Zeci de insule greceşti sunt scoase la vânzare, ca urmare a crizei din Grecia, iar preţurile pot fi comparate în unele cazuri cu cele pentru care se vând unele locuinţe în marile capitale ale lumii.
Specialiştii imobiliari preconizează deja o escaladare a ofertelor de acest gen.
ACESTA ESTE TOPUL CELOR MAI “IEFTINE” INSULE GRECEŞTI SCOASE LA VANZARE
Interzicerea totală a fumatului în spaţii publice dar şi a vânzării produselor din tutun la o distanţă de mai puţin de 250 metri de spitale şi unităţi de învăţământ a iscat vâlvă în rândul susţinătorilor ideii, al producătorilor de tutun, dar şi între comercianţi şi operatorii de spaţii Horeca. Care este miza?
Tot ce s-a impus cu forţa nu a funcţionat. Oamenii fac legislaţie din birouri fără să aibă contact cu realitatea”, spune Tinu Sebeşanu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA). Propus în urmă cu câteva luni, proiectul de lege a produs reacţii din partea celor vizaţi de acest demers.
Pe de o parte susţinătorii proiectului argumentează că noile prevederi apără dreptul la sănătate, dar fac referire chiar şi la dreptul de liberă circulaţie, argumentând că într-un local care permite fumatul un nefumător nu se poate deplasa după bunul plac. Pe de altă parte, reprezentanţii industriei, ai comercianţilor şi ai afacerilor din horeca afirmă că noile reglementări vor duce la creşterea pieţei negre şi la scăderea locurilor de muncă din domeniile vizate (producţie, distribuţie, desfacere).
Peste 250 de organizaţii medicale, academice, de tineret şi protecţie a drepturilor copiilor şi a dreptului la sănătate au constituit Coaliţia România Respiră, care a semnat propunerea de modificare a legii privind efectele negative ale consumului de tutun. „Alături de Austria, Cehia şi Slovacia, România oferă protecţie limitată sau chiar deloc în ceea ce priveşte fumatul pasiv, în principal din cauza unei legislaţii ineficiente, limitate şi prost puse în aplicare”, arată un comunicat al Coaliţiei România Respiră.
Pe de altă parte, Sebeşanu consideră că dreptul cel mai important câştigat la revoluţie este dreptul de a alege. „Tot aud exemple referitoare la ce se întâmplă în SUA, unde este interzis fumatul în public, iar eu am trăit acolo. Ar trebui să ne gândim şi la faptul că ei au început o campanie de educare în anii ‘70. Nu poţi veni cu o măsură represivă brusc, peste noapte. În alte ţări au început să limiteze fumatul şi în paralel au derulat campanii de educare a tinerilor. Iar în secunda în care au oprit total fumatul în public consumul era deja redus”, afirmă Tinu Sebeşanu.
Anul trecut, HORA a desfăşurat o cercetare în rândul a peste 9.200 de persoane juridice cu activităţi în domeniul horeca, iar 70% dintre respondenţi au declarat că fumatul trebuie limitat în zone speciale, în cadrul operatorilor din industria ospitalităţii; 60% au indicat că numărul de clienţi şi veniturile vor scădea în cazul în care fumatul este complet interzis. „Lumea circulă prin Europa şi ia frânturi de ici-colo, din care vrea să facă legi care n-au cap şi nici coadă. Când vin normele metodologice, constată că nu se pot aplica, aşa cum s-a întâmplat cu bacşişul. Sunt legi făcute de birocraţi care n-au lucrat o zi în industrie şi nu înţeleg cum funcţionează”, mai spune Tinu Sebeşanu.
Tot el este de părere că pierderile industriei „ar fi masive, nu numai pentru că nu mai intră clienţi, ci şi pentru că timpul de stat la masă se reduce substanţial, la fel şi consumul. Noi am avut o scădere de 30% în venituri în prima săptămână atunci când s-a aplicat prima oară legea. Iar acum propunerile de restricţii sunt mult mai drastice”. Pe de altă parte, conform legii în vigoare, respectiv 349/2002, care reglementează fumatul în spaţiile publice, atunci când proprietarii sau managerii de baruri şi resturante nu stabilesc că fumatul este interzis în localurile respective, legea impune separarea efectivă a spaţiilor.
Şi reprezentanţii industriei tutunului au o poziţie fermă: „Este arhicunoscut că produsele noastre prezintă riscuri asociate de sănătate şi considerăm că sunt necesare reglementări echilibrate”. Conform scrisorii semnate de reprezentanţii companiilor producătoare de tutun, se estimează că „dintr-un total de 73.000 de puncte de vânzare cu amănuntul a produselor din tutun, aflate la ora actuală în România, vor fi afectate peste 46% la nivel naţional: 54% în mediul urban şi 27% în mediul rural. În Bucureşti, impactul estimat este de 65% din numărul punctelor de vânzare.”
Iar proiectul de lege va favoriza creşterea contrabandei, susţin reprezentanţii industriei, care arată că anul trecut cele trei mari companii producătoare de ţigarete (British American Tobacco, Philip Morris şi JTI) au virat la buget circa 2,7 miliarde euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţiil; suma reprezintă 1,75% din PIB şi 12,5% din totalul veniturilor bugetare.
La rândul lor, cei peste 750 de membri ai Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR) au subliniat într-un comunicat de presă că restricţiile propuse de proiectul antifumat sunt extreme şi au fost propuse fără consultarea celor care urmează să fie afectaţi, „cu toate că impactul economic şi social este major, pe tot teritoriul României”. Astfel, potrivit datelor ANCMMR, numai în Bucureşti există peste 600 de unităţi de învăţământ şi peste 100 spitale şi unităţi sanitare pentru o suprafaţă urbană de 285 kmp. Cora Maria Muntean, preşedinte al ANCMMR, afirmă că între consecinţele iniţiativei legislative se numără scăderea cifrei de afaceri în cuantum egal cu vânzările generate de ţigarete, precum şi scăderea traficului de consumatori fumători, ceea ce conduce la reducerea vânzărilor şi pentru alte categorii de produse, deoarece valoarea coşului de cumpărături al unui consumator fumător este mai mare decât cel al unui nefumător, cu 32%.
În esenţă, discordia dintre taberele pro şi contra fumătorilor are la bază, practic, neaplicarea unei legi existente. Conform recomandărilor Consiliului European, fiecare ţară a avut libertatea de a reglementa diferit acest subiect. Astfel, există ţări unde s-a stabilit interdicţie totală – ca Irlanda, Marea Britanie, Grecia, Bulgaria, Malta sau Ungaria – dar şi ţări cu restricţii moderate, ca în Germania sau Estonia. Poate că toate aceste discuţii nu ar fi avut loc dacă legea existentă deja, care reglementează fumatul în locuri publice, ar fi aplicată.
Pe lângă o reformă serioasă în principalele domenii, Grecia trebuie să urmeze un calendar strict de măsuri pentru a primi ajutorul financiar de care are nevoie.
Măsurile includ, între altele, simplificarea sistemului TVA, adoptarea Codului de Procedură Civilă, reformarea sistemului de pensii, dar şi intensificarea eforturilor pentru privatizarea companiilor de stat.
O altă variantă pentru a obţine o parte dintre fondurile necesare pentru achitarea datoriilor către creditori o reprezintă scoaterea la vânzare a unora dintre insulele deţinute, notează Business Insider.
Conform mai multor estimări făcute de-a lungul timpului, Grecia are între 1.200 şi 6.000 de insule, în funcţie de dimensiunile minime luate în calcul, însă nu este cert câte dintre acestea sunt deţinute propriu-zis de guvernul elen. În plus, doar în jur de 10% dintre aceste insule sunt şi locuite.
Nu este de mirare, aşadar, că zeci de insule greceşti sunt scoase deja la vânzare, iar preţurile pot fi comparate în unele cazuri cu cele pentru care se vând unele locuinţe în marile capitale ale lumii.
Pe site-ul Private Islands Online, de pildă, unele insule pot fi cumpărate cu suma „modestă” de doar 3 milioane de euro, iar specialiştii imobiliar preconizează deja o escaladare a ofertelor de acest gen în următorii câţiva ani.
Deşi este vorba despre insule private, statul elen ar avea cu siguranţă de câştigat de pe urma unor astfel de tranzacţii, dacă taxele aferente sunt colectate şi utilizate corect.
Top 10 insule greceşti de vânzare (după preţ)
10. Insula Dulichium – 40 milioane Euro
Localizare: Marea Ionică
Dimensiune: 5,4 milioane metri pătraţi
Dezvoltare: Neamenajată
9. Insula Egeea Nordică – 35 milioane Euro
Localizare: Chora
Dimensiune: 348.029 metri pătraţi
Dezvoltare: Neamenajată
8. Insula St. Thomas – 15 milioane Euro
Localizare: Golful Saronicos, lângă Corint
Dimensiune: ~1,2 metri pătraţi
Dezvoltare: Neamenajată
7. Insula Nafsika – 6,9 milioane Euro
Localizare: Marea Ionică
Dimensiune: aproape 5 milioane metri pătraţi
Dezvoltare: Neamenajată
6. Insula Kardiotissa – 6,5 milioane Euro
Localizare: Marea Egee
Dimensiune: 1,13 milioane metri pătraţi
Dezvoltare: Neamenajată
5. Insula Nissos Sofia – 5,5 milioane Euro
Localizare: Marea Ionică
Dimensiune: 176.000 metri pătraţi
Dezvoltare: Neamenajată
4. Insula Kythnos (porţiune) – 5 milioane Euro
Localizare: Marea Egee, la vest de Insulele Ciclade
Dimensiune: 191.182 metri pătraţi
Dezvoltare: Amenajată
3. Insula Stroggilo – 4,5 milioane Euro
Localizare: Marea Egee, Arhipelagul Dodecanez
Dimensiune: 218.530 metri pătraţi
Dezvoltare: Neamenajată
2. Insula Gaia – 3 milioane Euro
Localizare: Marea Ionică, Arhipelagul Echinades
Dimensiune: 174.014 metri pătraţi
Dezvoltare: Parţial Amenajată
1. Peninsula Lihnari – 3 milioane Euro
Localizare: Golful Corintului
Dimensiune: 384,451 metri pătraţi
Dezvoltare: Neamenajată
(Sursa: Business Insider, via Private Islands Online)
Anamaria Ştefan a vândut de-a lungul anilor tot felul de produse: materiale de construcţii, telefoane mobile sau obiecte tradiţionale indiene. Acum are o afacere cu perdele, draperii şi obiecte decorative din ţesături, promovate printr-o platfomă de cinci site-uri şi 42 de conturi de Facebook.
Încasările de anul trecut au fost de 1,3 milioane de euro, în creştere faţă de 2013, când încasările au fost de 1 milioane de euro. Reţeaua de magazine reuneşte acum la 24 de spaţii, dintre care 7 sunt proprii şi 17 francize. Miza mare a antreprenoarei este însă exportul, care ar urma să dubleze în următorii ani cifra de afaceri.
„Avem ghiduri de cumpărături în patru limbi – română, franceză, italiană şi germană – şi vrem să dezoltăm şi în arabă. Avem 18 clienţi în 12 ţări de pe trei continente – Europa, Asia şi Africa. Interesul nostru este să creştem exporturile“, spune antreprenoarea ieşeancă. De mai bine de un an Sophia are un departament special pentru export şi Anamaria Ştefan este încredinţată că „acesta este viitorul“.
Primii paşi au fost participările la târgurile internaţionale din Birmingham, Paris şi Milano. Exportul reprezintă acum puţin, dar spune că observă de la lună la lună creşteri. „Am început să primim comenzi de la clienţi care ne-au văzut de mai multe ori la târguri. Vor să vadă că suntem activi şi existăm în piaţă“. De pildă, după participarea în toamna anului trecut la un târg, Sophia a primit comenzi din Franţa, Austria, Italia, Elveţia, Belgia, Spania, Dubai, Qatar.
„După ani buni de căutări şi încercări, acum ştiu exact direcţia în care trebuie să merg, care este nişa mea. Vreau ca Sophia să fie un reper în domeniul decoraţiunilor pentru casă.“ Ca să ajungă aici a avut nevoie de ani buni de căutări şi încercări, pentru că, fondată în 2004, firma vindea iniţial produse tradiţionale din India, sub marca Sophia Incredible India. Cu studii de profil economic, ieşeanca a intrat în lumea afacerilor de la 20 de ani, când a început să dezvolte o reţea de magazine de telefonie, la care a renunţat patru ani mai târziu, când a pus bazele Sophia.
Compania CIT Grup din Timişoara, specializată în comercializarea echipamentelor IT second-hand sau recertificate (refurbished), şi-a crescut afacerile în ultimii ani, pe fondul crizei financiare care a determinat companiile să îşi reducă cheltuielile, inclusiv cele legate de achiziţiile de echipamente IT.
Dan Iliescu povesteşte că a primit două calculatoare de la tatăl său – „nu ştiu nici azi de ce a cumpărat două“ – şi s-a gândit că ar putea să facă bani lăsându-i şi pe alţii să le folosească. „M-am gândit să le închiriez, să dau şi altora acces la calculator. Şi aşa, de la două calculatoare am ajuns la zece. Am pus apoi bazele unui club de PC şi am reuşit să fac o înţelegere cu o firmă mare de IT din Timişoara. Ei apelau la mine pentru testarea produselor în cadrul acelui club.“
A petrecut un an în Statele Unite, în cadrul unui program de student exchange, şi s-a întors decis să urmeze calea antreprenoriatului. „Când m-am întors în ţară am reuşit să vând calculatoarele cu un preţ apropiat de cel cu care le cumpărasem. Am înţeles că era o oportunitate acolo, şi acela a fost practic momentul zero al companiei“, povesteşte Iliescu. Au urmat apoi o serie de contracte cu mai multe firme din Timişoara, CIT Grup devenind practic distribuitor. Timp de cinci ani au vândut numai monitoare, ulterior dezvoltând şi partea de calculatoare, servere şi alte echipamente.
„O poveste interesantă s-a petrecut la Düsseldorf, unde plecasem să cumpăr monitoare, dar firmele cu care luasem legătura nu mai existau când am ajuns acolo. După o săptămână de căutări ne plimbam aiurea prin Düsseldorf, cheltuisem aproape toţi banii, şi am văzut un magazin de produse second-hand. Am aşteptat până luni şi am cumpărat un tir de marfă“, îşi aminteşte antreprenorul.
Dan Iliescu spune că firma pe care o conduce, înfiinţată în 2002, a trecut prin mai multe etape până să ajungă un jucător important pe piaţa de IT. „La început am vrut să fim cei mai ieftini, dar am înţeles cu timpul că acest lucru nu se poate. Aşa că am decis să fim cei mai buni din punct de vedere calitativ, să încercăm permanent să inovăm în branşă. Avem în continuare şi produse ieftine, pentru cei care le doresc, dar ne concentrăm pe alte aspecte“, spune el.
„Am adus în România conceptul de Microsoft refurbished cu doi ani înainte să apară în Europa, este un produs testat de trei ori şi care are patru ani garanţie. Este dublă faţă de garanţia primită pentru un produs nou cumpărat. Când am înţeles că e mai importantă calitatea decât preţul am reuşit să ne dublăm cifra de afaceri în doi ani.“
CIT Grup comercializează două categorii de produse, pentru persoane fizice şi pentru companii. „Produsele pentru companii au altă calitate decât cele pentru persoane fizice, este normal să fie aşa“, subliniază Iliescu. Clienţii CIT Grup sunt în principal persoane juridice, atât consumatori finali – companii cu parcuri IT mari care aleg produsele refurbished pentru faptul că au garanţie de până la trei ani şi au la dispoziţie şi servicii de post vânzare la fel ca în cazul echipamentelor noi -, cât şi redistribuitori de echipamente IT de dimensiuni mici şi medii. „90% din produse le vindem către companii, iar acestea economisesc în jur de 40-50% faţă de costul pe care l-ar avea cu produse noi.“
Compania a crescut chiar şi în perioada de criză, atunci când mulţi comercianţi au avut probleme în a-şi vinde produsele.
„Pe noi criza ne-a ajutat, pentru că oamenii au început să fie mai atenţi şi să cumpere lucruri care să merite banii. Erau mult mai atenţi, iar pe noi acea atenţie ne-a ajutat. Am avut creşteri în acea perioadă şi avem creştere şi acum, de 30-40% pe an. Anul acesta am crescut veniturile cu 25% faţă de perioada similară a anului 2014“, spune Iliescu.
Cresterea se datoreaza proiectelor dezvoltate alaturi de jucatori importanti din Europa Centrala si de Est si a vanzarii propriei platforme Softelligence EBS.
Astfel, exportul de software reprezinta aproximativ 30% din cifra de afaceri Softelligence pentru primele luni ale acestui an. Cele mai importante proiecte au vizat dezvoltarea unor sisteme complexe in zona de vanzari si achizitii, principalele verticale de business fiind domeniul bancar, productie si servicii. Tarile in care Softelligence a activat pana in prezent sunt Marea Britanie, Suedia, Germania si Austria.
Cresterea Softelligence vine si in contextul in care companiile romanesti de software si servicii IT au inregistrat venituri cu 13% mai mari in 2014 fata de 2013, conform Studiului „Romanian Software and IT Services Industry”, facut public in luna iunie 2015 de catre ANIS – Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii si realizat de catre PAC – Pierre Audoin Consultants.
Australia şi-a scos la vânzare cea mai mare proprietate privată, un teren de dimensiunea Scoţiei, pentru 245 de milioane de euro, scrie The Telegraph.
Terenul care a fost scos la vânzare de o companie din Australia aparţine familiei baronului Sidney Kidman, o rudă îndepărtată a actriţei Nicole Kidman.
Lotul uriaş de pământ scos la vânzare a trezit interes la nivel global, mai mulţi investitori fiind interesaţi, în ciuda apelurilor făcute de parlamentari pentru a bloca eventuala tranzacţia prin care urmează să fie înstrăinat. Mai mult de 30 de ofertanţi din întreaga lume s-au arătat interesaţi de teren, inclusiv familii de fermieri, fonduri de investiţii, companii procesatoare de carne, investitori străini şi de fonduri de pensii din China, SUA, Marea Britanie, Elveţia, dar şi Canada.
Pictura din 1962 a artistului Andy Warhol, ce reprezintă o parte dintr-o bancnotă de un dolar, a fost vândută la licitaţie pentru 32,8 de milioane de dolari la casa Sotheby’s din Londra.
Opera se numeşte “Bancnota de un dolar (certificatul de argint)” şi a văzut lumina zilei în urma unei discuţii dintre Warhol şi unul dintre prietenii lui apropiaţi.
Aflându-se intr-o pană de idei, Warhol a cerut sfatul prietenului, iar acesta i-a spus să picteze ceva la care ţine mult. Warhol s-a gândit şi a zis că iubeşte banii cel mai mult. Bancnota de un dolar este singurul tablou pictat de mâna al artistului. În anii 80, Andy Warhol s-a reîntors la tema banilor şi a mai creat câteva opere. Warhol a susţinut că tot timpul a fost atras de imaginea dolarului, de design-ul acestuia.
Un tablou în ulei realizat în 1955 de Pablo Picasso în culori vibrante, ca omagiu adus prietenului şi rivalului său Henri Matisse, a fost vândut în această lună cu 179,4 milioane de dolari, la o licitaţie organizată de casa Christie’s la New York, şi a devenit astfel cea mai scumpă operă de artă tranzacţionată vreodată la licitaţie.
Aproape de primăria oraşului Otopeni, drumul coteşte la dreapta, iar indicatorul îţi arată direcţia către localitatea Tunari. Ţii drumul, ieşi din Otopeni şi intri „în judeţul Câmpulung“, cum numeam eu în copilărie zonele întinse de câmpie fără construcţii sau recolte. Nu apuci să te plictiseşti însă de câmpurile goale pentru că apar rapid primele case construite. Unele sunt finalizate. Pe altele, le-a mâncat criza.
Drumul merge mai departe, iar pe partea dreapta poţi vedea un afiş care te anunţă că ai ajuns la Amber Garden, un complex rezidenţial verde şi de lux dezvoltat de compania Alesonor. Intri în complex şi în faţă vezi pădurea, iar în dreapta te aşteaptă piscina casei numărul 1, respectiv show-room-ul proiectului imobiliar de lux care ar urma să cuprindă 60 de vile. În prezent sunt finalizate şase, iar până în primăvara anului viitor sunt planificate alte 11.
„Întregul proiect va fi gata peste circa trei ani“, spune Leonidas Anastasopoulos, unul dintre cei patru investitori greci care au investit în acest proiect prin intermediul dezvoltatorului imobiliar Alesonor. Antreprenorul are 37 de ani şi a venit în România în 2003, convins de unul dintre partenerii săi care avea deja un business aici. După o perioadă în care a făcut naveta între Grecia şi România, în urmă cu 11 ani s-a mutat la Bucureşti. „Am ales să vin în România pentru că am simţit ce va urma pentru Grecia“, spune Leonidas Anastasopoulos. În prezent, Grecia se luptă cu una dintre cele mai acute crize din istorie, fiind ameninţată atât de intrarea în incapacitate de plată, dar şi de „eliminarea“ din zona euro. Prin comparaţie, economia locală se află pe un trend ascendent, ba chiar şi piaţa imobiliară a început să se dezgheţe.
