Tag: universitate

  • Problemele educaţiei: “Şcoli în care se face carte pe apucatelea şi analfabetismul funcţional”

    “Manualul unic înseamnă toceală. Asta am trăit eu în adolescenţa mea, nu aş vrea copiii noştri să retrăiască acelaşi lucru. (…) Din testările internaţionale a reieşit că elevii din România sunt de departe cei mai demotivaţi în ce priveşte învăţătura. Nu ne comparăm cu nimeni din jur, nu ne comparăm cu bulgarii, nu ne comparăm cu ungurii, sârbii şi aşa mai departe. Nu mai suntem doar coada plutonului, suntem departe, departe de toţi ceilalţi. Ăsta este un motiv de îngrijorare. Ce face ministerul în această conjunctură? Găseşte un ţap ispăşitor. De toate astea sunt de vină, evident, editorii, manualele şi aşa mai departe, noi cu învăţământul suntem perfecţi”, a afirmat Papadima, la o dezbatere.

    În opinia sa, revenirea la manualul unic şi restricţionarea materialelor auxiliare nu constituie rezolvări pentru problemele şi aşa “suficient de grave” cu care se confruntă învăţământul românesc, deci nu se va produce o descreştere a abandonului şcolar, o ridicare a performanţelor elevilor din România comparativ cu aceia din alte ţări, ci dimpotrivă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arată viaţa la 20 de ani când ai o avere de 1 miliard de dolari – GALERIE FOTO

    Katharina Andresen (20 de ani) din Norvegia a fost numită recent una dintre cele mai tinere miliardare din lume. Alături de sora sa Alexandra, ea a moştenit o avere de 1,2 miliarde de dolari de la tatăl său.
     
    Katharina a profitat din plin de banii câştigaţi de tatăl ei, cheltuindu-i pe excursii cu yacht-ul, maşini de lux şi sticle de şampanie de sute de euro. Acum însă s-a înscris la Universitatea din Amsterdam şi trebuie să stea într-o cameră de cămin; ea şi-a exprimat frustrarea pe mai multe reţele de socializare, spunând că îi este dor de condiţiile de acasă.
     
    Sora ei Alexandra, de 19 ani, este pasionată de echitaţie şi participă la numeroase competiţii de profil. 
     
    Sursă foto: Daily Mail
  • Povestea femeii care a creat unul dintre cele mai iubite personaje de film din lume

    Rowling s-a născut în familia lui Peter Hanes Rowling, un inginer de aeronave Rolls-Royce, şi Anne Rowling, tehnician ştiinţific, pe 31 iulie 1965, în Yate, Gloucestershire, Anglia, la aproximativ 16 kilometri de Bristol. Părinţii ei s-au întâlnit într-un tren care a pornit din gara Kings Cross Station (care apare şi în romanele Harry Potter), în 1964, şi s-au căsătorit un an mai târziu. Când era copil, Rowling scria deseori povestiri fanteziste pe care le citea surorii ei mai mici, Dianne.

    Adolescenţa ei a fost influenţată de cartea autobiografică Hons and Revels, scrisă de Jessica Mitford. Mitford a devenit idolul lui Rowling, care i-a citit toate cărţile. Rowling a declarat ulterior dobândirii renumelui international că anii de adolescenţă au fost nefericiţi din cauza vieţii de acasă – marcată de o boală a mamei şi o relaţie rece cu tatăl său, cu care acum nu vorbeşte. A mai spus că a creat personajul Hermione bazându-se pe propria ei persoană la 11 ani. Steve Eddy, unul dintre profesorii ei, şi-o aminteşte drept ”nu excepţională, dar într-un grup de fete inteligente şi destul de bune la limba engleză“.

    În 1982, a încercat să intre la Universitatea Oxford, dar nu a fost acceptată; a studiat astfel la Universitatea franceză Exeter – prin intermediul căreia a beneficiat şi de un an de studiu în Paris. În 1986, la absolvire, s-a mutat în Londra pentru a lucra ca cercetător şi secretar bilingv pentru organizaţia axată pe drepturile omului Amnesty International. Apoi, a decis împreună cu prietenul ei de atunci să se mute în Manchester, unde a lucrat la Camera de Comerţ. În 1990, când se afla într-un tren întârziat, călătorind din Manchester spre Londra, i-a venit ideea poveştii unui băiat care vrea să se înscrie la şcoala de magie. A început să scrie imediat ce a ajuns la apartamentul său. Pierderea mamei ei, după câteva luni, a afectat-o profund, astfel că şi şi-a canalizat sentimentele generate de aceasta în sentimentele personajului Harry Potter din prima carte a seriei.

    La şapte ani după absolvirea universităţii, Rowling îşi vedea viaţa profesională drept un eşec, pe care l-a descris ulterior drept ”eliberator“, pentru că i-a permis să se concentreze pe scris. În 1995, a terminat scrierea manuscrisului pentru Harry Potter şi Piatra Filosofală, primul volum al seriei, la o maşină veche de scris. După un răspuns entuziast al lui Bryony Evens, cel care a făcut recenzia primelor trei capitole, agenţia Christopher Little Literary Agents a convenit să o reprezinte pe Rowling în încercarea de publicare.

    Cartea a fost trimisă la 12 edituri, iar toate au respins manuscrisul. Un an mai târziu a fost acceptată de editorul Barry Cunningham, care lucra pentru editura Bloomsbury din Londra, decizie însoţită de primirea a 1.500 de lire în avans. Publicarea a fost încurajată după ce Alice Newton, fata de opt ani a preşedintelui editurii Bloomsbury, a cerut imediat al doilea capitol al cărţii după ce tatăl său i l-a dat pe primul. Chiar dacă a fost de acord cu publicarea, i-a spus lui Rowling că ar trebui să se angajeze, având puţine şanse să facă bani din publicarea cărţilor pentru copii.

    În iunie 1997, Bloomsbury a publicat Harry Potter şi Piatra Filosofală în 1.000 de copii, dintre care 500 au fost distribuite în librării – astăzi, aceste ediţii valorează între 16.000 şi 25.000 de lire sterline. Cinci luni mai târziu, cartea a câştigat un prim premiu. La începutul anului 1998, o licitaţie s-a ţinut în Statele Unite pentru drepturile de publicare a romanului şi a fost câştigată de Scholastic Inc., pentru 105.000 de dolari. Au urmat şase noi volume în serie; ultimul, Harry Potter şi the Deathly Hollows (Harry Potter şi Talismanele morţii), s-a vândut în 11 milioane de copii în prima zi în care a fost lansat în Regatul Unit şi Statele Unite. Harry Potter este un brand global estimat la 15 miliarde de dolari, iar ultimele patru volume au stabilit recorduri de cel mai bine cărţi din istorie. Seria totalizează 4.195 de pagini şi au fost traduse, în întregime sau parţial, în 65 de limbi.

  • Cum a reuşit o moldoveancă de 33 de ani să vândă plăcinte de 600.000 de euro anul trecut

    „Sunt moldoveancă de la Soroca, de pe malul Nistrului”, se prezintă tânăra antreprenoare. „Lucrez la o transformare treptată din «moldoveancă», aşa cum mi se spunea în 2012, la «moldoveanca de la Cuptorul Moldovencei», aşa cum încep oamenii să-mi spună.”

    Nicoleta Hriţcu este absolventă a două facultăţi, respectiv Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” şi Facultatea de Teatru, la Universitatea de Arte „George Enescu”, ambele în Iaşi. Ea îşi aminteşte momentul în care a ales calea antreprenoriatului: „Aveam 30 de ani, un copil, avusesem câteva joburi la care nu făcusem performanţă şi ştampila cu minimul pe economie, pe care mi-o puneau pe masă toţi potenţialii angajatori. Cu toate astea, nu mă descurajasem, aveam o părere bună despre mine”, povesteşte ea. „Rezultatele tot întârziau să apară, experienţele mele ca angajat de până atunci s-au dovedit a fi controversate. Fiecare colaborare începea extraordinar. Angajatorii mei aveau adesea aşteptări mari în ceea ce mă priveşte, iar eu, de asemenea, porneam la drum cu un entuziasm debordant şi multe, multe idei, la care se adăuga dorinţa de a schimba lumea. Până la final însă, nu reuşeam să conving pe nimeni, lumea rămânea neschimbată, iar eu sfârşeam prin a arăta, probabil, precum Don Quijote.”

    Prin urmare, a decis să rişte şi să investească propriile resurse financiare într-un nou business. „Am muncit, însă nu oricum, ci respectând regulile jocului în care mă aventuram. La momentul respectiv aveam o idee care prindea din ce în ce mai mult viaţă. Îmi doream să fac ceva mai bine decât vedeam că se face deja, altfel decât o făceau companiile care aveau să fie viitorii mei competitori. Aşa am ajuns să mă poziţionez în piaţă cu un criteriu concret: gustul”, povesteşte Nicoleta Hriţcu. A făcut un plan, fiind în primă fază sprijinită financiar de familie, iar apoi a făcut rost şi de finanţare externă.

    Antreprenoarea spune că în 2012, când a început businessul, concurenţa în domeniu nu era atât de serioasă ca acum. „Între timp, piaţa s-a mai aglomerat. Chiar şi aşa, sunt câţiva jucători importanţi care îşi fac bine treaba, gândesc lucrurile pe termen lung, au viziune şi e o reală plăcere să-i urmăreşti. Însă eu sunt de părere că încă mai este loc de surprize.” Odată cu creşterea puterii de cumpărare în România, crede ea, s-a schimbat şi comportamentul de consum, astfel că oamenii au început să iasă în oraş din ce în ce mai des. „Consider că în prezent piaţa încă nu este satisfacută pe toate segmentele. Mai ales în Iaşi, unde oferta nu este foarte puternică, fie că vorbim despre fast-food, restaurante gourmet, patiserii şi cofetării. Celelalte oraşe mari, cum ar fi Cluj, Timişoara şi mai ales Bucureşti, ne-au luat-o înainte în multe aspecte: diversitate, calitate, creativitate, design şi chiar unicitatea ofertelor.” Piaţa alimentaţiei publice este una dintre cele mai dinamice industrii, spune tânăra antreprenoare. „Este foarte primitoare, dar şi cea mai controversată. Iartă greu greşelile şi consecinţele pot fi însemnate. Cred că oricine poate intra în această industrie, sunt însă foarte puţini cei care reuşesc să construiască reale poveşti de succes.”

    Nu se plânge de birocraţie, de impozite prea mari sau de taxe. „Nu pot, pentru că am creat şi dezvoltat o afacere sănătoasă, care funcţionează bine chiar şi în cadrul legal şi fiscal din România”, comentează antreprenoarea. „Nici finanţarea nu a fost niciodată pentru noi o problemă. Sunt foarte multe locuri de unde îţi poţi lua resursele băneşti necesare. Sunt adepta ideii «cine caută, găseşte», însă nu înainte de a te asigura că ştii ce vrei, ai un plan bun şi, desigur, referinţe bune.”

    Nicoleta Hriţcu spune că nu s-a lovit de prejudecăţile care uneori urmăresc doamnele din business, dar drumul său în afaceri nu a fost lipsit de probleme. „Nu pot să spun că am avut probleme cu prejudecăţi legate de faptul că sunt femeie. Mai degrabă vârsta mi-a dat de furcă”, spune ea. „Când intram în contact cu potenţialii colaboratori sau cu reprezentanţi ai instituţiilor statului, le stârneam şi un zâmbet în colţul gurii, a neîncredere. Nu ştiu dacă şi în celelalte oraşe mari din ţară, precum în Capitală, se întâmplă la fel, dar la Iaşi sunt foarte multe femei antreprenor şi toate se simt foarte bine în pielea lor. La fel şi eu. Sunt însă probleme pe care le-aş menţiona, mai ales încercările de a împăca munca şi viaţa de familie.”

    În prezent, Cuptorul Moldovencei are 26 de angajaţi şi planurile vizează angajarea altor 7-8 persoane. „În 2012, când am început businessul, eram doar doi angajaţi: eu şi un patiser. În 2013, eram cinci, apoi a crescut echipa progresiv: în 2014 eram 9 persoane, în 2015, 15, în 2016 am depăşit numărul de 20 de angajaţi. În 2017 preconizez că vom avea 30-35 de angajaţi”, notează Nicoleta Hriţcu. La ora actuală, antreprenoarea gestionează un laborator şi trei puncte de desfacere. Un nou laborator şi un alt punct de desfacere se află în amenajări; va ajunge astfel să controleze două laboratoare specializate: unul pentru patiserie şi unul pentru produsele de cofetărie, şi patru magazine proprii în Iaşi. Obiectivul general pentru Cuptorul Moldovencei este unul simplu: dorinţa ca produsele lor să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, cu un preţ corect, afirmă antreprenoarea. Anul trecut, Cuptorul Moldovencei a raportat o cifră de afaceri de aproape 600.000 de euro, iar pentru 2017 Nicoleta Hriţcu şi-a stabilit ca obiectiv venituri de 800.000 de euro.

    Atunci când vorbeşte despre Cuptorul Moldovencei, spune că  îi este greu să cuantifice succesele, pentru că, argumentează ea, motorul afacerii nu a fost câştigul financiar, ci recunoaşterea propriei sale puteri de a construi ceva adevărat, valoros, dar şi cu extrem de multă responsabilitate faţă de toţi cei implicaţi. „Aşa am început, aşa funcţionăm şi acum. Pe traseu, am văzut şi potenţialul pe care îl are piaţa – mai mare decât mă aşteptam eu. Aşa am crescut din 2013 şi până în prezent deopotrivă cifra de afaceri, numărul de angajaţi, profitul. Şi nu ne oprim aici.”

  • Povestea incredibilă a doi gemeni identici care au fost despărţiţi după naştere. Unul a crescut evreu, altul nazist

    La decenii distanţă, bărbaţii au observat că se îmbracă la fel, merg la fel, au acelaşi temperament şi ticuri, iubesc untul şi mâncarea picantă şi trag apa înainte să folosească toaleta, relatează Los Angeles Times.

    “Sunt un exemplu perfect al modului cum gemenii, deşi au crescut în medii complet diferite, sunt foarte asemănători”, a spus Nancy Segal, profesorul de psihologie al Cal State Fullerton, care a studiat fraţii în cadrul unei cercetări al universităţii din Minnesota.

    Gemenii care au crescut în circumstanţe complet diferite au sfârşit prin a avea foarte multe lucruri în comun. Oskar Stohr şi Jack Yufe au fost separaţi la naştere în anii ’30. Aveau şase luni când Stohr a plecat cu mama sa în Europa, iar Yufe a rămas alături de tatăl sau în Trinidad. Stohr a crescut în Germania, în timpul ascensiuni naziste, şi s-a alăturat Tineretului Hitlerist (Hitlerjugend), iar Yufe a fost crescut în credinţa evreiască în Port of Spain, Trinidad, apoi  s-a mutat în Israel, la dorinţa tatălui său.  

    Totuşi, în ciuda diferenţelor atât de flagrante, atunci când s-au întâlnit prima dată, la 21 de ani, au descoperit că purtau acelaşi tip de ochelari şi purtau aceeaşi geacă (unul o cumpărase în Israel, celalt în Germania). Reuniunea a fost puţin jenantă datorită barierei de limbaj. “Oskar de e porţi aceleaşi haine ca şi mine?, l-am întrebat, iar el a răspuns “de ce porţi tu aceleaşi haine ca mine?”, a mărturisit Yufe pentru BBC.

    Au trecut 25 de ani şi nu s-au mai văzut. În 1979 Yufe a văzut un articol despre “Gemenii Jim”, o pereche de gemeni care a fost separată la naştere, iar fiecare bebeluş a fost botezat JIm de către fiecare familie adoptivă. La fel ca şi Yufe şi fratele său, Oskar, Jim Springer şi Jim Lewis s-au întâlnit când erau adulţi şi au fost uimiţi să afle similarităţile dintre ei. Amândoi aveau joburi asemănătoare în poliţie şi amândoi fuseseră căsătoriţi şi divorţaseră două femei care aveau acelaşi prenume.

    Cei doi Jim au fost primi subiecţi ai studiului universităţii Minnesota. Yufe a fost intrigat de studiu şi l-a rugat pe Oskar să participe. Astfel Yufe şi Oskar a devenit a şaptea pereche de gemeni care participa la studiu.

    Thomas J. Bouchard, psihologul care a condus studiul, a observat că fraţii vorbeau la fel şi împărtăşeau aceleaşi obiceiuri destul de ciudate. “Am crezut că doar eu am obiceiul de  a mă juca cu elastice sau cu agrafe când sunt emoţionat, însă şi Oskar făcea la fel”, a spus Yufe.

    “Au avut o relaţie deosebită, una de iubire şi ură. Simţeau o repulsie, dar şi o atracţie, unul faţă de celalalt”, a spus Nancy Segal, care a scris în 2005 o carte despre cei doi gemeni.

    Oskar Stohr, care a lucrat mulţi ani în mină, a murit de cancer la plămân în 1997.  Jack Yufe a decedat pe 11 noiembrie 2015 la vârsta de 82 în San Diego, fiind răpus de cancer la stomac.

    Când Nancy Segal l-a întrebat pe Jack Yufe dacă-l iubea pe fratele său, aceasta a răspuns că “nici măcar nu ştiu dacă ne plăceam”. Cei doi au petrecut împreună o lună pe parcursul studiului.

     

  • Povestea incredibilă a doi gemeni identici care au fost despărţiţi după naştere. Unul a crescut evreu, altul nazist

    La decenii distanţă, bărbaţii au observat că se îmbracă la fel, merg la fel, au acelaşi temperament şi ticuri, iubesc untul şi mâncarea picantă şi trag apa înainte să folosească toaleta, relatează Los Angeles Times.

    “Sunt un exemplu perfect al modului cum gemenii, deşi au crescut în medii complet diferite, sunt foarte asemănători”, a spus Nancy Segal, profesorul de psihologie al Cal State Fullerton, care a studiat fraţii în cadrul unei cercetări al universităţii din Minnesota.

    Gemenii care au crescut în circumstanţe complet diferite au sfârşit prin a avea foarte multe lucruri în comun. Oskar Stohr şi Jack Yufe au fost separaţi la naştere în anii ’30. Aveau şase luni când Stohr a plecat cu mama sa în Europa, iar Yufe a rămas alături de tatăl sau în Trinidad. Stohr a crescut în Germania, în timpul ascensiuni naziste, şi s-a alăturat Tineretului Hitlerist (Hitlerjugend), iar Yufe a fost crescut în credinţa evreiască în Port of Spain, Trinidad, apoi  s-a mutat în Israel, la dorinţa tatălui său.  

    Totuşi, în ciuda diferenţelor atât de flagrante, atunci când s-au întâlnit prima dată, la 21 de ani, au descoperit că purtau acelaşi tip de ochelari şi purtau aceeaşi geacă (unul o cumpărase în Israel, celalt în Germania). Reuniunea a fost puţin jenantă datorită barierei de limbaj. “Oskar de e porţi aceleaşi haine ca şi mine?, l-am întrebat, iar el a răspuns “de ce porţi tu aceleaşi haine ca mine?”, a mărturisit Yufe pentru BBC.

    Au trecut 25 de ani şi nu s-au mai văzut. În 1979 Yufe a văzut un articol despre “Gemenii Jim”, o pereche de gemeni care a fost separată la naştere, iar fiecare bebeluş a fost botezat JIm de către fiecare familie adoptivă. La fel ca şi Yufe şi fratele său, Oskar, Jim Springer şi Jim Lewis s-au întâlnit când erau adulţi şi au fost uimiţi să afle similarităţile dintre ei. Amândoi aveau joburi asemănătoare în poliţie şi amândoi fuseseră căsătoriţi şi divorţaseră două femei care aveau acelaşi prenume.

    Cei doi Jim au fost primi subiecţi ai studiului universităţii Minnesota. Yufe a fost intrigat de studiu şi l-a rugat pe Oskar să participe. Astfel Yufe şi Oskar a devenit a şaptea pereche de gemeni care participa la studiu.

    Thomas J. Bouchard, psihologul care a condus studiul, a observat că fraţii vorbeau la fel şi împărtăşeau aceleaşi obiceiuri destul de ciudate. “Am crezut că doar eu am obiceiul de  a mă juca cu elastice sau cu agrafe când sunt emoţionat, însă şi Oskar făcea la fel”, a spus Yufe.

    “Au avut o relaţie deosebită, una de iubire şi ură. Simţeau o repulsie, dar şi o atracţie, unul faţă de celalalt”, a spus Nancy Segal, care a scris în 2005 o carte despre cei doi gemeni.

    Oskar Stohr, care a lucrat mulţi ani în mină, a murit de cancer la plămân în 1997.  Jack Yufe a decedat pe 11 noiembrie 2015 la vârsta de 82 în San Diego, fiind răpus de cancer la stomac.

    Când Nancy Segal l-a întrebat pe Jack Yufe dacă-l iubea pe fratele său, aceasta a răspuns că “nici măcar nu ştiu dacă ne plăceam”. Cei doi au petrecut împreună o lună pe parcursul studiului.

     

  • Studiul care confirmă bănuielile: ce se întâmplă atunci când bei bere

    „Alcoolul este atât de legat de creativitate”, a declarat autorul studiului, Mathias Benedek, potrivit The Independent. „Studiile anterioare au descoperit că aproape jumătate dintre marii scriitori au consumat alcool. Am descoperit că o cantitate mică de băutură poate ajuta într-adevăr cu anumite aspecte ale creativităţii”.

    Studiul a analizat 70 de voluntari cu vârsta cuprinsă între 19 şi 32 de ani. Unii au băut o bere non-alcoolică, alţii au băut o bere cu 5,2% alcool. Apoi, toţi au vizionat un documentar de 30 de minute despre Africa de Sud.

    Citiţi mai multe pe www.gustarte.ro

  • Studiul care confirmă bănuielile: ce se întâmplă atunci când bei bere

    „Alcoolul este atât de legat de creativitate”, a declarat autorul studiului, Mathias Benedek, potrivit The Independent. „Studiile anterioare au descoperit că aproape jumătate dintre marii scriitori au consumat alcool. Am descoperit că o cantitate mică de băutură poate ajuta într-adevăr cu anumite aspecte ale creativităţii”.

    Studiul a analizat 70 de voluntari cu vârsta cuprinsă între 19 şi 32 de ani. Unii au băut o bere non-alcoolică, alţii au băut o bere cu 5,2% alcool. Apoi, toţi au vizionat un documentar de 30 de minute despre Africa de Sud.

    Citiţi mai multe pe www.gustarte.ro

  • A început cu un fashion boutique, iar acum este responsabilă de transformarea digitală a Philips SEE: “Am ştiut că va fi o relaţie de dragoste pe viaţă cu acest mediu”

    Ea coordonează din august 2013 echipa de digital din sud-estul Europei, structură activă atât pe partea de lansare a campaniilor online, cât şi pe cea de traininguri interne. Andra Stuparu are în subordine zece oameni în echipe localizate în Bucureşti, Bulgaria şi Croaţia. 

    „Cariera mea a început cu o dorinţă puternică de a fi antreprenor; vedeam asta în familie şi eram fascinată”, povesteşte ea. „Am testat mai multe pieţe, am cochetat cu marketingul şi cu digitalul aflat la început la noi în ţară. Ulterior, m-am îndrăgostit de lumea digitală în Amsterdam, în 2011; atunci am ştiut că va fi o relaţie de dragoste pe viaţă cu acest mediu.”

    Prin urmare, a creat un business online, un fashion boutique dedicat femeilor, într-o perioadă în care piaţa din România nu cunoştea prea multe experienţe de acest gen. „În 2013, când mi s-a propus să coordonez transformarea digitală a companiei Philips în sud-estul Europei, am tratat-o ca pe o mare provocare, dar nu am crezut că va fi şi cel mai bun lucru care mi s-ar putea întâmpla în carieră.” Unde va fi peste 10 ani? „Mă văd ca fiind mereu cu un pas înaintea industriei, ca parte din procesele inovatoare la care suntem martori zi de zi.”

  • Cu cât îţi măreşte şansele de angajare o bluză decoltată

    Trebuie să îţi verifici CV-ul de mai multe ori, te îmbraci adecvat pentru locul de muncă dorit, te asiguri că ai pantofii şi unghiile sunt curate, menţii un contact vizual în timp ce discuţi cu intervievatorul, cauţi informaţii despre companie înainte şi, dacă eşti femeie, indiferent de situaţie, nu porţi o bluză decoltată. Însă cercetări noi realizate de cei de la Universitatea Sorbona din Paris demonstrează chiar contrariul.

    Pe o perioadă de trei ani, cercetătorii au răspuns la sute de anunţuri de locuri de muncă folosind două candidate ficţionale: ambele aveau CV-uri şi experienţe aproape identice, dar una purta un top uşor decoltat în fotografia din CV, iar cealaltă o bluză cu gâtul acoperit. Astfel au constatat că recrutorii au arătat mai mult interes pentru prima candidată.

    Dintre cele 200 de oferte de job pe diverse posturi de vânzări, femeia ce purta un top mai decoltat a atras cu 62 mai multe oferte decât contracandidata sa mai conservatoare.

    Şi dacă te gândeşti că situaţia se poate explica prin prisma faptului că slujbele propuse erau în vânzări, află că situaţia s-a repetat şi în cazul locurilor de muncă în domeniul financiar-contabil, în care femeia fictivă mai non-conformistă a primit cu 68 mai multe oferte.