Tag: vizita

  • Donald Trump va avea o întrevedere la Londra cu regina Elizabeth a II-a şi Theresa May

    După summit-ul NATO de la Bruxelles, Trump va merge la Londra, unde va asista la o gală, apoi se va întâlni la un ceai cu regina Elizabeth a II-a la Castelul Winsor, după care va avea şi o întâlnire cu primul-ministru britanic Theresa May, care se confruntă cu probleme în cadrul propriului cabinet, după demisiile ministrului de Externe şi a consilierului său privind Brexit.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care este cea mai apreciată atracţie turistică din România de către străini – GALERIE FOTO, VIDEO

    Salina Turda constituie astazi un adevarat muzeu de istorie a mineritului în sare, se arată pe site-ul atracţiei turistice. Muzeul este vizitat de mii de români în fiecare lună, dar şi de străini atraşi de imaginile 

    “Dacă în iulie anul trecut am avut 81.592 de turişti, în iulie anul acesta au fost 89.434. Perioada de vârf de vizitare este luna august. Anul trecut, de exemplu, am avut în această lună aproape 120.000 de turişti.

    Salina Turda este deschisă zilnic între orele 9.00 – 19.00. Intrarea costă 20 de lei pentru adulţi, 12 lei pentru pensionari, 10 lei pentru elevi şi studenţi, iar copiii până la trei ani au acces gratuit.

    Salina Turda este o atracţie şi pentru fotografii străini, Richard John Seymour, celebrul fotograf britanic, s-a declarat fascinat de Salina Turda, pe care a descris-o ca fiind un monument istoric de o frumuseţe incontestabilă.

    Vizitatorii minei se pot destinde la biliard, ping-pong sau bowling, aceştia având posibilitatea de a închiria mese de biliard sau ping-pong sau pista pentru bowling. De asemenea, cuplurile care doresc să se căsătorească într-un loc inedit, o pot face la Salina Turda.

    Vezi cele mai noi imagini din Salina Turda realizate de Ana Maria Catalin sau Cristian Bortes. Iar clipul aparţine binecuvantare.ro
     

  • Paradisul cu plaje sălbatice şi tradiţii al României pe care turistii străini il numesc “o evadare idilică”

    România este “una dintre cele mai puţin remarcate – dacă nu chiar cea mai puţin remarcată – destinaţii de vacanţă ale Europei”, fiind un loc care “are absolut tot” pentru a fi pe placul turiştilor, afirmă un jurnalist britanic după o vizită în ţara noastră, autorul unui articol publicat în ediţia online a revistei The Spectator, potrivit agerpres.ro. 
     
    Articolul, apărut pe 30 mai pe site-ul prestigioasei publicaţii britanice The Spectator, în secţiunea “Life”, cu titlul “Romania: Europe’s most overlooked holiday destination”, prezintă impresiile de călătorie ale jurnalistului Stephen McGrath, care a vizitat mai multe zone din România, inclusiv Gura Portiţei, Sibiu, Şuior şi Săpânţa. “România este una dintre cele mai puţin remarcate – dacă nu chiar cea mai puţin remarcată – destinaţii de vacanţă ale Europei.
     
    O analiză rapidă a suprafeţei ţării dezvăluie faptul că aceasta reprezintă un loc care are absolut tot pentru a fi pe placul turiştilor. De la zone sălbatice virgine la castele multiseculare, de la piste de schi pitoreşti la plaje liniştite cu nisip fin, de la o industrie înfloritoare a vinurilor şi a berii artizanale la oraşe la fel de vibrante ca echivalentele lor occidentale”, afirmă Stephen McGrath în debutul acestui articol.
     
    Jurnalistul a remarcat că deşi “zone întinse din România se modernizează, cultura ei rurală distinctă continuă să existe” şi “multe preparate culinare native merită să fie încercate”. Potrivit jurnalistului britanic, “dacă Ministerul Turismului din România începe să se organizeze şi să acţioneze într-un mod eficient, această ţară ar putea să ajungă să ocupe o poziţie mult mai înaltă în listele cu obiective de vizitat întocmite de mulţi dintre turişti”.
     
    Gura Portiţei reprezintă “o evadare idilică”, notează Stephen McGrath: “Litoralul românesc de la Marea Neagră are o lungime de aproximativ 273 de kilometri, însă Insula Portiţei, o mică insulă de nisip la marginea Deltei Dunării – o vastă rezervaţie a biosferei, amenajată acolo unde fluviul se întâlneşte cu marea, după ce a străbătut jumătate din Europa – oferă vizitatorilor o lume complet izolată de agitaţia vieţii în oraşe”. El a remarcat şi faptul că spaţiile de cazare sunt “convenabile şi în general adecvate”, iar zona reprezintă “un loc ce merită vizitat pentru priveliştile sale uluitoare cu peisaje naturale, preparatele delicioase pe bază de peşte şi plimbările cu ambarcaţiuni, care operează cu regularitate şi sunt amuzante”.
     
    După o vizită în Sibiu, Stephen McGrath afirmă că această localitate este “un oraş încântător, în care abundă cultura”. “Identitatea urbană a României nu stă doar în acea mare de blocuri comuniste, gri şi lipsite de elemente culturale. Ele există, desigur, şi chiar în număr mare, însă există şi multe oraşe – mai ales în centrul ţării – care promovează în bună măsură o perioadă impresionantă din istoria arhitecturii. În Sibiu, un mic oraş din centrul României, arhitectura distinctă a saşilor transilvăneni – poate fi observată cel mai bine”, a adăugat jurnalistul britanic.
     
    O vizită în Sibiu reprezintă “o necesitate pentru turiştii pasionaţi de cultură”, întrucât acest oraş a fost capitală europeană culturală în 2007 – anul în care România s-a alăturat Uniunii Europene, afirmă Stephen McGrath, care s-a declarat plăcut impresionat de “cafenelele şi bistrourile aliniate de-a lungul unor străzi înguste şi liniştite, ce pornesc din centrul unor piaţete ce datează din secolul al XV-lea”. De asemenea, autorul articolului este de părere că Muzeul Brukenthal, “o frumoasă clădire barocă, în care sunt expuse impresionante colecţii de artă ale multor pictori europeni, datând din secolul al XV-lea şi până în secolul al XVIII-lea, nu ar trebui să fie ratat”.
     
    De asemenea, Stephen McGrath a lăudat şi gastronomia românească, declarându-se încântat de sarmale, specialităţile din carne de porc şi de
    peşte, mămăligă şi mujdei. El a lăudat şi băturile din ţara noastră, în special ţuica şi vinurile româneşti Fetească Neagră şi Negru de Drăgăşani.
     
    Despre staţiunea de schi Şuior din Munţii Gutâi din Maramureş, jurnalistul a spus că aceasta este “un tărâm de care timpul a uitat”. “Există multe zone în care poţi să schiezi în România, însă Şuior, la baza munţilor Gutâi din Maramureş, în nordul ţării, este una dintre cele mai bune, fiind înconjurată de privelişti ce par a fi rămas captive în timp”, afirmă Stephen McGrath. “Ce este minunat la Şuior este faptul că poţi să explorezi Maramureşul, o zonă rurală cu ferme mici şi cu un mod de viaţă care a dispărut de multă vreme din cea mai mare parte a Europei, inclusiv 100 de biserici vechi ortodoxe din lemn, dintre care opt au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO”, a adăugat el. De asemenea, jurnalistul britanic a remarcat şi Cimitirul Vesel din Săpânţa.
     
    Munţii şi natura, “probabil cel mai mare dar al României”
     
    Deţinând cea mai mare parte a pădurilor virgine rămase în Europa, în care trăiesc urşi, lupi, râşi şi pisici sălbatice, fără a mai menţiona arcul Munţilor Carpaţi, pare corect să spui că “natura este probabil cel mai mare dar al României”, afirmă autorul articolului. “De aceea, pentru pasionaţii de drumeţii montane şi de ciclism, e ca şi cum ar intra într-un paradis natural, o sălbăticie care nu necesită nicio tehnică specială de supravieţuire, şi în care se poate ajunge cu uşurinţă graţie unor curse ieftine cu avionul. Deloc surprinzător, ecoturismul reprezintă un sector în dezvoltare în România”, a concluzionat Stephen McGrath. The Spectator este o revistă săptămânală britanică înfiinţată în 1828. Publicaţia, specializată în articole de cultură, politică şi actualităţi de importanţă mondială, este deţinută de David şi Frederick Barclay, care deţin şi ziarele The Daily Telegraph şi Sunday Telegraph.
     
    În presa străină apar cu regularitate articole care promovează România turistică.
     
    La sfârşitul lunii mai, publicaţia canadiană The Star a reluat un articol apărut iniţial în martie în The Washington Post – intitulat ”Romanian rhapsody — exploring an unsung destination in Eastern Europe”, semnat de două jurnaliste americane, Christine Pendzich şi Eva von Falkenstein -, în care se afirmă că pentru turiştii care sunt dispuşi să uite poveştile cu Dracula, România oferă ”un peisaj fermecător, liniştit şi variat”. La începutul lunii mai, un alt jurnalist american, Christopher Bagley, a semnat un articol publicat în revista de călătorie Conde Nast Traveler sub titlul ”The Bewitching Time Warp of Transylvania, Romania”, în care vorbeşte despre pitorescul peisajului transilvănean.
  • Litoralul Vestului: Lacul cu plajă şi nisip fin atrage peste 100.000 de turişti în fiecare an

    Lacul are o suprafaţă de aproximativ zece hectare, o plajă cu nisip fin şi se găseşte la poalele Munţilor Zarandului, într-o zonă de confluenţă a câmpiei cu dealul.
     
    Datorită aspectului exotic, Lacul Ghioroc atrage tot mai mulţi turişti în fiecare an.
     
     
    Potrivit primarului comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, anul trecut, numărul vizitatorilor a depăşit 100.000, iar în acest an sunt aşteptaţi între 120.000 şi 130.000 de turişti. Înainte de deschiderea sezonului estival 2018, reprezentanţii primăriei au făcut numeroase investiţii.
     
    “Plaja Ghioroc a fost deschisă în 28 aprilie, turiştii fiind aşteptaţi până în data de 15 septembrie. 
     
    Important este că sunt zone verzi unde se poate campa, terasele sunt deschise, unde turiştii pot să şi ia masa, parcarea este funcţională”, a declarat Corneliu Popi-Morodan.
     
     
    Anul trecut, pe plaja au fost plantaţi 40 de palmieri, iar în acest an, Primăria Ghioroc a mai cumpărat încă 20.
     
    Pomii se află într-o zonă specială, inspirată din staţiunea Mamaia, în care vizitatorii se pot fotografia cu un panou mare pe care scrie “Plaja Ghioroc”, iar în spate se vede lacul.
     
     
    Primăria Ghioroc vrea să realizeze un camping pe plaja lacului, în care să poată fi cazate 52 de persoane, iar lucrările sunt în toi. De asemenea, la data de 1 iunie este preconizat că va fi funcţional toboganul cu apă.
     
    În ceea ce priveşte tarifele, cel mai probabil un apartament va putea fi închiriat cu 100 de lei pe noapte. Căsuţele se află la zece metri de lac, chiar pe plajă. Oricum, turiştii au soluţii de dormit, sunt două pensiuni în zonă cu 49 de locuri”, a afirmat primarul comunei Ghioroc.
  • Litoralul Vestului: Lacul cu plajă şi nisip fin atrage peste 100.000 de turişti în fiecare an

    Lacul are o suprafaţă de aproximativ zece hectare, o plajă cu nisip fin şi se găseşte la poalele Munţilor Zarandului, într-o zonă de confluenţă a câmpiei cu dealul.
     
    Datorită aspectului exotic, Lacul Ghioroc atrage tot mai mulţi turişti în fiecare an.
     
     
    Potrivit primarului comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, anul trecut, numărul vizitatorilor a depăşit 100.000, iar în acest an sunt aşteptaţi între 120.000 şi 130.000 de turişti. Înainte de deschiderea sezonului estival 2018, reprezentanţii primăriei au făcut numeroase investiţii.
     
    “Plaja Ghioroc a fost deschisă în 28 aprilie, turiştii fiind aşteptaţi până în data de 15 septembrie. 
     
    Important este că sunt zone verzi unde se poate campa, terasele sunt deschise, unde turiştii pot să şi ia masa, parcarea este funcţională”, a declarat Corneliu Popi-Morodan.
     
     
    Anul trecut, pe plaja au fost plantaţi 40 de palmieri, iar în acest an, Primăria Ghioroc a mai cumpărat încă 20.
     
    Pomii se află într-o zonă specială, inspirată din staţiunea Mamaia, în care vizitatorii se pot fotografia cu un panou mare pe care scrie “Plaja Ghioroc”, iar în spate se vede lacul.
     
     
    Primăria Ghioroc vrea să realizeze un camping pe plaja lacului, în care să poată fi cazate 52 de persoane, iar lucrările sunt în toi. De asemenea, la data de 1 iunie este preconizat că va fi funcţional toboganul cu apă.
     
    În ceea ce priveşte tarifele, cel mai probabil un apartament va putea fi închiriat cu 100 de lei pe noapte. Căsuţele se află la zece metri de lac, chiar pe plajă. Oricum, turiştii au soluţii de dormit, sunt două pensiuni în zonă cu 49 de locuri”, a afirmat primarul comunei Ghioroc.
  • Reportaj: Alanya, staţiunea turistică dintr-un fost cuib de piraţi

    Am zburat cu Tarom spre aeroportul din Antalya, însă în data de 14 iunie Paralela 45 a lansat un zbor charter direct pe aeroportul Gazipaşa din Alanya, ceea ce diminuează timpul petrecut în interiorul aeroportului din Antalya, supraaglomerat în vârful sezonului, dar şi orele pierdute cu transferul de la aeroport, pentru cei care aleg să îşi petreacă concediul în această destinaţie; una peste alta, drumul se reduce cu 4-5 ore. Alanya este un oraş-staţiune cochet situat la 135 de kilometri de aglomerata şi binecunoscuta Antalya, destinaţia-vedetă a anului 2018, potrivit lui Alin Burcea, CEO al Paralela 45.

    Primul lucru care m-a izbit la aterizarea în Turcia a fost un val înăbuşitor de căldură, care m-a făcut să grăbesc pasul spre scara rulantă a aeroportului. Contrar aşteptărilor, am stat doar 10 minute la controlul paşapoartelor, după care a urmat transferul la hotel, unde am fost însoţiţi de un ghid român. Drumul a durat aproximativ o oră şi 40 de minute, incluzând o pauză de 15 minute.

    Prima zi ne-am petrecut-o la plajă, iar a doua zi de dimineaţă, înarmaţi cu voie bună şi multe sticle de apă rece, am hotărât să facem o vizită la cetatea Alanyei, obiectiv pe care nu ai cum să îl ratezi. Drumul este accesibil autoturismelor, dar turiştii cu condiţie fizică bună pot opta pentru o plimbare pe jos, care permite să admiri pe îndelete peisajul. Pe măsură ce urcam, la picioarele noastre se întindea oraşul otoman, dominat de impunătorul Kizil Kule (Turnul Roşu), simbolul Alanyei, construit în 1221 la porunca sultanului Aladdin Keykubat şi care adăposteşte astăzi un muzeu.

    Pentru intrarea în cetate se plăteşte o taxă de 15 lire turceşti (3 euro), după care te poţi plimba nestingherit printre ruinele castelului şi ale unei vechi biserici bizantine, având grijă să nu te înţepi în cactuşii înalţi de 1-2 metri, care păzesc straşnic rămăşiţele trecutului. În zidurile cetăţii se cască ferestre de cer, prin care, pe vremuri, erau aruncaţi în hăurile mării trădătorii şi prizonierii. Peisajele îţi taie răsuflarea. Sub priviri se naşte o panoramă superbă, alcătuită, pe de-o parte, din clădirile cu acoperişuri cărămizii ale oraşului, iar pe de altă parte, din vapoarele şi iahturile care lăsă dâre albe de spumă în albastrul adânc al Mediteranei.   

    La cetate se poate ajunge însă şi cu telegondola, plimbare pentru care trebuie să scoţi din buzunar între 10 şi 15 lire turceşti (2-3 euro) dus-întors. Varianta aceasta este mai antrenantă, deoarece oferă acces la o parte a cetăţii unde există câteva obiective pe care le poţi vizita gratuit: un muzeu, o ţesătorie de mătase, o moschee. De asemenea, pe alei găseşti tarabe cu eşarfe şi suveniruri, iar preţurile sunt, bineînţeles, negociabile. După toate acestea, te poţi odihni o jumătate de oră la umbra unui portocal, în timp ce asculţi salahul (rugăciunea musulmană), care se aude din moscheea Süleymaniye Camisi.

    Cum nu poţi petrece o săptămână doar la plajă, riscând să te întorci bronzat într-o nuanţă prea închisă, poţi opta şi pentru alte excursii, cum ar fi un safari cu jeep-urile, disponibil atât pe timp de zi, cât şi seara, la preţul de 40 de euro, cu prânz inclus. Noi am plecat de dimineaţă, imediat după micul dejun. După o primă oprire în oraş, unde se adună convoiul de maşini, începe distracţia.

    Pe traseu, am făcut două opriri pentru poze, într-un loc de unde poţi admira portul şi panorama asupra oraşului, după care a urmat bătaia cu pistoale cu apă, pe placul tuturor, indiferent de vârstă. Este esenţial să ai prosoape şi haine de schimb, deoarece hainele ude nu se vor împăca bine cu temperaturile care scad pe măsură ce te adânceşti în munţi.

    Mai târziu, ne-am oprit într-un cătun pitoresc ascuns în munţi, unde, după ce am vizitat o casă veche de 100 de ani, ne-am odihnit la un ceai şi am mâncat pită şi roşcove coapte. Însoţitorii de grup ne-au făcut o demonstraţie de dans tradiţional şi nu s-au lăsat până nu ne-au convins şi pe noi să ne alăturăm. Am făcut, bineînţeles, şi cumpărături, iar bucuria a fost de ambele părţi: bătrânii satului erau fericiţi că au reuşit să vândă câte ceva, iar noi că am găsit eşarfe colorate şi suveniruri la preţuri derizorii.

    Obosiţi, ne-am îndreptat spre locul unde urma să luăm prânzul, care a inclus un fel principal  pui sau peşte proaspăt, din crescătoria restaurantului , servit cu garnitură de orez şi salată, şi o băutură răcoritoare fără alcool. Băuturile alcoolice se plătesc separat  o bere, de exemplu, costă cinci dolari. Un astfel de restaurant se numeşte piknik şi este amplasat pe cursul unui râu, în mijlocul naturii. Pe pontoane, sunt înşirate mese la care te aşezi pe saltelele amplasate direct pe podea; aceste popasuri dispun, de obicei, şi de tobogane sau trambuline, pentru cei care vor să facă baie în râu sau în bazinele special amenajate.

    La finalul zilei, ne-am întors nu obosiţi, ci cu bateriile încărcate şi cu regretul că s-a terminat. Luând în considerare, pe lângă atmosfera minunată, tot ce a fost inclus în preţ, consider că excursia merită fiecare cent din cei 40 de euro.

    altă experienţă de neratat este croaziera pe Mediterană, care costă tot 40 de euro, având incluse prânzul şi băuturi alcoolice şi non-alcoolice la discreţie. La 10 dimineaţa se pleacă din port, unde, datorită aspectului corăbiilor, m-am simţit ca într-un studio de filmare a producţiei Piraţii din Caraibe. De altfel, în urmă cu peste 2000 de ani, portul cetăţii era un cunoscut cuib de piraţi, înlăturaţi în cele din urmă de generalul roman Pompei.

    De-a lungul zilei, se fac patru sau cinci opriri în timpul cărora pasagerii pot înota în apele albastre ale mării, iar pentru cei care nu se descurcă, există veste de salvare. După primele două opriri am luat prânzul, care nu a fost, ce-i drept, extraordinar. A urmat petrecerea cu spumă, unde ne-am distrat foarte bine şi am dansat până la ultima melodie. După o excursie de aproximativ jumătate de zi ne-am întors, obosiţi, la hotel.

    Ne-a încântat şi plaja Kleopatra, despre care legenda spune că Marc Antoniu i-ar fi oferit-o în dar reginei Egiptului, şi care este situată printre cele mai bune plaje din lume, conform unui top realizat de TripAdvisor. Şi pe bună dreptate. Mărginită de stânci împădurite, cu nisip alb, încins, care te goneşte în apa curată, cu nuanţe de turcoaz, pare un colţ de rai din care nu ai vrea să mai pleci. Cu toate că era destul de aglomerată, acest aspect nu a reuşit să îi ştirbească în vreun fel farmecul.

    În apropierea plajei se află peştera Damlatas, cunoscută datorită proprietăţilor sale curative pentru afecţiuni respiratorii. Biletul de intrare costă mai puţin de doi euro, iar studenţii au, ca de altfel la mai toate obiectivele, un discount generos.

    Oraşul Alanya, în sine, are un farmec aparte. O plimbare pe bulevardul Ataturk, o oprire la terasele care te îmbie să te răcoreşti cu un fresh sau un ayran proaspăt, sau o tură de shopping sunt obligatorii. Şi nu mă refer la shopping în magazine, ci în bazarul care se întinde pe o rază de câteva străzi. Aici, orice este negociabil. Niciodată nu trebuie să plăteşti preţul afişat la raft, în caz că există, sau primul preţ pretins de vânzător. În majoritatea magazinelor găseşti haine, încălţăminte şi bijuterii copiate după branduri internaţionale sau case de modă celebre, mai bine sau mai prost realizate. Însă, pe lângă acestea, sunt numeroase buticuri cu suveniruri, dulciuri şi condimente, de unde cu greu te poţi abţine să nu iei tot ce îţi pică în mână. Dacă un magnet este un euro, îl obţii, cu siguranţă, la 50 de cenţi, deoarece vânzătorii coboară destul de uşor preţul la jumătate pentru majoritatea produselor.

    La sfârşit am lăsat destinaţia mea favorită, pe care am pus-o în capul listei pentru viitoarele concedii: Side. La intrarea în Side, oraşul care găzduieşte templul lui Apolo, mă simţeam ca într-un sit arheologic. Ruinele romane presărate la tot pasul îţi dădeau senzaţia că timpul a stat în loc şi că te afli într-un oraş părăsit de multă vreme. Totuşi, după puţin timp, au început să se ivească pe străduţe terase pitoreşti, umbrite de tufe imense de bougainvillea, sau floarea de hârtie, al cărei ciclamen electric contrasta cu zidurile prăfuite ale caselor. Tot ce vedeam era o încântare. Iar când am ajuns pe malul mării, simţeam că îmi vine să îmbrăţişez infinitul albastru şi să nu mai plec niciodată acasă.

    În ceea ce priveşte hotelurile din Alanya, cu siguranţă majoritatea se potrivesc pentru familiile cu copii, însă nu toate reprezintă destinaţia ideală şi pentru cupluri tinere sau pentru cei veniţi să petreacă concediul cu prietenii.

    Primele trei nopţi am fost cazaţi la hotelul Haydarpasha Palace. Când am ajuns în faţa acestuia, am avut sentimentul că mă aflu la intrarea în Disneyland. Hotelul are aspectul unui castel cu turle albastre, iar pe unul dintre ziduri era agăţat un drapel imens, reprezentând semiluna. De altfel, aproape toate hotelurile întâlnite erau dominate de pata roşie a steagului otoman.

    La intrare ne-a întâmpinat proprietarul hotelului, care ne-a ataşat personal brăţările cu care aveam acces la restaurantele şi barurile hotelului. Zilele următoare mi-au dovedit că nu a fost un gest izolat de amabilitate. Din timp în timp, îl vedeam ba pe plajă, ba la masă, mergând printre turişti pentru a vedea cum se simt şi dacă totul este în ordine. Nici de la distracţie nu a lipsit, deoarece seara am ciocnit un pahar la petrecerea ţinută în clubul hotelului. Apartamentele aveau o terasă spaţioasă şi două băi, una la parter şi una la etaj.

    Ca şi în alte complexuri hoteliere din zonă, pe malul mării se poate ajunge printr-un tunel, deoarece plaja este situată dincolo de şosea, la câteva minute de hotel. Apa şi nisipul erau curate, iar plaja încăpătoare dispunea de şezlonguri gratuite pentru clienţii hotelului. Pe plajă se află un teren de volei şi mai multe terase unde turiştii cazaţi la Haydarpaşa au acces gratuit. Mesele de tip autoservire au fost îmbelşugate, cu varietăţi din bucătăria internaţională. Pentru mai multă intimitate, clienţii pot opta să ia cina în restaurante à la carte, cu specific divers (turcesc, italienesc, sea food).

    Terenul a fost cumpărat în 2005, însă hotelul a fost deschis în urmă cu doi ani, cu o investiţie de 50 de milioane de euro, bani pentru care Dundar Oz, proprietarul hotelului, spune, în glumă, că le mulţumeşte băncilor. Finanţarea este obţinută pe zece ani, iar dobânzile sunt, în general, de 4-4,5% însă, din cauza devalorizării monedei locale din ultima perioadă, acestea au crescut la 5-6%.

    În primul trimestru al lui 2018, cifra de afaceri a crescut cu 70-80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Investiţiile pe care Oz le-a făcut anul trecut s-au ridicat la aproximativ 300.000 de euro, direcţionate către achiziţionarea toboganelor şi construirea unei piscine încălzite, plus reparaţiile necesare. Patronul spune că în cadrul hotelulului, care are aproape 600 de camere, lucrează 400 de angajaţi, pe care îi adună însă cu greu. Din iulie până în septembrie, gradul de ocupare este de 100%, 60% dintre clienţii hotelului fiind reprezentat de familii cu copii, iar restul de 40%, de cupluri fără copii sau tineri proaspăt căsătoriţi, veniţi în luna de miere.

    După trei nopţi petrecute la Haydarpaşa, ne-am mutat la hotelul Granada Luxury Resort, unde am rămas două seri. Granada este un hotel pe care l-aş recomanda cuplurilor tinere sau celor care merg în concediu cu prietenii. Hotelul îşi primeşte oaspeţii începând cu 20 aprilie, iar la sfârşit de mai este ocupat 100%, până la sfârşitul lui noiembrie, când se închide. Unul dintre reprezentanţii hotelului mi-a povestit că 40% dintre clienţi sunt familii cu copii, iar 30%, cupluri fără copii, care vin pentru distracţie. El adaugă că, în vreme ce în mai 2017 gradul de ocupare al hotelului era de 60%, anul acesta a crescut până la 98%.

    Pe primul loc în topul naţionalităţilor din care fac parte clienţii hotelului se situează ruşii, care anul trecut reprezentau 60% din turişti, urmaţi de nemţi, turci şi români. Hotelul nu dispune de plajă, ci de un ponton cu şezlonguri şi o serie de piscine. Camerele sunt destul de spaţioase, cu balcon. Primul minibar este gratuit, însă al doilea este contra cost. Distracţia începe la 21.00, în clubul din exterior, unde DJ-ul chiar ştia să îşi facă treaba, iar după două-trei ore se mută în clubul hotelului, unde muzica nu mai este atât de antrenantă. Am prins, de asemenea, şi un concurs de miss, care a fost, cu siguranţă, atracţia serii pentru turistele şi turiştii dornici de distracţie.

    Hotelul unde am fost cazaţi în ultimele două seri, Eftalia Ocean, este unul cu pretenţii de cinci stele, care nu se ridică însă la nivelul aşteptărilor. Piscinele compensează într-o oarecare măsură plaja îngustă şi apa destul de murdară, cum erau, de altfel, prosoapele şi şezlongurile. La Eftalia, media de vârstă a turiştilor părea de 5-10 ani, aşa că pare o alegere potrivită pentru familiile cu copii. Felurile de mâncare nu erau foarte variate, iar cocktailurile şi shoturile se plăteau separat. Camera a fost însă spaţioasă şi curată, cu balcon, iar minibarul conţinea doar băuturi răcoritoare.

    La demisolul tuturor celor trei hoteluri existau magazine de unde se puteau cumpăra, printre altele, haine, jucării, colace, saltele de plajă şi suveniruri. Preţurile sunt puţin mai ridicate decât în magazinele din oraş, însă, în caz că ţi-ai uitat acasă loţiunea de plajă sau costumul de baie, magazinele sunt binevenite. De asemenea, hotelurile aveau sauna gratuită şi servicii de coafor, tatuaje cu henna şi masaj contra cost. Mai adaug doar că este ideal să ai în bagaj un fier de călcat de mici dimensiuni, deoarece hotelurile oferă acest serviciu doar contra cost.
    Ca o concluzie, Alanya este cu siguranţă o destinaţie ideală pentru un concediu în familie, iar preţurile din Turcia sunt accesibile. Dacă nu ştiţi ce să alegeţi între all inclusive şi ultra all inclusive, patronii hotelurilor spun că diferenţa este dată de calitatea băuturilor: în timp ce la all inclusive sunt servite băuturi locale, serviciul ultra all inclusive oferă băuturi de import. Iar în ceea ce priveşte valuta folosită, este preferabil să aveţi dolari, deoarece în multe locuri turcii pun semnul egal între dolar şi euro şi vă vor cere aceeaşi sumă indiferent de moneda pe care o folosiţi.

  • Cascada Bigăr, desemnată cea mai frumoasă din lume, vizitată de peste 100.000 de turişti într-un an

    Potrivit unui comunicat transmis, joi, de compania Coca-Cola, care a investit aproximativ 140.000 de euro în amenajarea eco-turistă a zonei în care se află cascada Bigăr, din judeţul Caraş-Severin, la un an de la finalizarea lucrărilor, numărul turiştilor s-a dublat.

    Astfel, dacă în perioada 2016 – 2017 au vizitat cascada din vestul ţării 50.000 de turişti, în intervalul 2017 – 2018, numărul lor a depăşit 100.000. Cel mai mare flux de vizitatori a fost înregistrat în perioada 01 – 06 iunie 2017, imediat după ce au fost finalizate lucrările de amenajare a zonei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Imagini pe care nu credeai că le vei vedea vreodată. Cum arată Bucureştiul de sus: Peisajul care îţi taie respiraţia de la etajul al 18-lea, sediul unuia dintre cei mai puternici oameni din România

    În urmă cu doi ani, casa de avocatură NNDKP a decis să îşi mute birourile pentru a şaptea oară în cei circa 30 de ani de activitate, de data aceasta în inima cartierului de business al Bucureştiului, la etajul al 18-lea al clădirii Globalworth Tower, al doilea cel mai înalt imobil din Capitală. În procesul de selecţie a spaţiului, în proiectare, dar şi în amenajarea locului s-a implicat direct Ion Nestor, cel care la începutul anilor ’90 punea alături de soţia sa Manuela bazele propriei case de avocatură.

    „Mutarea în acest birou a fost un pas inevitabil. Eram deja de 10 ani în vechea locaţie şi aveam nevoie de un spaţiu semnificativ mai mare, modern şi adaptat noilor tendinţe: spaţii de lucru mai mari şi mai bine aerisite, un număr mai generos de locuri de parcare, dar şi accesul rapid la o linie de metrou care să permită mobilitate sporită“, spune Ion Nestor.

    Proiectul Globalworth Tower i-a atras atenţia pe de-o parte datorită amplasării în preajma metroului, mai exact la staţia Aurel Vlaicu, în ceea ce se profilează a fi noul pol de business al oraşului. „Mai mult, după studierea parametrilor tehnici ai clădirii am dobândit convingerea că ea va deveni un punct de atracţie şi din punct de vedere tehnologic.“ Convingerea s-a materializat, în contextul în care această clădire a devenit prima din România care a primit certificarea LEED Platinum – cea mai înaltă distincţie pentru standardele din domeniu.

    Citiţi continuarea pe da.zf.ro

     

  • Angela Merkel promite Iordaniei un ajutor de 100 de milioane de dolari

    Angela Merkel a efectuat o vizită în Iordania în contextul în care la Berlin s-au intensificat disensiunile din cauza imigraţiei.

    În cursul întrevederii pe care a avut-o cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, Angela Merkel a anunţat un împrumut de 100 de milioane de dolari, în plus faţă de ajutorul acordat de Germania, de 384 de milioane de euro (442 de milioane de dolari).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oraşul din Europa care a fost distrus aproape în totalitate, dar a reînviat şi a ajuns un paradis turistic. Este o minune a ambiţiei locuitorilor

    Dzien dobry, tak şi dzieki. Adică „Bună ziua”, „da” şi „mulţumesc”. Atât am reuşit să învăţ şi să reţin din toată limba poloneză pe care am auzit-o în cele câteva zile pe care le-am petrecut în Varşovia. Culorile, atmosfera prietenoasă şi cerul cristalin în majoritatea timpului au dat auspicii de vis frumos acelor zile, un vis în care se făcea că mă plimbam fascinată printre clădirile care mai de care mai pastelate din centrul vechi al oraşului.

    Faţadele multicolore ale oraşului sunt dovada succesului polonez de a reconstrui după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în care toată Varşovia a fost victima bombardamentelor Germaniei naziste. Iar procesul este în derulare, multe clădiri fiind încă în reconstrucţie. Chiar şi aşa, centrul istoric al oraşului este deja o bijuterie arhitecturală.

    Centrul vechi este al turiştilor, asta o ştie şi o poate remarca oricine trece pe acolo. Localnicii au alte zone, ceva mai moderne în arhitectură şi în atmosferă, apropiate de zona istorică. Astfel, terasele din piaţa centrală sunt înţesate de turişti din toată lumea, în vreme ce în restaurantele puţin mai depărtate, mai aerisite, predomină limba poloneză. Simbolul pieţei destinate turiştilor este statuia Syrenka, o sirenă despre care se spune că este sora celei mult mai celebre din Copenhaga.

    Dezvoltarea ţării se vede şi în zgârie-norii din jurul Palatului Culturii din Varşovia, o clădire asemănătoare celei cunoscute drept Casa Presei din Bucureşti. Turnul din Varşovia a fost un cadou de la Uniunea Sovietică pentru polonezi, astfel că arhitectura este strâns legată de mulţi zgârie-nori similari construiţi în Uniunea Sovietică în secolul XX. Una dintre clădirile ameţitoare din jurul palatului este un bloc de locuinţe, Zlota 44, unde chiria pentru o garsonieră de 75 de metri pătraţi depăşeşte 3.000 de euro.

    Segmentul de real estate din Polonia s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, la fel cum s-a întâmplat cu multe alte domenii, de la producţia de mere la cea de autobuze, tramvaie, trenuri sau materiale de construcţii. Companiile poloneze nu s-au mulţumit să se dezvolte pe piaţa locală de acolo, ci au trecut graniţele, ajungând şi în România.

    Peste 450 de milioane de euro au investit în România cele mai mari companii poloneze, această ţară aflându-se între cei mai mari 20 de investitori străini de pe piaţa locală după valoarea capitalului plasat.

    Firme precum Maspex (care deţine brandul de sucuri Tymbark), Ciech Soda (fostele Uzine Sodice Govora), Cersanit (producător de obiecte sanitare), Porta Doors (producător de uşi), Barlinek (producător de pardoseli şi parchet din lemn) şi Can Pack (producător de ambalaje) au creat împreună, de la intrarea pe piaţa din România, circa 3.000 de locuri de muncă, după cum arată datele Agenţiei Poloneze de Investiţii şi Comerţ. În sens invers însă, prezenţa românilor cu businessuri în Polonia este aproape nesemnificativă.

    De altfel, româna se aude rar – eu nu am auzit-o aproape deloc – pe străzile Varşoviei, spre deosebire de alte capitale europene. Poate şi pentru că Varşovia nu se regăseşte pe lista de destinaţii a multor turişti, care nu-şi imaginează cât de bine şi frumos s-a putut ridica acest oraş din cenuşă, ca o pasăre Phoenix a estului. Surpriza plăcută, spre deosebire de alte oraşe europene, este că aici toată lumea – de la comercianţii de îngheţată până la funcţionarii de la bancă – vorbeşte engleza cel puţin la nivel conversaţional, astfel că nu e prea greu să interacţionezi cu localnicii.

    În 2016, Varşovia a devenit primul oraş din Polonia în care contribuţia turismului la Produsul Intern Brut a atins 15 miliarde de zloţi (3,5 miliarde de euro), potrivit unui studiu al Biroului Turistic al Varşoviei. În acel an, capitala Poloniei a primit 9,6 milioane de vizite turistice, dintre care 2,7 milioane din străinătate. Dacă în calcul sunt incluse şi vizitele de o zi, totalul depăşeşte 20 de milioane. Britanicii au reprezentat cel mai mare grup de vizitatori, iar în urma lor s-au situat nemţii şi francezii. Străinii au cheltuit de trei ori mai mult decât polonezii – 1.482 de zloţi (345,5 euro), după cum subliniază acelaşi studiu.

    Ce i-a impresionat cel mai mult pe turişti a fost arhitectura, monumentele, oamenii prietenoşi şi mâncarea bună, mai arată acelaşi studiu.

    Aş putea spune aşadar că mă încadrez în profilul robot al turiştilor din Varşovia, doar că pe mine m-a mai impresionat şi muzica lui Chopin, cea care se aude când treci pe lângă băncile împrăştiate peste tot în oraş; este suficient să apeşi un singur buton.