Expoziţia intitulată „Worst 100 Romanian Vinyl Covers” va fi prezentată de „Muzeul Consumatorului Comunist” unde vizitatorii vor putea admira cele mai urâte coperţi ale discurilor de vinil româneşti va avea loc pe 28 februarie în Timişoara la Scârţ Loc Lejer şi Auăleu.
„Expoziţia cuprinde atât coperţi de albume editate înainte de ’89, cât şi discuri post – decembriste. Sunt incluse toate genurile muzicale existente pe piaţa muzicală românească din anii ’60 -’95. De la manele la heavy-metal nu scapă nimeni!”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.
„Mi-e greu să decid care este chiar cea mai urâtă. Să nu se supere ceilalţi că n-au ieşit ei primii. Într-un top zece al celor mai urâte coperţi româneşti se numără Commando – «Templul plăcerilor», orice disc de la Savoy, Formaţia Condor, Romica Puceanu, Azur, Radu Nistor, Tomis Junior, oricare Mirabela Dauer, Odeon. Expoziţia este gratuită şi muzeul acceptă donaţii de obiecte. Dacă cineva crede că deţine discuri cu coperţi urâte este rugat să le aducă“, a declarat Ovidiu Mihăiţă, organizatorul acestei expoziţii, pentru pressalert.ro.
Primele opt LP-uri ale trupei britanice vor fi relansate în această vară, începând cu albumul de debut “Black Sabbath” din 1970 şi terminând cu “Nevers Say Die” din 1978, ultimul album de studio care l-a avut ca solist pe Ozzy Osbourne, înainte de revenirea acestuia în trupă în 2013, alături de care a înregistrat materialul discografic intitulat “13”.
Fiecare LP va fi lansat atât pe discuri de vinil de 180 de grame, cât şi pe CD, informează site-ul revistei New Musical Express.
Albumul de debut al trupei, lansat în 1970, va deschide seria de reeditări pe vinil, pe 22 iunie, alături de următoarele două materiale din discografia grupului Black Sabbath – “Paranoid” (1970) şi “Master Of Reality” (1971). Albumele “Vol. 4” (1972), “Sabbath Bloody Sabbath” (1973) şi “Sabotage” (1975) vor fi relansate pe 29 iunie, iar “Technical Ecstasy” (1976) şi “Never Say Die” (1978) vor încheia această serie pe vinil, pe 13 iulie.
Rockerul Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a anunţat la sfârşitul lunii aprilie că formaţia britanică intenţionează să înregistreze şi să lanseze un ultim album de studio în anul 2016. Acel material discografic va fi promovat printr-o serie de concerte care vor alcătui turneul de adio al trupei Black Sabbath.
Black Sabbath, o trupă britanică al cărei solist este Ozzy Osbourne, şi-a lansat albumul de debut – care poartă numele formaţiei – în America de Nord, în 1970.
Ozzy Osbourne a fost concediat din trupă în 1979, iar după plecarea lui, trupa britanică a cunoscut numeroase schimbări de componenţă. Cei patru muzicieni din componenţa originală s-au mai reunit în 1998, când au lansat albumul live “Reunion”, şi apoi au mai susţinut concerte împreună, în anii 2000.
După ce a plecat din Black Sabbath, Ozzy Osbourne şi-a construit o carieră de succes în calitate de solist solo. Albumul solo “No More Tears”, lansat de Ozzy Osbourne în 1991, a primit patru discuri de platină în SUA şi a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului şi a criticilor. Următoarele albume – “Ozzmosis” (1995), “Down to Earth” (2001), “Under Cover” (2005), “Black Rain” (2007), deşi nu au mai avut acelaşi succes de public, au fost bine primite de critica de specialitate.
Veteranii rockeri britanici au anunţat, în noiembrie 2011, că trupa Black Sabbath se va reuni în componenţa originală, incluzându-l pe Ozzy Osbourne în calitate de solist, cu ocazia lansării unui nou album.
Ozzy Osbourne a susţinut un concert şi la Bucureşti, în octombrie 2011, în cadrul turneului mondial de promovare a celui mai recent material discografic al său, intitulat “Scream”, lansat pe 15 iunie 2010.
Trupa Black Sabbath a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2006 şi a vândut, în total, peste 100 de milioane de albume.
Luna trecuta, Rihanna a semnat un acord pe mai multi ani cu
Autoritatea de Turism din Barbados pentru promovarea insulei ca
destinatie turistica, dupa ce in mai semnase un contract in valoare
de 500.000 de dolari ca sa promoveze apa de cocos Vita Coco, intr-o
campanie alaturi de Madonna si Anthony Kiedis de la Red Hot Chili
Peppers.
Tot anul acesta, Rihanna a devenit purtatoarea de cuvant a
campaniei 100 Years Skincare a Nivea. Astfel de contracte intregesc
averea, apreciata de unele surse la 60 de milioane de dolari
(Celebrity Net Worth), de altele la 143 de milioane de dolari
(IMDB, care citeaza o estimare Forbes), a uneia dintre cele mai
bine vandute cantarete ale momentului.
Robyn Rihanna Fenty s-a nascut in 1988 la Saint Michael, in
Barbados, dintr-o mama originara din Guyana si un tata cu origini
irlandeze, intr-o familie modesta cu sase copii, marcata de
dependenta de alcool si droguri a tatalui.
A inceput sa cante la o varsta frageda, inspirata fiind de
muzica reggae, si a abandonat liceul, dorind sa se dedice
cantatului. A inregistrat cateva demo-uri pe care primul ei
producator muzical le-a trimis catorva case de discuri, intre care
si Def Jam Recordings, condusa de Jay-Z, cu care Rihanna a si
semnat primul contract, in 2005.
Se muta apoi in State, unde primul ei single, “Pon de Replay”,
ajunge nr. 2 in topul Billboard Hot 10 si in topul britanic al
single-urilor.
Albumul de debut, “Music of the Sun”, scos in august 2005, se
vinde in peste 2 milioane de exemplare in toata lumea. In 2007,
Rihanna e deja o vedeta de talie internationala, ajunsa la al
treilea album, “Good Girl Gone Bad”, care a generat opt single-uri,
toate ajunse intre primele opt piese din topul Billboard Hot 100,
inclusiv faimosul “Umbrella”. Cel mai recent album, “Loud”, iesit
pe piata in noiembrie 2010, s-a vandut inca din prima saptamana in
207.000 de exemplare, iar single-ul “Only Girl (In the World)” a
ajuns pe prima pozitie in topurile din nu mai putin de zece tari,
intre care SUA si Marea Britanie.
Anul trecut, Rihanna a scos pe piata o carte ilustrata
autobiografica, intitulata chiar “Rihanna”, anul acesta a fost
lansata linia de parfumuri Reb’l Fleurs, in colaborare cu compania
lui Jay-Z, Iconic Fragrances, iar in 2012 va fi lansata adaptarea
pentru cinema a jocului Battleship, in care va juca si
Rihanna.
Revista Forbes o plaseaza pe lista celor mai bine platite vedete
sub 30 de ani, calculand la 29 de milioane de dolari incasarile ei
numai din perioada mai 2010 – mai 2011 de pe urma concertelor, a
vanzarilor de albume si a contractelor de reclame cu diverse
branduri, de la bauturile Fuze Drinks si pana la aparatele de ras
Venus Razors. In acelasi timp insa, Rihanna are o cota importanta
si la bursa filantropilor, prin intermediul fundatiei sale,
Believe, infiintata in 2006 in beneficiul copiilor suferinzi de
boli incurabile.
Dupa ce CNN – si dupa el, sute de alte site-uri – au postat joia trecuta secvente filmate la ultima repetitie pe care Michael Jackson a mai apucat s-o faca pentru concertele de la Londra, sutele de comentarii aparute in primul sfert de ora pe site-uri s-au impartit distinct in doua categorii sensibil egale ca pondere: unele s-au entuziasmat de energia si sprinteneala afisate pe scena de megastar, celelalte s-au indignat ca un om atat de slabit fizic si iesit din forma a acceptat sa sustina 50 de concerte, atatea cate ii cerea contractul.
Daca atatia au vazut intr-unul si acelasi clip lucruri diametral opuse nu e numai fiindca acel clip e scurt si neclar, ci pentru ca e imposibil de iesit din ambiguitatea continua pe care Michael Jackson a reusit s-o intretina in perceptia publicului timp de aproape 20 de ani, de la primele acuzatii de pedofilie, primele operatii estetice si primele manifestari ale tendintelor de a se proiecta pe sine drept o figura mesianica, neinteleasa, la polul opus fata de seninatatea simpla a primilor lui ani de cariera muzicala. Pentru orice afirmatie care se poate face despre viata si opera megastarului exista cate o afirmatie contrara, iar ambele isi gasesc argumente si sustinatori deopotriva de vehementi, intr-un mod aproape fara echivalent in lumea celebritatilor. De pilda: faptul ca are acum fani la fel de infocati precum erau fanii din anii ‘80 sau ‘90 dovedeste ca eticheta de “regele muzicii pop” e corecta – ba nu, de fapt a avut un singur album valoros, poate doua, dupa care n-a mai evoluat. Sau: a vrut sa-si albeasca pielea, sa se transforme fizic in ceva ce nu era – nu, de fapt suferea de vitiligo, iar operatiile estetice le-a facut de nevoie, in urma unor accidente pe scena.
Astfel de controverse ofera material enorm pentru un studiu de caz asupra modului cum o serie de teme si obsesii asumate de societatea americana au fost asociate de media cu persoana unui artist, spre a produce o figura iconica a pop-culturii globale. Probabil suna pretentios; daca detaliem insa lucrurile, vom vedea ca ele nu au sens decat vazute asa, in ansamblu. Prestigiul mediatic si relevanta comerciala ale lui Jackson ar fi fost infinit mai mici daca elementele de mai jos nu s-ar fi conjugat de-a lungul vietii lui si acum.
1. CEL CE UNESTE IN LOC SA DESPARTA Un redactor de la Hollywood Today isi aminteste despre clipul video pentru “Billie Jean”, filmat in 1983, ca initial ar fi trebuit sa apara acolo si eroina din cantec, dar s-a renuntat, pentru ca scenaristii nu stiau daca era mai bine ca ea sa fie alba sau de culoare. “Daca ar fi fost de culoare, ar fi indepartat probabil publicul alb care aprecia in numar tot mai mare muzica lui Michael. Daca ar fi fost alba, i-ar fi putut supara pe fanii de culoare.” Toti comentatorii care isi amintesc ce popularitate a avut piesa respectiva in acea vreme o iau ca reper pentru forta ei de a placea in egala masura albilor si negrilor. Nu e vorba ca alti muzicieni de culoare n-ar fi mai fost apreciati pana atunci de publicul alb, ci de raza de actiune a ceea ce s-a intamplat, gratie in special difuzarii intense la MT V a clipurilor lui. Multi vad azi in cel mai mic dintre fratii Jackson o carisma de aceeasi natura cu a presedintelui Barack Obama, votat si de albi, si de negri. Americani albi care spun ca gratie lui Michael au descoperit retroactiv Motownul; americani de culoare care ii atribuie lui Jackson faptul ca mixtura lui de disco, pop, funk si soul din albumele din anii ‘80 a fost eficienta in daramarea deodata a mai multor bariere de receptare a muzicii. Ulterior, colaborarea cu chitaristi ca Eddie van Halen, Slash de la Guns and Roses si Santana a adaugat si rockul in mixtura, iar editia de anul trecut a albumului “Thriller” i-a adus in joc si pe rapperii Akon si Will.i.am.
Nuanta spectaculoasa si scandaloasa a acestui efort de acoperire a cat mai multe categorii deodata a fost ca Michael Jackson a sfarsit prin a incerca pe propria piele acelasi lucru, transformandu-si treptat si radical aparenta fizica; probabil cel mai cunoscut comentariu pe aceasta tema, spus de un jurnalist, suna asa: “Numai in America poti sa te nasti ca barbat de culoare si sa ajungi o femeie alba”. Ca Jackson a incetat sa mai fie considerat “unul de-al negrilor” o dovedeste zadarnica sa incercare de a vedea rasism in faptul ca Sony a incetat prea repede sa-i mai promoveze albumul “Invincible” din 2001, ca si acuzatiile ca revizuirea trasaturilor si albirea pielii ar fi tradat de fapt un rasism intors asupra propriei persoane. Lucrurile n-au mers insa niciodata asa de departe incat afro-americanii sa-l renege. Gala BET (Black Entertainment Television) din zilele de dupa moartea sa i-a fost dedicata aproape cu totul lui si familiei Jackson, iar o cercetare a centrului Pew arata ca afro-americanii au urmarit cu mult mai multa atentie decat americanii albi stirile despre el in perioada 26-29 iunie: opt din zece persoane de culoare, fata de 22% dintre albi.
SELF-MADE MAN
PETER PAN vs. FRANKENSTEIN
PASAREA PHOENIX
CEL CE UNESTE IN LOC SA DESPARTA
In urma cu o luna, formatia Radiohead a luat o decizie insolita pentru industria muzicala – a scos la vanzare pe internet albumul „In Rainbows“ fara a stabili un pret exact pentru melodii, lasand la latitudinea fanilor cat sa plateasca pentru ele. Pentru a putea vinde melodiile exclusiv pe internet, pe site-ul oficial, formatia a renuntat la contractul cu casa de inregistrari EMI. Efectul? Pana acum, cei ce au luat albumul de pe site-ul Radiohead au platit in medie 5,5 euro pentru intreg albumul, insa mai mult de jumatate dintre cei 1,2 milioane de cumparatori din primele doua zile l-au descarcat gratuit.
Miscarea Radiohead, e drept, a inspirat si a atras reactii din partea intregii industrii. Numarul cantaretilor care au ales sa se promoveze singuri, fara a mai apela la case de productie, s-a inmultit in ultimele saptamani, de la Madonna si pana la Nine Inch Nails sau The Charlatans. O asemenea strategie de marketing, au spus unii, ar putea redefini modul prin care va fi distribuita muzica in toata lumea. Mai clar, pe masura ce tot mai multi prefera sa descarce muzica de pe internet, legal sau nu, veniturile din vanzarile de melodii scad, insa castigurile vin din produse care au legatura cu albumele muzicale, cum ar fi concertele si materialele promotionale de genul tricourilor. Prin urmare, muzica trebuie sa ajunga la consumatori intr-un timp cat mai scurt de la momentul cand se anunta lansarea, pentru a mentine interesul publicului. Exact ceea ce au provocat deci piratii in ultimii ani, cand au plasat pe internet albume cu mult inainte de lansarea lor oficiala, determinand astfel multi interpreti sa-si devanseze lansarea productiilor pe piata.
„Inainte era destul de simplu. Melodiile de pe album ajungeau la radio, cantaretul era intervievat de revista Rolling Stone, aparea la emisiunea TV Saturday Night Live si era cunoscut“, spune Bruce Flohr, executiv in cadrul Red Light Management, care il reprezinta pe Dave Matthews si trupa sa. „Acum, iti publici videoclipul pe YouTube, iti «aranjezi» profilul pe MySpace si Facebook, faci un turneu si la final, ai o sansa sa ai un album de succes.“
In locul contractului cu casa de productie cu care a lucrat pana acum – Warner Music, Madonna a semnat recent unul in valoare de aproape 83 de milioane de euro cu Live Nation, un promotor de concerte. Cantareata va trebui sa inregistreze in mai putin de 10 ani, perioada pentru care a fost semnat contractul, trei albume pe care Live Nation le va promova, atat online cat si offline, prin concerte.
Trupa Nine Inch Nails a renuntat la casa de productie, pentru a fi „mai aproape de public“ si pentru a se promova „asa cum credem de cuviinta, intr-o industrie a muzicii care a inceput sa se schimbe radical“, dupa cum spune Trent Reznor, liderul grupului. Reznor a devenit un erou al celor ce descarca ilegal melodii de pe internet: el a ridiculizat in timpul unui concert preturile ridicate ale CD-urilor si le-a spus celor prezenti ca este mai bine sa fure melodiile de pe internet, pentru ca muzica este gratuita.
Un alt adept al strategiei de marketing „decideti voi cat costa“ este Cliff Richard, vedeta pop lansata in anii ’50. Doritorii vor putea descarca de pe internet cel mai recent album al sau, „Love… The Album“, ce urmeaza sa fie lansat la 12 noiembrie. Aici strategia e un pic diferita, pretul urmand sa coboare de la pragul initial „teoretic“, de 11,5 euro, pe masura ce tot mai multi vor cumpara albumul, iar cumparatorii nu vor fi buni de plata decat de la data lansarii, cand se va stabili pretul final, „real“.
Exista insa si cazuri cum este cel al britanicilor de la The Charlatans, care au anuntat recent ca urmatorul lor album va fi oferit gratis pe Internet. „Putini mai cumpara CD-uri cu muzica in ziua de azi, din moment ce pot descarca melodiile gratis si ilegal de pe internet“, spune Alan McGee, managerul formatiei. „Si atunci de ce sa nu dam muzica gratuit?“ Exemplul a fost urmat si de formatia Travka, printre primele din Romania care au hotarat sa-si publice pe internet ultimul album, „Vreau sa simt Praga“, pe site-ul Radio Lynx.
Faptul ca vanzarile de muzica au scazut foarte mult in ultimii ani din cauza pirateriei nu este nicio noutate. Numai ca decizia Radiohead si a celorlalti vine sa abordeze abia acum aceste probleme pe care industria s-a tot straduit sa le rezolve luptandu-se in justitie cu piratii sau instituind ingradiri tehnice pentru cei ce copiaza ilegal fisierele cu muzica. „La urma urmei, noi, artistii, ne dedicam vietile ca sa producem cat mai bine muzica, asa ca mi-ar placea ca publicul sa-i sustina pe artisti. Dar ar trebui sa fiu furios pe un public care vrea asa de mult sa asculte muzica incat se duc pe internet ca s-o ia cu doua saptamani inainte de lansarea oficiala?“, comenteaza Reznor.
Altii nici macar nu cred ca pirateria este cea mai mare problema a acestei industrii. „Casele de inregistrari adopta un model de business ineficient, din care exclud aproape cu desavarsire internetul, ignorand nevoile pietei. Asa ca vanzarile de muzica scad si vor continua sa scada“, spune Mike Goodman, analist al Yankee Group. Altfel spus, modelul de business in industria muzicii a ramas aproximativ acelasi inca din anii ’90, cand vanzarile caselor de discuri aveau cresteri astronomice pentru ca toata lumea isi inlocuia casetele audio si discurile de vinil cu CD-uri. De atunci insa, in ecuatie a intrat internetul, iar odata cu el pirateria, care aduce caselor de inregistrari din toata lumea pierderi anuale de 2,9 miliarde de euro, conform Recording Industry Association of America (RIAA).
„Oricum, si daca ar fi eliminata complet pirateria incepand de maine, in 2008 tot vor fi pierderi de aproape 700 de milioane de euro“, continua Goodman, care crede ca daca lucrurile nu se schimba, casele de discuri asa cum sunt astazi nu vor mai exista peste 5-10 ani, iar muzica va fi disponibila numai online. O asemenea perspectiva a scandalizat companiile, intrucat casele de inregistrari au avut de-a lungul timpului un rol extrem de important in succesul cantaretilor, mai ales pentru ca finantau productia de CD-uri si promovarea artistului inainte ca acesta sa incaseze vreun ban din muzica sa. Daca ar fi pornit de la bun inceput pe internet, fara a avea in spate o casa de productie care sa-i promoveze, multi dintre artistii de astazi nu ar fi ajuns atat de faimosi. „Niciun artist din industria muzicii nu este chiar atat de faimos pe cat se crede. Au in spate ani de investitii din partea unei case de discuri care are grija in permanenta sa atraga fani, pentru ca in realitate, cei cu adevarat impatimiti de muzica si dispusi sa dea bani pe ea sunt putini“, este de parere James McQuivet, analist in cadrul Forrester Research.
Criticii caselor de discuri (sau optimistii privind viitorul industriei) aduc in discutie exemple ca acela al lui Esmee Denters, o tanara de 18 ani din Olanda, care in urma cu un mai bine de un an publica pe Internet, mai exact pe YouTube, primul clip video cu ea cantand o melodie. Clipul ei a facut inconjurul lunii, iar ea a fost remarcata de artisti precum Justin Timberlake, Kelly Rowland sau Natasha Bedingfield. Acum, tot pe YouTube, canta live melodii in duet cu o parte dintre ei si este cantareata care a deschis anul acesta sase dintre concertele lui Timberlake. Probabil ca la asa ceva se refera Rolf Schmidt-Holtz, CEO al companiei Sony BMG, cand declara pentru Financial Times ca „trebuie sa devenim un cultivator de talente in loc de un vanzator de CD-uri“. Numai ca si pentru casele de discuri, ideea e deocamdata la fel de vaga pe cat este, pentru cei ce-si dau gratis muzica pe internet, propriul lor viitor financiar.