BusinessMagazin

Tag: actiuni

  • O singură tranzacţie, două reacţii opuse: Acţiunile Fiat Chrysler cresc cu 9% în Italia, în timp ce acţiunile companiei din spatele Peugeot scad cu 12%

    Anunţul oficial potrivit căruia francezii de la PSA, compania-mamă a Peugeot, şi italiano-americanii de la Fiat Chrysler vor fuziona într-o companie cu o valoare de piaţă de peste 40 miliarde euro, a stârnit reacţii diferite astăzi în rândul investitorilor celor două companii.

    Astfel, acţiunile Fiat Chrysler listate pe bursa din Italia se tranzacţionau joi la ora 13.00 la 14 euro per acţiune, în creştere cu 9,4% de la începutul şedinţei de tranzacţionare, la o capitalizare bursieră de circa 21,84 miliarde euro.

    În acelaşi timp, acţiunile gigantului din spatele Peugeot scădeau pe bursa din Paris joi cu 12,74%, tranzacţionându-se la 22,73 euro per acţine, la o capitalizare bursieră de aproximativ 22,6 miliarde euro.

    Cele două companii au convenit să facă o fuziune cu toate acţiunile implicate, în urma căreia ia naştere a patra cea mai amre companie auto din lume.

    Mai mult, acţionarii Fiat Chrysler vor primi dividende speciale de 5,5 miliarde euro, în timp ce Peugeot le va distribui acţionarilor săi participaţia de 46% pe care o deţine în producătorul de componente auto Faurecia.

    Pentru FCA, fuziunea reprezintă o reuşită, în contextul în care compania a susţinut vehement că piaţa auto are nevoie de consolidare cât mai rapid.

    Unul dintre aspectele tranzacţiei arată că PSA ar fuziona cu FCA într-o tranzacţie care implică toate acţiunile, ceea ce l-ar pune în final pe Carlos Tavarez la conducerea businessului, şi pe John Elkann – reprezentantul familiei Agnelli din Italia, care controlează FCA – în funcţia de preşedinte al companiei.

     

     

  • McDonald`s ratează estimările de profit pentru T3. Acţiunile scad cu peste 3% înainte de deschiderea şedinţei bursiere din New York

    Acţiunile companiei McDonald`s au scăzut cu 3,3% marţi înainte de deschiderea şedinţei de tranzacţionare pe bursa din New York, la valoarea de 203 dolari per acţiune, după ce compania a raportat rezultate trimestriale sub aşteptările pieţei, potrivit CNBC.

    Compania nu a reuşit să obţină succesul scontat cu campaniile pentru consumatori din SUA. Astfel, potrivit sursei citate, câştigurile per acţiune s-au ridicat la 2,11 dolari, în comparaţie cu aşteptările analiştilor Refinitiv de 2,21 dolari.

    În ceea ce priveşte veniturile acestea s-au situat la 5,4 miliarde dolari versus estimări de 5,5 miliarde dolari.

    Gigantul din piaţa de fast-food a raportat un profit net de 1,6 miliarde dolari în T3 2019, adică 2,11 dolari per acţiune, comparabil cu profitul din T3 2018, de 2,10 dolari per acţiune.

    Vânzările nete au crescut doar cu 1%, până la 5,4 miliarde dolari, ratând la limită estimările.

     

     

     

     

  • Cum a reuşit un inginer mecanic să construiască o afacere de aproape 200 mil. lei

    Grupul de firme condus de Gheorghe Iaciu operează atât în zona de închirieri de spaţii comerciale şi birouri, prin Expo Market Doraly (cifră de afaceri 2018 – 57,17 milioane de lei), Rivium Galeria Mall (14,7 milioane de lei) şi Doraly Mall (8,4 milioane de lei), cât şi pe cea rezidenţială, prin dezvoltatorul Impact Developer & Contractor, care a ajuns la venituri de 106,8 milioane de lei în 2018. În total, la nivel de grup veniturile înregistrate anul trecut au fost de peste 187 de milioane de lei, profitul ridicându-se la 42,8 milioane de lei.

    Pornit cu o suprafaţă de teren de 4.000 de metri pătraţi şi dezvoltat de-a lungul anilor, pe ambele părţi ale şoselei Bucureşti-Urziceni, până la o suprafaţă de 280.000 de metri pătraţi, parcul comercial Expo Market Doraly a ajuns în prezent la o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 92.000 de metri pătraţi.

    Direct proporţional cu creşterea spaţiului a evoluat şi numărul clienţilor, care a ajuns în prezent la 435, indiferent că vorbim despre producători, importatori şi distribuitori, care au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 518 milioane de euro. Parcul comercial este structurat în 35 de pavilioane şi înregistrează un trafic anual de 3 milioane de vizitatori, având un grad mediu de ocupare de 96% şi o gamă de peste 550.000 de produse. Anul acesta reprezentanţii businessului se aşteaptă ca veniturile companiei să atingă aproximativ 66 de milioane de lei.

    Cum a început însă povestea grupului Doraly?
    Gheorghe Iaciu este doctor în ştiinţe inginereşti şi, înainte de fondarea parcului comercial, a profesat timp de trei ani în Ştefăneşti ca inginer mecanic. În 1994, văzând în piaţă o lacună în ceea ce privea spaţiile de vânzare, care la acea vreme erau preponderent spaţii cu durată temporară, de tipul târgurilor organizate la Romexpo, s-a gândit să pună bazele Doraly. Potrivit lui, acesta era primul parc comercial specializat în produse alimentare şi nonalimentare din România.

    „Am ales localitatea Afumaţi deoarece preţurile terenurilor îmi permiteau să acumulez şi suprafaţă, şi valoare, şi să pot să fac dezvoltări”, explică el decizia de a-şi stabili businessul în sud-estul Capitalei, pe DN2. Spune că încă de la început a ales parteneriate pe termen lung, asigurându-şi stabilitatea prin plata anticipată a chiriilor. „Aceste plăţi anticipate în multe cazuri au reprezentat şi de două ori valoarea investiţiei. Şi a fost un motor pentru dezvoltare. Apetitul a fost din ce în ce mai ridicat. Am putut să evoluez repede. Am găsit partenerul, am făcut dezvoltarea şi tot ce am ocupat am ocupat 100%. Am ocupat în condiţii de preţ conforme cu aşteptările noastre”, povesteşte antreprenorul.

    În anul 2000, Gheorghe Iaciu a pornit un nou business – Doraly Mall, un centru comercial deschis în Constanţa şi ocupat în procent de 100% încă de la deschidere. Una dintre cele mai importante borne în evoluţia grupului a venit însă în 2008, concomitent cu criza economică, când compania londoneză InfraRed Capital Partners a preluat 50% din Expo Market Doraly, într-o tranzacţie de 70 de milioane de euro. „Soluţia mea nu a fost să privez compania de lichiditate şi de investiţii, ci să vând 50% din companie; în 2008 HSBC a făcut printr-un fond achiziţia a 50%. De fapt, am vândut 100% şi am răscumpărat 50% pentru a fi echilibrat, deci tehnic am impozitat toată valoarea la data respectivă. A fost un management de tip buy out, au fost nişte reglementări după criză, pentru că nu poţi să fii bancă-investitor în fondul tău, să îl deţii şi să îţi dai bani singur, ei au profitat, au cumpărat, gestionează 16 miliarde de dolari astăzi şi suntem într-un parteneriat de 50-50%”, explică fondatorul businessului.

    El povesteşte că perioada de criză a fost şi pentru Doraly o etapă dificilă, „asociată cu o competiţie puternică chiar în această locaţie şi cu lipsa de strategie sau de viziune a unora dintre companiile cu care colaboram, care credeau că secretul succesului în businessul lor era reducerea costului de chirie”.

    Competiţia a venit şi prin prisma deschiderii, în vecinătatea parcului comercial Doraly, a complexului China Town în anul 2011. „La China Town s-a încercat divizarea proprietăţii către cei mai mulţi, dar nu a mai existat nicio strategie şi nicio viziune şi nu se mai putea conduce efectiv, viabil, proiectul respectiv, aşa că în doi ani toată lumea a pierdut banii, pentru că au fost nişte achiziţii fără logică de business. Şi cei care au crezut că vor deveni investitori imobiliari într-un activ comparabil cu Doraly erau nepricepuţi la acest gen de activitate”, explică antreprenorul.

    El povesteşte că a reuşit, oferindu-le o serie de facilităţi, să-i reatragă de partea sa pe câţiva dintre cei care şi-au investit masiv capitalul în China Town. „Le-am redus chiriile, i-am lăsat şi fără chirii, pentru că într-adevăr au luat o decizie greşită. Şi nu am uitat că am avut un parteneriat şi pentru o perioadă de tranziţie negativă a lor, dacă am putut să-i salvez, am contribuit la asta – să le dau o locaţie bună, să-i integrez cu produsele lor acolo unde trebuia, dar mai ales să le ofer facilităţi la partea de preţ pentru a-i avea mai departe ca parteneri.”
    În prezent, adaugă Iaciu, „lucrurile sunt în normalitate şi recuperăm facilităţile pe care le-am dat în trecut companiilor ca să poată să traverseze dificultăţile financiare din perioada de criză. Firma este într-o creştere a veniturilor, avem o viziune foarte clară şi executăm business planul între 99,6 şi 107,7% istoric, fără erori. Suntem convinşi că în următorii cinci ani, pe care i-am planificat în detaliu, nu vom avea probleme nici în ceea ce priveşte gradul de ocupare, nici în privinţa veniturilor pe care ni le-am propus şi nici a costurilor cu care obţinem acele venituri.”
    De-a lungul timpului, complexul Doraly a găzduit şi companii care, odată ce au evoluat, au migrat spre un nou model de business, cu spaţii proprii, de pildă: Kitchen Shop, Makita România sau Lindab România. „În momentul în care devin prea mari, încep să îşi gândească spaţii proprii. Eu am dorit ca ei să îşi facă spaţii proprii. Ei nu vindeau să facă trafic, nu vindeau la locaţie, nu era potrivit cu strategia noastră de diversitate de produse de aici. Pentru noi, clienţii care vând la locaţie sunt cei mai importanţi. De aici rezultă capacitatea noastră de a genera marje mai mari şi de a ne îmbunătăţi veniturile”, subliniază Iaciu.

    Potrivit lui, acest tip de schimbări structurale au dus în unele cazuri şi la o pierdere a unor procente din cifra de afaceri, în special din partea firmelor axate mai mult pe logistică. Însă, chiar dacă a scăzut colectivul, a crescut calitatea chiriaşilor, spune antreprenorul. „Astăzi sunt în complex 435 de companii care au un business de succes. E un grup semnificativ de companii care au strategii de dezvoltare. Am convertit firme care se adresează comercianţilor care vin aici şi sperăm ca cifrele lor să se regăsească în cifrele noastre. Cifra reală, maximă a companiilor este mult mai ridicată de 518 milioane de euro, dar noi am luat în considerare doar ce se întâmplă în această locaţie.”

    Cel mai recent proiect al antreprenorului este Doraly Retail Park, un parc comercial de 10.000 de metri pătraţi, inaugurat la începutul lunii acesteia, cu un plan de investiţii de aproximativ 6 milioane de euro. „În contextul evoluţiei pieţei de retail, am considerat că Doraly trebuie să îşi consolideze poziţia şi să participe puţin la componenta de retail. Acest cash & carry permite expunerea diversităţii de produse din Doraly. Marele avantaj al acestui complex este gama diversă de produse. Oricare cel mai mare concurent al nostru are de zece ori mai puţine produse. Cash & carry permite ca toată marfa să fie văzută, la fel şi preţurile, faţă de modelul en gros, unde într-un spaţiu de 30-50 de metri poţi să expui limitat”, susţine Iaciu. Avantajele unui complex de tip cash & carry vin, potrivit lui, dintr-o uşurinţă mai mare de a accesa produsele aflate pe stoc, dar şi pentru experienţa clientului în locaţie.

    „Într-un spaţiu de tip en gros, chiar dacă stochezi, accesezi mai greu, şi apoi îţi trebuie oameni să manipulezi produsul până la client la maşină, pe când cash & carry foloseşte energia clientului şi îi dă şi o plăcere în a compara şi a alege ce i se potriveşte, îi oferă diversitate într-o oarecare intimitate personală. Cheia în orice business este despre cât de bine se simte clientul când face business cu tine. Şi clientul are ocazia să aleagă mult mai bine decât o făcea înainte. Îi oferă o experienţă de business.”

    Primul client al noului parc comercial este Jysk, care a închiriat o suprafaţă de 1.350 de metri pătraţi. Antreprenorul spune că, în urma unui studiu realizat cu ajutorul a 1.200 de clienţi din toate pavilioanele Doraly, a observat că cele mai importante aspecte pentru aceştia sunt: diversitatea, preţul, uşurinţa şi plăcerea de a face cumpărături. „Noi le asigurăm pe toate printr-un proces investiţional susţinut, pe care noi l-am făcut. Am construit 45.000 de metri pătraţi de dezvoltări în care le-am permis tuturor să crească într-un spaţiu modern. Şi în paralel am venit şi cu strategii de comunicare bune, care le-au asigurat traficul pentru a face business profitabil. Retailul vine să completeze categoriile de produse pe care noi pe parte de en gros nu am reuşit să le atingem”, adaugă Iaciu. Pentru închirierea spaţiilor a stabilit un parteneriat cu CBRE.
    Pe viitor antreprenorul vrea ca accentul să fie pus însă mai mult pe zona de online. Anul trecut compania a lansat şi doraly.ro, primul marketplace din România cu preţuri elastice, cu vânzare en detail şi en gros. „În spatele tuturor deciziilor este o viziune de a integra retailul cu cash&carry şi en gros, şi toate vor fi integrate şi de o platformă online. Am gândit platforma ca un vehicul de promovare a categoriilor şi preţurilor din Doraly la nivel naţional, şi chiar facilitarea unor grupări de produse sub formă de bandă, care să cuprindă ce cumpără întotdeauna o persoană într-o lună, şi care să fie cu un click livrate la domiciliu”, explică Iaciu. El mai spune că acesta nu este un proiect uşor, pentru că ar trebui ca execuţia din partea chiriaşilor să fie foarte bună, „ori aici am de lucru foarte mult, de la manual de instructaj – cum să vândă online, la a-i convinge de importanţa de a avea pe lângă magazinele fizice magazine virtuale în care să-şi prezinte produsele. Acolo e nevoie de disciplină de stoc, de disciplină de livrare, de control al preţurilor şi ritmicitate, de permanenţă a produselor pe termen lung. E o listă lungă şi am de lucru.”

    Antreprenorul îşi doreşte ca marketplace-ul să completeze gama de produse aflate deja în stocul Doraly. „Nu am facilitat şi nu facilitez produse care nu sunt în Doraly în această fază, dar este evident că ulterior acesta poate fi un instrument de a extinde categoria şi diversitatea de la 550.000 de produse la milioane de produse. E un proiect pe termen mediu şi lung.” În plus, miza este atragerea tinerilor, în prezent clienţii Doraly fiind cei care şi-au format deja o gospodărie, persoane de peste 25 de ani. „Nu am reuşit să-i convingem pe cei mai tineri. Eu cred că într-o zi cu online-ul îi vom convinge, pentru că încercăm să prezentăm produsele într-un format la care poţi să vezi anvergura.

    Avem de comunicat mai mult. Întrucât metodele de comunicare sunt destul de scumpe, pentru a comunica atât de multe detalii credem că instrumentul de bază va fi site-ul, dar trebuie să obţin sprijinul lor. În momentul în care Doraly va fi o destinaţie pe online, va fi uşor să ajungem şi la tineret. Ca să extindem şi gama de vârstă trebuie să comunicăm prin instrumentele lor şi să le dăm ce caută ei, şi atunci îi vom aduce. În acest sens ne vor ajuta şi retailul şi cash & carry-ul, dar instrumentul-cheie de dialog va fi acest site. Şi lucrăm la asta.” Din rândul competitorilor Iaciu menţionează, pe domeniul en gros, Metro şi Selgros: „Avem suprapunere marginală pe 10% din produse şi cu Dragonul Roşu, mai mult ne suprapunem pe partea alimentară cu SU Market şi cu Flora Market din zona noastră, puţin geografic aş putea spune, şi cu toate lanţurile de retail care, în diverse forme, sunt competitori”, adaugă el. „Se vinde sau nu se vinde Doraly?”, este întrebarea care circulă acum în piaţă. „În 2008, pentru a putea mări businessul, am decis să vând 50%. Prin convenţia de vânzare de atunci m-am obligat ca în cazul în care partenerii vor dori să vândă, voi vinde, ceea ce nu înseamnă că mă desprind în totalitate de business. Întotdeauna a fost un plan de a vinde, iar acum pot să vă spun că este o fereastră bună, şi pentru cumpărător, şi pentru vânzător, deci probabilitatea ca prin fereastra asta deschisă să se întâmple o tranzacţie este ridicată. Noi o să testăm piaţa din România ca să vedem dacă există posibilitatea unei tranzacţii. Evaluări facem anual pentru că suntem obligaţi de legislaţie şi, din perspectiva băncii, ultima evaluare era de aproximativ 100 de milioane de euro.” În ceea ce priveşte nivelul României în comparaţie cu alte state, Iaciu crede că piaţa locală de retail este evoluată la nivelul pieţei pe care activează. „Lanţurile de magazine prezente în România sunt la nivel de America. Pe toate zonele. Cred că logistica are de evoluat la noi, dar deja se întâmplă”, opinează el. Despre extinderea pe alte pieţe Iaciu spune că nu intenţionează să facă acest pas. „Sunt prea naţionalist. Atât capital cât am nu intenţionez să-l dau în altă parte, cel puţin într-un orizont de timp pe care eu mi-am planificat businessurile, şi asta înseamnă 12 ani.”

    În paralel cu zona de închirieri de spaţii comerciale, antreprenorul a a fost activ şi pe celelalte segmente ale sectorului imobiliar. După ce, în anul 2013, a făcut o serie de investiţii puternice la bursă, prelând pachete importante de acţiuni la SIF Muntenia şi dezvoltatorul imobiliar Impact, un an mai târziu Iaciu a achiziţionat şi centrul comercial Moldova Mall din Iaşi. În prezent se axează pe dezvoltarea unui centru în cadrul proiectului rezidenţial Greenfield, care să ofere o serie de facilităţi de bază pentru locuitorii din complex.

    „Am făcut aici o plaza, care conţine şcoală, grădiniţă, toate serviciile de care ai nevoie într-o comunitate, supermarket şi un spa de 2.660 de metri pătraţi, unde poţi să mergi la tenis, saună, masaj, piscină. Genul ăsta de proiect multifuncţional, care reprezintă un proiect ataşat unui complex ce va ajunge la 10.000 de apartamente, trebuie să răspundă nevoilor oamenilor. Acest proiect este în prezent proiectat în totalitate, gata de autorizare, aşteaptă PUZ-ul cartierului Greenfield. Şi şcoala I-VIII pe care am conceput-o va fi, probabil, cea mai modernă din România, grădiniţa de asemenea, iar mallul, aşa cum e gândit, va răspunde exact nevoilor comunităţii.” Pe lângă complexul rezidenţial Greenfield antreprenorul mai are în construcţie şi proiectul Luxuria, iar pe viitor intenţionează să dezvolte, prin intermediul dezvoltatorului imobiliar Impact, un proiect mixt care să cuprindă spaţii rezidenţiale, birouri şi un hotel, în zona calea Floreasca – Barbu Văcărescu.
    Gheorghe Iaciu a urmat ASE-ul în Bucureşti.

    A absolvit, de asemenea, un MBA în SUA – Executive Master of Business Administration, în cadrul Florida Atlantic University, unde urmase în prealabil cursurile Facultăţii de Business Internaţional. „Toate m-au ajutat să evoluez. În felul în care am putut să fac afacerile, în felul în care iau deciziile, a contat pentru că mi-a creat o bază de la care am putut să mă dezvolt foarte uşor.” Sfatul lui Gheorghe Iaciu pentru antreprenorii aflaţi la început de drum este: „Să îndrăznească să pornească companii plecând de la idei. În piaţă sunt acum oportunităţi şi finanţări, chiar şi simpla gândire a unor posibile idei de convertit în business, care eventual nu se vor materializa, tot duce la o evoluţie personală. Deci este un câştig pe toate planurile.” În timpul liber, antreprenorului îi place să participe la semimaraton şi la Spartan Race, un hobby mai recent fiind învăţarea limbii italiene.

  • Toni Greblă, secretarul general al Guvernului, şi-a “instalat” fiul ca preşedinte al companiei de stat IAR Braşov, una dintre cele mai performante acţiuni de la bursă

    Octavian Alin Greblă, fiul lui Toni Grebă, secretar general al Guvernului şi achitat în vara anului 2019, în dosarul în care era cercetat pentru fapte de corupţie, a fost numit preşedinte al consiliului de administraţie al IAR Braşov, companie care se ocupă cu fabricarea echipamentelor aeronautice.

    Decizia de a-l numi pe Octavian Alin Greblă a fost publicată miercuri la bursă după ce a fost luată de acţionarii IAR Braşov, companie de 274 mil. lei, respectiv Ministerul Economiei, cu un pachet de 64,89%, dar şi alţi investitori care au 35,1%. Însă la adunarea acţionarilor a fost prezent doar reprezentantul Ministerul Economiei, în contextual în care la bursă se arată că au participat acţionari care deţin 64,89% din numărul de acţiuni.

    Din noul consiliu de administraţie, cu mandate provizorii mai fac parte Anghel Ruxandra-Rodica (director direcţia industria de apărare de la Ministerul Economiei), Alin Guţu (consilier în cabinetul Ministerului Economiei) şi Mariuca-Oana Pistol (consilier superior în Ministerul Economiei) şi administratorul independent Emil Niţă, fost deputat.

  • Opinie – Maxim Frolov, vicepreşedinte vânzări globale, Kaspersky Lab: Cinci greşeli care transformă trainingul de securitate cibernetică din companii într-o pierdere de bani

    În ciuda acestor estimări, unele companii sunt sceptice în ceea ce priveşte instruirea personalului în domeniul securităţii cibernetice. Mai exact, reprezentanţii lor cred că oamenii, fie că sunt conştienţi de potenţiale ameninţări, fie că nu sunt, vor face mereu greşeli. Nu este o risipă din banii companiei să investească în cursuri care nu generează rezultatele dorite?
    Adevăratul scop al instruirii în domeniul securităţii cibernetice este mai mult decât simpla conştientizare, este să schimbe comportamentul online al unui angajat, nu doar să informeze despre ameninţări şi măsuri.
    Bazându-ne pe mai mult de 20 de ani de cercetări în domeniul cibernetic şi furnizând servicii de securitate pentru a elimina „factorul uman“ dintre ameninţările cibernetice, am constatat că următoarele cinci greşeli pot face ca formarea în domeniul securităţii informatice să nu aibă rezultatele dorite.

    Formatul ineficient
    Învăţarea şi dezvoltarea în cadrul unei companii pot veni sub diferite forme: o prelegere ţinută de un angajat ori de un vorbitor extern sau un curs pe calculator. Un format de curs care se potriveşte unei firme s-ar putea să nu meargă pentru alta, astfel încât companiile ar trebui să aleagă un format care s-a dovedit eficient pentru atingerea unui anumit set de competenţe.
    Din experienţa noastră, o prelegere plictisitoare nu este potrivită pentru un curs de formare menit să îmbunătăţească abilităţile practice ale angajaţilor în materie de securitate cibernetică. Folosind un format online, puteţi îmbina mai multe tipuri de conţinut (video, text, teste) şi adăuga elemente de gamificare care transformă o lecţie dintr-o obligaţie plictisitoare în ceva mult mai amuzant şi interactiv. Mai mult, un curs online le permite angajaţilor să progreseze în ritmul propriu şi să dedice mai mult timp subiectelor complicate. Aceste lucruri sunt aproape imposibile atunci când angajaţii participă la cursuri tradiţionale.
    Aceeaşi calificare pentru toate rolurile
    Există convingerea că responsabilitatea securităţii informatice a unei companii le aparţine tuturor, deoarece acţiunile oricui pot afecta întreaga companie. Aşadar, este tentant să introduci cursuri de conştientizare în domeniul securităţii, cu scopul de a transforma fiecare angajat într-un profesionist în securitate cibernetică.
    Cu toate acestea, conţinutul unui curs de formare în domeniul securităţii, care ar fi util pentru anumiţi angajaţi, depinde de sistemele şi informaţiile pe care le au la dispoziţie. Să înveţi oamenii nişte lucruri pe care nu le vor folosi niciodată (în special la locul de muncă) nu este eficient din punctul de vedere al costurilor. Pur şi simplu, pentru a evita atacurile în masă, toată lumea ar trebui să ştie cum să identifice site-urile evident periculoase, cum ar fi cele care solicită actualizarea software-ului. Personalul care are acces la informaţii sensibile şi la sistemele de importanţă critică pentru afacere ar trebui să participe la un curs mai avansat şi să poată recunoaşte mesajele false personalizate.

    Excesul de informaţii
    Adesea, formarea în domeniul securităţii este concepută pentru a acoperi simultan toate subiectele importante. Însă acest tip de format nu produce mari schimbări de comportament, deoarece este puţin probabil să fie asimilate toate informaţiile.
    Conţinutul este reţinut cel mai bine atunci când este livrat în module mici. Dacă o lecţie scurtă (care nu va consuma mult din timpul de lucru) este dedicată unui singur subiect şi oferă un număr rezonabil de doze de informaţie, este mult mai probabil ca oamenii să poată să reţină cum ar trebui să reacţioneze în cazul unei anumite ameninţări.

    Lipsa de practică şi repetiţie
    Uneori există conţinut bun în traininguri, dar nu este memorat aşa cum ar trebui din cauza lipsei de repetiţie. Se ştie, însă, că repetiţia e mama învăţăturii.
    Cursurile de instruire în domeniul securităţii au adesea un public neinteresat, care poate ascultă instrucţiunile, dar nu este motivat să le înveţe. Companiile ar trebui, prin urmare, să ţină cursuri care fac ca subiectele să fie uşor de reţinut, subliniind aspectul cel mai important de mai multe ori. De exemplu, pentru a evidenţia importanţa parolelor complexe, acest subiect ar trebui să fie consolidat şi menţionat de mai multe ori pe tot parcursul cursului: în lecţii despre protecţia informaţiilor sensibile, social media, e-mail etc.

    Lipsa relevanţei pentru viaţa reală
    Modalitatea de rezolvare a problemei reprezentate de angajaţi poate părea evidentă – creşterea gradului de conştientizare şi informarea acestora cu privire la regulile şi politicile generale de securitate informatică. Din nefericire, această strategie nu va funcţiona atunci când scopul ar trebui să fie schimbarea comportamentului.
    Majoritatea angajaţilor nu au o pregătire în domeniul securităţii sau în IT, în general. Este posibil, prin urmare, să nu înţeleagă ce ar trebui să facă, dacă îi sfătuim să-şi menţină aplicaţiile actualizate şi să fie atenţi la deschiderea anexelor de e-mail suspecte. Pentru a depăşi această barieră de comunicare, pregătirea ar trebui să se realizeze prin simularea situaţiilor potenţiale cu care un angajat s-ar putea confrunta – cum ar fi lucrul cu e-mailuri sau navigarea pe internet în căutarea unui site pentru a-şi descărca serialele preferate.Pentru a avea succes, instruirea în domeniul securităţii informatice trebuie să se desfăşoare într-un mod care nu numai că acoperă toate subiectele esenţiale, ci le face uşor de înţeles şi de reţinut.
    Atunci când angajaţii sunt obligaţi să-şi petreacă ore întregi în sesiuni de training, pe un subiect care nu face parte din responsabilităţile lor, poate fi dificil pentru companii să se asigure că aceştia preiau recomandările. În schimb, dacă trainingul nu durează prea mult şi este uşor de înţeles, este mult mai probabil să ducă la un număr mai mic greşeli şi la o mai bună securitate.

  • Cea mai mare bancă americană are încredere în Apple: JP Morgan se aşteaptă ca valoarea acţiunilor companiei să crească cu 20%

    JP Morgan, cea mai mare bancă americană, şi-a majorat ţinta de preţ pentru acţiunile Apple săptămâna aceasta şi se aşteaptă ca valoarea acţiunilor să crească cu 21%, în contextul în care vânzările noilor iPhone-urilor sunt „mai puternice decât aşteptările”, potrivit CNBC.

    „Ne creştem moderat previziunile pentru volumele de iPhone-uri ce vor fi vândute şi ne aşteptăm ca sentimentul investitorilor pe acţiunile AAPL să se îmbunătăţească ţinând cont de abilitatea firmei de a-şi spori volumele în ciuda considerată încetinită în 2019”, notează Samik Chatterjee, analist în cadrul JP Morgan.

    JP Morgan şi-a majorat astfel ţinta de preţ pentru acţiunile Apple de la 243 dolari la 265 dolari.

    Acţiunile Apple au închis şedinţa de tranzacţionare de luni la preţul de aproape 224 dolari per acţiune, după o creştere de 2,3%, la o capitalizare de peste 1.000 miliarde dolari.

    Gigantul JP Morgan estimează vânzări mai mari cu 1 milion de unităţi în acest trimestru – în comparaţie cu previziunea anterioară – şi vânzări mai mari cu 3 milioane de iPhone-uri pentru ultimul trimestru.

    „Pe lângă o majorare a aşteptărilor de vânzări pentru ciclul de produs 2019, ne aşteptăm şi la o creştere a volumelor în perioada 2020-2021, pe fondul adopţiei iPhone-urilor cu capabilităţi 5G, care vor fi lansate în sepembrie 2020 – ceea ce va genera per total venituri mai mari şi va creşte încrederea investitorilor în sustenabilitatea creşterii veniturilor pe fondul unei încetiniri a pieţei smartphone-urilor, ajunsă la maturitate”, notează Chatterjee.

    JP Morgan se aşteaptă ca Apple să vândă 198 de milioane de iPhone-uri cu capacităţi 5G în 2020 şi 200 de milioane de unităţi în 2021.

     

     

  • Povestea uneia dintre puţinele afaceri începute în perioada lui Ceauşescu şi care face profit şi în zilele noastre

    Povestea Petromidiei a început în perioada socialistă şi a continuat cu drumul către capitalism. Rafinăria A trecut prin crize financiare sau crize politice, dar a reuşit de fiecare dată să rămână în picioare. Petromidia a supravieţuit.

    Intrând pe platforma Petromidia, puţine sunt lucrurile care să-ţi sugereze că te afli în mijlocul unui proiect cu o vechime de doar patru decenii. Milioanele de tone de oţel care formează labirintul de ţevi şi instalaţii par să existe acolo dintotdeauna. Pe alocuri, clădiri noi din sticlă punctează faptul că Petromidia a trecut prin multe transformări, ajungând azi să fie privită ca una dintre cele mai performante rafinării din Europa.

    „Eu lucrez de 41 de ani şi sunt martorul ocular al evoluţiilor pozitive din 1979 şi până astăzi”, povesteşte Alexandru Nicolcioiu, unul dintre cei care au ajutat la ridicarea rafinăriei. El a fost director al rafinăriei din 1979 până în 2007 şi ocupă, în prezent, funcţia de adviser al CEO-ului KMG International, Zhanat Tussupbekov. „Dacă ar fi să facem o comparaţie între 1979 şi 2019, sunt practic două lumi paralele. Nimeni nu îşi poate închipui cum era atunci, când erau atât de multe probleme şi era atât de greu doar să menţii funcţionarea, faţă de cum este astăzi, când suntem complet automatizaţi, suntem pe pilot automat.”

    Petromidia este în prezent cea mai mare rafinărie din România, precum şi una dintre cele mai moderne şi complexe din regiunea Mării Negre. Rafinăria este operată de Rompetrol Rafinare, care mai are în portofoliu Vega Ploieşti, cea mai longevivă unitate de prelucrare – funcţionează de aproape 120 de ani – dar şi divizia de petrochimie, unicul producător de polimeri din ţară.

    Compania este deţinută de KMG International (54,63%; direct şi indirect) şi de statul român prin Ministerul Energiei (44,69%). Rompetrol este principala marcă a KMG International, grup deţinut de KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan. Cu 6.000 de angajaţi, KMG International Group activează în zona Mării Negre şi Marea Mediterană, fiind prezentă în 11 pieţe principale. Rompetrol are peste 1.100 de staţii de distribuţie a carburanţilor în patru ţări.

    Istoria Petromidia începe însă în 1975, odată cu semnarea decretului de înfiinţare a Întreprinderii Socialiste de Stat Combinatul Petrochimic Năvodari. Un nume lung pentru ambiţii mari.

    La mijlocul anilor 1970, zona din jurul oraşului Năvodari era practic o mlaştină. La acel moment 6.000 de oameni trăiau în Năvodari; spre finalul anilor ’80 numărul ajunsese la 26.000, iar astăzi populaţia se apropie de 40.000.

    Combinatul petrochimic urma să aibă o capacitate anuală de prelucrare de 3,5 milioane tone de ţiţei, la standarde ridicate pentru acea perioadă. Pentru construcţia rafinăriei a fost nevoie să se recupereze din mare 37 de hectare de teren. Timp de patru ani, între 1975 şi 1979, lucrările s-au derulat în ritm alert, pentru dezvoltarea unei rafinării care să se integreze în planul general de la acea vreme. Lucrările la combinat au durat 13 ani şi la ridicarea rafinăriei au pus umărul 5.000-6.000 de oameni.

    Prima instalaţie a fost pornită în 1979 – cea de distilare atmosferică; cu timpul, rafinăria a început să introducă în fluxul tehnologic tot mai multe instalaţii, inclusiv pe cele din Divizia de Petrochimie. De altfel, astăzi, Petromidia este unicul producător naţional de polietilene şi polipropilene.
    În anul 1989, Petromidia reuşea pentru a doua oară să depăşească pragul de 3,6 milioane de tone de materii prime procesate – era capacitatea proiectată cu aproape 15 ani înainte şi care integra Petromidia într-o reţea de rafinării menită să proceseze, cumulat, peste 30 de milioane de tone în fiecare an. A venit apoi anul 1990, iar transformările prin care trecea România au generat efecte serioase asupra sectorului industrial. Combinatul Petrochimic Midia a devenit Societatea Comercială Petromidia, 70% dintre acţiuni fiind deţinute de Fondul Proprietăţii de Stat, iar 30% de Fondul Proprietăţii Private. Rafinăria a trecut prin momente grele, salvarea venind în anul 1992.

    Atunci, Petromidia a avut posibilitatea să acceseze un credit de 50 de milioane de dolari garantat de către guvernul României şi de către Banca Naţională. Aceşti bani au ajutat la modernizarea unei părţi din rafinărie şi la retehnologizare, transformând rafinăria într-un obiectiv de mare importanţă.

    A urmat un moment de cotitură pentru Petromidia: după ce e trecută de guvern pe o listă a societăţilor ce trebuie lichidate, în 1998 Fondul Proprietăţii de Stat decide să scoată la vânzare pachetul de 65,3% deţinut la rafinărie. În ianuarie 1999, semnează un contract cu o societate din Turcia, prin care turcii acceptau să plătească peste 470 de milioane de dolari pentru acţiuni şi investiţii; compania rezistă însă doar câteva luni la Petromidia. În cele din urmă, Petromidia s-a privatizat, pachetul majoritar de acţiuni fiind preluat în anul 2000 de Grupul Rompetrol.

    În 2008, în urma unor investiţii de peste 40 milioane dolari, Rompetrol Rafinare începe producţia de benzină Euro 5; pentru prima dată în istorie, Petromidia depăşeşte pragul de 4 milioane de tone de ţiţei procesat.

    Trecerea la carburanţi de calitate superioară a fost realizată în mai multe etape: după modernizările făcute la începutul anilor 1990, rafinăria a început să producă din 1996 carburant Euro 2. La patru ani distanţă, din Petromidia au plecat carburanţi Euro 3, iar în 2005 a fost atins standardul de calitate Euro 4. În 2007, anul preluării de către KMG International, Petromidia a început să livreze intern carburanţi Euro 5, cu doi ani înainte de impunerile Comisiei Europene. Pasul a fost realizat ca urmare a măririi volumelor reactoarelor de peste trei ori. Carburantul Euro 5 (sub 10 părţi de sulf per milion) este îmbunătăţit şi optimizat constant, ca urmare a modernizării instalaţiilor din rafinărie.

    De la preluarea Rompetrol de către KazMunayGas, au fost realizate investiţii totale de peste 1,6 miliarde de dolari. Din această sumă, aproximativ un miliard de dolari a fost direcţionat către Petromidia, iar cel mai amplu proiect, în valoare de aproximativ 450 de milioane de dolari, a vizat modernizarea şi creşterea capacităţii procesate anual.

    Acest moment definitoriu pentru Petromidia s-a consemnat în 2012, odată cu finalizarea programului de creştere a capacităţii de la 3,5 milioane de tone la 5 milioane de tone pe an. Valoarea totală a investiţiilor a fost de 380 de milioane de dolari, iar numărul companiilor implicate în proiect a fost de 280.

    Patruzeci de ani mai târziu

    „Rafinăria Petromidia este, practic, inima activităţii noastre la nivel de grup. Se bazează pe stâlpi extrem de importanţi, care îi dau practic eficienţa pe care o vedem cu toţii astăzi: un acţionar extrem de puternic, care a fost alături de grup de la bun început în momentele grele şi care este alături de rafinărie şi astăzi; o echipă de specialişti unde se îmbină tinereţea cu maturitatea, unde se îmbină elanul cu entuziasmul; gradul de modernizare a rafinăriei, modul în care s-a investit – logic şi anticipând mişcările de piaţă; nu în ultimul rând, extrem de important, poziţionarea geografică a Petromidia”, subliniază Cătălin Dumitru, director de trading al grupului KMG International. „Este elementul cheie pentru grupul nostru şi aş îndrăzni să spun chiar pentru economia naţională, pentru că Petromidia reprezintă una dintre porţile de intrare a materiilor prime din industria energetică românească şi este de asemenea o rampă extrem de importantă pentru activitatea de export.”

    El spune că „această organizaţie complexă” funcţionează de câţiva ani la un ritm extrem de înalt. „În ultimii ani, peste 51 de milioane de tone de ţiţei – pentru că rafinăriile acestea trebuie hrănite, dacă îmi permiteţi metafora – au fost aprovizionate prin propriile facilităţi de descărcare. După cum ştiţi, rafinăria beneficiază de un port mobil în largul mării, ţiţeiul vine descărcat de pe vapoare pe o conductă submarină de aproape 10 kilometri şi care alimentează neîntrerupt, de peste 10 ani de zile, activitatea rafinăriei noastre într-un mod eficient.”

    Cătălin Dumitru explică faptul că portul poate primi vapoare cu până la 160.000 de tone, iar ritmul de descărcare – zi şi noapte, atunci când este cazul – ajunge până la 7.000 de metri cubi pe oră. „Toate aceste investiţii au fost făcute în mod judicios, au costat peste 120-130 de milioane de dolari la vremea respectivă, împreună cu facilităţile de descărcare. Rafinăria produce şi produce bine; prin capacitatea pe care o avem astăzi, putem teoretic să acoperim pste 60-70% din nivelul pieţei româneşti, din punctul de vedere al cererii de combustibil, întrucât este o piaţă liberă, este un joc al importului şi al exportului.”

    În afară de distribuţia realizată în România, prin intermediul propriei reţele de distribuţie a Rompetrol, compania comercializează importante cantităţi de produse albe pentru diverşi beneficiari şi exportă masiv în ţările în care există prezenţă Rompetrol – Bulgaria, Moldova, Georgia. „Exportăm în ţările din jurul bazinului Mării Negre – Ucraina, Turcia – sunt produse de calitate europeană şi care fac cinste activităţii din rafinărie”, spune Cătălin Dumitru. „Mai mult, prin rafinăria Vega suntem singurii producători de bitum, suntem producători de solvenţi, produse cu o căutare importantă pe piaţă şi care sunt comercializate pe teritoriul ţării şi în export. Toate aceste activităţi contribuie din plin la o angajare judicioasă a forţei de muncă, contribuie din plin la degajarea unor impozite şi taxe extrem de importante pentru funcţionarea corectă a economiei româneşti. Planurile pe care grupul nostru le are stabilite în continuare şi care vor duce la o mărire a producţiei, la o susţinere a calităţii vor contribui din plin la dezvoltarea economică a regiunii şi a grupului nostru.”

    Evoluţia rafinăriei devine evidentă când privim asupra modului în care a evoluat producţia: aproximativ 26 milioane de tone între 1979 şi 1989, ca parte a unui sistem centralizat de aprovizionare cu materii prime şi de comercializare a produselor finite; 23,2 milioane de tone între 1990 şi 2000, pe fondul tranziţiei la economia de piaţă; 22,6 milioane de tone între 2001 şi 2007, odată cu alinierea la standardele obligatorii şi crearea propriei reţele de distribuţie de carburanţi în România şi în regiune; 51 milioane de tone între 2008 şi 2018 după investiţii importante pentru modernizarea şi creşterea capacităţii de rafinare.

    KMG International este deţinută de Compania Naţională de Petrol şi Gaze din Kazahstan, KazMunayGas. În România, pe lângă Petromidia şi Vega Ploieşti, KMG International operează şi o vastă reţea de distribuţie a carburanţilor. Anul trecut, rafinăria din Năvodari a înregistrat 11 noi recorduri operaţionale, printre care producţia de benzine (1,36 milioane de tone) şi producţia de motorine (2,75 milioane de tone). „Petromidia este un pilon de dezvoltare a României, este un pilon de dezvoltare a sistemului de prelucrare din Kazahstan, pentru că atât rafinăria noastră cât şi cele trei din Kazahstan sunt practic integrate, colaborăm în ceea ce priveşte schimbul de experienţă”, adaugă Alexandru Nicolcioiu. „Nu sunt mulţi petrolişti în lume, dar petroliştii sunt oameni puternici, sunt oameni devotaţi.”

    Viitorul Petromidiei: Investiţii de miliarde de dolari

    Petromidia este, cu siguranţă, unul dintre cele mai importante active ale grupului Rompetrol şi chiar ale KazMunayGas. Kazahii au investit sume semnificative atât în rafinăria de la Năvodari, cât şi în celelalte unităţi operate, iar planurile de viitor includ investiţii de ordinul miliardelor de dolari.

    Aniversarea a patru decenii de existenţă a fost aşadar marcată atât de amintirea momentelor prin care a trecut rafinăria, cât şi de prezentarea intenţiilor pentru următoarea perioadă – în acest caz ani, nu decenii.

    Industria energetică este un sector în care investiţiile sunt mari, de milioane sau sute de milioane de euro, iar interesul tuturor părţilor implicate este ca acestea să genereze ulterior profit într-un mod sustenabil.

    Pentru a facilita aceste investiţii, KazMunayGas şi statul român au înfiinţat Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român în cea de-a doua parte a anului trecut. Mai exact, asocierea s-a realizat între KMG International şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), deţinută de Ministerul Energiei. Fondul a fost înfiinţat conform prevederilor memorandumului de înţelegere dintre statul român şi KMG International. Fondul kazah – român preconizează un nivel investiţional de aproximativ 1 miliard de dolari pe o durată de 7 ani.

    Contribuţia KMG International la capitalul fondului este de 150 milioane de dolari, iar o parte din aceasta, contribuţia statului român în valoare de 30 milioane de dolari, va fi achitată de către KMG International. KMG International deţine 80% din acţiunile fondului, iar statul român 20%. Principala prioritate a fondului vizează dezvoltarea proiectelor energetice, contribuind, astfel, la dezvoltarea sectorului energetic din România, precum şi la consolidarea securităţii energetice a ţării prin diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi la consolidarea unui climat investiţional favorabil în România.

    Unul dintre proiectele vizate de fondul mixt de investiţii se referă la construcţia unei centrale de cogenerare (de producere combinată de energie electrică şi termică) pe platforma Petromidia, în parteneriat cu Uzina Termoelectrică Midia. Centrala de cogenerare va avea capacitatea de a alimenta cu energie atât oraşul Năvodari, cât şi rafinăria Petromidia. Valoarea investiţiei se ridică la 120 de milioane de dolari şi se estimează că proiectul va fi finalizat în patru ani din momentul demarării. Centrala termică în cogenerare ar urma să aducă o scădere a costului energiei electrice atât pentru rafinăria Petromidia, cât şi pentru oraşul Năvodari, potrivit reprezentanţilor KMG International.

    Un alt proiect se referă la extinderea cu aproximativ 80 de staţii a reţelei de benzinării pe piaţa locală. Noile staţii vor fi dezvoltate prin investiţii de tip greenfield, suma totală estimată ridicându-se la 100 de milioane de dolari.

    În ceea ce priveşte extinderea pe alte pieţe, Alexei Golovin, chief legal and corporate affairs la KMG International, a declarat recent că „există o strategie pas cu pas. Cu alte cuvinte, nu se intenţionează achiziţionarea unei reţele în altă ţară, pentru că asta ar îngreuna atingerea potenţialului maxim în statele în care Rompetrol activează deja. „În România încă trebuie să atingem o cotă de piaţă de 20%, a adăugat Golovin. El s-a referit la planurile companiei pentru următorii 3-5 ani. În 2020, Rompetrol intenţionează deschiderea a 20 de noi staţii de alimentare, fiecare dintre acestea având un cost de 1-1,2 milioane dolari.

    Tot în cadrul unei conferinţe de presă ţinute cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea Petromidia, Alexei Golovin a declarat că s-a analizat posibilitatea de a creşte capacitatea de procesare până la aproximativ 10 milioane de tone pe an, iar costurile s-ar ridica la aproximativ 2 miliarde de dolari. Golovin nu a oferit un termen exact legat de începerea efectivă a lucrărilor sau de durata lor.

    Iniţial, pentru 2019, la nivelul Rompetrol Rafinare fusese aprobat un buget de investiţii de 63 de milioane dolari, din care peste 50 de milioane dolari urma să fie folosiţi pentru lucrări de imbunătăţire, mentenanţă şi conformare la principalele instalaţii din Petromidia.

    2018, anul recordurilor

    Petromidia a înregistrat 11 noi recorduri operaţionale, printre care niveluri istorice la materiile prime procesate, produse petroliere obţinute, randamentele produselor albe, producţia de benzine şi motorine, combustibilul pentru avioane şi gradul de utilizare a capacităţii de rafinare.
    Entitatea care operează rafinăria, Rompetrol Rafinare, a continuat şi în prima jumătate a acestui an să îşi majoreze rezultatele operaţionale; astfel, volumul total de materii prime procesate la nivelul rafinăriei Petromidia a depăşit în perioada ianuarie – iunie pragul de 3,1 milioane de tone. Estimările reprezentanţilor KMG International arată un volum total procesat, la finalul anului, de peste 6 milioane de tone, ceea ce ar reprezenta un nou record.

    Indepedent de activitatea operaţională, rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare au fost influenţate semnificativ de evoluţia factorilor externi. Volatilitatea contextului global, fluctuaţiile ridicate ale cotaţiilor de piaţă la materiile prime şi produsele finite, presiunea semnificativă asupra marjelor de rafinare şi deprecierea monedelor locale în raport cu dolarul (moneda de referinţă pentru ţiţei şi produsele petroliere) au condus la rezultatele în scădere. În acord cu evoluţia cotaţiilor la tiţei şi produse petroliere, cifra de afaceri brută consemnată de Rompetrol Rafinare a înregistrat o reducere de circa 4%, până la un nivel total de peste 2,5 miliarde dolari în primele şase luni ale anului, faţă de 2,6 miliarde dolari în perioada similară din 2018.

    Pe fondul extinderii segmentului de distribuţie a carburanţilor pe plan intern, dar şi al cererii de produse petroliere, compania şi-a majorat în prima jumătate a anului cu 10% livrările în România, aceasta fiind şi principala sa piaţă de desfacere. În acelaşi timp, diviziile de rafinare şi petrochimie au reuşit să exporte aproape 1,4 milioane de tone de produse petroliere, în uşoară scădere faţă de volumul exportat în perioada similară a anului trecut. În primul semestru al anului, Rompetrol Rafinare a virat peste 728 milioane dolari către bugetul de stat. În 2018, aportul companiei la buget s-a ridicat la 1,5 miliarde dolari.

    În ceea ce priveşte zona de rafinare, compania a realizat o cifră de afaceri brută de 2,15 miliarde dolari în primul semestru al anului, în scădere cu aproximativ 4% comparativ cu semestrul I din 2018. Pe de altă parte, profitul operaţional a fost înjumătăţit în prima jumătate a acestui an la aproape 38 de milioane de dolari, ca urmare a marjei brute de rafinare în scădere cu peste 38%. În perioada ianuarie – iunie, rafinăria Petromidia şi-a îmbunătăţit rezultatele operaţionale, ajungând la 3,1 milioane de tone materii prime procesate şi un randament al produselor albe obţinute de 86,2%. De asemenea, a fost atins un record istoric în ceea ce priveşte producţia de carburant pentru aviaţie (Jet A1), ca rezultat al optimizărilor, reţetei îmbunătăţite şi minimizării nivelulul de jet în amestecurile de motorină.

    În prima jumătate a acestui an, vânzările de carburanţi au înregistrat creşteri semnificative pe plan intern, de la 1,08 milioane de tone în primul semestru din 2019, la 1,19 milioane de tone în aceeaşi perioadă a acestui an. În acceaşi perioadă, rafinăria Petromidia a obţinut circa 2,43 milioane tone carburanţi, din care peste 67% au fost carburanţi diesel şi cel special pentru aviaţie – jet A1.

    Unul dintre motivele cărora li se datorează evoluţia pozitivă a Rompetrol Rafinare este procesul de implementare a primei etape a Advanced Process Control (APC), o soluţie digitală care va permite îmbunătăţirea activităţilor de producţie din rafinăria Petromidia Năvodari. Cu un cost estimat de circa 4 milioane dolari, APC este un soft complex de control predictiv al instalaţiilor şi al fluxurilor operaţionale şi urmăreşte identificarea punctelor optime pentru creşterea capacităţilor, îmbunătăţirea calităţii produselor, reducerea consumului de energie şi un control mai strict al parametrilor-cheie. Programul de implementare a APC la nivelul întregii rafinării a fost împărţit în patru etape importante în funcţie de complexitatea fluxurilor tehnologice, termenul de finalizare a acestuia fiind finele lui 2020.

  • Povestea uneia dintre puţinele afaceri începute în perioada lui Ceauşescu şi care face profit şi în zilele noastre

    Povestea Petromidiei a început în perioada socialistă şi a continuat cu drumul către capitalism. Rafinăria A trecut prin crize financiare sau crize politice, dar a reuşit de fiecare dată să rămână în picioare. Petromidia a supravieţuit.

    Intrând pe platforma Petromidia, puţine sunt lucrurile care să-ţi sugereze că te afli în mijlocul unui proiect cu o vechime de doar patru decenii. Milioanele de tone de oţel care formează labirintul de ţevi şi instalaţii par să existe acolo dintotdeauna. Pe alocuri, clădiri noi din sticlă punctează faptul că Petromidia a trecut prin multe transformări, ajungând azi să fie privită ca una dintre cele mai performante rafinării din Europa.

    „Eu lucrez de 41 de ani şi sunt martorul ocular al evoluţiilor pozitive din 1979 şi până astăzi”, povesteşte Alexandru Nicolcioiu, unul dintre cei care au ajutat la ridicarea rafinăriei. El a fost director al rafinăriei din 1979 până în 2007 şi ocupă, în prezent, funcţia de adviser al CEO-ului KMG International, Zhanat Tussupbekov. „Dacă ar fi să facem o comparaţie între 1979 şi 2019, sunt practic două lumi paralele. Nimeni nu îşi poate închipui cum era atunci, când erau atât de multe probleme şi era atât de greu doar să menţii funcţionarea, faţă de cum este astăzi, când suntem complet automatizaţi, suntem pe pilot automat.”

    Petromidia este în prezent cea mai mare rafinărie din România, precum şi una dintre cele mai moderne şi complexe din regiunea Mării Negre. Rafinăria este operată de Rompetrol Rafinare, care mai are în portofoliu Vega Ploieşti, cea mai longevivă unitate de prelucrare – funcţionează de aproape 120 de ani – dar şi divizia de petrochimie, unicul producător de polimeri din ţară.

    Compania este deţinută de KMG International (54,63%; direct şi indirect) şi de statul român prin Ministerul Energiei (44,69%). Rompetrol este principala marcă a KMG International, grup deţinut de KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan. Cu 6.000 de angajaţi, KMG International Group activează în zona Mării Negre şi Marea Mediterană, fiind prezentă în 11 pieţe principale. Rompetrol are peste 1.100 de staţii de distribuţie a carburanţilor în patru ţări.

    Istoria Petromidia începe însă în 1975, odată cu semnarea decretului de înfiinţare a Întreprinderii Socialiste de Stat Combinatul Petrochimic Năvodari. Un nume lung pentru ambiţii mari.

    La mijlocul anilor 1970, zona din jurul oraşului Năvodari era practic o mlaştină. La acel moment 6.000 de oameni trăiau în Năvodari; spre finalul anilor ’80 numărul ajunsese la 26.000, iar astăzi populaţia se apropie de 40.000.

    Combinatul petrochimic urma să aibă o capacitate anuală de prelucrare de 3,5 milioane tone de ţiţei, la standarde ridicate pentru acea perioadă. Pentru construcţia rafinăriei a fost nevoie să se recupereze din mare 37 de hectare de teren. Timp de patru ani, între 1975 şi 1979, lucrările s-au derulat în ritm alert, pentru dezvoltarea unei rafinării care să se integreze în planul general de la acea vreme. Lucrările la combinat au durat 13 ani şi la ridicarea rafinăriei au pus umărul 5.000-6.000 de oameni.

    Prima instalaţie a fost pornită în 1979 – cea de distilare atmosferică; cu timpul, rafinăria a început să introducă în fluxul tehnologic tot mai multe instalaţii, inclusiv pe cele din Divizia de Petrochimie. De altfel, astăzi, Petromidia este unicul producător naţional de polietilene şi polipropilene.
    În anul 1989, Petromidia reuşea pentru a doua oară să depăşească pragul de 3,6 milioane de tone de materii prime procesate – era capacitatea proiectată cu aproape 15 ani înainte şi care integra Petromidia într-o reţea de rafinării menită să proceseze, cumulat, peste 30 de milioane de tone în fiecare an. A venit apoi anul 1990, iar transformările prin care trecea România au generat efecte serioase asupra sectorului industrial. Combinatul Petrochimic Midia a devenit Societatea Comercială Petromidia, 70% dintre acţiuni fiind deţinute de Fondul Proprietăţii de Stat, iar 30% de Fondul Proprietăţii Private. Rafinăria a trecut prin momente grele, salvarea venind în anul 1992.

    Atunci, Petromidia a avut posibilitatea să acceseze un credit de 50 de milioane de dolari garantat de către guvernul României şi de către Banca Naţională. Aceşti bani au ajutat la modernizarea unei părţi din rafinărie şi la retehnologizare, transformând rafinăria într-un obiectiv de mare importanţă.

    A urmat un moment de cotitură pentru Petromidia: după ce e trecută de guvern pe o listă a societăţilor ce trebuie lichidate, în 1998 Fondul Proprietăţii de Stat decide să scoată la vânzare pachetul de 65,3% deţinut la rafinărie. În ianuarie 1999, semnează un contract cu o societate din Turcia, prin care turcii acceptau să plătească peste 470 de milioane de dolari pentru acţiuni şi investiţii; compania rezistă însă doar câteva luni la Petromidia. În cele din urmă, Petromidia s-a privatizat, pachetul majoritar de acţiuni fiind preluat în anul 2000 de Grupul Rompetrol.

    În 2008, în urma unor investiţii de peste 40 milioane dolari, Rompetrol Rafinare începe producţia de benzină Euro 5; pentru prima dată în istorie, Petromidia depăşeşte pragul de 4 milioane de tone de ţiţei procesat.

    Trecerea la carburanţi de calitate superioară a fost realizată în mai multe etape: după modernizările făcute la începutul anilor 1990, rafinăria a început să producă din 1996 carburant Euro 2. La patru ani distanţă, din Petromidia au plecat carburanţi Euro 3, iar în 2005 a fost atins standardul de calitate Euro 4. În 2007, anul preluării de către KMG International, Petromidia a început să livreze intern carburanţi Euro 5, cu doi ani înainte de impunerile Comisiei Europene. Pasul a fost realizat ca urmare a măririi volumelor reactoarelor de peste trei ori. Carburantul Euro 5 (sub 10 părţi de sulf per milion) este îmbunătăţit şi optimizat constant, ca urmare a modernizării instalaţiilor din rafinărie.

    De la preluarea Rompetrol de către KazMunayGas, au fost realizate investiţii totale de peste 1,6 miliarde de dolari. Din această sumă, aproximativ un miliard de dolari a fost direcţionat către Petromidia, iar cel mai amplu proiect, în valoare de aproximativ 450 de milioane de dolari, a vizat modernizarea şi creşterea capacităţii procesate anual.

    Acest moment definitoriu pentru Petromidia s-a consemnat în 2012, odată cu finalizarea programului de creştere a capacităţii de la 3,5 milioane de tone la 5 milioane de tone pe an. Valoarea totală a investiţiilor a fost de 380 de milioane de dolari, iar numărul companiilor implicate în proiect a fost de 280.

    Patruzeci de ani mai târziu

    „Rafinăria Petromidia este, practic, inima activităţii noastre la nivel de grup. Se bazează pe stâlpi extrem de importanţi, care îi dau practic eficienţa pe care o vedem cu toţii astăzi: un acţionar extrem de puternic, care a fost alături de grup de la bun început în momentele grele şi care este alături de rafinărie şi astăzi; o echipă de specialişti unde se îmbină tinereţea cu maturitatea, unde se îmbină elanul cu entuziasmul; gradul de modernizare a rafinăriei, modul în care s-a investit – logic şi anticipând mişcările de piaţă; nu în ultimul rând, extrem de important, poziţionarea geografică a Petromidia”, subliniază Cătălin Dumitru, director de trading al grupului KMG International. „Este elementul cheie pentru grupul nostru şi aş îndrăzni să spun chiar pentru economia naţională, pentru că Petromidia reprezintă una dintre porţile de intrare a materiilor prime din industria energetică românească şi este de asemenea o rampă extrem de importantă pentru activitatea de export.”

    El spune că „această organizaţie complexă” funcţionează de câţiva ani la un ritm extrem de înalt. „În ultimii ani, peste 51 de milioane de tone de ţiţei – pentru că rafinăriile acestea trebuie hrănite, dacă îmi permiteţi metafora – au fost aprovizionate prin propriile facilităţi de descărcare. După cum ştiţi, rafinăria beneficiază de un port mobil în largul mării, ţiţeiul vine descărcat de pe vapoare pe o conductă submarină de aproape 10 kilometri şi care alimentează neîntrerupt, de peste 10 ani de zile, activitatea rafinăriei noastre într-un mod eficient.”

    Cătălin Dumitru explică faptul că portul poate primi vapoare cu până la 160.000 de tone, iar ritmul de descărcare – zi şi noapte, atunci când este cazul – ajunge până la 7.000 de metri cubi pe oră. „Toate aceste investiţii au fost făcute în mod judicios, au costat peste 120-130 de milioane de dolari la vremea respectivă, împreună cu facilităţile de descărcare. Rafinăria produce şi produce bine; prin capacitatea pe care o avem astăzi, putem teoretic să acoperim pste 60-70% din nivelul pieţei româneşti, din punctul de vedere al cererii de combustibil, întrucât este o piaţă liberă, este un joc al importului şi al exportului.”

    În afară de distribuţia realizată în România, prin intermediul propriei reţele de distribuţie a Rompetrol, compania comercializează importante cantităţi de produse albe pentru diverşi beneficiari şi exportă masiv în ţările în care există prezenţă Rompetrol – Bulgaria, Moldova, Georgia. „Exportăm în ţările din jurul bazinului Mării Negre – Ucraina, Turcia – sunt produse de calitate europeană şi care fac cinste activităţii din rafinărie”, spune Cătălin Dumitru. „Mai mult, prin rafinăria Vega suntem singurii producători de bitum, suntem producători de solvenţi, produse cu o căutare importantă pe piaţă şi care sunt comercializate pe teritoriul ţării şi în export. Toate aceste activităţi contribuie din plin la o angajare judicioasă a forţei de muncă, contribuie din plin la degajarea unor impozite şi taxe extrem de importante pentru funcţionarea corectă a economiei româneşti. Planurile pe care grupul nostru le are stabilite în continuare şi care vor duce la o mărire a producţiei, la o susţinere a calităţii vor contribui din plin la dezvoltarea economică a regiunii şi a grupului nostru.”

    Evoluţia rafinăriei devine evidentă când privim asupra modului în care a evoluat producţia: aproximativ 26 milioane de tone între 1979 şi 1989, ca parte a unui sistem centralizat de aprovizionare cu materii prime şi de comercializare a produselor finite; 23,2 milioane de tone între 1990 şi 2000, pe fondul tranziţiei la economia de piaţă; 22,6 milioane de tone între 2001 şi 2007, odată cu alinierea la standardele obligatorii şi crearea propriei reţele de distribuţie de carburanţi în România şi în regiune; 51 milioane de tone între 2008 şi 2018 după investiţii importante pentru modernizarea şi creşterea capacităţii de rafinare.

    KMG International este deţinută de Compania Naţională de Petrol şi Gaze din Kazahstan, KazMunayGas. În România, pe lângă Petromidia şi Vega Ploieşti, KMG International operează şi o vastă reţea de distribuţie a carburanţilor. Anul trecut, rafinăria din Năvodari a înregistrat 11 noi recorduri operaţionale, printre care producţia de benzine (1,36 milioane de tone) şi producţia de motorine (2,75 milioane de tone). „Petromidia este un pilon de dezvoltare a României, este un pilon de dezvoltare a sistemului de prelucrare din Kazahstan, pentru că atât rafinăria noastră cât şi cele trei din Kazahstan sunt practic integrate, colaborăm în ceea ce priveşte schimbul de experienţă”, adaugă Alexandru Nicolcioiu. „Nu sunt mulţi petrolişti în lume, dar petroliştii sunt oameni puternici, sunt oameni devotaţi.”

    Viitorul Petromidiei: Investiţii de miliarde de dolari

    Petromidia este, cu siguranţă, unul dintre cele mai importante active ale grupului Rompetrol şi chiar ale KazMunayGas. Kazahii au investit sume semnificative atât în rafinăria de la Năvodari, cât şi în celelalte unităţi operate, iar planurile de viitor includ investiţii de ordinul miliardelor de dolari.

    Aniversarea a patru decenii de existenţă a fost aşadar marcată atât de amintirea momentelor prin care a trecut rafinăria, cât şi de prezentarea intenţiilor pentru următoarea perioadă – în acest caz ani, nu decenii.

    Industria energetică este un sector în care investiţiile sunt mari, de milioane sau sute de milioane de euro, iar interesul tuturor părţilor implicate este ca acestea să genereze ulterior profit într-un mod sustenabil.

    Pentru a facilita aceste investiţii, KazMunayGas şi statul român au înfiinţat Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român în cea de-a doua parte a anului trecut. Mai exact, asocierea s-a realizat între KMG International şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), deţinută de Ministerul Energiei. Fondul a fost înfiinţat conform prevederilor memorandumului de înţelegere dintre statul român şi KMG International. Fondul kazah – român preconizează un nivel investiţional de aproximativ 1 miliard de dolari pe o durată de 7 ani.

    Contribuţia KMG International la capitalul fondului este de 150 milioane de dolari, iar o parte din aceasta, contribuţia statului român în valoare de 30 milioane de dolari, va fi achitată de către KMG International. KMG International deţine 80% din acţiunile fondului, iar statul român 20%. Principala prioritate a fondului vizează dezvoltarea proiectelor energetice, contribuind, astfel, la dezvoltarea sectorului energetic din România, precum şi la consolidarea securităţii energetice a ţării prin diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi la consolidarea unui climat investiţional favorabil în România.

    Unul dintre proiectele vizate de fondul mixt de investiţii se referă la construcţia unei centrale de cogenerare (de producere combinată de energie electrică şi termică) pe platforma Petromidia, în parteneriat cu Uzina Termoelectrică Midia. Centrala de cogenerare va avea capacitatea de a alimenta cu energie atât oraşul Năvodari, cât şi rafinăria Petromidia. Valoarea investiţiei se ridică la 120 de milioane de dolari şi se estimează că proiectul va fi finalizat în patru ani din momentul demarării. Centrala termică în cogenerare ar urma să aducă o scădere a costului energiei electrice atât pentru rafinăria Petromidia, cât şi pentru oraşul Năvodari, potrivit reprezentanţilor KMG International.

    Un alt proiect se referă la extinderea cu aproximativ 80 de staţii a reţelei de benzinării pe piaţa locală. Noile staţii vor fi dezvoltate prin investiţii de tip greenfield, suma totală estimată ridicându-se la 100 de milioane de dolari.

    În ceea ce priveşte extinderea pe alte pieţe, Alexei Golovin, chief legal and corporate affairs la KMG International, a declarat recent că „există o strategie pas cu pas. Cu alte cuvinte, nu se intenţionează achiziţionarea unei reţele în altă ţară, pentru că asta ar îngreuna atingerea potenţialului maxim în statele în care Rompetrol activează deja. „În România încă trebuie să atingem o cotă de piaţă de 20%, a adăugat Golovin. El s-a referit la planurile companiei pentru următorii 3-5 ani. În 2020, Rompetrol intenţionează deschiderea a 20 de noi staţii de alimentare, fiecare dintre acestea având un cost de 1-1,2 milioane dolari.

    Tot în cadrul unei conferinţe de presă ţinute cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea Petromidia, Alexei Golovin a declarat că s-a analizat posibilitatea de a creşte capacitatea de procesare până la aproximativ 10 milioane de tone pe an, iar costurile s-ar ridica la aproximativ 2 miliarde de dolari. Golovin nu a oferit un termen exact legat de începerea efectivă a lucrărilor sau de durata lor.

    Iniţial, pentru 2019, la nivelul Rompetrol Rafinare fusese aprobat un buget de investiţii de 63 de milioane dolari, din care peste 50 de milioane dolari urma să fie folosiţi pentru lucrări de imbunătăţire, mentenanţă şi conformare la principalele instalaţii din Petromidia.

    2018, anul recordurilor

    Petromidia a înregistrat 11 noi recorduri operaţionale, printre care niveluri istorice la materiile prime procesate, produse petroliere obţinute, randamentele produselor albe, producţia de benzine şi motorine, combustibilul pentru avioane şi gradul de utilizare a capacităţii de rafinare.
    Entitatea care operează rafinăria, Rompetrol Rafinare, a continuat şi în prima jumătate a acestui an să îşi majoreze rezultatele operaţionale; astfel, volumul total de materii prime procesate la nivelul rafinăriei Petromidia a depăşit în perioada ianuarie – iunie pragul de 3,1 milioane de tone. Estimările reprezentanţilor KMG International arată un volum total procesat, la finalul anului, de peste 6 milioane de tone, ceea ce ar reprezenta un nou record.

    Indepedent de activitatea operaţională, rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare au fost influenţate semnificativ de evoluţia factorilor externi. Volatilitatea contextului global, fluctuaţiile ridicate ale cotaţiilor de piaţă la materiile prime şi produsele finite, presiunea semnificativă asupra marjelor de rafinare şi deprecierea monedelor locale în raport cu dolarul (moneda de referinţă pentru ţiţei şi produsele petroliere) au condus la rezultatele în scădere. În acord cu evoluţia cotaţiilor la tiţei şi produse petroliere, cifra de afaceri brută consemnată de Rompetrol Rafinare a înregistrat o reducere de circa 4%, până la un nivel total de peste 2,5 miliarde dolari în primele şase luni ale anului, faţă de 2,6 miliarde dolari în perioada similară din 2018.

    Pe fondul extinderii segmentului de distribuţie a carburanţilor pe plan intern, dar şi al cererii de produse petroliere, compania şi-a majorat în prima jumătate a anului cu 10% livrările în România, aceasta fiind şi principala sa piaţă de desfacere. În acelaşi timp, diviziile de rafinare şi petrochimie au reuşit să exporte aproape 1,4 milioane de tone de produse petroliere, în uşoară scădere faţă de volumul exportat în perioada similară a anului trecut. În primul semestru al anului, Rompetrol Rafinare a virat peste 728 milioane dolari către bugetul de stat. În 2018, aportul companiei la buget s-a ridicat la 1,5 miliarde dolari.

    În ceea ce priveşte zona de rafinare, compania a realizat o cifră de afaceri brută de 2,15 miliarde dolari în primul semestru al anului, în scădere cu aproximativ 4% comparativ cu semestrul I din 2018. Pe de altă parte, profitul operaţional a fost înjumătăţit în prima jumătate a acestui an la aproape 38 de milioane de dolari, ca urmare a marjei brute de rafinare în scădere cu peste 38%. În perioada ianuarie – iunie, rafinăria Petromidia şi-a îmbunătăţit rezultatele operaţionale, ajungând la 3,1 milioane de tone materii prime procesate şi un randament al produselor albe obţinute de 86,2%. De asemenea, a fost atins un record istoric în ceea ce priveşte producţia de carburant pentru aviaţie (Jet A1), ca rezultat al optimizărilor, reţetei îmbunătăţite şi minimizării nivelulul de jet în amestecurile de motorină.

    În prima jumătate a acestui an, vânzările de carburanţi au înregistrat creşteri semnificative pe plan intern, de la 1,08 milioane de tone în primul semestru din 2019, la 1,19 milioane de tone în aceeaşi perioadă a acestui an. În acceaşi perioadă, rafinăria Petromidia a obţinut circa 2,43 milioane tone carburanţi, din care peste 67% au fost carburanţi diesel şi cel special pentru aviaţie – jet A1.

    Unul dintre motivele cărora li se datorează evoluţia pozitivă a Rompetrol Rafinare este procesul de implementare a primei etape a Advanced Process Control (APC), o soluţie digitală care va permite îmbunătăţirea activităţilor de producţie din rafinăria Petromidia Năvodari. Cu un cost estimat de circa 4 milioane dolari, APC este un soft complex de control predictiv al instalaţiilor şi al fluxurilor operaţionale şi urmăreşte identificarea punctelor optime pentru creşterea capacităţilor, îmbunătăţirea calităţii produselor, reducerea consumului de energie şi un control mai strict al parametrilor-cheie. Programul de implementare a APC la nivelul întregii rafinării a fost împărţit în patru etape importante în funcţie de complexitatea fluxurilor tehnologice, termenul de finalizare a acestuia fiind finele lui 2020.

  • „Epidemia” scandalurilor de spălare de bani în sistemul bancar: Un gigant olandez este cel mai recent nume intrat în vizorul procurorilor. Acţiunile se prăbuşesc

    Creditrul olandez este implicat într-o investigaţie pentru că nu ar fi verificat clienţii şi rapoartele pe diverse tranzacţii suspicioase, ceea ce reprezeintă încă un semn negativ pentru o industrie care deja se confruntă cu dobânzi scăzute şi cu o profitabilitate redusă, potrivit Bloomberg.

    Acţiunile ABN Amro se tranzacţionau joi la ora 14.00 pe bursa din Amsterdam la circa 16 euro per acţiune, în scădere cu 10% de la începutul şedinţei de tranzacţionare, la o capitalizare bursieră de 7,65 miliarde euro.

    Scăderea pe bursă este cea mai mare din ultimii trei ani, iar obligaţiunile băncii au scăzut, de asemenea, în contextul în care investitorii reacţionează la impactul financiar al scandalului asupra creditorului – încât acesta încă încearcă să îşi răscumpere acţiunile de la guvern după un bailout.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Prăbuşire pentru Netflix: Acţiunile scad dramatic cu peste 46%

    Compania Netflix trece printr-o perioadă dificilă în contextul în care acţiunile au scăzut pe Nasdaq cu peste 46% de la începutul anului, pe fondul unei pierderi neaşteptate de utilizatori.

    Dacă la începutul lunii iulie acţiunile gigantului de streaming video se apropiau de noi maxime record, o pierdere neaşteptată la nivelul utilizatorilor şi competiţia din ce în ce mai ridicată din piaţa de streaming, au determinat acţiunile Netflix să şteargă întreaga evoluţie de 46% de anul acesta şi le-a trimis oficial în teritoriu negativ luni.

    Astfel, acţiunile Netflix au închis şedinţa de luni la 295,92 dolari, la o capitalizare bursieră de 116,4 miliarde dolari.

    Compania a fost „vânată” de veşti proaste încontinuu în ultimele luni. În primul rând, cel mai popular show de pe platformă – „The Office” – a fost scoasă de pe Netflix de NBC.

    Apoi, Netflix s-a confruntat cu o pierdere fără precedent la nivelul numărului de utilizatori din SUA şi a ratat ţinta de utilizatori noi pe al doilea trimestru, ceea ce a livrat o lovitură majoră pentru acţiunile companiei şi a determinat cea mai lungă perioadă de scădere pe bursă din ultimii cinci ani.

    În continuare, o serie lungă de anunţuri din partea companiilor media gigant care îşi lansează propriile servicii de streaming – Apple, Disney, WarnerMedia, NBC – au aplicat o lovitură fatală pentru compania listată.

    Unii dintre analiştii de pe Wall Street şi-au piedut încrederea în acţiunile Netflix, pe care majoritatea le lăudau până acum.

    Spre exemplu, Kannan Venkateshwar, analist la britanicii de la Barclays, spune că acţiunile Netflix sunt „foarte scumpe” sub noul cadru de evaluare, în contextul în care Netflix ar avea nevoie de milioane de utilizatori noi pe care nu îi poate obţine.