BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • Metoda artistică la care doi români s-au gândit pentru a vinde mai multă cafea. Totul a început întâmplător

    Discuţia cu Cătălin Stoica, unul dintre fondatorii Cappucino Story, începe cu o incursiune referitoare la gradul de relaxare din momentul în care se comandă cafeaua – potrivit lui, formalităţile trebuie să existe exclusiv între persoanele oficiale, iar între el şi clienţii săi nu sunt necesare. Socializarea reprezintă pilonul pe care şi-au dezvoltat coffee point-ul (denumirea folosită de ei pentru spaţiul de 27 mp unde îşi dezvoltă afacerea) şi prin care îşi păstrează cei circa 2.000 de clienţi recurenţi proprietarii Cappucino Story. Cei doi Cătălin – Cătălin Stoica şi Cătălin Jianu – sunt atât fondatorii afacerii , cât şi singurii angajaţi. Fac totul, de la prepararea cafelei, la spălatul vaselor şi, cel mai important, la desenarea manuală a paharelor, prin care şi-au câştigat popularitatea. 
     
    Prieteni de mai bine de un deceniu, cei doi au lucrat în HoReCa peste 15 ani înainte de se hotărî să îşi facă propria afacere. Spun că au învăţat deopotrivă cum se fac lucrurile, cum nu se fac, şi, mai ales, cum şi-ar dori ei să le facă. În timp ce discutăm, se opresc să îşi salute clienţii, să îi întrebe în ce stadiu se află cu diferite proiecte – semn că nevoia de socializare speculată de ei a prins. „Mă raportez la oricine vrea să spună bună dimineaţa, vrea să bea o cafea; eu vând cuiva care are nevoie să socializeze. În străinătate, de-a lungul timpului, locurile ca acesta se numeau social place – în trecut prin Anglia era un spaţiu ca aceasta, unde se mânca, se bea cafea sau gin şi în momentul în care cineva intra acolo trebuia să spună ce veste aduce“, descrie Stoica atmosfera pe care şi-au dorit să o creeze. El spune că astfel de locuri „sociale“ sunt populare în ţările vestice, mai ales în America de Sud. „Noi suntem coffee point, nu suntem cafenea, nu suntem lounge, nu suntem espresso bar; coffee point-ul este un loc cu cafea, că el este to go, că poate să stea cineva zece minute să citească un mail sau că poate să schimbe câteva cuvinte cu cineva timp de un sfert de oră.“ 
     
    Au deschis Cappuccino Story la 1 aprilie 2015, în urma unei investiţii de 10.000 de euro; spun că nu şi-au recuperat încă suma cheltuită, iar ceea ce câştigă le permite să aibă veniturile pe care le-ar câştiga ca angajaţi. „Din businessul pe care îl facem aici, nu te poţi îmbogăţi. E ca şi cum ai avea un loc de muncă şi un salariu care să îţi asigure un trai mediu spre decent“, descriu veniturile înregistrate. În dezvoltarea Cappucino Story, găsirea locurilor cu densitate mare de oameni, dar fără chirii foarte mari a fost principala provocare. „Proprietarii au preţuri exagerate: la Unirii, de pildă, chiria ajunge la 100 de euro pe mp, dacă ai 20 mp, ajungi să plăteşti 2.000 de euro“, explică Stoica. „Locul pentru deschiderea unui astfel de spaţiu se caută, nu se alege: nu faci un loc şi aştepţi să vină lumea la tine, ci te duci în locurile unde este densitatea de oameni mai mare“, adaugă el. 
     
    Din rândul piedicilor întâmpinate, nu au lipsit nici pentru ei cele birocratice: „Taxa de alimentaţie publică pe care o plătesc pentru un an pentru locul acesta de 27 mp este aceeaşi cu cea plătită de un restaurant cu o suprafaţă de 1.000 mp, cu 600-800 locuri“, exemplifică el. Au găsit densitate mare în puncte diverse, pe care fondatorii Cappucino Story le-au luat la pas. Zilnic, au între 120 şi 150 de clienţi, iar preţurile pornesc de la 4 lei, variind în funcţie de tipul şi cantitatea băuturii. Folosesc cafea cu mărci cunoscute, pentru că „îl asigur pe clientul care va intra la mine că va întâlni acelaşi gust şi mâine, şi poimâine, că va bea acelaşi lucru în fiecare zi, iar el se va întoarce pentru aceeaşi experienţă“, spune Jianu, oferindu-mi un pahar pe care este desenat un mic elefant. 
     
    Cătălin Jianu a început să deseneze pe pahare întâmplător, în încercarea de a găsi o imagine care să le reprezinte brandul: „Voiam să personalizăm paharele şi ne gândeam să facem pentru fete ceva, pantofi, de exemplu, iar pentru bărbaţi o mustaţă; mi-am adus aminte că ştiu să desenez, am postat pe Facebook vreo două pahare, iar prietenii au început să-mi solicite diferite desene.“ De atunci, crede că a desenat cel puţin 50.000 de pahare. Cei doi îşi doresc să extindă conceptul, un prim pas în acest sens fiind deschiderea unei a doua unităţi, în 2018. „Există potenţial în continuare pe piaţă, iar dezvoltarea este benefică pentru toată lumea: vor avea de câştigat consumatorii, dar şi cei care îşi deschid un astfel de business.“

  • Antreprenorul care vinde cafea la 5 lei a ajuns anul trecut la afaceri de peste 1 milion de euro

    Cel mai dinamic business antreprenorial independent este lanţul de cafenele 5 to go. De fiecare dată când discut cu Radu Savopol, fondatorul acestuia, încep cu întrebarea „Câte cafenele aveţi acum?“, iar dacă trec mai mult de câteva zile interviul de la data apariţiei articolului, trebuie să fac încă o verificare. Lanţul 5 to go creşte atât de repede încât a evoluat de la lansare (când a definit conceptul cafelei cu preţ fix), în 2015, la 37 de coffee shop-uri (majoritatea dezvoltate în regim de franciză), la care se vor adăuga în curând încă cinci. Cifra de afaceri pe tot grupul 5 to go a ajuns la finalul anului trecut la 1,2 milioane de euro. 
     
    Antreprenorul enumeră cei mai importanţi factori legaţi de recuperarea investiţiei într-o cafenea: conceptul, calitatea, atmosfera, personalul, locaţia, designul, promovarea şi implicarea. El spune că aspectele cele mai dificile legate de dezvoltarea afacerii au fost legate de extinderea în sistem de franciză, atât în Bucureşti, cât şi în ţară. Paşii în afara Bucureştiului au fost cei mai complicaţi; 5 to go este prezent şi în oraşe precum Ploieşti, Cluj-Napoca, Piteşti, Timişoara. În rândul provocărilor numeşte şi crearea unei reţele de distribuţie şi aprovizionare, precum şi crearea unei imagini „cool şi fresh a brandului“, care a necesitat multă muncă şi implicare din partea unei echipe dinamice, dar care s-a concretizat prin obţinerea mai multor premii la sfârşitul anului 2016. „Reţeaua de francizaţi este una dintre cele mai puternice din România, sunt oameni care şi-au dedicat activitatea total.“ 
     
    Birocraţia este un alt aspect care nu face uşoară dezvoltarea unui astfel de business: pentru obţinerea de avize, autorizaţii şi alte documente, 5 to go a creat o firmă externă care să se ocupe doar de aşa ceva. Afacerea operează acum cea mai mare reţea de coffee to go şi planurile mizează în continuare pe extinderea prin parteneri. Un prim parteneriat în acest sens îl au cu lanţul axat pe vânzarea de mâncare sănătoasă Fru Fru în locaţia din centrul comercial Promenada, unde 5 to go aduce conceptul de cafea, iar Fru Fru pe cel cu produse alimentare şi băuturi naturale. 
     
    De anul trecut, Radu Savopol s-a concentrat şi pe extinderea pe piaţa din Polonia. „Este o piaţă uşor diferită faţă de România: în primul rând sunt mult mai naţionalişti şi îşi susţin brandurile proprii mai mult, de aceea încercăm un parteneriat cu o companie locală.“ Planurile antreprenorului legate de concepte ce se bazează pe vânzarea de cafea nu se opresc: în curând va lansa 5 to go Coffee Spot, dedicat zonelor de retail şi centerelor de afaceri.

  • Metoda artistică la care doi români s-au gândit pentru a vinde mai multă cafea. Totul a început întâmplător

    Discuţia cu Cătălin Stoica, unul dintre fondatorii Cappucino Story, începe cu o incursiune referitoare la gradul de relaxare din momentul în care se comandă cafeaua – potrivit lui, formalităţile trebuie să existe exclusiv între persoanele oficiale, iar între el şi clienţii săi nu sunt necesare. Socializarea reprezintă pilonul pe care şi-au dezvoltat coffee point-ul (denumirea folosită de ei pentru spaţiul de 27 mp unde îşi dezvoltă afacerea) şi prin care îşi păstrează cei circa 2.000 de clienţi recurenţi. Cei doi Cătălin – Cătălin Stoica şi Cătălin Jianu – sunt atât fondatorii afacerii Cappucino Story, cât şi singurii angajaţi. Fac totul, de la prepararea cafelei, la spălatul vaselor şi, cel mai important, la desenarea manuală a paharelor, prin care şi-au câştigat popularitatea. 
     
    Prieteni de mai bine de un deceniu, cei doi au lucrat în HoReCa peste 15 ani înainte de se hotărî să îşi facă propria afacere. Spun că au învăţat deopotrivă cum se fac lucrurile, cum nu se fac, şi, mai ales, cum şi-ar dori ei să le facă. În timp ce discutăm, se opresc să îşi salute clienţii, să îi întrebe în ce stadiu se află cu diferite proiecte – semn că nevoia de socializare speculată de ei a prins. „Mă raportez la oricine vrea să spună bună dimineaţa, vrea să bea o cafea; eu vând cuiva care are nevoie să socializeze.
     
    În străinătate, de-a lungul timpului, locurile ca acesta se numeau social place – în trecut prin Anglia era un spaţiu ca aceasta, unde se mânca, se bea cafea sau gin şi în momentul în care cineva intra acolo trebuia să spună ce veste aduce“, descrie Stoica atmosfera pe care şi-au dorit să o creeze. El spune că astfel de locuri „sociale“ sunt populare în ţările vestice, mai ales în America de Sud. „Noi suntem coffee point, nu suntem cafenea, nu suntem lounge, nu suntem espresso bar; coffee point-ul este un loc cu cafea, că el este to go, că poate să stea cineva zece minute să citească un mail sau că poate să schimbe câteva cuvinte cu cineva timp de un sfert de oră.“ 
     
    Au deschis Cappuccino Story la 1 aprilie 2015, în urma unei investiţii de 10.000 de euro; spun că nu şi-au recuperat încă suma cheltuită, iar ceea ce câştigă le permite să aibă veniturile pe care le-ar câştiga ca angajaţi. „Din businessul pe care îl facem aici, nu te poţi îmbogăţi. E ca şi cum ai avea un loc de muncă şi un salariu care să îţi asigure un trai mediu spre decent“, descriu veniturile înregistrate. În dezvoltarea Cappucino Story, găsirea locurilor cu densitate mare de oameni, dar fără chirii foarte mari a fost principala provocare. „Proprietarii au preţuri exagerate: la Unirii, de pildă, chiria ajunge la 100 de euro pe mp, dacă ai 20 mp, ajungi să plăteşti 2.000 de euro“, explică Stoica. „Locul pentru deschiderea unui astfel de spaţiu se caută, nu se alege: nu faci un loc şi aştepţi să vină lumea la tine, ci te duci în locurile unde este densitatea de oameni mai mare“, adaugă el. 
     
    Din rândul piedicilor întâmpinate, nu au lipsit nici pentru ei cele birocratice: „Taxa de alimentaţie publică pe care o plătesc pentru un an pentru locul acesta de 27 mp este aceeaşi cu cea plătită de un restaurant cu o suprafaţă de 1.000 mp, cu 600-800 locuri“, exemplifică el. Au găsit densitate mare în puncte diverse, pe care fondatorii Cappucino Story le-au luat la pas. Zilnic, au între 120 şi 150 de clienţi, iar preţurile pornesc de la 4 lei, variind în funcţie de tipul şi cantitatea băuturii. Folosesc cafea cu mărci cunoscute, pentru că „îl asigur pe clientul care va intra la mine că va întâlni acelaşi gust şi mâine, şi poimâine, că va bea acelaşi lucru în fiecare zi, iar el se va întoarce pentru aceeaşi experienţă“, spune Jianu, oferindu-mi un pahar pe care este desenat un mic elefant. 
     
    Cătălin Jianu a început să deseneze pe pahare întâmplător, în încercarea de a găsi o imagine care să le reprezinte brandul: „Voiam să personalizăm paharele şi ne gândeam să facem pentru fete ceva, pantofi, de exemplu, iar pentru bărbaţi o mustaţă; mi-am adus aminte că ştiu să desenez, am postat pe Facebook vreo două pahare, iar prietenii au început să-mi solicite diferite desene.“ De atunci, crede că a desenat cel puţin 50.000 de pahare. Cei doi îşi doresc să extindă conceptul, un prim pas în acest sens fiind deschiderea unei a doua unităţi, în 2018. „Există potenţial în continuare pe piaţă, iar dezvoltarea este benefică pentru toată lumea: vor avea de câştigat consumatorii, dar şi cei care îşi deschid un astfel de business.“

  • Confesiunile unui antreprenor: Am avut angajaţi care şi-au dat demisia înainte să înceapă vara, ca să meargă la mare. Am crezut că am eu o problemă personală, dar am vorbit şi cu…”

    Bogdan Calancea, un antre­pre­nor român, face afaceri de 1,5 milioane de euro cu creme, tratamente şi loţiuni pen­tru piele pe care le produce în Ger­mania, unde împreună cu doi asociaţi a pus bazele businessului său. Produsele sunt distribuite în toată  Europa, inclusiv în România, urmând să ajungă şi în Dubai.
     
    „Controlul calităţii este mult mai bun în Germania decât în altă parte, este foarte bine reglementat şi oferă încredere (…). Sediul este în Viena, aveam nevoie de o deschidere către vest. În anii 2010 dacă ziceai că eşti o companie românească nu erai privit foarte bine”. 
     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 30 ianuarie 2017

    COVER STORY: Cel mai popular business

    Formidabilele marje de profit aduc cafenelei titlul de cea mai profitabilă investiţie din domeniul horeca, pentru a doua oară în istoria locală a capitalismului. Cum s-a schimbat piaţa într-un deceniu şi cine sunt noii artizani ai cafelelor consumate de români?

    FINANCIAR: Planurile de modernizare a trezoreriei

    TEHNOLOGIE: Secretul unei creşteri de 400%

    STUDIU: Profilul datornicului român

    AFACERI: Tehnologie inovatoare, caut profit

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • A crezut 12 ani în ideea ei, iar în cele din urmă a ajuns la o avere de 7 milioane de dolari. Cum a reuşit

    Samantha Wills, designer de bijuterii şi antreprenor australian, a început afacerea acum 12 ani, când şi-a împachetat lucrurile şi a părăsit oraşul natal din Port Macquarie şi a condus până la Sydney cu ambiţia de a deveni cineva. Succesul ei nu a venit peste noapte, dar Samantha a reuşit să treacă peste toate. Afacerea ei a crescut de la o afacere locală la una internaţională, pornind de la o piaţă din Sidney.

    La vârsta de 26 de ani a reuşit să obţină, în urma afacerilor pe care le avea, primul milion de dolari. Astăzi, opt ani mai târziu, designerul de bijuterii are o afacere cu sediul în New York şi o cifră de afaceri de peste zece milioane de dolari cu echipe în Japonia, Franţa şi în ţara sa de origine, Australia.

    Afacerea antreprenorului australian a debutat înainte de apariţia platformelor Facebook şi Instagram. ,,Prima încercare prin care am trecut a fost să creez un brand prin care să le dau posibilitatea oamenilor să se implice, să facă parte din el”, a declarat Samantha Wills. În 2004 ea a început să vândă bijuterii realizate manual în faimoasele pieţe locale din Bondi Beach;  patru ani mai târziu s-a trezit că are şi mai multe datorii. A investit fiecare dolar pe care îl obţinea în inele, coliere , cercei şi brăţări, dar nu a reuşit să scape de datoriile pe care le avea.

    Piesele realizate de designerul australian au reuşit însă să fie validate la nivel internaţional; stiliştii au promovat bijuteriile Samanthei oferindu-le unor vedete internaţionale precum Eva Mendes, Rihanna şi Drew Barrymore. O pereche de cercei aparţinând antreprenorului australian au fost prezentaţi în al doilea episod din Sex & the City.

    Munca pe care a depus-o pentru a ajunge la succes este unul dintre motivele pentru care ea a lansat Fundatia Samantha Wills la începutul acestui an. Prin această fundaţie a încercat să ajute la consolidarea rolului femeilor în afaceri, prin schimbul experienţelor sale. “Primul tău milion de dolari este cea mai grea piatră de hotar”, a spus Wills. “Trebuie să înveţi câteva lecţii dacă vrei să faci un milion de dolari: trebuie să te aştepţi la neaşteptat; trebuie să-ţi ştii punctele slabe; să creezi un vis de echipă;  să canalizezi eforturile tale de fondator”.  Samantha Wills are o avere estimată la peste 7 milioane de dolari.

  • Zece filme pe care orice antreprenor ar trebui să le vadă

    Filmele tind să exagereze realitatea, însă chiar şi filmele pur ficţionale conţin un sâmbure de adevăr pe care oamenii îl pot sesiza sau de unde pot învăţa anumite lucruri. Iar cazul antreprenoriatului nu este diferit. Mai jos vă oferim o listă cu filme pe care antreprenorii sau viitorii antreprenori le pot vedea şi de unde pot învăţa ceva.

    • Thank You For Smoking este un film perfect pentru cei aflaţi în marketing care vor să înveţe câteva trucuri care-i vor ajuta cum să vândă aproape orice. Oricine este interesat de PR şi tehnici de negociere, comunicare şi managementul crizei ar trebui să-l vadă.

     

    • Startup.com este un documentar din 2001 care examinează măreţia şi decăderea start-upului GovWorks care a strâns finanţare de 60 de milioane de dolari de la Hearst Interactive Media, KKR, Sapient etc. Este util pentru a înţelege boom-ul şi decăderea erei dotcom şi cum prieteniile pot fi ameninţate de parteneriatele de business.

     

    • Catch me if you can este un film regizat de Steven Spielberg cu Leonardo DiCaprio în rolul principal şi spune povestea unui maestru a înşelăciunilor (DiCaprio) care se află într-un joc de-a şoarecele şi pisica cu un agent FBI (Tom Hanks). Antreprenorii pot vedea cum DiCaprio reuşeşte să găsească soluţii creative la probleme ce păreau că nu au o soluţie, cum să transforme o situaţie ce părea rea într-una bună, perseverenţă (DiCaprio nu se lasă bătut) şi bineînţeles,  faptul că orice faptă rea, ilegală, va fi pedepsită în cele din urmă.

     

    • Twelve Angry Men. Acest film superb al lui Sydeny Lumet poate nu părea o alegere evidentă pentru antreprenori, însă aici se evidenţiază cel mai bine dinamica grupului, cum comunică şi cum se impun liderii. Poţi vedea tehnici de negociere, de persuasiune şi de rezolvarea conflictelor. Plus, te vei distra de minune.

     

    • Wall Street. Charlie Sheen este un jucător la bursă care navigează rollercoaster-ul economic al Wall Street-ului adoptând mantra “lăcomia este bună” şi care îl idolatrizează pe un coleg de-al său ce nu respectă regulile. Acest film este o fereastră în lumea de pe Wall Street, corporate finance, pieţe de capital şi ne arată cum o minte tânără poate fi influenţată şi împinsă către mijloace necurate de operare.

     

    • Office Space. Da, spaţiile de birouri s-au schimbat de la lansarea filmului, însă relaţiile colegiale prezentate în film sunt încă de actualitate. Te vei distra, vei râde şi învăţa câte ceva despre leadership, team building sau dezvoltarea carierei.

     

    • Trilogia The Godfather. Filmele din această trilogie nu sunt doar produse cinematografice de calitate, ci şi subiect de invăţare pentru antreprenori. Aici poţi vedea de ce relaţiile/reţelele/alianţele construite contează, de ce este important să-ţi cunoşti competiţia şi cum să conduci discuţiile în momentele dificile.

     

    • The Devil Wears Prada nu este doar un film despre modă, ci unul despre ambiţie şi cum să perseverezi pentru a avea succes la jobul mult visat. Vei vedea cum să navighezi lumi necunoscute, cum să te descurci în situaţii neplăcute şi vei vedea că munca din greu va da roade, într-un final.

     

    • Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb este o satiră a războiului rece şi un film care te va distra de la început până la final, iar de-a lungul duratei peliculei te vei gândi la leadership şi loialitate.

     

    • The Rainmaker spune povestea unui absolvent de drept care se luptă cu o companie de asigurări pentru viaţa unui copil diagnosticat cu leucemie. Aici este portretizat cazul luptătorului mic, care nu are şanse (David în luptă cu Goliat) şi exemplifică puterea determinării şi responsabilităţii sociale.

    Mai sunt şi alte filme la care ne-am gândit că s-ar potrivi aici, dar pe care, poate, le vom include într-o serie cu numărul doi.
     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 23 ianuarie 2017

    COVER STORY: Războiul antibioticelor cu superbacteriile

    Medicina se află acum la un pas de dezastru: în lipsa unor măsuri ferme, de anvergură, la nivel mondial, rezistenţa la antibiotice ar putea provoca o creştere a pierderilor de vieţi omeneşti – circa 10 milioane de decese în fiecare an -, iar costurile ar putea exploda, înregistrând un plus de 100.000 de miliarde de dolari.

    SPECIAL: Doctorul din buzunar revoluţionează medicina

    MANAGEMENT: Românul care aduce private debt-ul pe piaţa locală

    TEHNOLOGIE: Povestea unei platforme de licitaţii

    STUDIU: Nivelul de bunăstare, îmbunătăţit, dar nu spectaculos

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Fetiţa de 13 ani care câştigă zeci de mii de dolari după ce a pornit o afacere de la o idee foarte simplă

    Cunoscută drept “Cea mai tânără antreprenoare din Detroit”, Asia Newson este cofondatoarea şi CEO-ul companiei Super Business Girl. În vârstă de 13 ani, fetiţa a pus bazele unei afaceri cu lumânări pe care le vinde clienţilor pe care îi întâlneşte pe străzile din Detroit.

    Pentru anul acesta, ea previzionează venituri de 100.000 de dolari, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes. (Estimările pentru 2016 vizau 70.000 de dolari şi au fost cât se poate de realiste, ajungând la 69.128 de dolari). Mai mult decât atât, ea a reuşit să pregătească 40 de copii din Detroit să devină şi ei antreprenori.

    Ce a atras-o pe Newson spre antreprenoriat? Acelaşi lucru care alimentează visurile multor alţi fondatori: libertatea.

    Newson a început afacerea când avea cinci ani – aceasta a evoluat de la vânzarea directe, spre punctul de a vinde produsele online pe site-ul superbusinessgirl.com. Potrivit celor care au avut şansa să îi fie potenţiali clienţi, strategia ei se bazează pe puterea sa de a ajunge la inimile oamenilor, potrivit ABC News.

    Un reporter ABC News a spus despre ea că are puterea “să vândă praf în deşert”, în timp ce o altă persoană citată de ABC News a caracterizat-o ca fiind neînfricată. Flerul său de business şi talentul nativ de marketing sunt punctele forte ale fetiţei. Ea a reuşit să câştige admiraţia propriterului echipei NBA, Dan Gilbert, cât şi susţinerea financiară a fondatorilor Bamboo Detroit ce i-au oferit spaţiul în care să îşi vândă produsele şi o conexiune la internet gratuită, astfel încât să îşi conducă afacerea mai eficient. De asemenea, echipa Bamboo Detroit îi oferă gratuit sfaturi despre cum să îşi îmbunătăţească afacerea.

    Chiar dacă a fost în centrul atenţiei presei americane, cu interviuri acordate ABC News 2020, Ellen şi Tedx Talk, ea a continuat să bată străzile pentru a face ceea ce ştie mai bine: vânzări directe. De asemenea, în timp ce alţii se mulţumesc cu îmbunătăţirea propriei afaceri, Newson antrenează şi alţi copii pentru a fi antreprenori, sfătuindu-i să îşi exploateze la maximum potenţialul, potrivit Financial Juneteenth. De fapt, Newson visează să deschisă şcoli în toată lumea, unde tinerii vulnerabili să fie învăţaţi lecţiile de bază ale antreprenoriatului. Îşi doreşte totodată să îşi extindă afacerea într-un lanţ de magazine pentru produsele sale.

    “Detroit este un loc minunat. Chiar dacă au existat multe ştiri negative despre acesta. Am reuşit chiar să trecem prin faliment”, a declarat Newson. “Detroit este în continuare un loc bun pentru a începe o afacere. Avem oameni minunaţi care încurajează iniţiativele de acest tip. Până la urmă, îmi vând lumânările aici şi câştig bine”.

    Tatăl fetiţei, Michael Newson, este atât partenerul ei, cât şi mentorul fetiţei şi o însoţeşte în timp ce îşi face prezentările de vânzări oamenilor de pe trotuare, din pieţe, din oraşe sau din suburbii. Potrivit ABC News, profitul pe care îl câştigă din vânzarea lumânărilor este donat în scopuri caritabile.

  • În rest, au UE şi americanii grijă de noi

    Noua generaţie, cei care aveau 10-15 ani în 2007, când am intrat oficial în Uniunea Europeană, nici nu-şi poate închipui cum a fost înainte, când părinţii lor stăteau la coadă la vize sau plecau în excursie şi rămâneau acolo sau plecau de tot din ţară, fără să-şi pună în niciun moment problema că s-ar mai putea întoarce.

    Pentru generaţiile 1949-1980, intrarea în Uniunea Europeană este destul de împărţită. O bună parte dintre ei spun că Europa, lumea occidentală, aici incluzând şi America, nu a adus nimic bun, decât străini la noi în ţară, începând de la arabi până la nemţi, care au dat jos fabricile şi au făcut malluri, care au cumpărat pe nimic mândria industriei construită de Ceauşescu, dar în schimb ne‑au dat locuri de muncă prost plătite, ne-au distrus educaţia şi sănătatea, ne-au forţat să mâncăm roşiile şi ardeii din import, care n-au niciun gust, ne-au furat oamenii ca să lucreze în ţările lor, ne-au dezbinat familiile etc.

    În schimb, au adus această libertate proastă – culturală, muzicală, socială etc., au umplut supermarketurile de produsele lor proaste (unde sunt salamul şi brânza noastră de altădată?), au înlocuit hainele noastre (unde este stofa aia de la Ploieşti care a ţinut 10 ani?) cu cârpele lor, i-au cumpărat pe liderii noştri etc.

    Şi toate acestea pentru ce? Pentru faptul că nu mai avem paşaport, că nu mai stăm la coadă la vize? Ce să facem cu pensia sau salariul mic, cum putem trăi?

    Cum ai putea să le explici părinţilor că Uniunea Europeană şi NATO au fost cele mai bune decizii politice pe care le-a luat România, când pensia este de 700-900 de lei pe lună, iar iarna o treime din bani se duc pe întreţinere? Când cad dinţi, CAR-ul sau un împrumut la bancă – într-un caz fericit – este soluţia, nu economiile adunate în timp, care au fost „furate” de Isărescu cu inflaţia şi deprecierea cursului valutar.

    Să nu mai vorbim de medicamente, care îţi mănâncă şi jumătate dintr-un salariu, dacă nu chiar mai mult, când te ajunge durerea din urmă.

    Pentru cei care stau în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Sibiu, Iaşi, Braşov, Constanţa, Oradea, viaţa este mult mai bună, oraşele au înflorit, banii sunt mai mulţi, iar calitatea vieţii este mai ridicată. Pentru foarte multe alte oraşe ale României, căderea comunismului şi Europa nu înseamnă un motiv de a deschide o sticlă de şampanie după 10 sau 26 de ani.

    Oraşele s-au depopulat, copiii lor au plecat care încotro, în Europa, în Canada sau în Statele Unite, fabricile în care au muncit nu mai există, viaţa este scumpă şi totul îmbătrâneşte în fiecare zi.

    România a pierdut peste 3 milioane de oameni după 1990, din care 2,5 milioane în ultimii zece ani. În 2007, primul an al integrării oficiale în UE, din România au plecat 544.074 de români, cel mai ridicat nivel. În 2008, au plecat 302.796, pentru ca în 2015 plecările să fie de 187.466.

    Dacă în 2007 România a raportat 214.728 de născuţi vii, iar în 2008 221.900, numărul de morţi a fost mai mare: au „plecat” 251.965, iar în 2008, 253.202.

    În 20015, numărul de născuţi vii a fost de 187.372, în timp ce numărul de morţi a fost 260.197.

    În aceste condiţii, sunt greu de vândut către public câştigurile Uniunii Europene aduse de investiţii, salarii (salariul mediu s-a dublat, iar salariul minim s-a triplat), creşterea exporturilor, dezvoltarea industriei IT, clădirile de birouri, mallurile, supermarketurile, automatizările din industrie (România chiar mai are industrie – 23% din PIB faţă de 17% la nivelul UE), îmbunătăţirea calităţii vieţii (spre exemplu, rata mortalităţii în familie a scăzut de la 12 morţi sub 1 an la 1.000 de născuţi vii în anul 2007 la 8 în anul 2015).

    Dacă România ar fi mers în primul deceniu, 1990-2000, la fel cum a mers în perioada 2000-2007, lucrurile ar fi arătat total schimbate.

    Sloganul „Nu ne vindem ţara” ne-a ţinut un deceniu în loc, a întârziat o schimbare în economie şi în societate cât pentru o generaţie.

    România a pierdut anii ’80 şi ’90, atât economic, cât şi politic, ceea ce se vede acum din plin, când ne dăm seama că nu avem un orizont în faţa ochilor în ceea ce priveşte recuperarea decalajelor, nu faţă de Germania, Franţa, Italia sau Spania, ci faţă de Polonia, Cehia, Ungaria, unde salariile sunt duble, deşi am stat la aceeaşi masă în comunism.

    Trecutul nu mai putem să-l întoarcem, aşa că ne uităm înainte cu speranţa că aceia care au decizia pe mână s-au uitat puţin în istorie şi au capacitatea de a înţelege ce înseamnă decizii strategice greşite, pornind de la ideea că putem face totul singuri, că nu avem nevoie de nimeni, că putem trăi „în durerea noastră” şi n-avem nevoie de alţii, care să ne spună ce să facem la noi în ţară.

    Întrebările următorului deceniu de Uniunea Europeană (pornesc de la ideea că această cosntrucţie nu se va sparge) pentru România înseamnă: cum reducem polarizarea economiei; cum facem rost de un milion de oameni care să muncească; cum cosmopolizăm ţara pentru a deveni cea mai bună destinaţie pentru investitori; cum deschidem şi mai mult graniţele economiei (nu punem bariere); cum aducem înapoi în ţară jumătate de milion de români, cum determinăm noua generaţie să intre în business şi să nu fie angajaţi, cum schimbăm mentalul oamenilor de a lua în calcul pentru un job ca primă opţiune o companie privată, românească, şi nu statul sau o multinaţională; cum aducem 500.000 de moldoveni în România şi poate 100.000 de ucraineni pentru a întoarce acest declin demografic?

    În rest, au Uniunea Europeană şi America grijă de noi.