Tag: actorie

  • Cum arată fiica lui Johnny Depp – GALERIE FOTO

    Lily-Rose Depp, în vârstă de 18 ani, este imaginea parfumului Chanel No.5 L’Eau. Ea îşi clădeşte o carieră şi în actorie, iar miercuri, Academia de Film franceză a numit-o pe lista nominalizaţilor pentru Premiile César 2017, la categoria “Tânără Speranţă.”

    Lily-Rose Depp a jucat rolul Isadorei Duncan din filmul “La Danseuse”, debutul regizoral al franţuzoaicei Stephanie di Giusto. Acţiunea este plasată în secolul al 19-lea. Pelicula imortalizează viaţa tumultoasă a dansatoarei de origine americană, Loie Fuller.

    Jurnaliştii din toată lumea au numit-o “carismatică şi de o frumuseţe răpitoare”, după apariţia sa spectaculoasă pe covorul roşu al Festivalului de Film de la Cannes din 2016, când Lily-Rose a zâmbit fermecător în faţa fotografilor, la doar 16 ani. Debordând de naturaleţe, Lily-Rose a uimit publicul de pe croazetă cu outfit-ul său rebel, inclusiv pe Vanessa Paradis, membră a juriului pentru competiţia oficială la Cannes 2016.

    Johnny Depp şi fosta lui parteneră de viaţă, actriţa şi cântăreaţa franceză Vanessa Paradis, au împreună doi copii: Lily-Rose, în vârstă de 17 ani, şi Jack, în vârstă de 14 ani. Cuplul s-a despărţit în 2012.

  • Oana Pellea, de ce a rămas în România: „Eu tot mai sper că în ţara asta va fi cum trebuie să fie, tot mai sper. Eu vorbesc şi joc în trei limbi, dar nu există pe lumea asta bucurie mai mare decât a juca în limba ta”

    Întrebată de ce a rămas în România, Oana Pellea a răspuns, potrivit eclujeanul.ro: “Eu tot mai sper că în ţara asta va fi cum trebuie să fie, tot mai sper. Eu vorbesc şi joc în trei limbi, dar nu există pe lumea asta bucurie mai mare decât a juca în limba ta.
     
    Ştiu franceză la fel de bine ca româna şi după câteva luni petrecute afară când vii acasă şi joci în limba ta, de abia atunc realizezi ce superbă e româna. Pentru mine, ca actor, e ca şi cum mănânc miere, e o bucurie incredibilă, iar la asta e foarte greu să renunţi.
     
    Şi atunci înduri că merită, uite o sală din asta şi pentru un grup de oameni ca voi merită. Înduri mârlănii şi toate atacurile”.
  • Oana Pellea, de ce a rămas în România: „Eu tot mai sper că în ţara asta va fi cum trebuie să fie, tot mai sper. Eu vorbesc şi joc în trei limbi, dar nu există pe lumea asta bucurie mai mare decât a juca în limba ta”

    Întrebată de ce a rămas în România, Oana Pellea a răspuns, potrivit eclujeanul.ro: “Eu tot mai sper că în ţara asta va fi cum trebuie să fie, tot mai sper. Eu vorbesc şi joc în trei limbi, dar nu există pe lumea asta bucurie mai mare decât a juca în limba ta.
     
    Ştiu franceză la fel de bine ca româna şi după câteva luni petrecute afară când vii acasă şi joci în limba ta, de abia atunc realizezi ce superbă e româna. Pentru mine, ca actor, e ca şi cum mănânc miere, e o bucurie incredibilă, iar la asta e foarte greu să renunţi.
     
    Şi atunci înduri că merită, uite o sală din asta şi pentru un grup de oameni ca voi merită. Înduri mârlănii şi toate atacurile”.
  • De la împachetat hamburgeri, la preşedinţia SUA. Donald Trump, în ipostaze GREU DE IMAGINAT!

    De la reclame la Pizza Hut sau la apariţii in filmele ‘The Little Rascals’ şi ‘Zoolander,’ magnatul şi actualul preşedinte american Donald Trump bifează o paletă largă de roluri pe micile şi pe marile ecrane.
     
    Iată zece roluri în care apare Trump de-a lungul timpului.
     
    FOTO şi VIDEO în articol!

     

  • Companiile care influenţează din umbră cele mai importante decizii luate în România cheltuie anual între 60 şi 80 de milioane de euro

    Comunicarea instituţională sau lobby‑ul s-a schimbat în ultimii 10 ani foarte mult nu doar în România, ci peste tot în lume. Viteza informaţiei şi tehnologia au adus cetăţeanul şi consumatorul în centrul atenţiei tuturor şi i-au dat o putere pe care cu greu o putea cineva previziona acum 20 de ani“, descrie Laura Florea, managing partner al companiei de public affairs Point şi preşedinte al Asociaţiei Registrului Român de Lobby, importanţa unui concept destul de des utilizat în limbajul academic şi politic/instituţional, care nu are încă un conţinut clar şi general acceptat.

    România nu face excepţie de la tendinţele internaţionale şi, chiar şi în lipsa unei reglementări, domeniile regăsite sub denumirile de advocacy, public affairs, reputation management şi altele sub care se regăseşte deseori activitatea de lobby pe piaţa locală, este din ce în ce mai efevescent. Una dintre puţinele cercetări în domeniu (Lobby în România, realizată de firma de cercetare GfK) arată că, dintre reprezentanţii grupurilor care au declarat că sunt implicaţi în activitatea de lobby, cei mai mulţi reprezintă ONG‑urile (din domeniile educaţie, ecologie, libertăţi fundamentale, tineret, drepturile consumatorului, minorităţi etnice, sănătate etc.) – 38%, companiile multinaţionale (din domeniile telecomunicaţii şi tehnologia informaţiilor, produse farmaceutice, bunuri de larg consum, servicii financiare şi bancare, energie, retail, băuturi alcoolice, tutun, agricultură etc.) – 29%; companiile româneşti 12%, firmele de avocatură 9%, iar firmele specializate de lobby (care în principal reprezintă interesele companiilor) constituie 4%. Astfel, nu doar firmele specializate în activitatea de lobby fac lobby, aceasta fiind nu doar o meserie, ci o activitate specifică grupurilor care vor să influenţeze politica publică, o decizie politică sau o lege, după cum sesizează autorii studiului „Lobby în România vs. Lobby în UE“, publicat anul trecut.

    „România nu este cu nimic diferită faţă de Bruxelles în privinţa grupurilor de interese care influenţează politicile publice. Cele mai puternice şi mai ascultate grupuri sunt asociaţiile de afaceri, fie că sunt sectoriale sau transsectoriale. Ele sunt din ce în ce mai puternice şi mai profesionalizate, dar din spate vin din ce în ce mai puternice ONG-urile şi thinktank-urile. Companiile, sindicatele, patronatele, organizaţiile profesionale şi chiar biserica sunt şi ele foarte active în influenţarea politicilor publice“, mai spune Laura Florea, preşedintele Asociaţiei Registrului Român de Lobby (ARRL). Florea observă că pe fondul unui interes în creştere pentru implicarea în formularea politicilor publice a grupurilor de interese, piaţa de servicii de consultanţă în lobby şi public affairs creşte. Florea apreciază că în prezent aproximativ 250 – 300 de organizaţii fac lobby în România, indiferent că este vorba despre companii, asociaţii de business, ONG-uri şi thinktank‑uri, sindicate şi patronate, firme de avocatură şi consultanţi fiscali sau firme de consultanţă în lobby. „Domeniile vizate sunt preponderent cele hiperreglementate: sănătate, farmaceutic, energie, telecomunicaţii, infrastructură, alimentaţie, financiar-bancar, jocuri de noroc, comerţ, tehnologie şi altele asemenea.“ Potrivit preşedintelui ARRL, 70 de organizaţii care fac lobby sunt înscrise în Registrul de Transparenţă în Activităţi de Lobby şi Advocacy, o iniţiativă de autoreglementare a industriei de lobby. În ce priveşte firmele de consultanţă specializate în public affairs şi comunicare, astăzi activează  în jur de 12-15 firme pe piaţa locală, la care se adaugă un număr şi mai mare de firme de avocatură sau consultanţă fiscală care sunt extrem de implicate în activităţi de lobby pentru clienţii lor. Preşedintele ARRP apreciază că între 60 şi 80 de milioane de euro se cheltuiesc anual de către grupurile de interese pentru activităţi de lobby direct şi activităţi conexe de comunicare, iar o parte din aceste cheltuieli sunt pentru angajarea de consultanţi de specialitate. Florea observă şi că industria emergentă de public affairs şi lobby se ridică undeva la 8-10 milioane de euro în România, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor Publice.

    În ce priveşte tentativele de reglementare a activităţii de lobby în România, acestea au apărut în contextul luptei împotriva corupţiei, potrivit studiului „Lobby în România vs. Lobby în UE“. Astfel, strategiile de luptă împotriva corupţiei adoptate în 2001 şi 2004 menţionau printre obiective elaborarea unui proiect de lege privind activitatea de lobby, precum şi asigurarea transparenţei în activitatea decizională. Ulterior, după aderarea României la UE, valurile legislative din 2008 şi 2011 au pus accentul mai ales pe transparenţă în activitatea decizională a autorităţilor publice, reglementarea activităţilor de lobby nemaifigurând ca obiectiv distinct sau menţionat expres. Tranziţia de la economia de comandă la cea de piaţă a dus la apariţia unei pieţe „în care interesele economice şi politice s-au intersectat, au coexistat şi, de multe ori, s-au protejat unele pe altele, în speranţa menţinerii unor privilegii individuale şi/sau de grup, contrare, de cele mai multe ori interesului public“, potrivit autorilor studiului citat.

    „Toate iniţiativele de legiferare de până acum, dintre care cea mai recentă datează din 2010, nu au ţinut cont nici de realităţile sociale din România, nici de recomandările instituţiilor internaţionale şi europene şi nici de modelele de succes din unele ţări sau de motivele de eşec legislativ din alte ţări. Cu alte cuvinte, ele au fost legi scrise prost, care au fost aspru criticate atât de societatea civilă, cât şi de mediul de afaceri.“, observă Laura Florea. Ea menţionează existenţa unei intenţii la nivelul Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic de a promova un registru voluntar de transparenţă la nivelul administraţiei centrale, inspirat din Registrul de Transparenţă de la Bruxelles, unde entităţile care desfăşoară activităţi de influenţare a politicilor publice vor fi invitate să îşi declare interesele. Efectele unei reglementări juste şi în linie cu recomandările internaţionale vor aduce mai multă transparenţă şi etică în desfăşurarea activităţilor de lobby, dar şi reciprocitate în sensul în care funcţionarii şi demnitarii vor avea obligaţii şi rigori etice, sesizează Florea, care observă şi cum o reglementare proastă va duce în subteran şi mai mult această activitate, aşa cum s-a întâmplat în Polonia sau în Ungaria. Pe de altă parte, Radu Nicosevici, om de afaceri din Timişoara şi membru al Academiei de Advocacy, a declarat anterior pentru BUSINESS Magazin că o lege a lobby-ului nu ar aduce nimic nou în legislaţia românească, nefăcând decât să suprareglementeze nişte relaţii contractuale de prestări servicii deja reglementate prin Codul civil. Cât despre aspectul penal, „traficul de influenţă nu se poate face transparent, pe baza unui contract de prestări servicii de lobby, iar interesele servite prin trafic de influenţă nu se vor înregistra niciodată în vreo declaraţie de interese, indiferent cât de «dură» ar fi legea lobby-ului“, explica Nicosevici.

  • Trei actori fac 70.000 de euro de la corporatiştii cu aspiraţii de vedetă

    Citirea unui scenariu, analiza unui film, lucrul cu echipa şi camera de filmat pot fi activităţi abordate nu doar de actorii profesionişti, ci şi de manageri. Chiar dacă nu îi încurajează să se dedice total profesiei de actor, Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă îi pun în lumina reflectoarelor pe corporatiştii autohtoni, distribuindu-i în filme cu bugete de peste 100.000 de euro.

    “Dacă acum patru ani un scurtmetraj produs de şcoala noastră pentru cursanţi costa în jur de 1.000-1.100 de euro, acum, «Alt love building», adică al doilea lungmetraj pe care îl lansăm, a ajuns la costuri totale de 160-170.000 de euro. E o diferenţă“, explică actorul Dragoş Bucur (cunoscut mai ales pentru rolurile sale din filmele „Poliţist adjectiv“, „Furia“, „Boogie“) modul cum a evoluat şcoala Actoriedefilm.ro folosindu-se de singurele cifrele care îi sunt familiare.

    Fondată în 2010, de Bucur şi de colegii săi, actorii Alexandru Papadopol („Occident“, „Marfa şi banii“) şi Dorian Boguţă („Francesca“, „Caravana cinematografică“), aceasta este, potrivit lor, „mai mult o şcoală decât un business“, de aceea discuţiile despre cifre de afaceri sunt pentru ei tabu.

    Totuşi, alături de casa de producţie care s-a desprins din şcoală şi prin care realizează filme în care protagoniştii sunt cei care participă la cursurile lor, cei trei îşi aproximează veniturile la aproximativ 70.000 de euro. „De un an şi jumătate am ajuns la nivelul în care acest proiect se autosusţine şi aduce un mic profit, dar în primii doi ani am fost la zero sau puţin sub zero“, explică Bucur.

    Celor trei le-a venit ideea unei astfel de şcoli după ce au observat că, deşi an de an tot mai mulţi actori termină o facultate de profil, puţin ştiu să se descurce pe platourile de filmare. „Am început şcoala pentru o profesionalizare a actorului de teatru în cinema, ţinând cont că în niciuna din facultăţile de actorie din România, private sau de stat, nu se face actorie de film; există câteva cursuri, dar nu sunt nici atât de dezvoltate, nici atât de extinse încât să asigure pregătirea pentru un film după absolvire“, explică Bucur.

    Astfel, au investit 5.000 de euro în amenajarea unui spaţiu şi în tehnologia necesară şi au deschis şcoala în urmă cu aproximativ patru ani. Se adresau mai ales absolvenţilor sau studenţilor de actorie din cadrul facultăţilor de profil, care plăteau un preţ lunar de circa 100 de euro pentru a participa la cursurile celor trei actori. Între timp însă, pe măsură ce au diversificat oferta şcolii, aducând şi alţi invitaţi permanenţi să ţină cursurile, printre care regizoarea şi scenarista Iulia Rugină, regizorul Paul Negoescu, directorul de imagine Vivi Drăgan, actorul Andi Vasluianu, au luat decizia creşterii preţului, ajuns astăzi la 350 de euro/lună. Această modificare a influenţat şi publicul lor ţintă: dacă la început balanţa era înclinată spre profesionişti, în prezent majoritatea cursanţilor sunt amatori ce vin din varii domenii – publicitate, IT, bănci. „Sunt mulţi în poziţii de management, care îşi permit să dea aceşti bani. În loc să îşi cumpere mobilă, spre exemplu, preferă să investească în ei“, spune Dorian Boguţă. 

    În general, la un modul de cursuri de patru luni participă între 20 şi 30 de oameni. Programa este creată de cei trei actori, care participă, prin rotaţie, la cursuri. Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol sunt specializaţi pe tehnica actorului de film, iar Dorian Boguţă îi învaţă pe cursanţi cum să apeleze la propriile experienţe şi simţiri pentru a juca un rol. „Toţi trei predăm actoria de film, mijloacele specifice actoriei de film şi terminologia, principalul obiectiv fiind ca cei care vin aici să se familiarizeze cu ceea ce se întâmplă pe un platou de filmare“, explică Bucur.

    Unul dintre lucrurile cu care se mândresc este că, spre deosebire de restul şcolilor, la ei nu există presiunea diplomei. „Lucrurile se fac treptat, nu înveţi să plângi din prima zi, dar, după patru luni, poţi ajunge să faci lucruri pe care le fac actorii profesionişti.“ Iar pentru a ilustra acest lucru, au oferit încă de la început posibilitatea cursanţilor să joace în filme: scurtmetraje mai întâi, dar şi lungmetraje, de anul trecut. Dacă în general actorii, chiar şi cei profesionişti, se luptă pentru roluri, mai mult de jumătate dintre elevii lor ajung astfel să joace în filme după scenarii gândite special pentru ei. „Scenariştii şi regizorii participă la curs, lucrează cu ei şi scriu în funcţie de tipologia lor – de datele cu care au fost înzestraţi şi de modul cum lucrează.“

    Primul dintre filmele realizate de casa de producţie a celor trei actori, „Love Building“, spune povestea unei tabere ce avea ca scop repararea relaţiilor de cuplu. Lungmetrajul, regizat de Iulia Rugină, a fost lansat pe marile ecrane în septembrie 2013 şi îi are ca protagonişti, alături de Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol, aflaţi în dublu rol – de actori şi producători ai peliculei, pe participanţii de la şcoala de actorie.

    „Alt Love Building“, cel de al doilea lungmetraj, va continua povestea taberei axate pe repararea relaţiilor de cuplu şi va fi lansat în decembrie anul acesta. „Nu oferim diplome, dar oferim un film“, concluzionează Bucur. Iar apariţia într-un film poate să îi ajute pe cursanţi, fie şi corporatişti, la construirea încrederii în sine sau câştigarea respectului colegilor. „La premiera «Love Building» de la Cluj, de pildă, s-a ridicat toată sala în picioare, publicul a venit în faţă, iar asta ne emoţionează chiar şi pe noi, actorii, şi cu atât mai mult pe ei, care vin din faţa calculatorului. Respectul de sine este la cote maxime şi sunt văzuţi altfel în firmele lor“, explică şi Alexandru Papadopol.

  • Un politician din Japonia ar putea să dea lecţii de actorie celor de la noi. A plâns în cadrul unei emisiuni televizate


    Ryutaro Nonomura, în vârstă de 47 de ani, trebuit să dea explicaţii pentru folosirea în scop personal a 30.000 de dolari. Invitat în cadrul unei emisiuni, acesta a avut o criză de isterie şi a început să plângă şi să ţipe, fără a rosti însă ceva cu sens. Ryutaro Nonomura a recunoscut că a făcut 195 de excursii în interes personal.

    Cei de la Hollywood Reporter au încercat să traducă vorbele politicianului: “Indiferent pe cine votezi, e acelaşi lucru…Am vrut să devin candidat politic…Japonia…Japonia…Am vrut doar să schimb lumea…Îmbătrânirea societăţii…nu e doar problema prefecturii noastre, e a poporului japonez….Am pus pariu pe viaţa mea…Nu înţelegeţi…”, a încercat să spună Nonomura.

    Ryutaro Nonomura a fost ales în post în anul 2011. Videoclipul de mai jos a înregistrat peste 2 milioane de vizualizări până în prezent.