Cei patru parteneri au investit împreună în mai multe proiecte rezidenţiale de lux amplasate în centrul Bucureştiului, mizând încă de la început pe segmentul de lux. Cei patru sunt implicaţi împreună însă în mai multe businessuri, în industrii precum telecom, echipamente sportive sau modă. Unul dintre partenerii lor este Sony Mordechai, antreprenorul grec cunoscut în piaţă atât pentru investiţiile sale imobiliare, cât şi pentru faptul că a adus în România brandul de lux Burberry la parterul hotelului de cinci stele Radisson Blu, dar şi brandul Nike la începutul anilor 2000. Fiecare dintre cei patru antreprenori se ocupă mai îndeaproape de unul dintre businessurile dezvoltate împreună în România, Leonidas Anastasopoulos concentrându-se pe dezvoltările imobiliare ale grupului.
Povestea Amber Gardens a început în 2007, când cei patru antreprenori au cumpărat terenul de 5 hectare, pentru care au plătit atunci 5,5 milioane de euro. Au analizat atent ce pot face pe el şi au decis să dezvolte un proiect rezidenţial, urmând să profite de pădurea din apropiere. „Un alt avantaj al zonei este faptul că ai acces de pe centură aici, astfel că este uşor de ajuns din Bucureşti.“ Au ştiut de la început că vor să dezvolte un proiect rezidenţial în zona de nord a Bucureştiului, însă nu au vrut să fie încă unul dintre investorii care au optat pentru Pipera. „Este o zonă care nu s-a dezvoltat organizat, pe când aici există un plan urbanistic ce trebuie urmărit. Spre exemplu, este obligatoriu ca străzile să fie albe în toată zona.“ Construcţia proiectului a început la şase ani de la achiziţia terenului, în 2013, când economia dădea semne că îşi revine din somnul lung în care căzuse în 2009. „Am realizat în criză că dezvoltarea de case în afara Bucureştiului a scăzut drastic.“ În 2013 cei patru antreprenori au făcut un studiu de piaţă şi au aflat că potenţialii lor clienţi vor să se mute din capitală, în căutarea de linişte şi de spaţiu.
„Este ţara lui Dumnezeu, e frumos aici” a spus Maddie Love, care împreună cu soţul său şi-au achiziţionat propriul oraş „în mijlocul pustietăţii”, după cum a afirmat cuplul.
Oraşul aflat în statul american Washington se numeşte Wauconda şi se află la 50 de kilometri de graniţa canadiană. Pentru suma de 360.000 de dolari solicitaţi de fosta proprietară, familia Love a intrat în posesia unei cafenele, unei benzinării, a unui oficiu poştal, a unei case cu patru dormitoare şi chiar a propriului cod poştal. Deşi au încercat să-şi construiască o locuinţă permanentă aici, visul lor nu a putut fi îndeplinit iar oraşul a fost din nou scos la vânzare Wauconda.
Pentru cei care îşi permit, cumpărarea unui oraş vine la pachet cu anumite avantaje financiare. De exemplu, cu 550.000 de euro cei interesaţi pot cumpăra un apartament cu trei camere în Paris sau un sat medieval, ca Valle Piola, aflat la trei ore de mers cu maşina din Roma. Alţii pot avea, însă, motive ce ţin de partea sentimentală atunci când fac o asemenea achiziţie.
Indiferent de motivele care îi determină pe unii să-şi facă un asemenea cadou, provocarea nu stă în costuri, ci în dificultatea de a găsi asemenea oraşe „de vânzare”. Ocazional, unele se pun în vânyare pe eBay sau alte site-uri similare, însă de cele mai multe ori potenţialii cumpărători află de ele prin intermediul mass-media. O altă problemă poate fi birocraţia stufoasă, în cazul în care există parcuri sau amfiteatre publice. În acest caz, consultanţii juridici şi cei pe probleme de mediu sunt o prezenţă neceasară de-a lungul procesului. „Trebuie să ai o viziune asupra viitorului”, spune Susan Wachter, o profesoară de finanţe, ca sfat pentru cei care vor să facă o asemenea investiţie. „Cum îşi va genera oraşul propriul profit? E rentabil? Când şi cu cât îl vei vinde?”
În cazul familiei Love, cei care au cumpărat Wauconda, lucrurile nu au avut o finalitate pozitivă: din cauza unor probleme tehnice, cheltuielile de întreţinere a oraşului au ajuns să depăşească investiţiile iniţiale, lucru care i-a determinat să se mute. „A fost o experienţă pe cât de plăcută, pe atât de neplăcută”, încheie Maddie Love. „Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, nu cred că am face asta din nou” spune ea.