Tag: usr

  • Dan Barna anunţă că se gândeşte la varianta unei noi candidaturi la prezidenţiale: Mi-o voi asuma fără niciun fel de problemă

    Co-preşedintele USR PLUS, Dan Barna, a spus, sâmbătă, la Digi 24, că în 2019, când a ieşit pe locul 3, după Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, că a fost, de fapt, „o victorie a resemnării împotriva speranţei”.

    Întrebat dacă va cere votul românilor şi la alegerile prezidenţiale din 2024, Dan Barna s spus că nu exclude această posibilitate.

    „Asta voi decide împreună cu colegii mei, poate să fie. Nu exclud. (…) Nu se face de azi pe mâine (politica – n.r.), dar în egală măsură ceea ce pot să spun acum cu fermitate este că îmi doresc să am o prezenţă cât mai consistentă în politica din România şi în următorii ani. Dacă asta va presupune şi o candidatură la prezidenţiale, mi-o voi asuma fără niciun fel de problemă. Este unul dintre scenariile care există şi la care mă gândesc. E un scenariu real, e un scenariu care există, despre care discutăm, discută şi colegii mei, discut şi eu. Vom vedea dacă asta va fi decizia până la urmă. Nu o exclud, nici nu este o chestiune de viaţă şi de moarte. Este o posibilitate”, a spus Barna.

    Întrebat, în continuare, dacă îşi mai doreşte să fie preşedintele României, Barna a spus că experienţa de acum doi ani l-a învăţat să fie pregătit.

    „Asta am învăţat eu, ca să vă spun foarte sincer: experienţa candidaturii la prezidenţiale de acum doi ani m-a învăţat că trebuie să fii pregătit pentru genul acesta de situaţie şi în momentul de faţă mă pregătesc. O să vedem ce se va întâmpla. (…) Este vorba de a construi un proiect şi de a construi o poveste, un naraţie legată de ce perspective are România, perspective politice şi în contextul acestor proteste pe care le vedem zilele acestea. Nu e foarte simplu. Nu e doar <vreau să candidez la prezidenţiale! Ura! Bravo> şi s-a rezolvat. E mai complicat un pic şi una dintre super-puterile mele este exact capacitatea de a analiza pe îndelete fiecare pas”, a mai spus Dan Barna.

    La alegerile prezidenţiale din 2019, Klaus Iohannis a obţinut 37,82%, Viorica Dăncilă – 22,26% şi Dan Barna – 15,02%.

  • Radu Mihaiu, USR-PLUS, despre Cîţu: politician rebel, cu tricou Metallica şi cu politică sulfuroasă

    Radu Mihaiu a transmis mesajul pe reţelele de socializare.

    „În ciuda imaginii de politician rebel şi cu tricou Metallica, Cîţu a scos azi o filă din cele mai vechi cărţi de politică sulfuroasă. Ne-a vorbit toată ziua de restabilirea încrederii în instituţiile statului, dar el, premierul, a depăşit toate limitele de încredere stabilite în coaliţie de la bun început. Unii nu pot fi mai egali decât ceilalţi. Iar tocmai el, cel care a fost desemnat să conducă acest guvern, nu trebuia să “marcheze” în propria poartă”, a scris Radu Mihaiu pe Facebook.

    Reprezentantul USR susţine că este nevoie de un nou premier.

    „Azi, coaliţia de guvernare şi-a dat autogol. Azi, premierul României a pierdut încrederea colegilor şi odată cu ea o mare parte din legitimitate. Azi, România a fost aruncată într-o criză politică inutilă. E nevoie de un premier matur. Şi e nevoie de asumare totală pentru reformele care stau la baza acestei coaliţii”, a precizat Radu Mihaiu.

  • Iulian Anghel, editor politic ZF: USR, noul PD din noua coaliţie de guvernare. Mai rămâne o întrebare: când va pleca sau când va fi dat afară

    Nu poţi guverna cu nesfârşite scandaluri. Nu poţi spune, cum face dl Dan Barna, că prim-ministrul Florin Cîţu nu are niciun cuvânt de spus în privinţa miniştrilor partidului său, ca şi cum am avea în România două sau trei guverne şi nu unul singur.

    Că avem nevoie de transparenţa pe care nu am avut-o cu adevărat niciodată, pe care administraţia a refuzat-o cetăţenilor vreme de 50 de ani în timpul comunismului şi, mai apoi, 30 de ani în vremea noului capitalism, nu mai încape îndoială. A te proclama însă “campionul transparenţei”, sugerând că partenerul de guvernare este un îmbătrânit în rele, asta nu face casă bună cu o bună colaborarea la guvernare. Este adevărat că una din promisiunile electorale ale USR-Plus a fost transparenţa şi este lăudabil că acest partid şi-a asumat o misiune atât de grea.

    Dar nu poţi transforma în feude ministerele pe care le conduci, cum se încearcă la “Economie” sau la “Sănătate”. Guvernul este unul singur, iar premierul este unul singur. Aroganţa dlui Dan Barna (“eu sunt vicepremier”) şi eu decid în privinţa “miniştrilor mei”, nu-i de bun augur.

    În fond şi la urma urmei, PNL a câştigat în alegeri 25% din voturi, iar USR 15%.

    Multe se pot întâmpla în politică, politica este un război fără morţi.

    Pentru cei care au uitat sau nu au ştiut acele vremuri, reamintesc un episod asemănător, petrecut acum peste 20 de ani. A început cam la fel: tu eşti învechit, eu sunt nou!; tu eşti papagal, eu sunt pasăre măiastră!

    Partidul Democrat (PD) condus de Traian Băsescu (PD era “aripa tânără” a FSN-ului lui Ion Iliescu, plecată să-şi găsească destinul), participa la guvernare alături de PNŢCD şi PNL şi alţii într-o largă coaliţie de dreapta. La un moment dat, PD a provocat o criză în coaliţie prin retragerea miniştrilor săi. Guvernul Ciorbea (PNŢCD) a căzut şi au urmat ani de frământări. Vremea avea să dea dreptate PD. “Învechitul” PNTCD a dispărut de pe scena politică.  “Modernul” PD, împreună cu PNL au câştigat alegerile din 2004 şi au guvernat, cu scandaluri şi rupturi, vreme de opt ani. Actualul PNL a înghiţit în urmă cu câţiva ani PD-ul lui Traian Băsescu, într-o fuziune care a destrămat multe destine în politică.

    Dacă ne uităm pe tabloul politic, doar două partide au rezistat pe scenă în cei 31 de ani de la căderea comunismului: PSD şi PNL. Aceste partide “mainstream” au obţinut, la ultimele alegeri, 29% PSD şi 25% PNL. Prin urmare, 55% din cei cu drept de vot au aceaste opţiuni.

    Puzderia de partide care au împânzit scena politică în aceşti 30 de ani, nu mai înseamnă nici măcar o amintire. Au mai existat partide ca USR sau ca AUR, care s-au crezut buricul pământului. Dar, „mulţi chemaţi, puţini aleşi”.

    Este de înţeles dorinţa USR de a fi vioara întâi, dar, înainte de asta, ar trebui să se privească în oglindă. Nu poţi guverna doar cu gândul la cum te percepe publicul, cum face ministrul sănătăţii (USR).

    Felul acesta de a judeca, evident că stârneşte furia şefului de haită. Dacă miniştrii USR continuă aşa, cel mai probabil vor fi daţi afară de la guvernare, cu toate riscurile. Sau vor pleca singuri pe anevoiosul drum al fostului PD, un gest care i-a adus acestui partid, peste ani, şi succesul.

    Dar USR vrea să ardă etapele. Ministrul sănătăţii vrea să intre în galeria „sfinţilor doctori fără de arginţi”. Deşi trecutul lui este de lăudat, felul în care se poziţionează public faţă de ceilalţi nu-i va aduce profitul pe care îl aşteaptă. Nu te poţi certa cu toată lumea şi apoi să pretinzi să fii iubit.

     

  • Nicuşor Dan, despre relaţia cu PNL şi USR: O relaţie foarte bună

    „O relaţie foarte bună. După cum ştiţi, a avut loc o şedinţă a CGMB, un proiect pe ordinea de zi care a trecut cu maximum de voturi de la partidele din majoritate. Am o relaţie foarte bună şi ne întâlnim periodic”, spune Nicuşor Dan, întrebat care este relaţia sa cu PNL şi USR.

    De asemenea, el a fost întrebat care este relaţia cu primarii de sector, în condiţiile în care Ciprian Ciucu afirma că primarul general al Capitalei nu-i răspunde la telefon.

    „M-am întâlnit săptămâna asta cu trei primari de sector, cei care mi-au solicitat, 2, 4 şi 6. În măsura în care îmi vor solicita întâlniri unu la unu, pentru că întâlniri periodice la două săptămâni avem cu toţi primarii… Votul pe care l-am primit ne obligă să colaborăm pentru binele bucureştenilor”, conchide Dan.

    La începutul anului, primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu spunea că Nicuşor Dan nu-i răspunde la telefon.

    „Când va răspunde la telefon voi vorbi cu el. În această perioadă a fost inabordabil”, scris pe Facebook Ciucu.

  • Membrii USR PLUS, revoltaţi de numirile controversate din instituţii: „Sunt o palmă peste obrazul oamenilor de bună-credinţă”

    Nemultumirile în cadrul alianţei USR PLUS continuă. După ce trei membri fondatori şi-au anunţat demisia din USR, criticile cu privire la numirile în Guvern sau în plan local continuă în interiorul alianţei guvernamentale.

    Aceştia au aflat, fără să fie consultaţi în niciun fel, că au fost propuşi în ministere sau la nivelul prefecturilor persoane care în trecut au colaborat cu fosta Securitate sau au avul legături cu PSD.

    Potrivit B1, scrisoarea ar urma să fie distribuită pe grupurile interne ale partidului, semnată de membrii USR PLUS şi ulterior înaintată conduceri.

    „Pilonii USR PLUS nu au fost doar cuvinte frumoase pentru defilat în campanie”
    Membrii USRPLUS susţîn că, în contextul în care cele două formaţiuni au militat pentru “fără penali în funcţii publice” sau pentru “oameni noi în politică”.   principiile după care s-au ghidat mii de membri au fost transformate în „cuvinte frumoase pentru defilat în campanie“.

    „În ultimii 3 ani membrii USRPLUS s-au implicat într-un proiect construit pe pilonii eticii, transparenţei, meritocraţiei, competenţei, dorinţei de a schimba lucrurile. Acestea nu au fost doar cuvinte frumoase pentru defilat în campanie, ci ele constituie esenţa USRPLUS.

    Mii de oameni de la firul ierbii au muncit voluntar mii de ore pentru a ajunge unde suntem acum. La guvernare. Au muncit pentru “o administraţie publică depolitizată, eficientă şi responsabilă, capabilă de îmbunătăţire” aşa cum este scris în manifestul Alianţei USRPLUS”, se arată în scrisoarea membrilor USR PLUS adresată lui Dacian Cioloş şi lui Dan Barna.

    Cititi mai multe pe www.gandul.ro

  • Încă o demisie importantă din USR: Nu mai am nimic în comun cu cei care conduc acum

    Un membru fondator al Uniunii Salvaţi Bucureştiul şi consilier la Sectorul 1, în prezent, din partea Uniunii Salvaţi România, şi-a anunţat demisia din partid. Ilinca Macarie spune că nu mai are nimic în comun cu cei care conduc acum USR.

    „În sfârşit. Am demisionat din USR. Luasem hotărârea de mult, dar tot nu am apucat să oficializez decizia. Poate pentru că deja mă simţeam aşa de străină de această formaţiune politică, că mi se părea irelevant. Poate pentru că mai speram în ceva? Nu cred. Dar despărţirile în general sunt grele, aşa că a durat un pic”, spune Ilinca Macarie.

    Aceasta spune că, deşi este membru fondator USB, acum e clar că „nu mai am ce face aici”.

    „M-am băgat în politică pentru ca voiam să fac ceva concret şi ştiam ce vreau să fac. Ştiam că pot face, numai să fiu lăsată. Nu mai am nimic în comun cu oamenii care conduc acum USR-ul, nici ca viziune, nici ca sistem de valori (episodul Odăi a pus capac). Dar nu regret că am fost parte din această poveste. Cred că am avut aşteptări nerealiste”, spune consilierul USR de la Sectorul 1.

    Macarie afirmă că „lucrurile nu se pot schimba atât de radical” cum i-ar fi dorit pentru că „nu permite fizica”.

    „Politica românească se transformă în ritmul ei”, afirmă fostul userist.

    Ilinca Macarie a demisionat în aceeaşi zi cu fostul senator USR Florina Presadă, unul dintre cei mai vocali userişti. Presadă a acuzat dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparenţă şi „politica de gaşcă”, după numirea lui Călin Badiu ca secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.

  • Unul dintre cei mai vocali userişti a demisionat, vineri, din partid, acuzând dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparenţă şi „politica de gaşcă”

    Florina Presadă a scris, vineri, pe Facebook, faptul că este „momentul despărţirii de USR” şi şi-a înaintat demisia biroului filialei USR Sector 3.

    „A fost o decizie pe care am luat-o cu inima grea dar privind spre viitor. Adevărul este că nu mă mai regăsesc în această construcţie politică de ceva vreme iar după decizia BN USR de aseară de a-l propune pe Călin Badiu ca secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, mi-a fost clar că expertiza mea nu mai este de folos în această organizaţie. Dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparenţă şi politica de gaşcă au devenit emblematice pentru noul USR. Numirile politice pentru anumite poziţii sunt fireşti şi pot accepta că cei ajunşi la putere îi vor prefera pe unii în detrimentul altora, dacă au de ales între oameni cu competenţe similare. Dar ce nu pot accepta este ca în urma acestor numiri să aibă de suferit serviciul public sau ca aceste numiri să nu ţină cont deloc de competenţe”, scrie fostul senator USR.

    Aceasta precizează că a cunoscut în USR oameni extraordinari, dar, „din păcate, mulţi dintre ei au părăsit deja partidul şi mulţi o vor mai face”.

    Nu este prima dată când Florina Presadă critică modul în care s-a schimbat USR şi politica de la vârful partidului.

  • Unul dintre cei mai vocali userişti a demisionat, vineri, din partid, acuzând dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparenţă şi „politica de gaşcă”

    Florina Presadă a scris, vineri, pe Facebook, faptul că este „momentul despărţirii de USR” şi şi-a înaintat demisia biroului filialei USR Sector 3.

    „A fost o decizie pe care am luat-o cu inima grea dar privind spre viitor. Adevărul este că nu mă mai regăsesc în această construcţie politică de ceva vreme iar după decizia BN USR de aseară de a-l propune pe Călin Badiu ca secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, mi-a fost clar că expertiza mea nu mai este de folos în această organizaţie. Dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparenţă şi politica de gaşcă au devenit emblematice pentru noul USR. Numirile politice pentru anumite poziţii sunt fireşti şi pot accepta că cei ajunşi la putere îi vor prefera pe unii în detrimentul altora, dacă au de ales între oameni cu competenţe similare. Dar ce nu pot accepta este ca în urma acestor numiri să aibă de suferit serviciul public sau ca aceste numiri să nu ţină cont deloc de competenţe”, scrie fostul senator USR.

    Aceasta precizează că a cunoscut în USR oameni extraordinari, dar, „din păcate, mulţi dintre ei au părăsit deja partidul şi mulţi o vor mai face”.

    Nu este prima dată când Florina Presadă critică modul în care s-a schimbat USR şi politica de la vârful partidului.

  • Liderul USR Sulina a demisionat după comentariile la adresa lui Ivan Patzaichin

    „Regret comentariile făcute de Mirel Constantin la adresa lui Ivan Patzaichin, ele nu reprezintă poziţia alianţei. Munca lui Ivan Patzaichin a inspirat generaţii întregi şi este un exemplu pentru toţi locuitorii Deltei. Preşedintele USR Sulina şi-a dat, astăzi (luni-n.r.), demisia din funcţie în urma comentariilor sale. Amintim că alianţa USR PLUS a propus, în premieră, un proces transparent şi consultativ pentru stabilirea conducerii executive a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). USR PLUS consideră că viitorul guvernator al Deltei Dunării şi echipa sa trebuie să regândească rolul ARBDD prin armonizarea obiectivelor economice, de mediu, de patrimoniu natural şi cultural implicând în decizii comunităţile locale şi asociaţiile civice„, scrie pe Facebook Eugen Terente.

    Mirel Constantin afirmase că prezenţa lui Ivan Patzaichin în această comisie echivalează cu „lupul paznic la oi”.

    Ivan Patzaichin a reclamat „atacuri violente” şi a anunţat că renunţă să mai conducă comitetul consultativ iniţiat de USR PLUS pentru alegerea unui guvernator al Deltei Dunării.

    „Cred foarte tare în ideea de a decide transparent, printr-un proces de consultare, cine să fie guvernatorul ARBDD. Tocmai de aceea am acceptat să fiu parte din acest proces, însă am fost surprins de violenţa atacurilor la adresa mea pe acest subiect. Sunt mulţi oameni de calitate în Tulcea, şi sunt convins că vor găsi posibilitatea de a colabora şi fără mine. Aşa că mă voi retrage din această activitate. Eu n-am avut niciodată alte interese decât de a contribui la dezvoltarea Deltei şi la bunăstarea oamenilor săi. Nu doresc să trebuiască să dovedesc mereu şi mereu acest lucru, sau prin prezenţa mea să pun în pericol acest proces. Sper să continue această consultare, să ducă la rezultate frumoase şi le doresc succes celor ce o vor duce la bun sfârşit”, a scris, duminică, pe Facebook, Ivan Patzaichin.

  • BREAKING: PNL, USR-PLUS şi UDMR s-au înţeles. Cum va arăta noul Guvern

    Liderii celor trei partide care vor forma coaliţia de guvernare PNL, Alianţa USR-Plus şi UDMR au anunţat, vineri seară, că s-au înţeles în privinţa împărţiirii posturilor în viitorul Guvern.

    Florin Cîţu, ministrul Finanţelor va deveni premier, alături de doi vicepremieri, după care urmează împărţirea ministerelor:

    PNL preia Finanţele, Ministerul de Interne, Ministerul de Externe, Ministerul Apărării, Ministerul Energiei, Ministerul Agriculturii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Culturii şi Ministerul Muncii.

    Alianţa USR-Plus va avea Ministerele Justiţiei, Sănătate, Cercetare, Transporturi şi Economie.

    UDMR va prelua Ministerul Dezovotării şi Lucrărilor Publice, Ministerul Mediului, şi Ministerul Tineretului şi Sporturilor.

    Ludovic Orban, liderul PNL şi fostul premier al României, va prelua conducerea Camerei Deputaţilor in timp ce poziţia de preşedinte a Senatului va merge către Alianţa USR-Plus.

    Florin Cîţu, cel care va fi propus premier, a spus vineri seara că este nevoie de un guvern cât mai repede.

    Cei 4 lideri ai coaliţiei au ieşit împreună să confirme întelegerea.

    Acum urmează şi numele celor care vor conduce aceste Ministere.