Tag: rege

  • Cererea germanului care spune că este fiul Regelui Mihai de a trimite o solicitare la CJUE, respinsă

     Dieter Stanzeleit a formulat această cerere în fata magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1, la termenul din 13 noiembrie al dosarului în care solicită să se stabilească, în urma administrării probelor, că Regele Mihai I al României este tatăl său biologic.

    Avocatul lui Stanzeleit, Artim Sartizian, declara atunci că a solicitat să se adreseze o întrebare preliminară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care să decidă care instanţă va trebui judece această cerere, “nu neapărat de stabilire a paternităţii, dar a acelei substituiri de persoane care a avut loc, potrivit spuselor dumnealui, la vârsta de cinci ani”.

    “Instanţa germană s-a pronunţat în sensul că o astfel de verificare nu poate fi făcută separat de procesul de paternitate din România”, preciza avocatul Artim Sartizian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Regele Mansa Musa: cel mai bogat om care a trăit vreodată pe Pământ

     Rămasă sub colbul istoriei timp de secole, Africa sub-sahariană s-a constituit într-o lume aparte, extrem de diversificată şi, în multe privinţe neaşteptat de avansată. Spre deosebire de Europa, Nordul Africii sau Asia,  Africa sub-sahariană nu a fost niciodată unită sub una sau mai multe religii monoteiste sau un uriaş imperiu stat.

    Unele societăţi umane africane nu prezentau caracteristicile unui stat unitar, fiind mai degrabă coagulate în jurul unei căpetenii sau familii conducătoare, care nu exercitau totuşi o autoritate centralizată asupra propriilor supuşi. Însăşi actul de a domni peste astfel de societăţi nu comporta dezideratele şi obligaţiile unui monarh european.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dorin Cioabă: Voi fi încoronat rege al romilor, vineri, înainte de înmormântarea tatălui meu

     Potrivit lui Dorin Cioabă, “încoronarea” va avea loc vineri, în jurul orei 12.00, înainte de a se pleca cu sicriul spre Cimitirul Municipal Sibiu, pentru înmormântarea lui Florin Cioabă.

    “Voi fi încoronat vineri. Va fi o ceremonie în casă. Ceremonia, ca şi încoronarea va avea loc în casă, înainte de plecarea spre cimitir”, a declarat Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă.

    Întrebat cine îi va pune coroana de rege, moştenită de la tatăl său, Dorin Cioabă a spus că acest lucru îl vor face “reprezentanţii Consiliului Coroanei”.

    Florin Cioabă a fost încoronat într-o situaţie similară, după moartea tatălui său, Ion Cioabă, în februarie 1997, acesta murind tot în urma unui infarct. Florin Cioabă, singurul său fiu, a moştenit titlul de rege al ţiganilor de pretutindeni şi i s-a pus coroana de rege înainte de plecarea convoiului spre cimitir.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dorin Cioabă: Tata a fost omorât cu zile, este caz de malpraxis şi pot dovedi cu acte

     Dorin Cioabă a susţinut, miercuri dimineaţă, că are documente medicale cu care poate dovedi că a fost vorba despre malpraxis în cazul tatălui său.

    “Am toate actele, cred şi am siguranţa, voi vorbi şi cu specialişti, că tata este caz de malpraxis. A fost omorât cu zile, iar actele dovedesc acest lucru”, a spus fiul cel mare al lui Florin Cioabă.

    El a mai susţinut că Ministerul Afecerilor Externe nu a făcut nimic pentru a-i ajuta familia până când cazul nu a fost mediatizat de presă.

    “Până când nu am făcut scandal în presă, consulul nu s-a mişcat din fotoliu, MAE s-a mişcat foarte greu prin consulat”, a susţinut Dorin Cioabă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă va ajunge la Bucureşti marţi seară. Înmormântarea ar putea avea loc sâmbătă

     Daniel Cioabă, fiul cel mic al autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, a declarat, marţi dimineaţă, că sicriul cu trupul tatălui său va fi adus în ţară cu o cursă de linie a Turkish Airlines, care va ateriza la ora 20.50 pe Aeroportul “Henri Coandă” din Bucureşti.

    “Sicriul va ajunge în ţară la ora 20.50 cu o cursă de linie Turkish Airlines, la Otopeni, în Bucureşti. De acolo va fi preluat de o maşină mortuară care va duce sicriul acasă, la Sibiu, urmând ca, cel mai probabil, înmormântarea să aibă loc sâmbătă, pentru că tradiţia creştină spune că mortul trebuie să stea trei nopţi în casa lui”, a spus Daniel Cioabă.

    Întrebat dacă maşina mortuară va opri pe traseul dintre Bucureşti şi Sibiu, Daniel Cioabă a spus că sicriul va fi dus “direct acasă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Principesa Irina a fost arestată în SUA. Reacţia Casei Regale a României

     Potrivit acuzării, luptele implicau zeci de cocoşi, echipaţi cu cuţite sau alte obiecte tăioase ataşate de picioare, luptând până la moarte într-un sport sângeros interzis în prezent în 50 de state americane, relatează portalul OregonLive.com.

    Un arbitru supraveghea luptele şi concesionarii vindeau bere şi mâncare, iar cei care administrau acţiunea luau 10 procente din sumele pariate, potrivit acuzării.

    John şi Irina Walker – împreună cu vecinii lor David Sanchez, 29 de ani, şi Aurelia Garcia Mendoza, 33 de ani, şi prieteni din Hermiston, Mario “El Cuba” Perez, 62 de ani, şi Jose Luis Virgen Ramirez, 48 de ani – au fost acuzaţi de operarea unor jocuri de noroc ilegale şi de sacrificarea ilegală a unor animale prin luptă la ferma soţilor Walker din Morrow County.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Regele Albert al II-lea al Belgiei a abdicat în favoarea fiului său Philippe

     Philippe va deveni al şaptelea rege al Belgiei, după prestarea jurământului, prevăzută la ora locală 12.00 (13.00, ora României).

    Într-o ultimă alocuţiune, transmisă în direct la televiziune, Albert al II-lea şi-a exprimat “încrederea deplină” în Philippe. “Philippe, ai toate calităţile de suflet şi inteligenţă pentru a servi foarte bine ţara noastră în toate noile tale responsabilităţi”, a spus el.

    “Ultima mea recomandare: acţionaţi neobosit în vederea coeziunii Belgiei”, le-a spus el politicienilor prezenţi.

    Cu vocea plină de emoţie, Albert al II-lea a surprins asistenţa, utilizând o formulă familiară franco-engleză pentru a-şi exprima afecţiunea faţă de soţia sa Paola. “Un simplu mulţumesc şi un mare kiss!”, i-a spus el. Aşezată la câţiva metri distanţă, Paola şi-a şters o lacrim

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Principalii suverani care au abdicat

     În MAREA BRITANIE, Edward al VIII-lea este constrâns să abdice la 12 decembrie 1936 pentru a se căsători cu Wallis Simpson, o americancă divorţată, evitând astfel o criză constituţională majoră. Fratele său mai mic, Albert, tatăl actualei suverane Elizabeth a II-a, este încoronat rege sub numele de George al VI-lea în mai 1937.

    Victor-Emmanuel al III-lea, regele ITALIEI din 1900, abdică la 9 mai 1946 din cauza colaborării cu regimul fascist al lui Mussolini. Fiul său, Umberto al II-lea, “Regele de mai”, a plecat în exil în iunie acelaşi an, după un referendum care instituia Republica.

    Mihai I al ROMÂNIEI este constrâns de comunişti să abdice în decembrie 1947, apoi să plece în exil câteva luni mai târziu. El îi succedase în 1940 tatălui său, Carol al II-lea, considerat responsabil de destrămarea “Marii Românii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ceremonie sobră în Belgia, pentru a marca încheierea domniei lui Albert al II-lea

     După 20 de ani de domnie, regele Albert al II-lea, în vârstă de 79 de ani, şi-a anunţat la începutul lui iulie decizia de a abdica, din motive de sănătate, la 21 iulie, ziua sărbătorii naţionale.

    Regele, erou al unităţii Belgiei şi a cărui domnie a fost marcată de două mari crize politice între flamanzi şi francofoni, va semna actul de abdicare la ora 10.30 (11.30 ora României).

    La ora 13.00 (14.00 ora României), fiul său cel mare, prinţul Philippe, în vârstă de 53 de ani, va depune jurământul în faţa Senatului şi a Camerei Deputaţilor reunite, potrivit unei tradiţii stabilite la 21 iulie 1831, de către strămoşul său Leopold I.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 10.000 de steaguri pentru încoronarea noului rege al Belgiei vor fi produse la Târgu Mureş

     Compania producătoare de steaguri Romflag a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că va produce 5.000 de drapele ale Belgiei şi peste 5.000 de steaguri cu profilul şi numele noului rege al Belgiei, Philippe – ultimele având un design special.

    “Imediat după anunţul cu intenţia de abdicare a regelui Albert al II-lea al Belgiei, comenzile la Romflag au început să curgă, prin intermediul firmei-mamă Waelkens, din Belgia. Momentan sunt în producţie peste 5.000 de drapele ale Belgiei şi peste 5.000 de steaguri cu profilul şi numele noului rege, Philippe. Acestea vor fi expediate în Belgia pentru evenimentul de încoronare, din 21 iulie, Ziua Naţională a Belgiei. Tehnicienii şi echipamentele de la Romflag lucrează deja la capacitate maximă pentru a finaliza steagurile la timp”, se arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro