Tag: Albania

  • Vehicul diplomatic albanez, incendiat de anarhişti în Grecia

    Atacul a avut loc luni dimineaţă în centrul oraşului Salonic, situat în nordul Greciei.

    Indivizi neidentificaţi au stropit cu benzină vehiculul staţionat şi i-au dat foc, maşina suferind daune majore. Atacul care a vizat autoturismul cu numere diplomatice nu a avut loc în apropierea Consulatului Albaniei.

    Deocamdată, atacul nu a fost revendicat de niciun grup anarhist.

  • O nouă ţară, mai aproape de negocierile pentru a deveni membră a Uniunii Europene. Cine ar putea completa lista statelor UE

    În cadrul celei de-a noua întruniri, Consiliul de Stabilizare şi Asociere a precizat că Albania “a progresat în vederea îndeplinirii criteriilor pentru aderare la UE şi, în ansamblu, progresul constant a fost înregistrat în cele cinci domenii prioritare pentru deschiderea negocierilor de aderare”.

    Consiliul a mai notat că “în baza progresului privind îndeplinirea priorităţilor şi implementarea reformei din justiţie, în special reevaluarea judecătorilor şi a procurorilor, recomandăm deschiderea negocierilor de aderare cu Albania”.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Himoinsa investeşte 500.000 de euro într-un centru logistic la Chiajna

    Centrul logistic are o suprafaţă de peste 1.500m2, spaţiul de depozitare fiind alocat stocării generatoarelor industriale şi va fi administrat de All Generating, distribuitorul Himoinsa în România. Prin deschiderea acestui centru, Himoinsa şi All Generating vor reduce timpii de livrare către clienţii din regiune, vor scădea costurile logistice cu până la 5% şi vor asigura un stoc tampon de generatoare din gama uzuală, oferind în acelaşi timp clienţilor un serviciu rapid şi un punct de distribuţie pentru piese de schimb.

    „Intenţionăm să ne extindem activitatea în zona de servicii la nivel naţional, iar  noul centru logistic ne oferă exact suportul de care avem nevoie. Dacă evoluţia pieţei va fi pozitivă, avem în vedere majorarea valorii stocului de la 500.000 de euro la finele acestui an, până la 1 milion de euro, în 2018”, a declarat Cătălin Stănciulescu, director comercial All Generating.

    În 2004, Himoinsa a deschis o filială în Polonia, de unde sunt deservite direct pieţele din Lituania, Estonia, Letonia, Belarus şi Ucraina. Odată cu deschiderea centrului logistic din Chiajna, Himoinsa îşi extinde prezenţa în Europa de Est, unde deţine o importantă reţea de distribuţie.

    În prezent, piaţa de generatoare electrice din România este estimată la 20 de milioane de euro, aceste echipamente fiind utilizate preponderent în sectoare precum: sănătate, administraţie publică, construcţii, retail, minerit, comunicaţii, turism, agricultură, IT&C (data center).

    Himoinsa este prezentă pe piaţa din România din anul 2010, printre proiectele majore livrate numărându-se furnizarea de generatoare pentru compania Transgaz, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale, care asigură alimentarea de urgenţă a centrelor de comandă din staţiile de manipulare, prevenind astfel funcţionarea defectuoasă a reţelei electrice cauzată de întreruperea alimentării cu gaz şi portul Constanţa, unde Himoinsa furnizează generatoare pentru macaralele care încarcă şi descarcă containerele.
     

  • Site-ul Federaţiei Române de Fotbal a fost spart de către hackeri

    Hackerul s-a intitulat “nofawkX-al” şi a publicat chiar şi adresa lui de e-mail. Redăm mai jos mesajul complet de pe prima pagină a site-ului frf.ro, care a fost însoţit de un video de pe Youtube cu titlul “Romania vs Albania Motivational Promo 2016”:

    “Hacked by nofawkX-al

    OFFICIAL WEBSITE OF ROMANIA FOOTBALL FEDERATION

    Red And Black I Dress, Eagle On My Chest, Keep My Head Up For The Flag I Die, It’s Good To Be Albanian”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Ce s-a întâmplat cu România la Euro 2016 se întâmplă zilnic cu România”. Ştucan, despre adevăratele motive ale prăbuşirii fotbalului dintr-o ţară coruptă până în măduva oaselor

    Cum am ajuns în acest punct abisal?

    Explicaţiile nu ţin doar de sistemul de joc folosit de Iordănescu sau de netitularizarea unui jucător sau a altuia. Ele sunt multe. Şi neplăcute.

    Câtă vreme sistemul corupt din fotbalul românesc comunist a fost consolidat după 1990 de Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir şi îi înghite încet-încet şi pe actualii conducători ai federaţiei, disperaţi să fie votaţi de nişte preşedinţi de club troglodiţi, mirosind a transpiraţie, care vin la Adunarea Generală doar pentru bufetul oferit gratis de FRF

    Câtă vreme sistemul din fotbal este validat de mediul politic care numeşte preşedinţii la FRF, LPF, MTS şi COSR din rândul sau cu ajutorul serviciilor secrete

    Câtă vreme cluburile din România sunt introduse în insolvenţă de cămătarii care-i creditează, doar pentru a scăpa de datoriile la stat şi la jucători.

    Câtă vreme singurul club din România care a câştigat Cupa Campionilor nu se mai numeşte ca în 1986, la Sevilla, şi este supt, ca de o lipitoare grasă, de multiplul condamnat George Becali.

    Câtă vreme, sub ochii îngăduitori ai DNA, meciurile trucate sugrumă primele trei ligi, aflate în ofertele caselor de pariuri, în timp ce unii dintre jurnalişti plâng că Şumudică a fost suspendat

    Câtă vreme 80 la sută dintre fotbaliştii din România sunt neplătiţi de peste 3 luni şi folosiţi pentru trucarea meciurilor

    Câtă vreme strategia LPF este doar să împartă drepturile TV, iar cea a cluburilor este doar de a încasa şi a cheltui acei bani nejustificaţi de calitatea fotbalului pe care îl oferă

    Câtă vreme jucătorii care au vorbit curajos despre meciuri trucate nu-şi mai găsesc de lucru într-un sistem putred care îi refuză ca pe nişte viermi trădători

    Câtă vreme secretarul general al FRF, Gabriel Bodescu, negociază cu conducerea Astrei cât şi când să-i suspende antrenorul prins cu cont la pariuri

    Câtă vreme Gică Popescu, căpitanul Generaţia de Aur, a ajuns după gratii pentru complicitate într-un caz de fraudare a cluburilor din România

    Câtă vreme Gică Hagi, cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, promovează Viitorul şi apoi se salvează doi ani consecutiv de la retrogradare cu meciuri suspectate de a fi aranjate pentru pariuri

    Câtă vreme conducerile cluburilor fraudate în Dosarul Transferurilor nu s-au considerat prejudiciate în urma devalizării societăţilor lor cu peste 10 milioane de dolari, preferând să tacă din gură complice

    Câtă vreme actuala conducere FRF a închis ochii la fel de complice când Steaua a sabotat turneul din Antalya şi, mai grav, când soţia antrenorului de la Steaua a încercat să convingă jucătorii de la Zimbru să nu joace amicalul cu România

    Câtă vreme, fotbaliştii continuă să moară pe teren sau în ambulanţe lipsite de dotare, contractate de oficialii iresponsabili ai cluburilor, iar oficialii FRF şi LPF amână în şedinţa Comitetului Executiv propunerile de schimbare a regulamentului care vizau siguranţa jucătorilor pentru a-şi da prime pentru participarea la turneul final

    Câtă vreme unii au ajuns să plângă după Mircea Sandu, prietenul, partenerul şi uneori creditorul infractorilor din fotbalul românesc

    Câtă vreme niciun club din România nu are un departament competent de marketing şi, exceptând Academia Hagi, niciun centru decent de copii şi juniori

    Câtă vreme regulamentele sunt făcute ambiguu pentru a favoriza aşa zişii investitori care vor doar să devalizeze cluburile de banii din drepturile TV

    Câtă vreme majoritatea antrenorilor din fotbalul românesc este şcolită de o federaţie care le-a dat licenţele la grămadă, pe repede înainte

    Câtă vreme fotbaliştii români primesc o educaţie tactică sănătoasă abia când se transferă în străinătate, deşi aceste lucruri se învaţă în juniorat

    Câtă vreme Bogdan Stancu, golgeterul echipei naţionale la turneul final, joacă la Genclerbirligi, un club modest din Turcia

    Câtă vreme selecţionerul a fost numit politic, deşi nu mai antrenase de 10 ani

    Câtă vreme avem un stadion naţional construit la un preţ umflat şi care a stat închis mai bine de jumătate de an din cauza haosului birocratic şi legislativ.

    Câtă vreme sportul românesc nu beneficiază de o lege a sponsorizării

    Câtă vreme ne considerăm români doar când mai câştigăm o medalie răzleaţă în vreun sport pe care-l dominam acum un deceniu

    Câtă vreme sistemul corupt din fotbal este doar o copie şi în acelaşi timp o prelungire a corupţiei generalizate din societate.

    Câtă vreme puşcăriile sunt pline de scriitori, iar străzile pline de puşcăriabili.

    Câtă vreme românii votează primar un personaj aflat după gratii. 

    Câtă vreme asistăm nepăsători cum ţara ne este furată de sub picioare.

    Câtă vreme responsabilii adevăraţi pentru moartea a 64 de tineri în clubul Coletiv sunt în continuare în libertate.

    Câtă vreme oamenii mor cu zile în spitalele din România, colonizaţi de bacterii ucigaşe.

    În fine, câtă vreme toate aceste lucruri se întâmplă, avem ţara pe care o merităm.

    Ce s-a întâmplat cu România la Euro 2016 nu este o întâmplare. Este ce se întâmplă zi de zi cu România.

    Depinde doar de noi ca lucrurile să se schimbe. Schimbarea poate începe azi, mâine sau, respectând fatalitatea acestui neam, niciodată.

  • EURO 2016: România – Albania, de la 22:00, lupta pentru o victorie care să ne ducă în optimi! România nu a mai pierdut un meci disputat împotriva Albaniei de 68 de ani

    1948 este anul ultimei victorii a Albaniei în faţa României, iar de atunci s-au mai disputat 15 partide în care tricolorii 11 victorii şi 4 remize. Egalul nu ne ajută însă duminică seară, chiar dacă ne-ar asigura locul trei. Cu doar două puncte, e imposibil să prindem primele patru poziţii în clasamentul locurilor 3.

    Forţat şi de problemele de lot, Anghel Iordănescu pregăteşte o formulă mai ofensivă faţă de primele două partide de la Euro 2016 şi sunt şanse mari să-i vedem în teren din primul minut pe Lucian Sânmărtean şi Nicuşor Stanciu. Stelistul e sigur de titularizare după ce a fost menajat cu Elveţia, în timp ce o decizie în cazul lui Sânmărtean va fi luată şi în funcţie de starea medicală a lui Mihai Pintilii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Euro 2016: România joacă astăzi cu Elveţia, de la 19:00. Trei dileme legate de formula de start. Anghel Iordănescu: Ne aşteaptă un meci cu o echipă valoroasă

    Selecţionata pregătită de Anghel Iordănescu va juca pe Parc des Princes, din Paris, contra Elveţiei. Adversara noastră se prezintă la meci din postura de învingătoare în prima etapă din faza grupelor, elevii lui Vladimir Petkovic învingând Albania cu 1-0. După jocul bun contra Franţei, naţionala ţării noastre are nevoie de o victorie, iar în acest moment Anghel Iordănescu are de rezolvat trei dileme în pregătirea tactică a partidei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine sunt cei mai puternici lideri europeni. Pe ce loc se află Klaus Iohannis

    Cine sunt cei mai puternici lideri europeni, cine are cea mai mare influenţă la întâlnirile de la Bruxelles? Publicaţia Politco are un răspuns şi a pregătit un grafic unde sunt aliniaţi toţi lideri europeni şi ambasadorii în funcţie de putere.

    În acest clasament, Iohannis este mai puternic decât doar de Emil Dimitriev, prim-ministrul al Macedonia şi Edi Rama prim-ministrul  Albaniei şi se află la egalitate cu Boyko Borisov (Bulgaria) şi Tihomir Oreskovic (Croaţia).

    “În acest grafic puteţi vedea puterea relativă combinată a liderului şi a ambasadorului unei ţări, iar poziţia acestuia este stabilită în funcţie de evenimentele posibile apropiate.”, scrie publicaţia

    Pintre lideri, Angela Merkel este fără egal, iar Franţa are cel mai influent amabasador, Pierre Sellal.
     

  • In timp ce România pierde 62.000 hectarte de pădure într-un an, altii interzic defrişările timp de 10 ani

    Parlamentul albanez a adoptat ieri o lege prin care interzice tăierea copacilor în scop industrial, pentru o perioadă de 10 ani, scrie green-report.ro care citează AFP.

    În ultimii 25 de ani, suprafaţa împădurită a Albaniei s-a înjumătăţit: în 1990, pădurile acopereau 51% din suprafaţa ţării, iar acum au mai rămas doar pe 25% din aceasta. Se estimează că, în ultima perioadă tăierile ilegale erau de 10 ori mai multe decât cele legale.
    În timp ce România a pierdut peste 62.000 de hectare de pădure într-un an.

    Potrivit unui raport al directorului general al Romsilva, anul trecut suprafaţa fondului forestier a scăzut cu 62.356 de hectare, până la 3.1 milioane de hectare. Iar din toate astea, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a strâns o sumă de 1.5 miliarde de lei, cu un profit brut de 220 de milioane de lei.

    La jumătatea lunii trecute, directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu, şi-a anunţat demisia (Sursa: hotnews.ro), invocând motive personale. Anterior, el fusese revocat din Consiliul de Administraţie de către noul ministru al Mediului, Cristiana Pasca Palmer.
     

  • (P) Patrascu Octavian Constantin: “Serviciile financiare in Albania se diversifica iar faptul ca este o piata mare pentru call-center, ii ofera un potential important pentru tradingul online”

    Nu putini sunt investitorii care cauta oportunitati de afaceri in Albania si care reusesc sa finalizeze business-uri aici. Printre acestia se numara si Patrascu Octavian Constantin, business developer, care a incheiat un parteneriat de afaceri cu Platinum Invest, pe locul 5 in topul firmelor de brokeraj locale. Este vorba despre un Joint Venture incheiat, la Tirana, afacere ce implica si furnizarea serviciului de call center.

    “Serviciile financiare in Albania se diversifica iar faptul ca este o piata mare pentru call-center, ii ofera un potential important pentru tradingul online”, afirma Patrascu Octavian Constantin. Albania este o tara in care activeaza peste cinci mii de persoane in societati de tip call center. Oamenii de aici sunt foarte muncitori si vorbesc multe limbi de circulatie internationala, in special italiana”, continua Patrascu Octavian Constantin

    Potrivit datelor Agentiei de Dezvoltare a Investitiilor din Albania, rata de impozitare corporativa este de 15%. In plus, Albania are incheiate tratate pentru evitarea dublei taxari in 30 de tari si aplica aceleasi tratamente investitorilor locali si strainilor. In ceea ce priveste forta de munca, 57% din populatie au varste sub 35 de ani, iar peste 1 milion de tineri sunt bine educati si motivati profesional. Nu in ultimul rand, in Albania exista cel mai mic salariu minim din regiune, de 157 de euro.

    Principalul client pe piata call-center-urilor din Albania este Vodafone, dar in ultima perioada tot mai multe firme s-au orientat catre trading-ul online. Oricum, piata este dominata de firme de call-center italiene. Tocmai aceasta explozie, in ultimii doi ani, a unor astfel de companii pe piata call-center-ului albaneza au determinat autoritatile de la Roma si Tirana sa incheie un acord care sa reglementeze activitatea call-center-urilor italiene in afara tarii. Si aceasta, in lipsa unor reglemetari locale privind activitatea companiilor cu clienti dincolo de granitele Albaniei. 

    Albania reprezinta un outsourcing important pentru Italia, ca si pentru investitori din alte tari, tocmai datorita taxelor mici. Exact ceea ce a avut in vedere si Patrascu Octavian Constantin, atunci cand a pornit calatoria sa de business la Tirana.

    Serviciul de call-center a devenit esential pentru multe companii, inclusiv din trading-ul online, inca din perioada de criza, cand acestea au fost obligate sa gaseasca rapid solutii de fidelizare/loializare a clientilor existenti si de castigare a altora. Furnizorii de call-center au venit in intampinarea firmelor, adaptandu-si oferta la cerintele pietei, nu doar din perspectiva costurilor, ci si a flexibilizarii si diversificarii ofertei.

    In ciuda unor lacune legislative privind activitatea call-center-urilor din Albania cu clienti straini, Constantin Octavian Patrascu, prin business-ul pe care l-a incheiat, a reusit sa gaseasca o modalitate de a tine si de a oferi acest serviciu pe piata externa, chiar de acolo.

    Ceea ce l-a determinat pe Patrascu Constantin Octavian sa bata palma cu Platinum Invest a fost si atitudinea autoritatilor in fata unei propuneri de business ce implica tranzactii online si reglementari locale specifice. “O data ce le-a fost bine explicat business-ul din punct de vedere al tranzactionarii cu CFD-uri (contract for difference) si know how-ul pe care vreau sa-l implementez, autoritatile au fost cooperante”, explica business developer-ul.

    Patrascu Octavian povesteste si ca actionarul majoritar al companiei de brokeraj albaneza, Andri Kasneci, “un tanar ambitios, cu care mi-a fost extrem de usor sa comunic, fiind un om deschis spre noi oportunitati de business”, a primit cu entuziasm viziunea sa de afaceri.

    “In zona noastra de lucru nu trebuie sa reinventam roata, ci doar sa gasim modalitatea prin care sa o rotim mai repede, dar lin, in acelasi timp, nebrutal. Or, Octavian detine abilitatile necesare pentru a reusi acest lucru si a gasit formula de succes”, spune Andri Kasneci.

    Un raport privind economia Albaniei, postat pe site-ul Bancii Mondiale, arata ca sectorul financiar, desi inca prezinta riscuri importante, se mentine stabil, iar recent s-au observat chiar trend-uri de imbunatatire. Aspect ce ar putea explica si tendinta companiilor de call-center de a se orienta catre trading-ul online, pe masura ce piata finaciara din Albania se maturizeaza.