BusinessMagazin

Tag: acces

  • Ţara care începe să se izoleze de teama coronavirusului: A suspendat complet intrările în ţară din 15 state

    Românii nu mai au voie să zboare către Chişinău. Comisia extraordinară de sănătate din Republica Moldova a anunţat că este interzis accesul în ţară al cetăţenilor care vin din zone afectate de coronavirus, inclusiv Italia, Iran, China şi Coreea de Sud. Principalii vizaţi sunt însă românii, după cum a explicat preşedintele Igor Dodon.

    „Nu putem permite ca Republica Moldova să devină zonă de tranzit. Dacă românii interzic zborurile spre România, ei toţi o să zboare la Chişinău şi de aici o să meargă cu maşina”, a declarat Dodon.

    Potrivit autorităţilor din Republica Moldova, excepţie fac cei care demonstrează că au cetăţenia Republicii Moldova.

    Printre măsurile luate de oficialii moldoveni se numără şi interzicerea evenimentelor la care participă mulţi oameni.

    Ministrul Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu, a informat că există 10 adulţi şi doi copii suspectaţi de coronavirus. Toţi pacienţii se află la spitalul Toma Ciorbă din Chişinău.

     

  • Ce face o bancă din România ca să îşi păstreze clienţii în lupta cu giganţi precum Google şi Facebook

    „Principala provocare este aceea de a modifica modelul de business în aşa fel încât să acomodeze impactul tehnologiei asupra operaţiunilor curente. Băncile trebuie să fie pregătite să opereze într-un mediu în care unele standarde sunt stabilite de actori din afara lumii bancare. Băncile trebuie să înveţe să coexiste şi să coopereze cu actori ca Google, Facebook sau alte fintech-uri şi să ofere acelaşi nivel de satisfacţie pentru client”, spune François Bloch, CEO al BRD-SocGen. El observă că, odată cu dezvoltarea noilor tehnologii, băncile vor avea acces la un univers – virtual nelimitat – de clienţi potenţiali. În aceste condiţii, „principala nevoie şi următorul mare tren care trebuie prins va fi cum să gestionăm, să protejăm şi să folosim în mod responsabil cantităţile uriaşe de date care ne sunt încredinţate de clienţii noştri”, în opinia şefului băncii româneşti cu capital francez.
    În ultimii ani, băncile au început să fie concurate de entităţi nonbancare, respectiv fintech-uri. Iar marile platforme online gen Google şi Facebook sau în România operatorii de telefonie mobilă au intrat în zona serviciilor bancare, a serviciilor de plăţi.
    Digitalizarea vine cu avantaje, dar şi cu riscuri, inclusiv pe piaţa bancară.


    „Automatizarea va avea cu siguranţă beneficiile ei, creând mai mult timp pentru operatori, care va putea fi folosit pentru o servire a clienţilor superioară calitativ. Pe de altă parte, o digitalizare extensivă va însemna şi o creştere a riscurilor care trebuie acoperite: riscuri de securitate şi cyber-riscuri, riscuri de securitate la nivelul terţilor, incertitudine în privinţa cadrului legal, managementul talentelor”, a declarat într-un interviu francezul François Bloch, care conduce de la sfârşitul anului 2016 BRD-SocGen, a treia bancă din piaţă după active.
    Pentru 2020 şi după aceea, trendul cel mai important este creşterea vitezei de dezvoltare a ofertei digitale, consideră François Bloch. „Piaţa, care începe să integreze tot mai mulţi tineri, se reconstruieşte în jurul unor noi instrumente bazate pe inteligenţa artificială, care sprijină accesul la distanţă la serviciile bancare, cu un nivel suplimentar de securitate.”
    În ceea ce priveşte evoluţia sistemului bancar la nivel macro, şeful BRD anticipează pentru 2020 o încetinire a creşterii creditării, după ce în 2019 ritmul mediu anual a urcat la 7,6%, cea mai mare viteză din ultimul deceniu. De asemenea, el spune că asistăm la sfârşitul perioadei de scădere a costului riscului. În 2019, rata creditelor neperformante a coborât spre 4% din total credite. „În raportul nostru de analiză macroeconomică Romania Economic Outlook, ediţia de toamnă 2019, am revizuit în sus estimările noastre referitoare la creşterea creditului neguvernamental, dat fiind că evoluţia din 2019 a fost mai bună decât estimările noastre iniţiale. În consecinţă, ne aşteptăm la o creştere a creditului neguvernamental de 5% an/an în decembrie 2020 (faţă de +3,6% an/an cât era estimat anterior).”
    Sistemul bancar românesc este aliniat cu principalele tendinţe la nivel european în materie de produse şi servicii. Este un sistem bancar bine supervizat şi solid reglementat de BNR, cu un puternic caracter inovator şi o concurenţă aprigă, susţine liderul BRD-SocGen. „Clientela tinde să devină tot mai sofisticată şi doreşte să folosească cele mai noi cuceriri ale tehnologiei în operaţiunile bancare de zi cu zi. Totuşi, sistemul bancar nu-şi foloseşte întregul potenţial, nivelul bancarizării este scăzut, în jur de 40% din populaţie fiind în afara sistemului. Din acest punct de vedere, rămân de făcut lucruri importante, iar soluţiile eficiente de incluziune trebuie încă să fie găsite, în ciuda eforturilor depuse în zona educaţiei financiare.”


    În ceea ce priveşte procesul de consolidare care s-a manifestat pe piaţa bancară românească în ultimii ani, şeful BRD-SocGen anticipează că va continua având în vedere că numărul băncilor de retail este prea mare, iar retailul este scump, devenind profitabil pe termen lung la cote de piaţă de peste 5%, astfel că, matematic, putem vedea mai multe procese de fuziuni şi achiziţii (M&A) cu bănci care au cote de piaţă mai mici de 5%. Aproximativ jumătate, respectiv 18, dintre băncile de pe piaţa locală au avut în ultimii ani o cotă de piaţă de sub 1%. Pe de altă parte, cele mai mari 10 bănci de pe piaţa locală au ajuns la o cotă de piaţă cumulată de circa 85% din sistemul bancar. „Piaţa românească are prea multe bănci de retail. Retailul este scump, devine profitabil pe termen lung la cote de piaţă superioare nivelului de 5% şi s-ar putea ca unele bănci să nu-şi permită să fie în retail. Aş spune că, matematic, putem vedea mai multe procese de fuziuni şi achiziţii care implică bănci care au cote de piaţă mai mici de 5%“, mai spune Bloch.
    În ultimii ani, consolidarea sistemului bancar a prins viteză, numărul băncilor scăzând la 34-36, iar fondurile de investiţii străine au devenit un jucător în acest proces.
    BRD mizează în continuare pe strategia creşterii organice, însă nu exclude achiziţii. „Strategia noastră s-a bazat întotdeauna în primul rând pe creşterea organică. Avem mărimea, resursele şi potenţialul potrivite ca să ne bazăm pe noi înşine. Totuşi, ne uităm la câteva deal-uri din piaţă şi nu excludem operaţiuni de creştere externă.“ Bloch a amintit că BRD are o poziţie de top pe piaţa locală şi nu caută „cote de piaţă cu orice preţ“.
    „Deţinem o poziţie de top pe piaţă. Sigur, ne dorim să creştem, dar principala noastră grijă este cum să îmbunătăţim calitatea serviciilor noastre şi să obţinem o rentabilitate bună pentru acţionarii noştri. Nu căutăm cote de piaţă cu orice preţ.“
    BRD-SocGen, a treia bancă de pe piaţa locală după active, a obţinut în 2019 un profit net de aproape 1,53 mld. lei, al doilea cel mai bun rezultat anual al băncii, rezultatul fiind influenţat de creşterea veniturilor operaţionale.
    Activele băncii româneşti cu capital francez au crescut anul trecut cu 3,2%, până la 55,8 mld. lei.
    François Bloch a arătat că BRD-SocGen este acum o bancă universală, orientată atât spre retail, cât şi spre segmentul corporate. Însă el aminteşte că, nu cu mult timp înainte ca Société Générale să cumpere BRD, aceasta era o bancă pentru clienţi corporate.


    „Ceea ce se numeşte corporate customer service este în ADN-ul nostru. Servim toate tipurile de clienţi corporate – mari clienţi români şi străini, toate categoriile de IMM-uri şi întreprinderi mici. Suntem în topul pieţei de credite sindicalizate, suntem banca nr. 1 în trade finance în România. Avem orice tip de produs sau serviciu pe care un IMM şi-ar putea dori să-l acceseze, avem resursele necesare ca să finanţăm toate tipurile de proiecte ale IMM-urilor. IMM-urile sunt foarte importante pentru noi şi pentru economia românească, pe care ne-am angajat să o sprijinim.”
    BRD-SocGen a înregistrat creştere pe portofoliul de IMM-uri, volumul mediu de credite crescând cu 3,9%. Banca finanţează IMM-urile şi small businessul şi prin intermediul ofertei de leasing, producţia crescând în 2019 cu 39%. „Leasingul este un produs complementar creditului, foarte convenabil pentru clienţi, şi vedem un apetit în creştere din partea clienţilor noştri IMM-uri.”
    Bancherul francez mai spune că urmăreşte atent şi constant piaţa, „evaluând tendinţele şi nevoile clienţilor, gestionând echilibrat activele şi pasivele pentru a asigura cea mai bună potrivire posibilă între scadenţele depozitelor şi duratele creditelor”. „În acest sens, oferim o remunerare superioară maturităţilor care depăşesc un an. Pe partea de depozite există lichiditate în exces pe termen scurt la nivelul întregului sistem bancar. Politica de pricing este urmărită şi ajustată pragmatic, luând în considerare atât nevoile curente şi prevăzute de lichiditate, cât şi evoluţia pieţei. În privinţa euro, trebuie să luăm în considerare faptul că băncile iau depozite la rate pozitive de dobândă, sau minimum 0%, în timp ce surplusul este plasat la dobânzi negative.”
    Referindu-se la strategia BRD-SocGen, François Bloch a mai arătat că trece de doi ani „printr-un proces de transformare care progresează frumos”.
    „Este nevoie de această transformare pentru că piaţa, clienţii şi nevoile lor, tehnologia sunt acum diferite comparativ cu ceea ce erau în urmă cu 10-15 ani. Societatea însăşi s-a schimbat. Acum este mai deschisă şi oferă oportunităţi mult mai multor oameni decât înainte. De aceea există acum aceste întrebări referitoare la rolul băncilor – şi suntem conştienţi de acest lucru. Amprenta noastră uriaşă asupra societăţii, definirea noastră drept infrastructură critică pentru ţară cer gândirea unei misiuni, a unui scop pentru bănci. Sunt câteva cuvinte-cheie: sustenabil, responsabil, inovator. Nu suntem doar un actor economic. Domeniul nostru de acţiune este mult mai larg decât economia în sine. Suntem un actor important la nivelul întregii societăţi şi noi, la BRD, luăm foarte în serios acest rol. Sprijinim cultura, educaţia, tehnologia.”

  • De ce nici măcar 2 din 10 firme din România nu pot apela la bănci pentru a accesa finanţare

    Accesul la finanţarea bancară este încă limitat pentru multe companii din România, astfel încât nici măcar 2 din 10 firme nu pot apela la bănci. Între rigiditatea băncilor şi lipsa de viziune a companiilor, de unde trebuie să vină schimbarea?

    Doar 15% dintre companiile din România sunt bancabile, adică pot accesa finanţare de la bănci, ceea ce conturează atât o problemă a antreprenorilor şi a businessurilor în ceea ce priveşte capitalizarea afacerilor de pe piaţa locală, cât şi o problemă de înţelegere din partea băncilor, crede Vlad Năstase, CEO al companiei de consultanţă în restructurare de business Concilium Consulting. „Ca procent nu sunt multe companii atractive. Doar 15% dintre companii sunt bancabile după indicatorii pe care îi raportează an de an.

    Dintre acestea, foarte puţine sunt cele care au o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, adică doar vreo 10.000, fiind astfel singurele care pot accesa un credit mai mare. Restul sunt companii care au sub 1 milion de euro cifră de afaceri, de aceea plasamentele sunt mai mici”, spune Vlad Năstase.

    Dar într-un context în care economia creşte şi afacerile băncilor cresc în continuare, de ce nu sunt mai multe companii bancabile? În ianuarie 2020, creditele în lei luate de firme şi populaţie totalizau 181,4 miliarde lei, dintre care creditarea către firme reprezintă 72 miliarde lei, în creştere cu 4,5% faţă de ianuarie 2020.

     „Băncile caută companii profitabile. Evident că nu vor credita o companie care a fost pe pierdere sau una care nu are viziune de business, pe care nu o explică astfel încât să fie sustenabilă şi care nu spune exact ce vrea să facă cu banii respectivi. Companiile româneşti sunt destul de puţin capitalizate pentru că antreprenorul român nu a avut acest exerciţiu de a capitaliza afacerea lui, iar această capitalizare este un proces care se întâmplă în timp”, declară specialistul.

    În acelaşi timp, băncile se uită la indicatorii legaţi de capitalizare şi la modul în care antreprenorii înţeleg şi privesc în perspectivă aceşti indicatori. Mai mult, durata de viaţă a unei companii poate fi importantă.

    Astfel, companiile mici sau ideile antreprenorilor la început de drum, de tip start-up, nu reprezintă principalele plasamente ale băncilor pentru că nu generează câştiguri la fel de mari ca o companie de dimensiuni medii sau mari. „Economia românească trece astăzi printr-un schimb de generaţii pe care toţi cred că îl observăm şi este un schimb care vine şi cu provocări. În consecinţă, băncile şi companiile trebuie să înţeleagă foarte bine care este ecosistemul în care se desfăşoară astăzi creditarea şi businessul. Probabil că start-up-urile sunt doar o investiţie în viitor, pentru că la un start-up nu poţi plasa prea mulţi bani, ca bancă”, consideră el.

    Deşi start-up-urile au nevoie de un istoric care să le probeze ideea de business, băncile nu ar trebui să ignore aceste businessuri, în contextul în care antreprenorii români au început să livreze proiecte din ce în ce mai scalabile. 

    În acest proces, intervine o „curbă de învăţare”, aşa cum o numeşte specialistul. Astfel, start-up-urile pot învăţa paşii în acest tango în care intră cu băncile, iar instituţiile de creditare se pot educa în ceea ce priveşte „postura” – cum îi aşteaptă pe aceşti antreprenori. „Aici este o curbă de învăţare, inclusiv pentru bănci, pe care o pot aplica în analiza acestor startup-uri. Pentru că antreprenorul este cel care ştie cel mai bine tendinţele în industria în care activează, el trebuie să ştie să explice mai departe această industrie, ceea ce se poate concretiza într-o experienţă pe care banca o poate dobândi pe industria respectivă şi pe care o poate folosi de acum înainte în modelul de risc pe care îl are”, consideră el.

    Rolul băncii în ecosistemul de finanţare
    În ţările cu un mediu de business mai dezvoltat şi în care ecosistemul de finanţare a căpătat maturitate, banca are un rol important în finanţarea companiilor, alături de structurile de venture capital şi private equity.
    „Cred că în primul rând trebuie să discutăm despre diferenţa dintre companiile bancabile şi companiile finanţabile. Cele bancabile au atractivitate pentru bănci, iar cele finanţabile pot avea atractivitate şi pentru private equity”, crede Năstase. El spune că în România sunt în continuare puţine fonduri de investiţii active, iar acestea se concentrează doar pe anumite segmente. În acelaşi timp, fondul se poate oferi să cumpere şi datorie, dar şi o participaţie în companie, iar unele companii nu vor să vândă decât datorie, pentru că nu au nevoie decât de împrumut. „Un fond de investiţii poate intra în două moduri. Poate da credit cumpărând practic datorie, poate cere şi equity, sau poate cere o combinaţie. Banca vrea doar datorie, adică plasează bani pentru o dobândă. Dobânzile de la fondurile de private equity sunt mai mari decât la bănci. Mai mult, trebuie ca antreprenorul să îşi dorească să intre un fond de private equity în acţionariat”, a explicat şeful Concilium. Năstase crede că finanţarea bancară va continua să rămână o provocare pentru companiile la început de drum în România, dar în cazul unor planuri de afaceri bine puse la punct şi cu o mentalitate educată a băncii, chiar şi aceste finanţări se pot dovedi un succes. „Dacă vorbim de antreprenori la început de drum este o provocare şi va rămâne o provocare, dar cu un plan de afaceri, alegând banca potrivită, poate chiar din al doilea an de experienţă ar putea apela la bănci. Provocarea devine mai interesantă pentru companiile care au şi dimensiune şi activitate. Companiile trebuie să îşi dimensioneze activitatea şi în funcţie de produsele băncii. Spre exemplu, dacă în activitatea ta foloseşti factoringul ca produs, trebuie să mergi spre o bancă care are produsul respectiv în portofoliu şi pe care îl face bine”, a spus el.
    Acesta spune că băncile locale ar trebui să încerce din ce în ce mai mult să accepte astfel de finanţări şi să ceară în mod proactiv un plan de business cât mai bine documentat din partea antreprenorului. Mai mult, băncile trebuie să creadă în viziunea pusă pe hârtie de antreprenor. „Când o astfel de practică ajunge să aibă maturitate şi obişnuinţă şi pe partea băncii, şi pe cea a antreprenorului, ajungem la un nivel mai avansat de înţelegere şi educaţie financiară de ambele părţi.”
    De cealaltă parte a mesei, companiile ar trebui să aibă o viziune pe termen mediu, cel puţin, deoarece termenul scurt este „viclean”, aşa cum îl numeşte Vlad Năstase. „Companiile trebuie să aibă o viziune pe termen mediu, pentru că termenul scurt este extrem de viclean. O viziune pe termen mediu trebuie să fie o preocupare a antreprenorilor. Această preocupare trebuie ancorată în factorii care pot influenţa businessul lor şi care sunt externi. Cu cât înţeleg mai bine acest ecosistem, cu atât vor reuşi să fie mai credibili la rândul lor, atât faţă de partenerii de business, cât şi faţă de băncile de la care cer împrumut”, a adăugat el. Specialistul consideră că băncile nu pot combate fenomenul creditului furnizor, care prinde amploare de la an la an în economia românească şi atrage atenţia că acesta generează o bulă din cauza căreia ar putea avea de suferit întreaga economie. „Băncile nu pot combate creditul furnizor. În cel mai bun caz pot să îl forţeze pe antreprenor să fie mai diligent decât este. Preocuparea trebuie să fie a companiilor. Vorbim de o bulă, care dacă se sparge, cu toţii vor avea de suferit. Un management mai riguros al creanţelor comerciale este o preocupare pe care antreprenorul trebuie să o aibă pentru sănătatea afacerii lui. În general creditul furnizor este nepurtător de dobânzi. Fiecare SRL a ajuns un fel de mică bancă pentru ecosistemul în care activează”, atrage atenţia şeful Concilium.
    Piaţa de creditare către firme din România ar putea fi aruncată în aer de intrarea pe piaţă a unor jucători din industrii noi. Spre exemplu, gigantul Amazon a anunţat că va începe să crediteze firme în SUA, o mişcare similară cu creditele acordate de gigantul chinez Alibaba pentru IMM-uri. Vlad Năstase crede că şi piaţa din România ar putea cunoaşte astfel de jucători noi şi consideră că o astfel de mutare ar putea fi făcută chiar de jucătorii din industria de telecom, care au mult capital la dispoziţie. „Ar putea intra mai mulţi jucători în piaţă, inclusiv companiile din telecom iau în calcul această variantă pentru că au foarte mult cash. Au mult cash, au platforme online dezvoltate, au o bază de clienţi existentă, deci este un tip de creditare care nu porneşte de la zero. Dar până să ajungă şi în România la un anumit nivel de expunere cred că va trece ceva timp”, spune el.

  • Sărăcia şi lipsa egalităţii de şanse: cum se explică faptul că guvernul Chinei a scăpat de sub control epidemia din Wuhan

    Pe măsură ce lumina învăluie oraşul, devine evidentă dezorientarea locuitorilor. Gările şi aeroportul sunt închise, drumurile, în special cele spre periferie, sunt blocate, scrie revista Foreign Policy. Este vacanţa de Anul Nou, iar oamenii s-au pregătit de tradiţionalele reuniuni de familie în locuri aflate adesea la mari distanţe de locul de muncă. Acum nimeni nu are voie să părăsească oraşul. Guvernul l-a închis. A fost impusă carantina. Este vorba de un oraş cu 11 milioane de locuitori, Wuhan, de unde a pornit epidemia de gripă care se răspândeşte în toată lumea. Carantina este o măsură preventivă fără precedent – comparabilă cu închiderea unui oraş precum Chicago în mijlocul sau două zile înainte de Ziua Recunoştinţei. Spre comparaţie, Belgia are 11 milioane de locuitori. Cehia şi Ungaria au mai puţin. Coronavirusul a ajuns din China pe toate continentele, inclusiv în SUA. Însă nu locuitorii statului Washington, sau cei din Bangkok, sunt cei mai expuşi riscului de infecţie cu coronavirus. Săracii Chinei – ca în multe ţări – sunt o populaţie cu acces redus la servicii esenţiale cum sunt cele de îngrijire medicală. Oamenii săraci au fost cel mai probabil primii în contact cu virusul şi, cel mai probabil, prin intermediul celor săraci epidemia se răspândeşte. Săracii vor fi principalele victime ale măsurilor represive prin care guvernul, după săptămâni de bâjbâială, negări şi încercări de a ascunde adevărul, înţelege să acţioneze. Coronavirusul Wuhan pare să fi apărut prin contactul dintre om şi animal în piaţa de peşte Huanan. În ciuda numelui, în această piaţă se vindea o gamă uriaşă de animale sălbatice considerate delicatese, de la pui de lup până la şerpi sau lilieci, despre care acum se crede că au fost vectorul iniţial al infecţiei. Ca şi în alte pieţe de animale vii, munca murdară şi periculoasă de manipulare a animalelor a fost făcută în principal de muncitori obişnuiţi, mulţi dintre ei fiind muncitori migranţi – născuţi la sat, care muncesc în marile oraşe, fără a avea o reşedinţă stabilă acolo. Wuhan – un centru urban masiv format din contopirea a trei oraşe, Wuchang, Hanyang şi Hankou – află pe pielea lui cum este ca dezvoltarea să devină o povară.  
    Pe parcursul secolului XX, proiectele de dezvoltare imobiliară au umflat economia oraşului şi au înghiţit localităţile suburbane din provincia Hubei. Sistemul de asistenţă medicală al Wuhan se chinuie acum să gestioneze o criză de sănătate care afectează întreaga populaţie. În această comunitate, mulţi migranţi şi studenţi din numeroasele sale campusuri universitare erau deja plecaţi din oraş în momentul impunerii carantinei, pe 23 ianuarie. Acum, în timp ce alte regiuni din China se străduie să evalueze şi să raporteze cazurile de coronavirus descoperite printre oamenii care efectuează călătoria anuală spre casă, tratamentul şi informaţiile de sănătate publică au devenit prioritatea politică pentru funcţionari.
    În pofida vastelor dimensiuni interne ale acestei probleme, veştile despre cazuri de oameni infectaţi din Coreea de Sud, Thailanda şi din alte părţi îndepărtate ale lumii au sosit cu mult înainte ca Beijingul să facă cunoscută publicului amploarea epidemiei din Wuhan şi din oraşele vecine. În toate aceste cazuri din străinătate, călătorii care au transportat virusul au mai multe şanse de recuperare decât cetăţeanul chinez mediu – pur şi simplu, prin faptul că au la dispoziţie resursele financiare necesare pentru a călători în alte ţări (mai puţin de 10% din populaţia Chinei deţine un paşaport). Călătorii din clasa de mijloc care tuşeau în zboruri cu clasa economică către Bangkok au fost mult mai uşor de detectat decât muncitorii transpiraţi care plecau înghesuiţi într-un camion spre periferiile Wuhanului sau luau un autobuz de distanţă lungă spre acasă, spre o altă provincie, înainte de Anul Nou Lunar. Din cauza naturii sectorului de servicii şi a lipsei de beneficii pentru muncitori, este probabil ca mulţi migranţi să nu fi vrut să renunţe la singura lor şansă de se reuni cu familia.
    China este o societate supravegheată, dar plasa sistemului are găuri largi. Viaţa chinezilor din clasa de mijloc este foarte vizibilă pentru sistemele care adaugă automat informaţii la profilul personal al cetăţeanului din arhivele supraveghetorilor. Nu acelaşi lucru se poate spune despre săraci. Unii nu deţin nici măcar o carte de identitate, presupusă a fi purtată de toţi cetăţenii – fie pentru că au pierdut-o şi nu au putut să-o înlocuiască deoarece o călătorie în oraşul natal ar fi prea scumpă, fie pentru că pur şi simplu naşterea lor nu a fost niciodată înregistrată la guvern. În loc să călătorească cu trenul sau cu avionul, ceea ce ar necesita verificarea actelor de identitate, ei călătoresc cu autobuze de distanţe lungi dificil de monitorizat sau folosesc reţele informale de transport cu camioane şi autoutilitare. Chiar şi prezenţa lor online este masiv redusă; în pofida afirmaţiilor că serviciile precum WeChat sunt omniprezente, penetrarea internetului în China este de doar 60%. Resurse precum conturile WeChat sau cărţile de identitate sunt uneori utilizate în comun de membrii familiei, părinţii folosind identităţile copiilor.
    Cum zonele rurale sunt lăsate adesea în întuneric“, primind cu întârziere informaţii despre măsuri de prevenţie ca spălarea mâinilor şi folosirea măştilor medicale, familiile cu telefoane şi conexiuni bune la internet au un avantaj în a afla ce să facă pentru a rămâne sănătoase. Pe măsură ce coronavirusul îşi face drum în afara Wuhanului, resursele de sănătate publică se subţiază, iar proviziile medicale ajung mai lent la spitale mai îndepărtate pentru un tratament adecvat. Lipsa de măşti de faţă în Shanghai şi în alte părţi a apărut într-o perioadă în care instalaţiile de producţie sunt oprite pentru celebrarea Anului Nou Lunar. O fabrică de măşti a oferit salarii de trei ori mai mari decât cele obişnuite pentru ca lucrătorii să-şi scurteze vacanţa. Aceste deficienţe de aprovizionare, în combinaţie cu inegalităţile anterioare, vor face ca unii să aibă şanse, iar alţii să rămână fără apărare. 
    De asemenea, la săraci afectaţi de virus este mult mai mică probabilitatea de a fi văzuţi de un medic. Sistemul de asistenţă medicală din China, care combină elemente publice şi private, este notoriu pentru greutatea de a naviga prin el chiar şi pentru pacienţii din clasa mijlocie. Porţiuni mari ale populaţiei au acces redus sau deloc la servicii medicale de calitate. Chiar şi atunci când resursele pentru sate sau oraşe mici sunt disponibile pe hârtie, resursele sunt concentrate, conform politicii, în oraşe şi metropole mai mari. Majoritatea medicilor chinezi nu au licenţă, uneori pregătirea fiind şi mai slabă, iar medicii specialişti lucrează aproape exclusiv în spitalele din oraşele mari, care acum sunt umplute până la refuz cu pacienţi şi personal din ce în ce mai suprasolicitat.
    Deşi există asigurare publică de sănătate, iar sistemul a fost extins în ultimii ani, aceasta este, de asemenea, legată de hukou – permisul de şedere în localitatea de naştere, omniprezent din China. Acest sistem face imposibil pentru cei născuţi în mediul rural să-şi folosească asigurarea în spitalele oraşelor cu personal mai bine pregătit. În aceeaşi situaţie se găsesc şi muncitorii migranţi, care de obicei lucrează departe de locul pentru care deţin un hukou şi unde pot avea acces la servicii medicale. Rezultatul este că ei evită să folosească serviciile medicale dacă nu li se întâmplă ceva grav, recurgând adesea la auto-medicaţie – unul dintre motivele consumului extrem de ridicat din China de antibiotice fără reţetă – sau la medicina tradiţională chinezească. În plus, sănătatea lor adesea slabă îi face mai vulnerabili la virus şi mai predispuşi să confunde noua gripă cu o răceală sau o gripă obişnuită.
    Situaţia devine mai gravă în cazul bătrânilor. Din datele limitate disponibile de la guvernul chinez reiese că pensionarii constituie majoritatea persoanelor decedate din cauza coronavirusului, iar persoanele mai în vârstă cu afecţiuni respiratorii preexistente rămân printre cele mai expuse riscurilor. Însă lucrătorii migranţi, care nu au acces la pensii corespunzătoare şi îngrijire de bună calitate, pot fi adesea la 40 de ani sau la 50 de ani în condiţie mai proastă, din cauza unei vieţi de muncă grea, decât persoanele de aceeaşi vârstă din clasa de mijloc.
    Invizibilitatea relativă şi atenţia redusă acordată săracilor pot fi unele dintre motivele pentru care numărul raportat oficial de cazuri cu persoane infectate cu coronavirus era la începutul epidemiei semnificativ mai mic decât cel evaluat de experţii străini. Din acest punct de vedere, este posibil ca mai degrabă sistemul pur şi simplu să nu fi fost capabil să găsească bolnavii, decât ca guvernul să fi încercat să minimalizeze pericolul. 
    Cei săraci pot fi mai puţin vizibili pentru diagnostic şi tratament, dar sunt mai vizibili pentru represiune. Istoria catastrofelor recente este înfricoşătoare. Dezastrul aduce adesea panică printre elite, care tind să fie ostile la adresa grupurilor sărace sau străine. După cutremurul din Tangshan din 1976, miliţiile urbane au bătut până la moarte sau au împuşcat ţăranii care intrau în oraş în căutarea ajutorului, sub pretextul că sunt jefuitori. 

  • OPINIE Bogdan Roşu, director general Next Capital: „Noua presiune antreprenorială: cum mă dezvolt atunci când piaţa muncii şi-a pierdut elasticitatea şi nu mai ţine pasul cu oportunităţile de afaceri?”

    Criza prezentă este mult mai puţin evidentă şi este bine mascată de creşteri de PIB consecutive, de un nivel de şomaj derizoriu, de un consum vesel si molipsitor, de un capital privat aparent disponibil şi ieftin şi, deci, de un „spirit” optimist aproape fără rezerve.

    Cine are curaj să pună la îndoială că România e pe val”? „Trăim bine” pare să fie sloganul de ţară al ultimilor ani. Dar asta doar la suprafaţă, întrucât criza există şi este foarte profundă, iar modul în care se manifestă este că nu te lasă, ca antreprenor, să îţi realizezi adevăratul potenţial, să treci la următorul nivel. Multe companii antreprenoriale şi-au atins nivelul de maturitate, au acumulat capital propriu, au produse şi servicii competitive pentru care există cerere fermă, însă nu mai pot creşte pentru că… nu au cu cine. Nu au suficient de mulţi oameni – sau suficient de bine pregătiţi, ori măcar dispuşi să înveţe sau să se reconvertească profesional. Indiferent de domeniu, este din ce în ce mai greu să găseşti angajaţi pentru orice tip de post. Mulţi dintre antreprenorii care timp de ani de zile şi-au construit şi dezvoltat companiile pot ajunge în blocaje tocmai pentru că nu găsesc resursele umane necesare care să preia noi proiecte sau noi activitîţi cerute de piaţa respectivă. Iar asta înseamnă că se produce mai puţin, că se generează mai puţină avuţie şi chiar mai puţine taxe faţă de potenţialul momentului. Lăsăm bani pe masă, cu alte cuvinte.
    Soluţii? Ar fi câteva, care împreună ne-ar putea ajuta… În primul rând, s-ar putea face o restructurare serioasă a aparatului de stat, supracapacitat şi căpuşat de fini şi „pile” în ultimii ani şi care concurează neloial cu mediul privat prin prisma salariilor foarte mari oferite, de multe ori fără vreo ecuaţie de eficienţă. Oamenii restructuraţi care ar ieşi din acest sistem ar avea oportunităţi să îşi găsească un rol în sistemul privat, fie ca angajaţi, fie ca noi antreprenori. În acelaşi timp, „sistemul public” ar putea funcţiona foarte bine în continuare, cu mai puţină birocraţie şi mai multă digitalizare. Acest lucru este totuşi puţin probabil să se întâmple într-o manieră semnificativă într-un electoral. Şi atunci…
    …o altă soluţie ar fi relaxarea proceselor de atragere de forţă de muncă de afară. Acest lucru a început să se întâmple, încă mult prea timid prin prisma numărului de permise de muncă acordate, dar şi a spectrului foarte restrâns de domenii astfel deservite. Sunt companii care facilitează aducerea de muncitori de pe alte continente (în principal Asia) care activează cu succes în turism în baza limbii engleze fluente şi respectiv în construcţii, unde comunicarea este de multe ori suplinită de îndemânare. Domeniile în care suntem departe de a fi găsit soluţii prin prisma forţei de muncă de afară sunt însă şi cele mai dureroase: servicii medicale, învăţământ şi chiar IT. Nu există însă o strategie de ţară prin care să fie ţintite ţări cu o cultură latină, mult mai apropiată decât a noastră, din America Centrală şi America de Sud, cărora ar trebui să le putem crea programe speciale cu condiţii facile de imigrare şi integrare pentru acoperirea necesarului de forţă de muncă în anumite sectoare, dar şi pentru a mai tempera sporul demografic negativ. În plus, fondul problemei este dat nu doar de procesele birocratice foarte greoaie, dar, mai ales, de o deschidere limitată a noastră, ca popor, de a primi cu braţele deschise şi de a integra străini. Cea mai realistă soluţie, 100% la îndemâna antreprenorilor români, este însă externalizarea unor activităţi. Afacerile trebuie să aibă oameni potriviţi şi suficienţi numeric pentru obiectul principal de activitate, cel care le creează avantajul competitiv în piaţă, iar orice alt proces secundar poate fi externalizat. Indiferent că vorbim despre servicii de finanţare şi gestiune a creanţelor (#factoring), de servicii de vânzări de tip telesales/telemarketing şi door 2 door sau de servicii suport clienţi, de gestiune a contabilităţii, HR sau chiar IT, din ce în ce mai mulţi antreprenori încep să înţeleagă beneficiile colaborării cu firmele specializate din piaţă şi aleg să lucreze cu astfel de parteneri. Acestea s-au dezvoltat mult în ultimii ani şi şi-au creat o foarte bună reputaţie, nu doar în România, ci şi pe alte pieţe, de unde le vin proiecte. Ele nu au un secret anume, însă specializarea le permite să ajungă la niveluri de expertiză şi eficienţă foarte ridicate, bazate atât pe expunerea la multe domenii, cât şi pe economies of scale, astfel încât să poată acoperi întregul spectru de servicii care formează cererea. Productivitatea aceasta miraculoasă se bazează pe combinaţia optimă dintre angajaţi bine pregătiţi şi motivaţi, tehnologii de ultimă generaţie, inclusiv RPA (robotic process automation), şi un management modern şi flexibil, adaptat profilului şi dinamicii angajaţilor şi clienţilor.
    Ca antreprenor, dacă nu ai suficienţi oameni, nu îi poţi „produce” pur şi simplu, însă îţi poţi reconfigura procesele interne. Anumite fluxuri se pot externaliza, iar resursele umane interne astfel eliberate îşi pot asuma alte roluri, mai relevante pentru obiectul principal de activitate al afacerii respective.

  • Dincolo de artă

    Mai nou, aceştia sunt invitaţi să urmărească restauratorii la lucru, scrie New York Times.
    În mod normal neaccesibile publicului, laboratoarele de restaurare sunt acum deschise vizitelor celor interesaţi. În Europa, un muzeu din Amsterdam, Rijksmuseum, a demarat anul trecut acţiunea de restaurare a picturii lui Rembrandt intitulată „Rondul de noapte”, la care publicul poate asista pe bază de rezervare. Pe continentul american, la Chicago, un centru de restaurare de opere de artă, The Conservation Center, primeşte pe bază de programare grupuri de curioşi care vor să-i vadă pe experţi cum restaurează tablouri, hârtie sau piese de mobilier. Dallas Museum of Art le permite vizitatorilor să vadă restauratorii la lucru, precum şi o expoziţie dedicată cercetărilor întreprinse în vederea conservării operelor de artă, pe diverse proiecte. The Penn Museum din Philadelphia, care găzduieşte colecţii arheologice, a deschis The Artifact Lab, unde vizitatorii pot urmări munca restauratorilor şi chiar discuta cu aceştia despre proiectele la care lucrează. Printre primele instituţii care au venit cu ideea de a arăta publicului cum se realizează conservarea operelor de artă şi a diferitelor obiecte se numără Smithsonian American Art Museum, al cărui Lunder Conservation Center s-a deschis în urmă cu treisprezece ani şi care, pe lângă vizite şi activităţi pentru familii, organizează ateliere pe tema restaurării ori a impactului schimbărilor climatice asupra patrimoniului cultural. 

  • Rezistenţa cu trotinete: singaporezii învaţă cum să scape de poliţie când merg pe două roţi

    Dacă unii au trecut la trotinete simple, care încă au voie pe trotuar, alţii au constituit grupuri ai căror membri se anunţă de locurile unde stă poliţia la pândă, oferindu-şi sugestii de trasee alternative şi de modalităţi de a scăpa neprinşi. Aceştia susţin că nu doresc să renunţe la deplasarea cu trotinetele electrice şi speră chiar să convingă guvernul să se răzgândească în privinţa interdicţiei. A existat chiar şi un caz în care un nemulţumit a fost filmat mergând cu trotineta electrică pe o copertină de protecţie deasupra unei porţiuni de trotuar, fiind ulterior arestat. 

  • Avocat de business în lumea digitală

    „Decizia efectivă de a urma o carieră de avocat am luat-o destul de timpuriu, dar forma în care s-a concretizat aceasta – respectiv avocatura de business cu o concentrare pe domeniul financiar – a devenit 100% clară pentru mine după anul al treilea de facultate, când am făcut un stagiu de practică în cadrul unei firme internaţionale de avocatură”, povesteşte Alexandra Manciulea, ​partener în cadrul Filip & Company specializat în practica de Finanţe – Bănci.

    Ea are o experienţă de peste 10 ani pe piaţa serviciilor financiare şi a fost implicată într-o serie largă de achiziţii în sectorul financiar, tranzacţii de finanţare multi-jurisdicţionale, restructurări şi tranzacţii care vizează aspecte de reglementare privind instituţii de credit şi de asigurări, fintech-uri şi entităţi din sfera serviciilor de plată. În rândul proiectelor în care a fost implicată se numără asistarea Băncii Transilvania în achiziţia Bancpost (cea mai mare tranzacţie de pe piaţa bancară din România în 2017) şi respectiv Volksbank (cea mai mare tranzacţie de pe piaţa bancară din România în 2014).

    Referindu-se la profesia sa, Alexandra Manciulea povesteşte că un mare avantaj al avocaturii de business este că îţi dă acces la o evoluţie profesională extrem de rapidă, dictată de multitudinea de tranzacţii în care avocaţii sunt implicaţi, dar şi de ritmul de obicei accelerat al acestora. „În primii ani ai profesiei, evoluţia se materializează, printre altele, în transformarea gândirii teoretice orientate mai degrabă spre identificarea problemelor juridice într-o gândire practică, orientată spre găsirea soluţiilor”, subliniază ea.
    Mai spune că, pe măsură ce a avansat în carieră, avocatura de business i-a deschis opţiunile de a-şi dezvolta şi alte abilităţi în afara celor strict juridice, printre care abilităţile de comunicare, de mentorat, de coordonare şi project management, precum şi cele care ţin de dezvoltarea avocaturii de business. „Dintre provocările care m-au ajutat să evoluez şi care s-au regăsit în mod recurent în cadrul proiectelor aş menţiona necesitatea de a rezolva probleme juridice complexe într-un timp scurt, dictat de dinamica tranzacţiilor, dar şi de a contribui la alinierea a numeroase părţi cu interese diferite”, adaugă ea.

    Fintech şi Blockchain în avocatura de business
    Din rolul pe care îl are, Alexandra Manciulea observă şi modul în care tehnologiile disruptive influenţează domeniul financiar-bancar, dar şi modul în care schimbă piaţa avocaturii de business. Ea a observat că, odată cu deschiderea pieţei către noi jucători, în special către cei din zona de fintech, s-a confruntat cu cerinţe din partea clienţilor de a analiza în ce măsură modelul lor de business inovator – uneori implementat cu succes în alte jurisdicţii – este compatibil cu legislaţia noastră. Prin corelare, a observat şi situaţii în care jucători locali au implementat cu succes un astfel de model de business inovator în România, având interesul să îl implementeze în mod similar şi în alte jurisdicţii.
    Una din provocările la nivel juridic ţine de încadrarea corespunzătoare a activităţilor desfăşurate de aceste fintech-uri în activităţi reglementate şi care necesită autorizare şi, respectiv, în activităţi nereglementate, care nu necesită autorizare, fiind eventual auxiliare unei activităţi reglementate. Astfel, din rândul „dilemelor” din perspectivă juridică, menţionează analizele cu privire la măsura în care anumite contracte sau procese de cunoaştere a clienţilor realizate în mod tradiţional prin interacţiune faţă în faţă între părţi se pot încheia sau realiza prin platforme online şi mijloace de identificare la distanţă, cum ar fi semnătura biometrică sau recunoaşterea facială. Alte provocări sunt determinate de implementarea cu întârziere a legislaţiei europene în România, exemplele cele mai recente în acest sens fiind directiva UE AML 4 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, precum şi directiva UE PSD 2 privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne, ambele implementate doar de curând în România.
    Spre exemplu, directiva AML 4 reglementează şi posibilitatea de a folosi mijloace electronice pentru a verifica identitatea clienţilor, or o astfel de posibilitate poate fi esenţială pentru businessuri din zona fintech. De asemenea, directiva PSD 2, recent implementată în România, are potenţialul de a genera o adevărată revoluţie în domeniul plăţilor, observă Manciulea. Acest lucru se poate realiza, explică ea, prin acordarea către noi jucători a posibilităţii de a accesa această piaţă în moduri care anterior nu erau disponibile. Spre exemplu, companii din zona de fintech, (big)tech, dar şi comercianţii se pot autoriza ca prestatori de servicii de iniţiere a plăţilor clienţilor sau ca prestatori de servicii de informare cu privire la conturi, băncile având obligaţia de a le furniza accesul la infrastructura lor de plăţi. Astfel, plăţile se vor realiza direct pe baza accesului acordat prestatorilor de servicii de iniţiere a plăţilor în contul clientului (cu acordul clientului) şi fără a apela la intermediari. De asemenea, apelând la prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi, clientul va putea avea acces la informaţie agregată cu privire la toate conturile sale, indiferent de banca la care sunt deţinute. În plus, cerinţele de securitate privind plăţile sunt sporite ca urmare a implementării acestei directive, protecţia clienţilor fiind îmbunătăţită din această perspectivă. „Importanţa PSD 2 este critică, directiva fiind justificată de autorităţile europene ca necesară şi pentru a aduce reglementarea din domeniul plăţilor electronice la nivelul tehnologic actual”, subliniază Manciulea.
    Spune că echipa cu care lucrează a fost implicată de-a lungul timpului într-o serie de proiecte care, sub o formă sau alta, au inclus tehnologii noi şi emergente, iar de anul trecut au creat noi arii de practică în cadrul companiei. „În ultimii ani, investiţiile în fintech la nivel mondial au crescut enorm. Anticipăm că sectorul îşi va continua expansiunea şi va reprezenta un instrument eficient pentru incluziune financiară, care poate asigura servicii financiare de calitate pentru clienţii care nu ar fi avut acces la acestea în trecut. Totodată, va permite fluxurile financiare transfrontaliere şi infrastructura asociată, prin canale de investiţii şi creditare alternativă”, observă Manciulea. Totodată, subliniază ea, este o certitudine şi faptul că tot mai multe bănci tradiţionale investesc în inovaţie financiară şi au creat divizii destinate inovaţiei şi digitalizării în cadrul organizaţiilor lor. „La nivel global, unele dintre acestea au achiziţionat fintech-uri sau au format parteneriate cu companii fintech în vederea furnizării de servicii specializate pentru clienţii lor”, adaugă Manciulea. Ea observă că, dezvoltarea sectorului este sprijinită şi la nivel european, în contextul în care există o preocupare constantă legată de existenţa unui cadru de reglementare adecvat şi suficient care să răspundă dinamicii rapide acestui sector. „Mai multe autorităţi de reglementare şi supraveghere au lansat iniţiative de promovare a dezvoltării sectorului fintech, asigurând totodată siguranţa şi soliditatea sistemului financiar.”
    În ceea ce priveşte companiile techfin, respectiv acele companii de tehnologie care includ în activitatea lor şi furnizarea de servicii financiare, rolul lor în furnizarea acestora este în creştere la nivel mondial sau, în unele ţări din Asia, chiar esenţial, motiv pentru care se aşteaptă ca acesta să afecteze tot mai mult şi piaţa locală. „Transformarea digitală nu mai este deja opţională în sectorul financiar. Este răspunsul critic şi necesar pentru a satisface aşteptările crescânde ale clienţilor pentru a livra experienţe individualizate la scară largă şi pentru a funcţiona la viteza de schimbare a pieţei.”
    În acest context, şi tranzacţiile care se vor realiza în viitor vor integra în mod curent noile tehnologii şi în activitatea de asistenţă juridică, de la realizarea activităţii de due diligence prin utilizarea roboticii şi a inteligenţei artificiale până la semnarea la distanţă a contractelor. Totuşi, crede Alexandra Manciulea, „factorul uman va rămâne relevant în analizarea problemelor juridice complexe, în găsirea unor soluţii creative şi, în general, în cadrul acelor etape din proces în care va avea capacitatea de a genera valoare adăugată”. De asemenea, se aşteaptă ca, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, interacţiunea între părţi în accesarea serviciilor financiare şi, mai ales, în sectorul plăţilor să fie atât de mult simplificată, până la folosirea exclusivă a propriei identităţi, respectiv a datelor noastre biometrice, pentru accesarea/realizarea acestora, fără a mai fi necesar să apelăm la acte de identitate, carduri sau e-wallet. 

  • Ce beneficii au clienţii care folosesc aplicaţia Kaufland Card

    Descrierea inovaţiei:
    Programul de loialitate Kaufland Card, lansat de echipa Kaufland România în parteneriat cu echipa internaţională a retailerului, sub forma unei aplicaţii digitale, reprezintă o premieră în reţeaua Kaufland la nivel internaţional. Acesta răsplăteşte clienţii fideli cu reduceri substanţiale, puncte bonus de loialitate şi numeroase beneficii. Obiectivul principal este loializarea clienţilor, iar cel secundar, accesul uşor şi simplu la avantaje de real interes pentru clienţi.

    Kaufland Card este disponibil în format digital în cadrul aplicaţiei mobile Kaufland – Oferte şi Noutăţi, care poate fi descărcată gratuit atât din App Store, cât şi de pe Google Play. Clienţii care nu au acces la un telefon mobil smart pot găsi şi o versiune fizică a cardului, cu mai puţine opţiuni, la biroul de informaţii din orice magazin Kaufland. Acesta oferă doar accesul la promoţiile de loialitate. Lansată în februarie 2019, în primele cinci săptămâni aplicaţia Kaufland Card a depăşit un milion de utilizatori. După numai şase zile de la lansare, în prima săptămână, aplicaţia mobilă care găzduieşte cardul digital, Kaufland – Oferte şi Noutăţi, a fost cea mai frecvent descărcată aplicaţie din România, atât în App Store, cât şi pe Google Play, unde a ocupat locul întâi. În prezent, aplicaţia a ajuns la peste 1,8 milioane de utilizatori.

    Echipa care a lucrat la acest proiect a inclus mai multe departamente: Marketing (cu departamentele CRM, Campanii, Online, Creaţie si Grafică, Media şi Distribuţie), Achiziţii, Vânzări, IT şi Comunicare – departamente care au colaborat îndeaproape, astfel încât să creeze aplicaţia, să o testeze, să o perfecţioneze, să o optimizeze împreună cu procesele de achiziţii, să o conecteze la sistemul de oferte din magazin – şi în final să o implementeze. Aplicaţia este permanent supervizată şi îmbunătăţită.

    Elementul de noutate:
    Promoţiile personalizate, beneficiu care se va lansa ulterior, în funcţie de obiceiurile de cumpărare ale fiecărui client, sunt unice în piaţă. Sistemul are la bază o serie de procese care analizează istoricul cumpărăturilor făcute de utilizator, pentru a transmite apoi oferte personalizate în linie cu preferinţele sale, dar şi recomandări. Vor putea primi promoţii personalizate doar clienţii care şi-au dat permisiunea de a le fi analizat istoricul de cumpărături în vederea transmiterii către ei a acestor oferte.

    Efectele inovaţiei:
    Reducerile de loialitate pentru utilizatorii de Kaufland Card includ atât promoţii mai bune decât promoţiile normale, reduceri zilnice la produse de rulaj mare, cât şi reduceri de 30% la întregi categorii de produse. Prin integrarea cardului digital în aplicaţia mobilă Kaufland, clienţii pot avea acces la toate promoţiile disponibile (standard sau de loialitate), dar şi la reţete, la lista de cumpărături comună şi alte noutăţi. De asemenea, în aplicaţie îşi pot vizualiza oricând numărul de puncte bonus de loialitate acumulate şi campaniile promoţionale non-food active, pe care le pot folosi pentru a cumpăra mai ieftin. În plus, spre deosebire de cardurile obişnuite, Kaufland Card le dă clienţilor posibilitatea să acţioneze 100% sustenabil, dacă optează pentru varianta sa digitală. Kaufland Card digital este integrat în aplicaţia mobilă Kaufland, fiind uşor de utilizat în comparaţie cu cel fizic, pe care utilizatorii sunt nevoiţi să-l poarte în permanenţă cu ei. Este suficient ca aceştia să scaneze codul QR la casă, fiind aplicate reducerile ofertelor dedicate doar utilizatorilor de Kaufland Card, iar punctele bonus sunt stocate direct în contul lor digital din aplicaţia mobilă Kaufland.
     

  • Dacă nu ar fi fost ei, sigur ar fi fost alţii

    Dacă nu ar fi fost Steve Jobs, nu aţi fi făcut cunoştinţă cu iPhone-ul, obiectul de care nu vă puteţi despărţi, chiar dacă el acum are declinări în Samsung, Huawei, ZTE etc.

    Dar dacă nu ar fi fost fizicianul rus Zhores Alferov, tatăl conductorilor avansaţi, nu ar fi fost astăzi smartphone-ul. Pentru că descoperirea lui a fost critică în dezvoltarea fibrelor optice, a laserelor şi circuitelor prezente astăzi atât în smartphone-uri, cât şi în alte dispozitive care au împânzit lumea.
    El a descoperit heterostructurile prin care impulsurile electrice puteau fi accelerate fără a produce prea multă căldură.

    Dacă nu ar fi fost Sergey Brin şi Larry Page, doi doctoranzi de la Stanford, nu ar fi apărut Google, care a dat acces liber, gratis, la informaţie, care până atunci era pe bani şi era un apanaj al ziarelor, revistelor de specialitate, instituţiilor educaţionale etc.
    Astăzi Google este dicţionarul lumii, locul unde poţi să găseşti aproape orice printr-o simplă căutare.

    Dacă nu ar fi fost Mark Zuckerberg, care voia să se conecteze cu fetele din cămin, nu ar fi apărut Facebook, acest serviciu care a ajuns universal şi prin care oamenii se pot conecta cu oricine, îşi pot pune poze, pot comenta şi pot interacţiona cu lumea cunoscută şi necunoscută.

    Dar dacă nu ar fi fost Tim Berners-Lee, cel care a inventat Internetul – World Wide Web – în 1989, nu ar fi apărut Google şi multe alte produse şi servicii.
    El a conectat prin www miliardele de calculatoare din întreaga lume.
    Dar dacă nu ar fi fost Bill Gates, cu Microsoft şi Windows şi viziunea lui că pe fiecare birou trebuie şi va fi un calculator, lumea nu ar fi fost astăzi atât de deschisă.

    Dacă nu ar fi apărut smartphone-ul, probabil că nici Uberul, cu toate declinările lui, nu ar fi apărut.
    Ani de zile, Travis Kalanick a eşuat cu alte proiecte până a dat lovitura cu Uber, privind sistemul de transport într-un alt mod, care dă posibilitatea tuturor să se implice în acest serviciu. Indiferent dacă este legal sau ilegal, ceea ce a făcut Uber nu mai poate fi întors.

    Dacă nu ar fi fost Jeff Bezos şi modul lui de a privi vânzarea cărţilor altfel decât prin intermediul librăriilor, Amazonul nu ar fi existat astăzi. Cine şi-ar fi putut închipui că cineva poate sparge monopolul celebrelor librării şi să pună prima cărămidă la ceea ce astăzi se cheamă retailerul online? De la cărţi, livrarea online s-a dus către toate produsele şi a deschis noi şi noi pieţe, dând posibilitatea unor sute de milioane de antreprenori să aibă un acces direct la clienţi, nu prin intermediul magazinelor. Aproape oricine poate să vândă orice pe Amazon.

    Dacă nu ar fi fost Reed Hastings şi Marc Randolph nu am fi avut astăzi Netflix şi nu am fi avut un acces direct la cea mai mare librărie de filme din lume. Pornind de la vânzările de DVD-uri şi închirierea prin e-mail, Netflix a intrat pe streaming, un model în care marile studiouri de film de la Hollywood nu credeau. Din acest motiv, au dat cu mână largă toate librăriile de filme către Netflix, fără să se gândească câtuşi de puţin că acest serviciu va deveni cel mai mare concurent al lor.
    Aşa cum presa din întreaga lume a dat gratis conţinutul către Google şi acum către Facebook, pentru ca banii să se ducă către cele două servicii şi mai puţin către companiile de publishing şi ziarişti.

    Netflix, cu cei 140 de milioane de abonaţi în întreaga lume, produce acum propriile filme şi chiar poate să-şi creeze propria televiziune.
    Dacă nu ar fi fost Elon Musk, care să creadă că o maşină electrică poate zdruncina titanii auto mondiali, nu ar fi apărut Tesla.

    Lumea este plină de astfel de exemple, eu i-am ales pe cei vizibili, cu ale căror produse interacţionăm în fiecare zi. Inovaţia este în fiecare dintre noi, este în fiecare companie, toţi avem idei, dar numai câţiva reuşesc să vadă dintre nori şi să pună în practică, în execuţie, ceea ce visează.
    Dacă n-ar fi fost cei de mai sus, sigur ar fi fost alţii care ar fi inventat poate altceva, dar care ar fi adus lumea în acelaşi punct.
    Pentru că toate inovaţiile încearcă să schimbe lumea.