BusinessMagazin

Tag: straini

  • Cronica de film: A Hologram for the King

    Filmul începe cu o secvenţă lipsită de prea mult sens: un vis al personajului central, Alan Clay, prin care aflăm că acesta e un om de afaceri care a pus la punct o tehnologie revoluţionară, apoi a dat faliment, şi-a pierdut ulterior maşina şi soţia, iar acum nu mai are bani nici pentru educaţia copiiilor.

    Prin urmare, omul nostru se decide să meargă în Arabia Saudită pentru a prezenta ideea sa regelui saudit. Urmează o poveste ce seamănă destul de mult cu linia din Salmon Fishing in the Yemen; în ambele filme apare un personaj central care trece printr-o criză existenţială şi care dă vina pe cei din jur pentru toate problemele sale, în special pe chinezi şi invazia produselor din China. Astfel, de-a lungul filmului, folosind (nu foarte convingător) replici între diverse personaje, regizorul încearcă să transmită următorul mesaj: Arabia are problemele ei, dar nu se compară cu China!

    În cele din urmă, filmul vrea să reflecte ciocnirea dintre civilizaţii: Clay este până la urmă un turist, iar povestea este filtrată prin modul în care el percepe sentimentul de alienare. Spun „vrea să reflecte“, pentru că rezultatul nu este unul deloc cizelat – prietenii pe care Clay şi-i face şi interacţiunea dintre personaje reflectă doar ceea ce cred americanii despre saudiţi.

    Filmul este regizat de Tom Tykwer, un fel de Sergiu Nicolaescu al ultimilor ani: este regizor, scenarist, compozitor şi producător. El s-a remarcat prin conducerea unor filme precum Cloud Atlas, Perfume: The Story of a Murderer sau Run Lola Run. Pentru A Hologram for the King, el s-a rezumat doar la regie şi scenariu. În rolurile principale îi regăsim, alături de Tom Hanks, pe Alexander Black (debut într-un lungmetraj), Sarita Choudhury (Lady in the Water, A Perfect Murder, franciza The Hunger Games) şi Sidse Babett Knudsen (After the Wedding, The Duke of Burgundy, Borgen).

    În concluzie, A Hologram for the King pare mai mult un clip publicitar menit să convingă americanii că Arabia Saudită poate fi un bun partener de afaceri. Nu este cel mai bun film al lui Tom Hanks, dar, pe de altă parte, fără el am fi discutat probabil de una dintre marile dezamăgiri ale anului.
     

  • Guvernul opreşte VÂNZAREA României: Străinii nu mai pot cumpăra pământ la liber

    Fermierii români se pare că au reuşit să-i convingă pe guvernanţii de la Bucureşti să schimbe legea care permite vânzarea terenurilor către străini.

    Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, anunţă că Legea 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole urmează a fi modificată astfel încât cetăţenii străini să poată achiziţiona mai greu suprafeţe agricole în România.

    “Vom introduce filtre care să asigure că nu ajunge oricum şi la oricine. E clar că sunt vizate persoanele care nu au cetăţenie română. Este o presiune foarte mare din partea producătorilor români, care consideră că vânzarea a condus la înstrăinarea terenurilor şi producătorii români nu mai au ce să lucreze”, a afirmat Irimescu.

    Potrivit acestuia, decizia a fost luată în urma unei discuţii cu premierul Dacian Cioloş, iar specialiştii ministerului au termen două săptămâni pentru a finaliza un nou proiect de act normativ care să fie apoi lansat în dezbatere publică.

    Fermierii francezi, olandezi, belgieni şi nu doar ei vânează cele mai fertile terenuri din România! O spune răspicat un parlamentar român! Politicianul dezvăluie cum sunt ajutaţi străinii să ne cumpere pământul şi cum fermierul român este clar dezavantajat, informează Agro TV.

    Un fermier care lucrează un teren în Franţa şi are o profitabilitate datorită subvenţiei de acolo, îşi permite să-şi dezvolte o nouă afacere cu acea subvenţie mare de acolo. El poate investi într-o altă ţară. Cum se şi întâmplă de foarte multe ori. Sunt mulţi fermieri veniţi la noi din Olanda, Franţa, Belgia care-şi menţin sau nu-şi mai menţin operaţiunile în ţările lor, dar mută în altă parte profitabilitatea obţinută.

    Cititi mai multe pe www.romani-buni.info

  • Aproximativ 30.000 de turişti au petrecut minivacanţa de 1 mai pe litoral

    Aproximativ 30.000 de turişti au petrecut minivacanţa de 1 mai pe litoral, din care peste 15.000 în staţiunea Mamaia, potrivit datelor Asociaţiei Litoral Delta Dunării.

    Aproximativ 8000 de turişti au cumpărat bilete la festivalurile de muzică electronică organizate în zonă, din care peste 2000 au fost străini.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nu cumva culegem ce am semănat?

    Cele mai multe reacţii sunt, pe plan local, de genul „nu este cazul să căutăm vinovaţi, echipa şi antrenorii au făcut tot ce au putut“ şi pot fi de acord numai în parte cu un astfel de îndemn. Nu am nicio îndoială că echipa şi antrenorii au făcut tot ce au putut, dar asta nu spală din vinile care nu pot fi trecute cu vederea.

    Gimnastica ne-a scos în lume şi altfel decât ca ţară a nebuniei lui Ceauşescu şi eram şi atunci şi suntem şi acum datori să căutăm să reparăm ce se poate repara. Nu, nu este eşecul echipei, dar eşte eşecul diriguitorilor care trebuia să prevadă şi să acţioneze şi nu să aştepte, cu fatalitate mioritică, să se întâmple. Ministrul de resort nu trebuie să vină şi să îmi spună care este situaţia şi că avem de-a face cu un dezastru, ci trebuia să analizeze din timp datele şi avertismentele şi să acţioneze, să ceară soluţii şi să impună măsuri.

    Nu cred că este musai problema doamnei Lipă, venită la minister de puţine luni, dar a tuturor miniştrilor care s-au ocupat de sport până acum este, cu siguranţă. Şi dacă tot am vorbit de miniştri, să-i pomenim pe toţi cei care, din 1992 încoace, s-au ocupat de sportul românesc: Gheorghe Angelescu, Alexandru Mironov, Mihai-Sorin Stănescu, Crin Antonescu, Georgiu Gingăraş, Monica Iacob-Ridzi, Luminiţa Plăcintă, Cătălin Baba, Ioan Mang, Liviu Pop, Ecaterina Andronescu, Nicolae Bănicioiu, Gabriela Szabo. Să remarcăm că guvernele Tăriceanu, în perioada 2004 – 2008 şi Boc 2 (2008 – 2009) nu au avut un minister de resort.

    Şi să mai remarcăm unele prezenţe îndârjite, cum este a domnului Antonescu, aflat de trei ori la conducerea ministerului. Sau a doamnei Plăcintă, de două ori ministru. Şi apariţia primului om din sport, a Gabrielei Szabo, abia în 2014. Ar fi exagerat să spun că politicul este de vină pentru actuala stare a sportului? Nu mi se pare. Şi dacă la reuşite şi-or fi luat partea de lauri, atunci să se încarce şi cu eşecurile. Şi nu sunt singurii; ce au păzit direcţiile judeţene, prefecturile, primarii de localităţi în care sunt cluburi şi şcoli de gimnastică?

    Dacă gimnastica ar fi fost un caz izolat, poate că discuţia nu şi-ar fi avut rostul. Dar ne putem uita la ruinele din fotbal, la lipsa de săli, de patinoare, de competiţii de elită, de săli de antrenament pentru orice disciplină veţi putea numi. Şi sclipiri precum Halep sau handbalul sau rugbyul, sau poate reuşitele unui pictor sau ale unui alpinist nu fac decât să întărească sentimentul general de delăsare.

    Reuşitele sportive ţin de cea mai grozavă chimie socială, pentru că izbutesc să coalizeze sentimente naţionale, de mândrie şi de entuziasm ca nimic şi nimeni altcineva.

    Principala hemoragie a României de astăzi este cea de competenţă. Competenţă care să genereze bunăstare, care să semene acum şi să-i lase pe cei de peste un deceniu să culeagă roadele. Pierdem talente nu numai din migraţie, ci şi din nepăsare şi indolenţă: înainte de a începe să scriu acest text, am citit o ştire care spune, simplu, că 7 din 10 angajatori afirmă că este greu sau foarte greu să găsească angajatul potrivit, pentru o poziţie entry level care necesită studii superioare, dar şi că 42% dintre copiii de 15 ani din România sunt analfabeţi funcţional, adică au urmat o formă de educaţie, pot reproduce un text, dar nu înţeleg conţinutul de idei.

    Câte talente se pierd astfel, câţi potenţial oameni buni?

    Ilustrez cu un tablou al maestrului Ştefan Cîlţia.

  • Companiile aeriene low-cost au contribuit la creşterea numărului de turişti străini în România

    Lucian Boronea, directorul general al agenţiei de turism Accent Travel, spune că a observat o mai mare deschidere a companiilor low-cost pentru campanii comune de promovare a Bucureştiului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O româncă de 29 de ani a făcut înconjorul lumii pentru a găsi frumuseţea adevărată. Toţi străinii o dau acum exemplu

    În urmă cu doi ani, Mihaela Noroc a renunţat la jobul ei pentru a călători în jurul lumii. Tânăra de 29 de ani şi-a propus să fotografieze femei frumoase din cât mai multe ţări, pentru a realiza un atlas al frumuseţii.

    De-a lungul călătoriilor sale, ea a fotografiat sute de femei în mediul lor natural, de la localnice din pădurea amazoniană până la tinere din marile capitale europene.

    Datorită faptului că vorbeşte cinci limbi străine, Mihaela Noroc spune că i-a fost uşor să se înţeleagă cu oamenii pe care i-a întâlnit. “Uneori am doar 30 de secunde pentru a realiza un portret, deoarece se întâmplă să întâlnesc o persoană interesantă pe stradă. În alte cazuri petrec şi ore întregi pentru asta, după ce am găsit modelul pe o reţea socială”, povesteşte Mihaela Noroc.

    Ea mai spune că femeile pe care le prezintă în “Atlasul Frumuseţii” au reacţionat diferit atunci când le-a propus să facă parte din acest proiect. Unele au fost fericite, în timp ce altele au fost greu de convins să se lase fotografiate. “Faptul că sunt şi eu femeie a ajutat foarte mult. Însă, la început, am fost foarte agitată şi am luat foarte personal toate refuzurile primite”, mai spune Mihaela Noroc.

    Potrivit CNN, Mihaela Noroc şi-a cheltuit toate economiile pentru realizarea acestui proiect, care a presupus călătorii ale acesteia în 37 de ţări. De asemenea, ea speră să poată să strângă fondurile necesare pentru a continua proiectul “Atlasul Frumuseţii”. “Pot spune cu certitudine că frumuseţea există peste tot, şi nu depinde de cosmetice, bani, rasă sau statut social. Este vorba de fi cât mai natural”.

    Proiectul “Atlasul Frumuseţii” este prezentat de postul american de ştiri CNN, de publicaţia franceză Le Figaro, de site-ul american Business Insider, de site-ul de divertisment boredpanda.com şi de cotidianul britanic Daily Mail

  • Cele mai răsunătoare eşecuri din ultimii 20 de ani. Care este domeniu în care niciun antreprenor român nu a reuşit

    Comerţul alimentar este domeniul în care niciun antreprenor român nu a reuşit să facă faţă pieţei, concurenţei străinilor, cerinţelor clienţilor. În alte segmentele ale comerţului, fie de bricolaj (Dedeman), mobilă (Mobexpert) sau electro-IT (Altex), românii şi-au construit afaceri puternice, care au ţinut piept străinilor chiar şi în perioada de criză. Retailul alimentar este însă un domeniu în care şi afaceri străine au capotat, cu toată forţa fianciară a companiilor-mamă.

    Univers’all

    Reţeaua de supermarketuri controlată de omul de afaceri Răzvan Petrovici a fost înfiinţată în 2000, iar în 2006 a bifat primul eşec de proporţii din piaţa românească. La acel moment, era cel mai mare retailer român din domeniul alimentar, atât ca venituri cât şi ca suprafaţă de vânzare, cu o reţea de 14 spaţii, dintre care magazinul fanion era amplasat în spatele magazinului Unirea din Capitală. Deşi trecuse prin mai multe perioade de criză, punctul critic a intervenit la finalul lui 2006. „Pe la ora 10 seara mă sfătuiam cu Geo (Geo Buruiană, fost director general al reţelei – n.red.) care sunt soluţiile pe care le avem“, povestea pentru Business Magazin Petrovici la acel moment.

    Mai multe dintre magazine înregistraseră scăderi importante ale vânzărilor şi mergeau în pierdere de câteva luni, pe fondul apariţiei unor concurenţi redutabili şi cu o politică de preţ agresivă, precum Kaufland. Univers’all avea trei formate de magazin – supermarket, hipermarket şi de proximitate – iar în 2005 ajunsese la afaceri de 36 de milioane de euro, având zilnic peste 25.000 de clienţi, cu o frecvenţă de vizitare de 2,3 ori pe lună. În urma declanşării procedurilor de faliment, spaţiile au fost cedate unul câte unul către alţi operatori din comerţ, ca G’Market (fosta Gima), Interex sau Billa.

    ETHOS

    Ion Şoloman intra în catalogul tinerilor manageri în anul 2008, la 40 de ani. Era proprietarul reţelei de supermarketuri Ethos, cu 16 magazine şi peste 22 de milioane de euro cifră de afaceri în 2007, cu 70% mai mare decât cea din 2006 – povestea de succes a unui antreprenor care şi-a făcut intrarea în afaceri cu distribuţia de carte, în 1992.

    Un an mai târziu după apariţia în catalog, în 2009, Şoloman declara în Business Magazin cât de rău îi pare că nu a vândut reţeaua de magazine în anul precedent, după ce fusese curtat şi de fonduri de investiţii, şi de investitori strategici. „Dacă mă gândesc la suma de bani pe care aş fi putut să o iau anul trecut, la liniştea mea şi a familiei mele, regret enorm că nu am vândut“, spunea atunci Şoloman, la un an de la cea mai importantă negociere pe care a avut-o pentru vânzarea lanţului de retail şi la care a renunţat în ultimul moment.
    Criza lovise puternic consumul, iar antreprenorul s-a văzut nevoit să închidă magazine şi să concedieze angajaţi.  În 2009, omul de afaceri încă mai spera în dezvoltarea pieţei – lucru corect, dar credea şi că afacerea sa va rezista, fapt care nu s-a mai adeverit. În 2010 Şoloman şi-a vândut magazinele către compania elenă Vismonto Trading, iar el a rămas să gestioneze, prin compania Ivet Logistics, datoriile acumulate de lanţul de retail.

    MIC.RO

    Reţeaua de magazine de proximitate deţinută de omul de afaceri Dinu Patriciu a avut o existenţă similară apariţiei unei comete. A apărut din neant, a strălucit intens producând multă vâlvă prin rapiditatea cu care deschidea magazine şi a eşuat spectaculos. Întreaga sa istorie n-a durat decât circa doi ani. La începutul lui 2012 firma deja înainta instanţei o cerere de intrare în insolvenţă, din pricina volumului mare de datorii. La jumătatea lui 2010 reprezentanţii Mic.ro arătau că deschiseseră circa 30 de spaţii, având un buget de investiţii suficient pentru dezvoltarea a 300-400 de spaţii. Mai mult, la acel moment previzionau atingerea unei cifre de afaceri de 1,5 miliarde de euro în 2011.

    În septembrie 2011 reţeaua ajunsese la 830 de magazine Mic.ro, dintre care 720 fixe şi 110 mobile, şi 58 de unităţi Macro şi miniMax. Doar câteva luni mai târziu însă, datoriile companiei Mercadia Holland, care opera magazinele Mic.ro, ajunseseră la aproape 700 de milioane de lei către creditori. Printre firmele care au cerut în insolvenţa se numără compania de taximetre Meridian, Touring Europabus – aparţinând lui Dragoş Anastasiu, Vel Pitar şi grupul Ţiriac Auto. Datoriile neplătite de mai multe luni, pe care lanţul Mic.ro le-a acumulat către o serie de furnizori, i-au făcut pe mulţi dintre aceştia să stopeze încă înainte de intrarea companiei în insolvenţă livrările de mărfuri. Din acest motiv, rafturile magazinelor erau pe jumătate goale.

     

  • ASF dă undă verde la străini pe RCA. A aprobat modificările care vizează înlesnirea intrării în piaţa de RCA a asigurătorilor străini

    Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat ieri proiectul de normă care prevede reducerea barierelor de intrare a companiilor străine pe piaţa asigurărilor auto obligatorii (RCA), această modificare legislativă dorindu-se a acţiona ca un stimul pentru sporirea competiţiei. Astfel, ASF a eliminat prevederea potrivit căreia asigurătorii străini sunt obligaţi să deţină un sediu central şi unităţi teritoriale în România.

    Pe de altă parte, ASF le cere companiilor străine care vor să intre în piaţă să efectueze constatarea pagubelor în maximum cinci zile lucrătoare. Decizia ASF de a înlesni accesul jucătorilor străini este justificată de nevoia sporirii ofertei, mai ales în condiţiile în care cei mai mari jucători din piaţa poliţelor auto obligatorii se confruntă în prezent cu probleme financiare sau sunt deja în proces de dizolvare, aşa cum se întâmplă în cazul Astra Asigurări.

  • SUA, noul paradis fiscal preferat al lumii bogate

    După ce au acuzat ani la rând alte ţări că îi ajută pe americanii bogaţi să-şi ascundă banii peste hotare, Statele Unite sunt acum pe cale să devină un adevărat paradis fiscal pentru străinii bogaţi, scrie Bloomberg.

    Neaderând la noile standarde globale de raportare, Statele Unite creează o nouă piaţă „fierbinte“, devenind destinaţia preferată a banilor bogaţilor. Toată lumea, de la avocaţi londonezi la companii elveţiene, îi ajută acum pe cei bogaţi să-şi mute conturile din locuri ca Bahamas şi Insulele Virgine Britanice în Nevada, Wyoming şi Dakota de Sud. „Ce ironic, nu ce pervers, ca SUA, care a condamnat atât de dur băncile elveţiene, să devină jurisdicţia secretului bancar“, afirma recent Peter A. Cotorceanu, avocat la Anaford, o firmă de avocatură din Zürich.

    Rothschild, instituţia financiară europeană cu o istorie de secole, a dechis o companie de trust în Reno, Nevada, transferând în prezent averile clienţilor străini avuţi din paradisuri ca Bermude, supuse noilor standard de raportare, către trusturi deţinute în Nevada, care nu se supun standardelor respective. Firma spune că operaţiunile sale din Reno oferă servicii familiilor din întreaga lume atrase de stabilitatea SUA şi că clienţii săi trebuie să dovedească faptul că respectă legile fiscale din ţările de origine. Trusturile sale, spun oficialii de la Rothschild, nu au fost create pentru a profita de faptul că SUA nu a adoptat noile standarde.

    Alice Rokahr, preşedinte al Trident Trust, o altă entitate care transferă conturi din Elveţia în Dakota de Sud, şi alţi consultanţi spun că nevoia de discreţie este îndreptăţită. Conturile confidenţiale care ascund avuţia, fie că se regăsesc în SUA, Elveţia sau alte ţări, oferă protecţie împotriva răpirilor sau şantajului în ţările de origine ale deţinătorilor. Cei bogaţi se simt mai în siguranţă parcându-şi banii în SUA spre deosebire de alte locaţii percepute mai puţin sigure.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea brandului care i-a îmbrăcat pe comunişti şi pe capitalişti

    Pentru Generaţia Y industria de fashion se rezumă la câteva nume sonore: Zara, H&M, Primark sau mai bine cotatele Vuitton, Armani sau Dolce & Gabbana. Par să fi existat dintotdeauna în mintea iubitorilor de modă, nu doar pe plan internaţional, ci şi local. Există însă branduri autohtone de modă care au o istorie la fel de lungă sau chiar mai lungă decât a acestor nume care desenează astăzi trendurile. Braiconf poate că nu spune multe celor din Generaţia Y, însă cămaşa bărbătească românească aproape că nu are alt corespondent de 65 de ani, de când a fost înfiinţată fabrica din Brăila.

    Este adevărat că primul magazin al Braiconf a fost deschis abia în 1999. Ulterior, chiar dacă producătorul a continuat să investească în noi puncte de vânzare proprii, Braiconf a rămas o prezenţă discretă în industria de modă din România. Modul cum compania a evoluat după 1990 a făcut ca brandul, care devenise sinonim cu cuvântul „cămaşă“ pentru bărbaţii români, să piardă din popularitate şi să fie nevoie să revină, 25 de ani mai târziu, cu o strategie de marketing şi de extindere pentru a fi revitalizat.

    Mult timp după 1990, la Braiconf s-a produs în sistem lohn (adică pentru clienţii străini). A fost o strategie la care majoritatea textilierilor din România au fost nevoiţi să apeleze pentru că mult timp moda nu a fost consumată avid pe plan local. Chiar dacă nu şi-a consolidat brandul, Braiconf a rămas activ şi la curent cu ceea ce se întâmpla în industrie prin faptul că producea cămăşi pentru branduri sonore din Suedia, Franţa, Danemarca, Germania sau SUA.

    După ce a produs zeci de ani pentru alţii, Braiconf este pregătită să îşi pună propriul nume, românesc, pe harta internaţională a retailerilor de îmbrăcăminte pentru bărbaţi. „Businessul devine tot mai greu, trebuie să te adaptezi mereu la condiţiile pieţei, tocmai de aceea am şi ales să dezvoltăm propria reţea de retail şi să ne îndreptăm către producţie sub brand propriu, pe care vrem să-l ducem în afară“, spune Dan Simionescu, preşedintele consiliului de administraţie al companiei care anul trecut a avut afaceri de 33,6 milioane de lei, cel mai bun rezultat financiar din ultimii cinci ani.

    Simionescu face parte dintr-o structură nouă de conducere, care a ajuns la Braiconf în 2009, când criza economică globală îşi făcea simţită prezenţa şi în indicatorii financiari ai producătorului de cămăşi din Brăila. Executivul, care a venit la cârma companiei în 2013, spune că amintirile sale legate de Braiconf se duc mult în urmă, la fel cum se întâmplă şi cu cele ale părinţilor Generaţiei Y, amintiri care au persistat până acum şi în fabrica din Brăila, unde câteva cămăşi, peste care au trecut zeci de ani, se mai plimbă încă prin mâinile angajaţilor.

    „Moştenirea“ Braiconf a trecut testul timpului până acum, la fel cum şi compania a trecut testul pieţei. În ultimii ani, noua structură de conducere a învăţat să se „dezică“ de clienţii din străinătate pentru care producea în pierdere. Compania a intrat din nou pe trend ascendent, a început să se axeze şi mai mult pe segmentul de retail şi să investească vizibil în producţia proprie, care acum reprezintă în jur de 20%-25%, restul fiind realizat tot în sistem lohn.

    În următorii doi-trei ani însă, fabrica din Brăila, în care lucrează circa 900 de oameni, ar trebui să îşi dubleze producţia proprie şi să cucerească pieţele externe cu brandul românesc de cămăşi. Dar a pune un nume românesc pe o piaţă externă din industria de modă nu este o misiune uşoară pentru că, deşi străinii îmbracă demult haine „made in Romania“, eticheta străină încă se vinde cel mai bine. Asta se vede şi în strategia puţinelor branduri din modă dezvoltate de antreprenori români care i-au convins pe străini şi care au optat pentru nume ce duc consumatorii cu gândul la alte meleaguri decât la România, cum ar fi Musette sau I.D. Sarrieri.

    „Nu există o reticenţă vizavi de lucrul făcut în România pentru că sunt foarte mulţi jucători importanţi care produc aici, ci faţă de brandul românesc în sine. Una este să fii un brand cu o istorie de 65 de ani la Paris sau la Londra, iar alta este să fii din Brăila. Totuşi, cred că se poate ca Braiconf să fie primit foarte bine şi în străinătate, este o carte pe care mizăm, iar Orientul, spre exemplu, este o piaţă interesantă pentru extindere în regim propriu pentru că este o zonă atrasă de tot ceea ce înseamnă Europa“, explică Dan Simionescu.