Tag: imobiliare

  • Certificatul energetic va dicta pretul locuintelor!

    Potrivit normelor europene, locuinta, la fel ca frigiderul sau masina de spalat, trebuie sa aiba certificat energetic. In document se va arata in ce clasa energetica se incadreaza constructia, de la A la G!

     

    Click aici pentru mai multe detalii.
     

  • Henkel: Piata de adezivi va creste in acest an cu doar 15%

    "Piata de adezivi va creste in acest an cu doar 10-15%. Segmentul de termoizolanti va creste cu circa 40%, insa adezivii nu vor inregistra cresterea preconizata la inceputul acestui an", spune Lavinia Ciurtin, director de marketing al diviziei de adezivi din cadrul Henkel Romania.

     

    Divizia Henkel a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 141,6 milioane de euro si un profit net de 15,2 mil. euro, pentru acest an fiind estimata initial o crestere in volum a vanzarilor de circa 40%. Stagnarea pietei imobiliare, dupa cum a explicat Ciurtin, va avea un efect negativ asupra vanzarilor de adezivi ale Henkel, obiectivul de crestere a vanzarilor in volum fiind coborat la 30%. Majorarea vanzarilor de adezivi inregistrata anul trecut a fost de 40%.

     

    Divizia de adezivi a Henkel produce adezivi pentru constructi, izolanti si adezivi profesionali si adezivi comerciali. Compania detine pe plan local doua fabrici, la Pantelimon (langa Bucuresti) si Campia Turzii, capacitatea de productie a celor doua fabrici fiind de aproximativ 400.000 de tone anual.

     

    Compania cauta in acest moment teren pentru constructia unei noi fabrici, care ar urma sa fie amplasata in Moldova si care ar atrage o investitie de 10 milioane de euro. "Nu cred ca vom finaliza negocierile de achizitie a terenului in acest an. Speram insa sa intre in functiune in 2009", a mai spus Lavinia Ciurtin.
     

  • CBRE Eurisko: Piata locala de investitii nu este afectata precum cea din SUA

    "Aceasta tranzactie confirma previziunile consultantilor CBRE Eurisko. Noi apreciem ca piata locala de investitii este mai putin afectata de criza imobiliara prin care trec Statele Unite ale Americii si nu numai. Tara noastra este perceputa in continuare ca piata atractiva", considera Alexandra Dimofte, Head of Capital Markets, CBRE Eurisko.

     

    Totusi, spune consultantul companiei imobiliare, fondurile de investitii au devenit mai precaute. Potrivit datelor CBRE Eurisko, valoarea tranzactiilor imobiliare din primul semestru s-a ridicat la 903 milioane de euro, cu peste 10% mai putin decat in perioada similara din 2007.

     

    Alexandra Dimofte si Florin Tirla (Account Manager, Capital Markets CBRE Eurisko) au facut parte din echipa de consultanti formata din CBRE|Eurisko (imobiliar), EC Harris (tehnic), KPMG (financiar) si Tuca Zbarcea & Asociatii (legal) care au asistat compania de investitii DEGI in achizitionarea Iris Shopping Center, valoarea tranzactiei fiind de aproximativ 140 de milioane de euro.
     

  • Sonae incepe in aceasta toamna constructia mall-ului din Ploiesti

    Centrul comercial va face parte din proiectul imobiliar Barcanesti, a carei valoare investitionala se ridica la peste 250 de milioane de euro, potrivit informatiilor furnizate de catre dezvoltatorul proiectului, compania Plusvag. Proiectul se va intinde pe o suprafata totala de 101,63 hectare, urmand sa fie finalizat integral in 2012.

     

    Proiectul Barcanesti va include trei zone: Barcanesti Residential va fi format din blocuri cu trei si opt etaje, precum si case, la care se adauga doua gradinte, o biserica, o banca, un centru medical, un parc si un lac, dar si locuri de joaca si zone de agrement sportiv. Compania Plusvag a anuntat ca, la finalizarea proiectului, 33 de hectare din suprafata ansamblului rezidential va reveni municipalitatii orasului Ploiesti.

     

    Cea de a doua componenta a proiectului, Barcanesti Business, va avea o suprafata de 23,5 hectare, urmand sa includa cladiri de birouri, un hotel care ar urma sa fie clasificat la patru stele, mai multe centre de conferinte, spatii verzi, restaurante, locuri de parcare si o zona de sport si de agrement.

     

    Cea de a treia zona, Barcanesti Barcanesti Commercial Area, va ocupa 16 ha din suprafata totala a ansamblului si va prespune ridicarea unui centru comercial care va fi dezvoltat de catre compania portugheza Sonae Sierra. Acesta va fi cel de al doilea proiect al portughezilor pe plan local, dupa ParkLake Plaza din Bucuresti.

     

    De asemenea, compania va dezvolta un centru comercial si in Craiova, avand in portofoliu si mall-ul River Plaza din Ramnicu-Valcea. Cele trei proiecte ale Sonae Sierra aflate in dezvoltare vor atrage investitii totale de 600 de milioane de euro potrivit declaratiilor anterioare ale reprezentantilor companiei.

     

    “In 2-3 luni speram sa finalizam cu autorizatiile de constructii pentru infrastructura, urmand ca imediat sa demaram lucrarile" au declarat reprezentantii Plusvag. "De ce am ales “Barcanestiul” pentru dezvoltarea acestui proiect? Este extrem de aproape de Ploiesti, un oras dinamic si in plina dezvoltare, dar si la numai 20 de minute distanta de Bucuresti. Este situat langa autostrada A1 si este un loc deschis care respira", a mai spus Vaz Antunes, administrator al Plusvag.
     

  • Cum sa faci profit din falimentele imobiliare

    Unele proiecte imobiliare au intarzieri mari de predare, altele ar putea fi anulate inainte de saparea fundatiei. Daca pentru dezvoltatorii acestor proiecte falimentul echivaleaza cu dezastrul, pentru tn investitor abil aceste falimente pot reprezenta adevarate mine de aur.

     

    Cititi mai multe pe www.gandul.info
     

  • Cresterea taxelor notariale ingroapa businessul cu leasing imobiliar

    Leasingul imobiliar, considerat pana de curand o linie de business cu potential de crestere exponentiala timp de mai multi ani, a franat puternic in primul semestru, cauza fiind majorarea taxelor notariale pentru aceste tranzactii, care determina clientii sa caute alte surse de finantare.

     

    Cititi mai multe pe www.zf.ro
     

  • Coldwell Banker a investit 300.000 de euro in doua noi agentii

    “Asa-zisa criza imobiliara este, de fapt, tendinta de maturizare a pietei. Cumparatorii au inceput sa-si schimbe viziunea asupra modului de achizitionare, au devenit mai sofisticati, au nevoie de specialisti care sa le ofere solutii profesioniste. Cu siguranta, acest lucru va determina o selectie a dezvoltatorilor imobiliari si a serviciilor", considera Valentin Ilie, CEO si actionar al companiei.

     

    Cele doua sucursale – Coldwell Banker Banu Manta si Coldwell Banker Unirii, se adauga celor sapte sucursale existente deja, dintre care patru se situeaza in tara.

     

    Click aici pentru a citi mai multe despre companiile imobiliare specializate pe segmentul rezidential.
     

     

  • Harta ieftinirii locuintelor vechi din Bucuresti

    Preturile cerute de proprietarii locuintelor vechi din Capitala au inregistrat in ultimele sase luni ale acestui an scaderi cuprinse intre 8% la apartamentele cu doua camere din zona Rahova si 29,6% la garsonierele din zona Constantin Brancoveanu, potrivit datelor statistice ale site-ului imobiliar anuntul.ro.

     

    Cititi mai multe, pe www.gandul.info
     

     

  • Holcim: Nu suntem afectati de situatia din piata imobiliara

    “Noi nu am resimtit o scadere a cererii, situatia din piata imobiliara nu ne-a afectat in niciun fel. Din cate am inteles, la nivel de Bucuresti este o stare de asteptare din partea cumparatorilor, insa investitorii isi continua proiectele demarate si de aceea nu am resimtit nicio scadere a pietei imobiliare. Doar in zona Clujului si mai in nord pot spune ca investitorii au incetinit ritmul investitiilor, insa nu semnificativ”, a declarat directorul general al companiei, Markus Wirth.

     

    Acesta estimeaza ca cererea de ciment va creste in acest an cu un procent de aproximativ 20-22%, aceeasi crestere urmand sa fie consemnata si pentru cifra de afaceri a companiei. Holcim Romania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 296,64 milioane de euro, in crestere cu 28% fata de anul precedent. Cresterea veniturilor Holcim Romania va fi determinata si de majorarea preturilor, directorul companiei estimand pentru 2008, pana in acest moment, o majorare de pret a cimentului cu aproximativ zece procente.

     

    Holcim Romania a inregistrat anul trecut un profit net de 34,1 mil. euro, in scadere cu 33% fata de 2006, scaderea fiind cauzata de deprecierea din 2007 a monedei nationale, compania avand contractate credite in euro, in timp ce vanzarile se fac in lei. “Situatia din acest an va fi mai buna. Aprecierea leului a inceput si eu estimez ca efectul final va fi mai bun in acest an comparativ cu anul trecut”, a mai spus Wirth.

     

    Holcim a incheiat recent modernizarea fabricii de la Campulung in urma unei investitii de 120 de milioane de euro, majorandu-si astfel capacitatea de productie cu 30%. O investitie aditionala de 75 milioane de euro pentru fabrica de ciment din Campulung va incepe anul acesta si va fi finalizata in 2009. Aceste noi activitati investitionale vor fi directionate catre o serie de proiecte precum linii de macinare a clincherului, transportul la silozurile de depozitare si extinderea punctelor de incarcare a cimentului vrac.

     

    “Suntem in negocieri de achizitionare a mai multor producatori de materiale de constructii din Romania; tot ce pot spune este ca nu sunt specializati in productia de ciment. Cu siguranta vor fi tranzactii in acest an”, a mai declarat directorul Holcim Romania.

     

    Holcim detine pe plan local trei fabrici de ciment, in Turda, Campulung si Alesd, si 16 statii de agregate si betoane. Grupul elvetian isi imparte piata cimentului din Romania cu Lafarge (Franta) si HeidelbergCement (Germania).
     

     

    Cititi aici mai multe despre rezultatele financiare ale Holcim Romania din 2007, an in care compania a inregistrat cea mai mica marja de profitabilitate din intreaga industrie din ultimii ani.