BusinessMagazin

Tag: vanzare

  • Peste 33.500 de magazine ar fi afectate de iniţiativa antitutun

    Producătorii de ţigarete au depus recent, la Camera Deputaţilor, un punct de vedere referitor la propunerea de interzicere totală a fumatului în spaţiile publice închise şi de interzicere a comercializării produselor din tutun la o distanţă de mai puţin de 250m de spitale şi unităţi de învăţământ.

    „Estimăm că, dintr-un total de 73.000 de puncte de vânzare cu amănuntul a produselor din tutun, aflate la ora actuală în România, vor fi afectate peste 46% la nivel naţional: 54% in mediul urban şi 27% in mediul rural. Dat fiind că în Bucureşti există peste 500 unităţi de învăţământ şi peste 100 unităţi medicale, impactul estimat este de 65% din numărul punctelor de vânzare (…)”, se arată în documentul menţionat. Potrivit semnatarilor, „restricţia listării produselor din tutun va reduce cifra de afaceri a comercianţilor afectaţi cu 35% până la 50%!”

    După cum se explică în scrisoarea adresată Camerei Deputaţilor, scăderea traficului de consumatori fumători poate conduce la reducerea vânzărilor şi pentru alte categorii de produse (coşul de cumpărături al unui fumător este cu peste 30% mai mare decât cel al unui nefumător). Cifra de afaceri va scădea în cuantum egal cu vânzările generate de categoria de ţigarete, iar reducerea volumelor şi a profitului va determina în mod direct scăderea posibilităţilor fiecărui comerciant de a plăti salarii sau de a menţine numărul de angajaţi. Ca urmare, sunt anticipate efecte în lanţ pentru antrepozitari, angrosişti, transportatori, fiind estimate pierderea a circa 20.000 de locuri de muncă din totalul de circa 40.000 in această ramură economică, pe lanţul de aprovizionare si distribuţie!

    În plus, în opinia producătorilor de ţigarete, „o restricţie de comercializare a unui produs legal vine în contradicţie cu principiile stabilite în tratatele economice la care România este parte, în calitate de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, afectând libera concurenţă a agenţilor economici, creând discriminări, impunând bariere comerciale unora dintre comercianţi şi oferind, în mod artificial, avantaje altora”.

    De asemenea, potrivit scrisorii, „în contextul dezbaterilor publice pe marginea acestei iniţiative, precizăm că nu împărtăşim opinia vehiculată, conform căreia România ar fi „codaşa Europei” în legiferarea fumatului în spaţiile publice. România se află printre statele membre ale UE cu cea mai avansată legislaţie în domeniul controlului tutunului, începând de la fabricarea produsului în sine şi încheind cu publicitatea la tutun şi – în cazul de faţă – fumatul în spaţiile publice”.

    În România, fumatul în locurile publice este reglementat prin Legea 349/2002. Pentru restaurante şi baruri, atunci când proprietarii sau managerii acestora nu stabilesc că fumatul este interzis în localurile respective, legea impune separarea efectivă a spaţiilor, astfel încât cel alocat fumătorilor (izolat şi ventilat corespunzător) să nu depăşească 50% din întreaga suprafaţa destinată clienţilor. În acelaşi timp, proprietarii sau managerii localurilor cu o suprafaţă destinată clienţilor de sub 100mp, pot decide dacă spaţiile respective să fie alocate exclusiv pentru fumători sau nefumători, cu afişarea corespunzătoare a acestei informaţii. În ceea ce priveşte instituţiile publice, legea prevede interzicerea fumatului în spaţiile comune, de trecere şi în birouri. În acest moment, legea permite fumatul doar în spaţii special amenajate (marcate, dotate şi ventilate corespunzător).

    „Conform Recomandării Consiliului European, de a proteja cetăţenii de expunerea la fumul de ţigară, fiecare stat membru a reglementat diferit acest subiect, de la interdicţie totală, de exemplu în Irlanda, Marea Britanie, Grecia, Bulgaria, Malta sau Ungaria, până la restricţii rezonabile, cum ar fi, de exemplu: Germania, Austria, Estonia, Polonia sau România. În ciuda existenţei unui cadru legislativ clar şi echitabil, implementarea deficitară a acestuia şi lipsa unor măsuri ferme de control al implementării şi al aplicării sancţiunilor duc astăzi la propuneri extreme”, se mai arată în scrisoare, semnatarii opinând ca nu lipsa legislaţiei este problema în România, ci aplicarea ei deficitară.

    Aşadar, companiile de tutun califică propunerea legislativă drept „o supra-reglementare excesivă, fără precedent în Europa şi în lume”, solicitând „efectuarea unui studiu de impact, care să pună în perspectivă discrepanţa între obiectivul de sănătate publică urmărit şi mijloacele prin care se doreşte ca acesta să fie atins”, măsura necorelând obiectivul de sănătate publică cu efectul real al restricţiilor. „Nu în ultimul rând, încasările la bugetul de stat, încasări provenind din producţia şi comercializarea produselor din tutun, vor fi afectate major”, se concluzionează în scrisoarea adresată Camerei Deputaţilor.

    În luna septembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a iniţiat un proiect de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, proiect care are ca obiectiv de reglementare interzicerea completă a fumatului în spaţiile publice, în scopul micşorării numărului de fumatori pasivi şi activi. Printre propunerile de amendamente la Legea 349/2002, se afă şi unul care prevede interzicerea vânzării produselor din tutun, la o distanţă de mai putin de 250 de metri de punctele de acces în spitale şi unităţi de învăţământ.

    Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2014, industria tutunului a virat la buget circa 2,7 miliarde euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţii. Suma reprezintă 1,75% din PIB si 12,5% din totalul veniturilor bugetare.

     

  • A dus o banală idee venită în primul an de facultate la o afacere de două milioane de euro

    Ana-Maria Coman a pus în urmă cu 15 ani bazele lanţului românesc de haine pentru femei Etic Lady’s Fashion, care totalizează afaceri de 2 milioane de euro.

    Ideea unei afaceri cu haine i-a venit Anei-Maria Coman în perioada în care era studentă în anul I la management în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

    Antreprenoarea, care avea atunci 19 ani,  a început să vândă împreună cu câteva prietene haine lucrate după după propriul gust în cadrul unor mici ateliere în piaţa Big Berceni din Bucureşti.

    În prezent, afacerea Etic Lady’s Fashion este formată din zece magazine răspândite în Bucureşti, Constanţa şi Craiova şi, de la începutul anului 2015, şi 
dintr-un magazin online.

  • A dus o banală idee venită în primul an de facultate la o afacere de două milioane de euro

    Ana-Maria Coman a pus în urmă cu 15 ani bazele lanţului românesc de haine pentru femei Etic Lady’s Fashion, care totalizează afaceri de 2 milioane de euro.

    Ideea unei afaceri cu haine i-a venit Anei-Maria Coman în perioada în care era studentă în anul I la management în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

    Antreprenoarea, care avea atunci 19 ani,  a început să vândă împreună cu câteva prietene haine lucrate după după propriul gust în cadrul unor mici ateliere în piaţa Big Berceni din Bucureşti.

    În prezent, afacerea Etic Lady’s Fashion este formată din zece magazine răspândite în Bucureşti, Constanţa şi Craiova şi, de la începutul anului 2015, şi 
dintr-un magazin online.

  • Cea mai tânără femeie manager din boardul OMV Petrom

    Lăcrămioara Diaconu-Pinţea a apărut în prima ediţie a Top 100 Tineri Manageri, în acelaşi an când Mariana Gheorghe prelua funcţia de CEO al OMV Petrom. 10 ani mai târziu, Mariana Gheorghe şi Lăcrămioara Diaconu-Pinţea sunt singurele doamne şi singurele persoane de naţionalitate română din boardul companiei.

    În urmă cu zece ani, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea coordona în cadrul OMV Petrom un departament care se ocupa, teoretic, de M&A. Structura companiei de la acel moment, în curs de trecere la standardele noii companii-mamă, presu-punea însă ca departamentul condus de Diaconu-Pinţea să fie, practic, o punte de legătură între noua cultură şi noii colegi şi vechea structură a fostei companii de stat.

    În 2006, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea vorbea despre efervescenţa din departamentul pe care îl conducea punând simple virgule între proiecte cu valoare de zeci de milioane de euro: ”În plus faţă de corporate development, care presupune proiecte de zeci de milioane precum achiziţia staţiilor OMV sau proiecte de investiţii în Kazahstan, în care suntem profund implicaţi, ne ocupăm de proiectele de investiţii, de activele non-core (vânzarea Carpatina, vânzarea platformelor marine), de tot ce înseamnă zona de investor relations şi de interfaţa cu investitorii, în special cu  fondurile de investiţii (cam 20 care investesc în acţiunile noastre)„.

    La zece ani distanţă de la interviul în care managerul povestea cum Petrom se integrează în stilul de business aus-triac, Lăcrămioara 
Diaconu-Pinţea revine la Bucureşti pentru a intra în boardul OMV Petrom, după trei ani petrecuţi la Viena. A doua româncă intrată în directoratul OMV Petrom SA are 41 de ani, a absolvit Finanţe în cadrul ASE Bucureşti în 1997 şi a absolvit un program MBA la Wirtschaftsuniversität Wien (Universitatea de Economie din Viena) în 2009. A început să lucreze la scurt timp după terminarea facultăţii (în 1998) în cadrul Petrom, în cadrul departamentului de Strategie, Planificare şi Dezvoltare. Ulterior a deţinut diverse poziţii de management în cadrul OMV Petrom, de la direc-tor dezvoltare corporativă cu atribuţii în fuziuni şi achiziţii, strategie şi relaţia cu investitorii la director al proiectului cen-tralei electrice, de la debutul acestuia în octombrie 2007.

    Timp de doi ani, începând din ianuarie 2012, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea a fost VP pentru relaţia cu investitorii în cadrul grupului OMV, iar ulterior a devenit responsabilă pentru Business Support Explorare şi Producţie în cadrul OMV E&P GmbH. La mijlocul lunii aprilie, va prelua funcţia de membru al Directoratului OMV Petrom responsabil cu activi-tatea de Downstream Gas, ca urmare a încetării mandatului lui Cristian Secoşan. Fostul director al Siemens şi anterior al E.ON Electrica Moldova şi al ABB va pleca din companie la începutul acestei luni. Anunţul plecării lui Cristian Secoşan nu a fost făcut public de Petrom, managerul urmând să plece din Petrom după doi ani şi jumătate, la expirarea mandatu-lui, care nu a mai fost prelungit. Plecarea lui Cristian Secoşan este legată de performanţele slabe ale diviziei pe care a condus-o, performanţe care ar fi dus la scăderea de 56% a profitului raportat de Petrom anul trecut. 

    Numirea Lăcrămioarei Diaconu-Pinţea a avut loc la sfârşitul lunii martie, când Consiliul de Supraveghere al Petrom a redenumit segmentele de activitate ale OMV Petrom, fără a modifica modul de organizare a companiei. Decizia a fost luată pentru a reflecta denumirile segmentelor de activitate la nivelul grupului OMV şi pentru a facilita astfel comparabilitatea rezul-tatelor financiare raportate în IFRS. Astfel, segmentul de Explorare şi Producţie devine Upstream, segmentul de Rafinare şi Marketing devine Downstream Oil, iar segmentul de Gaze şi Energie devine Downstream Gas.

    În urmă cu zece ani, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea estima că va termina proiectele în care era angrenată abia în câţiva ani, iar viitorul, deşi neclar, părea corporatist: ”Peste 3-4 ani abia dacă vom termina ce facem acum: integrare, evaluare şi vânzare a activelor etc. Apoi, grupul are posibilitatea de job rotation, aşa că mă aştept să plec din ţară şi să creez un nucleu pe baza căruia să construiesc mai mult în acelaşi domeniu. Cât despre posibilitatea de a deveni antre-prenor – asta e o discuţie pe care am putea să o purtăm peste câţiva ani; am avut acest gând acum ceva ani (când am cumpărat o mică podgorie unde am fi dorit să producem vin), dar acest plan s-a diluat mult în ultimii ani şi în ultimul an foarte mult„.

  • Americanii au dat în mintea copiilor: cele mai vândute două cărţi pe Amazon sunt de colorat – FOTO

    Mai mult, fanii au început să posteze fotografii cu realizările lor. Fără a ne hazarda, ne mulţumim să remarcăm că” unu – pasiunea pentru colorat poate însemna o renaştere a spiritului artistic, dar şi doi – un soi de regresie a rasei umane. Sau nu.

  • Americanii au dat în mintea copiilor: cele mai vândute două cărţi pe Amazon sunt de colorat – FOTO

    Mai mult, fanii au început să posteze fotografii cu realizările lor. Fără a ne hazarda, ne mulţumim să remarcăm că” unu – pasiunea pentru colorat poate însemna o renaştere a spiritului artistic, dar şi doi – un soi de regresie a rasei umane. Sau nu.

  • Mazda aruncă CX-3 în lupta pentru cotă de piaţă în sectorul care a explodat în criză

    “Segmentul a explodat. Este sectorul cu cea mai mare creştere pe piaţa europeană.” Cuvintele vicepreşedintelui comunicării de la Mazda Europa anunţau intrarea japonezilor pe piaţa SUV-urilor mici, de oraş, o piaţă care a crescut mult în criză, pe fondul nevoii constructorilor de maşini de a-şi creşte oferta, dar şi a apetitului pentru garda la sol mai înaltă decât altădată.

    Cererea crescută pentru SUV-uri subcompacte a urcat vânzările pe piaţa europeană cu 56% în 2014 faţă de anul precedent, iar analiştii estimează să ajungă la 810.000 de unităţi până la sfârşitul anului 2017. Chiar în acest an, aceiaşi analişti spun că SUV-urile subcompacte vor depăşi segmentul maşinilor de familie nonpremium. Vânzările de sute de mii de unităţi se da-torează unor pariuri curajoase, dar câştigătoare ale producătorilor, deşi unii au agreat că plusurile spectaculoase s-au ali-mentat şi prin canibalizarea cu modele deja disponibile pe piaţă şi nu doar prin cucerirea de noi clienţi.

    Segmentul maşinilor subcompacte, dominat de Ford Fiesta, Renault Clio şi Volkswagen Polo, cel mai reprezentativ pe piaţa europeană, a scăzut în materie de vânzări cu aproape 3% anul trecut, de la 2,7 la 2,6 milioane, tocmai pe seama alimentării cererii pentru SUV-uri de talie mică, potrivit companiei de consultanţă IHS Automotive. ”Canibalizarea cu SUV-urile subcompacte era inevitabilă, dar a depăşit prognozele făcute de Renault şi Peugeot„, spune Jonathon Poskitt, specialist în prognoze al LMC Automotive, referindu-se la vânzările în scădere ale Renault Clio şi Peugeot 208. Per total, cota de piaţă a maşinilor subcompacte a co-borât de la 28% în 2003 la 22% în prezent.

    Modelele noi ar urma să mai domolească avântul SUV-urilor mici. În prima ju-mătate a anului 2014, Renault Captur a raportat aproape 90.000 de unităţi vândute, fiind urmat de Peugeot 2008 cu 73.000 de unităţi şi Dacia Duster cu 66.000 de maşini vândute. Opel Mokka şi Nissan Juke trec şi ele de 50.000 de maşini vândute în semestrul întâi. Mazda a intrat în acest joc cu noul model CX-3, japonezii raportând în 2014 vânzări în creştere cu 20% pe bătrânul continent şi profituri record, după cum arată oficialii companiei.

    Circa 150.000 de astfel de SUV-uri ar urma să fie produse în uzina de la Hiroshima, dintre care un sfert vor lua calea Europei, ceea ce ar permite dezvoltarea brandului Mazda şi în viitor. Maşinile asiatice au câştigat teren în ultimii ani, fiind percepute de către consumatori drept mai fiabile decât cele ale rivalilor europeni. Cumulat, Toyota, Nissan, Hyundai, Kia, Mazda, Suzuki, Honda şi Mitsubishi au făcut ca în 2014 una din cinci maşini vândute în Europa să provină din Japonia sau din Coreea de Sud.

    Dintre constructori, doar Toyota trece de pra-gul de 500.000 de unităţi. Odată cu lansarea noului CX-3, japonezii de la Mazda vor să repete creşterea din 2014, întrecută doar de Mitsubishi, şi să treacă pragul de 200.000 de unităţi pe piaţa europeană. Mazda a vândut pe piaţa din România 803 maşini în 2014, cu circa o treime mai mult faţă de anul 2013, cel mai bine vândut model fiind SUV-ul CX-5, cu 351 de unităţi şi o creştere cu 39% comparativ cu perioada anterioară. Deşi nu există un preţ oficial pentru CX-3, pofta de SUV-uri a clien-tului român ar putea să mai apropie rezultatele Mazda de cele peste 2.000 de unităţi vândute anual înainte de prăbuşirea pieţei şi să facă din noul model unul dintre cele mai comandate de către clientul care alege să cumpere o maşină japoneză.

  • Antreprenorul care vrea să facă un milion de euro din cafele vândute la 5 lei

    Radu Savopol a deschis în urmă cu 15 ani un pub în Sinaia, iar, de atunci, lista proiectelor sale a tot crescut. Antreprenorul ţinteşte în următorii doi ani venituri de un milion de euro din noul său proiect, lanţul de cafenele 5 to go.

    “În anii 2000, lumea era foarte circumspectă să apeleze la designeri şi arhitecţi pentru a-şi decora restaurantele sau pub-urile şi mi-am spus atunci – de ce să nu fac eu un pub şi să îl fac aşa cum vreau?“, explică Radu Savopol, de profesie arhitect şi designer de interior, modul cum a decis să se lanseze în afacerile cu pub-uri şi cafenele în urmă cu 15 ani. De atunci, numărul mărcilor de pe cartea lui de vizită, reunite sub umbrela companiei Old Nick Bar, a crescut constant: pub-urile Old Nick din Sinaia şi Bucureşti, cafeneaua La Cafenea din Sinaia, firma de design interior no.9 şi, cel mai recent pariu al antre-prenorului, lanţul de cafenele 5 to go. Dacă pentru pub-urile sale estimează că a ajuns în 2014 la venituri de 600.000 de euro, crede că 5 to go, conceptul prin care vinde cafea şi alte produse sub un preţ unic de 5 lei, îi va aduce, după doi ani de activitate, un milion de euro.

    Traseul antreprenorial inspirat de lipsa de proiecte în zona de arhitectură a început pentru Radu Savopol în 2001, odată cu deschiderea localului Old Nick Pub din Sinaia. Implicarea lui Savopol în afacere a fost totală: pe lângă planurile de afaceri, el s-a ocupat şi de amenajarea localurilor sale, cât şi de conceperea brandurilor. Old Nick, de pildă, locul „unde prietenii se adună să bea nu numai o cafea, cât şi un pahar de alcool“, după cum reiese din descrierea de pe site-ul companiei, este in-spirat de bunicul lui Savopol, devenit personaj central al poveştii afacerii sale. Old Nick este porecla bunicului lui Radu, co-mandant de navă pe distrugătorul Ferdinand, care obişnuia să comande câte două pahare „din cel mai faimos whisky canadian de secară“ într-un local de pe malul Dunării, în amintirea cumnatului său ce se stabilise în Canada.

    Investiţia totală în pub-ul din Sinaia se plasează în intervalul 400.000 – 500.000 de euro, iar o parte din aceasta a fost di-recţionată spre reamenajarea localului, încheiată anul trecut. Old Nick Sinaia, despre care se spune că este cel mai lung pub din România, se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi, poate primi simultan 500 de clienţi şi şi a fost amenajat în baza conceptului pub-urilor londoneze. Amenajarea a fost realizată de firma de arhitectură şi design interior no.9, deţinută tot de Savopol, şi a fost inspirată de o vizită a antreprenorului în Marea Britanie.

    Alegerea staţiunii prahovene pentru primele afaceri a fost, potrivit antreprenorului, „pur întâmplătoare“. A ajuns ca în ultimii 15 ani să îşi petreacă cea mai mare parte a timpului în Sinaia, iar următoarea afacere lansată a fost tot acolo, în 2008. Aceasta s-a concretizat în revitalizarea unei cafenele cu o istorie de 100 de ani, La Cafenea. „Am găsit poze vechi ale cafenelei şi am încercat să o facem în stilul respectiv“, explică el.

    Şi-a extins afacerile în Bucureşti mai întâi tot printr-o cafenea, prima realizată împreună cu importatorul Lavazza pe piaţa locală. Antreprenorul  a fost nevoit să închidă cafeneaua din zona Piaţa Romană după trei ani de activitate odată cu vânzarea spaţiului de către proprietar. În 2011 a revenit în Bucureşti cu marca ce i-a adus noroc: a deschis al doilea pub Old Nick, într-o clădire veche dispusă pe trei niveluri din zona Piaţa Lahovari, în care a investit 150.000 de euro. Dacă Old Nick Sinaia este „axat mai mult pe distracţie“, cu DJ invitaţi şi cu petreceri private, şi funcţionează mai ales de joi până duminică, pub-ul Old Nick din Capitală este diferit şi urmează un concept de restaurant cu muzică live.

    „Am ajuns la maturitate după trei ani de activitate. Ţinând cont de zona bună, intens tranzitată, m-aş fi aşteptat să ajungem la aceasta mai repede“, spune antreprenorul referindu-se la pub-ul din Capitală. Unul dintre motivele pentru care succesul a întârziat să apară a fost lipsa unei terase în primii doi ani de activitate, esenţială pentru genul acesta de afacere din cauza traficului adus pe timp de vară.

    Noul pariu al antreprenorului, lanţul de cafenele 5 to go, se concentrează tot în Bucureşti. „Ne axăm pe Bucureşti la început pentru că trebuie să facem câte un studiu pentru fiecare alt oraş, puterea de cumpărare în provincie este mult mai scăzută decât aici şi am putea constata că 5 lei este poate prea mult pentru un oraş cu 100.000 de locuitori“, explică Savopol. Potrivit antreprenorului, ideea conceptului 5 to go a venit în urmă cu un an de zile, ca rezultat al unui studiu efectuat împreună cu un importator de cafea. Rezultatul acestuia arăta că tendinţele de pe piaţa de cafea de tip take away sunt în creştere.

    Şi, pentru a aduce ceva în plus faţă de restul jucătorilor prezenţi pe piaţa locală, a adăugat componenta de preţ fix. „Piaţa locală s-a stabilizat, iar oamenii ştiu în general ce tip de cafea îşi doresc. După ce am pus pe hârtie şi am făcut un cal-cul pentru 25 de produse, am ajuns la preţul fix de cinci lei“, spune el, adăugând că se adresează tipului de client dispus să aloce un buget mediu pentru o cafea. Deşi asigură 70% din vânzări, preţul de 5 lei nu se aplică exclusiv produselor din cafea, ci şi celor de patiserie sau altor băuturi. În doi ani, Savopol şi-a propus să deschidă între 15 şi 20 de cafenele, dintre care şapte anul acesta. În acest plan, sunt incluse şi până la patru spaţii în sistem de franciză. Investiţiile într-o astfel de loca-ţie variază între 10.000 şi 20.000 de euro şi, potrivit antreprenorului, vor fi amortizate în primul an. „Cafenelele de acest tip devin profitabile după primul an, noi estimăm că anul viitor vom ajunge la venituri de un milion de euro.“

  • Automatizarea casei ca un mod de a eficientiza costurile de trai

    Alin Stoica este sales manager al unei brand cu un nume potrivit domeniului de activitate: Casa din viitor. Stoica priveşte automatizarea casei ca un mod de a eficientiza costurile de trai şi de a obţine un grad de confort inaccesibil în urmă cu câţiva ani. “În urmă cu cinci-şase ani, preţul de automatizare a unui apartament de trei camere se ridica la 9.000, chiar 10.000 de euro. În momentul de faţă poate ajunge până la 4.000 de euro, iar clientul poate să investească aceşti bani de-a lungul a doi-trei ani. Primul pas e achiziţionarea unităţii de control, care pleacă de la 190 de euro şi poate ajunge până la 500-600 de euro, în funcţie de dimensiuni şi de numărul de dispozitive suportate”, povesteşte Stoica. “Toată tehnologia vine în ajutorul nostru, până la urmă. În momentul de faţă preţurile sunt mici şi românul tinde spre aşa ceva, spre o automatizare cât mai completă a casei. Odată ce clientul vede cât de simplu este de fapt acest sistem, de la instalarea şi până la utilizarea sa, şi mai ales faptul că poate fi optimizat în permanenţă, devine imediat interesat. Este vorba şi de comoditate, dar mai ales de confort, pentru că sunt lucruri de care avem nevoie.”

    Alin Stoica spune că firma pe care o reprezintă a realizat în ultima perioadă numeroase lucrări destinate eficientizării energetice: “Sunt companii care au servere, iar acestea consumă mai mult curent decât ar fi necesar. În cazul clinicilor este vorba de compresoare, care au 750 de waţi şi care funcţionează şi în weekend. Nu este neapărat nevoie de ele, iar funcţionarea lor înseamnă un consum energetic inutil. La fel şi ]n cazul sistemelor de încălzire, chiar şi la calorifere, pentru cei care stau la bloc este recomandat să instaleze termostate, pentru că acestea sunt utile mai ales atunci când sunt plecaţi”, subliniază Stoica. “Mai multe blocuri din Bucureţti au un astfel de sistem de monitorizare a temperaturii, care menţin o temperatură constantă de 18-19 grade în casă. Atunci când te întorci mai devreme de la birou, poţi da o simplă comandă vocală, caloriferul se deschide şi în 30 de minute sunt 25 de grade. La fel şi în cazul aerului condiţionat, în timpul verilor toride vrei să ai o anumită temperatură dar durează destul de mult procesul de răcire. Am avut mai mulţi clienţi care au spus că oricum au aer condiţionat programabil, dar asta înseamnă că trebuie să ai un program fix. Prin dispozitivele smart, totul devine mult mai uşor de gestionat.  Se pot pune şi contoare de apă sau electrice, ca să se poată vedea consumul exact şi apoi compara cu factura. ”

  • Doru Calangea, GIRA: “Cumpărătorii români nu sunt educaţi să aloce mulţi bani pentru tehnologie într-o casă”

    “Sistemul acesta pe care îl comercializăm noi a apărut pe piaţă în 1991, iar dezvoltarea lui a început încă din 1987. Telefonul cu touchscreen a apărut pe piaţă în 2007. Chiar dacă atunci nu exista aplicaţie pentru telefon, puteai să controlezi sistemul de pe calculator, lucru care încă se face în cazul clădirilor mai mari, precum clădirile de birouri. Tehnologia nu este chiar atât de nouă”, spune Calangea. El subliniază faptul că pe piaţa din România se comercializează aceleaşi soluţii la care au acces şi cei din ţările cu un nivel de trai mult mai ridicat. “Între România şi străinătate nu există absolut nicio diferenţă, sunt aceleaşi produse disponibile. Compania pe care o reprezentăm vinde în România aceeaşi gamă de produse pe care le vinde şi în Germania, Austria, Suedia sau Rusia. O diferenţă pe care aş remarca-o între ţarile est-europene şi cele din vest este că acolo, de obicei, proiectele sunt de mai mici dimensiuni. Lumea nu-şi mai face sisteme electrice convenţionale, preferă case cu o oarecare inteligenţă, plecând de la centralizarea comenzilor şi iluminat sau încălzire. În România nu e aşa, pentru că este alt nivel de trai al populaţiei şi alt nivel al veniturilor. Însă la noi sunt mult mai multe case spectaculoase.”

    Prin “case spectaculoase”, Doru Calangea se referă la faptul că oamenii de rând preferă, de multe ori, să investească banii în alte direcţii, iar automatizarea caselor poate fi deseori regăsită la construcţii rezidenţiale de foarte mari dimensiuni. “Proiectele mai spectaculoase sunt în estul Europei, pentru că aici lumea se dă în stambă mai mult, în Rusia, Ucraina, chiar şi în România. În vest sunt mult mai multe proiecte normale, în apartamente de două, trei, chiar patru camere. La noi sunt automatizate locuinţe de două, trei mii de metri pătraţi. Asta ar fi marea diferenţă între est şi vest. Pretenţiile celor din această zonă sunt de multe ori şi mai mari decât ale celor din vest, astfel că un proiect este mult mai complex.”

    Calangea explică cum acest lucru se datorează şi educaţiei, sau mai precis lipsei acesteia, în domeniul eficientiazării energetice. “În Norvegia, spre exemplu, o companie poate avea şi 200 de proiecte de automatizare pe an, adică un proiect pe zi. Acolo, oricine şi-a luat o garsonieră sau un apartament instalează măcar un sistem pentru iluminat sau controlul temperaturii. La noi trebuie să fie măcar o casă.”

    De aceeaşi părere este şi Costin Andriţoiu, evaluator imobiliar, care spune că sub 1% din locuinţele pe care le-a vizitat aveau implementate sisteme inteligente. Andriţoiu spune că numărul apartamentelor automatizate este extrem de mic, soluţiile fiind de cele mai multe ori folosite în casele construite în regie proprie sau în cazul celor cumpărate “la roşu”. “În general, sistemele de automatizare apar la proprietăţi ce depăşesc, ca valoare, 200.000 de euro. Se găsesc la proprietăţi premium, dar contează foarte mult şi zona. Vorbim de costuri care pot ajunge la 5-7% din valoarea construcţiei, sume pe care nu oricine şi le permite. Chiar dacă vorbim de procente şi nu de sume fixe, contează dacă sunt 5% din 200.000 de euro, în cazul unei proprietăţi premium în nordul Bucureştiului, sau 5% din valoarea unei case de 70.000 de euro din sudul Capitalei. Limitările de buget sunt diferite”, spune el.

    “Cumpărătorii români nu sunt educaţi să aloce mulţi bani pentru tehnologie într-o casă”, mai remarcă Costin Andriţoiu. “În locuinţe cu o valoare cuprinsă între 50.000 şi 100.000 de euro, procentul de automatizare este de 0,5, poate 1%. Dezvoltatorii imobiliari implementează rar astfel de soluţii, dar oferă asistenţă celor care vor să beneficieze de ele. În orice caz, părerea mea este că soluţiile devin practice în cazul în care vorbim de case, nu de apartamente.”

    În ceea ce priveşte clădirile de birouri, acestea au deja o anumită automatizare, prin care pot controla temperatura sau consumul electric. La o clădire de mari dimensiuni se justifică investiţia în automatizare, deoarece controlul separat al fiecărei camere reprezintă o operaţiune dificilă şi anevoioasă.

    Soluţia de automatizare dezvoltată de GIRA este descentralizată, în sensul în care fiecare componentă a sistemului are inteligenţa ei. În ipoteza în care apare o defecţiune a unui segment, sistemul funcţionează în continuare. “Aceste butoane transmit practic nişte telegrame unităţii centrale, iar funcţia respectivului buton poate fi schimbată oricând. Dacă vreau să acţioneze jaluzele, îi dau această funcţie; dacă vreau să controleze corpul de iluminat, îl reprogramez. Sistemul oferă astfel o mare flexibilitate”, explică Doru Calangea.  “În sistemul convenţional, eu am tras fir de la corpul de iluminat la întrerupător, iar butonul nu ştie să facă altceva. Nu pot să aprind lumina din cealaltă cameră sau jaluzelele, pentru că firul merge doar de la punctul X la punctul Y. Aici schimb funcţia butonului şi poate acţiona orice aparat legat la sistem.”

    Automatizarea propriu-zisă a casei, spune Calangea, este un proces care nu necesită condiţii speciale. “Diferenţa de proiectare între sistemul nostru de automatizare şi unul convenţional se rezumă doar la partea de cablare, pentru că cea de alimentare este aceeaşi. Consumatorii şi alimentarea acestora rămân neschimbate, doar comanda diferă.”