Tag: acordare

  • Gigantul online din China care a dat credite de 290 miliarde dolari în ultimii patru ani şi care va schimba pentru totdeauna creditarea pentru companiile mici

    Banca online fondată de Jack Ma, fondatorul Alibaba, conduce pas cu pas o revoluţie în creditarea businessurilor mici din China, şi ţinteşte să rezolve o problemă care a ţinut cea mai mare economie din Asia pe loc în ultimele decenii, potrivit Bloomberg.

    Cu ajutorul datelor ce reflectă plăţile şi a unui sistem de risk-management care analizeaază peste 3.000 de variabile, MYbank – proiectul început de Jack Ma acum patru ani – a acordat până acum credite de 290 miliarde dolari pentru 16 milioane de companii mici.

    Cei are vor să împrumute sunt doar la câteva atingeri de ecran distanţă de a primi banii aproape instant dacă sunt aprobaţi. Tot procesul durează trei minute şi nu implică niciun banker. Rata de nerambursare este de doar 1% până acum.

    Boomul financiar-tehnologic care a transformat China în cel mai mare procesator de plăţi electronice din lume schimbă în prezent modul în care băncile interacţionează cu companiile care conduc creşterea economică.

    Băncile din China urmează modelul MYbank şi devin mai deschise în faţa businessurilor mici, pe care le refuzau până acum când era vorba de creditare, în favoarea businessurilor mari deţinute de stat.

    Pentru economia de 13.000 miliarde dolari a Chinei care a înregistrat în trimestrul trecut cea mai slabă creştere economică din 1992 şi până în prezent, implicaţiile unei astfel de schimbări ar putea fi profunde.

    Firmele care nu sunt de stat – majoritatea businessuri mici – reprezintă circa 60% din creşterea economică, şi angajează 80% din forţa de muncă a ţării. În ciuda importanţei lor, acestea au fost puse la colţ de o acţiune amplă a guvernului de la Beijing prin care a încercat în ultimii doi ani să scoată din piaţă creditorii „gri”.

    „Întreprinderile mici şi mijlocii sunt de fapt motorul economiei. Până acum era un segment la care băncile se uitau şi considerau că era prea dificil şi prea riscant pentur creditare. Dar acum ele îşi folosesc modelele pentru a-şi da seama cât de mare este de fapt riscul şi dacă se simt confortabile”, spune Keith Pogson, senior partner, bănci şi pieţe de capital în cadrul Ernst & Young Hong Kong.

     

     

     

  • Klaus Iohannis îi va acorda Simonei Halep Ordinul Naţional „Steaua României”

    „Ca urmare a performanţei extraordinare obţinute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincţii a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep”, a transmis Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.

    Sursa citată precizează că „prin dăruirea, devotamentul şi profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât şi în afara sa, Simona Halep a promovat numele ţării noastre în întreaga lume. Simona Halep este un model pentru tânăra generaţie, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaş câştig pentru sportul românesc”.

    Preşedinţia mai spune că ceremonia de decorare va avea loc la Palatul Cotroceni, la o dată care va fi comunicată ulterior.

    Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea Grand Slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, 6-2, 6-2, pe Serena Williams, după numai 55 de minute de joc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statul vrea să îi plătească pe elevi să meargă la şcoală. Cât ar putea primi aceştia dacă au prezenţe

    PSD vrea să acorde vouchere în valoare de 10 lei pentru fiecare zi pe care un elev şi-o petrece la şcoală. Anunţul a fost făcut pe Facebook de către Cristian Socol, unul dintre arhitecţii programului de guvernare PSD.
     
    Banii ar urma să fie încasaţi de elevii cu prezenţă integrală la şcoală în luna următoare contorizării prezenţelor: „Plata se va face la începutul lunii următoare. În anul şcolar 2019-2020, voucherele vor fi acordate elevilor din ciclul primar, iar începând cu anul şcolar 2020-2021 şi a celor din învăţământul gimnazial”, arată postarea de pe Facebook a lui Cristian Socol.
     
    Socol a postat pe reţeaua de socializare mai multe măsuri prioritare pentru guvernarea PSD-ALDE în semestrul al doilea al acestui an. Printre aceste măsuri se numără aspecte ce vizează programul de înzestrare a Armatei Române, Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, eliminarea impozitului pe terenul agricol lucrat şi pe utilajele agricole sau programe de finanţare a investiţiilor în staţiunile balneare.
     
  • O nouă televiziune cu profil generalist, Smart TV, va fi lansată. CNA i-a acordat în unanimitate licenţa

    Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, în unanimitate, să acorde o licenţă audiovizuală televiziunii cu profil generalist Smart TV/ Smart TV HD Bucureşti, care îi are ca iniţiatori pe Adrian Sârbu şi Marius Tucă.

    “Iniţiativa porneşte de la o constatare comună: publicul urban, cu anumită suficienţă materială şi cu o educaţie superioară, la fel ca şi cei care aspiră la acest statut, se regăseşte din ce în ce mai puţin în faţa ecranelor tv. El este prezent, în schimb, în faţa ecranelor smart, telefon, tableta, etc. Smart TV va fi un cana de jurnalism şi cultură urbană”, a declarat Adrian Sârbu.

    Canalul urmează să fie lansat în ultimul trimestru al lui 2019.

    “Produsul nostru este social-television, cana tv şi comunitate socială, consumat pe toate device-urile, dar în primul rând un canal clasic de televiziune, transmis pe cablu”, a mai spus Adrian Sârbu.

    “România suferă la capitolul jurnalism independent, adevărat şi Smart Tv îşi propune să readucă ideea de jurnalism veritabil. Cred că acestea lipsesc pe piaţa tv şi rar am văzut reporteri în adevăratul sens profesional al cuvântului. Ne propunem ca programele să aibă independenţa subiectivă a realizatorilor şi producătorilor”, a declarat Marius Tucă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Primăria Capitalei vrea să acorde copiilor VOUCHERE pentru aparate dentare/ Proiectul ar putea fi aprobat joi

    „Se aprobă acordarea unui sprijin financiar sub formă de vouchere, în valoare de 1.100 de lei elevilor cu vârste între 7 şi 16 ani, cu domiciliul în Municipiul Bucureşti, sau viză de reşedinţă obţinută cu cel puţin şase luni înaintea depunerii cererii de aplicare în proiectul pentru montarea de aparate ortodontice mobile”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi dezbătut în şedinţa de joi.

    Bugetul proiectului denumit „SMILE – Mobile” este de aproape de 2,3 milioane de lei şi se va derula prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

    Primăria Capitalei a mai implementat un astfel de proiect şi anul trecut, denumit „Consultaţii stomatologice şi aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucureşti”, iar acum, prin noul proiect, întâietate vor avea elevii care au depus cerere pentru proiectul din 2018, dar nu au apucat să beneficieze de un voucher.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care a fost primul job al lui Mark Hilton, consultant pentru Sphera Franchise Group – VIDEO

    Odată ce s-a încheiat perioada de internship, reprezentanţii hotelului, probabil impresionaţi de implicarea mea, mi-au oferit un job în perioada vacanţei de vară. Primul meu salariu a fost de 35 de lire sterline pe săptămână şi, ulterior, mi-am deschis un cont la bancă pentru a depune banii câştigaţi.

    Discut în permanenţă cu oamenii aflaţi la început de drum şi le transmit faptul că este important să încerce diferite oportunităţi, pentru a afla care este pasiunea lor şi ce îşi doresc să lucreze în viitor. Este foarte important să alegi ceea ce îţi place să faci, astfel încât să te poţi bucura de anii pe care decizi să îi investeşti în job şi, astfel, să reuşeşti să acumulezi experienţă prin dedicare.“

    În aprilie anul acesta, a anunţat plecarea de la conducerea Sphera Franchise Group şi, potrivit informaţiilor de pe reţeaua LinkedIn, deţine rolul de consultant strategic pentru companie.

  • Noi modificări făcute de ANAF: Codul fiscal a fost modificat prin introducerea unei noi categorii de persoane care poate opta pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate

    Codul fiscal a fost modificat prin introducerea unei noi categorii de persoane care poate opta pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv persoanele fizice care realizează venituri pentru care nu se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Acestea pot opta, totuşi, pentru plata contribuţiei, aşa că formularul, precum şi instrucţiunile de completare au trebuit modificate.
     
    Al doilea proiect de ordin priveşte procedura de acordare a bonificaţiei pentru depunerea prin mijloace electronice de transmitere la distanţă în anul 2018 a declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, precum şi pentru plata cu anticipaţie a obligaţiilor fiscale declarate în anul 2018 prin declaraţia unică, procedură care are în vedere descrierea operaţiunilor efectuate de organele fiscale centrale în evidenţa persoanelor fizice pentru acordarea bonificaţiilor, precum şi modalitatea de transfer de la bugetul de stat a valorii bonificaţiilor acordate la plata contribuţiei de asigurări sociale. Pentru acordarea bonificaţiilor, a fost stabilit şi un model al deciziei de constatare a acordării bonificaţiei.
     
    Obligaţiile fiscale pentru care se acordă bonificaţii sunt cele declarate prin declaraţia unică, pentru veniturile estimate în anul 2018, respectiv impozitul pe venitul anual estimat, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate estimate, precum şi cele declarate pentru veniturile realizate în anul 2018, respectiv impozitul pe venit/câştig net anual şi/sau impozitul pe venitul anual realizat şi/sau contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorate pentru anul 2018.
     
  • (P)Trecerea la un sistem de sănătate axat pe rezultate

    Sistemul de sănătate de tip outcome-based este definit ca un sistem în care unităţíle medicale sunt evaluate în funcţie de rezultatele obţinute atât pentru tratarea pacienţilor, cât şi în prevenţia unor afecţiuni cronice. Prin urmare, vorbim de un sistem diferit de cel tradiţional, în care decontarea serviciilor medicale se face în funcţie de numărul de pacienţi trataţi.

    Beneficiile unui astfel de sistem se observă în creşterea accesului populaţiei la servicii medicale de calitate, precum şi în îmbunătăţirea experienţei pacientului, dar şi a personalului medical.

    Toate aceste aspecte au stat la baza raportului Future Health Index 2018, realizat de Philips la nivel global, care a analizat rolul tehnologiei în susţinerea tranziţiei sistemelor de sănătate către acest nou model. „Trebuie să ne uităm la ceea ce Philips face astăzi, deoarece compania s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Suntem o companie matură, avem deja 127 de ani de la înfiinţare. Astăzi însă, Philips se concentrează pe dezvoltarea de produse şi soluţii în domeniul sănătăţii care adresează conceptul de îngrijire continuă – continuum of care – care implică asistarea pacienţilor de-a lungul unei perioade îndelungate de timp şi pe mai multe paliere, de la un stil de viaţă sănătos şi prevenţie, la diagnostic, tratament şi îngrijire la domiciliu”, explică Reinier Schlatmann, CEO-ul Philips Central & Eastern Europe.

    Asta înseamnă că îngrijirea începe cu o viaţă sănătoasă. „Un stil de viaţă sănătos implică, printre altele, o dietă potrivită şi un somn de calitate – iar acesta e un punct esenţial, pentru că dacă ar fi să comparăm o persoană care doarme doar cinci ore pe noapte cu una care doarme opt ore pe noapte, prima are şanse mult mai ridicate de a dezvolta diverse afecţiuni.”

    Prevenţia are, aşadar, un rol deosebit de important. Dacă putem preveni îmbolnăvirea, atunci creşte calitatea vieţii pacienţilor, iar asta aduce beneficii inclusiv pentru sistemul de sănătate, deoarece costurile care ar fi fost necesare diagnosticării şi tratamentului sunt reduse sau eliminate. Mai mult, în contextul îmbătrânirii populaţiei, vedem faptul că „din ce în ce mai mulţi oameni dezvoltă boli cronice. Dacă ai peste 65 de ani, sunt 80% şanse să te lupţi cu cel puţin o boală cronică. Având în vedere că vei trăi cu ea tot restul vieţii, cum gestionezi situaţia?”

    Tehnologiile digitale ‒ element fundamental pentru un sistem de sănătate axat pe calitate şi rezultate
    „Cred că cele mai importante schimbări în acest domeniu au venit din modul în care sistemele IT au devenit parte integrantă a actului medical”, spune Reinier Schlatmann, referindu-se la modul în care tehnologia schimbă sistemele de sănătate. „Datele sunt cele care conectează pacienţii cu spitalul sau cu doctorii şi care permit acestora din urma să urmărească evoluţia pacientului.”

    Informaţiile stau şi la baza unui sistem de tip outcome-based, explică Schlatmann. „Pentru a înţelege dacă tratamentele au succes, trebuie să creezi un standard şi să compari toate celelalte date cu acel standard. În cadrul unui sistem outcome-based, e mai puţin important câte programări ai avut sau de câte ori ai ajuns la doctor, ceea ce contează e dacă ai primit diagnosticul corect. Cu alte cuvinte, totul se învârte în jurul rezultatului obţinut de pacient.” Reducerea costurilor reprezintă, de asemenea, o provocare, spune Schlatmann, pentru că odată cu îmbătrânirea populaţiei, presiunea pe sistemul de sănătate este din ce în ce mai mare. Iar sistemele de sănătate au specific local, atât datorită pacienţilor, cât şi a modului în care actorii sunt organizaţi — autorităţi, asociaţii ale pacienţilor şi personalul specializat.

    „Din ce în ce mai mult”, răspunde CEO-ul Philips CEE la o întrebare legată de gradul de integrare a inteligenţei artificiale şi a proceselor de machine learning în tehnologia Philips. „Dacă ne gândim la un mediu dedicat intervenţiilor critice, aşa cum ar fi sălile de terapie intensivă, astăzi avem sisteme care rulează permanent şi care pot avertiza doctorii din timp că starea pacientului se înrăutăţeşte.

    Mai mult, cu ajutorul telemedicinei, avem posibilitatea de a monitoriza secţiile de terapie intensivă de la distanţă, astfel încât un specialist să poată urmări mai mulţi pacienţi. Această soluţie vine în întâmpinarea provocărilor date de deficitul de specialişti, o problemă cu care sistemele de sănătate se confruntă peste tot în lume, nu doar România.”

    În ceea ce priveşte viitorul, referindu-se la îngrijirea continuă, Reinier Schlatmann crede că se va pune mai mult accent pe prevenţie şi pe îngrijirea la domiciliu. „Cum te asiguri, atunci când părăseşti spitalul, că nu te vei întoarce şi cum vor fi sprijiniţi cei care au boli cronice sunt doar câteva dintre temele care vor fi de interes în anii ce vin.”

    CEO-ul Philips CEE crede că, pe măsură ce tehnologia avansează, fiecare pacient va avea conturat şi va putea accesa istoricul său medical, aşa-numitul „digital twin”.  „Acum, de multe ori se întâmplă să mergi la secţii diferite şi să răspunzi la aceleaşi întrebări; mai mult, centralizarea datelor va permite doctorilor să ofere diagnostice mult mai exacte. Pe de altă parte, există numeroase provocări legate de securitatea datelor.”
    Sistemul de sănătate al viitorului va fi unul mai eficient, axat pe precizie şi personalizarea serviciilor medicale, ca urmare a folosirii analizelor de date, adaugă Schlatmann. „Actul medical se va muta din ce în ce mai mult în afara spitalului, atât pentru prevenţie, cât şi pentru îngrijire la domiciliu, iar spitalele vor fi centre de excelentă specializate; nu va mai fi vorba de clădirea în sine, ci de instituţia spitalului − o reţea de profesionişti cu acces la un set complex de informaţii ce le va permite gestionarea coordonată a îngrijirii pacientului. Rolul medicului va fi întotdeauna deosebit de important ca şi interacţiunea acestuia cu pacientul, dar procesul va fi semnificativ îmbunătăţit prin accesul acestora la date.”
     

  • Cinci mituri despre antreprenoriat

    1. Antreprenorii se nasc, nu se fac!
    „Nu sunt de acord că antreprenorii se nasc, pentru că un nou-născut nu este un antreprenor. Oamenii învaţă să devină antreprenori. Întrebarea este cum învaţă. Dacă învaţă acest lucru pe cont propriu sau urmând reţeta uriaşilor. A învăţa este tot ce ţi se cere, dar este un drum lung până acolo. Veţi face greşeli, dar mai târziu veţi face şi o mişcare bună. Puteţi învăţa din cărţi, de la parteneri, de la şcoală sau din alte surse specializate. Să devii antreprenor este ca şi cum ţi-ai propune să te transformi în muzician şi încerci să înveţi singur pentru a ajunge acolo.”

    2. Un antreprenor este singurul său erou.
    „Poveştile necesită întotdeauna un erou, un cavaler, un Superman, care face totul bine, iar aceasta este rădăcina acestui mit. Da, de multe ori există un superconducător al întregii activităţi, dar această persoană nu este nimic fără echipă. De obicei, start-up-urile nu sunt fondate de o singură persoană, ele sunt fondate de o echipă. Iar echipa este compusă din două persoane, una fiind responsabilă pentru afacere, iar cealaltă pentru aspectul tehnologic al produsului. Foarte des am întâlnit însă echipe mai mari, pentru că îndeplinirea tuturor funcţiilor unei afaceri este vitală pentru succesul ei. Deci reuşita nu ţine de un lucru făcut de un erou, ci este efortul depus de o echipă. Antreprenorul nu este un erou, eroul este echipa.”

    3. Antreprenorul are cel mai mare entuziasm.
    „Acesta este un stereotip. În orice echipă, există întotdeuna cineva care spune «nu sunt sigur», «cum putem face acest lucru», «ce se întâmplă dacă facem acest lucru», «ce se întâmplă dacă nu îndeplinim aceste cerinţe», «care este preţul acestor lucruri atât de necesare». Acest lucru ţine şi de rolul unui investitor. El este sceptic şi spune «Adu-mi cifrele şi am să fiu de acord cu acest lucru dacă întrevăd necesitatea lui». Gândirea logică îi va împiedica pe aceştia să facă lucruri stupide. Entuziasmul şi scepticismul sunt importante pentru reuşita unei afaceri. Căutaţi oameni critici, oameni care sunt sceptici, pentru că este mai bine ca aceşti oameni să fie sceptici la timp, decât să fie sceptică piaţa mai târziu şi să nu vinzi nimic. Nu este uşor, dar este o metodă de protecţie. Un antreprenor nu este, de obicei, un specialist în foarte multe domenii. Henry Ford este poate unul dintre cele mai cunoscute exemple, sau Edison. Acest lucru este valabil şi pentru multe alte domenii. Antreprenorii nu sunt neapărat persoane cu cunoştinţe de specialitate.”

    4. Antreprenorii sunt hipsteri şi vedete rock.
    „Un motiv pentru care această concepţie este greşită se leagă de faptul că antreprenoriatul este un loc de muncă greu, pretenţios şi uneori obositor. Acest loc de muncă nu implică un program de muncă de la  9:00 la 17:00. Nu stai într-un birou, în faţa computerului, tastând. Da, un antreprenor are nevoie de socializare, trebuie să viziteze locuri, să discute diverse colaborări, dar nu este o muncă care-i aduce fericire nonstop, pentru că implică şi riscuri. Există studii despre cât de fericiţi sunt întreprinzătorii. În general, sunt mai fericiţi decât nonantreprenorii, deoarece pot decide foarte mult pe cont propriu.” 

    5. Antreprenorii sunt mai presus de toate interesaţi de bani.
    „Oricine are nevoie de bani, dar nu aceasta este motivaţia primordială pentru a deveni un antreprenor. Publicul caracterizează antreprenorul ca pe o persoană lacomă, uneori pur şi simplu interesată de bani, dar realitatea este că majoritatea antreprenorilor au nevoie de bani ca oricare altă persoană. Ei ştiu că bogăţia reală este puţin probabilă. Puţine afaceri devin unicorni. Este adevărat că singurele modalităţi de a deveni cu adevărat bogat sunt fie căsătoria cu cineva care are părinţii foarte bogaţi, fie să începi o afacere, dacă ai o idee foarte bună, şi apoi să devii bogat. Ca angajat, să devii bogat este foarte puţin probabil. Dar pentru un întreprinzător şansele sunt mai mari.”

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Rucsandra Hurezeanu, fondator şi director general { Ivatherm }

    •   După ce a absolvit Facultatea de Medicină, a lucrat timp de un deceniu în domeniul farma, până a decis să îşi creeze propria afacere.
    •   Cheia succesului său a fost un izvor termosalin de la Herculane, pe care l-a concesionat în 2005, punând bazele companiei de produse dermatocosmetice Ivatherm.
    •   Este adepta unui stil de viaţă sănătos, practică sport, petrece puţin timp în social media şi crede că imaginea personală are o foarte mare greutate în relaţia cu ceilalţi.
    •   Spune că în industria cosmetică se duce o luptă contra cronometru cu competiţia şi cu inovaţiile, deoarece este o industrie extrem de competitivă şi dinamică, şi consideră că înţelegerea clienţilor şi adaptarea la nevoile lor este punctul de plecare pentru cei care vor să îşi înceapă cariera în acest domeniu.

    Cifră de afaceri (2018): 4,5 mil. euro
    Profit (2018): 1 mil. euro
    Număr de angajaţi: 45