Tag: energie

  • Consorţiul Swiss Capital – BRD a depus singura ofertă pentru intermedierea listării Complexului Energetic Oltenia – surse

     Termenul limită pentru depunerea ofertelor de către brokerii interesaţi a fost luni, 15 aprilie, ora 12:00.

    Unele companii mari de brokeraj şi bănci au discutat şi chiar au format câteva consorţii pentru a participa la intermedierea listării Complexului Energetic Oltenia, însă, după mai multe analize, au decis să nu mai participe.

    Caietul de sarcini a costat 8.000 euro plus TVA, iar participanţii la licitaţie trebuia să depună o garanţie de participare de 30.000 de euro

    Valabilitatea ofertei depuse la licitaţie este de patru luni de la data deschiderii, respectiv luni, 15 aprilie, ora 13:00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consorţiul Swiss Capital – BRD a depus singura ofertă pentru intermedierea listării Complexului Energetic Oltenia – surse

     Termenul limită pentru depunerea ofertelor de către brokerii interesaţi a fost luni, 15 aprilie, ora 12:00.

    Unele companii mari de brokeraj şi bănci au discutat şi chiar au format câteva consorţii pentru a participa la intermedierea listării Complexului Energetic Oltenia, însă, după mai multe analize, au decis să nu mai participe.

    Caietul de sarcini a costat 8.000 euro plus TVA, iar participanţii la licitaţie trebuia să depună o garanţie de participare de 30.000 de euro

    Valabilitatea ofertei depuse la licitaţie este de patru luni de la data deschiderii, respectiv luni, 15 aprilie, ora 13:00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ArcelorMittal are probleme din cauza costurilor mari cu energia

    Potrivit conducerii combinatului gălăţean, piaţa energiei electrice ar fi influenţată de politicile duse de către autorităţi în legătură cu certificatele verzi pentru energia regenerabilă, dar şi din cauza unei pieţe distorsionate şi nepredictibile.

    Directorul general al ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo, spune că sistemul de subvenţii pentru producătorii de energie din surse regenerabile afectează preţul energiei cumpărate de către marii consumatori. Dacă acest lucru va continua, avertizează reprezentantul companiei, atunci activitatea siderurgică la Galaţi devine nesustenabilă.

    “Piaţa energiei nu este o piaţă liberă. Câteodată ea este distorsionată. Atunci când atragi energii regenerabile cu un preţ fixat, mai mare cu 50 la sută din costul real, inclusiv amortizările, asta este o distorsiune a pieţei”, a spus şeful combinatului de la Galaţi.

    Întrebat de la ce preţ al energiei activitatea ArcelorMittal la Galaţi ar fi sustenabilă şi dacă reducerea la jumătate preconizată de către Executiv la certificatele verzi va îndeplini cerinţele ArcelorMittal, Bruno Ribo a declarat că lucrurile merg în direcţia bună, dar că până acum nu a fost decât o declaraţie, o intenţie.

  • Întâlnire între Niţă şi prefectul de Sibiu privind înfiinţarea unui sediu Romgaz la Bucureşti

     Prefectul de Sibiu, Ovidiu Sitterli, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că se deplasează la Bucureşti, unde va avea o întâlnire cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, privind înfiinţarea în Capitală a unui sediu secundar al Romgaz Mediaş.

    “În urma şedinţei Comisiei de Dialog Social (care a avut loc, vineri, la sediul Prefecturii Sibiu – n.r.), am înmânat încă de atunci ministrului nota de protest a sidicaliştilor, dar şi punctele de vedere ale membrilor Comisiei. La întâlnirea de astăzi (marţi – n.r), în calitate de prefect, voi prezenta, din nou, punctul de vedere al Comisiei de Dialog Social. Cred că domnul ministru trebuie să cunoască toate datele, să stea de vorbă cu toate persoanele implicate, în mod nemediat, pentru a putea lua o decizie”, a spus Oviciu Sitterli.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Resursele de energie primară scad, dar urcă puternic Marea Neagră

    Pe de altă parte, OMV Petrom şi Exxon anunţă că ar putea extrage anual 6,5 miliarde metri cubi de gaze naturale din perimetrul Neptun din Marea Neagră, potrivit estimărilor preliminare, cantitate care echivalează cu aproape jumătate din consumul anual actual al României. OMV Petrom produce anual circa 5 miliarde de metri cubi de gaze. România consumă anual aproximativ 14 miliarde metri cubi de gaze naturale.

    În urmă cu un an cele două companii au anunţat o descoperire semnificativă de gaze în urma forării sondei Domino-1, în perimetrul Neptun, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi. Dacă operaţiunile ulterioare vor confirma fezabilitatea din punct de vedere tehnic şi comercial a producţiei de gaze din blocul Neptun, valoarea cumulată a investiţiilor în cadrul fazelor de explorare şi dezvoltare ar putea fi de câteva miliarde de dolari americani, prima producţie potenţială fiind estimată cel mai devreme către sfârşitul decadei, se mai spune în comunicat.

    Principalele resurse de energie primară au totalizat 4,99 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 393.200 tep. Producţia internă a însumat 3,56 milioane tep, în scădere cu 7,1%, iar importul a fost de 1,43 milioane tep, mai mic cu 7,8%. Resursele de energie electrică au însumat 10,53 miliarde KWh, în scădere cu 626,1 milioane KWh (5,6%) faţă de perioada corespunzătoare a anului 2012, ca urmare a reducerii producţiei cu 506,2 milioane KWh (4,6%).

    Consumul final de energie electrică a fost de 8,77 miliarde KWh, cu 4,6% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2012. Exportul de energie electrică a fost de 213,9 milioane KWh în scădere cu 56,2 milioane KWh, respectiv cu 20,8%.

  • Ce a răsărit la “umbra” Prispa, casa care produce mai multă energie decât consumă?

    RAMPA DE LANSARE A PROIECTULUI PRISPA A FOST CONCURSUL INTERNAŢIONAL DECATLONUL SOLAR, una dintre cele mai importante competiţii între universităţi la nivel mondial, a cărui ultimă ediţie s-a ţinut anul trecut la Madrid.
    Acolo, casa studenţilor români, cea mai ieftină din concurs şi singura care şi-a găsit un cumpărător, a ieşit pe locul 9 din 18 posibile după ce a avut de înfruntat zece probe în care au fost analizate eficienţa energetică, arhitectura, lucrările de inginerie şi construcţie sau confortul.

    Numitorul comun al tuturor caselor expuse la Madrid a fost soarele, pentru că fiecare proiect înscris în acest concurs se bazează pe energie fotovoltaică.

    Nici nu s-a terminat însă bine concursul de anul trecut, că deja în România au început pregătirile pentru o nouă participare la Decatlonul Solar din 2014 care se va ţine la Versailles, în Franţa. Iar comparativ cu anul 2012, de data aceasta sunt două echipe din România care vor să ducă mai departe ideea de casă a soarelui: una din Timişoara (upTIM) şi una din Bucureşti (Team Bucharest 2014).

    ECHIPA UPTIM ESTE O ECHIPĂ MULTIDISCIPLINARĂ DIN TOATE CICLURILE UNIVERSITARE (licenţă, master şi doctorat) care acoperă toate domeniile direct legate de construcţii – arhitectură, arhitectura de interior, construcţii civile, instalaţii, precum şi de domeniile conexe – comunicare, marketing, design, sociologie. Parteneriatul Universitatea Politehnică Timişoara şi Universitatea de Vest Timişoara a făcut posibilă realizarea acestei echipe. În prezent numărul membrilor este 27, incluzând colaboratorii şi voluntarii. Vârsta medie este de 23 de ani„, spune Miodrag Popov, project managerul upTIM.
    La fel de tineri sunt şi cei 40 de studenţi care compun echipa care va reprezenta Bucureştiul la Versailles.
    „Momentan suntem în jur de 40 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi implicaţi în proiect, toţi veniţi de la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu„, Universitatea Politehnică, Universitatea de Arte şi Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Suntem o echipă tânără, creativă şi ambiţioasă, cu o medie de vârstă de 24 de ani„, spune Mihai Toader-Pasti, care de la student team leader la Prispa anul trecut, a ajuns acum project manager al Team Bucharest 2014.

    Dincolo de tinereţe, cu ce mai mai vin însă cele două echipe, pentru că ediţia de anul viitor al Decatlonului Solar va fi complet diferită de cea de anul trecut?

    Acum organizatorii cer propuneri de energizare solară pentru aglomeraţiile urbane, caută soluţii pentru oamenii care trăiesc în oraşe şi pentru care o casă la ţară reprezintă deocamdată doar un vis frumos. „Proiectul cu care upTIM se va prezenta în concursul Solar Decathlon Europe 2014 reprezintă o intervenţie pe fondul construit existent, axat pe blocurile de locuinţe colective din panouri prefabricate mari construite în perioada 1970-1989„, explică Miodrag Popov.
    Practic el spune că ideea cu care se duce upTIM la Versailles va fi un fel de alternativă la programul de reabilitare termică, care să reducă cheltuielile la întreţinere şi care să permită adaptarea actualelor apartamente la un nou stil de viaţă. Practic, ar trebui făcută o serie întreagă de intervenţii atât la nivelul exteriorului clădirii, cât şi în interior astfel încât să se îmbunătăţească indicii de confort. Prototipul upTIM constă în crearea unui nou sistem de anvelopare care să permită extensia atât pe orizontală, cât şi pe verticală a apartamentelor şi care să devină cadrul suport pentru implementarea energiilor regenerabile. Studenţii timişoreni cred că acest sistem ar putea fi aplicat la scară largă pe toate tipurile de blocuri.

    „Estimativ, prototipul va costa în jur de 150.000 de euro, întrucât necesită replicarea unui apartament existent. Menţionăm că este vorba de un prototip şi nu de varianta de producţie în masă”, precizează Popov.

    UN ASTFEL DE CONCEPT NU S-AR REZUMA ÎNSĂ NUMAI LA ROMÂNIA, ci ar putea fi aplicat şi în alte ţări din fostul spaţiu sovietic pentru că deja celebrul „bloc comunist„ nu este doar o caracteristică a spaţiului locativ naţional. „Având în vedere că în România 60% din populaţia urbană locuieşte în astfel de blocuri, la fel ca în întreg blocul ex-comunist – Germania de Est, Polonia, Ungaria, Ucraina, Belarus – ne adresăm unei pieţe largi. Proiectul se va intitula Sun District, pornind de la ideea unui cartier solar – cartier care să utilizeze energia soarelui pentru a-şi acoperi cât mai mult din necesarul energetic„, a mai precizat Miodrag Popov.

  • Producţia este dublă faţă de consum şi ameninţă să destabilizeze sistemul, iar bulgarii nu pot exporta din cauza taxelor mari

    Vremea caldă, reducerea cheltuielilor gos­po­dăriilor şi preţurile ridicate la electri­citate au adus în criză sectorul energetic din Bulgaria, unde producţia de electricitate depăşeşte cu mult consumul, iar pentru a se menţine un echilibru între cererea şi oferta de energie, mai mulţi producători au fost obligaţi să îşi închidă temporar unităţile. De asemenea, producţia singurei centrale nucleare din Bulgaria a fost redusă.

    „Sectorul energetic este foarte bolnav, ineficient, supraîncărcat şi produce mai mult decât este nevoie“, a declarat Asen Vasilev, ministrul interimar al economiei şi energiei, citat de Global Post.

    În ultimii patru ani, sectorul energiei re­generabile din Bulgaria s-a dezvoltat într-un ritm alert datorită subvenţiilor destinate producătorilor şi stabilirii unor preţuri fixe preferenţiale. Însă, 40% din parcurile eoliene şi solare nu reuşesc să informeze operatorii reţelei de fluctuaţiile producţiei, ceea ce creează probleme de siguranţă.

    În acest context, Vasilev le-a solicitat producătorilor de energie regenerabilă care au încălcat regulile de siguranţă în ultimele nouă luni să oprească temporar toate unităţile şi i-a avertizat pe ceilalţi jucători de pe piaţă că vor fi sancţionaţi dacă depăşesc un anumit nivel al producţiei.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Energie: Proiectele mari, în continuare pe hârtie

    Câteva dintre proiectele prioritare listate în programul de guvernare Ponta au început să prindă contur, dar cele mai multe nu au fost nici măcar demarate.

    În cele 100 de zile de guvernare ale cabinetului Ponta 2, Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a intrat într-un parteneriat de explorare la mare adâncime în Marea Neagră, de data aceasta alături de Petrom şi de gigantul american ExxonMobil, după ce la finalul anului trecut compania a intrat într-un acord similar cu ruşii de la Lukoil. Perimetrul pe care cele trei companii se vor asocia se numeşte Midia şi a aparţinut canadienilor de la Sterling. Totodată, a fost semnat un memorandum pentru o investiţie de un miliard de euro într-o centrală pe cărbuni la Complexul Energetic Rovinari în parteneriat cu o companie chineză, China Huadian Engineering.

    Restul proiectelor, printre care se numără investiţii de amploare, cum ar fi hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti sau reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, sunt în continuare pe hârtie, statul nefăcând niciun pas concret pentru a atrage investitori în aceste proiecte de peste 7,5 mld. euro.

    În cele 100 de zile de guvernare însă, cea mai fierbinte discuţie din toată piaţa energetică a fost cea privind modificarea schemei de sprijin pentru energia regenerabilă, sector care a atras investiţii de peste 3 miliarde de euro în ultimii trei ani de zile. Abia la finalul săptămânii trecute, ANRE a anunţat concluziile analizei de monitorizare a pieţei pe 2012 de unde rezultă o supracompensare evidentă, mai ales în cazul proiectelor de energie solară. Deocamdată însă nu a fost luată o decizie concretă, ceea ce a dus la un blocaj total al investiţiilor. 

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Rompetrol Rafinare estimează pentru acest an afaceri de 4,8 miliarde dolari, în creştere cu 12,4%

    Compania Rompetrol Rafinare, din grupul Rompetrol, estimează că în acest an va înregistra o cifră de afaceri brută de 4,8 miliarde de dolari, în creştere cu 12,4% faţă de valoarea de 4,27 mld. dolari de anul trecut, şi a bugetat pierderi de 51,4 milioane dolari, de 2,3 ori mai mici. Compania a avut anul trecut pierderi de 118,6 mil. dolari. Bugetul pentru 2013 va fi discutat în adunarea generală a acţionarilor Rompetrol Rafinare programată pentru 29 aprilie. Rompetrol Rafinare a bugetat pentru anul în curs investiţii de 60 mil. dolari, faţă de 118,6 mil. dolari în 2012. Compania a finalizat anul trecut programul de creştere a capacităţii de procesare a rafinăriei Petromidia la 5 milioane tone de materie primă pe an. Totodată, compania arată că va procesa la Petromidia o cantitate de 4,57 milioane de tone de materii prime, în creştere cu 12,8% faţă de 2012, din care 4,26 milioane tone de ţiţei, comparativ cu 3,8 milioane tone de ţiţei anul trecut. În urma rafinării, compania estimează că va obţine 4,43 milioane tone de produse, cu 12,7% mai mult faţă de cele 3,93 milioane tone produse finite în 2012. De asemenea, compania intenţionează să majoreze cantităţile de carburanţi livrate pe piaţa internă cu 27%, de la 2,15 milioane tone la 2,73 milioane tone, dar şi exporturile, de la 1,37 la 1,52 milioane tone.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Scumpirile din energie inflamează şi în februarie preţurile industriale, care cresc anual cu 5,4%

     În februarie 2013, comparativ cu ianuarie 2013, preţurile producţiei industriale din România au crescut cu 0,3%. Pe piaţa internă, cât şi pe piaţa externă, preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,3%, pootrivit Institutului Naţional de Statistică.

    Faţă de ianuarie, preţurile producţiei industriale au crescut la grupa produselor energetice (+1,6%). Pentru celelalte mari grupe industriale s-au înregistrat scăderi de preţuri; cele mai importante fiind cele ale preţurilor din industria bunurilor de capital (-0,3%), urmate de cele din industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-0,2%), industria bunurilor de uz curent (-0,2%) şi industria bunurilor intermediare (-0,1%).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro