Tag: refuz

  • De ce te mai numeşti Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor, dacă tu “protejezi” clienţii doar de gândaci şi de farfuriile murdare, dar nu şi de incendii? Cum acordă Ministerul Turismului “stele” şi “margarete” fără să verifice dacă acele capacităţi hoteliere au toate avizele de funcţionare şi de securitate la incendiu?

    În urmă cu vreo doi ani înainte de pandemie, am mers în vacanţa de vară la Sulina. Am închiriat două camere la o pensiune găsită pe Booking, parea curată, preţul pe noapte aşa şi aşa, dar, mă rog, mergi în vacanţă şi nu te zgârceşti. Am ajuns pe după-amiază, soarele se pregătea să meargă la culcare. Am ajuns la adresa pensiunii – o casă, de fapt, cu parter şi etaj, nouă după cum se vedea.  La intrarea în pensiune, un afiş mare: clătirea nu are “autorizaţie de securitate la incendiu”. Stăteam în faţa afişului şi ne uitam ca boul la poartă nouă. Adică cum? Dacă eu iau foc, tu zici, dom’le n-am nicio vină că eu te-am avertizat?

    Ce să faci, într-o după-amiază când soarele dă să apună, într-un oraş necunoscut, cu copii după tine, cu avansul pentru chirie plătit? O iei pe străzi aiurea să cauţi altceva, neştiind ce să cauţi?

    Am rămas, pentru că nu aveam încotro.

    Dar pensiunea aia avea un aviz de funcţionare de undeva, probabil autorizaţie de construire şi altele, dar nu şi pentru incendiu. Nu l-a întrebat nimeni pe proprietar: bai, tu-ţi faci 20 de camere, dar pentru ce? Că n-ai 20 de copii! Lucrurile astea nu pot trece neobservate pentru că de acolo ieşeau şi intrau oameni cu prosoape, cu colaci pentru înot, nu ai cum să nu vezi decât dacă eşti orb. Păi şi atunci cum funcţiona?

    Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) spune că nu-i treaba ei să dea autorizaţii de securitate la incendiu. Poate nu e treaba ei, că de asta există ISU. Dar este treaba ei să-i protejeze pe consumatori. Şi dacă există ISU, de ce ISU Prahova a lăsat “Ferma Dacilor” să funcţioneze? Cum este posibil ca o unitate de cazare să funcţioneze şi fără autorizare de construire şi fără autorizare de securitate la incendiu? Că a demisionat seful ISU Prahova? Este vacs albina. Dar Protecţia Consumatorilor unde a fost? Când aceea unitate de cazare a început să funcţioneze, ANPC nu a văzut că nu are autorizare  de la ISU? Cum a lăsat-o să funcţioneze? Pentru că trebuie să ne înţelegem până la capăt. Protecţia consumatorilor împotriva a ce? A farfuriilor nespălate dintr-o chiuvetă? A gândacilor de bucătărie? A fost un tămbălău grozav în vară când unii de la ANPC au găsit nu ştiu unde vase murdare şi gândaci. Foarte bine. Dar protecţia consumatorului doar asta înseamnă? Adică protejezi oamenii de gândaci de bucătărie, dar nu şi de incendii? Adică cum? Nimeni nu e anchetat la ora asta pentru dezastrul de la “Ferma Dacilor?” Păi atunci ANPC să se cheme “Agenţia de Identificare a Farfuriilor Murdare şi a Gândacilor din Bucătării”, nu Agenţia Naţională de Protecţie a Consumatorilor.

    Ministerul Turismului i-a acordat pensiunii care a ars, o “stea” sau o “margaretă”. Păi cum s-a întâmplat? Nu a văzut ministerul că pensiunea sau complexul ăla nu este în regulă? Că nu are avizele necesare? Cică nu i-a dat trei stele cum a cerut, ci doar una? Cum adică? Adică autodafeul este mai lin la o margaretă decât la trei? Când un poliţist te trage pe dreapta, dialogul e foarte scurt: “Buna ziua! Permisul, buletinul şi talonul”. Dacă eşti în regulă, pleci mai departe în două minute. Tu, când îi dai o stea, două, trei, o margaretă, două trei, unuia nu-i ceri să-ţi arate că ai actele în regulă?

    Toată lumea zice că de vină este legislaţia. Pai haide să stăm o clipă. Cine face legislaţia? De ce la fiecare dramă noi ne umplem de întrebări? Că-i ăla de vină, că-i celălălt! De ce nu a dat ministrul turismului, după drama asta, un ordin de ministru: nicio pensiune, niciun hotel nu mai funcţionează dacă nu are toate avizele în regulă? Pentru că poate face asta. Pai nu voi faceţi măi legislaţia?

     

     

  • Pasarea responsabilităţii între instituţii plătite din bani publici, sport naţional criminal. Ferma Dacilor funcţiona fără autorizaţie de construire, fără autorizaţie de incendiu, toţi ştiau şi nimeni nu este vinovat până acum. Câte astfel de unităţi turistice, clădite pe corupţia statului, sunt de fapt capcane mortale?

    Primăria Gura Vadului, prefectura Prahova, Ministerul Turismului, emitenţii autorizaţiilor de construire, DNA, ISU Prahova, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General al Poliţiei Române sunt instituţii care ar trebui în mod public să dea explicaţii privind producerea tragediei de la Ferma Dacilor. Deocamdată este doar tăcere.

    Cazul incendiului de la Ferma Dacilor scoate din nou în evidenţă putregaiul din cadrul instituţiilor de stat din România, oameni plătiţi din bani publici fiind acum angajaţi într-un concurs de pasarea vinii de la o entitate la alta. Deşi lipsa autorizaţiei de incendiu a devenit explicaţia-refren pentru orice tragedie din România de la cazul Colectiv încoace, în realitate documentul este bomboana de pe colivă, multe alte instituţii fiind implicate şi deci responsabile de această tragedie.

    Ce face IGSU astfel încât cazuri precum cel de la Ferma Dacilor să nu se mai repete de Revelion sau cu alte ocazii? În cazul concret de la Ferma Dacilor era necesară autorizaţia de incendiu? Câte unităţi din domeniul turismului funcţionează acum fără autorizaţie de securitate la incediu? De ce nu este suspendată direct activitatea acestora până la obţinerea autorizaţiei?” Acestea sunt întrebările trimise ieri de către Ziarul Financiar către Serviciul Informare şi Relaţii ​Publice, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, întrebări rămase până în acest moment fără răspuns.

    În cursul dimineţii de marţi, un incediu violent a izbucnit la Ferma Dacilor din Tohani, Prahova, iar până acum opt persoane din 26 cazate şi-au pierdut viaţa.

    La scurt timp, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat ISU Prahova prezentarea unui raport preliminar referitor la controalele efectuate la Ferma Dacilor. “În urma tragicului eveniment produs în această dimineaţă la un operator din judeţul Prahova, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat ISU Prahova prezentarea unui raport preliminar referitor la controalele efectuate, inclusiv deficienţele constatate şi sancţiunile aplicate, dacă acestea există, precum şi măsurile dispuse de personalul de specialitate în scopul remedierii deficienţelor constatate la nivelul spaţiilor aparţinând operatorului economic cu funcţiuni de cazare, situat în localitatea Tohani din judeţul Prahova, în timpul verificărilor efectuate. Acest raport solicitat de altfel şi de şeful DSU, Raed Arafat, va face obiectul unei analize ample, alături de specialişti ai Inspecţiei de Prevenire din cadrul IGSU”, a anunţat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Agerpres.

    Mai departe, Direcţia Naţională Anticorupţie ar urma să redeschidă un dosar privind funcţionarea fără autorizaţie ISU a pensiunii Ferma Dacilor. Potrivit instituţiei, Secţia militară a DNA a clasat în martie 2023 acest dosar care ar urma să fie redeschis după evenimentul recent. Conform ISU Prahova, în anul 2019 a fost efectuată la acest obiectiv o “verificare pe fond”, fiind identificate şase nereguli, dintre care una a fost remediată pe timpul controlului şi au fost aplicate şase avertismente.

    “La momentul verificării nu au fost puse la dispoziţia inspectorilor documente din care să rezulte momentul punerii în funcţiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării şi obţinerii avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu”, a transmis ISU. De ce a clasat secţia militară a DNA în martie 2023 dosarul legat de funcţionarea fără autorizaţie a Fermei Dacilor? Este încă o întrebare.

    “O să facem o acţiune de verificare a tuturor pensiunilor şi o să verificăm dacă au autorizaţie de securitate la incendiu şi probabil o să venim şi cu propuneri legislative, astfel încât să putem închide toate aceste societăţi care prestează astfel de servicii, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale”, a afirmat prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, la Euronews România.

    Dar dincolo de faptul că Ferma Dacilor funcţiona fără autorizaţie de incendiu, unitatea nici măcra autorizaţie de construcţie nu avea.

    “Nu au autorizaţie de construire. Au intrat în legalitate, în baza legii, în sensul că toate construcţiile după 2001, dar mai vechi de 3 ani, pot intra în legalitate făcând un raport de expertiză şi, bineînţeles, eliberarea unui certificat de edificare a construcţiei. Au intrat în legalitate în 2020. S-a făcut un PUZ, terenul respectiv a intrat în intravilan în baza acelui PUZ, iar ulterior au intrat în legalitate în baza acestor documente. Au construit fără autorizaţie”, a declarat Nanu, pentru AGERPRES. Totodată, primarul comunei Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, spune că nu a fost în control la acest complex turistic, motivând faptul că nu a putut lua legătura cu proprietarul din acte. Cine a semnat acel raport de expertiză, cine a eliberat certificatul de edificare? Prefectura Prahova câte unităţi turistice fără autorizaţii are în evidenţă? Alte întrebări.

    “S-au edificat clădirile- pensiune şi restaurant şi spaţii de cazare, în timp (…) Nu am fost în control. (…) Acolo este proprietară o anumită doamnă din Bucureşti, am încercat să luăm legătura cu ea, nu s-a putut lua legătura cu ea. (…) A fost control inopinat”, a declarat primarul, citat de Agerpres. “Am vrut să verificăm existenţa acelor construcţii pe parte de urbanism. Proprietara sau cine e împuternicit a venit cu o autorizaţie de la Ministerul Turismului în care era specificat că sunt autorizaţi de Ministerul Turismului şi atunci am considerat că e autorizată această… Normal, ar fi trebuit să ceară o autorizaţie de funcţionare pe care nu au cerut-o”, a adăugat edilul. Ce autorizaţie a dat Ministerul Turismului în acest caz? Cum putea Ministerul Turismului să autorizeze o unitate fără autorizaţie de incendiu sau de construire? Alte întrebări.

    Practic, în acest moment, doar pornind de la declaraţiile oficiale, Primăria Gura Vadului, prefectura Prahova, Ministerul Turismului, emitenţii autorizaţiilor de construire, DNA, ISU Prahova, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General al Poliţiei Române sunt instituţii care ar trebui în mod public să dea explicaţii privind producerea tragediei de la Ferma Dacilor şi să precizeze cum este posibil ca o unitate fără nicio autorizaţie să funcţioneze în România, în 2023. Deocamdată, este doar tăcere.

     

     

     

     

  • Germania cea bogată nu reuşeşte să aducă sub control problema socială a oamenilor fără adăpost

    Guvernul german vrea să soluţioneze complet problema oamenilor fără adăpost până în 2030, însă şansele de succes sunt foarte reduse, notează Deutsche Welle.

    În Germania, mulţi oameni care caută un loc unde să doarmă provin din Europa de est sau sunt fie şomeri, fie au un loc de muncă nesigur. Mulţi au probleme legate de dependenţă, au experienţe de violenţă şi suferă de boli mentale.

    “Persoanele fără adăpost reprezintă o problemă socială serioasă”, spune Werena Rosenke, managing director al Asociaţiei pentru asistenţă destinată oamenilor fără adăpost, BAG W.

    În opinia sa, penuria dramatică de locuinţe accesibile reprezintă principala cauză a acestei probleme.

    Ultimele date ale asociaţiei arată că 607.000 de oameni nu aveau un adăpost în 2022. Dintre aceştia, aproximativ 50.000 locuiau pe străzi.

    Biroul federal de statistică ia în calcul doar oamenii fără adăpost înregistraţi în facilităţi dedicate lor şi calculează că în Germania sunt 372.060 astfel de persoane. Diferenţa mare dintre cele două statistici ţine de modul în care sunt făcute calculele. Cifrele BAG W sunt colectate pe tot parcursul anului calendaristic şi includ şi date privind persoanele care stau la prieteni sau familie după ce-şi pierd casele.

    “Prevenţia este cel mai important lucru”, subliniază Rosenke. Ar fi mai puţin costisitor pentru autorităţile locale dacă ar prelua datoriile legate de chirii în loc să finanţeze şederile în hoteluri sau alte unităţi de cazare, arată aceasta.

    Rosenke menţionează mai multe măsuri relativ puţin costisitoare pentru reducerea numărului persoanelor fără adăpost. Printre acestea, facilitatea achiziţionării de locuinţe de la proprietari privaţi sau industria rezidenţială.

    Când guvernul de coaliţie al Germaniei a venit la putere, acesta şi-a setat drept ţintă construirea a 400.000 de noi locuinţe pe an, 100.000 dintre care ar urma să fie locuinţe sociale. Guvernul este însă departe de a atinge aceste ţinte. Pentru Werena Rosenke, acestea erau oricum prea modeste.

    Pe lângă locuinţele sociale, ar fi nevoie şi de 100.000 de locuinţe accesibile. Doar 25.000 de astfel de unităţi au fost construite în ultimii ani, se plânge şefa BAG W.

    Guvernul Germaniei şi-a anunţat intenţia de a soluţiona problema oamenilor fără adăpost până în 2030 cu ajutorul unui plan de măsuri ce urmează să fie adoptat la începutul anului 2024. Totuşi, ar putea trece ani întregi până când acesta va fi implementat.

     

  • Ministrul Turismului, Radu Oprea: Este un nou caz de tip Crevedia, pentru că nu există o instituţie care să verifice centralizat dacă Ferma Dacilor are toate avizele necesare de funcţionare

    Ministrul Turismului, Radu Oprea, spune că instituţia pe care o conduce nu are abilitatea de a verifica existenţa sau nu a avizului ISU pentru pensiunile ISU pentru pensiunile sau hotelurile care primesc clasificare de la Minister.

    ”Noi verificăm doar capacitatea de cazare din perspectiva clasificării, adică verificăm dotările în camere, suprafeţele şi restul facilităţilor. Nu avem în legislaţie cerinţa de a controla autorizaţia ISU de protecţie contra incendiilor”, a explicat ministrul.

    Cu alte cuvinte, ministerul Turismului poate da practic, în mod absurd, clasificare de 4 sau 5 stele unui hotel care nu are autorizaţie de la ISU şi care pune astfel în pericol poate sute sau mii de clienţi.  

    Ministrul spune că în această dimineaţă le-a cerut angajaţilor să dea un raport dacă Ferma Dacilor are clasificare sau nu, neavând această informaţie la îndemână imediat.

    O pensiune sau un hotel, conform legii, trebuie să se ducă spre clasificare la Ministerul Turismului, dar Ministerul nu are abilitatea de a identifica în mod fizic o locaţie în care se desfăşoară activitate turistică şi să ceară toate avizele necesare.

    În momentul începerii unei activităţi turistice, o pensiune sau un hotel nu este obligată să se ducă la ministerul turismului pentru a prezenta toate avizele de funcţionare, printre care ISU, adică de securitate contra incendiilor, avizul de la DSV, dacă întreprinde activităţi de alimentaţie publică, contractele de muncă ale angajaţilor şi restul de contracte care ar fi necesare pentru derularea activităţii.

    De asemenea, această autorizaţie nu este reînnoită anual de către ministerul Turismului, cu prezentarea tuturor documentelor necesare.

    ”De la măsura de debirocratizare încoace, nu mai există autorizaţie de funcţionare, ci doar o declaraţie pe propria răspundere. Cazul este similar cu cel de la Crevedia, pentru că fiecare instituţie controlează doar pe direcţia ei şi nu există o instituţie care să controleze existenţa tuturor autorizaţiilor necesare desfăşurării unei activităţi. Cu alte cuvinte, doar ISU controlează existenţa autorizaţiei ISU”, a susţinut ministrul.

    Ca şi în cazul de la Crevedia, în acest moment nu există o responsabilitate directă a unei instituţii din România, care să evalueze la nivel fizic existenţa unei activităţi comerciale şi să ceară responsabililor acelei activităţi toate documentele de funcţionare necesare. Conform legii, ar trebui poliţia locală să verifice respectarea legislaţiei şi existenţa avizelor pentru orice activitate comercială. Dar textul de lege nu este formulat foarte clar.

    Pe pieţele dezvoltate, o condiţie pentru desfăşurarea oricărei activităţi comerciale cu publicul este existenţa unui asigurări de răspundere civilă contra daunelor aduse terţilor. Asiguratorii nu ar furniza această asigurare dacă activitatea comercială respectivă nu ar avea aviz de la ISU de protecţie contra incendiilor.

     

  • Eşti curios cât de inteligent emoţional eşti? Se spune că oamenii cu EQ ridicat folosesc acest principiu simplu în toate interacţiunile lor

    Timp de secole, emoţiile au fost subevaluate, neînţelese şi chiar demonizate de către filosofi şi teologi. Ele erau văzute ca obstacole în calea gândirii raţionale, o perspectivă care a pătruns în înţelegerea de către noi a psihicului uman. Abia în era modernă psihologii au început să descâlcească complexităţile emoţiilor umane, declanşând o revoluţie în înţelegerea a ceea ce înseamnă să fii inteligent din punct de vedere emoţional.

    Lucrările pionierilor în ştiinţa afectivă, în special în a doua jumătate a secolului XX, au adus în prim-plan teoria emoţiilor discrete. Această teorie, susţinută de psihologi precum Paul Ekman, a identificat şase emoţii de bază: fericirea, tristeţea, frica, dezgustul, furia şi surprinderea. Cercetarea inovatoare a lui Ekman asupra expresiilor faciale a furnizat sprijin empiric pentru această teorie, sugerând că aceste emoţii sunt universale şi pot fi recunoscute în diferite culturi.

    Sunt doar cele şase emoţii de bază?

    Cu toate acestea, în ciuda faptului că acest lucru a reprezentat un pas semnificativ înainte, a restricţionat într-o oarecare măsură perspectiva noastră asupra peisajului emoţional. Emoţiile, am înţeles ulterior, sunt mult mai subtile şi complexe decât un set de şase categorii distincte. Recunoscând această limitare, o nouă generaţie de psihologi, inclusiv Lisa Feldman Barrett, a început să exploreze o perspectivă mai dinamică a emoţiilor.

    Barrett şi alţii în tabăra constructivistă sau bazată pe evaluare din psihologia emoţională au propus o idee radicală, dar intuitivă: emoţiile nu sunt entităţi fixe, ci sunt construite dintr-o varietate de componente psihologice. Pentru a explica acest lucru, Barrett foloseşte o metaforă convingătoare – „regula coacerii prăjiturii”. La fel cum gustul şi textura unei prăjituri depind de combinaţia şi proporţia ingredientelor, experienţele noastre emoţionale sunt formate prin amestecarea elementelor de bază şi fundamentale. Aceste elemente, când sunt amestecate în diferite proporţii şi condiţii, produc spectrul bogat şi variat al emoţiilor umane.

    De ce este important să vedem emoţiile în acest mod

    Această abordare constructivistă a emoţiilor are consecinţe profunde, în special pentru cei cu o inteligenţă emoţională ridicată. Atunci când vedem emoţiile ca fiind categorii discrete şi imutabile, ne limităm capacitatea de a le înţelege şi gestiona. Cu toate acestea, văzând emoţiile ca fiind construcţii, ca amestecuri pe care le putem influenţa şi ajusta, ne dăm putere. Sugerează că nu suntem la mila emoţiilor noastre, ci că le putem forma şi rafina.

    Inteligenta emoţională, prin urmare, nu este doar despre recunoaşterea şi etichetarea corectă a emoţiilor. Este despre înţelegerea “reţetei” din spatele fiecărei experienţe emoţionale şi despre cunoaşterea modului de modificare a ingredientelor pentru a crea un rezultat mai dorit. Această capacitate este crucială în dezvoltarea personală, conducere şi relaţiile interpersonale. Permite persoanelor inteligente emoţional să fie mai influente, mai în control şi mai prezente în interacţiunile lor.

    Regula “coacerii prăjiturii” a emoţiilor subliniază un adevăr esenţial: lumea noastră emoţională este maleabilă. Prin stăpânirea artei de a amesteca şi echilibra ingredientele noastre emoţionale, putem crea o viaţă emoţională mai împlinitoare şi mai controlată. Această perspectivă nu numai că îmbogăţeşte înţelegerea emoţiilor de către noi, dar deschide şi noi căi pentru creştere personală şi eficacitate.

    SURSA: INC.COM; CHATGPT

     
  • În ultimele capitole ale anului 2023, investitorii îmbrăţişează o lecţie simplă: simplitatea prevalează. În ciuda multitudinii de strategii, de la selecţia sectorială până la manevrele la modă cu opţiuni şi o concentrare puternică pe dividende, nimic nu s-a dovedit a fi la fel de profitabil ca abordarea simplă de a deţine S&P 500

    În ultimele capitole ale anului 2023, investitorii îmbrăţişează o lecţie simplă: simplitatea prevalează. În ciuda multitudinii de strategii, de la selecţia sectorială până la manevrele la modă cu opţiuni şi o concentrare puternică pe dividende, nimic nu s-a dovedit a fi la fel de eficient ca abordarea simplă de a deţine S&P 500, scrie Bloomberg. 

    În ultima parte a acestui an s-a înregistrat o creştere de 4%, ceea ce a propulsat avansul general al indicelui la 24%. Investitorii îşi reorientează capitalul către fonduri de acţiuni simple, fondurile tranzacţionate la bursă (ETF) de acţiuni înregistrând un aflux de aproape 69 de miliarde de dolari în decembrie. Potrivit datelor Bloomberg Intelligence, acesta este cel mai important aflux lunar din ultimii doi ani. Cifra colosală de peste 42 de miliarde de dolari a fost adăugată la cel mai mare fond care urmăreşte S&P 500, SPDR S&P 500 ETF Trust (ticker SPY), în valoare de 494 de miliarde de dolari, ceea ce îl plasează pe acesta pe drumul spre cea mai importantă lună înregistrată din 1998 încoace.

    Această tendinţă subliniază succesul de durată al unei strategii care a rezistat testului timpului – cumpărarea şi păstrarea indicelui de referinţă, care în prezent se află aproape de noi maxime. În schimb, numeroase măsuri presupus defensive, folosite în anticiparea provocărilor de pe piaţă, au eşuat în faţa marşului ascendent implacabil al anului 2023, dezvăluindu-se drept strategii de sincronizare a pieţei deghizate.

    În ciuda aşteptărilor iniţiale de randamente reduse în 2023, după provocările din 2022, anul s-a desfăşurat diferit. Rezistenţa economică şi o încetinire a inflaţiei au alimentat o creştere constantă a preţurilor acţiunilor pe tot parcursul anului. În ultimele zile s-a înregistrat o accelerare a câştigurilor, în special după ce preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a lăsat să se înţeleagă că ar putea fi vorba de potenţiale reduceri ale ratelor dobânzilor în anul următor.

    Interesant este că nici măcar o săptămână care a inclus una dintre cele mai proaste şedinţe ale S&P 500 din acest an nu a reuşit să împiedice afluxul de fonduri. În ciuda unei scăderi de 1,5% miercuri, indicele a reuşit un avans de 0,8%, marcând a opta săptămână consecutivă de câştiguri – cea mai lungă serie de victorii din 2017.

    Seema Shah, strateg şef global la Principal Asset Management, recunoaşte agresivitatea pieţei, dar o consideră anticipată, mai ales în urma indicaţiilor privind schimbarea de poziţie a lui Powell, care a deschis porţile pentru investiţii semnificative în acţiuni.

    Măsura Deutsche Bank privind poziţionarea agregată a acţiunilor relevă o creştere recentă, împingându-se în “teritoriul supraponderalităţii”. Strategiile sistematice îşi măresc, de asemenea, expunerea la acţiuni, depăşind nivelurile medii. În plus, poziţionarea discreţionară, aşa cum indică măsura Deutsche Bank, a avansat, ajungând probabil la decilul superior al citirilor. În paralel cu fluxurile substanţiale către ETF-uri de acţiuni, volumele nete de opţiuni de cumpărare în ETF-uri au crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, potrivit datelor băncii.

  • Cum a reuşit o tânără de doar 23 de ani să facă peste 2 milioane de euro cu o investiţie mai mică decât dau unii oameni pe o pereche de pantofi

    Când Anushka Purohit avea doar 10 ani, a fost şocată un barman de la Starbucks care arunca la gunoi resturile de prăjituri şi sandvişuri, scrie CNBC.

    Un deceniu mai târziu, această amintire a ajutat-o să o inspire să lanseze un startup care transformă surplusul de pâine în bere artizanală.

    „Când te duci la micul dejun servit la hotel, au o pâine tartinabilă. În avion, toată lumea primeşte o felie de pâine şi o sticlă de apă.  Pâinea este atât de comună şi în toate mesele pe care le avem, motiv pentru care o mare parte din ea este aruncată”, a declarat Purohit, acum în vârstă de 23 de ani

    Purohit şi trei colegi de facultate au avut această idee în timp ce erau blocaţi la studii online în timpul protestelor din Hong Kong şi a blocării pe fondul pandemiei prin care a trecut oraşul.

    „Toţi prietenii noştri consumau alcool. Aşa că am decis să producem alcool în locul lor şi să devenim copiii cool din cartier”, a spus Purohit cu sinceritate.

    Aceştia au cumpărat un kit de fabricare a berii în valoare de 156 de dolari de pe Amazon şi au experimentat timp de trei săptămâni înainte de a face bere din resturi de pâine.

    „Berea nu a fost bună când am încercat-o pentru prima dată, dar ne-a făcut să ne dăm seama că această idee poate funcţiona”, a spus ea.

    Echipa a avut nevoie de aproximativ şase luni pentru a perfecţiona reţeta înainte de a lansa Breer în 2020.

    În afară de o bere pale ale şi o bere acră cu hibiscus, compania vinde, de asemenea, beri care prezintă arome precum tartă cu ouă şi bolo bao, sau chiflă cu ananas – un omagiu adus scenei alimentare vibrante din Hong Kong.

    Compania a declarat că a obţinut venituri de 2,5 milioane de dolari HK în ultimii doi ani. Breer a declarat că a atins deja vânzări de 1,8 milioane de dolari HK în acest an şi se aşteaptă la profituri de 1,2 milioane de dolari HK.

    Start-up-ul nu a obţinut nicio finanţare, dar a câştigat aproximativ 6 milioane de dolari HK prin intermediul unor competiţii pentru startup-uri şi antreprenori, fără a oferi capital propriu.

    Extinderea în străinătate nu este încă în cărţi, iar Purohit a spus că aceasta se va întâmpla doar dacă se poate realiza în mod durabil.

    „Nu vom lucra în afara Hong Kong-ului, ci am prefera să lucrăm cu brutării şi fabrici de bere locale”, a spus Purohit. Sustenabilitatea nu înseamnă un sacrificiu. Nu trebuie să încetezi să mai mănânci carne sau să nu mai conduci maşina, poţi doar să bei în timp ce bei, dar să alegi opţiunea mai sustenabilă” a mai spus tânăra.

     

     

  • Două dintre cele mai mari companii media din lume se află în negocieri pentru o posibilă fuziune a afacerilor

    Warner Bros. Discovery Inc. se află într-o serie de discuţii cu privire la o posibilă fuziune cu Paramount Global, ceea ce ar putea duce la combinarea a două dintre cele mai mari companii media din lume, potrivit unor persoane care au cunoştinţă despre acest subiect, scrie Bloomberg.

    Discuţiile sunt preliminare şi este posibil să nu ducă la un acord, a declarat una dintre persoane, care a cerut să nu fie identificată deoarece negocierile se află într-un stadiu incipient.

    David Zaslav, directorul general al Warner Bros. Discovery Inc. s-a întâlnit marţi la New York cu Bob Bakish, omologul său de la Paramount Global, pentru a stabili termenii unei posibile fuziuni, a relatat anterior Axios. El a vorbit, de asemenea, cu preşedintele Paramount, Shari Redstone, a cărei companie de familie deţine o participaţie de control la Paramount, proprietarul CBS şi al altor proprietăţi de televiziune.

    O fuziune a celor două mari companii media s-ar confrunta probabil cu o examinare intensă din partea autorităţilor federale de reglementare, care au contestat numeroase combinaţii sub administraţia Biden. Potrivit Axios, directorii Warner Bros. spun că ar putea duce la bun sfârşit o astfel de fuziune deoarece compania lor nu deţine o reţea de difuzare precum CBS, deţinută de Paramount.

    Ambele companii au întâmpinat dificultăţi pe măsură ce consumatorii au renunţat la abonamentele TV în favoarea unei noi generaţii de servicii de streaming. Afacerile de streaming sunt costisitoare şi nu au compensat profiturile în scădere ale reţelelor tradiţionale. Costurile de programare, în special pentru sport, au crescut semnificativ.

    Potrivit mai multor persoane familiarizate cu planurile Paramount, consiliul de administraţie al companiei a manifestat deschidere faţă de o serie de alternative strategice, cum ar fi o alianţă cu un alt gigant media, sau chiar o vânzare către un cumpărător de capital privat sau o companie tech.

     
  • Şoferii primesc cea mai proastă veste chiar înainte de Crăciun. Cât vor trebui să plătească de la 1 ianuarie 2024 petru asigurările RCA

    Tarifele de referinţă pentru perioada următoare, calculate de compania de consultanţă KPMG, au fost publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit informaţiilor de pe site-ul instituţiei.

    Cel mai mic tarif de referinţă RCA este de 1.055 lei, care se regăseşte la categoria de vârstă 51-60 de ani, pentru autoturismele cu o capacitate cilindrică de sub 1.200 cmc, în timp timp ce tariful cel mai mare se regăseşte la categoria de sub 30 de ani, pentru autoturisme cu o capacitate cilindrică de peste 2.500 cmc.

    Noile tarife aduc creşteri pe majoritatea categoriilor, de la 0,4% şi până la peste 6%, faţă de tarifele publicate în februarie 2023, pe unele segmente regăsindu-se chiar şi mici scăderi între 0,6% şi 3,3%, conform calculelor ZF.

    Tarifele de referinţă estimate au la bază evoluţia daunalităţii aferentă unei perioade de cinci ani. Publicarea tarifelor de referinţă reprezintă un demers de transparenţă şi nu reprezintă tarife la care sunt încheiate poliţele RCA în piaţă, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii ASF.

    Majorarea tarifelor de referinţă oferă spaţiu asigurătorilor să majoreze primele efective la care se vând poliţele RCA, însă majorarea tarifelor de referinţă nu înseamnă neapărat şi o majorare a tarifului efectiv de vânzare.

    Tabelele cu toate tarifele de referinţă pot fi consultate AICI

     

     

  • Iulian Anghel, ZF: Voi nu sunteţi Pilat din Pont care să vă spălaţi pe mâini. Voi sunteţi vinovaţi de moartea acelui copil de la Odorheiul Secuiesc şi de toată drama de acolo

    Voi, nimeni altcineva. De la preşedinte, la guvern, de la Ministerul Educaţiei la primarie. De la Consiliul local la Arhiepiscopia Romano-Catolică, proprietatea a liceul Teoretic „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc care s-a prăbuşit peste copii. Toţi sunteţi vinovaţi.

    Voi nu puteţi spune ca Pilat din Pont ca „eu nu sunt vinovat de sângele acestui nevinovat” şi, ca dovadă, „mă spăl pe mâini” şi „luaţi-l să faceţi ce vreţi cu el”. Pilat avea dreptate să spună: nu-i treaba mea, pentru că el avea alte treburi de făcut, nu să se amestece în religia evreilor.

    Dar voi v-aţi asumat, cu toţii, să faceţi o Românie mai bună. Romano-catolicii şi-au primit înapoi proprietăţile confiscate, inclusiv liceul a cărui internat s-a prăbuşit. Consiliul local plătea chirie pentru acel sediu în care stăteau copii.

    Pentru asta Arhiepiscopia ar fi trebuit să se îngrijească – proprietară fiind – că totul este în regulă. Dar clădire s-a prăbuşit. Consiliul local ar fi trebuit să verifice, de vreme ce plătea chirie, că totul este în regulă. Nu a făcut-o. Inspectoratul şcolar, ISU, ar fi trebuit să ştie ce este cu această şcoală-internat. Toate instituţiile statului care au tangenţă cu securitatea oamenilor ar trebui să ştie care este starea tuturor şi mai ales a instituţiilor şcolare. Guvernul nu are nicio listă cu şcolile ce stau să cadă. Sau dacă o are nu o ştie nimeni.

    România are în fruntea ei un profesor. Prima-doamna este, la rându-i, profesor. În această epocă bună, şcolile se prăbuşesc peste copii. În urmă cu mulţi ani, un ziarist britanic i-a spus lui Tony Blaier că are mâinile pătate de sânge pentru că a autorizat intervenţia UK în Irak fără nicio dovadă că Irakul ar avea arme chimice. Nu ajung pâna acolo, dar spun: sunteţi vinovaţi cu toţii de drama acelor copii şi a faliliilor lor, de la stat până la biserică.