Tag: renuntare

  • Ce se va întâmpla cu cea mai aşteptată AUTOSTRADĂ din România. Teodorovici confirmă RENUNŢAREA la proiectul cu Banca Mondială

    “Într-un proiect nu e importantă sursa de finanţare, este important să faci acel proiect, iar guvernul, prin Ministerul de Finanţe, să aleagă cea mai facilă, utilă, ieftină sursă de finanţare. A fost o discuţie cu cei de la Ministerul Transporturilor. Dânşii (n.r. ministerul Transporturilor) au găsit o variantă mai rapidă de a face lucrurile să se întâmple pe acest sector Comarnic – Braşov. Nu este importantă partea de finanţare, este importantă calea de a implementa un astfel de proiect”, a declarat Eugen Teodorivici, ministrul Finanţelor, la Constanţa.

    Acesta a mai spus că ministerul de Finanţe este singurul care trebuie să discute cu un finanţator. “Nu este niciun fel de discuţie, scandal. Banca are regulile sale ca finanţator, care poate nu sunt aceleaşi cu cele pe care un parteneriat public privat le impune”, a afirmat Teodorovici.

    Banca Mondială (BM) a transmis, la solicitarea MEDIAFAX, că „nu a primit o notificare oficială din partea Ministerului Transporturilor privind colaborarea pentru autostrada Ploieşti-Braşov”, după ce ministrul Lucian Şova anunţase renunţarea la unitatea de proiect administrată împreună cu BM.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PSD merge PÂNĂ LA CAPĂT cu modificările legilor Justiţiei. Dragnea: Statul DE DREPT nu este statul DE DREPŢI

    “De ce nu cedăm privind modificarea legilor Justiţiei şi a Codurilor Penale? Pentru că şi eu şi colegii mei din conducere, cel puţin câţiva, în primul rând, ne ţinem de cuvânt. Pentru că noi credem ce spunem şi îi rog pe cei care se miră să caute în arhive ce am spus eu în campanie. Pe cei din statul paralel, pe care i-am tot nominalizat, îi deranjează şi dreptatea şi informaţia corectă şi adevărul şi fug de adevăr ca dracu de tămâie pentru că ADEVĂRUL înseamnă pentru ei SFÂRŞITUL.

    Încearcă prin toate mijloacele. Aşa am ajuns să vedem procurori ca Onea şi Portocală, care ameninţau, şantajau, fabricau probe false, obţineau denunţuri mincinoase, pentru că avea ţintele de la şefimea lor. Uite lista, sunt incomozi, daună totală. Câţi oameni vinovaţi sau nevinovaţi stau în puşcării, nu ştie nimeni. Nimeni nu ştie în care din dosare sau procese au fost folosite probe false. Bănuiesc că vă gândiţi că pe voi nu vă prinde radarul. Vă înşelaţi. Cea mai mare greşeală e ”nu am funcţie, nu sunt vinovat”. Nu e adevărat. Tot spectacolul cu cătuşele nu era ca să se dea mari, ci să dea un semnal. oricare puteţi fi luaţi. Să fie frică, teroarea. Noi am hotărât să nu ne fie frică”, a declarat Liviu Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • A renunţat la Bucureşti pentru un oraş din Ardeal! Mihaela Miroiu: „Oraşul nu e copleşit de scandaluri de corupţie, nici de mizerie morală şi materială

    Pe Facebook, Mihaela Miroiu a scris: „Din martie sunt cetăţeana de liberă voinţă a acestui oraş.
    Aici vor merge taxele şi impozitele mele. De ce am ales Sibiul, după 44 de ani de Bucureşti? Fiindcă mă simt bine în bun simţ, lipsă de ostentaţie, seriozitate, activism civic şi cultural. Este un oraş colonizat de cultură, istorie şi natură.

    Aici “Firea” e cu totul alfel. Are o primară femeie, Astrid Fodor, o preşedintă a Consiliului judeţean, Daniela Cîmpean, o prefectă, Adela Maria Munteanu.

    Sibiul nu e copleşit de scandaluri de corupţie, nici de mizerie morală şi materială. Dacă vreţi să vedeţi cum putem trăi chiar şi în România, deschideţi pagina primăriei. Da. Se poate.

    PS. Lucrez încă în Bucureşti. Dar libertatea mea e aici.”

     

  • Trump S-A RĂZGÂNDIT: administraţia de la Washington prezintă condiţii pentru semnarea unui nou acord atomic cu Iranul

    Mike Pompeo a prezentat o serie de “solicitări fundamentale”, subliniind că Administraţia de la Washington “preferă semnarea unui tratat”, cu Iranul, în contextul în care preşedintele Donald Trump tocmai a dispus retragerea Statelor Unite din Tratatul nuclear din 2015.

    Secretarul de Stat american a avertizat că Statele Unite “vor aplica presiuni financiare fără precedent asupra regimului din Iran” dacă nu va aplica solicitările SUA.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Răzvan şi Dani renunţă la emisiunea “X Factor”! Mesajul celor doi

    „Simplu, direct, de anul acesta nu mai prezentãm X Factor. Au fost şapte ani minunaţi. Au fost şapte ani de emoţie purã. Au fost şapte ani de poveşti de viaţã. Timpul trecut al verbului nu înseamnã pentru noi renunţare, ci doar o rearanjare a ideilor. Mulţumim!”, au declarat vedetele Antena 1.

    „X Factor” va reveni la Antena 1 în aceastã toamnã cu cel de-al optulea sezon. Noul prezentator al show-ului va fi ales în scurt timp, în urma mai multor probe organizate de echipa de producţie. Cel de-al optulea sezon pregãteşte surprize nu doar la nivelul componenţei echipei, cât şi la nivelul conţinutului şi promite un spectacol de zile mari.

     

  • Decizie fără precedent a Patriarhiei Române în cazul Arsenie Boca. „Nimeni nu are acest drept”

    Patriarhia Română susţine că nicio persoana privată nu are dreptul să se folosească de numele lui Arsenie Boca, menţionând că Arhiepiscopia Bucureştilor a luat „atitudine fermă” faţă de deţinerea mărcii „Părintele Arsenie Boca” solicitând persoanei care susţine că are marca să renunţe la aceasta.

    „Arhiepiscopia Bucureştilor a comunicat oficial persoanei respective mesajul de a renunţa imediat la această marcă înregistrată în străinătate. Numele părintelui Arsenie Boca este intrinsec legat de istoria şi cultura duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Române şi parte a patrimoniului său memorial. Din aceste limpezi şi înalte raţiuni, nicio persoana privată, care nu are nici măcar o legătura de rudenie cu părintele Arsenie Boca, nu are dreptul să se folosească în vreun fel de numele său. Acesta, ca şi opera sa scrisă sau picturală, aparţin de drept Bisericii pe care a slujit-o cu vocaţie jertfelnică”, se arată într-un comunicat trimis de Patriarhia Română, la solicitarea MEDIAFAX.

    Totodată, reprezentanţii Patriarhiei Române susţin că vor face toate demersurile necesare din punct de vedere legal, pentru ca marca „Părintele Arsenie Boca” să nu aparţină unei persoane private.

    „În măsura în care persoana vizată va continua să se folosească de acest nume prin marca menţionata, Patriarhia Romana, prin Episcopia Devei şi Hunedoarei, sub jurisdicţia căreia funcţionează mănăstirea Prislop, unde se află şi mormântul părintelui Arsenie Boca, va face toate demersurile necesare din punct de vedere legal pentru a aşeza lucrurile în firescul lor”, se mai arată în sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Acţionarii au decis: Xerox renunţă la fuziunea de 6 miliarde de dolari cu Fujifilm şi schimbă şase directori printre care şi CEO-ul Jeff Jacobson

    Xerox Corp. a renunţat la fuziunea de 6,1 miliarde de dolari cu Fujifilm, după o negociere cu investitorii miliardari Carl Icahn şi Darwin Deason. Acordul la care a ajuns board-ul companiei va schimba şi managementul superior al Xerox, potrivit Business Insider.

    Victoria investitorilor anulează negocierile cu japonezii, în timp ce compania Xerox ar putea fi vândută la licitaţie la un preţ mai ridicat.

    Xerox a transmis că în ultimele săptămâni le-au cerut japonezilor în mod repetat să înceapă negocierile pentru termeni mai  buni.

    „În ciuda insistenţei noastre, Fujifilm nu ne-a oferit nicio siguranţă că va renegocia în timp util”, au transmis americanii în cadrul unei conferinţe publice în care anunţau că tranzacţia a eşuat.

    Fujifilm a abordat o postură agresivă şi susţine că Xerox nu avea dreptul de a renunţa la tranzacţie. Japonezii au anunţat că vor încerca să ajungă în instanţă.

    Cele două companii au ajuns în luna ianuarie la un acord prin care Xerox ar fi fuzionat cu business-ul din Asia, Fuji Xerox, şi în care Fujifilm ar fi preluat controlul companiei americane.

    În urma acestui anunţ, Icahn şi Deason, care deţin 15% din compania Xerox au spus că firma americană este subevaluată.

    CEO-ul companiei, Jeff Jacobson împreună cu alţi cinci directori vor părăsi compania.

     

     

  • Rusia va bloca noi sancţiuni ONU contra Iranului dacă Trump renunţă la Acordul nuclear

    Rusia îşi va onora angajamentele în cadrul Acordului cu Iranul atât timp cât alte ţări vor proceda în mod similar, a declarat vineri Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, potrivit agenţiei Interfax.

    Administraţia Vladimir Putin nu va accepta modificarea Acordului nuclear semnat de marile puteri cu Iranul, a subliniat reprezentantul Ministerului rus de Externe, avertizând că, în cazul în care preşedintele SUA Donald Trump, va decide ieşirea din acest tratat, Rusia va bloca prin veto, în Consiliul de Securitate ONU, prelungirea sancţiunilor împotriva regimului de la Teheran.

    Uniunea Europeană şi Rusia insistă pentru menţinerea Acordului nuclear iranian.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • A renunţat la corporaţie pentru un business care după doi ani are venituri de jumătate de milion de euro – VIDEO

    Aura Oprea spune că exemplul ei este unul reprezentativ pentru generaţia din care face parte: a renunţat la visul unei ascensiuni ierarhice în multinaţională pentru a da frâu liber creativităţii antreprenoriale. Cum s-a concretizat aceasta într-o afacere de 500.000 de euro în doi ani povesteşte într-o ediţie a emisiunii smart business.

    Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i aducem în faţă, în cadrul unui material video publicat pe site-urile şi paginile de Facebook ale Business Magazin şi Ziarului Financiar, pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar.

    Brandul polonez de praline de ciocolată Chocolissimo a fost miza antreprenorială a Aurei Oprea încă din 2015, când a decis să aducă pe piaţa locală această marcă; în prezent, afacerea este formată din vânzarea pralinelor pe o platformă online şi, punctual, în funcţie de colaborările de pe parcursul anului, din comercializarea lor în diverse centre comerciale din Bucureşti. Printre produsele vândute se află pralinele belgiene şi figurinele din ciocolată; un concept propriu de ciocolată personalizată l-au numit telegrame de ciocolată. „Telegramele din ciocolată sunt vedetele noastre fiindcă există o tendinţă în consum ca oamenii să se implice în realizarea produsului, chiar şi la nivel conceptual; prin aceste produse asta oferim  opţiunea de a fi implicat în realizarea lui. Textele acestora variază în funcţie de ocazia pentru care sunt oferite.

    De pildă, unele dintre cele recurente sunt cereri în căsătorie”, explică antreprenoarea. Preţurile sunt cuprinse între 30 şi 150 de lei în cazul telegramelor, iar pentru praline, între 50 şi 200 de lei. Comenzile vin atât de la persoane fizice, cât şi de la clienţi companii; cea mai mare parte a afacerii este generată de segmentul companiilor.

    Chocolissimo a avut anul trecut o cifră de afaceri de 2,3 milioane de lei. Antreprenoarea a observat că pe final de an comenzile cresc cu 200%. Aura Oprea spune că ideea dezvoltării acestei afaceri i-a venit după ce a observat cât de greu se găseşte în România ciocolata albă de calitate: „Ciocolata albă este cel mai uşor de reprodus, dar o ciocolată albă de calitate se găseşte foarte greu deoarece nu are cacao la bază şi de aceea este foarte greu de digerat, la propriu”. În căutările ei pentru acest tip de ciocolată a dat peste Chocolissimo, brand care nu exista atunci pe piaţa locală; spune că, mai mult decât produsul, i-a plăcut prezentarea, modul de prezentare a acestuia. „Nu sunt neapărat o consumatoare înrăită de ciocolată, dar sunt un om de marketing şi mi-a plăcut foarte mult modul de comunicare, în felul acesta m-am dus eu spre ei”, povesteşte ea. Conceptul Chocolissimo este dezvoltat în Polonia, dar pralinele sunt produse în Belgia.

    După ce a identificat potenţialul conceptului şi pentru piaţa locală, Aura Oprea a decis să îşi înceapă propria afacere şi să renunţe ulterior la locul de muncă pe care îl avea atunci: „Este povestea clasică a generaţiei mele  aceea de a lucra mult timp în corporaţie  într-un domeniu pe care l-am studiat şi ulterior să ies şi să mă ocup de businessul meu”. Oprea a studiat  marketingul în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. După absolvire, a lucrat ca manager de evenimente la Holcim (2013-2014) şi ca specialist în marketing la Farmexpert (2014-2016).

    La final de 2014 i-a venit ideea dezvoltării afacerii cu ciocolată, iar în 2015 a demarat proiectul. „După terminarea facultăţii, la fel ca majoritatea colegilor mei de generaţie, am avut idealuri măreţe de a face parte dintr-o corporaţie, de a ajunge cât mai sus pe scara ierarhică  însă la momentul în care am fost la un pas de a atinge acest vis şi când am fost cât mai aproape de corporaţie, nu m-am regăsit în povestea de acolo.” Spune că, deşi nu este genul de persoană care să militeze împotriva corporaţiilor, recunoaşte că, uneori, creativitatea angajaţilor este limitată într-un astfel de mediu: „Într-un mediu corporatist, creativitatea îţi este de multe ori diminuată; acesta este motivul care m-a determinat pe mine să ies din corporaţie; sunt o persoană cu iniţiativă – am fost tot timpul genul acesta de iniţiatoare.”

    De altfel, faptul că are spirit de iniţiativă se reflectă şi în modul în care a abordat discuţia cu producătorii polonezi de ciocolată: le-a trimis un e-mail în care le-a povestit despre dorinţa ei de a aduce brandul în România. Prima lor reacţie a fost să refuze: „Mi-au spus că nu erau interesaţi de piaţa din România în acel moment, fără să-mi dea explicaţii clare”. Acest răspuns nu a descurajat-o, ci a determinat-o să le facă o vizită în Polonia, reuşind astfel să îi convingă de potenţialul pieţei locale. „Suntem prost educaţi la acest capitol în sensul că suntem obişnuiţi să consumăm mult şi prost, în detrimentul consumului unui produs de calitate, dar într-o cantitate mai mică”, descrie ea comportamentul consumatorilor români.

    Provocarea, spune ea, este de a îndrepta cât mai mulţi consumatori către ciocolata de calitate, la fel cum se întâmplă în vest. „Majoritatea cumpărăturilor pe site-ul nostru sunt pentru a fi făcute cadou. Comportamentul este diferit de cel din Germania, de exemplu, unde se cumpără pentru consumul propriu”, exemplifică ea. Tânăra descrie, în cadrul emisiunii Smart Business, şi o calitate esenţială pentru un antreprenor: „Cred foarte mult în curaj  mi se pare că este o virtute care îţi permite să le dezvolţi pe toate celelalte, nici măcar constanţă nu poţi avea fără curaj. Cred că asta este important  nu propovăduiesc curajul iraţional, dar cred că în momentul în care ai curaj şi perseverenţă poţi să îţi duci la îndeplinire planurile”.

    Aura Oprea a mizat pe un domeniu în plină dezvoltare: potrivit unei analize a KeysFin publicate anul acesta, producătorii şi distribuitorii de ciocolată ar putea ajunge în 2018 la vânzări record, depăşind pragul de 5 miliarde lei (circa 1 miliard euro), după un avans de 20% anul trecut, pe fondul creşterii puterii de cumpărare a românilor. Potrivit studiului, care a analizat evoluţia pieţei din 2012 până în prezent, principalul indicator care susţine dinamica sectorului este profitabilitatea pieţei. Dacă în 2012 cele 786 de firme producătoare sau distribuitoare de produse din ciocolată raportau un profit net de 107,3 milioane lei, în 2017 se estimează că acesta a fost de 306,1 milioane lei, la un număr de 758 de firme.

    Evoluţia pozitivă a pieţei a venit pe fondul creşterii economice, propulsată de avansul semnificativ al consumului. Pe fondul dezvoltării ofertelor şi mai ales a investiţiilor semnificative în marketing şi promovare, românii s-au arătat tot mai interesaţi de ciocolată. Astfel, chiar dacă potrivit Eurostat un român mănâncă anual mult mai puţină ciocolată decât vesticii – 2,2 kg/cap de locuitor prin comparaţie cu 3 kg per capita în Grecia, 11 kg pe cap de locuitor în cazul elveţienilor – consumul de ciocolată a crescut semnificativ în ultimii doi trei ani, potrivit specialiştilor de la KeysFin.

    Principalul jucător din piaţa românească, pe segmentul de producţie, este Nestlé, cu o cifră de afaceri de 783,6 milioane lei, companie urmată, la mare distanţă, de Kandia Dulce SA, cu 161,4 milioane lei, Heidi Chocolat SA, cu 106,2 milioane lei, Mueller şi Prietenii (19,1 milioane de lei) şi Marco Polo (18 milioane de lei). Pe segmentul de distribuţie, SECA Distribution SA conduce clasamentul cu afaceri de 390,8 milioane de lei în 2016, urmată de Ferrero România SRL (398 milioane de lei), D.R.I.M Daniel SRL (268,7 milioane de lei), Wrigley România (133,7 milioane de lei) şi Almira Trade SRL (130,3 milioane de lei). „Există un studiu faimos în lumea ştiinţifică care face o legătură directă între consumul de ciocolată dintr-o ţară şi numărul premiilor Nobel. Elveţia conduce atât în clasamentul consumului de ciocolată, cât şi în cel al premiilor Nobel obţinute şi se spune că o contribuţie semnificativă o au flavonoidele care se găsesc în ciocolată, dar şi în vin şi care cresc semnificativ activitatea cerebrală, interesul pentru cunoaştere, intuiţia. Dincolo de teorii, cert este că ciocolata reprezintă un produs care şi în România devine semnificativ, iar investiţiile în domeniul sunt pe măsură. Piaţa are un potenţial de creştere semnificativ, iar 2018 va confirma, cu siguranţă, această tendinţă”, au spus experţii de la KeysFin în cadrul studiului.
     

  • Deutsche Telekom nu renunţă: Germanii vor un operator gigant format din T-Mobile şi Sprint Corp, şi pun pe masă 24 de miliarde de dolari

    În cadrul negocierilor actuale se vehiculează că Deutsche Telekom va primi o particiaţie de 42% şi 69% ca drept de vot în noua companie.

    La 24 de miliarde de dolari, tranzacţia ar evalua Sprint la 6,10 dolari per acţiune. Această valoare s-ar putea schimba în funcţie de fluctuaţiile pieţei, iar investitorii Sprint vor primi participaţii în noua companie, care ar fi generată de fuziunea dintre T-Mobile şi Sprint Corp.

    CEO-ul T-Moble, John Legere, va conduce noua companie, care va avea un sediu central în Bellevue, Washington şi unul în Kansas City.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro