteaptă o declaraţie legată de situaţia din regiune, după referendumul din Crimeea şi după ce Rusia a recunoscut independenţa Crimeei.

    Parlamentul de la Moscova urmează să se pronunţe în această săptămână în legătură cu proiectul de lege propus de deputaţii Partidului Rusia Dreaptă, care prevede facilitarea anexării de noi teritorii la Federaţia Rusă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro