Tag: vicepresedinte

  • Oficial Tarom: Avem două variante, fie ne îndreptăm spre zona de low cost, fie accesăm noi pieţe

     “Compania Tarom a fost nevoită să îşi revadă modelul de operare din cauza condiţiilor de pe piaţă. Presiunea venită din partea concurenţei şi a transportatorilor de tip low cost este fantastică. Compania Tarom trebuie să concureze pe piaţă cu alte 38 de companii aeriene, fiind cea mai crâncenă competiţie pe care a întâlnit-o în istoria sa”, a spus Marin.

    El a afirmat că, “din păcate”, analiza la care lucrează reprezentanţii Tarom evidenţiază doar două posibile direcţii pentru o companie de talia Tarom şi cu o reţea de rute de acest tip.

    “Fie a ne îndrepta spre zona de low cost, fie de a accesa noi pieţe. Analizăm posibilitatea de a reveni pe pieţele din Asia. Cu Statele Unite este un pic mai complicat, pentru că pe partea Americii de Nord competiţia este foarte foarte acerbă”, a mai spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Două din trei hoteluri din România sunt de vânzare

     “Unele dintre hotelurile care sunt acum de vânzare au fost construite în perioada de boom economic, când banii erau ieftini, dar în timp proprietarii au constatat că afacerea nu este rentabilă dacă nu este condusă de profesionişti sau locaţia nu a fost bine aleasă”, a spus Răducan.

    El a afirmat că sunt de vânzare şi hoteluri de 2-3 stele, dar şi unele de cinci stele, afiliate la diverse lanţuri internaţionale.

    Gradul mediu de ocupare a hotelurilor a scăzut în ultimul an sub 30%, ceea ce face ca afacerile să fie nerentabile, pe fondul creşterii taxelor şi impozitelor şi a costului utilităţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tarifele pe litoral vor creşte cu 5-8% anul viitor. Tot mai mulţi turişti gătesc în camerele de hotel

     “Această creştere nu va acoperi scumpirile în lanţ care se anunţă pentru anul viitor, iar hotelierii văd sezonul estival viitor ca fiind plin de incertitudini”, a spus Răducan.

    Majorările de preţuri vin în urma unui sezon mai slab în acest an pe litoral, când numărul de turişti a scăzut cu 5%, potrivit datelor FPTR.

    Dragoş Răducan spune că din cauza puterii scăzute de cumpărare, tot mai mulţi români caută în hoteluri doar cazarea, iar mâncarea o cumpără din supermarketuri şi chiar ajung să gătească în camere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Obama susţine că nu l-a abandonat pe Joe Biden: “Era de neconceput să nu candidez împreună cu el”

     Mark Halperin şi John Heilemann, jurnaliştii care au publicat în 2010 cartea “Game Change” despre campania prezidenţială americană din 2008, au afirmat în noua lor lucrare “Double Down”, apărută marţi, că echipa lui Obama a studiat ideea propunerii lui Hillary Clinton ca partener de cursă în alegerile prezidenţiale din 2012 al preşedintelui, în locul lui Biden.

    Obama nu a fost informat cu privire la această idee, potrivit unor surse din anturajul său, lucru pe care preşedintele l-a confirmat joi într-un interviu pentru NBC.

    “Ceea ce pot spune în mod absolut sigur este că nu m-au întrebat. Le-aş fi spus că era de neconceput să nu candidez din nou (pentru Casa Albă) împreună cu Joe Biden”, a oferit el asigurări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fenechiu: România, în normalitate când instituţiile economice nu vor mai fi manageriate de politicieni

     Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a participat, duminică, la Sinaia, la dezbaterea “România pentru mediul de afaceri”, organizată de Tineretul Naţional Liberal, unde a criticat faptul că la conducerea unor instituţii economice sunt numiţi oameni politici.

    “România va intra în normalitate când va înţelege că organizaţiile economice nu trebuie manageriate de politicieni”, a afirmat Fenechiu.

    El a mai spus că liderii politici trebuie să se înconjoare de profesionişti în domeniul economic, şi nu de “analişti care apar la televiziuni şi care le ştiu pe toate”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis, despre descentralizare: O găluşcă mare se înghite greu

     Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre proiectul legii descentralizării.

    “Discuţiile pe descentralizare s-au finalizat cu succes. Legea va intra aproape sigur pe asumarea Guvernului. Procesul va fi unul destul de simplu, nu va afecta foarte mult mersul lucrurilor în municipiul Sibiu”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dorina Mihăilescu a demisionat din conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară

     “Am luat act de demisia a doi membri din ASF, înclusiv a doamnei Dorina Mihăilescu, care a venit astăzi, în calitate de membru”, a declarat Dumitrescu marţi, după şedinţa Birourilor Permanente reunite.

    În 16 octombrie, Daniel Tudor, vicepreşedinte ASF, a demisionat, invocând motive personale, atribuţiile sale fiiind preluate temporar de prim-vicepreşedintele Daniel Dăianu.

    “În conducerea ASF rămân nouă membri. Procedura se ia de la început. Se numesc toţi încă o dată conform cu legislaţia care a fost modificată. Nu au demisionat unii şi rămân ceilalţi. Toţi intră în procedură, încep audieri, trec prin audieri, fac rapoartele şi se prezintă în vot, se supun votului plenului”, a precizat vicepreşedintele Senatului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RAPORT: Roşia Montană are cel mai important complex de mine aurifere din perioada romană din lume

     Raportul a fost prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, susţinută de Şerban Sturdza, vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din Români (OAR) şi al fundaţiei Pro Patrimonio, Sergiu Nistor, preşedintele ICOMOS România, Ştefan Bâlici, vicepreşedinte al Asociaţiei “Arhitectură. Restaurare. Arheologie” (ARA), şi Alexandru Dragoman, cercetător la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” al Academiei Române.

    “Autorii au integrat dovezile găsite la Roşia Montană în contextul internaţional. Am examinat, de asemenea, şi potenţialul zonei, observând şi dezvoltarea altor situri din Patrimoniul Mondial, după înscrierea lor în UNESCO, pentru a arăta că Roşia Montană are importanţa şi potenţialul necesare de a deveni la rândul ei sit al Patrimoniului Mondial”, se arată în prefaţa raportului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis, despre privatizarea CFR Marfă: Găsesc că e păcat că nu s-a realizat procesul

     Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre eşecul privatizării CFR Marfă, el apreciind că “e păcat” că nu s-a realizat.

    “Cred că este vina celor care nu au reuşit să păstreze CFR Marfă într-o stare rezonabilă. Nu m-am implicat şi nu mă intersează foarte tare procedura. Găsesc că e păcat că nu s-a realizat procesul. Se va relua”, a declarat Iohannis.

    Potrivit acestuia, această situaţie este “neplăcută”, dar nu cântăreşte foarte mult pentru actuala guvernare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Florian Kubinschi, vicepreşedinte Volksbank România, a fost numit preşedinte CA la CFR

     “Echipa managerială a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA va continua programul de eficientizare a activităţii companiei, prin aplicarea de măsuri legislative şi administrative, astfel încât să fie respectate angajamentele asumate de Guvern în faţa instituţiilor internaţionale. În perioada următoare AGA va numi un nou membru pe postul rămas vacant prin demisia domnului Sorin Mîndruţescu, din lista persoanelor propuse de consultantul PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants, D&B David şi Baias şi George Butunoiu Group”, se arată într-un comunicat al CFR.

    Kubinschi are 53 de ani, activează de peste 16 ani în domeniul finanţelor şi ocupă de la începutul lunii octombrie funcţia de vicepreşedinte Volksbank, responsabil cu controlul operaţiunilor financiare ale băncii. Anterior, Kubinschi a fost deputy CEO la MKB Romexterra Bank.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro