Tag: privat

  • Hotelierii vor să înfiinţeze un serviciu privat de salvamar, iar statul să le deducă cheltuielile

     Hotelierii de pe litoral sunt nemulţumiţi că autorităţile locale nu au reuşit până acum să asigure prezenţa unor salvamari în staţiunile de la malul mării. Ei spun că salvamarii lipsesc de pe jumătate din plaje, iar în rest sunt asiguraţi un minim de angajaţi din fondurile asociaţiei operatorilor de plaje.

    “Suntem deja la începutul lunii iulie, iar pe jumătate din plaje turiştii nu sunt supravegheaţi de nimeni”, a declarat marţi într-un comunicat Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PLANUL DE PACE în 14 puncte propus de preşedintele Ucrainei pentru estul separatist al ţării. Planul nu include şi încetarea unilaterală a focului

     Acest plan conţine, între altele, puncte referitoare la “dezarmare”, “garantarea unui culoar pentru plecarea mercenarilor ruşi şi ucraineni” sau “descentraliazarea puterii şi protejarea limbii ruse prin intermediul unor amendamente la Constituţie”, potrivit site-ului televiziunii private Inter TV.

    Însă în plan nu figurează şi încetarea unilaterală a focului anunţată de către preşedintele ucrainean.

    O insurecţie separatistă în regiunea industrială rusofonă Donbas s-a soldat cu cel puţin 360 de morţi, începând din aprilie, şi ameninţă unitatea acestei foste republici sovietice, devastată deja de recesiune

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Neculai Mihai, FAN Courier: Nu măriţi taxele, ci creşteţi gradul de colectare la buget

    O creştere economică de cel puţin 5% pe an pentru următorii zece ani mi se pare un procent optimist care ar trebui să îndeplinească alte câteva condiţii pentru a putea fi sustenabil pe termen mediu şi lung. O condiţie esenţială este aceea ca reprezentanţii clasei politice, dar şi cei ai companiilor formatoare de piaţă din mediul privat să fie foarte bine pregătiţi din punct de vedere administrativ, să fie foarte dedicaţi şi să asigure continuitate în măsurile pe care le iau. Din punctul meu de vedere, măsurile vizează următoarele direcţii importante de dezvoltare:

    1. Investiţiile în agricultură, fiind vorba de un domeniu strategic şi cu mare potenţial în România.

    2. Demararea marilor proiecte de infrastructură (de exemplu, parteneriatele public-private). Am observat câteva tentative, însă până acum niciuna relevantă pentru economia românească.

    3. Creşterea absorbţiei fondurilor europene de la 33% (în prezent) la cel putin 60-80%. România este ţara care a reuşit, din păcate cu insucces, ca până acum să absoarbă cele mai puţine fonduri europene. Ţări ca Polonia au reuşit să absoarbă cu succes peste 80% din aceste fonduri.

    4. Reducerea TVA de la 24% la 19% şi scăderea cu 5% a CAS-ului pentru angajator. În felul acesta, banii ajung la angajat, nivelul veniturilor disponibile creşte şi el şi implicit consumul.

    5. Creşterea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor. În acest moment în Romania se colectează aproximativ 32% din PIB, cu 11,6% mai puţin decât media europeană

    6. Micşorarea aparatului de stat şi informatizarea lui – continuarea 
proiectului eRomânia.

    Neculai Mihai este cofondatorul FAN Courier.

     

  • (P) Alege pe www.teimplici.ro principalele cauze sociale pe care le vor susţine Romtelecom şi COSMOTE România împreuna cu mediul privat

    Companiile au propria strategie de implicare socială în care tu, cititorule, joci în general un rol pasiv: primeşti o invitaţie la un eveniment public, care are o cauză nobilă, pe care o vei susţine prin simpla participare. Ce-ai zice însă dacă implicarea ta ar fi proactivă, de la bun început şi în conformitate cu principiile şi dorinţele tale?

    Este exact ceea ce poţi face începând de luna aceasta accesând site-ul teimplici.ro şi votând priorităţile pentru societatea românească, pe care ulterior le vor susţine Romtelecom şi COSMOTE România, iniţiatorii acestei premiere absolute pentru ţara noastră, împreună cu mediul privat.

    Teimplici.ro este prima platformă-referendum de responsabilitate corporativă care îţi permite să votezi şi să stabileşti care sunt priorităţile în domeniu. Prin acest demers fără precedent, Romtelecom şi COSMOTE România îşi doresc să implice cât mai mulţi români în procesul de decizie asupra marilor probleme ale societăţii, asupra priorităţilor sociale ce necesită atenţie şi sprijin din partea mediului corporativ.

    Teimplici.ro va sta la baza unei comunităţi online destinate tuturor celor interesaţi de viitorul societăţii în care trăiesc. Fie că este vorba de organizaţii non-profit, grupuri de iniţiativă sau cetăţeni cu spirit civic, aceştia sunt invitaţi să voteze pe teimplici.ro direcţiile pe care le consideră prioritare şi în care pot fi dezvoltate proiecte concrete.

    Cele şase direcţii majore pentru dezvoltarea de proiecte disponibile pe teimplici.ro sunt: educaţie, sănătate, protecţie socială, mediu, dezvoltare şi inovaţie pentru societate. În perioada 3 iunie – 30 iunie, orice persoană sau entitate juridică poate susţine pe teimplici.ro oricare dintre direcţiile de implicare propuse, adăugând comentarii sau arii noi de interes şi promovându-le deschis în comunitate.

    “Platforma teimplici.ro s-a născut din nevoia de a ne implica activ în moduri cât mai relevante pentru comunitatea în care ne desfăşurăm activitatea. Zi de zi operăm cu cifre şi statistici pentru a ne motiva deciziile. Credem însă că este important să vedem ce este dincolo de tendinţele care reies în urma studiilor, să vedem oamenii din spatele cifrelor şi să le oferim ocazia de a spune cum văd ei viitorul şi cum s-ar implica în dezvoltarea comunităţii căreia îi aparţin. Aşa că am hotărât să-i întrebăm direct pe români ce anume contează pentru ei. Sperăm că la finalul acestui “referendum” să avem concluzii valoroase şi proiecte concrete, care să se bucure de susţinerea cât mai multor oameni şi care să devină prioritare pentru noi şi mediul privat din România” a declarat Ruxandra Vodă, Director Comunicare Romtelecom şi COSMOTE România.

    Printre primii membri activi ai comunităţii teimplici.ro şi interlocutori valoroşi de dialog se numără organizaţii-partenere precum Asociaţia Telefonul Copilului, Smartatletic, Asociaţia Amazonia, Asociaţia Mai Mult Verde, ViitorPlus – Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă, Fundaţia Leaders, Asociaţia P.A.V.E.L. Lista rămâne deschisă, orice organizaţie putându-se alătura comunităţii teimplici.ro prin susţinerea temelor relevante pentru activitatea lor.

    Comunitatea teimplici.ro va continua să se dezvolte şi după afişarea rezultatelor “referendum-ului”. Pe baza opţiunilor exprimate de public, platforma va intra într-o nouă fază, aceea de strângere de proiecte care să poată fi ulterior dezvoltate şi susţinute de mediul privat. Comunitatea online teimplici.ro va juca un rol important în selectarea celor mai relevante şi presante proiecte şi în promovarea acestora în vederea finanţării. Detaliile referitoare la mecanismul de susţinere şi selecţie efectivă a proiectelor vor fi făcute publice la finalul primei etape teimplici.ro, dupa 30 iunie 2014. 

    Pentru mai multe informaţii despre proiect şi despre cum poţi participa la “referendum”, accesează www.teimplici.ro.

  • Ponta: Programele cu finanţare europeană 2014-2020 vor fi accesibile pentru mediul privat din toamnă

     El a prezentat aceste detalii cu prilejul punerii în funcţiune a unei instalaţii de topire a sticlei la compania Stirom, investiţie asigurată prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE).

    “Suntem într-o fază aproape finală de întocmire a noului Acord de Parteneriat şi, practic, programele cu finanţare europeană 2014-2020 vor fi accesibile din această toamnă pentru mediul privat”, a spus Ponta.

    Compania Stirom din Bucureşti, producător intern de articole de sticlărie, a fost înfiinţată în 1968 sub numele de “Întreprinderea de Articole de Sticlărie Bucureşti”. Începând cu 1990, a devenit societate comercială pe acţiuni, iar din 1995 a devenit companie majoritar privată. La începutul anului 2003, Stirom a fost preluată de grupul Yioula Glassworks, cu sediul în Grecia, grup ce deţine alte şase fabrici de sticlă în Grecia, Bulgaria şi Ucraina

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Percheziţii la un spital privat din Timişoara, managerul fiind suspectat de trafic de ovule

     Potrivit unor surse judiciare, managerul Spitalului privat Athena din Timişoara, şefa de laborator a unităţii sanitare, ambii cetăţeni greci, precum şi un medic specialist în fertilizare in vitro, cetăţean român, sunt cercetaţi în acest dosar pentru trafic de ovule şi urmează să fie duşi la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Timişoara pentru a fi audiaţi.

    Cei trei sunt suspectaţi că ar fi plătit unor studente câte 300 de euro pentru prelevare de ovule de la acestea, pentru cupluri din străinătate care nu puteau avea copii. Aceste cupluri, la rândul lor, plăteau pentru fertilizarea in vitro câte 4.000 de euro.

    În acest dosar se fac verificări şi în cazul a 12 mame purtătoare, care au acceptat să fie inseminate cu ovulele fecundate, au precizat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Taxă pe autostrăzile A1 şi A2, după un program de reabilitare de 250 de milioane de euro . Guvernul face parteneriate public-private ca să administreze autostrăzi construite cu bani publici

     “Din toamnă putem vorbi de un parteneriat privat la sistemul de taxare, şi pe A1 şi pe A2. Timpul de reabilitare a autostrâzilor este estimată la un an. Deci de la anul va fi taxă şi pe A1 şi pe A2”, a declarat Neaga.

    ”După finalizarea procesului de reabilitare, care durează cam 7-8 luni, vom avea taxare pe A1 şi A2. Lucrările ar costa până în 250 mil. euro în total. Tradiţional, lucrările de reabilitare încep în primăvară”, a completat şeful CNADNR.

    Cele mai importante declaraţii făcute de Narcis Neaga:

    Implementarea unui nou sistem de taxare la podul de la Cernavodă face parte din proiectul de concesiune. Va fi efectuată de o entitate privată.

    Din toamnă putem vorbi de un parteneriat privat la sistemul de taxare, şi pe A1 şi pe A2. Timpul de reabilitare a autostrâzilor este estimată la un an. Deci de la anul va fi taxă şi pe A1 şi pe A2.

    În luna iunie semnăm contractul pentru Comarnic-Braşov. S-a găsit finanţare în mare parte pentru acest contract. Firma Vinci nu se retrage din acest proiect.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • STUDIU: Aproape 70% dintre români au fost nevoiţi să ofere bani sau cadouri personalului medical

     Studiul Confido, lansat vineri de Institutul Aspen România, arată că, la ultima vizită făcută la medic, 38% dintre români au oferit recompense financiare medicilor specialişti care i-au consultat.

    “23% dintre pacienţi au apelat la stimulente şi în cazul marii chirurgii, în timp ce 21% dintre aceştia au simţit nevoia recompensării medicului specialist şi în ceea ce priveşte procedurile de tratament de care au beneficiat”, potrivit studiului citat.

    Autorii studiului au mai arătat că aproape 70% dintre români au spus că au fost nevoiţi să ofere sume de bani sau cadouri personalului medical, pentru a beneficia de mai multă atenţie. Dintre aceştia, 84% au indicat instituţiile publice de sănătate, în timp ce 5% au menţionat instituţiile private.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Camera respinge reexaminarea ordonanţei care permite majorarea indemnizaţiilor din AGA

     Deputaţii au respins această cerere cu 195 de voturi “pentru”, 71 voturi “împotrivă” şi 76 de abţineri, adoptând ordonanţa 26/2013 în forma iniţială.

    PSD a susţinut această ordonanţă, în timp ce PDL a anunţat că va vota în favoarea cererii de reexaminare a preşedintelui.

    Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului pentru reexaminare ordonanţa 26/2013 care permite majorarea indemnizaţiilor membrilor AGA ale societăţilor în care statul e acţionar majoritar, precum şi asimilarea remuneraţiilor membrilor CA cu cele din companiile cu managament privat.

    Solicitatea şefului statului a vizat articolele 6 alin. 1 şi 14 alin. 1 şi 2 din ordonanţa guvernului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deutsche Telekom preia integral T-Mobile Cehia, pentru 828 milioane euro

     Acţionarii minoritari ai T-Mobile Czech sunt asociaţi în grupul Falcon, Mid Europa controlând 75% din părţile sociale ale vehiculului, transmite Bloomberg.

    Mid Europa a precizat, într-un comunicat, că tranzacţia ar trebui să fie finalizată până la finele lunii februarie.

    Deutsche Telekom continuă astfel strategia de extindere în Europa de Est. Grupul a convenit în luna noiembrie preluarea operatorului polonez de servicii de telefonie fixă destinate companiilor GTS Central Europe.

    Potrivit unor surse, compania germană a făcut recent o ofertă guvernului grec pentru preluarea unei participaţii de 10% la OTE, tranzacţie prin care ar acumula jumătate din acţiunile companiei elene şi ar scoate statul din acţionariat. OTE este prezentă în România prin Romtelecom, Cosmote şi Germanos.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro