Tag: primarie
-
Cine este primarul din România care rămâne fără mandat pentru că şi-a angajat soţia la primărie
Dănuţ Bârzan, primarul comunei Lupşa, a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul prin care contesta un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate din anul 2015. Bârsan a fost trimis în judecată pentru confilict de interese după ce şi-a angajat la primăria pe un post de referent. În 2016 acesta a atacat la Curtea de Apel Alba Iulia, raportul ANI, dar a pierdut în prima instanţă şi timp de aproape trei ani dosarul s-a aflat pe rolul ÎCCJ.Social-democratul Dănuţ Bârzan, primarul comunei Lupşa, a pierdut definitiv procesul prin care acesta contesta raportul întocmit în 2015 de către Agenţia Naţională de Integritate.„Respinge recursul formulat de reclamantul Bârzan Dănuţ Vasile împotriva Sentinţei nr. 53 din 7 martie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2018”, se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.Potrivit legislaţiei actuale, Dănuţ Bârzan îşi va pierde funcţia. Aleşii locali care sunt în conflict de interese nu mai pot ocupa o funcţie publică timp de 3 ani de la data rămânerii definitive a concluziilor raportului ANI.Din raportul ANI a reieşit că Bârzan şi-a angajat soţia, în 2013, pe un post de referent în cadrul primăriei Lupşa, unde şi la acea dată ocupa funcţia de primar.Dosarul a fost înregistrat la judecătoria Câmpeni în 15 februarie 2017. Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni a fost sesizat de Agenţia Naţională de Integritate în noiembrie 2015, scrie alba24.roAgenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unui conflict de interese de natură administrativă şi penală în cazul primarului comunei Lupşa, Dănuţ Bârzan (PSD). Potrivit unui comunicat de presă, ”în calitate de primar, a emis la data de 7 februarie 2013 dispoziţia privind încadrarea soţiei sale pe perioadă determinată, pe postul de referent la Compartimentul Urbanism: cadastru, publicitate imobiliară şi fond funciar din cadrul Primăriei Comunei Lupşa, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003”.Potrivit acestei legi ”primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”. -
VIDEO – Într-o ipostază nouă. Discursul ţinut în limba spaniolă de primarul Gabriela Firea, la Primăria din Madrid
Gabriela Firea a participat, luni , la Forumul Mondial privind violenţa urbană şi educaţia pentru convieţuire şi pace, unde a ţinut un discurs în limba spaniolă.
Îmbrăcată în ie, Gabriela Firea şi-a început discursul în limba spaniolă cu precizarea că România sărbătoreşte în acest an Centenarul Marii Uniri.
Potrivit reprezentanţilor PMB, vizita în Spania a primarului general a presupus semnarea unui Memorandum de cooperare între Madrid şi Bucureşti în domenii precum dezvoltarea durabilă, infrastructura, educaţia sau cultură şi turism.
-
Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de apartamente pentru a răspunde crizei de locuinţe
„Compania Municipală Imobiliară Bucureşti (CMIB) intenţionează să cumpere, până la sfârşitul anului, 100 de apartamente de pe piaţa liberă, pentru a veni în întâmpinarea eforturilor Primăriei Capitalei de a găsi soluţii eficiente la o problemă majoră: criza de locuinţe din Bucureşti. La Primăria Capitalei sunt înregistrate, în acest moment, peste 2.500 de cereri de repartizare de locuinţe, aceasta fiind premiza de la care s-a pornit în derularea proiectului.
Astfel, într-o primă etapă, se urmăreşte achiziţionarea a 100 de apartamente (10 garsoniere, 40 de apartamente cu două camere, 40 de apartamente cu trei camere şi 10 apartamente cu 4 camere). Valoarea totală a proiectului este estimată la 39.151.000 de lei (suma include TVA). Preţul solicitat pe metrul pătrat construit nu trebuie să depăşească 6.711,60 de lei (inclusiv TVA)”, transmite Primăria Capitalei, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, a fost lansată către dezvoltatorii imobiliari invitaţia de a trimite oferte pentru locuinţe în oricare din sectoarele Capitalei, fiecare având ocazia să depună proiect care să vizeze cel puţin 10 apartamente situate în acelaşi imobil.
-
Primăria Cluj-Napoca investeşte 115 milioane lei şi cumpără autobuze electrice cu încărcare din mers
Primarul Emil Boc a declarat, joi, în cadrul şedinţei Consiliului Local Cluj-Napoca, în care s-a aprobat achiziţia de autobuze, că municipalitatea urmăreşte prin acest proiect îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi asigurarea unui transport în comun nepoluant.
„Primăria Cluj-Napoca a luat decizia de a avea un transport ecologic, verde, nepoluant, pentru ca sănătarea locuitorilor să nu fie pusă în pericol. Suntem singurul oraş din România care are în circulaţie autobuze electrice şi, continuând pe aceeaşi linie, Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat achiziţia a 25 de autobuze electrice articulate cu încărcare din mers pe linia de troleibuze, acestea fiind considerate cele mai performante mijloace de transport electric unde există linie de troleibuze. Acest tip de autobuz îmbină calităţile troleibuzului şi autobuzului electric fiind superior fiecăruia dintre ele luate în parte. Investiţia se ridică la 115,7 milioane de lei, din care 80% se asigură de Autoritatea Fondului de Mediu.
Prin acest proiect urmărim îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dorind să asigurăm clujenilor un transport în comun nepoluant, prin creşterea numărului autobuzelor electrice din municipiu, astfel încât să ajungem să avem un transport public electric în totalitate”, a spus Boc.
Noile autobuze electrice cu încărcare din mers pot circula pe un traseu care include parţial o linie de troleibuz şi parţial fără linie de troleibuz, poate fi încărcat la orice linie de troleibuz, în mers sau în staţionare, poate fi încărcat de la staţiile lente de încărcare a bateriilor care sunt amplasate în autobazele CTP, încărcarea bateriilor se poate face prin cuplare la orice linie de troleibuz atunci când situaţia o impune, poate înlocui oricând un troleibuz din flota de troleibuze, iar în cazul unei pene de curent pe linie, noul autobuz electric se poate deplasa până la capătul traseului sau chiar pe întreg traseul.
-
Primăria Cluj-Napoca investeşte 115 milioane lei şi cumpără autobuze electrice cu încărcare din mers
Primarul Emil Boc a declarat, joi, în cadrul şedinţei Consiliului Local Cluj-Napoca, în care s-a aprobat achiziţia de autobuze, că municipalitatea urmăreşte prin acest proiect îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi asigurarea unui transport în comun nepoluant.
„Primăria Cluj-Napoca a luat decizia de a avea un transport ecologic, verde, nepoluant, pentru ca sănătarea locuitorilor să nu fie pusă în pericol. Suntem singurul oraş din România care are în circulaţie autobuze electrice şi, continuând pe aceeaşi linie, Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat achiziţia a 25 de autobuze electrice articulate cu încărcare din mers pe linia de troleibuze, acestea fiind considerate cele mai performante mijloace de transport electric unde există linie de troleibuze. Acest tip de autobuz îmbină calităţile troleibuzului şi autobuzului electric fiind superior fiecăruia dintre ele luate în parte. Investiţia se ridică la 115,7 milioane de lei, din care 80% se asigură de Autoritatea Fondului de Mediu. Prin acest proiect urmărim îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dorind să asigurăm clujenilor un transport în comun nepoluant, prin creşterea numărului autobuzelor electrice din municipiu, astfel încât să ajungem să avem un transport public electric în totalitate”, a spus Boc.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Se apropie lansarea aplicaţiei PEVAUTO: Încep înscrierile pentru acordarea de eco-vouchere de la Primăria Capitalei
Potrivit Municipalităţii, aplicaţia va genera fiecărui proprietar înregistrat un cod unic, ce va fi comunicat pe adresa de e-mail valabilă, împreună cu un link unic pe baza căruia va putea ulterior accesa aplicaţia pentru a încarcă documentele referitoare la casarea şi radierea autovehiculului uzat.
„Lista celor 6.000 de persoane înregistrate în aplicaţia PEVAUTO va fi publicată pe site-ul PMB şi va cuprinde codul primit la înregistrare, iniţialele numelui şi prenumelui persoanei fizice/ denumirea persoanei juridice precum şi ora înregistrării.
Din lista celor 6.000 de persoane înregistrate în aplicaţia PEVAUTO, în ordinea înscrierii, după finalizarea perioadei de verificare a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate din Regulament, vor fi acceptaţi în Program, în ordinea înscrierii, primii 5.000 de proprietari eligibili”, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti.
De la momentul publicării pe site-ul PMB a listei celor 5.000 de proprietari eligibili, în termen de 90 de zile, aceştia îşi pot casa şi radia din circulaţie autovehiculul uzat, urmând a încărcă în aplicaţia PEVAUTO documentele doveditoare de casare şi radiere a autovehiculul uzat, cât şi a documentelor care fac dovadă că nu înregistrează datorii la bugetul de stat şi la cel local (documente în termen de valabilitate la dată depunerii) accesând link-ul unic primit la înscriere, potrivit reprezentanţilor PMB.
-
Primăria Capitalei dă o nouă rundă de vouchere. Pentru ce puteţi lua 1.000 de lei
Primăria Capitalei va oferi un sprijin financiar de 990 de lei copiilor cu vârste între 10 şi 17 ani care au nevoie de aparat dentar fix, potrivit unui proiect de hotărâre votat joi în şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Programul este o continuare a celui aprobat deja prin hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, prin care elevii din Capitală între 7 şi 16 ani primesc vouchere de 750 de lei pentru montarea de aparate dentare mobile.“Proiectul susţinut de Primăria Municipiului Bucureşti de aplicare de aparate ortodontice mobile, realizat prin Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială “Dr. Dan Theodorescu”, a avut o adresabilitate foarte mare încă din primele zile (în primele 3 zile au fost înregistrate aproximativ 300 de solicitări). În urma consultaţiilor efectuate de medicii stomatologi implicaţi în acest proiect, a reieşit că aproximativ 50% dintre copiii cu anomalii de dentiţie ar avea nevoie de aparate ortodontice fixe”, se arată în expunerea de motive a proiectului.Propunerea se adresează copiilor cu vârste între 10 şi 17 ani, care au probleme dentare. Aceştia pot obţine, pe baza recomandării medicului stomatolog din cabinetele şcolare sau din alte cabinete specializate privind aplicarea unui aparat ortodontic fix, acest sprijin financiar de 990 lei. -
„Prima dată nu ştiam de unde vine”. O primărie din Gorj a montat un sistem de boxe pe stâlpi, prin care redă muzică şi hotărârile de consiliu local
Pe aleile parcului din faţa Primăriei Târgu-Cărbuneşti, în staţiile de autobuz, în apropierea spitalului şi în piaţa din localitate răsună muzica, din această săptămână, de dimineaţă până seara. Deocamdată, zece boxe au fost amplasate pe stâlpi, oamenii ascultând programele unui post de radio.
„Am achiziţionat un sistem de radioficare, pe care să-l folosim şi pentru diverse anunţuri, şi pentru atmosferă ambientală plăcută, zic eu, mai ales că vin şi sărbătorile şi o să avem colinde. Ne-am hotărât să avem un post de radio care să aibă în principal muzică şi mai puţină politică, să nu stea oamenii să asculte vorbărie multă. Iniţial avem zece difuzoare amplasate pe o distanţă de 1.100 de metri, în zona pieţei două, două către spital, în apropierea staţiilor de microbuz şi vrem ca anul viitor să ne extindem şi spre aleea liceului. Este o boxă în parcul din faţa Primăriei, care acoperă tot parcul”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Dănuţ Birău, primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti.
-
Localitatea Saelele, unde a copilărit Liviu Dragnea, executată silit de Tel Drum pentru o datorie neachitată
Judecătoria Turnu Măgurele a hotărât, în 11 octombrie, demararea procedurii de executare silită a localităţii Saelele, după ce autorităţile locale nu au putut plăti o datorie către Tel Drum SA, firmă atribuită de procurori lui Liviu Dragnea.
Datoria este din anul 2012, când Primăria Saelele a încheiat un contract de lucrări cu societatea Tel Drum SA pentru construirea unei reţele de canalizare. Ulterior, Primăria nu a putut achita întreaga sumă aferentă lucrărilor, astfel că Tel Drum a apelat la instanţă pentru a-şi recupera banii.
Magistraţii Judecătoriei Turnu Măgurele au decis că se „autorizează creditoarea SC Teldrum SA să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru suma de 2.353.434,42 lei (…) la care se adaugă cheltuielile de executare aferente”.
Decizia instanţei este definitivă, întrucât, în timpul procesului, reprezentanţii Primăriei Saelele nu au contestat nici modul în care a fost calculată datoria, nici modul de executare silită a acesteia.
-
Primăria unui sector, atacată cibernetic. Edil: Tot sistemul nostru de date în momentul acesta e blocat
„Joi am avut un atac cibernetic şi în toată primăria calculatoarele sunt blocate. Am anunţat DIICOT, am anunţat SRI. În momentul de faţă se verifică toate calculatoarele. Tot sistemul nostru de date în momentul acesta e blocat. Important e să rezolvăm cât mai repede situaţie”, a precizat Tudorache, vineri, la începutul şedinţei Consiliului Local 1.
Primarul Sectorului 1 aprecizat că în urma atacului cibernetic a sesizat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI).