Tag: procedura

  • Summitul de la Vilnius: Procedura de parafare a Acordului de Asociere între Republica Moldova şi UE a început

     Partea tehnică a procedurii de parafare a celor peste 900 de pagini ale acordului va dura câteva ore, negociatorii de la Bruxelles şi Chişinău punându-şi semnătura pe fiecare pagină. La acest proces paticipă negociatorii-şefi din partea Republicii Moldova – ministrul de Externe Natalia Gherman şi adjunctul ministrului Economiei, Octavian Calmâc – şi cei ai UE – şeful Direcţiei pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală a Comisiei Europene, Gunnar Wiegand, şi negociatorul-şef pentru crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundată şi Cuprinzătoare, Luc Devigne.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: FMI ne-a transmis clar că e mai bine să refacem procedura la CFR Marfă decât să fie contestată

    “Lucrurile stau în felul urmator: cei de la FMI ne-au transmis foarte clar că e mai bine să refacem procedura, să o luăm de la capăt, să dureze 9-10 luni decât să fie o procedură contestată. De altfel, avem în acordul cu ei foarte clar prevăzut că se reia o procedură în termen mult mai relaxat şi nu o să mai fim puşi sub presiune”, a spus Ponta la TVR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: FMI ne-a transmis clar că e mai bine să refacem procedura la CFR Marfă decât să fie contestată

    “Lucrurile stau în felul urmator: cei de la FMI ne-au transmis foarte clar că e mai bine să refacem procedura, să o luăm de la capăt, să dureze 9-10 luni decât să fie o procedură contestată. De altfel, avem în acordul cu ei foarte clar prevăzut că se reia o procedură în termen mult mai relaxat şi nu o să mai fim puşi sub presiune”, a spus Ponta la TVR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • S-a simplificat procedura de achiziţie pentru beneficiarii de fonduri europene din sectorul privat

    Schimbarea intervine ca urmare a abrogării Ordinului de ministru nr. 1.050/2012 printr-un nou ordin semnat de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, care va intra în vigoare la data publicării acestuia în Monitorul Oficial.

    Potrivit noii proceduri, beneficiarii din mediul privat vor publica anunţurile de achiziţii într-o secţiune a paginii web a Ministerului Fondurilor Europene, www.fonduri-ue.ro, fără a suporta niciun cost. Apoi, din toate ofertele primite o vor alege pe cea pe care o consideră cea mai bună, argumentând opţiunea făcută prin întocmirea unei note justificative. În acest mod va fi respectat principiul transparenţei impus de cerinţele Comisiei Europene.

    Beneficiarii care nu vor publica anunţurile de achiziţii pe pagina web a Ministerului Fondurilor Europene vor fi sancţionaţi prin aplicarea unei corecţii de 25%. În acelaşi timp, cei care ulterior nu vor publica pe site-ul menţionat numele câştigătorilor selectaţi, vor suporta corecţii de 5%. O altă îmbunătăţire semnificativă adusă de noul Ordin este eliminarea obligativităţii reluării procedurii de achiziţie dacă nu sunt primite cel puţin trei oferte conforme.

    Introducerea acestor reglementări a fost acceptată de UE, conform ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

    Prin Ordinul de ministru 1.050/2012 fuseseră impuse beneficiarilor privaţi proceduri de achiziţie similare cu cele care trebuie respectate de beneficiarii din sectorul public, chiar dacă legislaţia europeană nu conţine astfel de prevederi.

    “Beneficiarii din mediul privat cofinanţează proiectele pe care le implementează din resurse proprii şi, din acest motiv, sunt motivaţi să utilizeze eficient resursele pe care le au la dispoziţie”, a explicat ministrul Teodorovici.

    Beneficiarii care la data intrării în vigoare a noului Ordin derulează achiziţii conform vechilor reglementări naţionale pot opta pentru anularea procedurilor de achiziţii si reluarea acestora conform noii proceduri. Autorităţile de Management ale programelor operaţionale au obligaţia ca în termen de cinci zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a noului Ordin, să modifice procedurile şi orice alte reglementări pentru ca acestea să fie conforme cu prevederile Ordinului.

  • Iohannis, despre privatizarea CFR Marfă: Găsesc că e păcat că nu s-a realizat procesul

     Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre eşecul privatizării CFR Marfă, el apreciind că “e păcat” că nu s-a realizat.

    “Cred că este vina celor care nu au reuşit să păstreze CFR Marfă într-o stare rezonabilă. Nu m-am implicat şi nu mă intersează foarte tare procedura. Găsesc că e păcat că nu s-a realizat procesul. Se va relua”, a declarat Iohannis.

    Potrivit acestuia, această situaţie este “neplăcută”, dar nu cântăreşte foarte mult pentru actuala guvernare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procedura de selecţie a celor cinci licenţe de televiziune digitală ar putea fi lansată în ianuarie

     “Conform calendarului orientativ pe care l-am întocmit, în perioada 1-15 noiembrie 2013 vor fi finalizate proiectul de hotărâre a Guvernului, proiectul de decizie ANCOM referitor la procedura de selecţie şi proiectul de caiet de sarcini. Apoi, în prima parte a lunii decembrie aceste documente vor fi supuse consultării publice şi, până la 15 ianuarie 2014, sperăm să fie şi aprobate. Publicarea anunţului privind lansarea procedurii de selecţie va avea loc în perioada 15-30 ianuarie 2014”, a afirmat Marinescu.

    Ofertele vor fi deschise după şase săptămâni de la momentul publicării anunţului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PSD: Guvernul a procedat bine cu CFR Marfă. Blaga se face de râs când trebuie să probeze acuzaţiile

     “Domnul Blaga merge pe urmele lui Băsescu şi lansează insinuări cu privire la intenţiile Guvernului în procesul de privatizare a CFR Marfă. Ca şi Băsescu la momentul din CSAT, când nu a fost în stare să spună concret ce nereguli ar exista în procedură, Vasile Blaga se face de râs atunci când trebuie să probeze acuzaţiile. Nu poate să vină în faţa românilor cu mai mult decât un discurs pur politicianist. Nu se poate reproşa nimic Guvernului pe subiectul privatizării CFR Marfă!

    S-au urmat toţi paşii legali, s-a discutat subiectul inclusiv în CSAT, iar finanţatorii internaţionali au acceptat procedura de privatizare. Însă nu se putea merge cu procedura până la capăt, atât timp cât nu exista siguranţa oferită de cumpărător. Instituţiile internaţionale aşteaptă din partea noastră eficientizarea companiilor prin privatizare şi nu distrugerea acestora!”, se arată într-un comunicat al lui Ivan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Maricel Păcuraru, Mircea Amariţei şi Sorin Barbu, urmăriţi penal în dosarul privind Realitatea Media

     Procurorii anticorupţie le-au adus la cunoştinţă celor trei acuzaţiile din acest dosar, în care au mai fost puse sub învinuire alte nouă persoane, printre care fratele şi o apropiată a lui Elan Schwartzenberg.

    “Din probele administrate până în prezent s-a stabilit că cei trei învinuiţi, în cadrul procedurii insolvenţei SC Realitatea Media, au derulat acţiuni infracţionale, inclusiv prin antedatarea contractelor de cesiune, cu scopul de a prejudicia societatea respectivă”, se arată într-un comunicat de presă al DNA remis marţi agenţiei MEDIAFAX.

    La instrumentarea acestui dosar procurorii au fost sprijiniţi de poliţişti de la Direcţia de Investigaţii Criminale din Poliţia Română şi de jandarmi de la Brigada Specializată de Intervenţii, a precizat DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Candidaturile lui Predoiu, Falcă şi Creţu pentru prezidenţiale, validate de Comisia de etică a PDL

     “Am validat candidaturile, urmează campania internă şi începând din 26 octombrie se desfăşoară procedura de votare pe regiuni. Prima regiune va fi cea din nordul ţării”, a explicat Daniel Buda.

    El a mai spus că până în jurul datei de 15 decembrie s-ar finaliza procedura de votare pe regiuni din interiorul PDL.

    Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, primarul oraşului Arad, Gheroghe Falcă, şi a Simona Creţu, consilier PDL în CGMB, şi-au depus candidaturile pentru a deveni prezidenţiabilul democrat-liberalilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şova: Există peste un milion de amenzi pentru neplata rovinietei neachitate în ultimii trei ani

     “În momentul acesta, pentru amenzile din rovinietă care nu se achită se merge pe linia proceselor şi recuperărilor în instanţă. Noi avem o propunere care se află acum pe circuitul legislativ, o să vedem şi cu colegii de la Finanţe, pentru că la CNADNR de-a lungul ultimilor trei ani s-au strâns peste un milion de amenzi pentru neplata rovinietei, neachitate. Am propus ca până la urmă aceste amenzi să treacă la Ministerul de Finanţe, prin Codul de procedură fiscală, să vedem dacă o să fie de acord şi Ministerul de Finanţe. Trebuie să găsim o soluţie”, a spus Şova.

    În ceea ce priveşte creşterea preţului rovinietei, Şova a precizat că această majorare se referă în special la vehiculele comerciale care tranzitează România, acolo unde tarifele sunt cele mai mici din UE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro