BusinessMagazin

Tag: Agricultura

  • Tehnologia IoT, de la idee la produs

    Syswin Solutions este o companie românească de cercetare şi dezvoltare aplicată (applied research & development), înfiinţată acum 7 ani cu capital privat. Soluţiile integrate ale companiei sunt create de la nivelul de concept până la producţia de serie, atât hardware, cât şi software. „Viziunea din spatele companiei a fost aceea de a conecta mii de echipamente inteligente şi chiar mediul înconjurător într-o reţea virtual infinită, plecând de la câteva industrii ce au fost de interes şi considerate cu potenţial în decembrie 2012 de către fondatorul companiei”, explică Adrian Zărnescu, CTO al Syswin Solutions.

    Atenţia echipei Syswin a fost îndreptată, încă de la început, către protecţia mediului înconjurător şi susţinerea agriculturii de precizie prin intermediul tehnologiei IoT (Internet of Things). Înţelegând nevoia de finanţare pe termen lung a activităţii de cercetare privată, compania a accesat în 2016 o finanţare de 1 milion de euro din fonduri europene, cu ajutorul căreia a pus bazele propriei linii de micro-producţie electronică şi a lansat pe piaţă, la finalul anului 2018, patru soluţii IoT pentru agricultura de precizie, oraşe inteligente şi mediul înconjurător.

    Investiţia iniţială în 2012 a fost de numai 30.000 euro, însă compania a reuşit să se autofinanţeze relativ repede, atingând în 2016 o cifră de afaceri de 1,1 milioane euro din vânzarea de sisteme de monitorizare şi control, având la acel moment doar 7 angajaţi. La finalul anului 2016, odată cu demararea proiectului de cercetare finanţat din fonduri europene, echipa a crescut la peste 35 de ingineri, cercetători şi programatori; în prezent, Syswin Solutions are 41 de angajaţi.

    „Fiecare dintre soluţiile noastre şi-a propus să contribuie la rezolvarea unei probleme specifice industriei căreia i se adresează”, explică Adrian Zărnescu. „În agricultură, soluţia SysAgria oferă fermierilor, prin crearea de reţele de tip mesh LoRa (tehnologie care permite dispozitivelor comunicarea pe distanţe mari cu aplicaţii conectate la internet – n. red.), extinse pe suprafeţe de mii sau zeci de mii de hectare, informaţii vitale în timp real despre microclimatul pe care îl monitorizează cu o multitudine de senzori precum temperatura, umiditatea, precipitaţiile, radiaţia solară, direcţia şi viteza vântului, presiunea atmosferică, stratul de zăpadă şi altele – toate cu scopul de a oferi avertizări asupra riscului de apariţie a bolilor specifice culturilor extinse şi de estimare a producţiei pe regiunile cultivate.”

    Toate aceste informaţii, explică CTO-ul Syswin, îi oferă fermierului suportul de a decide rapid şi de a-şi planifica acţiunile bazându-se pe date. „Agricultura românească a evoluat în ultimii ani în direcţia adoptării de noi tehnnologii şi suntem convinşi de faptul că şi această tehnologie de ultimă generaţie va fi adoptată la scară largă.”

    Pentru monitorizarea nivelului de poluare urbană, compania a lansat o soluţie care măsoară în timp real toţi parametrii indicaţi prin Directiva Europeană 2008/50/EC, printre care se numără anumite particule în suspensie sau gaze precum dioxidul de carbon. Municipalităţile pot crea reţele extinse la nivelul oraşelor şi împrejurimilor pentru a monitoriza atât poluarea generată de trafic, cât şi cea generată de gropile de gunoi sau de surse industriale. 

    „Pentru corelarea nivelului de poluare cu traficul am creat o reţea integrată de staţii SmartAir City şi senzori magnetici SysTraffic instalaţi la o adâncime de până la 60 de centimetri sub stratul de uzură al carosabilului, prezentând astfel legătura directă între emisiile autovehiculelor şi evoluţia gazelor nocive la nivelul mediului urban, explică Zărnescu. „O astfel de soluţie, bazată pe senzori magnetici, are multiple avantaje precum instalarea facilă şi neafectarea acestora de către lucrările de reparaţie aduse covorului asfaltic.

    Anul acesta a reprezentat un moment important în evoluţia companiei, întrucât lansarea pe piaţă a patru noi soluţii complexe şi de ultimă generaţie din punctul de vedere al tehnologiilor utilizate a reprezentat un efort uman şi financiar şi greu de susţinut pentru o companie mică, spune Adrian Zărnescu. „Cu toate acestea, soluţia destinată agriculturii a obţinut încrederea unuia dintre cei mai importanţi fermieri români şi luna aceasta am finalizat punerea în funcţiune a celei mai mari reţele de tip mesh LoRa din România, pe o suprafaţă de peste 25.000 ha exploatate de grupul Cerealcom.”

    Al doilea moment important a avut loc în luna septembrie, când compania a obţinut finanţare pentru un alt proiect destinat agriculturii de precizie prin Horizon 2020, devenind a şaptea companie din România, de la lansarea acestui program în urmă cu opt ani, care beneficiază de susţinere financiară.

    Adrian Zărnescu nu consideră că a întâlnit, până în acest moment, obstacole „în adevăratul sens al cuvântului”, însă activitatea de cercetare şi dezvoltare aplicată presupune un timp extrem de scurt de la idee la valorificare, astfel încât inovaţia să îşi atingă scopul. „Drept urmare, efortul trebuie să fie permanent susţinut, gradul de noutate este foarte ridicat, iar curba de învăţare este foarte scurtă pentru întreaga echipă. Implicit, presiunea devine uneori extrem de mare. Datorită pasiunii pentru electronică şi inovare, presiunea a scos uneori la suprafaţă «diamante».”

    Zărnescu spune că şi-a propus ca activitatea de bază a companiei să rămână cercetarea şi dezvoltarea de soluţii proprietare cu focus pe agricultura de precizie şi mediu, „ceea ce va însemna extinderea departamentului intern destinat accesării de fonduri europene pentru cercetare şi consolidarea prezenţei acestor soluţii pe piaţa europeană prin intermediul parteneriatelor strategice”.

  • Decizia RADICALĂ pe care o iau în fiecare an peste 100.000 de români ca să îşi schimbe viaţa. Locurile unde fug ca să scape de stres, trafic şi salarii micii

    Peste 100.000 de români dau anual viaţa de oraş pe cea de la ţară, lasă magazinul de la colţul blocului pentru grădina din spatele casei şi agitaţia din corporaţii pentru a fi propriiI şefi, apucându-se de afaceri în domeniul agriculturii.

    În antiteză cu credinţa populară, statisticile arată că în 2017 peste 109.400 de români s-au mutat din mediul urban în mediul rural, în timp ce numai 87.000 de români s-au mutat de la sate la oraşe în aceeaşi perioadă, numărul românilor care se mută din mediul urban în mediul rural ajungând astfel să fie mai mare decât al celor care se mută de la sat la oraş, potrivit statisticilor.

    Stresul urban, traficul intens, agitaţia citadină, veniturile insuficiente sau pur şi simplu dorul de casă ori ideea unei experienţe în mediul rural sunt principalele motive pentru care din 1997 încoace fluxul migraţiei şi-a schimbat radical direcţia în România.

    În chiar primul an după căderea comunismului, peste 500.000 de români au luat calea oraşelor, din dorinţa de a-şi construi un viitor mai bun. Odată cu dezvoltarea au apărut, însă, şi dezavantajele mediului urban: a crescut numărul maşinilor, care a dus la intensificarea traficului, iar gradul de poluare a crescut şi el semnificativ. De asemenea s-a construit în ritm alert, iar clădirile ridicate la tot pasul au sufocat viaţa orăşenilor.
    Progresul urban a venit la pachet cu repercusiuni asupra traiului locuitorilor.

    Tot mai mulţi orăşeni au început să trăiască într-o agitaţie continuă, care le-a perturbat starea de spirit. De exemplu, stresul este o problemă cu care se confruntă, în special, orăşenii, conform statisticilor.

    Pe de altă parte, oraşul îi condiţionează pe cei care aleg să trăiască în el; cu alte cuvinte ei sunt nevoiţi să aibă un loc de muncă pentru a supravieţui. Serviciul este principala sursă de venit, orăşenii nu au teren în spatele blocului unde îşi pot cultiva legume. Ei trebuie să meargă zilnic la muncă pentru a-şi putea cumpăra alimente, pe care, de regulă, le procură din supermarket.
    Desigur, există şi persoane care nu se pot adapta traiului la oraş, drept pentru care se întorc la origini, în mediul rural.

    Au renunţat la corporaţie pentru grădinărit
    Alina şi Alin Pungă s-au mutat în urmă cu şase ani în localitatea Mihai Vodă, aflată la 25 de kilometri de Bucureşti, în judeţul Giurgiu. Ca să ajungi acolo, mergi pe autostrada A1 spre Piteşti, iar după o jumătate de oră dai de un indicator care îţi arată că ai sosit la destinaţie.
    Cum intri în sat, te întâmpină un peisaj rustic, cu case înşirate parcă pe o salbă.

    Liniştea pluteşte peste tot, iar oamenii stau la taifas pe băncile din faţa casei. Par lipsiţi de griji şi preocupaţi mai degrabă să povestească ultimele noutăţi auzite la televizor sau la radio. De-o parte şi de alta a drumului asfaltat, se ivesc plopii înverziţi. Este o zi frumoasă de primăvară, soarele împarte raze pretutindeni, iar cerul este de un albastru intens. La două intersecţii distanţă de intrarea în sat, pe o străduţă, unde câţiva copii băteau mingea, locuiesc soţii Pungă. Casa lor este văruită într-o culoare veselă, un portocaliu puternic, care îmbracă o construcţie veche de zeci de ani.

    Fericirea de pe strada Stadionului
    Alina Pungă îşi aşteaptă oaspeţii în poartă, îmbrăcată modest şi cu un zâmbet larg pe chip. În spatele ei se joacă trei câini ciobăneşti, iar unul dintre cei doi copii ai familiei, un băieţel de un an şi jumătate, aleargă sprinten prin iarba verde. În pridvor, la o masă de lemn, Alin Pungă bea o cafea în timp ce fumează cu poftă o ţigară, făcută din tutunul cultivat în propria grădină.

    Puţin nostalgici, cei doi soţi îşi amintesc cum au renunţat la joburile pe care le aveau în Capitală şi s-au mutat la ţară pentru a deveni legumicultori. Alina Pungă, în vârstă de 36 de ani, a fost grafician într-o corporaţie, iar soţul său, în vârstă de 39 de ani, a profesat ca agent imobiliar.
    Pasiunea pentru agricultură nu s-a născut peste noapte şi nici dorinţa de a se muta la sat. Cei doi soţi se gândeau de mai multă vreme să facă această schimbare, dar pasul cel mare l-au întreprins abia după ce s-au inspirat din povestea unor prieteni, care au urmat aceeaşi reţetă.

    Reconversia profesională

    în agricultură
    La început, familia Pungă a cumpărat casa din localitatea Mihai Vodă, din judeţul Giurgiu, dar şi un teren în aceeaşi localitate. Cei doi tineri s-au ocupat de renovarea casei bătrâneşti, care necesita reparaţii. În paralel, soţii au amplasat două solarii pe terenul cumpărat, unde s-au apucat să cultive vinete, roşii, ardei, cartofi şi morcovi.

    Pentru primele culturi au folosite seminţe luate de la bătrânii satului. De-a lungul timpului, cei doi şi-au mai amenajat un solariu în grădina gospodăriei, după ce şi-au extins suprafaţa deţinută.

    Acum, familia Pungă sădeşte seminţe din producţia proprie, din care obţine 2.000-3.000 de răsaduri, din diferite plante. O parte sunt cultivate de către cei doi producători, iar restul sunt vândute. Legumele culese sunt livrate clienţilor sub forma unui coş de 10 kilograme, care conţine mai multe feluri de legume. Totodată fac şi produse procesate, cum ar fi zacuscă, sos de roşii sau bulion.
    „Am pornit cu un coş de legume de 10 kilograme la preţul de 50 de lei, pe care l-am păstrat doi ani, dar nu reuşeam să ne acoperim cheltuielile. În urmă cu trei ani am crescut preţul la 60 de lei, în care era inclusă şi livrarea. Iar anul trecut, am fost nevoiţi să mărim la 80 de lei, pentru că a fost o iarnă grea şi am avut multe reparaţii de făcut, dar au scăzut drastic comenzile”, mai spune Alina Pungă.
    Soţii Pungă recunosc că s-au gândit deseori să renunţe la afacerea cu legume, ba mai mult, spun că s-au adaptat cu greu la condiţiile de la ţară.
    „Noi eram obişnuiţi să avem anumite condiţii, pe când aici nu aveam baie şi ne spălam la lighean. Ne-am mai gândit să ne întoarcem – în oraş, pentru că nu poţi să produci astfel încât să trăieşti decent în cursul anului. Am devenit şi puţin sceptici. Am văzut că după ce am muncit atâţia ani nu ne permitem nimic. Teoretic ciclul normal al lucrurilor ne-ar permite, dar practic intervin clima şi alte nevoi neprevăzute”, adaugă Alin Pungă, privind în gol, puţin nostalgic.


    Răbdarea, cea mai puternică armă din Rural
    După şase ani petrecuţi la sat, familia Pungă admite că, dincolo de inconvenientele specifice acestui mediu, nu ar renunţa la liniştea şi aerul curat de care au parte. Cei doi sunt mulţumiţi că-şi pot desfăşura propria afacere departe de agitaţia urbană şi îşi pot creşte cei doi copii într-un loc mai puţin poluat şi mai liniştit.
    În acelaşi timp, ei consideră că depărtarea omului de natură afectează starea de spirit şi poate cauza probleme de sănătate. Nu mai este o noutate faptul că anumite alimente procesate distrug organismul. În vreme ce o dietă formată din produse ecologice are mai multe beneficii.
    Când Marea Neagră nu vine la tine, te duci tu la ea
    Ana şi soţul ei, Alexandru Tălângă, doi tineri de 20 de ani, originari din Constanţa, au renunţat la viaţa agitată din preajma cluburilor în urmă cu un an. Ei s-au stabilit în localitatea Tuzla, situată la 25 de kilometri de Constanţa. Au dat praful, zgomotul şi agitaţia urbană pe iarba verde de la ţară.
    Localitatea Tuzla nu a fost aleasă întâmplător, având în vedere că se învecinează cu staţiunile Eforie Sud şi Costineşti. Un alt avantaj este şi faptul că satul are ieşire la Marea Neagră, deci nu îi lipseşte plaja mult căutată de români în timpul verii.
    Decizia de a se muta a luat naştere atât din dorinţa de a schimba stilul de viaţă, cât şi din cauza problemelor financiare. Ana şi soţul ei sunt orăşeni prin definiţie, însă nu s-au sfiit să-şi facă bagajele şi să se instaleze în noua locuinţă de la ţară.
    ,,E mult mai mare decât un sat normal şi ai multe oportunităţi, nu eşti închis într-o zonă. Poţi să te duci să munceşti în Eforii, de exemplu. Avem supermarketuri, magazine la fiecare colţ. Noua locuinţă este o casă cu trei camere, o casă veche, renovată. Singura diferenţă este că avem curtea pe care nu o aveam la bloc. Avem şi doi iepuraşi, un câine şi câteva zeci de găini”, povesteşte Ana Tălângă.
    Ideea le-a venit într-un moment dificil din punct de vedere financiar, când nu mai reuşeau să facă faţă datoriilor şi au fost nevoiţi să găsească rapid o soluţie. Întâmplător, au aflat că există o locuinţă de închiriat în Tuzla şi, imediat, l-au contactat pe proprietar. Nu mare le-a fost surprinderea când acesta le-a spus că el stă în străinătate şi îi lasă să locuiască în casa părinţilor săi, fără să plătească chirie, cu condiţia să îngrijească gospodăria. Au acceptat varianta propusă şi s-au mutat fără să clipească.


    Acolo unde întunericul este mai profund şi stelele strălucesc mai tare
    „Orice stea o vezi. Seara este minunat. Vezi stelele şi luna. Într-ade­văr, este un sentiment de frică, pentru că este foarte întuneric peste tot. Dar acum am parte de linişte, iar oamenii nu mai judecă după aspect, nu se uită la felul în care eşti îmbrăcat. Mi se pare mult mai confortabil la sat. Lucrurile de care la oraş nu poţi să te lipseşti, la sat sunt doar un moft. Nu ai nevoie de o maşină să te deplasezi. În plus, ai tot ce îţi trebuie în curte şi poţi să trăieşti cu mâncarea procurată de tine fără să ai bani”, povesteşte Ana Tălângă.
    La 20 de ani, este mama unei fetiţe de un an şi este studentă la Universitatea Politehnica din Bucureşti, unde studiază logistica industrială. Pentru că studiile o leagă de Capitală, ea este nevoită să facă naveta aproape zilnic. Şi soţul ei face naveta, fiindcă are serviciul în Constanţa. Cu toate acestea, cei doi recunosc că nu este uşor să parcurgă zilnic câteva zeci de kilometri, dar avantajele mediului rural rămân mai numeroase.
    Pe lângă faptul că s-au deconectat de la agitaţia urbană, acum se descurcă mult mai bine cu banii, pentru că s-au redus cheltuielile şi îşi pot procura hrană din propria grădină. Ce-i drept, timpul nu le permite să aibă grijă ca la carte de o grădină, însă cultivă strictul necesar.
    ,,M-am mutat de aproape un an şi am parte de linişte, pe care nu o aveam în Constanţa, stând în mijlocul cluburilor în Mamaia. M-am acomodat foarte repede, aproape instant. Locul în care m-am mutat acum simt că este acasă. Nu m-am gândit să mă reîntorc”, mai spune Ana.
    Istoria se schimbă
    După 1989, gradul de urbanizare din România a îngheţat, relativ. În condiţii de sărăcie, migraţia de la oraş la sat este normală, însă în condiţiile în care România este membră a Uniunii Europene, salariul minim pe economie a crescut şi tot mai mulţi investitori străini sunt interesaţi să aducă bani în această ţară balcanică pentru a se dezvolta.
    În majoritatea ţărilor dezvoltate, în care nivelul de trai a crescut, trecerea de la rău la mai bine a venit odată cu urbanizarea, care s-a apropiat de 60-70%. În România, în schimb, pentru problema decalajelor urban-rural nu s-a găsit o soluţie de la Revoluţie încoace.
    Făcând o comparaţie între 2017 şi 1990, în 1990 numărul românilor care plecau de la oraşe la sate era de patru ori mai mic, în timp ce migraţia rural-urban era de şapte ori mai mare. Astfel, în primul an de după revoluţie, aproape 550.000 de români s-au mutat de la sate la oraşe şi mai puţin de 28.000 în sens invers, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).
    „În prezent avem de a face cu o tendinţă de polarizare în jurul oraşelor, de perifizare, în sensul în care oamenii se mută în satele limitrofe din jurul acestora. Tendinţa mutării este pentru ecologie, pentru aer curat. Pentru următorii zece ani ne putem aştepta la mai multe tendinţe în ceea ce priveşte migraţia internă. Oraşele atrag forţă de muncă, iar tinerii motivaţi de salarii se vor muta în mediul urban. În acelaşi timp, acumulând oboseala urbană, vor începe să se reorienteze către mediul rural, către un stil de viaţă sănătos. Totuşi, infrastructura nu face să fie posibilă această tendinţă”, explică sociologul Victor Nicolaescu. 
    Sociologul mai spune că schimbarea domiciliului din mediul urban în mediul rural pentru un stil de viaţă sănătos, linişte, aer şi evitarea poluării are şi dezavantaje. Spre exemplu, sociologul consideră că timpul dedicat gospodăriei îngrădeşte timpul dedicat educaţiei.
    De asemenea, pentru cei care s-au mutat la 30 de kilometri de Bucureşti şi continuă să vină la serviciu din Capitală, timpul petrecut în trafic, uneori chiar de o oră şi jumătate, reprezintă o deficienţă. „Printre cei care s-au mutat în urmă cu zece ani sau mai puţin timp din Bucureşti se vehiculează că şi-ar vinde casa şi mâine şi s-ar întoarce în Bucureşti, pentru că nu îşi găsesc servicii.”
    Mişcarea migratorie în rândul populaţiei interne, de la oraşe la sate, s-a intensificat după criza economică  din 1997-1998, perioadă în care leul s-a devalorizat puternic, iar viaţa la oraş a devenit prea costisitoare.

    După criză, şi ruralizarea
    Anul 1997 a fost primul în care peste 81.000 de orăşeni s-au mutat la sate, în timp ce doar 68.500 s-au mutat la oraşe, arată statisticile.
    „În perioada 1998 – 2000, pe fondul restructurării economiei, s-a înregistrat o tendinţă de reruralizare a românilor, în sensul că am avut flux migratoriu mare, de la urban la rural. România era printre puţinele ţări din lume ce înregistra această tendinţă. Ea s-a datorat faptului că o mare parte din forţa de muncă activă (de la oraş – n. a.) nu avea loc de muncă, îşi încasa salariile compensatorii şi se întorcea ori la locuinţele părinţilor, ori la rude, ori îşi cumpăra propria locuinţă. Iar de cele mai multe ori se apucă de agricultură”, mai spune Victor Nicolaescu.
    O parte dintre cei care îşi schimbă domiciliul din mediul urban în mediul rural, fie au lucrat în corporaţii, fie au studiat la oraşe. De cele mai multe ori, ei aleg zonele rurale ori pentru a se dezvolta investind într-o afacere, în special în agricultură, ori pentru a se refugia într-un loc în care liniştea nu mai este un moft. Cu o cultură generală vastă, în general familiile tinere investesc propriile economii, fonduri europene sau fonduri de la bugetul de stat în diverse afaceri.

  • Cine este românca ce este cunoscută drept „femeia de afaceri care i-a scos pe chinezi de pe piaţă”

    Doina Cepalis este cunoscută drept „femeia de afaceri care i-a scos pe chinezi de pe piaţă”.

    Mai exact, businessul ei principal a fost şi rămâne producţia, prin grupul de firme Te-Rox realizând scaune auto pentru copii pe care apoi le vinde la export în toată lumea.

    Cum a ajuns aici?
    După absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Economice din Iaşi a lucrat mai mulţi ani în contabilitate. Ulterior, în 1990, a devenit directorul economic al retailerului Moldova SA, care avea circa 200 de angajaţi şi 37 de magazine. Lanţul de magazine a fost privatizat prin metoda MEBO în 1994, iar antreprenoarea a devenit acţionar, cumpărând un pachet majoritar. În 2000 cumpără 93% din acţiunile fabricii Integrata Paşcani, specializată în realizarea de produse din in şi cânepă.

    După şapte ani de activitate la limita rezistenţei pe piaţa firelor de in şi cânepă, ofensiva chinezilor pe piaţa europeană a dus-o la faliment. A reorganizat activitatea fabricii în trei luni, iar în mai puţin de cinci a devenit lider european pe o nişă la care puţini s-au gândit. I-a scos pe asiatici de pe una din pieţele din Europa şi a început să le vândă produse româneşti la ei acasă. Scaunul auto pentru copii a purtat-o pe Doina Cepalis din nordul Moldovei în toată lumea.

    Ea spunea însă recent că se bate în continuare cu producătorii din Asia care ţin preţurile jos pentru că pe de-o parte au costuri mai mici cu forţa de muncă, pe de alta au subvenţii pe produs de la stat, ceea ce nu se întâmplă în Europa. Te-Rox trimite cea mai mare parte a producţiei la export.

    Grupul Te-Rox este format din trei companii ce administrează un total de şase unităţi de producţie în trei judeţe, Neamţ, Iaşi şi Botoşani, conform celor mai recente date. Firmele din grup sunt Te-Rox Prod, Te-Rox BhS Impex şi My Plast Investments şi au afaceri cumulate de peste 130 de milioane de lei anul trecut, cu un total de circa 1.000 de angajaţi.

    „Îmi place domeniul producţiei şi va rămâne principalul focus al meu”, spune ea. Şi totuşi, a decis să parieze pe două businessuri noi – un ansamblu rezidenţial şi o cafenea. Decizia unui om de afaceri de a-şi diversifica businessul nu este ceva nou, mai mulţi antreprenori pariind pe un astfel de model. Mai mult, sectorul imobiliar a fost pentru mulţi o direcţie de mers dat fiind că este un sector care în ultimii ani a avut o creştere impresionantă ca urmare a creşterii economiei în ansamblul său.

    Acest sector este de altfel dependent de evoluţia economiei, fiind primul care a resimţit din plin venirea crizei dat fiind că de regulă cumpărătorii amână investiţiile în vremuri nesigure. În ultimii ani însă piaţa şi-a revenit spectaculos, tot mai multe ansambluri imobiliare apărând la orizontul marilor oraşe din ţară. Unul dintre acestea este şi Iaşiul, „capitala“ regiunii Moldova. Doina Cepalis afirmă că piaţa imobiliară din Iaşi creşte şi se dezvoltă. Creşterea e susţinută din două direcţii – corporatiştii care lucrează în firmele de IT care se dezvoltă în număr tot mai mare în oraş şi locuitorii din Republica Moldova care caută o casă peste Prut. Proiectul pe care antreprenoarea îl dezvoltă este amplasat în zona metropolitană a Iaşiului şi va cuprinde 145 de locuinţe.
    Un alt pariu recent al antreprenoarei este în sectorul HoReCa, mai exact ea a preluat franciza unei cafenele Filicori Zecchini, o investiţie pe care o numeşte o oportunitate. „Este prima investiţie de acest gen pentru mine, este totodată o provocare. Vreau să văd cum va funcţiona înainte de a vorbi de alte planuri în domeniu.”

  • Povestea celui de al doilea mai bogat om din India: a trecut de la agricultură, la IT şi a creat un colos internaţional

    Azim Premji, născut pe data de 24 iulie 1945 în Bombay, actualul Mumbai din India, este antreprenorul care a  dezvoltat, de-a lungul a peste cinci decenii, Wipro Limited, companie de servicii tehnologice, consultanţă şi servicii privind procedurile de afaceri.
    În anul în care s-a născut Azim Premji, tatăl său a fondat Western Indian Vegetable Products, o companie specializată în producţia de uleiuri vegetale şi rafinate. Trei ani mai târziu, India a fost împărţită în Hindu India şi în Pakistanul musulman, iar familia Premji, o familie musulmană, a ales să rămână în India. În 1966, chiar înainte ca Premji să-şi termine studiile de inginerie la Universitatea Stanford, tatăl său a murit în mod neaşteptat. Azim Premji a amânat absolvirea şi s-a întors în India pentru a prelua afacerea familiei. A început imediat să diversifice activitatea companiei prin realizarea de produse precum săpunul, încălţămintea, becurile şi cilindrii hidraulici.
    Antreprenorul a redenumit compania Wipro în 1977, iar în 1979, când guvernul Indiei a cerut IBM să părăsească ţara, Wipro a început să fie ghidată înspre producţia de calculatoare. În 1980, Wipro a stabilit parteneriate pentru construcţia calculatoarelor pe care să le vândă în India. Cu toate acestea, dezvoltarea de software a stat la baza creşterii companiei. Premji şi-a clădit reputaţia prin angajarea celor mai buni oameni şi prin trainingul pe care îl oferea. Astfel, a profitat de avantajul pe care India îl are privind forţa de muncă foarte bine educată de dezvoltatori de software, care erau dispuşi să muncească pentru mai puţini bani decât cei din America.
    Wipro s-a concentrat pe dezvoltarea de software personalizat pentru export, produsele ajungând în Statele Unite ale Americii. Compania produce, de asemenea, sisteme informatice medicale, dar şi produse de tehnologie de birou la nivel global. Acţiunile Wipro au atins cote maxime la sfârşitul anilor ’90, iar Premji a devenit unul dintre cei mai bogaţi antreprenori din lume.
    Azim Premji a transformat compania Wipro într-un centru de tehnologie a informaţiei cu o puternică influenţă în pieţele străine, în contextul în care averea din India era bazată pe proprietatea terenurilor şi fabricilor care produceau bunuri de consum domestic.
    În 1999, antreprenorul şi-a terminat oficial studiile la Universitatea Stanford printr-un aranjament prin care a putut să înveţe de la distanţă. În ciuda averii personale, Premji a continuat să fie recunoscut pentru modestie, extravaganţă şi filantropie. În 2001, a înfiinţat organizaţia non profit Azim Premji Foundation prin care a ţintit să îmbunătăţească calitatea educaţiei în regiunile rurale din India. La sfârşitul primului deceniu al secolului XXI, fundaţia şi-a extins educaţia asistată de calculator la peste 16.000 de şcoli oferind conţinut prietenos pentru copii, din ce în ce mai accesibil în limbile locale. Reputaţia lui Premji îl descrie ca un antreprenor cu înaltă etică, iar modelul de funcţionare a Wipro a servit drept inspiraţie pentru alte firme indiene. Wipro are în prezent peste 171.000 de angajaţi, iar cifra de afaceri este de aproximativ 8,5 miliarde dolari. Averea lui este estimată la 21,5 miliarde de dolari, potrivit presei internaţionale, fiind al doilea ca bogăţie din India (după Mukesh Ambani). În martie 2019, el şi-a donat 35% din acţiunile sale la Wipro, reprezentând o valoare de 7,5 miliarde de dolari, unei organizaţii caritabile – nu e de mirare că publicaţiile internaţionale îl descriu drept cel mai generos miliardar indian.
    Anul acesta, la vârsta de 73 de ani, Azim Premji şi-a anunţat demisia din rolul de preşedinte al Wipro. El va rămâne directorul nonexecutiv al companiei timp de cinci ani, până în iulie 2024.

  • Agricultura este sectorul economic unde bancherii şi-au majorat cel mai rapid creditarea în ultimul an. Construcţiile şi industria cresc mai încet

    Creditarea populaţiei reprezintă peste 38% din bilanţurile băncilor, urmează firmele din domeniul serviciilor cu 25% şi abia pe locul trei industria, cu 17% din finanţările totale.

    Afacerile din agricultură, dar şi consumul au atras cel mai mult atenţia bancherilor în ultimul an, ambele înregistrând în luna mai a acestui an cele mai bune ritmuri de creştere ale creditării în raport cu aceeaşi lună din 2018, potrivit datelor agregate de BNR.

    Sectorul agricol conduce detaşat cu un avans al creditării de peste 13%, ceea ce a determinat o majorare a soldului finanţărilor de la 14,7 miliarde de lei în mai 2018 la 16,7 miliarde de lei în mai 2019.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Subvenţiile stimulează agricultura ecologică. Agricultura ecologică a ajuns la o suprafaţă cultivată de peste 300.000 de hectare, pentru prima dată în istorie

     Trendul pentru această cultură este în creştere, iar subvenţiile de la APIA stimulează agricultura ecologică. Noi voiam să facem agricultură ecologică încă de la început, pentru că ni s-a părut o cale sănătoasă pentru cei care vor să ofere un produs sănătos“
     
    Agricultura ecologică prinde tot mai mult teren şi în România, fiind o nişă în creştere datorită orientării consumatorilor către produse mai sănătoase şi încurajată de subven­ţi­ile primite de fermieri de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Astfel, suprafaţa cultivată cu cereale, legume sau fructe ecologice a ajuns pentru prima dată în istorie la aproape 306.000 de hectare, adică puţin peste 2% din suprafaţa totală cultivată a României, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul Agriculturii.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Un sfert dintre angajaţii din România activează în agricultură, deşi ponderea acestui sector în PIB este de doar 4,3%

    Datele biroului de statistică european, Eurostat, indică faptul că în agricultura din România activează aproape un sfert din totalul angajaţilor din România, cea mai mare pondere din Uniunea Europeană, unde media este de 4,3%.
     
    Cu toate acestea, agricultura a contribuit la formarea PIB-ului României în 2018 cu 4,3%, iar la creşterea economică de 4,1% aferentă anului 2018 sectorul a contribuit cu 0,4 puncte procentuale.
     

  • La 17 ani a început să lucreze ca ucenic fierar, iar acum numele lui se leagă de una dintre cele mai mari companii din lume

    John Deere s-a născut în Rutland, statul american Vermont, pe 7 februarie 1804, fiind al treilea fiu al lui William Rinold Deere şi al lui Sarah Yates Deere. În 1805, familia lui s-a mutat în Middlebury, Vermont, unde William s-a angajat în croitorie. În 1808, el a plecat cu o barcă în Anglia, în speranţa de a primi moştenire şi a asigura viaţă mai confortabilă pentru familia sa. William nu a mai fost văzut niciodată după ce s-a îmbarcat şi se presupune că a murit pe mare.
    Crescut doar de mama sa, care avea venituri foarte mici, John Deere a avut parte de o educaţie rudimentară. La 17 ani a început să lucreze ca ucenic fierar, iar patru ani mai târziu şi-a deschis propriul magazin în care vindea obiecte de fierărie. În următorii 12 ani, s-a ocupat de comerţ în diferite oraşe din Vermont.
    În 1836, a început să se confrunte cu condiţii de afaceri dificile în Vermont şi având o familie numeroasă de întreţinut, Deere a decis să călătorească singur în Grand Detour, Illinois, pentru a începe o nouă afacere. Descurcăreţ şi muncitor, abilităţile sale de fierar au devenit imediat foarte solicitate. În activitatea de fierar, a ajuns să facă lucrări de reparaţii şi la pluguri; astfel şi-a dat seama că plugul din lemn şi fontă folosit în partea de est a Statelor Unite, proiectat pentru solul său uşor, nisipos, nu era în stare să spargă prin solurile groase şi grele ale preriei.
    S-a gândit că un plug care era foarte lustruit şi în formă bună ar fi putut să se cureţe singur în timp ce tăia brazdele. În 1837, a creat un astfel de plug folosind o lamă de fierăstrău ruptă. Există diverse variante cu privire la punctul de inspiraţie pentru celebrul plug de oţel al lui John Deere, iar una dintre aceste versiuni spune că Deere şi-a amintit modul în care bolţurile de sârmă de oţel lustruite au tăiat prin fân şi sol şi a crezut că acelaşi efect ar putea fi obţinut de un plug. Experimentând noile modele de plug şi propunând produsul finit printre fermierii locali, a reuşit să vândă trei pluguri până în 1838. A produs 10 până în anul următor şi încă 40 până în 1840.
    Cererea crescută din anul 1843 l-a făcut pe Deere să intre într-un parteneriat cu Leonard Andrus pentru a produce mai multe pluguri, iar până în 1846 producţia a crescut până la aproape 1.000 de pluguri. Cu toate acestea, parteneriatul a devenit tensionat din cauza încăpăţânării celor doi bărbaţi. Deere dorea să vândă clienţilor din afara Grand Detour, dar Andrus s-a opus propunerii de a crea o cale ferată prin Grand Detour. La această problemă s-a adăugat şi neîncrederea lui Deere faţă de practicile contabile ale lui Andrus.
    În 1848, Deere a decis că Grand Detour, Illinois, nu avea calităţile necesare unui centru de comerţ, aşa că şi-a vândut partea din magazinul de fierărie lui Andrus şi s-a mutat în oraşul Moline, Illinois, situat pe râul Mississippi, care venea cu avantajele transportului pe apă, cărbunelui şi transport mai ieftin decât în Grand Detour.
    În curând, Deere a început să importe oţel britanic, reuşind să accelereze producţia, iar compania sa a construit 1.600 de pluguri în 1850 şi a început să producă alte unelte care să-i completeze linia de pluguri. Următoarea mişcare a lui Deere a fost de a încheia contracte cu producătorii de la Pittsburgh pentru a dezvolta plăci de oţel, evitând astfel problemele legate de importul de peste mări.
    În 1858, S.U.A se confruntau cu o criză financiară, iar companiile din întreaga ţară au descoperit că vânzările scădeau, inclusiv compania lui Deere. În ciuda dificultăţilor financiare, Deere a continuat să lucreze pentru a crea un echipament eficient şi fiabil în comerţul cu obiecte de fierărie utile în agricultură. În 1863, Deere a inventat primul plug-on, cultivatorul Hawkeye Riding Cultivator, care se baza pe cai pentru a trage plugul în loc de un om care să îl împingă singur. În perioada aceea, Deere a cedat compania singurului său fiu supravieţuitor, Charles Deere, care a continuat activitatea tatălui său în Moline, Illinois, actualul sediu al companiei.
    Odată ce compania a fost în mâinile fiului său, Deere şi-a concentrat atenţia asupra afacerilor civile şi politice din Moline. A fost ales primar al lui Moline şi a fost preşedinte al Băncii Naţionale a Moline, precum şi directorul Bibliotecii Publice Moline. Implicarea sa în afacerile publice ale comunităţii sale şi munca sa influentă ca inventator l-au făcut pe Deere să fie văzut ca un om de afaceri respectat şi de încredere, o persoană cu care fermierul american se putea identifica. John Deere a murit pe 17 mai 1886 în casa sa din Moline.
    Există chiar şi o publicaţie dedicată admiratorilor lui John Deere. Denumită Green Magazine, a fost publicată pentru prima dată în noiembrie 1984 de Richard şi Carol Hain în Bee, Nebraska. Prima ediţie a fost trimisă la începutul lunii noiembrie 1984 la 135 de abonaţi plătiţi şi avea 10 pagini alb-negru cu descrieri ale tractoarelor, scrisori de la cititori şi reclame. La acea vreme, revista era publicată de două ori pe lună. A fost scrisă în Lincoln, Nebraska şi a fost trimisă de la oficiul poştal al Bee.
    Revista a crescut rapid, iar în 1990, la cererea publicului, a devenit lunară. Tirajul revistei a continuat să crească şi în prezent se ridică la în jur de 30.000 de cititori. În general, revista conţine 88 de pagini colorate. Acum este tipărită în Michigan şi trimisă prin poştă de la mai multe oficii poştale din întreaga ţară.
    În prezent, compania este listată pe bursa din New York. Potrivit informaţiilor publice disponibile, are venituri de peste 37,3 miliarde de dolari şi peste 60.000 de angajaţi.

  • Revoluţie în retail. Un supermarket din Marea Britanie investeşte 22 mil. dolari în “agricultura pe verticală”. Legumele, culese cu 2 ore înainte de ambalare

    Agricultura pe verticală constă în producerea de legume şi fructe în spaţii închise, plantele fiind cultivate pe o serie de niveluri stivuite, într-un mediu controlat.
    “Ne aşteptăm la ziua în care legumele clienţilor vor fi culese cu doar câteva ore înainte de a fi ambalate, la doar câţiva metri de locul de unde vor fi transportate”, au transmis luni într-un comunicat reprezentanţii companiei Ocado.

    Ocado a anunţat că a creat un joint-venture, intitulat Infinite Acres, cu alte două companii din domeniul agriculturii pe verticală, 80 Acres Farms şi Priva Holdings, fiecare firmă deţinând o treime din entitatea nou creată.

    Priva Holdings este o companie cu sediul general în Olanda, furnizor de sisteme industriale pentru sectorul horticol şi creator al unei game variate de produse şi soluţii pentru controlul climei şi automatizarea procesului agricol, scrie incont.ro

    80 Acres Farms, cu sediul în Statele Unite, furnizează know-how şi management operaţional în ştiinţele botanice, în timp ce Ocado va contribui în noul joint-venture cu sisteme software şi hardware, inclusiv cu elemente de robotică, automatizare şi inteligenţă artificială (AI).

    Ocado a achiziţionat şi 58% din acţiunile deţinute de Jones Food Company (JFC), cel mai mare operator de agricultură pe verticală din Europa, al cărui sediu se află în oraşul Scunthorpe din nordul Angliei.

  • Agricultură cu accente exotice: kiwi, banana nordului, goji, yaconul sau magnolia au prins rădăcini în solul românesc

    Originare din America sau Asia, plantele exotice au prins rădăcini în pământurile româneşti, iar acum România se poate „lăuda“ cu yacon sau bame de Buzău, goji de Braşov, kiwi sau banana nordului de Ilfov, magnolia de Timiş, cătină de Arad, smochini de Mehedinţi, migdali de Prahova  sau şofran de Caraş-Severin.
     
    Fermierii români, dintr-un capăt în altul al ţării, şi-au diversificat portofoliul de culturi, îndreptându-se spre plantele exotice, care le aduc venituri chiar şi de zece ori mai mari decât cele tradiţionale. Totuşi vorbim de culturi mici, încă nesemnificative pentru a fi luate în considerare în calculele statistice.